Divortul intre pacat si "necesitate"
 

Buna ziua tuturor celor ce citesc mesajul meu, am intrebari dar si nedumeriri in ceea ce priveste divortul. Din cate stiu, Biserica il accepta doar in cazul unui adulter dar mai sunt si alte cauze cand e acceptat?
Eu vreau sa divortez de sotul meu ,cauzele fiind multe, mai putin adulterul , dar care eu le vad destul de intemeiate.Avem o casnicie de 13 ani si 3 copii . Sotul meu lucreaza iar de copii ma ocup eu , lucru de care el nu pare sa tina prea mult cont , ba chiar reprosandu-mi ca nu aduc si eu bani in casa .Am avut o conventie in urma cu un an sa se lase de fumat , si s-a lasat de fumat doar cand eram eu de fata ... in rest fuma pe ascuns..La inceput cand l-am intrebat nu a vrut sa recunoasca , dar mai pe urma l am prins in fapt si mi a raspuns ca e singura lui placere . Cel mai mic copil nu vrea sa il botezam si desi se apropie de 2 ani el se tot opune botezului spunandu-mi ca are timp sa fie botezat, motivand cu lipsa banilor si altele . Mereu imi spune ca mama mea ar trebui sa ma ajute financiar mai ales cu lucrurile copiilor ,care totusi nu sunt putine, dar ea ma ajuta cat poate ..
Relatia noastra s-a racit foarte mult, comunicam foarte putin , ba chiar l am surprins foarte multumit cand o fosta prietena de a lui cu care urma sa se casatoreasca( dar l-a inselat) l a cautat iar el nu a avut nicio retinere ba din contra parea dispus sa reia legatura cu ea..
Sunt in mare parte hotarata sa fac acest pas cu horatararea de a NU ma mai recasatori . As vrea sa stiu daca mai sunt(pe aici, pe forum) sau cunoasteti mame singure , cum se descurca cu cresterea copiilor , cum e privita in societate o astfel de mama si in general cum este o viata de mama singura?

Din cele aratate, nu aveti nici pe departe vreun motiv serios de divort. Ceva ce citesc nu din randuri, ci printre ele, imi spune ca, de fapt, nu va mai iubiti sotul (presupunand ca l-ati iubit la inceput, cand ati spus "da" vietii impreuna cu el). Acest lucru e normal. Mai ales daca definim iubirea raportandu-ne la felul de a iubi din adolescenta, e normal ca dupa 13 ani de casatorie si 3 copii sa nu mai simtim ACEL fel de a iubi.

Cunosc mai multe cazuri de mame singure. Dintre acestea, cunosc cazul unei mame cu trei copii. Cumva, ele ajung sa o scoata la capat, dar e foarte greu. Greu din punct de vedere economic (TOATE cazurile pe care le cunosc sunt, din punct de vedere banesc, la limita supravietuirii). Greu si pentru copiii vaduviti de un tata, desi, in cazul acelor cupluri pe care le cunosc, motivele divortului au fost ceva mai consistente decat in cazul dv). Convingerea mea, bazata pe experienta si observatie, este ca un copil are nevoie si de o mama, si de un tata.

Problemele expuse de dvs nu sunt motiv de divort, in afara de acesta:

Botezati copilul. Primul pas, cautati un duhovnic, vorbiti cu el despre problemele dvs si stabiliti impreuna cum faceti cu botezul copilului. Poate va face o vizita acasa parintele, discuta cu sotul, ii explica ca nu e nevoie neaparat de bani foarte multi pentru botez, etc.

Calea de mantuire a femeii casatorite este rabdarea in smerenie a tuturor greutatilor. Peste un singur lucru sa nu treceti insa, credinta. Nu acceptati compromisuri in acest sens. Nu fortati sotul la nimic, insa fiti dvs un exemplu pentru el de rabdare, daruire si iubire.

Eu mereu ma cert, cand vad oamenii din jurul meu care persista in greseala: nu sunt buna, daca as fi atat de buna precum ma vrea Hristos, toti oamenii din jurul meu s-ar schimba.

Draga Raisa, nu cred ca exista casatorie usoara. Priveste in jur. Cu multa atentie, ca uneori ceea ce se vede este doar minciuna.
Eu nu sunt divortata, dar prietenele mele sunt si stiu ca viata lor nu este usoara.
Nu stiu cum stau lucrurile din perspectiva unui barbat, dar am observat ca chiar si femei care au evadat din casatorii grele sau abuzive nu pot trece vreodata peste durerea divortului.

