Jertfa
 

Pentru că mă preocupă ideea jertfei în sens creştin şi pentru a nu mai încărca alte topice deschise în alte scopuri, şi pentru că nu am mai găsit un topic similar, vă invit aici la a ne împărtăşi înţelegerea, aşteptările, experienţa şi alte aspecte legate de jertfă.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=402

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=404

Link-urile de mai sus sunt la nişte mesaje de început pe această temă.

M-ar interesa şi exemple ... de genul celor adunate de părintele Steinhardt în Sfinţi şi oameni iubiţi

http://nicolaesteinhardt.wordpress.c...oameni-iubiti/

Aici nu e vorba numai de jertfă, ci şi de alte exemple de atitudine, trăire a creştinismului.

În legătură cu discuţiile anterioare, în care se pomenea şi de jertfa de a renunţa la (ataşamentul de) un anumit confort material, aş vrea să înţeleg mai bine acest lucru.

Nu cred că e obligatoriu ca existenţa unui confort să presupună, mereu, ataşamentul de acesta. Deşi e foarte probabil, într-adevăr. Asta Domnul ştie cel mai bine.

De exemplu, dacă ar fi vorba de o problemă de sănătate a unui membru al familiei, aş considera normal să mă mut ... cu chirie, să zicem, pentru a avea bani de o operaţie...

Am o prietenă care vrând-nevrând a renunţat la un anumit confort, că are patru copii şi normal că e greu să-i creşti... Mi se pare clar că a ales bine, dar Dumnezeu a pus-o (pe ea şi pe soţul ei), într-o situaţie concretă...

Eu nu prea văd în jur, în zilele noastre, ocazii de jertfe din astea, mari. (De altfel am şi postat citatul din Steinhardt în care suntem invitaţi la a face jertfe mici, zilnice, de genul politeţe, bunăvoinţă etc. - care cer şi ele un anumit efort şi o anumită stare, dacă ne gândim că putem fi obosiţi, stresaţi, solicitaţi la datorie etc.).

Adică azi nu mai suntem duşi în închisoare sau nu ni se confiscă averea pentru mărturisirea credinţei...

Dacă ar fi, aşa de bună voie, să aleg sărăcia, păi m-aş gândi serios la călugărie, măcar să fac un lucru ca lumea...

Referitor la carieră, care a fost şi ea adusă în discuţie - dacă ar fi de exemplu un chirurg foarte bun, care evident a studiat şi a muncit enorm pentru a fi astfel, pe lângă darul primit de la Dumnezeu... ar trebui el să se ducă medic la un dispensar... pentru a alege sărăcia şi a se feri de păcatul mândriei, inerent, cred unii, pentru un om care are o carieră?

Intrarea in monahism este un lucru foarte serios.Trebuie sa fii hotarata si
serioasa in aceasta privinta si sa nu fie doar un gand de moment.
Nu, neaparat.Nu oricine poate sa devina chirurg.Din pozitia de chirurg
poate salva foarte multe vieti.Ori daca se face medic de dispensar, atunci
oamenii pe care el i-ar fi putut salva, nu-i mai poate salva.Si va fi intrebat
la judecata de ce a refuzat sa salveze vieti(si o sa i se enumere pe cine ar
fi putut salva, dar nu i-a salvat).De ce a refuzat sa-i salveze, pe cei pe care
Dumnezeu i-a trimis la el ?

De acord. Nu se pune problema în această perioadă ca eu să mă călugăresc.


Păi da. Dar dacă e un profesor universitar, sau de liceu, dar i s-ar cere, în spiritul jertfei, să fie doar învățător, la o școală primară, eventual cât mai modestă, pentru a dovedi că e modest, nu e legat de carieră, de poziție, de confort...

Inevitabil mi-am adus aminte de aceasta:
http://www.gandul.info/reportaj/vorb...useni-11721125

I-ar cere Dumnezeu explicit acest lucru ?

Foarte frumos exemplul. Tot respectul.
Aș fi curioasă să îi cunosc motivația din spate. Cred că există o satisfacție să le oferi lumină unor copii care par uitați de soartă...
Sunt mai liniștită că a rămas în Cluj, făcând naveta, și nu s-a mutat de tot la țară :-)

Asta nu știu. Dar există oameni care pun această problemă...

Am citit mai bine, am aflat și motivația... de a face ceva mai bun în viață decât bani pentru firmă... E ok.

Copiii nu erau chiar uitați de soartă, ci au calculatoare acasă și cont pe facebook... Asta mă cam miră... dar așa scrie...

Eu banuiesc, ca principala motivatia a fost scarba si dezgustul fata de
relatiile inter-umane din cadrul multinationalei unde era.

Nu neaparat! Ai citit cu atentie?

