Suntem vreodata indreptatiti sa discriminam, maltratam aproapele?
 

Bun gasit!
Sa presupunem doua situatii, in care multi dintre semenii nostri se considera indreptatiti sa se poarte urat, sa maltrateze, umileasca, injoseasca, etc pe altii:
1. Avem un coleg la munca, care e putin mai "retardat" sau mai degraba mai indolent, mai greu de cap, sau mai putin preocupat si implicat in buna desfasurare a lucrurilor, mai cu capul in nori, in lumea lui , cautand mai degraba "imparatia cerurilor"?, poate, sau poate confortul, linistea personala, decat sa atinga un anumit standard de performanta personal si implicit al echipei, companiei in care lucreaza; e normal ca acesta sa fie mai discriminat, sa fie sarit de la prime sau mariri de salariu, sa nu i se dea libere, sa fie tinut peste program sau cand ceilalti colei sunt in pauza, sa fie chemat de acasa in zilele lui libere, si daca comenteaza ceva, ca e nedrepatit fata de ceilalti, sa i se raspunda ca el e mai putin performant ca ei, si de aceea ...?

2. Avem un membru in familie - sotie, logodnica, nora, cumnata, sora, frate, etc...care, spre deosebire de cilalti, actuali sau fosti (iubite, prietene, sotii, nurori, cumnate, etc) e mai indolenta, mai putin orientata spre a fii o buna gospodina, sotie, mama ("cea mai buna " din familie, sau de pe strada, sau din bloc, care are cele mai curate geamuri, cele mai calcate camasi, etc) si in schimb e orientata, preocupata mai mult ori de serviciu, ori de alte probleme spirituale, filozofice, etc...De ex, vine de la serviciu si in loc sa caute sa vada daca totul e in ordine, daca nu cumva sotul sau vreun copil a curatat cartofi si a lasat cojile intr-o punga sau pe un ziar, sub masa, sa le ia de acolo si sa le arunce, sa stranga masa si hainele dupa ei, sa vada ca au mai facut si sa remedieze, eventual le aduna superficial de pe masa vasele murdare, le depune in chiuveta, pune apa cu detergent in cratitile sau tigaile murdare sa se mai inmoaie, si apoi da drumul la calculator pt a studia o problema care a preocupat-o la serviciu; chiar daca intre timp s-a luat deja o decizie in aceasta privinta, si chiar nu mai are nici o importanta parerea ei, ea totusi vrea sa cerceteze daca a avut sau nu dreotate, daca decizia sefilor ei a fost cea buna, etc...sau poate a avut o disputa 'spirituala" sau filozofica cu cineva, si o preocupa atat de mult, incat tb sa cerceteze si sa o lamureasca...Intre timp vine sotul acasa, vede ca nu a remediat tot ce era de remediat, si se considera indreptatit sa o certe si sa o ameninte, chiar sa o jigneasca, sa-i spuna ca nu e o sotie buna, pt ca nu o preocupa indeajuns problemele casnice, ci mai mult cele intelectuale sau spirituale, ceea ce nu ar trebui, pt a fii o buna sotie si mama...

Sunt acestia indreptatiti sa se poarte asa, sau sunt chiar ei victimele, cei discriminati de colegii sau partenerii de viata care nu-si fac treaba, datoria, asa cum trebuie? Cum ar trebui sa ne purtam , ce atitudine sa adoptam, din ambele pozitii, atat fata de cei care nu reusesc sa se ridice la asteptarile, standardele noastre, cat si atunci cand suntem noi cei care nu reusim sa satisfacem asteptarile colegilor, sefilor, partenerilor, parintilor, socrilor, etc?

La servici trebuie sa existe o ordine .
Trebuie sa ai anumite performante profesionale si anumite capacitati de comunicare.
Sefu te intreaba daca ai trimis mailul si tu ii raspunzi cu vreo cugetare pe linga subiect,in care crezi ca esti original .Sau cu dispret ca acestea sunt lucruri prea inferioare pentru atentia ta .
Cine a descoperit calea spre ceilalti stie cum sa fie si la servici .
Eu cred ca 'imparatia cerurilor' de care vorbesti, nu e rupta de viata cotidiana. Ba dimpotriva e f puternic implicata acolo . Cine e absent la servici si nu isi face treaba, e absent si in relatia sa cu Dumnezeu.
Si spune si apostolul Pavel sa ne supunem oranduirilor lumesti,ca si ele vin tot de la Dumnezeu.
Daca eu nu imi fac treaba,tu nu ti-o faci firma se duce de ripa ,iar raul se extinde asupra tuturor, nu numai asupra noastra.
Sa dam deci cezarului ce e al cezarului si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu.

