ca io am intalnit. cel putin asa imi place sa cred.

Ma faci sa ma gandesc la un eveniment al MISA de anul trecut intitulat "Saptamana ingerilor". :D

Ca sa ne ferim de vederea demonilor si de influentele lor cred ca e bine sa ne socotim nevrednici de vederea ingerilor lui Dumnezeu si sigur nu gresim.

da, in mod sigur ingerul meu pazitor a intervenit in viata mea de cel putin 3 ori: odata m-a salvat de la un posibil accident in care un autobuz m-ar fi facut praf (aveam casti cu muzica la urechi, nu auzeam ca claxona si venea pe contrasens de unde nu m-am asteptat, eram in mijlocul strazii, m-am simtit cuprinsa de o stare de liniste, am perceput clar gandul "linisteste-te, nu se va intampla nimic", si am mers cu spatele fara sa vad nimic decat in fata, am si pasit pe trotuar fara sa vad ca e o treapta de pasit , cu spatele desigur. Chestia e ca m-am mirat la gandul "linisteste-te" pt ca eram linistita, habar nu aveam de autobuz.), alta data m-au cuprins rau ganduri rele incat nu mai scapam deloc de ele, eu le-am provocat initial nu am vrut sa renunt la ele eram foarte revoltata pe tot ce era nedrept si nu toleram absolut nimic pt ca nu gresisem sa merit asa ceva, mi-au venit ganduri ca un sfat sa renunt la revolta si nu am vrut -nu faceam rau decat exclusiv cu gandul-incat pana la urma m-au cuprins ganduri rele , imi veneau ganduri spurcate contra celor sfinte si contra a tot ce exista si de scarba puternica incat nu mai puteam gandi nimic al meu, imi controlau cu totul gandul si nestiind ce sa mai fac mi-am chemat in disperare ingerul pazitor-am simtit dupa scurt timp ca ma invaluie o caldura si speranta, incredere, liniste f puternice si gandurile au disparut urgent. De atunci nu am mai avut ganduri spurcate inserate din exterior, pt ca daca tot era ingerul aproape, asta i-am cerut.
Alta faza , a3a : faceam niste lucruri care erau pacat nu pot sa spun exact ce, si imi tot veneau ganduri de genul -"nu mai face asta nu vezi ce lucru mizerabil e"?
M-am ascuns undeva crezand ca pot continua sa fac rele cuiva in voie -persoana vizata pe care ma razbunam habar nu avea- si am simtit gandul si mai clar, si mai direct din fata mea ca si cand mi-ar aparea cineva exact in fata.
Trebuie sa precizez ca nu am auzit glasuri niciodata, asa ceva nu se poate decat la nebuni-totul era gand ca si cand m-as gandi eu ce plan imi fac pt maine- din cauza asta e greu sa deosebesti daca sunt sau nu ale tale. Dar era prea evident ca nu sunt eu; alta data vroiam sa dau un telefon sa aflu ceva ce nu trebuia sa stiu si tot ma gandeam sa formez sau nu numarul . Mi-a venit de vreo 3 ori f clar gandul "sa nu faci asta ca iti va parea rau" ultima data chiar m-am importivit si am zis tot cu gandul ceva in genul "daca nu te arati si trimiti ganduri miseleste pe ascuns o sa fac exact invers". In momentul ala m-au lasat complet gandurile, starea din camera de caldura si protectie pe care o simteam a disparut, am sunat si a avut repercursiuni vreo 3 ani vestea rea. Puteam f bine trece peste fara sa aflu, dar eu sunt f curioasa si m-a costat, asta e! Poate au fost si alte chestii dar nu mai stiu, ce e destul de expresiv se tine minte chiar si toata viata.

