Intarirea Credintei
 

Buna ziua,
As dorii sa va intreb pe utilizatorii mai experimentati, mai credinciosi ca mine cum reusesc sa aibe o credinta foarte puternica in Dumnezeu?
Spun asta datorita faptului ca sunt un foarte slab credincios...si parca oricat m-as chinuii sa cred in El in imediata secunda imi vin in cap idei preconcepute precum daca Acesta nu exista, nu L-a vazut nimeni, te inchini degeaba...si in tot acest timp imi vine in minte imaginea diavolului si imediat mi se ridica un pic parul dupa mine de parca mi-ar 'sta' in ceafa sufland aer rece spre mine...nu stiu cum sa fac sa imi intaresc credinta pentru ca stiu ca acolo Sus exista El si vegheaza asupra mea...tin sa mentionez ca am reinceput sa citesc Sf Biblie cate un pic insa imi lipseste ambitia...
De mult timp nu am mai intrat in Biserica, de ceva ani circa...de spovedanie si impartasanie nici nu se pune discutia...am pacatuit si pacatuiesc intr-una deoarece sunt o persoana care se lasa foarte usor influentata...ma simt slab in credinta si imi este teama pentru viitorul ce va sa vina...
Vreau sa fiu din nou acel copil care mergea cu bunica la biserica in fiecare Duminica...offf tare m-as bucura daca m-ati putea sfatuii cu o vorba, cu vreun fapt, cu vreo rugaciune pe care o rostiti pentru a va apropia de Dumnezeu...simt ca El pe fiecare zi ce trece se indeparteaza de mine...mai ales noaptea...in timp ce necuratul e tot mai aproape.

Sper ca nu v-am deranjat cu 'interventia' mea...
Va doresc sa aveti parte de pace si bucurie in suflet alaturi de cei pe care-i iubiti.
Doamne ajuta! Amin

”
 

Primul pas este acesta pe care l-ai și făcut: să recunoști că n-ai credință, și să te rogi Domnului să ți-o întărească, după cum a făcut și sutașul: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”.

Nici eu n-am credință puternică, dar lipsa mea o suplinește Dumnezeu, dacă Îl rog.

Deci trebuie să ne străduim să fim mereu în preajma Lui, adică să ne rugăm de mai multe ori în zi și să ne amintim de El în cât mai multe împrejurări, spunând un Doamne ajută!, un mulțumesc, Doamne, slavă Domnului, și zi, dar și noapte (când te trezești din vreun coșmar, sau chiar în timpul coșmarului: Doamne Iisuse!, Doamne scapă-mă!), rostindu-le nu ca pe niște formule, ci ca pe mici rugăciuni.

Pentru ca gândul să fie cât mai mult la Dumnezeu, trebuie să și citim despre El. Din Bibilie este bine mai întâi evangheliile, apoi epistolele (deci Noul Testament), din care Îl cunoaștem pe Hristos și Biserica primară.
O carte de catehism, iarăși, este important să ai, după cum și o carte de rugăciuni.

Apoi, în funcție de preocupările și întrebările pe care le ai, poți afla diverse scrieri, mai vechi sau mai noi.

Însă, credința se întărește cel mai mult prin comuniune cu alți credincioși, și, bineînțeles, cu cei care au aprofundat-o mai bine. Îi găsești în Biserică, iar cel mai important este să găsești un duhovnic ce te poate ajuta să sporești, cercetându-ți sufletul ca să înțeleagă de ce ai nevoie, recomandându-ți, apoi, o pravilă (lucrare duhovnicească), ce poate consta din rugăciuni făcute cu regularitate, citiri, postiri, fapte bune ș.a.m.d.

Trebuie să fii un mădular viu al Bisericii, adică un creștin în comuniune euharistică cu ceilalți, punând în practică învățăturile lui Hristos transmise de Biserică.

Așa se întărește credința cel mai mult: practicând-o. Iar când vin necazuri sau încercări, dacă alegem să facem ceea ce am învățat de la Hristos, mai mult se întărește.

