sunt o pacatoasa si nu mai gasesc calea
 

ma numesc si irina si am 27 de ani. in mai voi implini 28. nici nu stiu de unde sa incep sa povestesc problemele mele care sunt nimic comparativ cu a altora care duc cumpene grele.
motivul pe care il caut din nou acum pe Dumnezeu (ca asa suntem noi, unii oameni, il cautam doar la necaz) e ca m-am despartit de prietenul meu. am avut cu el o relatie frumoasa si sincera insa finalul a venit neasteptat. el mi-a spus "am 31 de ani si vreau sa ma insor". multa durere in sufletul unei femei cand aude asta. sa vei ca omul pe care il iubesti si caruia ii vrei tot binele din lume te da afara din viata lui. Eu imi doream o familie cu el. Copii. Nu ma mai gandeam sa fiu cu alt barbat si doar gandul asta ma ingrozeste.
am pacatuit cu el si am pacatut s inainte de el. nu am avut o viata curata. lungi perioade de timp am trait in confuzie, in anturaje indoielnice s am facut toate prostiile posibile. multumesc lui Dumnezeu ca nu am ajuns sa fac vreun avort ca daca il mai aveam si pe acela pe suflet innebuneam.
am mai avut si perioade scurte cand m-am ntors la Dumnezeu dar apoi mereu eram distrasa si iarasi uitam. daca in adolescenta eram o tanara care promitea , acum viata mea nu a esit cum ma asteptam. Am terminat cu greu facultatea si am un loc de munca nesigur si prost platit.
in urma cu 5 ani am ma avut un prieten care la fel, aproape de pe o zi pe alta m-a lasat si a inceput o relatie cu altcineva cu care s-a si casatorit in 2 ani si ceva .dupa despartire am avut o perioada incetosata de un an . ma gandeam ca nu imi iau viata pentru ca sunt o lasa si asta ma intrista si mai tare. in perioada aceea m-am mai rugat...pentru linistea mea si atat. greu le-am obtinut dar macar m-a ferit Dumnezeu sa fac alte pacate.
poate credeti ca sunt nebuna dar eu cred ca e ceva in neregula cu mine. nu inteleg de ce fug toti de mine. n ziua cand l-am cunoscut pe alex...mi-a placut f mult de el insa el nu mi-a cerut nr de telefon...cand am ajuns acasa am izbucnit in plans...am plans ore intregi si m-am rugat la Maica Domnului daca e sa fie el pentru mine sa ma caute, daca nu sa ma lase in pace. mai incercasem sa ies la intalniri cu tot felul de persoane si nu imi placea nici unul. toti pareau ca vor altceva..a doua zi m-a sunat.
acum vreau sa ma intorc pe calea Domnului. Am stiut ca e mereu acolo insa m-am gandit ca daca sunt milostiva si efectiv nu fac rau celor din jur nu o sa am de suferit...insa m-am inselat. Mi-a dat iar o cumpana peste care nu stiu cum voi trece. Vreau sa ma spovedesc si sa imi spuna cineva cum sa ma rog. Sa ma indrept. Imi doresc o familie si copii si un sens in viata.
nu stiu ...simt ca tot vitorul meu depinde i mod decisiv de acest moment. Sper sa se intoarca alex la mine si sa facem o familie impreuna. Si el este confuz. Sentimente are pentru mine dar pur si simplu nu ma vede ca pe o posibila nevasta. Si el sufera...si eu. Eu chiar simt ca o sa raman cu el dar mai intai trebuie sa ma intorc catre Dumnezeu....

Va rog nu ma judecati..

Si totusi de ce nu se vede casatorit cu tine?
El este credincios? Ce vrea de la viata?

Dumnezeu asteapta ceva mai mult de la noi decat "sa nu facem rau altora".
Neglijand starea noastra spirituala ajungem fara sa vrem, mai devreme sau mai tarziu, sa facem rau altora.

