Va rog, nu inteleg de ce...
 

De ce este atat de important ca tinuta femeii sa fie cu fusta si capul acoperit?
Daca corpul ei este acoperit incat sa nu incite sau sa atraga privirile...
Poate ca o femeie in pantaloni se roaga cu mai multa iubire catre Dumnezeu decat o femeie in fusta care se aseamana fariseilor, de ce nu i-ar primi Dumnezeu si ei rugaciunea?
Sa nu ma intelegeti gresit, mie personal imi plac mai mult fustele, nu am mai purtat blugi de saptamani intregi, dar vreau sa inteleg aceste lucruri...
Si spre exemplu, eu daca imi pun batic simt ca lumea se uita la mine si se sminteste intr-un fel...ma simt de parca as transmite lumii mesajul "ia uite ce crestina sunt eu", asta in contextul in care femeile nu prea isi mai acopera capul in biserici. Parca mai mult ies in evidenta decat sa ma smeresc...

Buna
Eu nu imi acoper capul dar intru in biserica cu fusta sau rochie, in Rom la manastiri stiu ca f strict nici nu iti da voi sa intri cu pantaloni si fara batic o esarfa ceva sau chiar palarie.
Scrie si in Biblie nu? femeia cu capul acoperit si barbatul invers.
De pantaloni nu stiu daca scrie in Biblie poate stiu alti formulisti sa ne spuna.

Eu stiu ca scrie si in Biblie, dar vreau sa inteleg gandirea din spatele acestor idei, nu doar suprafata...Stiu ca asa trebuie, dar de ce?

Poate asta te va ajuta
http://www.teologie.net/2014/05/27/d...eile-ortodoxe/

Doarece podoaba capilara feminina poate distrage atentia celorlalti de la
scopul lor de a fi in Biserica.

Pe barbati(mireni) ii poate duce cu gandul la...alte ganduri lumesti.
Pe alte femei le poate duce cu gandul la...alte ganduri lumesti.

Si atunci in loc sa fie atenti la ce spune preotul in Biserica si la scopul la
care au venit , atentie le este abatuta de etalarea podoabei capilare a domnisoarei X care a venit direct din salonul de infrumusetare la Biserica.

Atunci cand atentia iti este abatuta in momentul rugaciunii in Biserica, mintea in loc sa fie locuita de logosul cunoasterii Dumnezeiesti va fi
locuita de catre gandurile lumesti, realizandu-se asfel o deconectare de la
cele spirituale.Astfel se ajunge in situatia de a fi cu corpul in Biserica
dar cu gandul in alta parte(la cele lumesti), chestie care repetata des,
va duce catre sminteala.

Implicatiile pe termen lung sunt insa mult mai mari:
Daca podoaba capilara a domnisoarei X va induce pe altii catre sminteala
domnisoara respectiva se face vinovata ca a contribuit la indepartarea
altora de la credinta.

Implicatiile pe termen scurt constau in faptul ca ii indeparteaza pe ceilalti
de a fi cu gandul la Dumnezeu.Cu alte cuvinte domnisoara X actiuneaza
impotriva lui Dumnezeu, ea nedandu-si seama ca efectele pe care le
creaza au un puternic caracter antihristic.

Pai bine, dar asta ar insemna sa ne imbracam ca maicile si calugarii la biserica pt ca sa putem fi siguri ca nu o sa ispitim pe nimeni...omul poate fi ispitit si de o privire si de capul acoperit si de acea fusta lunga; imaginatia este nemarginita si adesea din cauza ei se ajunge la pacat...e un lucru psihologic aici...banuiesc acum ca e bine sa facem asta din respect pentru cele sfinte si ca sa nu ii indepartam pe ceilalti de rugaciune si credinta, dar altfel nu stiu...adica spre exemplu unii barbati pot fi mai atrasi de o fata in fusta, de fapt cred ca asa si e:))...

De fapt, nu e "chiar atat de important". Adica nu este ceva fundamental credintei. Dar este, totusi, un lucru care are importanta lui. Daca am fi invitati la primar la cina, am avea grija cum ne imbracam si am face-o asa cum stim ca i-ar placea si asa cum ne cere o anumita eticheta pe care apropiatii lui o fac cunoscuta. Intre "cum ne place noua sa ne imbracam" si "cum se asteapta el de la noi sa o facem" daca exista unele incompatibilitati, le-am rezolva repede optand pentru a nu ne imbraca asa cum primarul a spus clar sa NU o facem. Daca apropiatii primarului, transmitandu-ne invitatia la cina, ne-au spus sa nu ne imbracam in verde, dar noi ne imbracam; totusi, in verde, oricare comesean va fi de acord ca o facem din sfidare fata de regula primarului, facand invers decat a spus sa se faca. E greu de gasit alt motiv decat afrontul, cand stim bine ca s-a spus si s-a scris sa nu ne imbracam in verde.

