Pãrintele Paisie Olaru
"Sã nu faci tot ce poti,
sã nu crezi tot ce auzi
si sã nu spui tot ce stii!"

Ieroschimonahul Paisie Olaru s-a nascut la 20 iunie 1897, in satul Stroiesti, comuna Lunca - Botosani, intr-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic la parinti. Tatal sau, Ioan, era padurar, iar mama sa, Ecaterina, casnica. Din botez a primit numele de Petru.
In anul 1921a intrat in viata monahala la Schitul Cozancea din apropiere, luand la calugarie numele de Paisie. In anul 1943 a fost hirotonit diacon, iar in anul l947, preot, fiind pentru putin timp egumen la schitul de metanie.
In toamna aceluiasi an se retrage la Manastirea Sihastria, devenind duhovnic al intregii obsti, pana la sfarsitul vietii sale. Intre anii 1972 - l985 s-a nevoit ca sihastru la Schitul Sihla, iar in ultimii cinci ani a locuit in chilia sa de la Sihastria, fiind bolnav, pana s-a mutat la Domnul, in noaptea de 18 octombrie 1990.

Mormantul parintelui..la fel de smerit ca si viata sa..

[SIZE=+4]Pãrintele Paisie Olaru[/SIZE]
[COLOR=Red]"Sã nu faci tot ce poti,
sã nu crezi tot ce auzi
si sã nu spui tot ce stii!"[/COLOR]

Ieroschimonahul Paisie Olaru s-a nascut la 20 iunie 1897, in satul Stroiesti, comuna Lunca - Botosani, intr-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic la parinti. Tatal sau, Ioan, era padurar, iar mama sa, Ecaterina, casnica. Din botez a primit numele de Petru.
In anul 1921a intrat in viata monahala la Schitul Cozancea din apropiere, luand la calugarie numele de Paisie. In anul 1943 a fost hirotonit diacon, iar in anul l947, preot, fiind pentru putin timp egumen la schitul de metanie.
In toamna aceluiasi an se retrage la Manastirea Sihastria, devenind duhovnic al intregii obsti, pana la sfarsitul vietii sale. Intre anii 1972 - l985 s-a nevoit ca sihastru la Schitul Sihla, iar in ultimii cinci ani a locuit in chilia sa de la Sihastria, fiind bolnav, pana s-a mutat la Domnul, in noaptea de 18 octombrie 1990.[COLOR=Black]
[/COLOR]

“In zorii zilei de 18 octombrie 1990, marele duhovnic Paisie Olaru, in varsta de aproape 94 de ani, si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, insotit de doi din ucenicii sai apropiati.
Dupa 40 de zile, savarsindu-i-se toata randuiala cuvenita, unul dintre ucenicii sai apropiati se ruga noaptea singur in chilia Parintelui Paisie. De oboseala, a atipit putin in genunchi, si l-a vazut pe batranul imbracat cu rasa, cu schima si epitrahil, stand la marginea patului sau, cu crucea in mana, unde zacuse in suferinta sase ani de zile, si plangand. Ucenicul intristat, i-a sarutat crucea si mana, si l-a intrebat: ‘De ce plangi, Parinte Paisie? Te doare ceva?‘...............
Iar el i-a raspuns: [SIZE=4]‘[/SIZE][SIZE=4]Nu dragii mei. [/SIZE][COLOR=#FF0000][SIZE=4]Dar daca voi nu plangeti, plang eu pentru voi, ca tare este greu de ajuns la Rai.[/SIZE] O, cata nevoie si cata frica are sufletul atunci! Si daca nu plangi tu pentru tine aici, cine sa te planga dupa moarte?[/COLOR]
Ca numai pe cel ce il doare inima si are constiinta curata, numai acela plange. [COLOR=#FF0000]Vedeti cum trece timpul?! Vai, vai, sa nu va treceti timpul fara folos, ca nu-l mai intalniti. [/COLOR]Ce puteti face astazi, faceti, si nu amanati pe maine, ca nu stim daca mai ajungem pana atunci. Ca daca poti si nu faci, ai mare pacat, si de ochii Domnului nu poti ascunde nimic…
[COLOR=#0000FF]Orice faci, se cauta scopul cu care faci acel lucru. Doresti sa placi oamenilor sau lui Dumnezeu?[/COLOR]
[COLOR=#FF0000]Luati seama ca tare este scump Raiul si tare este greu de ajuns la Rai. Aveti grija de suflet, ca mare raspundere are fiecare pentru el. Ca nu anii ajuta ci faptele, dragii mei[/COLOR][COLOR=#FF0000][/COLOR][COLOR=#000000]‘.[/COLOR]
Apoi ucenicul i-a zis: ‘Parinte Paisie, sa mancati ceva ca este ora 15′. Iar parintele a raspuns: ‘Mai lasa pana dupa Vecernie…‘ si asa s-au despartit. Parintele Paisie a plecat, iar el s-a desteptat si a plans mult pentru plansul Parintelui Paisie. “Parca il vad mereu in fata ochilor mei, spune ucenicul, cum plangea si imi zicea aceste cuvinte.”