Nu cred ca poate fi cineva indreptatit sa maltrateze pe cineva in orice situatie ar fi, iar discriminarea nu are nimic in comun cu "dragostea fata de aproapele" pe care Mantuitorul ne indeamna sa o avem, ca si cum ne-am iubi pe noi insine.
Omeneste mai gresim, insa ar fi bine sa nu generalizam in sufletul nostru un anumit mod de comportament.

Trebuie sa avem dreapta socoteala in toate. De multe ori citim ca tot ce facem (acasa, la serviciu, pe strada) in fata lui Dumnezeu facem. Deci persoanele din cele doua exemple trebuie sa se gandeasca daca lui Dumnezeu ii place cum traiesc/lucreaza sau cum isi ajuta aproapele. Caci de aproapele nostru depinde mantuirea noastra. Iar aproapele este, in aceeasi masura, colegul de la serviciu, chiar seful care ne nedreptateste, cat si sotul/sotia/copiii. Nu trebuie sa-i tulburam prin faptele noastre.

Ce titlu retoric are subiectul :)

Nu suntem niciodata indreptatiti sa discriminam sau mai rau,sa maltratam aproapele .
Indiferent ce rau ar fi facut nu avem acest drept
Sa pedepsim ,poate ni se mai da ocazia in viata asta :ca parinte, sef ,judecator .Dar sa fim nedrepti si necinstiti , sau sa abuzam pe nedrept de aproapele , sau sa il maltratam psihic ,acestea nu avem dreptul sa facem .
Pedeapsa e una ,si e de ordin social .Dar rautatea si dispretul si asuprirea nedreapta niciodata nu vor avea ce cauta in Imparatia cerurilor .
In apocalipsa este scris "Despre un cer si un pamant nou" ,
"In care vor locui dreptatea si nici o pata nu se va gasi in el " (scuzati citatele aproximative)
Cine isi dispretuieste aproapele , se exclude pe sine din dragostea lui Dumnezeu.

Daca insa aproapele este dusman al tarii, al credintei , al oranduielii sociale putem sa luptam cu el. Lupta este permisa, dar ura niciodata .

Am citit intregul mesaj postat de tine si din cate am inteles prezinti doua situatii diferite. O situatie este atunci cand omul nu poate mai mult, nu a fost inzestrat cu mai mult, iar o alta situatie este cand omul nu vrea mai mult.

Spunea un Parinte ca intr-o casnicie sotii trebuie sa se intreaca in a se sluji unul pe celalalt si cu cat te jertfesti mai mult pentru sot/sotie cu atat il/o iubesti mai mult. In exemplul dat de tine, daca o sotie vine acasa si gaseste totul in dezordine si ea stie ca acest lucru il deranjeaza pe sot, pentru intelegere si armonie in familie cred ca prima data trebuie sa puna randuiala in lucruri si apoi sa faca altceva.

Daca intr-un anumit colectiv un angajat nu poate sa se ridice la asteptarile sefilor, colegilor, el nu trebuie tratat urat. In ziua de astazi nu esti tinut la locul de munca daca nu esti performant, asa ca tot el are de pierdut din cauza neputintei lui, nu trebuie sa se adauge la asta si rautatea celor din jur. Dar daca poate mai mult si nu vrea, lasa greul in spatele altora, se menajeaza, atunci nu are cum sa le ceara celorlalti sa fie multumiti si sa-l aprecieze. In aceasta situatie el isi face rau singur.

Si deci atunci e indreptatit (sotul) sa te injure, sa te bata si sa te ameninte ca te trimite "la ma-ta"? Sau sa-ti promita "razbunare" ?

Fara doar si poate ca da, daca al tau comportament de pana atunci a aratat ca poti tolera chiar si asta, pe langa multe altele de acest gen, oferind la schimb un devotament cainesc, derivat poate nu din asa mare dragoste cat comoditatea de schimba ceva, teama lipsei de alternative, etc.

In ceea ce priveste postarea cu care ai deschis topicul

1. La servici esti privint prin prisma profesionala.
Daca esti capabil, se poate sa ti se tolereze si anumite caderi personale.
Daca nu esti capabil, sau pur si simplu cineva cu putere de decizie te considera antipatic, zbori din schema chiar si fara a gresi ceva in mod deosebit.

2. Acasa ar trebui sa fii privit ca om, in complexitatea sa, apreciate preocuparile intelectuale, etc.
Din pacate insa, majoritatea asteapta de la celalat tot un soi de "performanta profesionala", strict axata pe niste subiecte care tin de satisfactia personala, restul trecand intr-un con de umbra.