Dar daca nu primarul ne invita la cina, ci Cel Preainalt, Imparatul Imparatilor, atunci de ce sa facem invers decat colaboratorii Lui ne indeamna sa o facem ?

Sa mai observam un lucru. Intre cele doua, "acoperire capului" si "purtatul fustei" e o diferenta atat de staruinta cat si de precizie a recomandarii. Recomandarea de acoperire a capului este 1) staruitor mentionata si 2) bine precizata de apostoli. Dimpotriva, nu acelasi lucru se poate spune despre purtatul fustei. Aceasta recomandare este 1) mentinata o singura data si 2) nu in forma precisa, ci sub forma de "vesminte femeisti" versus "vesminte barbatesti". Traim vremuri in care pantalonii nu mai sunt indeobste considerati "vesmant barbatesc" fiindca marea majoritate a femeilor poarta pantaloni. Pe de alta parte, fusta poate fi considerata "vesmant specific femeiesc", de aceea, daca cineva vrea sa-si sublinieze feminitatea, va purta fusta sau rochie.
Capul (parul, mai ales) e podoaba femeii. Capul, parul lung, eventual carliontat ori impodobit la randul lui e ceea ce atrage privirile. Cel putin in prima secunda. Ca, dupa aceea, privirile indraznete coboara de-a lungul corpului e alta poveste. Dar, orice om are mai intai contact vizual cu capul. Ati auzit de expresia "podoaba capilara" ? Ei bine, despre asta e vorba. Asta trebuie acoperita. De ce ? Din modestie. Din acest motiv, din modestie, are capul acoperit Sfanta Fecioara. Si in toate icoanele vedem ca toate sfintele au capul acoperit, uneori cu exceptia Sf Maria Magdalena (dar numai in arta apuseana). De ce tocmai aceasta exceptie si de ce numai in arta apuseana ? Aici e alta poveste, dar nu chiar fara nicio legatura cu subiectul...

Aici avem o problema de logica. Daca cea in pantaloni e asemenea fariseilor si nu cea in fusta ? Pe urma, de unde antiteza asta intre forma si fond, in sensul ca respectarea intr_o parte ar duce la nerespectarea in cealalta ? Modelul nostru e "sau-sau" ori e "si-si" ? Ce ar fi sa luam un model care sa fie conform atat FORMEI cat si FONDULUI pe care Cristos il asteapta de la noi ?

Si eu prefer fustele. Pe sotia si pe fiica mea le-am rugat sa poarte pe cat posibil fuste, atunci cand sunt cu mine. Eu vad bine ca pe la nunti, serate, etc niciunei femei nu-i da prin cap sa vina in blugi. De unde, atunci, aceasta adevarata obsesie de a purta pantaloni la Liturghie ? Cu certitudine, nu e de la Dumnezeu.


Dar nu exista o porunca de a purta batic. Exista, insa, una de acoperire a capului. Este cu totul altceva. Nu imi amintesc de cuvantul "batic" in toata Biblia. Cu ce anume va acoperiti capul ? Asta tine de imaginatia dv, de bunul gust sau, pur si simplu, de capriciu. Aici, adica IN CADRUL respectarii acestei porunci apostolice, aveti deplina libertate.

Mai intai, ma intreb daca, nu cumva, aveti o conceptie gresita despre smerenie. Smerenia e un lucru pe care il avem in raporturile noastre cu Cristos si nu inseamna "sa nu iesim in evidenta fata de ceilalti". Insasi preocuparea de ce vor zice ceilalti nu are legatura cu smerenia, putand duce la falsa modestie.
Pe urma, da, exact asa (precum si altfel) puteti transmite mesajul "ia uite ce crestina sunt eu". Acoperindu-va capul. Tinand post. Rugandu-va. Punand, daca aveti, doi banuti in cutia milei. ACESTEA sunt fapte bineplacute Domnului. Pentru El le facem.
Acuma, asta nu inseamna sa le facem "de pe acoperisuri". Pe de alta parte, facandu-le in public, sunt mijloace de evanghelizare si nu pierd nimic din caracterul bineplacut Domnului. Abia cand ne laudam cu ele incepe sa nu mai fie bine. Cand ne laudam cu cat postim noi, sau cum mai mergem noi in fiecare Duminica cu capul acoperit, atunci abia pierdem tot meritul acestor fapte de credinta. Cand va faceti cruce in tramvai trecand prin fata unei biserici, sper ca nu va ganditi ca faceti un act de fariseism. Atunci, de ce sa va ganditi la asta cand va acoperiti capul ?