Divortul este un esec, este traumatic, transforma cei mai apropiati oameni in inamici, este grotesc.. Nu exista decat oameni invinsi dupa divort. Nimeni nu castiga ceva.

Si daca nu castigi in casatorie (deoarece lucrurile te nemultumesc), dar nu castigi nici prin divort, poate ca ai definit problema total gresit.

Nu vreau sa te supar mai rau, dar poate ar trebui sa te privesti un pic din afara, fara emotie, ca si cum nu ar fi vorba de tine..
Si sa te gandesti ce poti schimba tu in viata ta. Sa incerci sa schimbi pe altul este o misiune imposibila.
Intotdeauna poti schimba ceva, chiar daca sunt doar lucruri mici.
Sa botezi copilul este foarte important. Ai putea sa vorbesti cu preotul si sa ii ceri sfatul in cazul acesta. Chiar daca botezi copilul fara fast, cu bani de la prieteni si fara stirea sotului.. Datoria ta sa botezi copilul este covarsitoare.
Cred ca este un lucru mult mai important decat fapte ca :"s-au racit relatiile, el fumeaza, nu ne intelegem.."

Nu te supara ca iti dau sfaturi, dar am trecut si eu prin multe si am invatat unele lucruri in modul greu. Trebuie doi oameni pentru o cearta. Asa cum tie iti este greu, gandeste-te ca si lui ii este greu. Lasa de la tine. Nu toate detaliile conteaza. Lasa-l sa fumeze, de exemplu. Evita discutiile care ajung inevitabil in acelasi loc... Stii unde duc, nu? Nu fii pasiv agresiva, revendicativa sau razbunatoare. In loc sa te gandesti cum este el, incearca sa vezi cum esti tu in preajma lui.
Oamenii se modeleaza unul pe altul.
Divortul nu este solutionarea problemelor, ci o fuga de ele. Iar cand inchizi usa dupa el si pui capul pe perna, poate ca nu te gandesti ca nu mai fumeaza nimeni in ascuns.. Ci o sa vezi locuri goale! Locul unde dormea, locul gol in care statea la masa, lipsa hainelor lui, cana in care obisnuia sa bea cafea... O sa vezi doar lipsa.. Nu este asta o distanta enorma si o tristete mare?
(Oamenii nu pot fi inlocuiti intre ei..)

Poate vorbesc in nestiinta de cauza, dar o sa imi dau si eu cu parerea.

Din experienta, am observat ca orice relatie intre oameni (de orice tip, chiar si de prietenie), ca sa mearga, are nevoie in primul rand de sinceritate si iubire. Din cate vad eu, in casnicia Raisei lipsesc ambele. Sotul se ascunde de ea, nu vorbeste cu ea, nu ii arata ca o iubeste.

Tin sa mentionez ca iubirea aceea, cum o numiti voi "adolescentina" nu este o iubire rara dupa 13 ani de casnicie. Cunosc cateva cupluri care, de exemplu, dupa 10 ani de casnicie, 6 ani de relatie inainte, doi copii, se iubesc la fel de mult, in acelasi mod "adolescentin", incat ai jura ca nu au mai mult de cateva luni impreuna.

In casnicia Raisei, cineva sau ceva trebuie sa se schimbe. Da, orice copil are nevoie si de tata si de mama, dar niciun copil nu are nevoie de o atmosfera rece si conflictuala incontinuu. Iar nici Raisa nu are nevoie de asta. Ceva trebuie facut. Consider ca unui copil i-ar fi mai bine sa creasca cu un parinte iubitor intr-o atmosfera calda si iubitoare decat cu ambii parinti, dar intr-un mod rece si conflictual.

Raisa, nu zic sa divortezi. Pastraza asta ca ultima optiune a ta. Mai intai incearca sa-l faci pe sotul tau sa vada ce greseste, intr-un mod calm si iubitor, nu cearta. Poate ca o sa aiba puterea sa se schimbe. Dar daca chiar nu merge, zic ca nu merita sa induri, si tu, si copiii, o asa familie dezbinata si rece.