Adica bun, eu sunt prost/proasta si incult(a) dar as putea, din perspectiva dragostei si nu doar, sa apreciez preocuparile intelectuale ale celuilalt.
Insa in realitate, prostia nu vine singura la pachet ci cu invidia, ceea ce este o calitate la celalalt, eu il privesc ca pe un defect pe care i-l reprosez intr-un anumit context in care perspectiva asta pare credibila (nu mi-ai facut cutare lucru de care EU am nevoie, pentru ca citeai o carte, scriai pe un forum, etc.)

Sigur, nu e dragoste, dar cui ii pasa?
Adica stim ca nu suntem iubiti, dar ne mintim in continuare, atunci de ce ne declaram surprinsi, revoltati, cand realitatea demonstreaza inca o data asta?

Nu stiu ce mai trebuie spus despre un om care se manifesta in acest mod atunci cand se supara. Doamne fereste de un asa sot!

Intr-o casnicie in care sotii se iubesc, se respecta, se apreciaza, ca lucrurile sa mearga bine si sa evitam ispitele, trebuie sa facem si voia celuilalt. Asta presupune de multe ori o jertfa sau renuntarea la egoismul nostru pentru armonie, pace, liniste.

daca aproapele ii nevasta, hm, s'h'o o prinzi c'un plavan'n pat...bre, creca' tre' sa'i rupi macar o coasta....:1:...daca nu cumva s'o "maltratezi" mai cu sarg...bre.

Iata un exemplu concret (in care "suntem indreptatiti")!

Nu inteleg insa, cum spunea si Alin, de unde parerea unora cum ca nevoile si problemele lor ar trebui sa fie mai importante, pe primul loc (ex: decat sa cauti pe net pt ce te intereseaza pe tine, mai bine cauti pt mine).

Sau ar mai fi o situatie, de data asta de ordin profesional, pe care abia azi am realizat-o: cand cauti ceva in interese de serviciu, si gasesti, apoi dupa un timp nu mai lucrezi la acel serviciu, mai te poti folosi de ceea ce ai aflat si ai experimentat? este proprietatea ta intelectuala, sau a celor pt care ai descoperit-o?

Intodeauna agresorul, fie ca e sot sau sotie sau altceva, va avea o "justificare" pt comportamnetul lui violent. Nu stiu daca valabila si-n fata legii, dar in fata lumii, macar...(sau cel putin a victimei)
La fel cum si seful care te da afara ca nu-i place de tine va avea o justificare "valabila' macar in ochii lumii (adica va astepta sau va cauta pana iti va prinde un pct slab sau vei gresi; dc nu va fabrica sau va profita de o oportunitate care se iveste)

Nu sunt de acord cu iesirile violente si nu cred ca poate sa existe o justificare pentru un asa comportament. Voiam sa insist insa pe relatia de armonie si intelegere dintre soti, care nu se poate realiza daca fiecare tine sa-si indeplineasca propriile dorinte, facand abstractie de asteptarile celuilalt.

Fallen, cand ai sa incepi sa tii cu adevarat la pacea ta (cand ai sa iti doresti cu adevarat sa ai pace si ai sa pretuiesti valoarea si bunastarea de a avea pace), mai mult decat cine are dreptate (mai mult decat sa intrii in jocurile psihologice ale lui "cine are dreptate si de ce", sau "cine a zis/facut una sau alta si de ce", sau "cum ar trebui sa fie si nu este") - cand ai sa inveti sa ignori astfel de jocuri psihologie in favoarea pacii tale, ai sa ignori (si nu o sa te mai afecteze) agresorii tai psihologici si ai sa te rupi de ei, atunci vei descoperii cat de bine este sa ai pace.
Abea de atunci incolo vei putea cauta bunastarea ta psihica alaturi de oameni care la randul lor valorizeaza pacea si ti-o pot oferi si tie. Intrucat oamenii care valorizeaza pacea nu vor dori sa si-o piarda alaturi de un om care nu cauta pacea, ci ii vor evita pe cei ce se zbuciuma si lamenteaza in permanenta cautand la cine are dreptate si de ce si pastrand interactiunea cu cei care nu cauta pacea.

Ai si tu dreptate, desigur, ins anu stiu unde se gasesc acesti oameni care sa pretuiasca mai mult pacea decat propria "dreptate"; nici macar in manastiri nu cred ca sunt toti asa.
Si appi atata timp a trebuit sa tac si sa inghit, sa accept nedreptati si compromisuri, de frica sa nu pierd ceva important (slujba, prietenie, casa, scoala, familie etc) incat acum am asa o dorinta nesanatoasa de rafuiala, de nu poti sa-ti imaginezi...

