Vi se par normale intrebarile astea?
 

Nu stiu de ce dar ma deranjeaza intrebarile de genu "Vii maine la Biserica?" sau forma mai subtila "Poate ne vedem maine..." (din care reiese ca asteapta sa-i spui daca vii sau nu). Chiar daca vin nu am chef sa raspund mai ales cand intrebarea se pune in fata celorlalti. De fapt nu inteleg scopul acestei intrebari, eu nu intreb pe nimeni asa ceva, ca stiu ca ori imi va spune da, ori il voi pune in incurcatura si va simti nevoia sa se justifice daca nu poate veni.

Pe unii imi vine sa-i intreb daca nu cumva sunt insarcinati sa tina condica, sau catalog pentru ceilalti.

Eu nu m-am gandit niciodata la asta, pentru ca, chiar eu pun intrebari din astea :)). Si stii de ce o fac? pentru ca imi place sa merg mereu cu cineva si nu singur. Buna observatia cum ca ceilalti vor trebui sa se justifice, nu prea m-am gandit la asta. Am sa fiu rautacios si am sa citez: " Unde sunt 2 sau 3 adunati in numele Meu, acolo voi fi si Eu " :))

Desigur, asta este altceva. Si daca este pusa cu sensul asta intrebarea nu ma deranjeaza.

Dar aceeasi persoana m-a intrebat azi daca am luat anafura (nu cu rea intentie, ci pentru ca a crezut probabil ca nu vazusem anafura) si i-am spus ca nu ca am mancat (jenata totusi sa-i explic ca luasem un mic dejun cu sotul meu). Si dupa aceea, cand am mers la agapa imi spune ca din senin "noua daca nu mancam ni se face foame dupa slujba...". M-am simtit vizata, probabil ca astepta sa explic de ce am mancat ca sa-mi faca dupa aia cateheza...

Si nu stiu cum sa-i spun cu frumosul ca ma deranjeaza ca sta cu ochii pe mine si ca-mi pune intrebari.

Contextul conteaza mult.

E vorba de aceeasi persoana, poate o soacra cumva? :)

E vorba de aceeasi persoana, da. Dar nu e soacra :)))))

Ideea e ca in prezenta acestei persoana trebuie sa fiu foarte atenta ce spun, ca parca e politist. O doamna ii spusese ca face ouale sambata (ca lucra si atunci avea timp), si i-a intors-o imediat ca ouale rosii se fac joia, ca asa este traditia... Desigur ca avea dreptate, ca ouale se inrosesc joia, dar atitudinea asta de "politist" pe mine ma tulbura.

Alt exemplu, i-am spus ca eu nu pot sa mananc miel, ca nu-mi place mirosul. Si mi-a spus ca ea s-a luptat cu sine pentru a-i placea gustul si ca se gandeste ca Mantuitorul este Mielul si atunci altfel mananca. Din cate stiu eu ne luptam cu patimile, de ce ar trebui sa ma fortez sa-mi placa mielul...

E musai sa ai o relatie cu persoana respectiva?
Ai putea sa o ocolesti si gata.

e adevarat ca putem limita contactul...

Poate că ea vrea să se laude și tu nu poți să-i faci față că n-ai cu ce.

Se pare că te deranjează dacă ți se spune că ești fățarnică; tu știi(nu-i așa?), dar nu-ți place să ți se spună.

Te rog să răspunzi măcar la una din următoarele întrebări:
1-De ce ai mâncat înainte de slujbă dacă-i rânduit să te abții?
2-Dacă ai mâncat de ce te-ai mai dus la slujba de la Biserică? Că se cade să fii văzută la slujbă?

Pentru că Mielul S-a jertfit pentru tine.
Mileul n-are nici un fel de miros și nici tu pentru El.

Te rog să mă ierți că spun așa direct, dar trebuie să fii mai atentă la ce faci tu, nu la ce fac ceilalți.
Ceea ce te deranjează la ceilalți, de fapt se găsește în tine și de-aia te deranjează; dacă n-ar fi în tine, atunci ai avea multă înțelegere față de ceilalți

Persoana respectivă pare genul care dă sfaturi necerute, de obicei critică... Poate îi place să dețină controlul.

Dacă poți, limitează contactul.

Posibil și să fie ceva de învățat de aici, de exemplu să ai mai multă răbdare cu ea, sau să îți susții punctul de vedere și să nu pui la suflet ce zice... Chestia cu mielul este o mare tâmpenie, după părerea mea. Nu-ți place și gata.

Hristos ni se oferă în Euharistie. Ar fi o problemă dacă ai refuza, din diverse motive, să te împărtășești.

Sau să ții post, să respecți alte porunci ale lui Dumnezeu.