Citind viata si patimirile sfintilor i s-a aprins sufletul sau curat pentru viata monahala. [COLOR=Red]„Mamuca” insa, dorind poate sa-l stie langa ea, i-a zis „Sa nu te duci la calugarie, dragul mamuchii, ca acolo este canon mare de rugaciune, post si metanii; ca am vazut cum a fost facut un calugar, si era tare slab si se ruga asa : « Doamne, daca mai am zile de trait si imi sunt spre mantuire, lasa-ma sa traiesc; iar daca nu, ia-ma la Tine!»”.[/COLOR]
In 1921 Parintele Paisie Olaru a fost inchinoviat la Schitul Cozancea. Cozancea era un schit cu viata de sine, staret fiind pe atunci ieromonahul Vladimir Bodescu. Povatuitor duhovnicesc l-a avut pe Parintele Calinic Susu, un mare nevoitor al rugaciunii.
A fost destul de mult incercat de catre staret, dar gandul intoarcerii in lume si celelalte ispite ale incepatorului in viata calugareasca s-au stins incet-incet, prin deasa spovedanie.
La numai un an de la intrarea in manastire, fiind foarte bolnav, fratele Petru a fost tuns in monahism, primind numele de Paisie.
Dorul de viata pustniceasca pe care-l avea din tinerete s-a aprins mai tare in urma vizitei pe care a facut-o in manastirile din Muntii Neamtului, intre care si Sihla, in imprejurimile careia a intalnit multi pustnici. Cuprins de acest dor, prin anul 1930, a venit la Sihastria, cerand sa fie primit in obstea manastirii sau sa se retraga la Schitul Sihla. Neavand insa binecuvantarea egumenului sau de la Cozancea, staretul Sihastriei, Protosinghelul Ioanichie Moroi, nu il primeste.
In anul 1943 Parintele Paisie Olaru a fost hirotonit diacon, iar in 1947 preot si duhovnic de catre episcopul Valerie Moglan. Desi proaspat hirotonit, Parintele Paisie Olaru a primit o chilie aproape de biserica si a fost randuit de la bun inceput la spovedania calugarilor si a credinciosilor care cercetau manastirea
In toamna anului 1949, treizeci de calugari din obstea Sihastriei, in frunte cu staretul lor, Parintele Cleopa, sunt trimisi la Manastirea Slatina cu misiunea de a reorganiza si revigora manastirea. Ca duhovnic, Parintele Paisie Olaru il urmeaza pe Parintele Cleopa la Manastirea Slatina, intarind foarte mult obstea si povatuind credinciosii care incepusera sa vina in numar mare.
In primavara anului 1953 Parintele Paisie Olaru se intoarce la Sihastria. Persecutia impotriva monahismului din anii 1959-1964 lasa Manastirea Sihastria fara staret, pe atunci Protosinghelul Ioil Gheorghiu, fara Parintele Cleopa (care se retrage pentru a treia oara in munti), si fara multi calugari imbunatatiti. Slujbele bisericesti se desfasurau cu anevoie, din lipsa de slujitori, si toata greutatea apasa acum pe umerii batranului duhovnic Paisie, care spovedea ziua si noaptea calugari si mireni, mangaia, imbarbata, dadea speranta tuturor, rugandu-se lui Dumnezeu cu credinta.
Dupa 1964 situatia manastirii s-a imbunatatit foarte mult, Parintele Cleopa, intors din munti, s-a alaturat Parintelui Paisie si linistea duhovniceasca s-a pogorat din nou asupra Sihastriei.
Intre anii 1972 si 1985 Parintele Paisie Olaru a fost randuit sa intareasca viata duhovniceasca la schitul Sihla. De mult voia parintele sa se linisteasca in locurile unde a sihastrit Cuvioasa Teodora si alte sute si mii de sihastri. In acest loc de pocainta, si de intalnire cu Dumnezeu, Parintele Paisie Olaru si-a inmultit nevointele. Toti ucenicii sai de atunci vorbesc despre rugaciunea sa neincetata, la care se adaugau privegherea necontenita, postul si infranarea sa dintotdeauna, toate acestea impletite cu dragostea, smerenia si blandetea sa desavarsita.