Multumesc frumos pentru aceste cuvinte incurajatoare...
Parca de cum m-am relogat pe acest forum (dupa cativa ani) parca ma simt un pic mai usurat, mai in largul meu...mai in siguranta.
O sa ma apuc sa citesc Evangheliile, am si o carte de rugaciuni...iar Duminica sper sa ajung intr-un final la Biserica din apropiere sa vad poate pot avea o discutie cu Parintele...offf...tare mult mi se pare pana atunci.

Aș mai adăuga ceva: După cum credința se întărește prin cele arătate, ea slăbește dacă preocupările pe care le avem sunt deșarte (fără rost) sau păcătoase, depărtându-ne de Dumnezeu.
Dacă pierd vremea, în loc să fac ceva bun, dacă îmi caut prieteni de distracție, necredincioși, în loc de prieteni cu care să pot merge la biserică, credința o să-mi slăbească.

Aici intervine mica/marea problema.
Sunt o persoana foarte influentabila iar din pacate in cunostintele/prietenii mei nu prea se poate regasii discutii religioase...dar apoi mersul la Biserica.
Din punctul asta de vedere as prefera sa merg singur duminica la Sf Biserica decat in compania lor...maxim ma voi indeparta un pic de ei deoarece daca as spune faptul ca vreau sa ma apropii de Dumnezeu probabil as fi luat in deradere.

Sigur, e bine să mergi singur, atâta vreme cât nu mai cunoști pe cineva doritor. Însă nu trebuie să te ferești. Ca să fii credincios îți trebuie curaj. A fi luați în râs pentru credință este cea mai mică dintre suferințele pe care le putem îndura. Prietenii pot râde pentru că nu înțeleg. Nici ei nu trebuie judecați. Va fi totodată și un moment de selecție pe care nu tu o vei face, ci ei, sau chiar Dumnezeu, arătându-ți cine îți este prieten adevărat și cine nu. Pentru că un prieten adevărat, chiar dacă nu-ți împărtășește credința, gândurile, opiniile, căutările, îți respectă libertatea de a alege, de a gândi altfel.

Se râde, în general, de cei credincioși din cauza unor prejudecăți pe care le au cei care nu cunosc credința adevărată. Însă tu vei putea fi, cândva, un motiv pentru ca și ei să creadă, dacă vei deveni un credincios veritabil. Pentru că un astfel de credincios naște în ceilalți, de multe ori, respect.

Multumesc domnule Cristian pt aceste cuvinte.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Pentru puțin. Este foarte bine că pui întrebări și că te afli într-o căutare. Sper ca această căutare să te însoțească toată viața, pentru că numai dacă nu cauți nu afli. Asta face diferența între credincioși și necredincioși. Cei din urmă nu caută sau nu caută până la capăt. Pentru că „celui care cere i se dă, cine caută găsește, celui care bate i se va deschide” (Matei 7, 7-8).
P.S. „domnule” nu este necesar. Pe forum nu există vârstă :)

Asa este.
E si normal ca daca vrei sa ai castig de cauza daca pot spune asa trebuie sa te implici, sa te interesezi, sa-ti bati capul...daca stai si astepti minuni nu vei primii niciodata nimic.
Apelativul 'domnule' face dovada faptului ca educatia parintilor mei a fost una foarte buna oferindu-mi cei 7 ani de acasa...chiar daca suntem doar pe un forum unde stam cu fata la monitor...respectul si acei ani de acasa nu trebuie sa dispara niciunde in opinia mea, 'Cristian.
Doamne ajuta!

Dupa ce ai facut o mica rugaciune, este suficient sa te comporti
ca si cum ai fi cineva cu o credinta de fier,
ca si cum ai fost curatit pe de-a-ntregul prin iertarea tuturor pacatelor,
ca si cum Domnul si-a facut salas pentru totdeauna inaluntrul inimii tale.

Cereti si vi se va da!
Credeti si veti primi!

Nu este atat de greu sa credem. Cand vei gusta hrana launtrica, credinta ta va creste ca un copac viguros in care isi vor gasi adapost toate gandurile inimii.

"ca si cum" este curata inchipuire. imi inchipui ca sunt credincios, milos, intelegator, iubitor.