am uitat sa mai zic o chestie-sper sa nu plictisesc-cand aveam gandurile alea scapate de sub orice contol nu imi aminteam Tatal Nostru, pe care il stiam perfect la fel alte rugaciuni, nu puteam nici macar sa il citesc din cartea de rugaciuni, cum citeam ceva imi venea o injuratura oribila in minte si gandul ca nu mai am nici o sansa, ca toate gandurile au fost ale mele si nu mai am iesire, nu ma mai iarta D-zeu si cand ma gandeam ca nu sunt ale mele ma contaziceau vehement ca ale mele sunt toate si nu mai am nici o scapare, am gresit prea mult, cand defapt doar receptionasem niste ganduri [pe care nu le vroiam.
Nu faceam altceva decat sa ma lupt in continuu pana la epuizare cu ele incat simteam ca ma depasesc complet, aveau viteza si forta mult peste puterile mele.
Si bombardau in continuu nu stiu daca a trait careva atacul gandurilor in stilul asta -fara sonor, numai gandul.

Acest gen de atac l-am trait si eu, la modul ca ma miram si ma rusinam si eu de ce gandeam (ganduri negative, hule, deznadejde, a judeca pe altul etc.), apoi ma intrebam "hei, ce gandesc! nu e bine!" si ma intrebam, ca oare mintea mea e asa de mizerabila sau e inraurire. Ma luptam sa le indepartez, atat prin respingere cat si prin rugaciuni scurte. Lupta cu gandurile era asa de intensa de aveam senzatia ca parca le auzeau si restul persoanelor din jur.

De lupta asta cu gandurile nu scapa nimeni pana moare, uneori sunt mai aprige, alteori nu.

consuela draga, ingerii domnului Iisus Hristos nu se fac niciodata vazutzi, ei raman neauzitzi si necunoscutzi pentru noi fiindca se straduie sa faca doar ce le-a cerut Dumnezeu sa dreaga, in cazul tau, si nu intra in relatzie cu tine ca sa te ajute la cineshtie ce doreshti dumneata, fie bine fie rau... Iar unii oameni foarte rar, shi aceia sunt ingeneral personaje, curatzi cu inima, deci foarte rar percep lucruri si persoane din alte dimensiuni si, dar shi mai rar, aceshtia realizeaza din ce vad shi aud care anume au fost din cei ai Domnului. Dar rugaciunea ta chiar si asha greshita sau foarte greu de rostit sper ca o aude si o vede Dumnezeu shi atunci lasa pe ingerashul tau sa te ajute shi sprijine... iar apoi gandurile omului :D cate-n luna shi stele :) shi doua poezii de Lucian Hetco gasite pe net:

Cu capul in jos

Mi-am intors ideile
Cu capul in jos,
lasand zilele sa curga din bolta.

N-am mai brodat iubiri
Din gri catre lumina.
Alergam cu minciuna
De unul singur
peste jaratec,
ca un fachir razvratit.

Si nu era nici
Dor si nici iertare
In dialogul cu vorbele
In cuvintele purtatoare
de gand.

(Rechberghausen – 13.04.2002 )

In lipsa de drag

In lipsa de drag,
ma las patruns de cuvinte.

in lipsa de dor,
cu tampla spre soare
m-asez ganditor,
plamadind din tulpina de floare,
petale pentru ultimul zbor.

In lipsa de dor,
cu tamplele legate in floare
ma las patruns mai fierbinte,
de gandul cuprins
in cuvinte,
Traind cu fior.

Jocul de-a traitul

Mi-e sufletul o minge
in jocul de-a traitul,
e-un joc fatal si cu surprize,
cu jucatori banali si in reprize.

Ce mic moral si ce pedanterie,
ce zambet fad produs de meserie,
iar goana,
ce pedeapsa,
golita de-omenie
ce sperie oricum,
redeslusind in ceata
ce boala fara leac,
e viata pentru Viata.

(Leipzig - 25.07.2002)

Patimă

Dumnezeu
mi-a dat intunecate furtuni,
in suflet, pe mare, pe orice varfuri.
Dumnezeu insa,
mi-a dat Patima,
provocandu-mi vointa
si dreptul de-a te iubi - netemator.
Intre intrebare si adevar
Te port cu mine
In suflet, pe mare, pe orice varfuri,
cutezator.

(Rechberghausen, 26.08.2002)

"consuela draga, ingerii domnului Iisus Hristos nu se fac niciodata vazutzi, ei raman neauzitzi si necunoscutzi pentru noi".