"La 30 de ani mi-am pus întrebarea «ce fac eu, de fapt?» şi mi-am răspuns că fac bani pentru firmă. Mi-am adus aminte că am o bibliotecă în mintea mea, că pot să ofer ceva şi că pot să am satisfacţii, chiar dacă nu sunt bine plătită. A fost greu la 30 de ani, dar am început a doua facultate şi după absolvire am intrat în învăţământ. Au urmat examene, cursuri de formare, titularizare. A fost greu să trec de la un salariu mare şi de la maşina de serviciu, la un salariu de 900 de lei lunar. Nu am resimţit asta nici ca pe un regres, nici ca o depresie. Spun doar că a fost dificil", povesteşte Mirela Miron."

Posibil ca și ăsta să fi fost un motiv. Ea și-a găsit însă un scop nobil, a urmat studiile necesare pentru a profesa, în mod clar e inteligentă, iar meseria de profesor este prin excelență menită să modeleze copiii.

Acum, dpdv al dezgustului față de relațiile cu colegii din multinațională... oare cât de rele pot fi acestea? Desigur, un asemenea mediu tinde să te transforme într-un robot, obiectivele firmei sunt în speță legate de mai mulți bani, și ele se propagă de sus în jos. Depinde de noi dacă ne ia valul sau nu.
Mai sunt și lucruri bune: disciplina în sine nu e rea, și dă roade în sensul cunoștințelor, al performanței. Poți exersa ascultarea, răbdarea, iertarea, toleranța... cât cuprinde... Că intri în contact cu tot felul de oameni.
Apropos, și ei sunt oameni, cam ca noi :-) Nu neapărat iremediabili pierduți...

Mirela, profesoara din articol, a ales pe baza experienței proprii și asta contează.

Dar tu ai citit printre randuri cu atentie ?

Depinde aici de ierarhia sefilor si de moralitatea acestora precum si de
politica de cadre a multinationalei.

Ca sa-ti dau un exemplu(extrem) cam pana unde se poate ajunge:

1.Prestatii sexuale pentru superiori, fie pentru marirea salariului, fie
pentru promovarea pe o pozitie superioara, fie ca sa nu fie data afara.
2.Adaugarea in plus de responsabilitati care nu exista in contract.
3.Ignorarea rezultatelor , la evaluarea angajatului, ca sa nu i se plateasca
in plus, sau sa fie promovat pe merit
4.Obligativitatea de a munci Duminica, facand munca superiorului tau.
5.Asumarea rezultatelor muncii tale, de catre superiorul tau.
6.Asa-zisele team-building-uri, in care stie toata lumea din firma ca de fapt
inseamna petreceri private cu angajatii cu multa bautura si apoi iti dai si tu
seama ce urmeaza.Apoi sunt altii care ii filmeza si apoi in santajeaza pt
obtinerea de promovari, mariri de salariu, favoruri personale


Iar daca seful mare, doreste profit atat de mult, incat este decis sa
renunte la conduita morala, toata deontologia zboara pe fereastra in aceea secunda,
profitul fiind unicul care conteaza.

Da, nu sunt iremediabili pierduti.Dar unii vor sa fie pierduti.Ii interseaza
numai banul si pozitia sociala, statutul in firma si privilegiile corespunzatoare.
Iar daca cineva li se puna in cale, sunt gata sa te calce in picioare, fara nici
cea mai mica mustrare de constiinta,deoarece ei cred ca acele privilegii
li se cuvine din nastere.Unii din ei sunt materializarea expresii "a calca pe
cadavre".
Posibil si asta.De acord.Dar de obicei cand o femeie faci o schimbare brusca
la 180 de grade, motivele reale sunt mult mai serioase si mult mai personale decat
se pot spune la televizor sau intr-un interviu.

Astazi pe un program crestin,un invitat vorbea despre planul lui Dumnezeu cu fiecare,atingand subiectul"misiunii fiecaruia".
Sunt convinsa ca este destul loc sub soare si pt medici de dispensar la satele uitate de lume asa cum este nevoie si de cercetatori in industria farmaceutica sau chirurgii de renume;problema este ca avem nevoie si de vanzatori in magazine,si de pompieri,de politisti,vatmani pe tramvaie si brutari...
Nu degeaba fiecare vine insotit de talantii sai in lume.Exista un echilibru intre inzestrari(ca si capacitate intelectuala) si asteptari de la viata;am cunoscut oameni nu foarte inzestrati intelectual sau cu deosebite vocatii-care aveau pretentii mari de la ei,pretentii pe care nu puteau sa le acopere in viata asta...Va puteti inchipui drama acestor oameni!
Ei nu-si pot depasi conditia dar nici nu se impaca cu locul lor in societate.

Hai ca am deviat serios de la subiect :)

Nu mi se pare neapărat o deviere. E de fapt o problemă de viață. Ce facem ca să nu trăim degeaba. Să nu fim furați de carieră, de confort. Eu m-am simțit cumva acuzată de aceste lucruri. Și cum aș da-o, nu sunt convinsă că sunt vinovată, sau că mă aflu în înșelare etc.