Sa iti pui doar un batic pe cap, si o fusta lunga si fara machiaj si fara
zugraveala(fond de ten).
Dar atunci doar omul acela e de vina pt ca el cauta ispita.Deja este alta problema si in acest caz este raspunzator.Dar una este ca acel om sa fie ispitit fara vointa sa si fara a dori acest lucru, si alta este s-o caute el din vointa proprie.

Dar in acest caz este pacatul barbatului respectiv pt ca "si-o cauta cu lumanarea" iar daca pica in pacat, in acest caz, tu nu ai nici o vina pentru
ca ai respectat cele necesare si nu l-ai ispitit. :25:

Ia imagineaza-ti urmatoarea chestie:
vine domnisoara X cu podoaba capilara aranjata la un salon de frumusete,
direct in Biserica, iar facandu-si loc printre lume, parul ei atinge lumanarea
aprinsa a unui persoane.Ia foc parul, in cateva secunde ajunge la scalp si
ii ia foc scalpul, pielea incepe sa se topeasca, parul insa fiind imbibat atat
de aromele folosite la salonul de infrumusetare, dar si avand grasimea naturala acestea intretin arderea si o accelereaza .

Pot sa sara ceilalti sa-i puna domnisoarei repede pe cap o patura sa stinga
focul.Dar stai.Actiunea se petrece intr-o Biserica, in timpul slujbei, majoritatea sunt concentrati la slujba, nu are nimeni o patura langa el si
nu exista nici o patura in vecinatatea apropiata.Pana cand se dumireste
lumea de ce intampla si pana cand se ia o masura, timpul trece , iar in
fiecare secunda focul consuma din piele si din carne.

Pana cand ii se stinge domnisoarei focul, fata are deja pana acum jumate
de fatza topita, arsa cu arsuri de gradul II si III.

Urmeaza o lunga perioada de tratament in spital , transplant de piele,
calmante pt durerile de la arsuri, tratamente adjuvante pt infectiile de la
pielea arsa, etc, etc.Adica suferinta, durere, risipa de bani( caci intr-un spital totul costa si inca mult).

Ce urmeaza dupa asta: iarasi o alta perioada lunga de durere suflteasca
de data asta. In primul rand va fi mutilata pe viata, cand se va uita in
oglinda o apuca o asemnea depresie , incat va plange saptamani in sir.
(propria suferinta psihica).
Apoi cand va merge pe strada, lumea o s-o evite sprea a o privi iar ea
va evita sa priveasca lumea.(o alta suferinta: autoizolarea de lume
din cauza constrangerilor si nu din vointa proprie).

Cat despre intemeierea unei familii:multa bafta in gasirea unui barbat
care sa-i fie indiferent la cicatricele lasate de arsuri pe fatza:zona cea mai
descoperita a corpului care mai tot timpul ramane descoperita pt ca face
parte din interfata de comunicare(vizuala) cu altii oameni.(suferinta, suferinta si iar suferinta).
Ar merita atata suferinta din cauza unei prostii ?

Si daca domnisoara noastra X,lovita tot timpul de aceste suferinte, citeste
ea intr-o zi , ca scria undeva in Biblie ca este recomandat ca femeile sa-si
acopere parul, nu se da domnisoara noastra cu capul de toti peretii ca n-a
citit mai inainte de tragedie chestia asta ? (si se mai adauga iarasi o alta
suferinta:binele pe care ti l-ai fi putut face tie, dar nu ti l-ai facut)

Ehm iar la toate astea se mai adauga o alta suferinta:cati angajatori ar angaja o femeie mutilata la fatza , cand in CV-uri acum angajatorii se uita la poza din CV (fizonomia fetzeii) inainte de a citi pregatirea persoanei respective ?Eh ?

Iar toate chestiile astea puteau fi evitate, daca domnishoara purta parul strans sub un batic: o carpa curata, menita sa previna si printre altele si intamplari din astea.

Fetelor, va jucati cu focul, si nu l-a figurat ci chiar la propriu. :4:

Poate acest argument îl au în vedere și femeile care vin la biserică îmbrăcate sumar și tunse scurt.

Doamne fereste de asa ceva eu nu am auzit sa-si fi aprins cineva parul chiar in halul asta, tocmai in biserica, tu ai avut ocazia sa vezi asa ceva?

Nu.Dar asa cum am spus, mai sus eu am inceput cu titlul "imagineaza-ti"
adica am prezentat o intamplare ipotetica insa care are ca poate avea
drept cauza o actiune cu probabilitate de 90 %.I se mai spune gandire
preventiva.