Vă scriu câte ceva pornind de la experienţa mea personală, destul de amară, dar care s-a preschimbat în noi şi nebănuite bucurii, cu harul Domnului şi cu îndelunga răbdare a soţiei mele, mai întâi.
Din capul locului îmi cer iertare dacă vă voi părea excesiv de sfătos...
Înainte de orice altceva, cred că v-ar ajuta foarte mult să vă spovediţi cât mai des şi să puneţi mai mult suflet la post şi rugăciune. Veţi vedea că situaţia vă va părea mai puţin crâncenă şi vă veţi surprinde mai îngăduitoare, mai optimistă, mai răbdătoare. Pe scurt, mai liniştită şi chiar iubitoare. Puternică şi eficientă.
O altă treabă bună ar fi să căutaţi o cale sau mai multe de a comunica. Aveţi, cred, amândoi nevoie să vorbiţi/mărturisiţi cu onestitate despre suferinţele fiecăruia, despre aşteptări şi speranţe, despre dezamăgiri şi răni etc. Şi, desigur, aveţi nevoie să vă iertaţi unul pe celălalt pentru multele amărăciuni pe care vi le-aţi pricinuit reciproc.
Discutaţi ca doi prieteni, ca doi oameni răniţi care simt nevoia să îi împărtăşească celuilalt ce a păţit fiecare şi ... veţi avea surprize nebănuite. Vă veţi simţi fiecare înţeleşi şi, poate, har Domnului, un pic vinovaţi de câtă răutate şi egoism aţi lăsat să vă strice viaţa.
Iubirea cere şi o luptă (cu sine, cu propriile nedesăvârşiri, cu hachiţele şi capriciile şi aşteptările nerealiste etc.) şi de aceea căsnicia este mai mereu o cruce care pare grea.
Pe de altă parte, are şi dragostea dintre soţi anotimpurile ei. Poate că de-o vreme traversaţi iarna dar pregătiţi-vă să întâmpinaţi primăvara...:) Dacă o doriţi şi dacă o chemaţi, va veni.
Nefericirea noastră nu atârnă de faptele omului de lângă noi cât mai degrabă de modul în care ne raportăm la nedesăvârşirea noastră şi la Dumnezeu.

Căutaţi să primiţi har de la Domnul şi totul se va schimba în bine.

Îmbunaţi-vă inima, aşadar, smeriţi-vă mintea pe cât vă e cu putinţă, căutaţi cu lumânarea să depistaţi ce greşeli aţi făcut faţă de aproapele şi siliţi-vă să vă căiţi şi să găsiţi alternative mai apropiate de statutul de mamă şi de soţie creştină. Strunjiţi-vă niţel orgoliile şi visurile adolescentine, că n-o fi foc!
Cât despre ţinerea de minte a răului.... ducă-se pe pustii! Că nu face decât să strice viaţa.
Veţi reuşi să trăiţi noi bucurii împreună cu soţul dvs. trecînd peste faptul că acum sunteţi atât de supărată...

P.S. Divorţul e pentru laşi, pentru leneşii răsfăţaţi, pentru egoişti. Şi pentru cei care se îmbată cu speranţe deşarte făcînd, printre altele, nobile promisiuni mincinoase... Să nu fie la dvs.!

Am văzut femei care dupa cativa ani de casatorie au fost nevoite sa-şi ingrijeească sotii paralizati. E o altfel de cruce, dar e o cruce. Nici sex, nici iubire, numai obligatii...In privinta sinceritatii, aici nu mai era cazul.

Unele cruci sunt mai grele , altele mai usoare. Daca pacatuieste, e pacatul lui si el raspunde. Tu ai grija de mantuirea ta. Nu vorbi prea mult cu el, ci vorbeste cu Dumnezeu despre el. Este un sfat al parintelui Porfirie. Vai de cel care-si pune nadejdea in om! Orice om are ispite. Intra necuratul pe fir si-l indeamna la patimi, el e mai slab, nu rezista si uite-asa va treziti cu probleme. Nu exista oameni rai, ci numai oameni stapaniti sau influentati de fortele raului.

Barbatul necredincios se mantuieste prin femeia credincioasa. Nu fugi de cruce, caci Dumnezeu ti-a rimis-o , ca sa te mantuiesti. Lupta crestineste si loveste-l pe necurat intre coarne cu credinta ta, cu ruguăciunea ta si cu postul tau.