"6. Drept aceea, de voieşte cineva cu adevărat să cunoască pe Domnul, să se cunoască pe sine şi să se unească cu El prin iubire, acela trebuie mai întîi să cunoască toată făptura cea văzută şi presupusă pentru a avea chibzuinţa [pătrunderea] tuturor lucrurilor şi făpturilor: de la cine şi pentru ce sînt toate – aşa încît nici un lucru să nu rămînă ascuns pentru el şi să nu-i pricinuiască nedumerire; apoi să se cunoască pe sine şi toată taina sa; apoi să cunoască pe Dumnezeu şi toate binefacerile Lui cele negrăite. Întru acest chip ajunge omul la desăvîrşita cunoaştere a toate. Căci se cuvine mai întîi a pricepe toate cele de jos, după aceea cele înalte: nu de sus pogorîndu-ne către cele de jos, ci de la cele de jos înălţîndu-ne către cele de sus. De aceea şi Dumnezeu a pus înaintea ochilor noştri toată făptura şi toată alcătuirea lumii ca pe o şcoală oarecare sau oglindă, ca învăţînd [din ele] să ne ridicăm de la cele de jos la cele de sus. Căci dacă noi nu le cunoaştem pe cele de jos, cum oare le vom pricepe pe cele de sus?

7. De la cugetare şi cunoaştere se naşte credinţa, de la credinţă – păzirea poruncilor lui Dumnezeu, de la păzirea poruncilor – nădejdea în Dumnezeu, iar de la nădejdea în Dumnezeu – dumnezeiasca iubire care, înmulţindu-se treptat, duce la unirea treptată cu Dumnezeu şi la plinirea legii şi a prorocilor.

8. Pe cît înfloreşte judecata [raţiunea], pe atît creşte credinţa; pe cît creşte credinţa, pe atît se înmulţesc virtuţile şi sporeşte nădejdea în Dumnezeu; şi pe cît nădăjduieşte cineva, pe atîta iubeşte pe Dumnezeu; şi pe cît iubeşte cineva pe Dumnezeu, pe atîta se şi uneşte cu El, îndulcindu-se de slava Lui cea dumnezeiască." Alfavita duhovniceasca - SF. Dimitrie al Rostovului

"9. De la neînţelepciune se naşte necredinţa, de la necredinţă – neascultarea, de la neascultare – tot păcatul şi fărădelegea. Cum poate cineva să creadă, nimic înţelegînd? Iar cel ce nu crede şi nu înţelege nimic, cum poate să păzească poruncile Domnului? Şi cel ce nu păzeşte poruncile Domnului cum poate să aibă nădejde în Dumnezeu şi dragoste către Dînsul? Nicicum.

10. Aşadar, mai întîi de toate se cuvine a deprinde nu numai osteneala cea dinafară, ci şi lucrarea minţii: adică contemplarea şi cunoaşterea. Cel ce a deprins contemplarea şi cunoaşterea tuturor lucrurilor lesne le crede pe toate [cele ce sînt de la Dumnezeu] – păzeşte poruncile Domnului, nădăjduieşte în Dumnezeu, Îl iubeşte cu toată inima sa şi se uneşte cu Dînsul întru una: cu totul petrece în Dumnezeu şi Dumnezeu întru dînsul. Unul ca acesta înainte de înviere primeşte învierea sufletului şi înainte de sfîrşitul vieţii moşteneşte viaţa cea veşnică, de vreme ce la unul ca acesta viaţa raţiunii şi a cunoaşterii a înghiţit moartea necuvîntării [iraţionalităţii]. Căci s-a zis: iată, aceasta este viaţa cea veşnică – a cunoaşte pe Domnul, iar a nu-L cunoaşte – este moarte." Alfavita duhovniceasca - Sf. Dimitrie al Rostovului

De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit.... .Marcu 11.24

Este sau nu inchipuire?... intru credinta.

Este rau sa ceri sa fii intelegator si iubitor?... sa crezi ca le-ai si primit?

nu este rau sa ceri.

aici , la acest pasaj, oamenii cad uneori intr-o capcana de intelegere. este oarecum si o subtirime a mintii aici.