Oricum, mă bucur pentru link-ul cu profesoara, precum și pentru că ați răspuns la topic. Mi se pare util să discutăm... constructiv (vă rog :-))

Da,intotdeauna!

Asta ar fi o falsă jertfă, după părerea mea. Este ca și cum Dumnezeu i-a dat 10 talanți, dar el - poate dintr-o greșit înțeleasă smerenie - ia hotărârea să lucreze numai 5. Și care ar fi scopul ei? Smerenia nu este un scop în sine, pentru că dacă îți pui în minte să o dobândești, s-ar putea să nu faci altceva decât să o idolatrizezi și să o ratezi.

Însă, dacă el alege să se facă învățător la sat din dragoste (sau milă) pentru niște copii care duc lipsă de așa ceva, atunci cred că este o jertfă. Dar nu e pentru oricine, ci numai pentru cei care simt chemarea. E ceva personal.
La fel și în privința unui medic foarte bun care ar alege, totuși, un dispensar sătesc (sau în Somalia).

Jertfa trebuie să fie liberă, făcută fără nicio constrângere, dar o chemare tot o precede, lăuntrică (de la Dumnezeu) sau din afară (de la oameni).

Atunci când nu este vorba de o carieră vocațională ca cele de mai sus, însă, și ți se cere să renunți la ea în vederea unui lucru cu mai mult rost dumnezeiesc și – din cauza atașamentului pe care l-ai dobândit față de ceea ce această carieră îți oferă ție, iar nu față de ceea ce oferi tu prin intermediul ei – nu poți să o faci, atunci cred că este o problemă. Fiecare își cunoaște mai bine ecuația vieții și poate să-și dea seama în consecință în ce situație se află. Eu nu pot decât să emit generalități.

Poți să-i slujești lui Dumnezeu și omului în multe profesii, de la cele foarte smerite (ca măturător sau îngrijitor) până la politician, dar cred că toate trebuie să fie însoțite de o jertfă personală. Să o faci ca pe o ofrandă, ca pe un dar pentru ceilalți. Există, din păcate, și multe profesii lipsite de un rost ziditor, în care nu poți sluji aproapelui, ba chiar din contră.

În momentul în care începi să lucrezi doar pentru tine - și nu am în vedere obținerea mijloacelor de trai minime pentru tine și familia ta -, jertfa lipsește sau îți jertfești ție, adică te-ai făcut idol ție însuți.

Cred că munca noastră este sau trebuie să fie modul nostru specific de a sluji creștinește și, prin asta, principala mărturie creștină, ca mădulare ale Bisericii ce funcționează în relație cu celelalte, animate de sângele jertfei lui Hristos. Adevărata jertfă ne duce de la moarte la viață într-un mod paradoxal, pentru că renunțăm la ceva (la limită la tot), însă ceea ce dobândim este de cu totul altă natură și nu poate fi mai bine numit decât Viață. Și numai când o gustăm pe cea adevărată ne dăm seama că înainte eram morți.

Mulţumesc încă o dată pentru răspuns. Într-adevăr ai vocaţie de preot, cum mai ziceau şi alţii.

Îmi pari totuşi idealist. Am fost şi eu când eram mai tânără. Însă viaţa pe pământ e dură. Te aduce cu picioarele pe pământ.

Revenind la jertfă şi la creştinism, eu am o idee fixă, de a-mi verifica chemările, lăuntrice sau de la oameni, cu duhovnicul. Mai ales când e vorba de ceva important. Ai dreptate şi mă bucur că ai adus în răspunsul tău şi ideea ecuaţiei vieţii fiecăruia.

Te asigur că ideea jertfei mă preocupă de la o vreme (probez cu link-ul de mai jos) şi se pare că mai e nevoie de timp pentru a mă linişti în această privinţă.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...7&postcount=49

O zi cu pace până la slujba Învierii!

Bine că a mai ieşit soarele în Bucureşti...

Si daca nu iesea soarele, ci ploua si mai tare , in plus la asta adaugam si
vant puternic cu trasnete si fulgere, ce se intampla ?

Uite că a venit şi ploaia, tare, cu vânt şi întuneric... Era mai frumos cu soare, eu mă simţeam mai bine. Atâta tot.

Probabil este un test.Sa vada cati vin sa ia Lumina.
Hmm, pilda semanatorului pusa in aplicare ? Se separa cei care vor cu
adevarat sa ia Lumina fata de cei care s-ar duce doar de dragul modei
si al traditiei ? Vom afla in curand.