In momentul in care te consideri ceva defapt nu esti nimic!Asa ca sa lepadam gandirea despre manastire ca ar fi o neconcordanta cu voia lui Dumnezeu, unde stim ca in manastire dreptatea lui Dumnezeu este aplicata desavarsit de catre calugari.

Aceasta dorinta te va duce la pierzare!!!:(

Am vazut intrebarea din titlul topicului si am zambit.Ar mai fi nevoie de raspuns?
Din moment ce crestinismul ne invata sa ne iubim si dusmanii ce rost ar mai avea sa fim indreptatiti in unele situatii de a maltrata si discrima alti oameni??
Dar este un mare adevar ca cei care inca ii trateaza rau pe altii NU SUNT PRIETENI CU DUMNEZEU.

Este o dorinta de rafuiala doar,adica la nivel personal sau doresti ca la nivel mai inalt sa ti se faca dreptate?
Nedreptatile se intalnesc pretutindeni,in special la serviciu,dar din experienta personala iti spun ca este mult mai productiv si firesc sa-i ceri lui Dumnezeu sa-ti faca dreptate decat sa rezolvi tu personal,printr-o rafuiala de genul dinte pt dinte.

Acum cativa ani,in Romania eram asistenta managerului unui companii,aveam codul secret de la sistemul de alarma cat si cel de la safe-ul cu bani;asta deoarece veneam inaintea lui sau plecam dupa el si-mi trebuiau.
Aveam o colega de facultate care ma tot invita la ea,la casa de vacanta dar nu raspunsesem invitatiei,pana intr-un weekend cand am zis,vin chiar acum!
Si am plecat de sambata iar duminica pe la pranz primesc un telefon de la manager care vrea sa-i confirm ca am intrat chiar atunci in birou,deoarece sistemul de alarma s-a logat cu parola mea...
Nu pot nici acum sa exprim indignarea si socul pe care l-au avut,pur si simplu nu puteam sa-l conving ca sunt la sute de kil.departare de Bucuresti.
Pt el nu conta,puteam sa intru si sa ies cand doream-asta si pt ca foloseam computerul si imprimanta in interes personal,pt cursurile mele,insa mie mi s-a parut extrem de dubios ca cineva sa se logheze cu parola mea si sa intre(in ce scop?) in timp ce nu era activitate la firma?
Dupa cateva luni la un inventar al depozitului pe care il gestionam,au fost descoperite 60 mil lipsa ...printer primii care au intrat in interogari cu directorul economic am fost eu...
Inainte de a se face inventarul am avut presentimentul ca ceva foarte incarcat se petrece,ceva destul de grav cu urmari destul de serioase,desi nu facusem nimic rau imi era teama de ceea ce simteam;am avut banuiala ca acest inventor este unul de forta majora,abia dupa ce directorul economic constatase ceva grav. Asa cum spuneam,desi nu facusem nimic illegal traiam un sentiment de frica pt gravitatea pe care o afisau toti la lucru. M-am rugat cat am putut eu de tare in tot acest timp.
Cand m-au anchetat a venit vorba si despre incidentul din ziua respectiva cand am putut sa le dovedesc calm ca nu ma aflam in Bucuresti,deci este clar mana altcuiva care a dorit sa fure pe spinarea mea. Ca si cum asta nu a fost destul,mi s-au mai aratat si niste documente pe care cica eu le semnasem ca sa obtin niste sume de bani ,de la"centrala".Mi-au aratat hartiile si m-au intrebat ,ai semnat astea?uitat-te bine,este semnatura ta?iti amintesti de astea? Era prea mult! Cineva se straduise bine si-mi imitase semnatura insa eu stiu sigur ca nu am intocmit acele hartii si nu am semnat pt ele. Bine,bine dar cum pot dovedi?
M-am dus acasa si mai ravasita si iar m-am rugat sa-mi faca Dumnezeu dreptate si sa nu ma lase in mizeria asta!

Pana la urma(nici nu era greu)l-au prins pe un coleg de-al meu care imi imitase semnatura si imi furase parola de la sist.de securitate.
In urma acelui eveniment,managerul a fost inlocuit,colegul cu pricina a fost destituit ca sofer iar eu am fost promovata ca manager pt un department la toate unitatile din Bucuresti.

De ce m-am hotarat sa plec din Bucuresti tocmai atunci si nu in alt weekend? Lucrarile lui Dumnezeu sunt de-a dreptul fascinante!
Daca stau sa ma gandesc,am avut o viata destul de interesanta :)

Frumoasa povestirea ta! Cu adevarat este minunat cum are Dumnezeu grija de noi, mai ales cand ne rugam cu inima sincera si cu constiinta curata ca sa nu fim ispititi de raul nimanui!