Daca te inseala, inseamna ca tu poti sa faci un canon de rugaciune, poti sa te spovedesti mai des, poţi tine post, caci nu te solicita intim cu o saptamana inainte de Sfanta Impartasanie. Transforma duhovniceste aceasta stare a ta, astfel incat sa nu mai suferi. Poti fi fericita duhovniceste daca iti calci pe mandrie si te ocupi de sufletul tau.

Ai grija de copii, roaga-te pentru ei. Daca nu e de acord sa faceti petrecere mare pentru botez, nici nu trebuie. Poti vorbi cu un preot si cu un nas si rezolvi discret problema şi gata. Raspunzi de modul cum îi pregăteşti pentru mantuire. Nu-l vorbi de rau in fata copiilor, nu-i raspunde atunci cand vezi ca e suparat si cauta cearta.

In orice divort sunt doi vinovati. Nu te uita la el, uita-te la tine.
Faptul ca el lucreaza si tu ai grija de copii este ideal pentru o familie, dat tu trebuie sa ai grija si de el, ca doar cu el ai pornit la drum.

Cazul vostru nu are temei, iar cel mai puternic contra-argument sunt de fapt 3: copiii vostri. Pentru ca i-ai adus pe lume, nu mai ai drepturi individuale, decat obligatii fata de ei, iar ei au nevoie de tatal lor, de care tu te indepartezi preamarind ceea ce simti tu: dezamagirea ca nu mai e la fel ca acum 13 ani.

Fata de botezul copilului ai obligatii si tu, dar mai mari le are preotul care nu-l poate boteza daca nu-l duci pe copil la botez; nu-ti va conditiona botezul de plata serviciului. Nu-i normal sa aveti doi copii botezati si unul nebotezat...

Pune-te la treaba, ai grija de familia ta si nu permite necuratului sa se strecoare (prin gandurile tale) intre voi!

Cu vreo 3 ani în urmă Melissa a postat acest text:

Am invatat - Octavian Paler

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

Eu cred ca nici macar nu ai o lista de probleme reale. Pe forum nu ai scris ceva serios, vreun motiv real de ... divort.
Din cate vad esti suparata si nemultumita de ... multe mici chestii din casatorie.
Si transformi nemultumirea in ... hotarare de a renunta. Gata, nu mai vrei si gata.

Dar nu asa se procedeaza. Un om matur trebuie sa inteleaga atunci cand este suparat si nemultumit si sa caute solutii la asta.

O casnicie presupune un barbat si o femeie, ambii cu nevoile personale proprii. O casnicie este mentinuta daca in mare masura nevoile ambilor sunt satisfacute. Daca in casnicie apar nemultumiri artificiale, nediscutate, intretinute, evident ca vor fi escalate intr-un mod usor in ceva mai mare degeaba.

Daca ti-ai indepartat sotul poate ar trebui sa incerci sa ti-l apropii mai mult prin:

1. Renunta complet la cicaleala. Nu mai cauta confirmari pentru prostii, nu mai cauta explicatii pentru prostii. Fara cicaleala. Cicaleala = ENERVARE SI SUPARARE LA MAXIM.

2. O femeie trebuie sa fie in primul rand FEMEIE.

Pe langa o femeie care sa-l respecte si care sa vorbeasca frumos si corect cu el, care sa nu-l cicaleasca, un barbate are nevoie de o "FEMEIE" frumoasa, care sa fie placuta si fizic, si psihic, care sa-i ofere confortul si senzualitatea pe care un barbat o asteapta de la o femeie in mod natural.

3. O femeie trebuie sa invete sa-si seduca sotul.

Cred ca greseala asta o fac toate sotiile casatorite si presupun ca sotul lor e al lor si gata.
Nu. Sotul trebuie sedus continuu. Femeia trebuie sa ofere si ea iubire si nu numai control si cicaleala sotului.

4. Discuta cu el si faceti impreuna o lista cu nemultumiri personale ale lui si ale tale.

5. O casnicie se mentine corect, daca sotii petrec timp impreuna.
Inteleg ca ti-e greu cu 3 copii, dar daca nu petreci timp "de calitate" cu sotul tau este ca si cum nu ai avea o casnicie.

Daca in fiecare zi nu ai 1 ora cel putin in care sa stai langa sotul tau in plimbare ... etc atunci... ??? Atunci o sa petreaca alta timp cu el.