Formarea gandirii (rationamentului) preventiv se face la disciplina
numita Managementul Riscului(unde se creaza harti de risc, etc).Se preda la
facultatile de inginerie dar si la Academia Militara.
Rolul disciplinei este de ati forma gandirea preventiva, pentru orice situatie
si de evalua impactul actiunilor tale asupra altora dar si impactul actiunilor
altora asupra ta.Disciplina se bazeaza pe caracterul anticipativ iar ca
aparat matematic se foloseste teoria probilitatilor si logica Fuzzy.

Un exemplu popular de gandire preventiva:
"Harnicul isi face sanie vara si caruta iarna".
Insa nu este obligatoriu ca sa studiezi aceasta disciplina pentru ati forma gandirea preventiva.
Paradoxal, omul se naste cu un mod de gandire preventiva care actioneaza ca mecanism de aparare.
Nimeni nu a denumit cumva acest mod nativ de gandire preventiva insa efectele sale se vad peste tot:

prezenta gandirii preventive are ca efect:
prezenta bunului simt
grija si respectului aproapelui
responsabilitatea propriilor actiuni
intotdeauna omul este pregatit si capabil sa previna accidente din cauze banele
altruismul
anticiparea(detectia) efectelor de hazard
prezenta ordinii si disciplinei
preventia haosului
dezvoltare economica, prosperitate
coruptie mica

lipsa gandirii preventive:
prezenta nesimtirii
indiferenta catre aproapele tau(de fapt dispare notiunea de aproape)
lipsa de responsabilitate (rebeliune)
omul este suprins de catre accidente care au cauze banale
egoismul
supus hazardului
lipsa ordinii si disciplinei
aparitia haosului
lipsa dezvoltarii ecomomice, saracie
coruptie mare , la nivel maximal (la nivel de socitate)

Tari care au politica de stat axat pe gandirea preventiva:
Germania, Suedia, Filnanda, Groenlanda, Norvegia, Austria

Da..."poate!..." Poate am citit multe povesti cu ursi prietenosi, dar cine se incumeta sa doarma in acelasi barlog?... Presupunerea ta e lipsita oarecum de sens. Cel ce a ajuns la acel nivel de rugaciune, nu-si mai ingaduie sa intre in biserica decat intr-o anumita tinuta, fiindca Dumnezeu l-a inteleptit de multa vreme in acest sens. Nu avansa comparatia cu fariseul, fiindca se pare ca inca nu deslusesti anumite lucruri elementare. Fariseul CREDE!!! El e acolo in biserica permanent, da zeciuiala, tine post... El ESTE in oile de-a dreapta, dar e tulburat de trufie, si de aceea se intoarce acasa mai putin folosit decat cel ce se smereste cu adevarat. Bineinteles, binecuvantarea de la preot, o primeste si unul si celalalt, atat timp cat s-au ostenit sa paticipe la slujba!

Da ai dreptate e bine sa preventezi sigur zicea maicamea "paza buna trece primejida rea" dar nici sa devenim prea prea si sa gindim tot ca se va intampla ceva rau deci sa fim pozitivi cel putin asa gindesc eu.
Ps: imi plac postarile tale sa stii si le citesc cu interes :1:

Da,exact ar fi de dorit sa ne imbracam si purtam incat sa nici nu atragem si distragem privirea si gandurile cuiva care a venit in biserica cu scopuri spirituale.

Tu te auzi ce spui?
Cum adica sa smintesti cu o privire chiar si in haine acoperite? Da,daca privesti barbatii cu subinteles si-i fixezi cu privirea poate ca reusesti sa-i smintesti repede, dar de ce ar face o femeie crestina asta tocmai in biserica?
Daca ai o privire curata,smerita las' ca toti or intrerpreta-o ca pe o invitatie nuptials!

Baticul este un semn al smereniei si un mod de a imita tinuta Maicii Domnului. Femeia poarta capul acoperit in semn de smerenie fata de ingerii care-i duc rugaciunile spre cer. In legatura cu pantalonii, de asemenea exista interdictii. Femeia care poarta pantaloni mulati si i se vad coapsele e evaluata din ochi de catre barbatii care vor sa se roage in biserica, asadar sminteste.

Bine este ca femeia sa imite tinuta Maicii Domnului si sa nu caute sa fie mai presus decat ea. Acum e adevarat ca nu barba il face pe filozof. Atunci cand femeia cauta sa impresioneze ca sa para evlavioasa doar prin vesminte e vai de capul ei,caci se aseamana cu fariseii fatarnici.

Totusi,e bine sa tindem sa facem voia lui Dumnezeu si cu vorba si cu fapta. Poate ca la inceput, purtatul baticului si al fustei e perceput ca o nevointa care ar putea starni ravna pentru o viata cat mai apropiata de Hristos. E bine sa avem curajul de afi crestini autentici. Daca nu putem fi, macar sa ne para rau, nu sa cautam indreptatiri.