De când trebuie un creștin să se laude?

De când e obligatoriu să nu mănânci dimineața ca să mergi la Liturghie?

Pai poti sa scapi de el in mai multe feluri:
1.In modul diplomat:
Cand incepe el cu "predica" sa, spune in gand rugaciunea Domneasca si rugaciunea Mintii, atat timp cat el continua sa vorbeasca pe acolo.
La un moment dat, daca vede ca nu esti atenta(pt ca o sa observe) o sa te intrebe daca ai inteles ce ti-a zis.
Tu atunci il rogi sa repete ce ti-a zis.Si cand incepe iarasi, atunci tu spui iarasi in
gand rugaciunea Domneasca si rugaciunea Mintii. In cele din urma, o sa vada ca
nu are cu cine sa vorbeasca( asta fiind si scopul) si o sa plece la altcineva caruia
sa-i "predice".

2.In modul transant:
Poti sa-i spui "Scuzati-ma, dar poate dumneavoastra aveti treaba, iar eu va retin".

Depinde de tine cum vrei sa-l abordezi.
Insa este recomandat sa fii blanda ca porumbelul si prudenta ca sarpele.

Sunt oameni mai caldicei care ar putea face pasi semnificativi pe drumul credintei sub o buna indrumare, insa genul asta de zelotii ii indeparteaza de Biserica, desi zelotul crede ca isi face o mare pomana cu invatatura.

Si nu doar abordarea e problema, insa macar daca ar invata ceva de adevarat folos, dar pentru zelot religia se reduce la o serie de obiceiuri cu aer ritualic, gesturi de suprafata, superstitii, etc.

Oricum, au si ei rolul lor in peisaj, ca si ispitele, sa limpezeasca apele.

Cei care se impiedica de oameni, nu-L cauta de fapt pe Dumnezeu.

Sau mai rau.Poate crede ca este atata de sporit in lucrarea sa duhovniceasca incat sa
se considere un al "13-lea" apostol si sa se comporte ca atare.

Daca te impartasesti cu trupul Domnului...

Imi place foarte mult punctul nr.2 si nu am nici o rezerva sa-l folosesc cand trebuie :)

Dacă, dar tocmai am spus pe alte topice că nu mă împărtășesc de fiecare dată. Și nici alții la noi în biserică, sau la alte biserici...

La origine, evident că acesta era motivul. Acum, însă, cei mai mulți nu ne împărtășim la fiecare liturghie, mulțumindu-ne doar cu anafura care se dă la sfârșit și care se ia tot pe nemâncate. Iar dacă am mâncat, totuși, ne mai rămâne miruitul. Și dacă nu rămânem până la sfârșitul slujbei, ne mulțumim cu rugăciunea comună și cu predica... Și tot așa...
Binecuvântările Liturghiei sunt multe (vițelul este mare), însă noi nu vrem să ne hrănim bine, ci doar să gustăm.

Sa-mi fie cu iertare dar se pare ca aceasta doamna se"impartaseste"acasa cu fripturi de miel.
Ar fi de dorit sa puneti capat acestei superstitii si s-o infruntati la genul"eu nu cunosc/nu am auzit aceasta invatatura ortodoxa;hai mai bine sa-l intrebam impreuna pe parintele paroh care-i adevarul!"

Cand nu ne impartasim,putem lua anafura si acasa pe nemancate apoi dupa rugaciunile de dimineata putem manca(sunt destui care nu pot sta nemancati de cu seara pana la pranz).

La noi lumea ia anafura si acasa, deci pot lua anafura, pe nemâncate, dimineața, acasă.
Nu am probleme cu nemâncatul dimineața, ci cu apa. Dacă nu beau apă, mă doare capul, am senzație de leșin... chestii de-astea... Chiar nu am de gând să mă văd nevrednică, lacomă, lumească sau mai știu eu cum pentru că doar merg la Liturghie, fără să mă împărtășesc mereu etc. Liturghia îmi e de mare folos și așa cum mă prezint eu acolo. Important e că nu mă dă nimeni afară.

La noi predica e chiar la sfârșit, adică apoi mai e doar miruitul. Și de obicei stau până la sfârșit.

Partea cu hrănitul și gustatul e o tristă ironie, sau doar o constatare...?

Vă rog să mă iertați dacă e oarecare iritare în tonul mesajului meu. Nu aș vrea... dar se mai întâmplă...

E o constatare și, dacă vrei, o autoironie. Eu mă simt adesea nevrednic pentru că nu răspund chemărilor lui Dumnezeu.

Scuze nu am fost atenta si nici nu mai sunt obisnuita cu canoanele romanesti;aici toata lumea se impartaseste ori de cate ori se face Liturghie.