@ Yasmina

Si eu ti-am citit povestea cu mult interes, eram tare curioasa cum s-au terminat lucrurile. O adevarata minune! Chiar daca finalul a fost in favoarea ta, nu vreau sa-mi imaginez prin ce ai trecut. Asa cum ai spus si tu, cel mai bine este ca sa-L rogi pe Dumnezeu sa-ti faca dreptate.

Doamne ajută.

Toată Biblia răspunde acestui topic ! Doamne... !

Vă spun doar atît:

Oare Sfînta Treime... Hristos nu e îndreptăţit să "maltrateze", sau chiar să şteargă omenirea de pe faţa pămîntului ?
Cu siguranţă că da.

Şi totuşi El a murit pentru omenire.
Pe Sfînta Cruce, sfinţind-o !
A vrut asta !
Şi moare în fiecare zi în Sfîntul Potir !
Şi vrea asta ! Hristos a cerut asta... vedem în Biblie... că cere să fie pomenit astfel ! (Luca 22, 19)

Deci, fraţi, surori...

Voi ce sunteţi gata să faceţi pentru omenire ? Defapt nu... am mers prea departe, mulţi suntem neputincioşi la asta, nu vrem desăvîrşire.
Ce sunteţi pregătiţi să faceţi pentru cel de lîngă voi ? De acasă poate... care vă greşeşte... ? Aproapele... ?

Gîndiţi-vă la asta...

Înainte să mai daţi scenariile mincinoase ale demonilor ce vă şoptesc la ureche şi sădesc păcate în inimă şi minte...

Iar noi, ne maltratăm singuri mereu, prin depărtarea de El, care aduce asupra noastră tot răul.

Bucurii.


P.S.: Alin B., cu iertare şi cu respect: posturile tale sunt deplorabile, lipsite de integritate şi demnitate creştină. Asta fără să amintesc că lipsesc cu desăvîrşire versetele scripturistice, adică unde chiar Domnul răspunde la orice întrebare.

Asa este,sunt momente cand ca si om esti limitat sa mai faci ceva,practic numai dreptatea divina te mai poate ajuta,daca o invoci.

Da,acuzatiile nedrepte sau nedreptatirile te frusteaza poate mai mult decat propriile greseli;macar atunci cand furi te expui dinainte unui risc,dar sa fii acuzat asa din senin,este un soc destul de mare-mai ales ca eu am mai avut un istoric cand mi-am pierdut locul de munca fiind acuzata pe nedrept.

Adica aveam doar 20 de ani,stiam ca o colega fura si-mi era groaza si rusine s-o demasc si sa vb despre aceste probleme cu proprietarul. Ea practic fura iar eu imi vedeam de ale mele;am crezut ca o astfel de atitudine este corecta,doar nu furam impreuna sau imparteam furtisagul.
Numai ca au prins-o dar odata cu ea,am cazut si eu...m-a durut din nou,dar macar am invatat sa nu mai fiu pasiva cand vine vorba de corectitudine.

Si atunci ma rugam la Dumnezeu mult de tot si-L rugam sa ma orienteze pe un job ,care sa-mi placa,sa fie platit decent sa nu fiu impinsa sau atrasa sa fur,ca sa-mi maresc venitul!

Cum, cineva iti stia parola de la sistemul de alarma si nu te-ai intrebat cine, de ce, cum?
Abia dupa cateva luni, cand lucrurile au luat-o razna de tot ti-ai dat seama ca e ceva f. grav?

Parintii si colegii de scoala nu poti sa tii alegi, desi si la scoala, dar sunt alte alegeri care le-ai facut, care depind de tine si le-ai facut prost si le mentii in continuare, stii f. bine.

Iar faptul ca frustrarile se aduna, arata ca nu duci alegerile astea tocmai din dragoste..

Depinde de situatie.
Daca esti angajata intr-o relatie pentru utilitatea care o reprezint, faptul de a te eschiva sa oferi aceasta utilitate, te face nepotrivita pentru relatia in cauza.

Depinde despre ce e vorba.
Daca esti cercetator si faci cercetare pe timpul si banii firmei, descoperirile tale le apartin lor de fapt, ca pentru asta te-au angajat.

Dar daca in timpul asta castigi experienta si niste cunostinte si devii un mai bun cercetator, nu inseamna ca nu ai dreptul sa fii in continuare acelasi bun cercetator sau sa folosesti cunostintele dobandite.