6. Neaparat sa te rogi. Ai nevoie de ajutor - roaga-te Sf. Spiridon cateva saptamani si o sa te ajute.

7. Daca o problema nu o transforma in cearta. Vezi daca poti sa o rezolvi singura cumva.

Incerc sa-ti dau sfaturi REALE.
Problemele tale sunt lucruri care trebuiesc discutate si care se pot rezolva.
Dar trebuie sa lucrezi si tu si el.

Si neaparat: trebuie sa intelegi ca in orice problema adevarul este la mijloc.
Adica si tu gresesti si ai o mare parte de rezolvat.
Si el greseste si trebuie sa faca un efort.
O atitudine de tipul: "e 100% vina lui" si nu de asumare corecta a greselilor fiecaruia este o reteta sigura pentru esec.

Succes !

Cred ca o mai buna comunicare si discutarea deschisa a unor probleme si nemultumiri ascunse sau mocnite de mai mult timp ar fi necesara.
Supararile sau reprosurile tinute "sub pres" au numai efecte negative intr-o casatorie.

Am incercat sa-L gasesc pe Dumnezeu in aceasta atitudine, dar nu L-am aflat. Lumea e plina de femei singure care-si plang acum de mila. Cineva a incercat sa-si schimbe barbatul cerandu-I lui Dumnezeu sa-i arate acestuia calea cea dreapta, vazuta prin ochii ei. Iar Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea si a intrat in "linie dreapta" in lumea celor drepti! Sunt cinci ani de cand e vaduva cu doi copii, plangand inca in fiecare saptamana la mormantul celui pe care voia... sa-l schimbe!!! Alta se saturase de faptul ca sotul (sofer pe TIR) o insela desi acesta se achita ireprosabil de toate obligatiile de familie. Impreuna, de la lingura si furculita, au ridicat o casa frumoasa la poalele unei paduri, au facut copii si pareau ca nimic nu-i va tulbura vreodata. Si totusi, intr-o zi, el s-a pomenit citat pentru divort. L-a durut, dar n-a vrut sa comenteze. Fetele erau mari si casatorite. I-a lasat casa ei, si s-a mutat la oras intr-o garsoniera. Au trecut de-atunci multi ani. Ea s-a mutat la un alt barbat care fusese casatorit, si si-a vandut casa. Acum fosta sotie s-a intors la acel barbat, si locuiesc cu totii sub acelasi acoperis de mai bine de 10 ani... Ce-o fi acolo, Dumnezeu stie... Si-a gasit pacea pe care o cauta?
Lipsa de rabdare si de intelepciune, ne serveste "lovitura de gratie"! Daca ar sti omul ce-l asteapta, luand astfel de decizii, ar face orice sa nu ajunga acolo, si poate ar mai si realiza ce vrea Dumnezeu de la el... Personal, cand mi s-a cerut sfatul in mod similar, am fost total impotriva divortuliui. Iar daca totusi se intampla, sa fie decizia celuilalt. Care decizie... nu trebuie facilitata, doar-doar va divorta. Numai o spovedanie curata si o relatie placuta cu Dumnezeu (rugaciune, smerenie), cred eu ca este solutia tuturor problemelor, inclusiv in botezarea copilului. (Pentru botez, nu e nevoie de bani. Cautati o manastire, vorbiti acolo, si se rezolva foarte usor, daca suteti prea stramtorati. Imi pare rau ca nu sunt in tara, in aceasta perioada, ca o rezolvam si mai repede, fara sa va coste nimic).
Doamne-ajuta, si bucurie duhovniceasca va doresc, in mijlocul familiei.

Eu nu prea cred ca se achita de obligatiile de familie din moment ce isi insela nevasta, aceste obligatii implica printre altele si loialitate in cuplu.
Sugerati ca desi barbatul comite ADULTER in mod repetat trebuie iertat pentru ca vezi-Doamne aduce bani in casa si se comporta frumos cu copiii? Inchiderea ochilor si bagatul nasului in nisip, inteleapta atitudine, nu am ce zice...

Motivele divortului: adulterul; unul dintre soti se calugareste sau renunta la ortodoxie.