Nu este inchipuire ci este ceea la ce trebuie sa ajungem. asa de mare sa fie credinta incat sa ajungem sa credem, fara inchipuire, ca ce vom cere am si primit. adica sa fim incredintati in inima noastra ca ce am cerut, Domnul nu numai ca da ci si ca a si fost dat.

Adevarat ca multi se afla la stadiul de inchipuire, insa depasirea acestui prag vine odata cu cunoasterea lui Dumnezeu.

E un subiect frumos, de mare actualitate. Cred ca ar trebui sa scurtez distanta de la minte la inima prin ravna. Stiu adesea ce e bine sa fac, dau sfaturi impecabile, dar ma poticnesc la practica... Mai primesc cate o lectie, ma mai trezeste mila lui Dumnezeu si uite-asa.

Vietile Sfintilor, dar si exemplele de mucenicie din zilele noastre trebuie sa constituie un imbold pentru intarirea credintei:
http://edition.cnn.com/2014/07/01/wo...apostasy-case/

Exista multa nefericire, din pacate, nu prea departe de noi, in Ucraina:
https://twitter.com/marina_saniram/s...886400/photo/1

https://twitter.com/zexep/status/484...778368/photo/1

Ratiunea singura, daca nu este pervertita de prejudecati, e suficienta ca sa crezi ca Dumnezeu exista. Pentru asta, nu este neaparata nevoie de Biblie si nici de vreo alta sursa a Revelatiei. Multi filosofi, fara nicio Biblie, ci numai in baza rationala au ajuns la aceeasi concluzie. Platon e unul dintre exemple si e un filosof foarte usor de citit. Va invit sa o faceti inainte de a citi Biblia. Daca e prea mult, atunci cititi macar dialogurile"Menes" si "Parmenide" (in aceasta ordine). Primul este din perioada de tinerete a filosofului, celalalt este (aproape) cantecul sau de lebada.

Desigur, anumite lucruri mai dificile, de exemplu ca Dumnezeu este Unul si totusi Trei, ori ca Isus este in acelasi timp Dumnezeu si om, ori ca Prefacerea este reala si substantiala nu pot fi intrevazute numai cu ajutorul ratiunii. De acelea le numim "mistere ale credintei" si a fost nevoie ca Dumnezeu sa le predea oamenilor. Dar ca El exista ori nu exista, pentru asta ne-a dat destula minte ca sa pricepem.

In crestinism sunt uzitate o serie de clisee de limbaj, fara insa o aprofundare atenta, rationala a acestora.

****************************

Ce este "in-chipuirea"?

Un CHIP inlauntrul mintii.

Acest "chip" poate avea multe nivele de subtilitate.


Orice reprezentare mentala este un chip inlauntrul mintii, compilat din informatii asimilate anterior.


Acest "chip" poate fi o forma concreta cu atributii detaliate sau pur si simplu o idee foarte subtire.

Indiferent de obiectul reprezentat in minte, procesul este unul de in-chipuire, indiferent daca acest "chip" este "prezenta unei persoane" sau "o idee de rai" (fara atribute).

==================
Ce nu este "inchipuire"?

De exemplu, nu sunt inchipuiri perceptiile senzoriale.

Nu sunt inchipuiri nici "vederile mentale directe': diferite forme de clarvedere in care nu sunt implicate simturile.

=================

Orice incepator, apeleaza in mod necesar la "in-chipuire".

Acesta se aseamana cu cineva aflat intr-o camera intunecata, care isi inchipuie lumina de afara - pe care nu o vede DIRECT.

====

Fie ca-si imagineaza existenta unei zeitati, existenta Lui Dumnezeu sau non-existenta ambelor, procesul mental este acelasi.

Credinta presupune in mod automat "in-chipuire" pentru ca nu percepe direct obiectul credintei. Intradevar, "in -chipuirea" poate sa aiba multe nivele de subtirime

Nu poti sa afirmi ca ai credinta in ceva ce se infatiseaza limpede in fata ochilor.

Conceptul de "credinta" se justifica cand nu exista vedere directa.