Vestea sfinteniei vietii parintelui si ajutorul primit de credinciosi in urma rugaciunilor sale ajunsese pana departe si era cautat de multime de oameni. Cei care il cautau – calugari, maici, oameni de diverse categorii, dar si clerici si ierarhi – veneau pentru rugaciuni, spovedanie, binecuvantari, atrasi de darul sau. Cei care veneau odata, nu se mai puteau dezlipi de batran si aduceau si pe altii, caci blandetea, smerenia si dragostea sa misca inimile tuturor, iar harul Duhului Sfant, care se salasluise intr-insul, mangaia sufletele credinciosilor; de asemenea, nu de putine ori, cei bolnavi se intorceau sanatosi.
Iubea mult pe fiii sai duhovnicesti, pe care ii primea la spovedanie la orice ora din zi si din noapte, si purta mare grija de mantuirea lor. Ucenicii sai simteau aceasta dragoste a parintelui si ii purtau si ei, dupa Dumnezeu, o mare dragoste. Fiii sai duhovnicesti de la Sihastria nu il parasisera, ci veneau la sfintia sa o data pe saptamana, vineri, pentru marturisire. Parintele Paisie Olaru niciodata nu statea fara lucru: se ruga, spovedea, mangaia, imbarbata sau lucra in gradina sau ingrijea vreo fantana, sau cauta izvoare cu apa buna de baut, langa care punea cate o cruce si o cana, ca trecatorii sa poata bea apa.
Unor ucenici aflati in niste incercari, parintele le-a spus: „Sa stiti ca Dumnezeu, pe care il iubeste, il tine aproape de el, ca nu cumva libertatea sa-i schimbe mintea si inselaciunea lumii sa-i castige sufletul. Asadar suntem datori sa primim cu dragoste aceste incercari si sa-i multumim Domnului pentru toate”.
Un alt sfat pe care il dadea Parintele Paisie Olaru era urmatorul: „Cand iesi de aici si te intorci in lume, sa-ti pastrezi sufletul curat. Chiar daca vezi multe pe acolo, dar sa nu te arunci in noroi, ca greu se mai duce de pe suflet. Daca privesti si nu intri in cele ale lumii, este ca si cum te-ai murdari de praf – te scuturi si mergi mai departe. Dar daca te-ai murdarit, sa alergi sa speli repede haina sufletului, ca altfel esti pierdut.”
La despartire, Parintele Paisie Olaru adresa obisnuitul sau salut: „[COLOR=Red]Sa ne intalnim la usa raiului!” Unii dintre ucenici il intrebau: „Noi vrem sa ne intalnim cu totii in rai. De ce doriti sa ne intalnim la usa raiului?” Iar batranul raspundea cu nadejde si blandete: „Sa ne vedem noi scapati de viclenii diavoli si ajunsi la usa raiului, ca aici strigam la Maica Domnului, cerem ajutorul sfintilor, plangem la usa milostivirii Mantuitorului si nu ne lasa El afara. Pana aici este greu! „[/COLOR]
Iata si marturia Parintelui Cleopa despre Parintele Paisie Olaru: „Asa era Parintele Paisie Olaru: smerit, tacut, bland, intelept la cuvant, foarte milostiv si iubitor de aproapele. Intotdeauna cauta pacea cu toti si iubea linistea. Nu-i placea sa traiasca intre multi si isi ascundea viata si nevointa. Nimeni nu stia cum se roaga in chilie, ce lucrare are mintea si inima lui, cat sta la masa si cat se odihneste. Plangea cu cel care plange si se bucura cu cel ce se bucura. Nu tinea la haine bune, la bani, la nimic si fugea de cinste, de lauda, de multa vorbire, de clevetire si de oameni mari”.