Bun venit, Irina. Nu te ingrijora; n-o sa te judece nimeni in felul in care sa te simti umilita. Daca totusi vor mai fi si dintre acei, nu pune la suflet fiindca tu fata de ei ai mai multe sanse sa ajungi la lumina! Totusi, daca vrei sa discutam pe tema asta, va trebui sa accepti anumite concluzii care se trag, nu fiindca suntem rautaciosi si rauvoitori, ci fiindca - din spusele tale - cam asa se prezinta lucrurile.
Istorisirea ta imi aminteste de propria viata, cand, tot pe la 30 de ani si tot in relatie cu o fata de 28, m-am pomenit spunandu-i in prima dimineata cand tocmai paraseam garsoniera ei: "Esti o amanta ideala, dar niciodata o sotie!" Pe ea a daramat-o total, si parca s-a ambitionat si mai mult sa fim impreuna (am "trait" aproape un an cu ea). M-am intrebat de mii de ori, de ce i-am spus lucrul acela pe care de fapt nici macar nu-l gandisem, ci doar m-am pomenit spunandu-l. Ar fi fost in stare sa faca orice si tocmai pentru asta, ajunsese sa ma trateze ca pe un bibelou sau sa ma sufoce de atata dragoste. Nu pot sa spun ca era vulgara, ci doar excesiv de posesiva. Iar un barbat, daca vrei sa-l pastrezi, creaza-i iluzia ca e liber sa faca ce vrea el. Atunci iti va fi tot ce doresti tu sa fie pentru tine! Ea, procedand astfel, m-a aruncat in bratele celei mai bune prietene ale ei, care incitata de exagerarile pentru niste calitati imaginare la adresa mea, s-a vazut dintr-o data pe locul doi... Iar eu stiam dintru inceput ca nu asta-i viata pe care mi-o doream. Atunci am tras linie si am spus: "Doamne, eu vreau pe cineva care sa ma ridice din mocirla asta, nu pe cineva pe care s-o scot eu, ca stii ca nu sunt in stare!" Ce s-a intamplat dupa aceea, a fost doar marea mila a lui Dumnezeu.
Tu ai gresit prin stilul tau de a te darui. Nu te supara pe mine, dar banuiesc ca naivitatea ti-a creat iluzii... Tu te-ai daruit fara demnitate, iar acum suferi enorm fiindca te vezi inlocuita. In acelasi timp, aminteste-ti de cate ori "ai explodat" pentru nimicuri, facandu-l sa se intrebe sincer, ce cauta langa tine... Iarta-ma, te rog: nu te cunosc, nu stiu cine esti, dar din ceea ce ai scris, eu cel putin asta inteleg. Daca tu si Alex, va meritati sau nu, e greu de spus, dar de potrivit, el simte ca nu se potriveste cu tine. Iar plecand la drum cu un astfel de compromis, ma tem ca deja putem anticipa ceea ce ar urma sa se intample.
Remuscarile nu ne vin doar de la avorturi. Am cunoscut "fecioara", care avea o indelungata experienta in alte privinte (nu, nu dati cu pietre fiindca am evitat sa fiu si eu printre victime, dar obisnuiam sa discutam indelung, fara insa a reusi s-o conving "sa se trezeasca").
Dupa parerea mea, cel mai important lucru pe care ar trebui sa-l faci tu este acela de a-ti accepta pierderea, dar mai ales de a face pace cu tine si cu Dumnezeu. Mergand in aceiasi directie in care ai mers pana acum, ma tem ca ajungi intr-un drum infundat. Inca mai ai timp sa te reculegi si sa gasesti suficienta energie in tine, pentru acea persoana care sa te ia asa cum esti si care sa te cunoasca in acel fel in care cei de pana acum, nu te-au cunoscut! Tu ai un suflet bun, esti o bucatareasa remarcabila... ai multe lucruri bune de oferit. Da-le un pret, nu te oferi gratuit celui ce oricum n-ar aprecia!...
Mai scrie-ne!
Doamne-ajuta!

@ Alin B Alex nu este o persoana credincioasa. Adica crede el in ceva insa nu este f religios. Ai lui in schimb sunt f credinciosi. Din cate mi-am dat seama el nu a avut pana acum greutati f mari ca sa ajunga sa isi puna intrebari existentiale. Nu stiam de la inceput de credinta lui Nu ca nu m-a intersat insa tinand cont ca iesisem cu barbati care mi-au taiat-o din prima si mi-au zis "eu nu cred in Dumnezeu, eu cred in mine", persoane de langa care am fugit de la inceput, alex a fost un caz fericit.

Mosh-Neagu ..parerea ta e si tuturor prietenilor mei. Pe Dumnezeu nu sunt suparata . Eu stu ca toate greutatile in viata au un scop. Doar ca nu stiu cum sa ma rog Lui ca sa ma asculte. De asemenea stiu ca orice lucru daca ti-l doresti cu adevarat si este invaluit in credinta va fi indeplinit. Asta a spus parintele Iustin. Eu nu pot sa cred ca voia Domnului este sa te duci dn barbat in barbat si sa cauti pana gasesti persoana potrivita. L-am intalnit pe parintele Iustin cand aveam 15 ani. Avusesem un accident de masina si am avut fracturi la ambele picioare. Am dat examenul de capacitate pe o targa in cabinetul medical de la scoala n niste dureri groaznice si am luat la cel mai bun liceu din oras...desi nu eram chiar prma din clasa. Am mers in camaruta lui la cateva luni dupa ce am iesit din ghips, cand puteam sa merg fara ajutor. Mi-a zis sa nu stau in picioare, sa stau jos ca stie ca ma dor picioarele (desi nu ii spusese nimeni ce prb am). Atunci mi-a spus ...ca viata mea va fi frumoasa...Dar sa am grija cu cine umblu. De abia acum imi dau seama ce dreptate avea.