Telenovela are mai multe detalii iar eu am mai taiat din ele.
Daca esti atent,insa am scris ca m-am socat si am luat-o ca pe o treaba destul de bizara,in timp ce managerul credea ca am alte motive sa nu-I spun ca sunt chiar eu in birou(rusine,jena).

Colegul care imi furase parola,imi facea curte la job si se tinea dupa mine ca o umbra(asa mi-a furat si parola,uitandu-se peste umarul meu in timp ce o tastam).Asta pt ca se oferea sa-mi care geanta etc
A facut cunoscut si altora ca este interesat de mine,astfel ca atunci cand s-a intamplat incidentul cu parola,managerul intai m-a sunat pe mine eu I-am zis ca nu sunt acolo,apoi a sunat la birou si a raspuns colegul...Managerul a dedus zambind ca noi formam un cuplu de acum,dar mie imi este jena sa admit;asa ca m-a sunat din nou tachinandu-ma.Gluma,gluma dar eu I-am spus serios ca nu sunt acolo iar managerului I-a luat timp mult sa priceapa ca vb serios.Eram toti prieteni,ca o familie...
De acum,greseala a fost a lui(a managerului)pt ca nu a luat in serios acest incident cu colegul si a trecut peste...eu nu am cerut decat sa-mi fie schimbat codul si nu mai permiteam nimanui sa intre pana nu dezarmam sistemul.

Frumos! Şi adevărat, desigur...
Subscriu şi eu la acest mesaj...

Intr-o chestie de genul asta nu trebuie sa te astepti ca altii sa rezolve problema, era prestigiul tau la mijloc, schimbarea parolei (neaparat sa o faci tu personal, nu sa o faca altul si sa ti-o transmita tie) e doar un aspect, trebuia sa insisti sa se lanseze atunci o investigatie vizavi de cine a intrat atunci folosindu-se de parola ta si poate ca problema era rezolvata, nu se mai ajungea si la semnaturi false in acte si altele.

Mediul in vanzari este cumplit din acest motiv, chiar si cand este o singura vanzatoare, nu poti sti daca lipseste ceva pana nu faci un inventar complet, stiu pe cineva care facea in fiecare luna si oricum iesea cu pierderi, cand sunt mai multi e si mai complicat ca nu stii cine este vinovat si de obicei platesc toti pentru unul, chiar si cu camere de luat vederi tot se pot face tot felul de hotii, e greu sa stii in cine poti avea incredere si in cine nu.

Din pacate nu deseori se intalneste om care doreste pacea cu om care doreste pacea.

Nu e un lucru usor sa te poti lipsi de toate si sa accepti tot din partea celuilalt si nici nu cred ca e in regula sa ai aceasta atitudine, daca celalalt are un sistem de valori mult diferit s-ar putea sa ia asta ca un fel de mandat care ii permite orice, inclusiv la un moment dat sa te trimita pe alt drum in viata si el sa-si vade de ale lui.

In definitiv esti dator fata de celalt sa-l pui pe un drum bun, mai ales daca e depart ed el, desigur conteaza mult CUM o faci si daca o faci pentru el sau pentru tine, dar nu cred ca pasivitatea absoluta. chiar daca tie iti asigura o viata linistita, este indicata.

Doamne ajută.

Să-şi fie ruşine !

Şi din poza de la avatar, văd că ai o vîrstă, cu atît mai mult, să-ţi fie ruşine din nou, neruşinatule ! Pentru că înveţi aşa ceva pe cei ce te citesc aici pe forum.

Da! Te judec! Să fiu numit şi eu astfel şi judecat de Hristos, dacă spun şi fac, şi dacă învăţ şi susţin ce ticăloşenii spui tu acolo ! Incredibil ! Şi te mai numeşti şi creştin ! de aia ne arată sectarii cu degetu datorită unora ca tine !

Oare Sfînta Treime... Hristos nu e îndreptăţit să "maltrateze", sau chiar să şteargă omenirea de pe faţa pămîntului ?
Cu siguranţă că da.

Şi totuşi El a murit pentru omenire.
Pe Sfînta Cruce, sfinţind-o !
A vrut asta !
Şi moare în fiecare zi în Sfîntul Potir !
Şi vrea asta ! Hristos a cerut asta... vedem în Biblie... că cere să fie pomenit astfel ! (Luca 22, 19)

Deci, fraţi, surori...

Voi ce sunteţi gata să faceţi pentru omenire ? Defapt nu... am mers prea departe, mulţi suntem neputincioşi la asta, nu vrem desăvîrşire.
Ce sunteţi pregătiţi să faceţi pentru cel de lîngă voi ? De acasă poate... care vă greşeşte... ? Aproapele... ?

Gîndiţi-vă la asta...