Baiatul meu are mare evlavie la parintele Paisie. L-am intrebat de ce sfintia sa si nu parintele Cleopa.. mi-a raspuns mama, cand il vad cum sta cu manutele impreunate..imi aduce asa o mare liniste..imi vine sa il privesc mereu..mereu..mereu..
Mie imi place cel mai mult fotografia parintelui in genunchi.

Patapievici povestea undeva ca a fost la Sihla, in pelerinaj. Acolo, a asteptat sa iasa parintele Paisie ca sa primeasca binecuvantare. Venind Sfantul, a cazut in genunchi Patapievici; in loc de binecuvantare, parintele i-a spus o istorioara: cum ca undeva un calugar era chinuit de gandul ca ce poate sa faca Dumnezeu pentru noi in Imparatia sa asa incat sa nu se plictiseasca sufletele acolo la nesfarsit (sau cam asa ceva). Mergand el intr-o zi prin padure spre manastire, a auzit la un moment dat un glas minunat cantand intr-o poiana; mergand ca vrajit, a ajuns sa vada o pasare maiastra de o frumusete nepamanteana, care de fapt era un inger care a luat forma asta, si a ramas acolo in extaz pana ce pasarea a zburat. Atunci omul a inceput sa planga revenindu-si din starea aceea de fericire si a plecat mai departe catre manastire.

Ajungand acolo, a observat ca locurile aratau altfel si ca oamenii erau imbracati diferit de cum stia el... Intrand in vorba cu fratii, acestia l-au dus la staret, vazandu-l ciudat la port probabil si la vorba. Staretul stia din batrani ca, in urma cu 300 de ani, disparuse un monah din acea manastire si ca nimeni n-a mai aflat nimic despre el. Si-au dat seama intr-un tarziu ca el era acela si fratele respectiv a realizat ca Dumnezeu facuse o minune cu el tinandu-l in extaz atata timp... Atunci le-a spus celor de acolo despre gandul sau care-l muncea odinioara, cu totii intelegand ca, daca o faptura a lui Dumnezeu l-a putut rapi in extaz si 300 de ani i-au parut cateva minute, atunci cu atat mai mult, incomparabil, Insusi Dumnezeu in slava sa, in vesnicie, ne va pregati o fericire de neimaginat... La scurt timp, fratele s-a mutat la Domnul, in vesnicie.

In sfarsit, Patapievici era si el catodata ispitit de acest gand si parintele i-a raspuns la intrebarea sa tainica fara ca el sa-l intrebe nimic in legatura cu asta!

Eu am povestit din memorie cele de mai sus; am vrut insa sa subliniez faptul ca Paisie a fost Sfant printre noi si cei care au avut sansa sa-l intalneasca s-au folosit negresit spre mantuirea lor...

Cat trebuie ca va iubeste Dumnezeu pe voi, cei, care aveti "langa casa" asemenea Sfinti.
Nu l-am cunoscut pe Pr. Paisie Olaru, dar am citit cartea scrisa de Pr. Ioanichie Balan "Parintele Paisie Duhovnicul", si am fost impresionata de blandetea care transpare din fiecare cuvant rostit de Pr. Paisie. Pentru mine a fost ca si cand as fi citit Patericul. Intr-adevar atata evlavie, atata liniste si atata dragoste.
Acestia sunt nestematele pe care ni le da ortodoxia.
Cartea se gaseste in format PDF, pentru cei, care inca nu au citit-o si nu au facut inca , in felul acesta, cunostinta cu Pr. Paisie Olaru.

Cu trupurile departe dar cu inimile aproape....anca... cum frumos spune rugaciunea: "Sa ne iubim unii pe altii ca [COLOR=Red]intr-un gand[/COLOR] sa marturisim.."
bucurii..

„Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvintul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si urmati-le credinta.” (Evrei 13, 7)

In „Patericul egiptean”, in apoftegma a 29-a de la Avva Antonie, se spune ca trei parinti aveau obiceiul, in tot anul, de mergeau la fericitul Antonie. Si doi dintre ei il intrebau despre mintuirea sufletului, iar al treilea totdeauna tacea, neintrebindu-l nimic. Iar dupa multa vreme i-a zis Avva Antonie lui: „Iata, atita vreme ai de cind vii aici si nimic nu ma intrebi”. Si raspunzind acel frate, i-a zis: „Destul imi este sa te vad, Parinte!”.
Cred ca multi dintre noi avem un Parinte drag, pe care de multe ori ne este de ajuns doar sa-l vedem, fie si intr-o fotografie cind nu se poate fata catre fata.
Se intimpla sa nu tinem minte cuvintele pe care acesti parinti ni le-au spus, dar chipul lor luminos il tinem minte, nu-l uitam, si dupa puterile noastre ne bucuram de el. Pentru noi, marturisim ca[COLOR=Red] un astfel de Avva a fost Parintele Paisie Olaru.[/COLOR] Am adunat cit de multe fotografii am putut cu Sfintia Sa, dupa care le aratam celor apropiati. Si cu toate ca unii auzisera sau stiau mai multe despre Parintele Paisie, iar altii nu stiau mai nimic, toti ziceau ca la Pateric: [COLOR=Red]„iti este destul numai sa-l privesti pe acest Parinte!”. Chipul Parintelui Paisie ii impresiona parca mai mult decit zicerile dinsului. Asa marturiseste si una dintre ucenicele Parintelui in cartea „Parintele Paisie de la Sihla”:
„Prea multe cuvinte nu mi-au ramas in minte, dar in inima mi-a ramas adinc si pentru totdeauna chipul lui, drept cea mai vie si mai limpede predica. Si parca, odata cu trecerea anilor, chipul Parintelui se arata tot mai luminos inimii mele, ajutindu-ma sa-mi amintesc si sa descifrez totodata, din adincul cel mai adinc al fiintei mele, cuvintele lui de atunci... ”. [/COLOR]
"De dragul Parintelui Paisie", Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002

Odata parintele Paisie statea pe verenda chiliei sale. Si cum privea el asa pe drum in jos vede o pereche de boi ingenuncheati langa car. Milostiv parintele , ingenucheaza si sfintia sa, prinde putrenic cu manile balustrada verandei si incepe a impinge cu putere zicand..
[COLOR=Red]Hai boisorii mei..hai sus cu Maicuta Domnului..haii boisorii meii..[/COLOR]
Astfel Trebuie sa impingem si noi la necazurile fratilor nostri ..numai asa ne vom mantui, implinind porunca; [COLOR=Red]Iubiti pe fratii vostri![/COLOR]
Din povetele parintelui Paisie Olaru.

Plata Iubirii
Odata a venit la parintele o femeie batrana bolnava sa-i citeasca rugaciuni. El i-a spus:
-Si eu sunt bolnav! Cum sa-ti citesc? iar batrana a zis;
[COLOR=Red]-Citeste-mi mie si sa va faceti sfintia voastra sanatos!![/COLOR]
Dupa ce a citit rugaciunile cu darul Domnului s-au facut sanatosi si parintele si batrana..
Din cartea "Parintele Paisie duhovnicul"

Parintele Sofian Boghiu - Despre Parintele Paisie Olaru
http://www.crestinortodox.ro/Asculta...Olaru-111.html

Parintele Dionisie despre parintele Paisie Olaru
 

"Un farmec luminos. Un cimitir de sfinti iar el este cel dintai..""
http://www.youtube.com/watch?v=ixOvF...eature=related

Recent o cunostinta ce tocmai s-a intors din Grecia mi-a spus oarecum..uimita;
Draga, am fost sa vizitez o manastire din tinutul Tivei ( sotul ei este de acolo) si am spus unui parinte grec.
Ce fericiti sunteti! Aveti o multime de sfinti si parinti buni. Noi in Romania nu prea avem... La care parintele ii spune. Aveti, aveti si voi pe Paisie al vostru asa cum noi il avem pe al nostru..

Iubindu-l mult pe parintele Paisie Aghioritul am uitat sa ma/ne mai gandesc/gandim la blandul nostru parinte Paisie Olaru.