Legat de cum ma vede alex...in nici un caz ca o amanta. Relatiile sexuale nu erau chiar f importante in relatia noastra. Eu am fost prima femeie pe care a iubit-o, prima pe care a dus-o la parinti acasa, prima cu care a plecat undeva intr-un concediu. In decembrie am fost in venetia. Cand l-am cunoscut eram inca traumatizata dupa relatia cu fostul desi trecusera 2 ani. Am asteptat mult sa dorm cu el noaptea pt ca stiam ca plang si tip in somn. Cand si-a dat seama de asta...avea lacrimi in ochi si mi-a promis ca nu ma va rani niciodata.
Pe parcursul relatiei...au mai fost momente de oscilare din partea lui...uneori si din partea mea. Eu mai rar . Adica intr-un an jumatate o singura data m-am suparat tare. In rest am trait in cuvinte frumoase, armonie, ne-am ajutat. Nu ne-am limitat libertatea unul altuia.
Cand nu stia ce vrea facea exact ca acum...insa in 2 zile revenea.

Acum deja a fost drastic. Si eu am cam intins coarda pentru ca am insistat sa ne mutam impreuna ar el mi-a spus ca nu este pregatit.
Cearta si motivul pt care ne-am despartit au fost stupide...Chestia este ca el mi-a zis...intr-adevar ca nu ii mai place de el. Ca simte ca are o viata prea linistita . Ca nici eu nu fac nimic sa animez situatia.
Problema este ca am intrat in rutina aia...normala pana la urma intr-o relatie. Cred ca s-a speriat. Nu stiu ce sa mai cred.

De aceea vreau sa ma rog. Ma gandesc ca daca Dumnezeu si Maica Domnului chiar cred ca nu suntem sortiti unul altua o sa ne dea pe altcineva unuia dintre noi si atunci voi sti ca nu a fost sa fie...dar daca nu. Poate e doar o cumpana din partea lui Dumnezeu.

Am inteles mai bine, acum. Pai... altceva decat sa te rogi si sa ai rabdare pana ce Dumnezeu iti va arata de ce ai ajuns aici, nu ai ce sa faci. Nu tot ce ni se pare grav in viata noastra, se dovedeste a fi asa, si nici tot ce ni se pare bun si frumos, isi confirma in timp, presupunerile... Iale pe toate ca pe un semn, sau in prag important in viata ta. Fara acest prag, mersul tau mai departe ar insemna o prelungire a "rutinei", si in acelasi timp al pacatului. Dumnezeu a tot asteptat de la voi sa se intample ceva. Daca nu s-a intamplat din propria voastra initiativa, tocmai pentru ca te (sau va) iubeste, a ingaduit un astfel de moment. Dar fara rabdare, n-avem incotro. Oricat ar fi de greu, trebuie sa intelegi ca e spre binele tau (sau al vostru).
Doamne-ajuta!

Se pune problema ca "mergi din barbat in barnat" atunci cand barbatii care ii cunosti si care iti plac ii tratezi ca fiind..barbatii tai desi nici unul nu este al tau, cerut de la Dumnezeu si dat de El in Sfanta Biserica.

Ca in povestea cu femeia cananeanca "cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum, nu-ţi este bărbat".

SI nu crezi ca e cam ciudat ca tocmai tu, femeie crestina sa-ti inviti potentialul barbat la concubinaj?
Pai ce fel de familie iti doresti pana la urma?

Inteleg ca nu e credincios.
Nu o fi un ateu prost si agresiv, cum sunt de obicei ateii, dar nici credincios nu este sa ai cine stie ce sperante de la el in directia asta.
Asta e o cruce care nu trebuie neaparat sa o duci, casatorindu-te cu el.
Dar daca o faci, asteapta-te si la mai mult plans.

Nefiind credincios, are alte repere in viata (chiar si lipsa unui reper este un soi de reper).
Daca de pe acum merge pe ideea ca relatia trebuie sa fie "exciting" si mai rau, ca femeia sa faca ceva in directia asta, viitorul nu arata prea bine.
Adica, pana acum de ce a stat cu tine?
Acum, dupa ce i-ai aratat tot ce e de aratat (greseala ta) ce mai asteapta, lucruri peste fire?
Si chiar daca, cand se vor epuiza si pe acelea, ce urmeaza?
Asta e un drum fara final fericit, trebuie schimbat pur si simplu.

Copii zici ca vrei, dar el ti-a spus vreodata ca/daca vrea, cat de mult vrea, cum ii vede el, pentru ce si-ar dori copii, etc?

Stiu un caz in care o femeie ceva mai crestina si-a luat un barbat necredincios.
Nu este om rau, dar necredincios.
Si dupa casatorie a inceput: ca el nu vrea copii (se fereste chiar sa aiba relatii sexuale cu ea, ca nu cumva sa ramana insarcinata), ca se gandeste ca n-ar fi rau daca dupa 20 si ceva de ani de casatorie, fiecare "ar mai cunoaste si alte persoane", etc.

Sau alt caz: femeie crestina, dupa multe plansete si rugaciuni, si-a gasit barbat si l-a luat de sot, dar tot necredincios.
Dupa casatorie, s-a culcat pe o ureche vizavi de credinta, si a sa si a celuilat (care cu atat mai mult necesita o atentie speciala)
Copii? Mai incolo. Bine ca are relatia (vezi, relatie adusa la rangul de idol).
Si problemele au inceput: el ca sa-si faca viata "exciting" s-a pucat de jocuri de noroc, bautura si nu mult dupa a ajuns si la alte femei.
Binenteles, s-a ajuns la divort pentru ca desi i s-a dat sansa unei reconcilieri, el a refuzat-o pentru ca... si-a dat seama ca nu stie ce vrea de fapt de la viata, dar deocamdata varianta "exciting" se pare ca l-a satisfacut mai mult decat ideea de familie.

