Oprirea celui care judeca
 

Daca auzim pe cineva ca judeca pe cineva ce este bine sa facem, nu cumva daca ne luam de el il judecam pe cel care judeca?

Orice altceva decât să observi că cineva judecă pe altcineva şi să-l dispreţuieşti în mintea ta pentru asta, devenind un "judecător" de a treia instanţă. Şi dacă tot bagi de seamă aşa ceva, că dracu' nu culcă-te, începe cu judecata şi dispreţul de la tine însuţi, iar dacă operaţiunea se desfăşoară pe un fond de sinceritate crudă, o să observi, cu sau fără surprindere, că păcatul altuia nu-ţi mai apare chiar aşa de scandalos!

Nu cred ca este om care sa nu judece macar cu ochii (ca mine de exemplu), pacatul de a judeca il ducem toti.

Şi ca să-ţi confirm partea de dreptate din judecata ta, trebuie să-ţi mărturisesc că sunt tentat să te judec că scoţi în prim-plan generalul ca să bagatelizezi particularul pe temeiul că, judecarea aproapelui fiind un rău universal, identificabil la toţi oamenii fără excepţie, judecarea aproapelui meu îşi pierde din gravitate, dacă este dizolvată teoretic într-o înclinaţie fatalmente inevitabilă, înrădăcinată adânc în natura umană generică.

Putem să înălţăm gândul nostru la Dumnezeu şi să cerem iertarea celor în cauză şi ferirea noastră de a cădea în acest greu păcat.

Cred că era o constatare neutră (cu exemplificare proprie), mai degrabă decât o scuză.

Cred ca mi s-a mai luminat putin mintea: cred ca cel mai bine este sa ne rugam sa-l miluiasca, daca ne rugam pentru el, inseamna ca-l iubim, daca-l iubim inseamna ca nu-l judecam.

Pe acest forum cel mai mult sunt judecați antiecumeniștii.
Unul dintre ei „antiecumenism” a și fost bănat pentru numele lui.
Întru numele Domnului, de fapt.

Halatu', halatu' ... Cat e halatu'?

Joci bine și destul de natural, Lucian :)
Poate te cheamă ăștia la un casting.

Este cât se poate de logic ceea ce spui: a evidenția aspectul general are scopul de a evita lucrul personal asupra aspectului particular și de aici se revelează natura necurată a raționamentului.

Nu de la Dumnezeu este această stare, ci de la complacerea în suficiența bunurilor lumești trecătoare, nu-i așa?

Cred că ai răspuns perfect chiar tu la tema din topic.

Nu noua ne este dat a judeca, dar suntem datori sa oprim tavalugul smintelilor. Din pacate, de cele mai multe ori, ne lipseste diplomatia si duhul blandetii, pentru ca gestul nostru sa nu fie intrerpretat drept "judecarea aproapelui". Si-apoi, cand trec ani de eforturi comune (tu si altii ca tine), in diplomatie si duh al blandetii, iar cel avizat are un stoc inepuizabil de sminteli, care e cel mai intelept lucru? Sa te retragi, ori sa pui mana pe "nuia"? Iar daca folosesti "nuiaua", ca o consecinta, nu fiindca esti adeptul "nuielei", de ce cel "atins" cere judecata celor din jur, ca si cum i s-ar face o mare nedreptate? De ce cei din jur, chiar tind sa cada in aceasta capcana si sa te judece pe tine, cum ca de fapt... judeci, nicidecum ca apelezi in final la o alta strategie, pentru a avea cat de cat un efect? Cred ca cel mai bine este sa stam departe de problemele celor... cu mari probleme, ca sa nu devina propriile noastre probleme... De cele mai multe ori chiar ajungem sa spunem: "Buna ziua ti-am dat, belea mi-am capatat!"