Cu siguranta ca sunt multe argumente in spatele deciziei de a avea o anumita tinuta in Biserica.

In primul rand este vorba despre tinuta crestinului care trebuie sa fie cuviincioasa in permanenta dar mai ales in comunitate. Iar apoi este vorba si de o argumentul momentului - este Liturghie, in care lumea trebuie sa fie atenta la slujba si nu la femeia frumoasa de langa el.

Mintea oamenilor trebuie sa fie la slujba si nu la frumusetea lumii, oricare ar fi ea.

Sunt foarte multe femei DEOSEBIT DE FRUMOASE. Care au si o fata foarte frumoasa dar si un corp deosebit de frumos. Daca o astfel de femeie intra in Biserica, ii va tulbura cu siguranta pe toti.

De la preot, care este si el om, si care daca vede o femeie frumoasa (rapitor de frumoasa) va fi si el uimit de frumusetea ei, pana la ultimul mirean, care cu siguranta ca toata slujba se va uita la ... femeia frumoasa.

Cum ar trebui sa gandesti tu?
Bunacuviinta, sa nu smintesti si sa nu tulburi pe altii.
Ai o constiinta care iti va zice daca gresesti sau nu.

Zilele acestea am privit mai multe fotografii cu cosmonauti. Am remarcat costumele lor foarte grele si care trebuie sa fie si foarte incomode. Un fel de combinezoane ermetice. Par mai complicate decat costumele din neopren ale scafandrilor. Fara indoiala, trebuie mult antrenament ca sa te poti misca cu lejeritate invesmantat in costum de cosmonaut. Eu, de exemplu, daca m-as imbraca astfel, m-as pravali indata. M-as impiedica singur, inainte chiar de a urca in aeronava. Pe de alta parte, ma gandesc ca aceste costume trebuie sa aiba un rost. Pesemne ca ele servesc ca sa-i protejeze pe cosmonauti in calatoria lor. Banuiesc ca ele sunt facute ca sa-i protejeze atat de eventuale lovituri in timpul calatoriei lor, cat mai ales de tot felul de campuri invizibile, despre care am auzit vorbindu-se. Nepricepandu-ma bine, eu nu cunosc cu certitudine ce rol au exact, dar sunt sigur ca au unul si nici nu mi-ar trece prin cap, daca as fi cosmonaut, sa nu mi le pun. Cel putin daca cei care m-ar antrena pentru activitatea de cosmonaut mi-ar spune ca e important sa mi le pun, ca fara ele as fi expus si as putea sa-mi ratez misiunea, atunci mi le-as pune. De fapt, nici unui cosmonaut nu i-ar trece prin cap sa se urce in astronava fara costumul de cosmonaut. Nu-mi imaginez un Gagarin sau un Aldrin in sort si in slapi. La randul lor, si cosmonautele (avem cazuri) si-ar pune costumul si nu s-ar gandi sa mearga in misiune in minijup.

Dar, daca astronava noastra ar merge nu doar in jurul Pamantului, ci mult mai sus, mai sus chiar de stele ? Daca ar merge mai sus chiar de ingeri, mai sus si de Sfanta Fecioara, daca am fi intr-o misiune care ar merge pana la Dumnezeu ? Fiindca, in fond, ce altceva este Sfanta Liturghie, decat o ascensiune pana la Dumnezeu ?

Atunci, cu atat mai mult nu ar trebui sa ne lasam costumele acasa. Sa nu uitam ca ne pot proteja in misiunea noastra de niste lovituri foarte vizibile, dar si, poate, de niste forte pe care nici nu le putem vedea.

Eu, ca de obicei, sunt impotriva extremelor.
Vad dreptate si colo si colo.
Ceea ce vreau sa spun:
Nu numai in haine si basma se afla credinta.
Ea se afla (sau asa ar trebui) in suflet si in gand.
Exista oameni frumosi la suflet si la chip care pot atrage oricum,
chiar daca se infasoara.
Pot sa te atraga si trasaturi de preoti, sau de maica. Si ei sunt Slava Domnului imbracati cum se cuvine.
Si da, oamenii (daca nu se in franeaza) pot sa-si imagineze si ce este pe sub haine. E pacatul lor nu al celor care se imbraca.
In biserica trebuie sa te concentrezi pe rugaciunea ta si "convorbirea" cu Iisus si nu sa te uiti cum e imbracat unul si altul si cum arata.
Si fiecare trebuie sa fie smerit si in coltul sau.
Poti sa fii imbracat cuviincios si sa faci alte lucruri nepotrivite in biserica.
Hainele nu sunt o garantie!!!