Alt caz: relatie de concubinaj.
El descopera pe Hristos si se pocaieste la un moment dat, dar o data cu asta nu reuseste sa mai vada in ea decat ispita si cadere si se despart definitiv si probabil ireversibil, el dorindu-si mai mult calugaria decat o potentiala casatorie.
Nu stiu cat de mult si-a dorit relatia cu el la inceputurle ei, dar in mod sigur despartirea nu i-a picat bine.

Asadar nu plange ca nu stii dupa ce plangi, ca s-ar putea sa plangi mai mult obtinand ce ceri decat pierzand ceea ce ti se pare o mare oportunitate din perspectiva faptului ca ai cunoscut altele mai rele.
Si pune-ti viata ta in ordine mai intai, ca ai mult de lucru.
Timp pentru a fi mama, mai ai, dar nu trebuie sa te culci pe o ureche.
Roaga mai bine pe Dumnezeu sa-ti spuna in ce directie sa o apuci, sa se faca voia Lui si mai ales, asteapta sa se implineasca in pacea inimii tale.

Da ...asta e o cumpana in care trebuie sa demonstrez ca pot sa am rabdare si credinta constanta. Cand m-am despartit de fostul (imi pare rau ca tot pomenesc cu el dar e singurul termen de comparatie din viata mea) am inchis usa si am mers pe ideea ca o sa fie bine. Nu a fost asa cum am crezut. Cel putin nu asa repede. A fost groaznic si sincer nu inteleg motivul angoasei aleia atat de lungi. M-am rugat initial apoi am luat-o pe alte cai. Nu neaparat am pacatuit cat ca citeam tot felul de carti automotvationale. Uitasem de El. Aveam impresia ca eu si numai eu pot schimba totul.
Acum cred ca imi duc crucea pe care trebuia sa o duc atunci. Trebuie sa ma rog constant si sa fac toate demersurile sa traiesc in cuvantul lui.
Multumesc pentru sfaturi . Mi s-a adeverit ceea ce stiam de undeva. Ca ruptura asta a fost tocma ca sa se ajunga la o concluzie. Daca o mai tineam asa si relatia mai putea dura fara probleme ani. Doar ca eu m-am rugat de cand l-am cunoscut pe el pentru o familie, pentru casatorie...
Nu am sa mint si recunosc. Eu inca sper sa raman cu el. Nu vreau sa ma mint pe mn.
Stiu ce inseamna sa renunti. Ar fi prima oara in viata cand as lupta pt cineva. Altfel decat prin rugaciune nu stiu cum. Nu am de gand sa il sun sa il caut...o sa ne mai intalnim la o activitate sportiva pe care o faceam inainte. ..macar atunci sa mai schimbam cateva cuvinte. Dar mai mult...ce sa fac? Decat sa ma rog. Acum imi doresc sa imi gasesc un duhovnic sa ma spovedesc si care sa stie sa imi dea sfaturile potrivite. In pacat nu mai vreau sa traiesc. Mi se face si rau cand ma gandesc la viata de noapte. Eu sper sa ma pazeasca Dumnezeu sa nu fiu ispitita.


Despre credinta lui Alex e greu de spus . El nu este impotriva cuvantului Domnului. Oricum eu nici nu am cunoscut barbat credincios pana acum...sau Nu, MInt! am cunoscut barbat credincios care era mereu la biserica, avea o sotie si 2 amante. Si pe altul care credea in Dumnezeu, mergea la Ierusalim dar 5 zile din sapte era beat. Nu sunt eu in masura sa judec dar aparentele inseala. Un barbat care sa zica ca are credinta si sa si demonstreze nu stiu. Mai bine ca tata ...care merge la biserica dus de manuta de mama si cu multe retineri dar pt el familia e cea mai sfanta.

Eu gasesc aici o uriasa contradictie. Imi pare rau ca iarasi trebuie sa dau un exemplu personal: teoretic spuneam ca TREBUIE sa incetez sa duc astfel de viata, dar pe de alta parte tanjeam dupa clipele pe care le petreceam si ma pomeneam cum mergeam impotriva vointei mele, sa o caut pe cea care de fapt... nu o (mai) voiam. Tu spui ca vrei sa te rogi, vrei sa te schimbi, si totusi nu concepi sa te rupi de prezenta lui. Ce-ti poate aduce reintalnirea cu el, daca nu o prelungire a suferintei, dar si a patimilor din voi? Te crezi in masura sa rezisti tentatiilor ce vor urma printr-o eventuala reintalnire? Nu stiu de el, dar tu nu spui "Nu mai vreau!" cu toata convingerea, ci, dimpotriva: "Doamne, voia Ta, voia mea sa fie!" Dumnezeu vrea altceva, iar tu doar te prefaci ca intelegi, fiindca de acceptat, inca nu poti accepta!