Desigur, inchipuirea este un chip inlauntrul mintii, insa un chip construit in mintea noastra.
Starea de indumnezeire este aceea fara inchipuire, in care toate sunt clare, minte luminata, duh curat. In care sufletul primeste direct de la Dumnezeu raspunsuri la ceea ce nu stie si trebuie sa stie, fara sa mai ajunga sa recurga la inchipuiri. In care sufletul , atunci cand nu primeste un raspuns de la Domnul, nu isi inchipuie raspunsul ci accepta ca nu a sosit inca momentul sa stie. (aici poate interveni diavolul ispitind, aducand imagini si raspunsuri omului nerabdator si necugetat) Sunt multe inchipuiri in mintea omului, pe diferite nivele, si pe masura ce inainteaza arunca cate un nivel de inchipuire.

Cea mai curata si inalta rugaciune este aceea in care mintea nu isi inchipuie nimic, nici sfinti, nici ingeri, nici pe Dumnezeu , nici pe Maica Domnului, ci se roaga curat plini de iubire fara margini pentru Dumnezeu. Atunci Hristos se roaga cu tine, esti cu El si El cu tine. Cata vreme inca mai avem inchipuiri nu suntem ceea ce trebuie sa fim.


Iata un mic extras din Mitropolit Hieroteos Vlachos - Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa

"Sfinţii Părinţi învaţă că închipuirea este o energie firească a sufletului, ajunsă astfel după cădere, adică putând să fie stăpânită de imagini şi false idei care pricinuiesc probleme grave organismului psihosomatic al omului. De aceea Părinţii spun că, atunci când omul se curăţeşte şi ajunge la vederea lui Dumnezeu, a scăpat de închipuire, adică energia închipuirii este nelucrătoare, lipsită de orice chipuri. E ca un televizor care poate proiecta imagini, dar nu funcţionează. Acesta este înţelesul învăţăturii Bisericii după care Hristos a luat asupra Sa chiar şi această putere sufletească; însă, spre deosebire de ceea ce se întâmplă cu toţi oamenii după cădere, ea nu era lucrătoare în El. Inchipuirea este un fenomen de după cădere. Este urmarea căderii omului. Nici îngerii nu au închipuire. Numai oamenii şi diavolii au închipuire.

De aceea dau diavolii la iveală atâtea imagini şi urmăresc stârnirea imaginaţiei. Putem deci să susţinem că aşa-numitele probleme psihologice sunt toate rezultatul bănuielilor, gândurilor (logismoi) care sunt puse în lucrare în atmosfera prielnică a închipuirii. Cu cât omul este mai bolnav duhovniceşte, cu atât este mai copleşit de mulţimea imaginilor aduse de închipuire. Sănătatea duhovnicească cere anularea închipuirii cât mai mult cu putinţă. Intr-adevăr, când mintea este liberă şi luminată, încetează toată lucrarea închipuirii. De aceea, Sfinţii Părinţi învaţă că teologhisirea nu are legătură cu închipuirea.

Când omul, cu harul lui Dumnezeu, dar şi cu împreună-lucrarea sa, este izbăvit de toate imaginile şi formele zămislite de închipuire, devine teologhisitor şi dinlăuntrul inimii sale ţâşneşte adevărata teologie ortodoxă... "

Cunoaste cineva o rugaciune pentru intarirea credintei in momente de rastriste, mucenicie, de groaza cand vezi haos in jurul tau etc?Atunci cand stii ca se apropie ceasul sa mergi la Dumnezeu, ce rugaciune intaritoare se poate spune?

"Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!" (Marcu 9:24)

Psalmul 30 "Spre Tine, Doamne, am nadajduit"
Psalmul 31 "Fericiti carora s-au iertat faradelegile"
Psalmul 37 "Doamne, nu cu mania Ta sa ma mustri pe mine"
Psalmul 50 "Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta"
Psalmul 101 "Doamne, auzi rugaciunea mea si strigarea mea la Tine sa ajunga"
Psalmul 142 "Asculta-mi, Doamne, ruga"

Sursum corda!

cum sa fie rau sa ceri, cad insusi Hristos ne indeamna sa cerem!

A fost o intrebare retorica, subliniind ca tot procesul psihologic se bazeaza in mare masura pe imaginatie.

Ca imaginatia este, de fapt, indispensabila vietii dinlauntrul inimii.