Dar asta nu inseamna ca esti vrednic de fiecare data.

................

Fii pe pace, n-am găsit niciun motiv de supărare.

Sigur, așa se practică. Am vrut să arăt, însă, care cred că sunt motivele pentru care nu mănâncă înainte de liturghie cei care așa fac. Și mai cred că sunt semnele unei slăbiri a credinței, a dorinței de a participa la viața Bisericii, pe care le constat în primul rând la mine însumi.

Explicațiile sunt binevenite.
Poate ar trebui să nu fii chiar așa de critic cu privire la tine însuți. Până la urmă participarea la viața Bisericii nu se poate opri la niște aspecte formale.

Mi se pare că ispitele lovesc din tote părțile. Poți să nu mănânci, ba chiar să te împărtășești des, dar să te enervezi, să judeci, să te lauzi etc. Sau nu te împărtășești mereu, bei chiar cafeaua de dimineață, dar ești mai atent la slujbă, participi mai bine la rugăciune, ții minte predica și chiar pui în practică ce auzi. Ideal e să le facem pe toate. Eu am constatat că e greu... se întâmplă uneori, dar nu e chiar în controlul nostru. Noi încercăm, dar sunt perioade destul de scurte când le facem pe toate ca la carte și suntem și mai linișțiți, împăcați, iubitori etc. Cine e oare mereu așa?

Ba chiar și sfinții, fiecare avea cumva harisma lui, unul era mai blând, unul mai aspru... De ce să ne poticnim într-un program rigid? Cădem, ne ridicăm, mergem înainte. Și Domnul se milostivește de noi când și cum consideră El.

Nu face decat sa prelungeasca un conflict cu aceleasi motive de partea ta ca si cele de partea celuilalt,cand le-a pornit: orgoliul.

Adica, pe scurt, pierzi o ocazie minunata de a exersa smerenia.

Sigur, nu te obliga nimeni sa duci mai mult decat poti, dar cat duci, sa o faci macar cu smerenie.

Unii oameni vor doar putina liniste.
Poate chiar pentru asta vin intr-un mediu religios, sa-si gaseasca pacea.

Si daca sunt si mai micuti in invatatura de credinta nu vor sa se trezeasca descoperiti daca trolul in loc sa dea inapoi, porneste la ofensiva si mai si, pentru ca, nu-i asa, trebuie sa-si dovedeasca ca e cel mai meserias in ale credintei.

Cu totul de acord că nu trebuie să ne oprim la aspectele formale. Sau, mai bine zis, să nu le facem formal, adică fără participarea noastră integrală, cu minte, suflet și trup. Și iarăși bine zici că este ideal să le facem pe toate, pentru că sunt legate între ele. Și nu poți deveni mai bun doar prin efortul propriu, ci acesta trebuie să se întâlnească cu harul pe care ni-l dă Dumnezeu în Biserică.
Or, tocmai aici simt că stau prost, că mă duc la întâlnirea cu Hristos, refuzând de fiecare dată invitația Sa la masă pe motiv că nu m-am pregătit. Ce m-a ținut să nu mă pregătesc? Lenea, nepăsarea, grijile vieții...
De fiecare dată suntem chemați să înviem cu El, dar Îl refuzăm politicoși. Ne-am obișnuit cu moartea și opunem rezistență la înviere.
Celelalte pe care le-ai pomenit - rugăciunea, punerea în practică a predicii - sunt, și ele, dumnezeiești, fără îndoială. Dar întotdeauna suntem chemați la mai mult, să urcăm mai sus, pentru că tot Părinții spun că în viața duhovnicească nu poți decât să înaintezi sau să cazi; nu există stare pe loc.
În privința programului rigid... Da, rigid este, și el, un cuvânt caracteristic mortului. Să nu fie rigid, dar să fie program sau rânduială, pentru că fără ea, foarte ușor ne pierdem reperele și rătăcim.

Până la urmă ai găsit un duhovnic cam cum ți-ai dori?

Mă gândesc la Sfântul Antonie, care a zis, pare-mi-se, că o coardă prea încordată se rupe, cu referire la faptul că uneori era nevoie să îi detensionze pe ucenicii săi.

Eu nu zic sub nicio formă să nu ne informăm și să încercăm să trăim ortodoxia din cărți... sau și din cărți... Dar unul din rolurile duhovnicului ar fi acela de a ne îndruma pe drumul acestei vieți duhovnicești: cam ce să facem, când să ne împărtășim, cum să ne pregătim pentru asta... Dacă nu reușim să ascultăm, atunci e problema cea mare, dar mergem înapoi la spovedit și vedem ce ne zice... Dar dacă ne punem praguri de unii singuri și deznădăjduim apoi că nu le trecem, este de folos?