Am zis eu vreodata ca am vazut sau auzit ingeri?
Am simtit niste stari si am receptat ganduri. Nu s-a inteles ce am zis se pare.

tocmai ca m-am referit la astfel de lucruri, ca cei nevazutzi, nici nu prea le simtzi influentza in nici un fel... acuma nici nu-shi propun asta ca un scop in sine... decat in sensul ca se poate-ntampla maimult sau maiputzin... asha banuiesc... iar unii cu inima curata... cica ii vad uneori la propriu. :)

si eu am trecut prin cateva situatii in care am zis ca "am un inger pazitor" fara indoiala. am trecut printr-un accident rutier in urma caruia nu m-am ales decat cu cateva zgarieturi(desi mama a fost operata la cap iar sora mea a avut fractura de bazin-dar acum sunt bine amandoua). am fost la un pas de alte doua accidente rutiere.am avut niste probleme in familie, care m-au intristat foarte tare si, in acele momente, simteam o prezenta langa mine si ma linisteam. si asta nu doar o data.nu stiu altii ce pareri au despre asta, dar eu cred in existenta ingerului pazitor.

Poveşti adevărate cu îngeri

O picătură de lumină

Eram obosită. Cu fiecare zi simteam cum energia mi se împrăştie în şi între lucrurile pe care le făceam mecanic. Curăţenia zilnică prin casă, îmbrăcatul copilului, gătitul, spălatul vaselor, al rufelor ş.a.m.d.

În acea vară însă, licărul stelelor pe bolta nopţii, momentele de cufundare în mine, răgazul pe care începusem să mi-l acord pentru a pătrunde sensul ascuns al lucrurilor şi puterea minunată a liniilor trasate în vârful peniţei, pe coli mari şi albe, care mă ajutau să clădesc un nou Univers, o lume aparte, acestea toate mă făcură să renasc.

Când seara cobora printre blocuri, aşezându-se molatec deasupra liniei orizontului, simţeam un uşor fâlfâit din aripi transparente şi atunci, mâna dreaptă cuprinsă de vrajă, dădea viaţă unor nemaivăzute vase cu flori sau peisaje necunoscute, în care liniile fremătau pline de subînţelesuri.

Într-una din zile, ajunsă acasă după orele de serviciu, după ce m-am descotorosit de hainele subţiri şi de pantofii cu tocuri înalte, mi-am îmbrăcat cămaşa de « pictor« şi m-am aşezat pe gresia răcoroasă, printre foi şi creioane împrăştiate în bucătăria inundată de lumina asfinţitului.

Brusc, o linişte mi-a cuprins sufletul şi trupul, coborînd sub pleoape şi în buricele degetelor. Am apucat la întâmplare un creion de lemn şi mâna a purces să schiţeze linii subţiri, firave, ca o pînză de paianjen.

Apoi încetul cu încetul, s-a conturat un trup aburos, din dansul cărbunelui pe hârtia strălucitor de albă. O pată de lumină mă îndemna să scot din adâncuri minunata arcuire a două aripi ample, cu penaj străbătut de freamăt.

Se contura tot mai frumoasă silueta unui înger, fără chip în neauzita şi nevăzuta legănare a înaltelor sfere. Am lăsat uşor creionul, parcă a nu speria dansul aripilor înlănţuite care se mutaseră de pe hârtie deasupra creştetului.

Am ridicat palmele alipindu-le într-o profundă mulţumire către Creator, căci simţisem o picătură din puterea Sa vibrându-mi în degete

Simţeam că El, minunea din pagină, mă însoţise pas cu pas, întotdeauna, îndemnându-mă să merg pe drumul de lumină ce-mi fusese hărăzit.

Şi o clipă m-am simţit parte a Întregului, o picătură din Oceanul de lumină.

Fusesem faţă în faţă cu Îngerul meu păzitor !...