Dar sigur ca trebuie sa fim imbracati cuviincios si smerit si nu provocator.
Si mai ales nu trebuie sa judecam. Nu stim ce este in fiecare din noi.
Sa ne vedem de treaba noastra.

Din pacate exista tot mai multe dezbinari in biserica (printre oameni) si stie Dumnezeu, nu de la haine.

Repet, trebuie sa ne imbracam cuviincios, dar sa nu cadem in extreme si sa punem etichete (si judecati) aiurea.

Si "oaie cugetatoare" tu ai fost in alte tari sa vezi cum e, sau ai citat de undeva listele alea? Iti spun eu, ca nu e chiar asa. Exista goana dupa bani peste tot, exista egoism, exista discriminare pana la loc comanda.
Omul nu mai inseamna nimic...Banul conteaza.

Tu te referi la romanii din strainatate sau la riverani ?

Raspunsul e foarte simplu. In biserica ortodoxa femeia are drept model pe Maica Domnului (si pe femeile sfinte) care poarta imbracaminte larga nedecoltata, lunga capul e complet acoperit, si nu i se vade decat fata care nu este vopsita si mainile cu unghii nedate cu oja:1:
Si totusi e nespus de frumoasa!

Faptul ca tu vrei sa intelegi aspecte ce tin de randuiala dovedeste ca nu cunosti randuiala, sau ca nu vrei s-o accepti; asta explica de ce observ putin orgoliu in cuvintele mesajului tau.

Tocmai faptul ca tie ti se pare ca normala o tinuta lejera(adica fara restrictii) chiar si la biserica, demonstreaza ca nu-ti impui niste restrictii pentru ca nu accepti o autoritate in afara de tine, careia sa te supui, nu "intelegi" smerenia pentru ca nu vrei s-o aplici.

Necuratul iti strecoara in cuget ideea ca baticul te scoate in evidenta mai mult din "smerenia" ta cea neverificata si nedovedita si neasumata.

Un pic cam cruda sesizarea ta, dar din pacate adevarata!

Da, contextul/situaţia pot însemna mult în viaţa noastră.
Depindem în mod firesc de oamenii între care trăim. Ne influenţăm unii pe alţii.
Când ne aflăm într-o situaţie colectivă, mintea noastră funcţionează diferit decât atunci când suntem singuri. (De aceea s-a şi dezvoltat în ştiinţele sociale o ramură numită psihologie socială.)
Printre altele, e cunoscut că apartenenţa la un grup exercită o presiune asupra individului în sensul conformării lui la regulile, conduitele, cultura grupului. Riscul de a nu te conforma e resimţit negativ ca pe o ameninţare de a fi exclus din grup. Cui nu i se strânge inima în faţa unei astfel de ameninţări, care bate direct în trebuinţele noastre de afiliere?...
Şi totuşi unii oameni au depăşit "tirania" trebuinţei de afiliere prin trăirea şi cultivarea unor trebuinţe mai înalte. De pildă prin nevoia de autorealizare (care, în înţelesul ei autentic, nestâlcit de prejudecata comună, înseamnă o împlinire a potenţialului, o cultivare şi înmulţire a "talanţilor" în sensul pus de Dumnezeu în om).

Cât priveşte comunitatea credincioşilor, putem sesiza câteva deosebiri: una e să fii fără batic la o slujbă într-o mânăstire de călugări, alta într-o mânăstire de maici, alta într-o biserică de ţară, alta la oraş etc. Intră în joc nivelul duhovnicesc al credincioşilor, tradiţiile/obiceiurile locale etc.

Însă a mă teme că par în ochii altora "demonstrativ", făţarnic etc. atunci când îmi acopăr cuviincios capul cu un batic la intrarea în biserică, poate fi începutul pentru a mă teme, într-o bună zi, că:
- merg la slujbă
- îmi fac semnul crucii
- fac mătănii
- sărut icoanele
- îmi botez copiii
- îmi îngrop şi îmi cinstesc morţii
- îmi mărturisesc însuşirea de creştin ş.a.m.d.

E de avut în vedere, cred, mereu un echilibru între individ şi comunitatea din care face parte. O discrepanţă prea mare între un membru al comunităţii şi ceilalţi declanşează un conflict care va avea, mai devreme sau mai târziu, una din următoarele consecinţe:
a) neobişnuitul va fi asimilat la obişnuit, norma grupului se va impune ("las că-l dăm noi pe brazdă!");
b) grupul se acomodează sub influenţa noului venit (lucru rar şi dificil), exemplul cel mai bun aici fiind al preoţilor nou-veniţi în parohie care, cu răbdare şi tact reuşesc în timp să corijeze unele tradiţii locale (cum ar fi de pildă cele legate de aducerea păsărilor în biserică...);
c) comunitatea se va obişnui treptat cu "ciudăţeniile" deviantului de la normă;
d) deviantul va fi eliminat sau constrâns să se autoelimine.