Eu nu-mi permit sa sugerez nimic, ci doar constat, dupa ce au trecut peste 20 de ani, in urma divortului. El a ramas acelasi, constient de vina pe care a avut-o. Intreaga viata a tras pentru familie si casa. Ea nu a avut vreodata vreo ocupatie, in afara de a fi o buna gospodina. Nu i-a purtat niciodata pica pentru decizia ei, si cred ca o iubeste si astazi. Concluzia mea este aceea ca, in urma "alegerii" ei, s-a ales praful de tot: frumoasa lor gospodarie a fost vanduta de ea, iar banii risipiti fara sens. Fetele, una o duce excelent financiar, dar s-a casatorit cu un sectar, renuntand la ortodoxie. Ca mama care mergea regulat la biserica, (si o face si astazi) mie mi se parea extrem de dureros; ea nu pare sa fie afectata de asta. Cealalta fata, la a doua casatorie, tocmai imi cerea sfatul in urma cu vreo doua saptamani exact pe acelasi subiect: sa divorteze. Dupa vreo ora de dialog la telefon, am convins-o sa se apropie mai mult de biserica si mai ales sa ia aminte la mama ei, daca si-a aflat fericirea in urma divortului.
Deciziile pe care le luam noi, fara Dumnezeu, doar fiindca ni se pare ca nu putem suporta, spuneam ca ne vor da "lovitura de gratie", nicidecum ca suntem noi in masura sa ne rezolvam singuri problemele. In fond, pentru ce ne pretindem ortodocsi, din moment ce nu-i nici urma de credinta, poate o "spoiala" care nu tine nici de cald, nici loc de mantuire!...
"Inchiderea ochilor" si "bagat nasul in nisip", este o ipoteza jenanta si nu se pune problema astfel. Oare Dumnezeu nu stie ce-i in sufletul nostru? Oare nu are El solutii la orice necaz al nostru? Oare ne ofera doar promisiuni? Despre ce vorbim noi, aici? Despre cum sa facem voia celui viclean, sau voia lui Dumnezeu, care ingaduie anumite incercari, numai spre binele nostru?

Asta e atitudine crestina ? "A nu purta pica" e echivalent de umilitate, smerire, cerere de iertare si hotarare de a nu mai gresi ?

O mai iubeste si astazi ? Vedeti dv, femeile au o problema de intelegere atunci cand le expunem teoriile noastre de tip "te iubesc foarte mult, dar ma culc cu alta".

El s-a "recasatorit" ? Dar ea ? De curiozitate, ca sa stim cum e cu iubirea asta.

Ciudata e lumea!... Cautam cu orice pret sa punem la zid. In numele carui Dumnezeu, oameni buni?
Femeile au o problema de intelegere! Dar cine a negat asta? Lucrurile stateau la vremea aceea, asa cum stateau. Nu-i gasesc scuze, fiindca nici macar el insusi nu si le cauta. Era mai mult plecat, prin Irak, Siria, Liban, drumuri lungi si periculoase de cele mai multe ori. Ajungea acasa pentru scurt timp, probabil in momente delicate, uneori. Ca si sofer, multi cad in capcana tentatiei. Si el a cazut. Iar cand ea a simtit, l-a evitat voit. Probabil sunt multi viteji care sustin ca s-ar fi abtinut... Stie Dumnezeu. Nu comentez. Stiu doar ca tot rodul muncii lui, il aducea acasa, nu-l cheltuia cu altele. Tot ce a fost acolo, in "paradisul" de la poala padurii, s-a naruit pentru o... neiertare. Puteau avea un dialog, puteau avea un duhovnic, puteau avea o portita de intelepciune...
Daca el s-a recasatorit? Pe cine intereseaza asta? Oricum duce o batranete linistita si tihnita. Ea s-a recasatorit aproape imediat dupa divort, cu un fost coleg de-al lui, (aparent cel mai bun prieten) care tocmai... divortase. Voia sa "nu-l scape"...
Nu sugerez sa trageti o anumita concluzie. Din cate o cunosteam pe-atunci, parea o sfanta. Inca pastreaza o relatie buna, se suna regulat, cu diverse ocazii... Lumea e rea fiindca asa o facem noi sa para, nu fiindca asa ar fi cu adevarat!

Din ce vad eu ca scrieti aici, inteleg ca ati dori sa sugerati ca el ar fi mai sus pentru ca a adus banii cei multi in casa iar ea a fost mai prejos, nefiind decat o biata gospodina, deci gospodinele sunt din start inferioare. Nu se rezolva totul cu bani, in casnicie mai e nevoie ca sotul sa fie prezent, sa educe copiii, nu doar sa aduca bani, doar atat.