Eu zic ca nu pacatuiesti daca incerci totusi sa faci macar o ultima incercare pentru a clarifica natura relatiei.
Te-ar putea ajuta si pe tine.

Incerca sa-ti revizuiesti ideile, sa te raportezi iarasi la valorile crestine dupa care sa aveti o alta discutie, cu o alta abordare.

Adica, in definitiv, el cauta o casatorie.
Si tu la fel.
Si poate ai gresit exact cand i-ai propus ducerea concubinajului la un alt nivel (sa va mutati impreuna).

Nu-ti fa iluzia ca un om necredincios ar fi asa usor de dus la biserica "de manuta".
Si barbatul de care iti vorbeam mai sus nu e genul de ateu agresiv.
Mai merge pe la biserica, dus de sotie.
Dar nu vrea copii.
Si nici nu crede si deci nici credinta nu poate lucra in el, in directia unei schimbari pozitive.
Ba dimpotriva, se pare ca o data cu trecerea timpului, incep sa-i vina idei din ce in ce mai ciudate.
Chiar si sotia credincioasa a luat-o nitel razna de cand cu situatia asta, s-a apucat de patimi vechi la care renuntase.

Stii, de cele mai multe ori greseala noastra e aceea ca ne raportam doar la cele cateva experiente care le-am avut pana la un moment dat.

Intr-o lume cu milioane de barbati si femei, credem ca lumea se rezuma la cei (cele) 3-4-5-10 care i-am (le-am) cunoscut mai mult sau mai putin.

Oameni potrivit sunt, pentru oricine, dar poate ca tocmai pacatele noastre ii tin departe.
Chiar si a pune greutatea vietii tale afective in relatia cu o persoana de sex opus este un pacat, chiar unul grav - pacatul idolatriei.

Dumnezeu ar trebui sa fie centrul vietii noastre afective, insa acest lucru e pura teorie, pana nu-L cunoastem cu adevarat si personal, prin pocainta.

Amazing (pe romaneste, am ramas muta)! Si cand te gandesti ca atunci cand iti spune un barbat asa ceva, te gandesti ca trebuie sa ai si tu o parte din vina, adica cel putin o doza e imoralitate, care sa-l determine sa creada asta despre tine...Ani de zile dupa asta nu uiti aceasta trauma, cuvintele lui iti rasuna ca un ecou in inima, si te gandesti 'oare ce am facut de ma crede asa o stricata? (ca doar m-am daruit lui din dragoste, nu de placerea procesului tehnologic)". Unde mai pui ca daca il mai primesti in "garsoniera" ta, sau te mai duci in garsoniera lui, o faci doar ca sa ii demonstrezi contrariul, si anume ca esti buna si ca sotie ( ii faci mancare, ii speli vasele, ii faci patul, etc). Si daca cu el tot nu o scoti la capat, trebuie sa continui sa iti demonstrezi tie insati ca poti fii o buna sotie ( dar pt aceasta demonstratie, din pacate e nevoie de neaparat de aprecierea pozitiva a unui barbat). in orice caz, si aceia care mi-au spus-o mie, sau au dat-o de inteles, cu toate ca am inercat sa ii conving, au sfarsit tot prin a se casatori cu altele (desi la vremea cand i-am cunoscut sustineau ca nici ei nu vor sa se casatoreasca), deci afirmatia ca te vreau doar ca amanta nu inseamna neaparat ca nu te vreau pe tine ca sotie, ci ca momentan nu vreau o sotie ci o amanta.
In orice caz cred ca nimeni nu e pe deplin constient ca o asemenea afirmatie facuta in doi peri poate genera o atat de mare trauma...egala ca proportii cam cu aceea pe care o creezi unui barbat daca ii spui ca nu e un bun amant...
Ce strica unul intr-o zi cu o vorba in vant, iti trebuie cativa ani de terapie sustinuta, sau nu o mai dregi o viata intreaga...

Nici nu stiu daca era vorba de acea imoralitate care se foloseste in mod uzual. Desi se intampla ceea ce stie toata lumea ca se intampla, repet, nu era acea vulgaritate, sau desfrau dezlantuit... Eu in acea perioada eram in stare sa recit poezii de dragoste ore in sir, din zeci si zeci de autori... (Acum, incerc sa-mi folosesc memoria pentru psalmi si rugaciuni...) Paream de o naivitate dezarmanta, si cred ca in cele mai multe dintre cazuri... chiar eram. Repet, nu eu am spus acele vorbe; m-am pomenit pur si simplu, spunandu-le, fara sa le gandesc. De ce? Stie Dumnezeu!
De multe ori, noi barbatii suntem acuzati de lucruri la care poate nici nu ne-am gandit. Voi, femeile, faceti fel si fel de conexiuni si, cu energia unui singur creier de femeie inteligenta, probabil se poate genera un curent electric ce ar tine Pentagonul, o saptamana! Daca barbatul se gandeste ca aude un zgomot suspect la motor, in timp ce sotia il intreaba ceva, iar el nu-i raspunde, variantele de raspuns, in acel moment pentru sotie, sunt de cateva zeci de mii! Dar el nu-i raspunde fiindca nici n-a auzit intrebarea!...
Ea, in acele momente, nu era mai pacatoasa decat eram eu. Poate modul cum "m-a sechestrat" chiar din prima clipa, m-a uluit, dar nu ma jenam sa iesim impreuna. Nu ne cunoscusem deloc. Sora mea imi vorbea aproape zilnic despre "domnisoara inginer sef sectie", si m-a facut curios. Iar daca am intrebat cum arata, mi-a raspuns ironic cum ca "ma intind prea sus!" Probabil fiindca ea locuia la etajul IV, iar eu... la parter...
Regret multe lucruri din acea perioada, desi pe-atunci mi se parea firesc sa-mi traiesc viata. Imi pare rau ca am facut-o sa sufere... Dar... eu insumi, eram in cadere libera, si daca nu as fi cerut ajutor "de sus", habar n-am in ce fundatura intram!... Sau... poate dimpotriva... Acum eram... celebru si bogat!...