În orice caz, teama că atunci când eu păstrez învăţătura Bisericii şi a Sfintei Tradiţii risc să îi smintesc pe alţii, e de alungat. Cel care nu ţine rânduială sau care nu are bunul simţ să facă tot ce se cuvine în lăcaşul de cult, e deja un pic (sau de tot) smintit. Nu la sminteala lui să ne gândim, ci la sminteala noastră care ne va cuprinde dacă îi urmăm traiectoria descendentă a concesiilor şi abaterilor.

Din păţaniile unui deviant
 

A fost odată printre oameni un deviant de la lumesc.
Deşi lumea presa Biserica să devină după chipul şi asemănarea ei (a lumii), deşi secularizarea îşi făcuse deja cuib în lăcaşurile de cult iar trândăvia se instalase ca la ea acasă până pe muntele Athos, un tânăr deviant n-a avut altceva mai bun de făcut decât să îşi asculte inima străpunsă de Duhul lui Hristos şi să tragă vârtos la obârşii, la obârşiile sfinţeniei şi ale veşniciei...
Acest tânăr era un negustor oarecare din Atena care, în ciuda faptului că fusese deja logodit de către familie, a urmat cuvintele unor ofiţeri din garda unui palat văzut în vis: "De acum înainte vei sluji aici".
Sar peste nenumăratele amănunte ale vieţii acestui om (pentru mai multe detalii, doritorii pot consulta cartea "Stareţul meu Iosif Isihastul") şi citez mărturisirea deviantului de la lumesc-trândăvie-confort, din vremea când creştinul nostru era deja stareţ al unui aşezământ monahal athonit.
Iată ce scria stareţul surorii lui, povestindu-i cum o mai duce printre fraţii săi athoniţi:

"Ştii ce înseamnă să nu ispiteşti şi să fii ispitit? Să nu furi şi să fii furat?
Să binecuvintezi şi să te blesteme? Să miluieşti şi să te nedreptăţească?
Să lauzi şi să te osândească? Să vină să te mustre fără motiv şi să strige neîncetat că eşti înşelat?
Şi aceasta toată viaţa...
Iar tu să ştii că nu este aşa cum spun ei.
Şi să-l vezi pe ispititorul cum îi aţâţă, iar tu să te pocăieşti şi să plângi ca unul ce este vinovat...
Aceasta este cea mai grea luptă. Deoarece eşti războit şi de oameni dar te războieşti şi tu cu sinea ta ca să o convingi că este aşa cum spun ei, fără însă să fie aşa.
Să te loveşti până când te vei convinge pe tine însuţi, să numeşti lumina întuneric şi întunericul lumină. Să te lipseşti de orice drept şi să piară cu desăvârşire trufia. Să devii nebun întru deplină cunoştinţă.
.........
Toată viaţa mea a fost o mucenicie."
(Op. cit., pag. 197-198)

Depinde si de fusta, degeaba vine cineva in fusta daca e foarte scurta, ca atrage toata atentia si atunci, chiar ca inclusiv femeile sunt atente doar la acea femeie cu fusta scurta si par proaspat vopsit care vine te miri in ce moment nepotrivit, la Tatal nostru sau la Crez.
E si asta cu doua taisuri, daca vii cu batic si fusta lunga esti mironosita, daca esti aranjata de ce te aranjezi, femeia e mereu judecata, in schimb barbatul scapa mereu pt ca nimeni nu ii face observatie.
Ideea e sa ne concentram pe ce se intampla in biserica in ceea ce priveste desfasurarea slujbei, pe cat posibil sa participam in mod activ la slujba si sa nu luam in seama ce se intampla in jur. Trebuie sa placem lui Dumnezeu, nu oamenilor.
Multi ar putea sa incerce sa vina de la inceputul slujbei ca sa nu deranjeze pe altii sau sa isi opreasca telefoanele mobile, dar asta e o alta discutie...

Chestia asta se poate rezolva repede prin instalarea unor statii de bruiaj
al semnalului GSM , in vecinatatea Bisericii.Cand are loc slujba se activeaza
statia de bruiere, cand se termina slujba se opreste statia de bruiere

NU! Depinde doar de om! Cine vine in fusta mini, vine si in pantaloni mulati! Daca vine la "Tatal Nostru" sau "Crez", de ce vrem noi sa tinem socoteala altora? Pentru asta suntem acolo? Poate abia a scapat de nu-stiu-unde, poate a avut alte probleme, poate inca nu e suficient de matura in credinta, dar Dumnezeu va orandui in timp mai mult decat am meritat noi sa ne oranduiasca noua!...