Putine exemple de jertfa s-au gasit pe acest fir. Oare a disparut jertfa dintre noi?
E greu sa ne jertfim caci pentru aceasta trebuie iubire fata de cel pentru care te jertfesti.
Am ceva de daruit,dar sunt sute de oameni care au o nevoie.De unde sa stiu eu care merita si care nu,catre care sa dau si pe care sa il refuz.
Dar cand iubesti ,aceste intrebari dispar. Stii ca daca pentru un singur om ai indeplinit o jertfa ,cu toata dragostea, ai atins scopul jertfei.
Jertfa ta nu va rezolva problemele omenirii .Dar iti va arata tie si celuilalt calea catre dragostea adevarata.
Doar cand iubesti deplin poti aduce o jertfa totala catre nevoia cuiva , fara a interveni acel blestemat sentiment al masurii : 'oare nu dau prea mult? oare mie imi ramane ceva?"

Cu jertfa cred ca ar trebui inteleasa pe mai multe planuri:

-intai in relatiile inter-umane in general- in anumita colectivitate umana: prieteni, vecini, colegi de munca, etc. Aici important ar fi ca si caracter uman in general, sa fii un om calm, intelegator, sa-i ajuti pe ceilalti cu posibilitatile care le ai. Aici din pacate multa lume intelege ajutorul numai sub forma banilor, insa in unele cazuri o vorba buna, un sfat potrivit sau o incurajare poate valora destul de mult.
De exemplul pentru un om care trece printr-o suparare, necaz, etc, sau printr-o situatie de viata nefericita, uneori poate fi mult mai important a-l incuraja sau a-i da un sfat concret cum sa procedeze, decat bani.
Apoi- tinand cont si de situatia socio-ecenomica generala de azi din Romania, daca de exemplul eu sunt aranjat din punct de vedere al locului de munca, si aflu de un alt loc de munca disponibil , atunci normal mi se pare a ajuta alt om care nu are servici, fara a-i cere spaga sau ciubuc sau alte folosea in schimb.
Sau de exemplul mai sunt acele situatii- din pacate destul de des intalnite in satele romanesti- de oameni cu anumite patimi, mai ales cea a bauturii, care desi sunt sanatosi si buni de munca, prefera sa astepte ajutorul social si sa nu munceasca. In asemenea cazuri a le da pur si simplu bani nu-i ajuti cu nimic, ci mult mai bine le faci daca incerci sa gasesti o formula in a-i pune la munca si apoi sa-i platesti.
Apoi jertfa poate fi intalnita si in lucruri aparent marunte, fara insemnatate, dar care intr-o situatie de viata sunt foarte importante. Inclusiv promovarea unei atitudini de buna intelegere si convietuire pasnica intre cetateni, atat la locul de munca, cat si in societate in general.

-in privinta relatiilor cu rudele, neamurile in general, aici evident ca fiecare isi doreste sa aiba relatii cat mai bune. Insa vorba proverbului- "rudele nu ti le alegi, ti le da Dumnezeu", sunt cazuri cand comportamentul unor rude sau neamuri face imposibila buna intelegere. In acest caz, micile rautati sau neintelegeri se iarta, insa daca ruda sau neamul nu vrea sub nici o forma sa ajunga la o atitudine rezonabila, atunci nu ne ramane decat sa-i lasam in pace, fara a cauta a ne razbuna sau a le dori raul.
Din pacate mai ales in mediul rural dupa 1990, pe fondul impartirii pamantului in special (ce bine era daca ramaneau CAP-urile), s-a ajuns la situatii extrem de grave- cu omoruri chiar intre frati, si totul pentru cateva de hectare de pamant in plus, cand in final la fiecare ne ajung 2 metri de pamant!

-apoi ultimul plan- si cel mai important probabil- ar fi cel al relatiei sau casatoriei cu o persoana pe care o iubesti cu adevarat. Aici cred ca ar trebui tinut cont de doua aspecte esentiale: in primul rand, pentru a nu putea exista nici un fel de "scuza" ulterior, atunci cand esti cu cineva, sau te casatoresti cu cineva, trebuie sa fii ferm convins in sufletul tau ca aceea este persoana care o iubesti cu adevarat, pentru ceea ce este ea, sub toate aspectele. In al doilea rand, cand esti cu cineva sau esti casatorit cu cineva pe care o iubesti cu adevarat, atunci ea trbuie sa fie cea mai importanta persoana din viata ta (dincolo de orice altceva- prieteni de fotbal sau de table, rude, neamuri, cunostiinte, colegi de munca, etc), si, in acest caz, nici o jertfa nu este prea mare, inclusiv a-ti da viata pentru persoana iubita!

Eu cred că, creștinul adevărat trăiește permanent în stare de jertfă, dar fără să conștientizeze asta. Cine sunt sfinții? sunt cei care se străduiesc să se asemene lui Hristos, atât cei de pe pământ, precum și cei din ceruri. Și unii și alții aruncă pe altarul dragostei [de Dumnezeu si cea de aproapele] ceea ce au mai scump. Jertfe mai mari sau mai mici, toate sunt binevenite dacă sunt făcute din suflet, cu dragoste adevărată. Doamne ajută!