Aici, si pe alt topic unde scria Adam00 (parca) despre 'baietii crestini care vrajesc fetele', este foarte interesant, cel putin pentru mine, de observat cata diferenta de mentalitate si de gandire pur si simplu exista intre barbati si femei)- si cate drame s-ar evita daca am sti mai multe despre aceste diferente.

Dar poate n-ai inteles chiar tot. Ai aici TOATE explicatiile: http://www.youtube.com/watch?v=0BxckAMaTDc
Vizionare placuta!!!

Super!! :102::24:

Daca ai oferit "tot" si el te paraseste, inseamna ca nu te merita, fatuca.(cu alte cuvinte ii mare "prost")
Daca faci compromis in viata de zi cu zi, nu'i bai(prea mare ?!), in schimb cu iubirea nu poti face compromis, daca i'l faci, vei suferi inmiit mai tarziu. "Rabdare si tutun", sau mai pe romaneste, roaga-te, roaga-te si vei gasi ce cauti.:6:

Frate, daca este sau nu este "prost", nu ne este noua dat sa stim, si nici de folos. Dumnezeu oranduieste lucrurile intr-o directie unde poate amandoi ar avea de castigat. Sunt oameni care nu au destula tarie in credinta, iar Dumnezeu le trimite pe cineva care sa-i ridice (asa a facut cu mine!). E mare lucru pentru un om sa fie constient ca duce o cruce prin care sa nu se mantuiasca doar pe sine, ci sa lupte cu toata fiinta ca sa se mantuiasca si cel de alaturi. Uneori suntem atat de indaradnici incat "ne omoram" nevointele, din mandrie sau din prea mult bine, si astfel pierdem ceea ce-i mai important.
Dar, adevarat ai spus: "Rabdare, rabdare, rabdare!" (fara tutun!!!) si "Roaga-te, roaga-te, roaga-te!" De fapt... cam asta ar fi TOT!
Doamne-ajuta!

Aia cu "prost" era de incurajare. Si da, fara TUTUN. Cu mantuirea asa este, sta scris ca, asa cum prin barbat femeia se mantuieste tot asa si viceversa.

Eu personal am avut ocazia(ce zic eu aici...inca o am) ca sa traiesc pe propria'mi piele ce ai scris referitor la crucea ce trebuie dusa.
Doamne Iisuse Hristoase, mantuieste-ma!

Nuuu, Fani, nu eu scriam despre 'baietii crestini care vrajesc fetele' !!!

Din contra, eu incercam sa ii explic Miei (ea vorbea despre astfel de baieti), ca poate ca problema consta in felul in care o persoana (in cazul de respectiv o anume tipologie de fata) defineste si interpreteaza un anume comportament al celuilalt din fata sa si ii atribuie diferite semnificatii si intentionalitati presupuse - si de aici sumedenie de posibile neintelegeri sau interpretari gresite (adica exact ce spui si tu).

Mare atentie , frate , mare de tot si ti-o spun cu toata seriozitatea , fara nici un pic de rautate , caci dracul desfranarii este cel mai perfid si cel mai josnic in lucrarea sa !
Pai , ce asteapta dracul in general , sa ne credem mult mai tari si mai destepti decat el , sa ne curatim casa sufletului si a trupului , ca el sa vina din nou pe neasteptate , nu singur , ci insotit de o legiune , sa ne rada in nas , sa ne batjocoreasca mult mai rau .
Culai , a spune ca esti invingator , este o mare inselare , si un mare pericol pentru noi .
Insasi tinerea de minte a raului , a pacatului in sine , dauneaza din toate punctele de vedere , caci dulci sunt clipele pacatului trecut , si amare sunt noile infrangeri ce vor veni .
Te lasa dracul sa iei avans , te lasa sa te crezi invingator , te ajuta , te intareste , iti da speranta , te face sa te crezi invincibil , un iubitor de Dumnezeu pana-n maduva oaselor , dar vai cand vine clipa razbunarii lui , a dracului , caci el nu iarta niciodata , si ti-o spune un invingator si un invins !
In fine , de vrei sa iei in considerare cele scrise , bine , de nu , nu te condamn , caci cunosc deja etapele prin care treci ,da crede-ma ca dracul te pandeste , te asteapta si ti-a intins o cursa urata , ce numai el stie s-o puna .
Poat trece ani de la "victorie" , dar intr o clipa totul se poate narui , caci acest drac nenorocit nu suporta sa te crezi invingator , si aici se poate discuta de slava desarta , de mandrie si alte cele ce ne nenorocesc incet , dar sigur .
Victoria asupra raului , frate Culai , se realizeza prin smerenie , multa smerenie , ori noua cam asta ne lipseste , in rest suntem tari si viteji din cale afara !
Domnul sa fie cu tine si cu noi toti !