Totusi o iubea, interesant, in timp ce era cu altele in pat. Deci iubirea se rezuma ca aducea bani in casa, deci doar la aspectul material, dar educatia copiilor si faptul de a fi alaturi de sotie, nu prea a existat... Puteti sa condamnati o femeie ca a divortat de un barbat pentru un motiv intemeiat si si-a gasit poate un barbat care poate avea mai putini bani, dar poate era alaturi de ea si nu o insela, si poate ca ii educa si copiii?

Si puteti sa scuzati un barbat pentru adulter repetat doar pentru un singur motiv, ca aducea bani in casa? Si tot pe femeie o acuzati?

El nu avea de ce sa ii poarte pica, fiind vinovat, ar fi culmea sa ii poarte pica, singur a distrus relatia lor prin faptul ca a inselat=o.

A fi inselat cu regularitate nu e o incercare, si nu vad de ce o femeie ar trebui sa suporte inselatul doar pentru ca un barbat aduce bani in casa.

Mai bine ca l-a evitat decat sa fi luat o boala venerica de la el. Asta nu mai e casnicie, cand unul e intr-o tara, altul in alta, nu mai e nici o casnicie, teoria cu ochii e cat se poate de valabila. Nu neiertarea a daunat, ci distanta si adulterul.

Din analiza ultimelor postari, eu inteleg ca femeile gresesc in urmatoarele doua situatii:

1)cand accepta sa fie inselate
si
2)cand NU accepta sa fie inselate.

Tu ar fi trebuit sa te nasti inrtr-o alta perioada, si sa-ti plece barbatul in razboiul de... 100 de ani...
Fabulatii si presupuneri, toate doar sa cautam alta carare decat cea la care fac eu referire. Nimeni nu tine partea nimanui: adulterul e adulter si gata. Daca a fost un pat adevarat, sau doar un loc inghesuit cu o femeie la ocazie care a dorit sa-si faca de cap si sa n-o stie nimeni, nu sunt eu in masura sa spun si nu e treaba mea. Ideea mea era aceea ca divortul, oricat v-ati mai ascunde dupa degete, NU este binecuvantat de Dumnezeu. Concluziile pe care le-am tras de-a lungul timpului, referitor la cazuri unde se pune ambitia la bataie, nu intelepciunea si credinta in oranduiala lui Dumnezeu, sunt relevante. N-am vazut vreodata ca un astfel de divort sa-i fi rezolvat problema celui ce alege sa divorteze. Iar daca acesta pretinde ca si-a gasit linistea si fericirea, dupa aceea, ori nu vrea sa vada lumea esecul din adancul sufletului, ori inca n-a sosit momentul, ori Dumnezeu si-a intors demult fata de acolo.
Care sa fie scopul vietii noastre? Nu cumva mantuirea? Judecati si vedeti ce vrea Dumnezeu de la noi si de ce ingaduie anumite lucruri, care ne secatuiesc sufletul? Ni se pare ca nu meritam? Ni se pare ca avem un Dumnezeu nedrept? Ni se pare ca mai are si lacune in marea Lui intelepciune? Ni se pare ca, dupa ce Dumnezeu a pecetluit Nunta, in fata Sf Altar, poate omul dezlega aceasta Sf. Taina, cu atat de mare usurinta? Ne intrebam vreodata, de ce ni se intampla? Si nu vorbesc doar de adulter, ca nu e acesta cel mai grav lucru decat in minti mult prea obisnuite cu telenovelele si scandalurile Can-Can. Cand unul din parteneri are altfel de probleme, ce inima avem sa-l abandonam ca pe o periuta de dinti? Ne-am obinsuit sa primim, sa avem, sa nu fim refuzati si sa nu fim contrazisi. Ah, in ce lume curata, traim!... Totul in jur e numai lapte si miere, doar partenerul nostru e cam... "defect". Noi, nu. Cine stie une-o fi gresit Dumnezeu cu noi, dar nu meritam sa ni se intample tocmai noua!... In ce lume traim? In cea a lui Moisi, cand femeia era omorata cu pietre, cand era "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte", cand se dadea "carte de despartire" pentru adulter. Acestea toate erau legi omenesti. Mantuitorul, a carui adepti pretindem ca suntem, a facut apel la altceva, dar noi, desi crestini, crapam de ciuda pe ingaduirea lui Dumnezeu. Faceti o pauza in minte si imaginati-va ce ne va darui Dumnezeu daca suntem capabili de iertare? Ca ce ne asteapta daca nu iertam, priviti si concluzionati: Lumea abunda de exemple. Putem noi pedepsi mai bine decat Dumnezeu? Putem noi oferi mai mult decat ofera Dumnezeu? Ati iertat vreodata cu adevarat (repet, NU adulterul, ca asta este o bagatela, ci altceva cu mult mai grav, cum ar fi ani grei de temnita, nevinovata, umilinte si compromisuri coplesitoare, etc) Pacat! Intrebati pe cei care au iertat, si veti intelege cu ce i-a rasplatit Dumnezeu. Aici e filosofie de doi lei, intre niste suflete ratacite, care spun totusi in fiecare zi, de cateva ori rugaciunea "Tatal Nostru", omitand faptul ca-si cer singuri, osanda!!