Nicidecum, doar că ea nu prea se lasă examinată cu microscopul public. :)
Sunt multe exemple de jertfă chiar aici pe forum...
și pe "forumul" nevăzut din spatele celui public.

Depre ce e de fapt vorba in acest topic? Despre renuntarea ( jertfirea) la un anume confort material, sau a unuia psihic, spiritual?
Desi de multe ori unul il include si pe celalalt, nu e intotdeauna obligatoriu. Unii isi gasesc confortul spiritual atunci cand au o anumita siguranta materiala si nu depind de altcineva si nici nu trebuie sa isi faca griji pt maine, au incredere in ei, le place ce fac, etc, altii din contra si-l gasesc in renuntare, izolare, o viata cat mai simpla si lipsita de griji inutile, cu un minim de confort material, dar fara obligatii fata de altii si responsabilitati mari.
Bineinteles ca e greu sa renunti la confortul material daca acesta iti conditioneaza confortul psihic...iar sa iesi in zona de confort psihic, e intr-adevar o provocare riscanta pentru oricine, atat pt cel care si l-a gasit intr-o multinationala de succes, cat si pentru cel care si l-a gasit in saracie si izolare ( omul se obisnuieste si cu raul, la fel cum se obisnuieste si cu binele, si ii este greu sa iasa dintr-o anume stare si sa treaca in alta, chiar daca teoretic ar fi una mai buna).
Cand ma gandesc la asta imi amintesc de un amic care atunci cand am vorbit despre lacurile care se formeaza in saline, foarte adanci dar cu o concentratie de sare atat de mare incat te tine la suprafata, a zis ca el n-ar intra acolo nici daca ar veni Cristos...
Apoi mi-am amintit un alt aspect : cand El a venit la corabie mergand pe mare, sf. Petru a fost cel care a cerut sa vina la El ( ca daca le-ar fi zis El sa vina, s-ar fi codit, ca si alte dati, cum sa facem asa ceva???), chiar daca ulterior s-a inspaimantat si a fost nevoie de interventia Mantuitorului pt a-l recupera din valuri :)...
Asadar, ma gandesc ca orice fel de jertfa, indiferent ca e una materiala, sau e vorba de o iesire dintr-o zona de confort ( asumarea unui risc) cred ca nu poate fi dcat una asumata voluntar, nu ceruta, pretinsa de cineva din afara...si m-as risca sa presupun ca necesita si oarecare grad de interventie divina :)
Daca esti sau nu pe calea cea buna si ziditoare atunci cand esti in zona ta de confort, sau din contra, te ascunzi si te feresti de unele responsabilitati, asta e discutabil si difera de la caz la caz...dar iarasi cred ca nu e o situatie din care sa iesi asa usor prin propriile puteri, si cu atat mai putin daca incearca cineva sa te traga, sa te forteze sa iesi afara; cum spuneam, poate unii ar iesi daca ar vedea pe Cristos venind la ei pe apa, pecand altii nici atunci :D; ( aspect caruia sincer nu stiu ce corespondent i-am mai putea gasi in lumea si la vremea de azi, ceva care sa ne dea atata incredere incat sa ne permitem sa riscam tot ce ne facea pana acum sa ne simtim in siguranta....

Dacă vrem să trăim creştineşte, atunci modelul nostru ar trebui să fie Însuşi Hristos. El şi-a arătat dragostea faţă de noi până la jertfa pe cruce. Dacă nu spun o prostie, dintr-o înţelegere greşită a lucrurilor, acceptarea de către Hristos a morţii pe cruce (dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă) a avut ca urmare posibilitatea noastră de a dobândi viaţa veşnică.
(Aş fi recunoascătoare dacă cei ce ştiu vor dezvolta/ corecta acest aspect).

Deci şi noi, creştinii, suntem chemaţi la jertfă, aceasta fiind poate chiar măsura dragostei noaste pentru Dumnezeu şi pentru semeni. Poate că îndemnurile din Evanghelii privind a-ţi lăsa/ urî părinţii/ familia, până şi sinele tău se referă la o jerfă (Arhimandritul Sofronie spune că lepădarea aceasta de sine este de fapt o pregătire (golire) a locului în care să se poată sălăşlui Hristos.)
Sau a fi slujitorul tuturor - este o jertfă a orgoliului...?

Asta încerc şi eu să înţeleg, care este jertfa la care suntem chemaţi, ca următori ai lui Hristos?
Cu menţiunea că mi s-a întâmplat şi mie ca unele renunţări, eforturi... să nici nu le simt ca atare (greutăţi), uneori...

Problema "jertfei" cred ca este putin pusa gresit.

Jerfta este o calitate a unei actiuni crestinesti, fapta de milostenie sau ajutor, indeplinita cu un sacrificiu personal.