Da, am inteles, si mi-a placut postarea ta, pentru ca, mi se parea mie, arata ca uneori se pot ivi mari ienintelegeri intre fete si bateti si cauza unei perceptii diferite, poate si din cauza diferentei dintre femei si barbati.
Daca un baiat acorda importanta si chiar flirteaza oarecum cu o fata, nu este neaparat cu gandul la o relatie serioasa, si ca pentru el asta nu inseamna neseriozitate.. Este foarte greu de inteles pentru o fata mai fara experienta, serioasa si mai putin obisnuita cu curtarea. Poate si baietii ar trebui sa fie mai constenti de asta.

Ai dreptate Cristian. Toata viata e o lupta.
Nu stiu ce ai inteles din mesajele mele de pana acum... Nu e o lauda, Cristian, ci mai degraba o taina pe care eu n-am inteles-o nici acum, si cine stie cati ani imi mai trebuiesc sa pricep, desi nu-i exclus sa n-o inteleg nicodata, pe aceasta lume. Pentru ca nu pot sa nu constat ca se intampla un fenomen extrem de ciudat; indiscutabil, atunci duceam o altfel de viata, si totusi simteam ca orice rugaciune imi era ascultata si implinita. Poate fiindca nici nu constientizam prea bine pacatul si mi se parea normal sa primesc ceea ce cer. Acum... nu mai indraznesc sa cer nimic, sau aproape nimic, fiindca realizez ca nu am nici un drept, daca ma raportez la ceea ce sunt si ce fac (adica... nimic!). Chiar si acel: "Faca-se-n voia Ta!", parca ma osandeste, fiindca eu vad in fiecare zi cum "rastalmacesc" acea voie... Sau nici nu mai stiu, daca e voia Lui sau... a mea!...
Acum, privind la cele spuse, stiu ca e mai usor sa-i studiem pe ceilalti decat pe sine!... Dar... daca e spre binele nostru (si TREBUIE sa fie), e bine, Cristian. Multumesc pentru mesaj. Doamne-ajuta!

Deci, pana la urma, daca-mi permiteti sa deviez din nou in sfera profanului, cand ar trebui sa punem baza, sa luam in serios, lucrurile pe care ni le spun barbatii, si cand nu? Ma refer aici nu numai la aprecieri negative ("nu ai fii o buna sotie"), cat si la complimente, la vorbele de lauda....de ex e una care ma framanta de multi ani: daca la un moment dat un barbat iti spune ca esti frumoasa, te iubeste si te vrea de sotie, nu mai vrea pe alta, etc...si dupa un timp chiar asta face (se duce la alta, inainte sau chiar dupa casatorie), e clar ca partea a doua sunt sanse mari sa fii fost o minciuna; insa prima parte, cea care se referea la tine, ca femeie, la calitatile tale, ce sanse sunt sa fie adevarata si sa nu fie tot o minciuna menita sa tina aproape? Pt ca silogismul ( sau mai degraba "sofismul") cel mai la indemana pe care il ai, care practic iti blocheaza judecata, este ca daca te-a mintit cand a zis ca te iubeste si ca nu mai vrea pe alta, inseamna ca te-a mintit si cand a zis ca esti frumoasa, buna, etc (sau ca s-a inselat, si apoi a realizat ca nu esti sufiecient de...., de aceea a si plecat la alta).

Si eu am remarcat ca in perioadele de instrainare fata de Dumnezeu rugaciunile ne sunt mai repede si mai puternic ascultate. Vad ca si autoarea topicului a observat acelasi lucru. Deci suntem 3 :) Se pare ca atunci Dumnezeu e mai aproape de noi , ca avem mai multa nevoie. Si galsul nostru e mai disperat atunci si se aude mai tare . Si deznadejdea noastra e mai mare,si deci implicit si pocainta . Atunci chiar nu avem alt sprijin.El parca ne ajuta atunci,ca sa vedem ca ne este mereu aproape ,indiferent de cat de mult ne instrainam si pacatuim. Dragostea Lui copleseste pacatele noastre . Si lumina Lui se arata mai puternic celor orbiti,care isi doresc lumina.

Bărbaţii spun adesea lucruri pe care simt ei că ai vrea să le-auzi. Sau, atunci când bărbaţii sunt la vânătoare de nuri, urmează reţete consacrate cu succes garantat. Există însă şi cazuri, ce-i drept tot mai rare astăzi, când bărbaţii vorbesc serios, dar, ironia sorţii, exact ăştia nu sunt luaţi în seamă.