Prezenta ingerului meu pazitor, am simtit-o in ziua in care m-am hotarat sa merg in fiecare duminica si sarbatori la Sfanta Biserica. Asta se intampla, in 1999 06 iauarie, BOTEZUL DOMNULUI ( BOBOTEAZA ), cand mergand spre biserica am cazut pe un petec de gheta si m-am lovit foarte tare la cap, mi-am pierdut cunostiinta, mi-a venit sa vars, eram palida. Dupa ce mi-am revenit ,inainte sa intru in biserica, am mers la o fina de-a mea care mi-a dat sa beau apa sfintita si mi-a dat si pe umflatura de la cap ( ca un ou de gasca), am intrat in biserica, am plans tot timpul slujbei. Dupa doua zile, la rugamintea copiilor si a sotului, m-am dus sa-mi fac o radiografie ( pe care o pastrez si acum ) si bine inteles ca nu am avut nimica, ingerul pazitor m-a vindecat si eu mi-am respectat promisiunea. Pot sa numar pe degete, de cate ori am lipsit la Sfanta Liturghie de atunci incoace( nu mi-o luati ca lauda, doar va marturisesc ca viata mea s-a schimbat radical de atunci si-mi doresc o apropiere si mai mare de bunul Dumnezeu ).DOAMNE AJUTA-NE !

S-a dat o stire cred ca la proTv mai demult nu chiar foarte demult, mai putin de 1 an, in care:
un pusti nu mai stiu de ce varsta a cazut peste balcon, de la un etaj inalt 6-7 parca si jos era direct ciment, nici un pom care sa ii atenueze caderea.
A scapat cu 2 zgarieturi nimic rupt nici entorse absolut nimic de tratat in spital nici vorba sa moara. A declarat ca s-a simtit tinut la aterizare si a aterizat in picioare ca si cand ar avea parasuta. Vecinele au vazut si au fost mirate ca a aterizat in loc sa cada si nici nu a indoit genunchii la atingerea cu pamantul pt ca nu avea viteza.
Mama mea dupa ce s-a operat de coxartroza a calcat stramb la coborarea din tramvai si era gata sa cada rau sa isi rupa tija de la operatie chiar cu piciorul ala, si astia la tramvaie se grabesc ingrozitor. S=a simtit tinuta de umeri (oamenii nu prea se baga sa ajute nu era nimeni sa fi venit sa o ajute)si s-a indreptat de coloana fiind in cadere, luru greu avand si 70 kg, iar in zona piciorului a simtit o caldura si o atenuare a durerii in loc sa creasca, si apoi forta in picior ca si cand ar fi sanatos. Nu a fost adrelina pt ca dupa eveniment nu a mai avut nici o problema. CIudat e ca s-a simtit si indreptata de la umeri schimbandu-se pozitia care era de cadere in alta de indreptare.

Fiica mea, cand era mica (sa tot fi avut vreo doi ani) ne-a chemat pe toti in curte sa ne arate pe "nenea ala alb de pe biserica". Noi nu am vazut nimic, dar ea se uita intr-un punct fix, ca si cum ar fi privit pe cineva.
Nu stiu ce a fost, dar imi place sa cred ca fetita mea a vazut un inger.

Copiii au capacitatea de a vedea ingerii pentru ca au sufletul si in mod deosebit mintea curate, fara ganduri adica.
Noi ca adulti trebuie sa ne muncim ca sa limpezim mintea de gandurile care parca nu se pot opri, care circula neincetat in mintea noastra, zi si noapte.
Una din cai este rugaciunea care are ca prima conditie curatirea mintii de infestarea cu ganduri si apoi, incet incet curatirea sufletului.

fiul meu a invatat azi sa zica sf Nectarie ,iar celalalt mai mic are 1 an in acel moment a inceput sa rada si se uita in tavan dar isi plimba privirea dar nu se uita intr-un punct anume sa cred ca se uita la ceva dar mi s-a parut ciudat pt ca el nu s-a mai comportat asa cand i-am aratat icoana cu sf Nectarie a inceput sa rada si mai mult.cei doi copii ai mei au mai ras asa incat sa ma faca sa cred ca au vazut ingerul ,pe Maicuta Domnului,sau altisfinti,ca orice copilasi micuti.