Problema ar trebui pusa in felul urmator: la locul nostru trebuie sa facem corect lucrurile care sunt in fata noastra, cu echilibru.

Din cand in cand, poate trebuie sa lasam de la noi pentru a face si pentru altii, sa ne jertfim putin pentru altii, dar si asta cu echilibru.

Nu cred ca trebuie ca "jertfa" sa devina un scop in sine. Mai degraba asumarea corecta a CRUCII din fata noastra trebuie sa fie scopul. Iar jertfa vine singura la momentul ei.


Pentru ca daca urmaresti "jertfa" cu siguranta urmaresti si "mandria indeplinirii la maxim" a unui lucru.

Eu zic ca ASUMAREA CRUCII corect este calea mai corecta.

Mda, din punct de vedere crestinesc, cam asa e corect sa ne exprimam, " asumarea crucii"...

Asta insa pare sa nu aiba nimic de-a face cu alegerile noastre personale...

Desi, nici acestea nu sunt suta la suta personale. Daca unii dintre noi se simt impliniti intr-o cariera de succes ( care poate insemna 2 lucruri : 1) sa faci ceva care iti place foarte mult si la care te pricepi foarte bine, sau 2) sa faci ceva care iti place mai putin, dar iti aduce mari castiguri), iar altii intr-o viata retrasa, modesta, eventual in sanul familiei, aparent lipsita de griji si responsabilitati foarte mari ( fireste ca si familia implica responsabilitati, dar nu ca acele ale unui controlor de trafic aerian, spre exemplu), pana la urma nu mi-e clar in ce masura asa a ales fiecare, sau astea au fost oportunitatile pe care i le-a oferit viata, la momentul respectiv, indiferent ca asa au vrut sau ar fi preferat contrariul, si au fost nevoiti sa si le asume...

Pana la urma nici familia nu e suta la suta alegerea ta; mi-e greu sa cred ca i se ofera cuiva sansa de a o avea, iar el/ea sa o refuze din proprie initiativa..in conditiile in care sunt atatia oameni care au si familie si cariera, dupa cum sunt si care nu au nici una nici alta...
( asa ca mi-e lehamite cand aud ca cineva si-ar fi " sacrificat cariera pt familie sau familia pt cariera", sau ca " in viata trebuie sa faci astfel de sacrificii", atata timp cat nici una nici alta nu depind suta la suta de ce alegeri faci tu :(...)
Acum, daca odata ce ne-am asumat ( ne-am adaptat, ne-am impacat cu) un mod de viata sau altul, ne-am acomodat cu el, cu bune si cu rele, ni se ofera oportunitatea sa il schimbam...nu stiu, sincer, daca, si in ce conditii, e posibila o atare schimbare..desigur, daca ti se impune dinafara, dar nu de catre o anume persoan ( vreau eu, care am aparut dupa ce te-ai chinuit sa te descurci singur/a atatia ani, sa-ti lasi serviciul si sa te muti la tara cu mine, sau viceversa, sa iti lasi cuibul linistit din creierii muntilor, sa vii cu mine in America sa muncesti pe Broadway :), sau pe Wall street, nu mai stiu care cu ce e :)), ci de situatie in sine ( se desfiinteaza compania, vine razboiul, moare cineva, dintre parinti, Doamne fereste, si trebuie sa pleci sa stai cu celalalt la tara, etc...), poate ca asta e voia lui Dumnezeu, pentru tine, si trebuie, esti nevoit sa ti-o asumi si de data asta...

Atata doar ca poate nu e corect sa interpretam ca fiind voia lui Dumnezeu, atunci cand de fapt e voia altcuiva, respectiv a sefilor, a parintilor, a sotilor, care ne pun in fata " faptului implinit", sau ne determina intr-un mod sau altul ( pe care nu-l putem refuza :), ne " santajeaza")), sa facem cum zic ei :( ( sa acceptam sa muncim mai multe ore pe aceeasi bani sau mai putini, sau sa ne mutam pe alta sectie, sa ne mutam cu parintii /socrii, sa nu mai avem copii, etc ....)