Dacă presupunem că bărbatul a fost cât de poate de sincer când ţi-a spus cuvintele alea frumoase, atunci aminteşte-ţi dacă te-ai simţit la linia de start sau la finish. Dacă te-ai imaginat la finalul cursei numite "proces de îndrăgostire", ai pierdut. În iubirea dintre bărbat şi femeie stagnarea înseamnă regres şi, în final, moarte. Când se moartea se instalează între cei doi, bărbatul va căuta viaţa în altă parte, iar femeia va pierde o oportunitate de a-şi spori fiinţa, fiindcă s-a mulţumit să extragă din iubirea bărbatului doar ceea ce-i hrăneşte ego-ul.

Silogismul acela nu face altceva decât să pună sare pe mâdria ta sângerândă. Fiindcă nu te întrebi "oare ce n-am făcut eu ca să-i arăt că sunt cu adevărat frumoasă, bună că sunt demnă de iubire şi fidelitate", ci continui să să-l bănuieşti pe bărbat de escrocherie sentimentală sau de instabilitate emoţională. E foarte adevărat şi faptul că adesea oamenii îşi numesc greşit sentimentele şi prin asta nu fac altceva decât să provoace suferinţă şi dezordine în vieţile altora. Observa Marquez într-unul din romanele sale că omul omul incapabil să iubească autentic nu va avea parte niciodată de iubire autentică, sau dacă se va trezi în situaţia de a avea parte de aşa ceva, va rata şansa fiindcă iubirea profundă nu poate sălăşlui decât într-un suflet adânc. Asemenea oameni superficiali se vor hrăni toată viaţa cu "firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor" şi poate, cel puţin o vreme, chiar vor fi mulţumiţi cu asta întrucât sunt incapabili să conştientizeze (sau, mai bine zis, se feresc ca de foc să conştientizeze) minciuna în care trăiesc.

Cred ca inteleg ce vrei sa spui. Ca o atare apreciere nu trebuie luata drept axioma, cum ca ai fii buna, frumoasa si iubita indiferent ce faci sau nu faci...cu alte cuvinte, cand auzi aceste remarci risti sa te culci pe o ureche si sa crezi ca vei fi iubita si apreciata chiar daca nu mai oferi nimic in schimb. Ca si cum ti-ar aprecia cineva talentul artistic, de exemplu, si tu te-ai astepta apoi sa fii in continuare apreciat fara sa mai creezi nimic. Insa asa cum spuneai exista si o greseala (prin omisiune) de exprimare in aceste afirmatii: de ce cand ii spui unei persoane 'te iubesc', esti buna, esti frumoasa, si nu faci precizarile de rigoare : ....atunci cand imi faci mancare buna, atunci cand esti imbracata frumos, atunci cand imi dai ce vreau eu, cand ma satisfaci, cand ma asculti, cand nu ma ignori, etc... Insa, sa nu uitam totusi ca nu este unicul nostru scop in viata sa ii satisfacem pe ceilalti pentru a fii iubiti si apreciati. Nu vom avea pe nimeni avocat la judecata de apoi, presupun.

Atenţie şi la cazurile în care oamenii folosesc eronat sintagme cu prestigiu semnatic uriaş, cum este "te iubesc". Deşi iubirea nu poate fi definită în termeni precişi, adică nu poate fi obiectivată, totuşi avem destule indicii să ne dăm seama cam ce nu este , atunci când suntem puşi în situaţia să simţim pe pielea noastră efectele simulacrelor ei. Unul dintre indicii este numărul mare de "pentru că", după cum bine ai menţionat şi tu. E adevărat că iubirea glisează indecis între condiţionat şi necondiţionat, însă niciodată nu parchează definitiv într-una din cele două extremităţi. Dacă parchează, nu mai e iubire. Prin urmare s-ar putea să nu te iubescă cel care îţi înşiră o listă de calităţi utilitariste precedate de "pentru că". Şi nici decuparea unei caracteristici superlative dintr-o serie de trăsături mediocre sau neconvingătoare, cum ar fi aspectul fizic sau talentul la gătit (mai sunt şi altele), nu merită numele de iubire. Oamenii ajung adeseori în impasuri grele atunci când utilizează inadecvat limbajul.
Ar fi păcat să nu amintim că Întruparea şi modul de viaţă pe care l-a inaugurat în istorie, a ridicat mult standardele autenticităţii iubirii , oferind criteriul suprem de recunoaştere: disponibilitatea la jertfă. Dar deja ne plimbăm cu imaginaţia prin zonele înalte ale condiţiei umane înviate.

Ceea ce nu inteleg este de ce ar mai conta pentru tine parerea unui astfel de om.

Nu conta parerea lui, ci veridicitatea, valabilitatea afirmatiilor facute de el la un moment dat. Iar mai tarziu, intr-adevar, cum a spus si Mihail, conta si sa stim cu ce am gresit de am cazut din starea aceea de gratie... Dar, cum spune un autor, probabil un barbat nu se indragosteste neaparat de alta femeie (decat pe a lui) pt ca e mai frumoasa/mai desteapta, ci pur si simplu pt ca e alta.