In legatura cu aceasta problema a divortului:

Evident ca inainte de a te casatori cu cineva trebuie sa fii convins- atat cat poate fi omeneste posibil- ca iti doresti sa fii cu aceea persoana toata viata si ca aceea persoana isi doreste sa fie cu tine toata viata!
Insa peste doua lucruri este foarte greu ori imposibil de trecut intr-o relatie ori casatorie: minciuna ori inselatoria!

Orice alte neintelegeri se pot discuta ori aplana.

Nu am fost si nu sunt adeptul "casatoriilor" facute in graba si peste noaptea, nu am fost si nu sunt adeptul divortului facut din motive neintemeiate, insa in cazuri extreme, cand nu mai ai acel sentiment ca te intorci cu toata bucuria la femeia pe care o iubesti acasa seara, atunci decat o casatorie de forma, mai bine un divort!

Cred ca undeva se pierde pe drum exact ce e mai important. Fratilor, Dumnezeu e drept, iar asta e sigur. NICIODATA nu vom fi pusi intr-o situatie pe care sa n-o meritam. Iar aici nu vorbim de testul pe care l-a primit Iov, datorita carcotelii diavolului... Nu suntem noi vrednici de smerenia lui Iov, sa ne incerce Dumnezeu credinta... Asa ca, daca primim o astfel de lectie (sau orice alt fel), nu este degeaba: Dumnezeu are un plan cu noi. De noi si numai de noi depinde ca acest plan sa ajunga la bun sfarsit. Ca noi, din proprie vointa sau ambitie, nu acceptam, si nu ne indreptam gandul acolo unde se asteapta El sa ne rezolvam situatia, asta e alta treaba. Oricum, orice alta alternativa (cu exceptia renuntarii definitive la viata de cuplu, sau alegerii calugariei) este o alegere proasta in sine, daca se raporteaza la mantuire si nu la altceva!

Slavă Domnului că femeia respectivă, înainte de moartea bărbatului ei, a apucat de s-a rugat pentru el! Altfel, și-ar fi reproșat și i s-ar fi reproșat că el a murit din pricina faptului că ea nu a avut suficientă credință și putere ca să lupte pentru el prin rugăciune!


Nu, se pare că nu și-a găsit-o. Pentru că ea a a schimbat un curvar cu un altul. Și pentru că ea a făcut greșeala de a se încrede în cel de-al doilea, vânzându-și casa și făcându-se astfel dependenă financiar de acesta. Din pricina aceasta nici nu mai poate ieși din această poveste.

O consiliere psihologică și una economică, făcute imediat după divorț, ar fi ajutat-o pe această femeie să evite o asemenea situație.

Pe soț nu l-a durut divorțul - a știut ce-l așteaptă. Nu a făcut comentarii, a apreciat și el faptul că soția l-a răbdat atâția ani, anume până când fetele au ajuns pe picioarele lor. Este bine că astfel nu au fost afectați copiii.

Dintr-o postare ulterioară am înțeles că mariajul uneia dintre fete are de suferit și că s-a ajuns chiar să se pună problema divorțului. Este regretabil, desigur, însă fiecare situație trebuie tratată diferit. Povestea ei nu este cea a mamei ei și nici nu este obligatoriu să urmeze același curs, indiferent ce ar alege ea să facă.