Înainte să mai daţi scenariile mincinoase ale demonilor ce vă şoptesc la ureche şi sădesc păcate în inimă şi minte...

Iar noi, ne maltratăm singuri mereu, prin depărtarea de El, care aduce asupra noastră tot răul.

Bucurii.

Bre Daniele, esti rau di tot pe coclauri.

Cred ca esti singurul care nu s-a prins ca e o gluma.

Vezi ca lipsa sensului umorului este semnul unor boli neuro-patologice care pot fi destul de grave.

In cel mai fericit caz, esti deprimat, in cel mai rau..nici nu vreau sa ma gandesc.

Aline, nu ai inteles nimic din mesajul meu. Pesemne ca nu ai citit cu atentie, pt ca era subliniat, dar nu ai observat - ziceam sa se rupa de ei (de agresorii ei psihologici).
Dar ca sa poata sa se rupa de ei, trebuie sa nu mai aiba nimic de impartit cu ei - nici o problema nerezolvata, nici un diferend care are nevoie de actiune, de rafuiala, nici o dilema despre ce atitudine sa ia, ce sa accepte si ce nu, ce ii permite si ce nu si cum sa procedeze daca nu ii permite, etc. Nimic de genul asta. Pt ca toate astea sint de fapt interactiuni cu agresorul, sint actiuni de-ale ei, prin care ea insasi se tine legata de agresor. In loc sa caute pacea ei proprie (si sa fie centrata spre pacea ei), ea isi focalizeaza atentia spre agresor, spre exterior, spre interactiunea cu el sau cu actiuni de-ale lui (astfel mentinand interactiunea cu el ...un absolut deliciu pt un agresor care cauta pe cineva cu care sa interactioneze...).

Vezi, chiar si tu pui problema despre ce sa accepte si ce nu, ce sa permita si ce nu, etc - tu pui problema tot din perspectiva interactiunii, nu din pespectiva pacii.

Ori eu zic altceva - ca un om nu devine un agresor pt ca i se permite, ci pt ca asa are el tendiinta, este lipsit de infrinare, este o tendiinta proprie, fie pt ca asa a fost invatat din familia de origine sa se comporte (imita vreunul din parinti, nu a fost educat, etc), din alte situatii de viata (servici, etc) care l-au obisnuit sa se comporte asa, etc.
Asa cum tu nu devii hot pt ca gasesti usa vecinului deschisa, asa nu devine agresor un om infranat, obisnuit sa fie cu bun simt, sau un om care cauta pacea (din educatie, din crediinta, etc)
Cat de agresor este cineva, nu depinde de cat de mult ii permiti, ci de tendinta (obisnuinta, lipsa de infrinare?) a aceluia. Deja cand vorbesti de "cat de mult ii permiti" (sau "cum sa-l faci sa nu se mai comporte asa", etc), deja vorbesti de o actiune de vreun fel - de aparare, de persuasiune,"de demonstrare a dreptatii, de manipulare, de dresaj, de coercitie, etc - care are drept urmare pierderea pacii proprii si investirea energiei si atentiei in persoana si interactiunea cu agresorul. Asa intra intr-un cerc vicios de "care pe care" (intr-un fel) si isi pierde pacea.
Daca ar cauta pacea ei si ar pretui-o, ar zice un "Dumnezeu sa-l ierte" si l-ar ierta si ar pune punct, cu maxima indiferenta oricarei tentatii de a interactiona cu agresorul (si oricarei probleme nerezolvate cu agresorul) si ar cauta pacea ei departandu-se de agresor si cautand oameni care cauta si ei pacea, nu interactiuni de genul asta, negative.

Doamne ajută.

Incredibil ! Adame... ce scrii... e greşit... incredibil şi greşit ! Doamne Iisuse...

Oare cît de mult poate sminti un om alt om? Şi îl mai duce şi la ghenă ! Întîi duhoarea vine în sufletului lui, pentru că aceste păcate rămîn nemărturisite la Taina Spovedaniei, nefiind considerate păcate, atitudinile...

Deci incredibil...

Adame, întrebare:

Hristos Iisus Domnul, oare nu a mai avut pace cînd i-a numit pe unii "pui de vipere"? (Matei 23, 33)
Sau cînd a luat biciul şi i-a scos afară pe bişniţarii de bani, animale şi mărfuri din templu, oare nu a mai avut pace? (nu spune că ia biciuit, dar cine nu iasă cînd le răstoarnă cineva mesele şi le spune cu biciul în mînă ieşiţi?, conf. Ioan 2, 15)
Oare, Adame ?
Ia uite ce spune Biblia:
"Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte". Evrei 12, 6.
E crud Dumnezeu, aşa-i, Adame?
Oare tu nu îi dai cîte o joardă la cur copilului tău cînd face o prostie mare ?