Oare cel ce gandeste astfel, are vreo relevanta in mantuirea noastra? Trebuie sa ne intereseze in vreun fel astfel de presupuneri, sau chiar avem tendinta sa le cautam?

Scapa de cine? De Dumnezeu? Nu cred! De gura lumii? Oare conteaza?

Pai asta era ideea, dar iata ca... n-a fost! Ca daca era, acest mesaj... nu ar fi existat!!

Nu tinem socoteala nimanui, singurul lucru care conteaza este faptul ca acesti oameni deranjeaza pe cei care se roaga pentru ca creaza un dute-vino in biserica, un haos, plus ca se si imbrancesc, isi baga coatele in cei care au locul lor, deci acesti oameni nu au bun simt pentru ca daca ar avea nu ar face acest lucru. Daca vin numai pentru a pune lumanari nu inteleg pentru ce o fac, asta se poate face si altadata, nu in timpul Liturghiei. Sa vii sa saruti icoana si sa iesi in viteza in timpul momentelor importante este lipsa de bun simt.
Scuze sunt multe, pentru orice se poate gasi scuze, asa putem gasi scuze si pentru lasatul telefonului sa sune in timpul slujbei sau mai rau pentru vorbit, desi nu exista.

Preotii cer in mod repetat in carticele, in fiecare an, si este lipit si un regulament pe usa ca oamenii sa vina de la inceputul slujbei, sau sa nu vina in timpul momentelor importante dar oamenii, multi dintre ei nu o fac, pentru ca zic ca merge si asa si pentru ca nu au respect nici pentru biserica, nici pentru preoti, nici pentru credinciosi.
Preotii saracii numai ei stiu ce deranjati sunt de comportamentul oamenilor pentru ca si ei trebuie sa se concentreze la slujba, numai ei stiu ce greu le este, dar nimeni nu se gandeste la asta.

A merge la biserica nu este obligatoriu, dar ce are rost are sa vii daca nu esti in stare sa respecti niste reguli elementare de bun simt?

Multumesc pt citatul asta. Mi-ai reamintit de Iosif Isihastul si mi-ai reaminti de ... trandavia mea si timpul pierdut zilnic.

Păi pentru noi e scrisă cartea, din iubirea celor vrednici. Ca să mai prindem nădejde şi să avem alternativă la modelele promovate de societatea consumistă în care trăim...
Îţi împărtăşesc sentimentul, păţesc şi eu la fel când citesc biografiile unor creştini autentici.
Doamne ajută!

Noi vrem sa fim tari. Problema mantuirii n-am prea inteles-o inca, si sincer... nu ne preocupa cu adevarat! Dar mergem acolo, in biserica, hotarati sa urmarim (in felul nostru) Sfanta Liturghie. Si fiindca undeva nu suntem inca indeajuns de vrednici sa meritam bucuria unei adevarate Liturghii, Dumnezeu ingaduie diavolului sa aduca multa tulburare prin altii mai slabi decat noi. Iar reactia noastra este cum este. In loc de ceea ce ne-am propus atunci cand am plecat la biserica, incepem declinul: "Ia uit-o si p-asta cand vine! O mai avea ruj acasa, sau l-a pus tot numai astazi? E atat de redusa ca habar nu are ce face bietul parinte in acest moment! Cum i-o mai tine Dumnezeu pe acesti oameni, nu stiu, dar eu i-as scoate in suturi, afara din biserica!"... Apoi ne indreptam spre casa mai tulburati, parca, in loc de pacea si linistea care se asterne iremediabil dupa binecuvantarea si miruirea preotului. Oameni buni, fiecare dintre noi a avut, are sau va avea un inceput. Cei care l-am avut deja, eram demni de mila intr-un timp, desi aduceam multa tulburare celor mai "asezati". Totusi, atat Dumnezeu cat si credinciosii din jur, au avut rabdare, poate s-au rugat sincer pentru mantuirea noastra, si asa, ni s-a mai ridicat o mica parte din ceata de care eram inconjurati. Sa nu privim cu rautate pe cei ce sunt abia la inceput, chiar daca ei par sa inceapa de 20 de ani, fara nicio schimbare. Daca totusi vedem astfel de oameni, inseamna ca Dumnezeu inca mai are rabdare cu ei, din moment ce ei... vor!!! Iar daca Dumnezeu inca mai are rabdare, de ce trebuie ca tocmai noi sa ne-o pierdem, in loc sa ne rugam pentru ei sa se intelepteasca? Oare nu asta asteapta Dumnezeu de la noi? Nu rabdare? Nu rugaciunea unuia pentru altul? Nu intelegere si pace sufleteasca? De ce ne mahnim ca primim exact ce meritam: tulburare?...