:)Si eu am vazut ingeri,am doi nepotei care sunt doi ingerasi adevarati,acestia sunt ingerii pe care ii pot vedea eu:).Cat despre faptul ca se uitau in tavan,pe pereti si la geam,cand erau ceva mai mici,cu putin mai mici numai,da,este cat se poate de adevarat si credibil,intrucat asa faceau ei,si mai si radeau,facand semne cu manutele si intinzand manutele spre ceea ce vedeau ei, fie ca era Maicuta Domnului, fie ingerii lor pazitori sau Sfintii lor ocrotitori,asta nu mai am eu de unde sa mai stiu.:)

Ingeri nu sunt numai copiii,ci si atat acei calugari cu adevarat smeriti si nestiuti de nimeni(decat de Dumnezeu),dar si cei aflati de noi,prin pronia lui Dumnezeu,pt.tamadiurea trupurilor si a sufletelor noastre...:).
Cate "daruri" ne da Bunul nostru Parinte,numai ca noi sa nu ne pierdem in aceasta viata plina de rautati...???.Avem ajutor atat de la INGERII DIN CER,dar si de la INGERII DE PE PAMANT...:).Bucurati-va de ei!

:)Sylvie,acei calugari si acele calugarite,smeriti cu totii,si care sunt in umbra oamenilor,nestiuti de nimeni,adica anonimi,dar care sunt in lumina Lui Dumnezeu,sunt mari Sfinti si mari Sfinte cu viata ingereasca,fie ca sunt Sfinti Cuviosi sau Sfinti Prea Cuviosi,si Sfinte Cuvioase ori Sfinte Prea Cuvioase,ori Sfinti Mucenici si Sfinte Mucenite,dar eu ii vad pe toti copiii ingerasii Lui Dumnezeu,caci acestia sunt cei mai sinceri,nevinovati,inocenti,deci,puri,curati la inima, la trup si suflet,de aceea le este dat sa vada mult mai multe decat vedem noi,adica ingerasi sau pe Maicuta Domnului,ori pe Sfintii lor ocrototori,ale caror nume le poarta,atunci cand sunt mici,pt.ca ei nu au pacate asa ca noi,cei mari:)

Eu nu am vazut niciodata nimic, dar am fost scapat de vreo doua ori din situaii extreme: odata m-a scos cineva din apa, daca nu era acel baiat care m-a scos repede la mal, cred ca ma inecam. A doua oara a fost cand m-am aflat in masina cu unchiul si cu verisoara, dar in acele momente tocmai se oprise masina pe calea ferata, iar trenul era foarte aproape de noi, deja incepeam sa simt vibratia produsa de locomitva, insa motorul masinii a pornit si am fost salvati. Cam atat imi amintesc acum, probabil au mai fost cumpene in anii trecuti, dar mai mici fara ca sa mi le pot aminti acum.

Pisicuta si Consuela, ma incadrez si eu pe undeva pe acolo, nu sunteti singurele, am trait si eu momente asemanatoare, avand senzatie de deznadejde, dar mi-am revenit la normal prin ignorare fortata ale acelor ganduri.
Exact aceeasi senzatie o aveam si eu, ma prinsesem in cursa gandurilor viclene si insistente, ce se dezvoltau sporadic si fara intrerupere :(. Eu cred ca unele ca acestea sunt o mare incurcatura aruncata asupra noastra ca o presiune, ca sa cadem in inselarea de vinovatie accentuata din partea noastra, dar nu e asa, noi primim aceste atacuri cu dusmanie de la inamic ca sa vada daca le dam accept sau nu, sa vada daca ne facem vinovati de aceste ganduri.
Mintea noastra poate imagina multe lucruri mizerabile si pline de rautati, dar daca tinem mintea la moarte si la muncile iadului, nu vom mai indrazni sa lasam aceste ganduri urate si intinate sa ne cucereasca mintea si ratiunea, pentru ca daca in sufletul nostru se fisureaza un pic "zidul" si apare un mic orificiu(care este facut din delasare si nepasare, ori din lene), imediat invadeaza puhoiul de draci in sufletul nostru si mai face o goana nebuna in a ne face responsabili de alte pacate iarasi si iarasi...