Daca ar fi intram mai adanc in filosofie, referindu-ne la jertfa lui Cristos, ia sa vedem, mai exact, ce a jertfit El? Viata lui de om! Nu dumnezeirea Lui...
Noi insa facem exact invers: sacrificam mantuirea noastra ( premisa nemuririi sufletului ) pentru bunastarea materiala de acum si de aici, a noastra, ca oameni, ca trupuri, si a semenilor nostri, mai apropiati, din familie...
Referitor la riscarea/sarificarea vietii noastre fizice, si aici poate interveni o inselare : nu e mare lucru sa ti-o risti, atunci cand ea nu inseamna nimic pentru tine, cand crezi ca ai aparut din greseala si tot asa o sa dispari, cand ai o stima de sine scazuta si crezi ca singurul tau scop in viata ar fi sa faci un bine ( sa te pui in slujba, sa te sacrifici, eventual sa mori) pentru ceilalti ( pentru ca oricum nu da nimeni doi bani pe tine alminteri, nu te iubeste, nu vrea sa faca casa cu tine, etc, si atunci mai bine te inrolezi in Legiunea straina si te duci sa mori nu se stie pentru ce...( unii o fac pentru niste bani pe care sa ii risipeasca in desfrau in timpul care le mai ramane, altii chiar au familii si considera ca acelora le-ar fi mai bine sa risipeasca in desfrau banii castigati de ei, decat daca ar sta cu ei acasa si ar fi un parinte, sot, fiu, frate, mediocru, daca nu chiar rau, care, avand o stima de sine scazuta, probabil si-ar distruge viata cu bautura, droguri, scandaluri, violenta, si poate chiar crime si condamnari .:(....)
Exemple de " jertfe neziditoare" ar putea continua, dar nu stiu daca ar fi convingatoare..ideea e ca totus nici viata asta, trupeasca si materiala, nu ne e data de la Dumnezeu sprea a ne bate joc de ea ...( chiar daca poate, unii au venit pe lume din greseala nedoriti, etc :( , si au fost tratati ca atare de catre parintii lor...)...ea este un dar de la Dumnezeu, o cale ( singura cale) prin care ne putem mantui si intoarce la El, o misiune, daca vreti ( chiar daca poate parea ca aici pe Pamant ar fi " batalionul disciplinar"), pe care trebuie sa o ducem la capat cu succes, chiar daca aparent nu ii vedem rostul ( nostru pe lumea asta)...
( aduceti-mi amnte, va rog, cand mai am chef de scris literatura/filosofie, sa imi cumpar un caiet si un pix si sa mi consum impulsurile creative in intimitate :); imi cer scuze daca v-am deranjat :))

Teoretic asa e, jertfa ca si mila si rugaciunea trebuie sa fie ascunse oamenilor ,pentru ca Dumnezeu sa le vada in ascuns.
Dar ,prin atata dezbatere a unei notiuni ,prin atata teoretizare, dispare insasi legatura cu fapta aceea simpla. Toate conceptele devin mistice , pentru ca ne departam de faptele simple, si umblam numai in abstractii.
Nu se poate sa fi pe un topic despre jertfa ,sa vorbesti despre jertfa in viata noastra ,dar sa nu dai exemple concrete . Pentru ca totul se abstractizeaza si devine discutie de dragul discutiei ,daca se pierde legatura cu realul
Exista neincetat intre noi exemple: jertfa parintilor pt copii ,jertfa sotilor unu pt altul , jertfa iertarii atunci cand ni se pare ca ni s-a facut o nedreptate , jertfa ajutorarii cuiva cand nici pe tine nu te dau banii afara din casa, jertfa abordarii unei aitutdini pozitive desi sufletul iti e confuz,dar celelalt nu e de vina ca e asa.
Apoi este jertfa postului , jertfa buzelor care aduc slava lui Dumnezeu, jertfa acceptarii smerite a nimicniciei noastre
Apoi este modelul jertfei lui Hristos, iubirea indurerata care naste viata opentru ceilalti . este jertfa bobului de grau care daca nu piere nu da viata

Mai era un topic despre fapte bune in care revenea mereu doar un exemplu de fapta buna ,cu o batranica .
Apelul meu este nu de a se lauda cineva cu fapte, ca si-ar pierde astfel rasplata ,ci de a orienta discutia catre aspecte reale ,atunci cand simtim ca teoria pana si a cellor mai evidente fapte,capata un dans ametitor, incat si cel mai evident concept isi pierde intelesul
Toata lumea stie ce e o fapta buna,isi doreste sa faca fapte bune , dar se lanseaza in discutii interminabile daca harul naste faptele sau invers ,pana cand termenul de fapta buna ,evident pina si pt un copil, isi pierde continutul . Efectiv nu mai suntem in stare sa dam un exemplu de fapta buna, d'apai sa o mai si facem, blocati de atatea interpretari , si limitari si acuzatii de erezie.
E ceea ce se intampla in reclame,se ia un cuvant,de exemplu 'petrecere' , se foloseste abuziv si orice mic eveniment e numit o mega-petrecere ,pana cuvantul isi pierde intelesul. Apoi se preia urmatorul cuvant asociat ,de exemplu 'chef' pana se discrediteaza si acesta

Si până unde să meargă exemplul ăsta concret? :)
Vezi că te cam contrazici, Iustine, cu ce ziceai pe alt topic, unde eu una ziceam să facem un grup aici pe forum care să meargă acum de sărbători să facă o bucurie unor familii sărace, si ati sărit pe mine că de ce să stie unul ce face altul, etc. etc. O proastă întelegere, după părerea mea, a conceptului de a nu stii stânga ce face dreapta.