Cu rânduiala sunt de acord. Și trebuie o mare pricepere să ne facem un program bun pe care să îl urmăm, că putem întâmpina tot felul de presiuni din multe părți...

Nu e vorba de un prag pe care mi l-am pus singur, ci de o chemare la care nu răspund. Duhovnicul cheamă, îndeamnă la o împărtășire mai deasă, dar cu pregătire (post și spovedanie).
P.S. Totuși, nu deznădăjduiesc.

Ce-i drept nu pot spune ca persoana despre care vorbesc se opreste la lucrurile de suprafata, sau la superstitii (sunt sigura ca stie ca e pacat), dar personal mi-a lasat impresia ca isi ia drept o adevarata misiune invatarea si indreptarea celorlalti.

Ce m-a smintit mai tare este ca asupra anumitor subiecte are pareri personale (care merg dincolo de invataturile Bisericii) si care, pentru o incepatoare ca mine sunt greu de dus. Cateva exemple: atitudine antiintelectualista, dispret fata de medici (desi am auzit-o spunand la un moment dat ca o doctorita i-a gasit ce avea), conceptia ca bolile vin doar din cauza pacatelor proprii sau din cele ale parintilor...

E adevarat ca dansa traieste doar pentru a se mantui, si ca nimic altceva nu o mai intereseaza. Si asta e o mare realizare. Dar noi astia tineri trebuie sa invatam o meserie, sa lucram, si era sa ma faca sa renunt la meseria mea, dupa ce am studiat 5 ani pentru asta. De ce? Ei bine, fiindca toate astea sunt lumesti, si prin ce mi-a zis mi-a taiat elanul de a mai incerca sa ma pregatesc pentru a-mi exersa bine meseria.

Daca vreti va spun si de ce am mancat... nu ma indreptatesc, stiu ca am facut ceva rau, dar pentru asta avem duhovnici.

Dupa o perioada in care i-am spus sotului (necredincios) ca asta nu pot sa fac, nici ailalta... si avand in vedere ca saptamana aceasta sunt Sarbatori aproape in fiecare zi, afara de joi si sambata, m-am gandint sa-i propun sa luam un mic dejun, ca sa petrec putin timp cu el inainte de a pleca la slujba.

Stiti, pentru oamenii care nu cunosc ortodoxia, si faptul ca ma duc la biserica la fiecare sarbatoare li se va parea prea mult. Nu am vrut sa-i las impresia ca ortodoxia este doar un sir de reguli si restrictii. Atata tot, nu zic ca am facut bine, nu zic ca trebuie sa faca cineva ca mine, zic ca asta a fost o decizie la un moment dat, intr-o anumita circumstanta.

In fine, dupa ce m-am mai gandit, cred ca doamna despre care vorbesc a zis din pura intamplare fraza "noi daca nu mancam dimineata ne e foame dupa slujba", e posibil sa fi interpretat eu stiindu-ma cu musca pe caciula. Ca doar nu mi-a zis nimic explicit... Acum imi pare rau ca am interpretat asa.

Nu ati facut nimic rau, de unde ideea asta? A fost foarte buna ideea de a lua micul dejun cu sotul dvs!
Doamna respectiva are un comportament deplasat, care nu are nimic de-a face cu trairea credintei ortodoxe, care inseamna in primul rand libertate! Faceti-va un bine si ignorati-o complet. Sau raspundeti-i vag, foarte vag (nu stiu, poate; vedeti, suntem diferiti; etc)..
Si nu exista nici o regula care sa reglementeze mancatul/nemancatul inainte de Liturghie, desigur daca nu ne Impartasim si nu luam anafura.

Și, în cele din urmă, iertați-o.

Păi și ea se luptă cu sine pentru a-l mânca pe Mântuitorul?
Eu cred că asta nu e o învățătură ortodoxă.

Cine mananca pentru Domnul mananca, iar cine nu mananca pentru Domnul nu mananca.
Pace voua.

Si totusi nu de a manca sau nu miel de Pasti depinde mantuirea noastra. Este exact ca a da zeciuiala din izma, marar si chimen si a ignora partile importante ale Legii. Asta faceau fariseii: respectau litera si nu spiritul Legii.

Nu doar atât. Dar mai este și uitarea că Mielul-Hristos S-a jertfit, iar noi Îl mâncăm în Sfânta Împărtășanie, adevăratul ospăț pascal.

Cum participăm dacă noi tot mai des refuzăm? Și care mai sensul multora din rugăciunile din cadrul Sf. Liturghii? Și care mai e scopul ei, de a se împărtăși doar preotul și câțiva copilași dacă aceștia sunt prezenți?