Din cîte simt în cuvintele tale, ai studiat psihologia, ea, psihologia, e doar o altă filosofie a lumii acesteia. Psihologia fiind şi un înţeles slab a lumii acesteia.
"Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos." I Coloseni 2, 8

Agresori psihologici, spui ? Incredibil...

Oare şi Hristos a fost un agresor psihologic ?
Cînd a spus că fără trupul şi sîngele Lui nimeni nu se mîntuieşte ?
Oare şi Sfîntul Apostol Pavel a fost un agresor psihologic, cînd i-a exclus pe desfrînaţi din comunităţile creştine ?
Oare, Adame ?
Sau Sfîntul Apostol Ioan cînd i-a numit anatema pe cei ce schimbă Evanghelia ?

Amesteci creştinismul cu psihologia, şi iasă o cale spre iad. Nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona.

Acesta e un semnal de alarmă pentru toţi cei care citesc posturile fratelui Adam, sa fie cu trezvie.

Supără-te. Cu iertare, dar vreau sa te superi. Asta intenţionez, ca să-ţi schimbi calea, că te consideri prea înţelept şi sminteşti pe toţi cei care te citesc.
Învărţi cuvinte cu şiretlenie şi viclenie şi mai şi crezi că ai dreptate...

Incredibil...

Bucurii.

Doamne ajută.

Alin B., frăţioare iubit, iar vrei să pari înţelept, dar trebuie să te vindeci de mîndrie prima dată, că să fi înţelept.

Da, e o glumă de prost gust. Necreştinească. Nefirească. Împotriva sfinţeniei şi a îndumnezeirii omului prin har. Împotriva Iubirii şi virtuţiilor.

Oare vreo-unul din Sfinţii Apostoli aşa au vorbit ?
Nu Hristos ne-a spus oare că aşa vor cunoaşte toţi că suntem ucenicii Lui, iubindu-ne unul pe altul? Prin astfel de glume arătăm cît de mult ne iubim unul pe altul?
Oare care Sfînt, sau Sfînt Părinte a făcut o astfel de glumă ? Sunt destule glume în Pateric, dar nici idee de astfel de "glume"!

Scriptura spune:
"Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre" - Efeseni 5, 19.

Hai că poate nu putem să facem aşa, că suntem neputincioşi, dar atunci dacă nu putem să ajutăm cu o vorbă bună, sau o glumă frumoasă, atunci să tăcem, că mai cîştigaţi suntem, şi nu smintim pe nimeni şi ne pavăm drumul spre iad. Iadul dinăuntrul nostru prima dată, apoi iadul veşnic.

Bucurii.

Doamne ajută.

Iar aici, Adame frate, faci nişte observaţii, apoi nişte încadrări, după învăţătura greşită a psihologiei (pentru că, caracterele oamenilor nu sunt tipologii, fiecare om e unic şi irepetabil, complet schimbabil înspre diabolism sau sfinţenie)

Şi apoi închei tu acolo, Adame, prin a învăţa pe oameni nepăsarea, indiferenţa. Care sunt patimi. Poate nu ştiai. Şi împotriva cărora trebuie să luptăm. Poate nu ştiai nici asta. Şi nu sunt ironic. Aşa am simţit să vorbesc.

Toate îmbrăcate întro imagine creştinească. Falsă. Lup în piele de oaie. Of... deşi ştiu că ai mult mai multe calităţi.

Deşi simt că intenţiile tale sunt bune, datorită caracterului tău melancolic, -să mă exprim necreştinesc, anume psihologic-, şi datorită inundaţiei din mintea ta cu învăţăturile psihologiei, nu reuşeşti să fi în învăţătura Sfinţilor Părinţi, pentru că îi citeşti puţin.
Şi din Biblie, citeşti aproape deloc.

Îţi recomand să găseşti un duhovnic îmbunătăţit.
Şi psihologii au nevoie de duhovnic, cum au nevoie şi de mîntuire. Şi să ştii că şi atitudinile sunt păcate.

DIN NOU AMINTESC, DE SEMNALUL DE ALARMĂ TRAS MAI SUS, CA TOŢI CEI CARE CITIŢI CE SCRIE ADAM, SĂ FIŢI TOŢI CU TREZVIE, pentru că are multe înşelări, ispitiri şi sminteli.

Iertare.

Bucurii.

adam,

Nu trebuie neaparat sa incui usa casei ca sa nu-ti intre hotii, ci si sa nu ispitesti pe aproapele sa devina hot :)