Pai da, am explicat si pe acel topic , cand e necesar sa ascundem faptele si cand nu.
Trebuie sa ascundem faptele atunci cand :
-avem tendinta sa le folosim pentru mandrie fata de ceilalti
-avem tendinta sa ne judecam sau marim noi insine ( de aici 'sa nu stie stanga ce face drepata"
-cand ajuta la capatarea increderii in atotvederea si atotcunoasterea lui Dumnezeu . Caci eu ascund faptele de oameni ,dar sunt constient ca Dumnezeu le vede

Dimpotriva , NU trebuie sa ascundem faptele
-Daca destainuirea lor ajuta spiritual pe cineva,fara a fi spuse insa cu mandrie . Altfel cum am mai avea atatea pilde frumoase in pateric ,cum mi se pare ca de mult ,imi dadeai chiar tu exemplul acesta
-Daca anuntarea faptelor provoaca un ajutor concret ,sau indemnul catre ajutor ,al unor nevoiasi .De exemplu colectele din Biserica

Nu trebuie sa intepretam literal Evanghelia ,ci sa intelegem exact ce a vrut sa zica

In cazul de fata ,imi mentin pozitia , ca punem in discutie niste termeni ,de dragul discutiei, fara a specifica clar la care din posibilele jertfe ne referim.
Pentru ca termenul jertfa acopera un spectru larg si deci si discutiile pot diferi de la un inteles la altul

Deci nu pentru lauda ziceam sa se dea exemple ,ci pentru mila fata de bietul creier al
celorlalti , care nu inteleg despre ce e vorba ,imbatati de atatea discutii abstracte

Cred ca totusi se rezuma la liberul nostru arbitru... putem foarte bine sa nu ne lasam "santajati" de sefi, familie etc, putem refuza, putem accepta. Pana la urma depinde tot de alegerea noastra, nu de a celorlalti. Putem alege sa avem copii, la fel cum putem alege sa nu ii avem, chiar daca a avea opii implica adoptia (pentru ca da, exista infertilitate). Putem alege sa ramanem in creierul muntilor, la fel cum putem alege sa ne mutam oriunde sa muncim pentru mai mult. Pana la urma totul se ezuma la faptul ca putem alege; depinde de noi si de lucrurile si/sau divinitate ce anume alegem si de ce alegem acel lucru. Si cum ziceam, in spatele oricarei aegeri, exista o motivatie, insa motivatia poate fi foarte bine si gresita si, in consecinta, alegerea noastra sa fie gresita. Si viceversa e valabil, cred eu.

PS: Asta e strict parerea mea; s-ar putea foarte bine sa ma insel.

Da- mai conteaza si ce face omul, si in general ce alegeri face in viata! De asta cred ca ne-a lasat Dumnezeu si liberul arbitru- ca prin actiunile, comportamentul si faptele noastre sa contribuim si noi la mântuirea noastra!

Foarte greu de urmarit acest topic ca si altele;se sare de la o idee la alta,nu se urmareste o logica ,nu se ajunge la nici o concluzie(sau se ajunge la concluzii legate de cu totul alte subiecte).

Trebuie să faci multitasking. :) Nici un subiect de discutie nu este linear, nici n-ar avea cum.

Problema cea mai mare in zilele noastre e ca se confunda notiunea de jertfa, ca act voluntar, cu cea de sacrificiu impus, cerut, de societate, de semeni, de familie chiar, sau chiar de abuz. Cu alte cuvinte nu mai esti lasat sa decizi tu ce si cat anume vrei sa sacrifici pt semeni, ci ti se impune ( familie versus cariera, de ex, bani, bunastare, atat a ta cat si a familiei, vs sanatate, dragoste, liniste sufleteasca; viata unui copil nenescut pt bunastarea celorlalti din familie, etc) . Uneori chiar nu ti se da de ales. De ex, nu trebuie sa stai ore in pkus la munca pt ca sa iei mai multi bani, ci doar pt aia care trebuia sa-i iei oricum; nu faci treaba altuia pt bani in pkus, ci pt ca trebuie s-o faca cineva ca respectivul nu e in stare; trebuie sa accepti greselile altora si abuzurile si sa faci treaba altuia, pt ca alminteri ramai singur ( in viata sau la munca) si nu vor angaja pe altcineva; samd...
Cand a zis Cristos sa dam si camasa de pe noi nu cred ca se referea inncazul unui jaf ladrumul mare, in care esti talharit, luat cu japca, dezbracat si eventuak batut; acolo nu mai vb de o jertfa, sacrificiu de sine, ci talharie, jaf, abuz, eventual viol....

N-ai de unde sa cunosti sensul cuvantului "jertfa" cand viata personala e un "compromis".

Cand ai ales deja in viata calea rezistentei minimale, nu iti mai ramane loc si pentru alte alegeri.