Precuvioase parinte Paisie Olaru nu ne uita pe noi pacatosii.

Un articol foarte interesant:

http://www.crestinortodox.ro/diverse...ta-118609.html

De multe ori, parintele Paisie Olaru spunea: "Hai la rai, la rai, la rai, cu caruta cu doi cai!". Cand ucenicii l-au intrebat care sunt acei doi cai, parintele Paisie le-a raspuns: "Smerenia si dragostea, caci cu acestea se ajunge cel mai usor la mantuire".

M-am bucurat sa intalnesc cateva epistole scrise de parintele Paisie Olaru:

http://video.crestinortodox.ro/index...id=MF5UgRldAsz

"Parintele Paisie avea o fire blanda, calma, foarte afectiva. El nu putea respinge pe nimeni de la spovedanie, nu punea nici o conditie deosebita. Vorbea foarte incet si rar, ierta usor si varsa lacrimi pentru fiecare, mai ales pentru mame, pentru copii si bolnavi. Apoi spovedea ziua si noaptea, intrucat avea multa lume la usa si se straduia sa-i impace si sa-i multumeasca pe toti. De aceea nu dormea de obicei pe pat, ci atipea putin in scaunul de spovedanie si iarasi continua.

Ori de cate ori il chemai sau ii bateai in usa, el intreba: ''Cine este acolo?'' Si daca nu avea pe nimeni la spovedanie, zicea: ''Hai, vino!''

Printre altele, doua lucruri nu am putut afla in mod deosebit despre Parintele Paisie: niciodata nu stiam cat si cand mananca si, de asemeni, cand si cat doarme. Zilnic ii aducea ucenicul ceva de mancare, asezand vasul pe un scaun. Insa pana nu termina spovedania credinciosilor care il asteptau, parintele nu manca nimic.

Cand era liber, batranul isi lua sapa si iesea in gradina, caci avea cateva straturi in jurul chiliei. Odata l-a intrebat un duhovnic: ''Parinte Paisie, de ce te ostenesti atat de mult cu gradina? Nu-ti ajunge osteneala cu credinciosii?'' Iar batranul a raspuns: ''Mai ies si eu la aer si mai lucrez cate oleaca la gradina, ca sa mai uit pacatele cele mari care le aud la spovedanie! Caci are obicei diavolul sa aduca mereu in mintea duhovnicilor pacatele auzite la spovedanie, mai ales cele trupesti, pentru a le face ispita. Apoi lucrez mai mult singur, ca sa ma pot ruga cu rugaciunea mintii si sa ma intaresc sufleteste. Altfel nu putem rezista in fata oamenilor si cuvantul nostru si rugaciunea nu au putere sa schimbe sufletele credinciosilor''.

Parintele Paisie nu dadea canon prea aspru fiilor sai duhovnicesti si tinea cont de varsta, de ravna si de dragostea fiecaruia pentru Hristos. In general, le spunea sa repete in fiecare zi de sapte ori psalmul 50 si de 15 ori ''Tatal nostru'', sa faca metanii cu rugaciunea ''Doamne Iisuse'', rugaciunile de dimineata si de seara, Canonul Mantuitorului, Paraclisul si rugaciunea Maicii Domnului ''Milostivirea?''. Tocmai de aceea era cautat de multi si reusea sa salveze nu putine suflete pentru imparatia lui Dumnezeu!

Batranul zicea credinciosilor care veneau la el pentru spovedanie: ''Sa ai rabdare! Sa nu cumva sa tai din cruce!'' Adica sa nu carteasca si sa nu se deznadajduiasca in necazurile vietii. Plangea cu cei care isi plangeau pacatele si se bucura cu cei care se izbaveau de patimi. Ba, mai mult, Ieroschimonahul Paisie avea si oarecare dar al inainte-vederii. Unora le spunea sa nu plece la drum spre seara, ca sa nu patimeasca vreun necaz. Altora le spunea sa nu plece neimpartasiti de la manastire si, daca il ascultau, toate le mergeau bine, cu binecuvantarea lui. De aceea, nici unul din ucenicii batranului nu iesea din cuvantul sau.""Viata Parintelui Cleopa", Arhim. Ioanichie Balan

Ce este smerenia, parinte Paisie ? - l-au intrebat odata cativa ucenici.

- Smerenia este cugetul inimii noastre care ne incredinteaza ca suntem mai pacatosi decat toti oamenii si nevrednici de mila lui Dumnezeu. Cand ne defaimam pe noi insine nu inseamna ca avem smerenie. Ci, atunci cand altul ne ocaraste si ne defaima, inca in public, iar noi rabdam si zicem" Dumnezeu i-a poruncit fratelui sa ma ocarasca pentru pacatele mele " , aceasta este smerenia cea adevarata. Deci, sa primim toate ca din mana si cu voia lui Dumnezeu. Cand te ocaraste cineva, Dumnezeu ii porunceste sa te ocarasca. Cand iti ia cineva vreun lucru, Dumnezeu ii porunceste sa-l ia, ca sa te faca calugar. Cand te muta de ici colo mai marele tau, Dumnezeu iti schimba locul, ca sa-ti schimbi si naravul si obiceiul. Asta ar fi smerenia cea adevarata. Iar mandria, dimpotriva, este atunci cand te increzi in tine, in mintea si puterile tale; cand socotesti ca esti mai priceput decat altul, mai bun decat altul, mai frumos decat altul, mai sporit in fapte bune si mai placut lui Dumnezeu decat altul. Atunci esti stapanit de pacatul cel urat al mandriei, de cam sa ne fereasca pe toti Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mantuirea noastra. Sa ne smerim, fratilor, ca cel mandru nu se poate mantui. Sa plangem pacatele noastre aici ca sa ne bucuram dincolo in veci, ca dupa plecarea noastra din trup, toti ne vor uita. Sa nu ne punem nadejdea in oameni, ci numai in Domnul. Ca omul se schimba. Azi iti da si maine iti cere; azi te lauda si maine te ocaraste. Ci, sa ne punem nadejdea in mila lui Dumnezeu si nu vom gresi niciodata. Sa va ajute Dumnezeu cu harul Lui sa va folositi de restul vietii, sporind in fapte bune, si mai intai in smerenie si dragoste, ca sa va mantuiti sufletele voastre si sa folositi si pe altii, indemnandu-i spre Hristos.


61. Intr-o zi aceiasi ucenici i-au cerut cuvant de folos, iar batranul le-a raspuns :

- Daca am avea noi credinta ca Dumnezeu este permanent cu noi si in noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boala, caci am fi incredintati ca suntem in bratele lui Dumnezeu, precum copiii in bratele mamelor lor. Noi insa n-am ajuns la masura aceasta, ca ne incredem in bani si in placeri mai mult decat in Dumnezeu !

74. La urma a adaugat batranul si aceste cuvinte :

l - Cel mai bine este ca sa fie omul oala de lut, care este bun pentru toate si se foloseste de toti in fiecare zi. Si pentru mancare, si pentru apa, si pentru orice lucru. Pe cind oala, vasul de aur se pune pe polite, se incuie in dulapuri, este ravnit de hoti si se se foloseste numai la zile mari sau odata pe an. Oala de lut este vasul trebuintelor zilnice, caci toti o cauta si se folosesc de ea. Asa si omul smerit, care nu cauta cinste si dregatorie. El ramane nebagat in seama intre cei de jos, dar pe toti ii foloseste, ii indeamna, ii ajuta, ii odihneste si toti il cauta si se bucura de el. Mare dar este smerenia pentru calugari si crestini !

Maine, 18 octombrie, se implinesc 21 de ani de la trecerea sa la cele vesnice.

Nu inceta sa te rogi pentru noi parinte Paisie.

La cat de drag imi este, voi aminti si eu de smerenia sa din marturia IPS Andrei Andreicut:

"Te intreba atat de firesc: "Ai fost la Parintele Cleopa?" Si-i raspundeam: "Nu inca, urmeaza." Parintele completa: "Apai eu ti-am dat numai ceai. Hrana de-adevaratelea o sa-ti dea el."

O mărturie minunată despre Părintele Paisie:
http://paisieolaru.blogspot.com/2011...parintele.html

Cu dragoste, de la Părintele Paisie ...
http://paisieolaru.blogspot.com/2011...le-paisie.html