Sensul suferintei
 

Doamne-ajuta! As vrea ,va rog ,sa ma ajutati cu pareri sau cu exemple de carti care m-ar putea ajuta in clarificarea subiectului care nu imi da pace si anume sensul suferintei.Si nu ma refer aici la boala,care este data ca o indreptare pentru om,pentru a-si vedea neputinta ci la prezenta suferintei in cazul persoanelor nevinovate care au de suferit din cauza actiunilor diabolesti ale altora .Ma refer aici la cei care au de suferit de pe urma pedofililor, a violatorilor,a criminalilor ,etc.Cum sa inteleg,dpdv crestin ,sensul suferintei in aceste cazuri ?

Sensul suferinţei? .... Adică la ce bun? La ce foloseşte?

Un prim gând, aşa cum mi-a venit când am citit postarea ta, este: Cartea lui Iov.
Din carte am găsit ceva folositor pentru mine: suferinţa prilejuieşte un salt către cunoaşterea (experierea) lui Dumnezeu, apropie pe om de Dumnezeu, îl sfinţeşte.
Iov cel dinainte de suferinţă nu e acelaşi cu Iov după traversarea suferinţei. El iese îmbogăţit şi înnobilat cu darul cel mai de preţ: cunoaşterea lui Dumnezeu, pe Care iniţial îl ştia "doar din auzite". Iar cunoaşterea lui Dumnezeu, ne învaţă Mântuitorul, este cea mai folositoare experienţă a omului.
Suferinţa (altoită cu credinţă) smereşte şi (fără credinţă) înrăieşte şi sluţeşte.
Suferinţa curăţeşte.
Suferinţa înţelepţeşte.
Suferinţa slăbeşte cerbicia inimii şi a minţii.

Suferinţa e un test: dacă o întâmpini ca un răzvrătit îţi dezvălui fără echivoc narcisismul şi centrarea pe sine. Te descoperi om trupesc, om căzut. Dar încă mai poţi alege...:)
Dacă o accepţi cu conştiinţa umilită înaintea Domnului, dacă ai încredere că leacul cel mai bun e cel ştiut de doctor nu de pacient, atunci ea lucrează minuni.

Unii se prăbuşesc sub suferinţă. Eu am păţit-o de multe ori şi era să pier definitiv.
Dar Domnul şi cei care se roagă pentru sufletul unui om îl ajută pe cel care suferă să descopere Cerul, Viaţa, Iubirea.

Prin suferinţă nu se cade să murim. În Biserică, minune: înviem.

Pai eu cred asa, cei care au suferit mult, invata sa fie mai smeriti, invata sa ierte, invata sa iubeasca cu adevarat, invata care sunt lucrurile cu adevarat pretioase, invata care este bucuria adevarata, in fine, hai sa-ti dau materiale

http://www.librariasophia.ro/carti-C...e-so-1088.html

http://www.librariasophia.ro/carti-D...e-so-3369.html

http://www.librariasophia.ro/carti-M...-so-10640.html

http://www.librariasophia.ro/carti-M...e-so-1449.html

http://www.librariasophia.ro/carti-M...e-so-3944.html

http://www.libris.ro/sufletul-meu-te...--p350117.html

http://www.libris.ro/taina-suferinte...--p316215.html

http://www.librariasophia.ro/carti-I...n-so-9514.html

http://www.librariasophia.ro/carti-I...l-so-8483.html

http://www.librariasophia.ro/carti-I...r-so-8618.html

si de pe site-ul asta citeste de unde vrei articole

http://www.sfintiiarhangheli.ro/

Suferinţa? Dar este singura cauză a conştiinţei Dostoievski

Suferinţa şi durerea sunt întotdeauna obligatorii pentru o conştiinţă largă şi o inimă profundă. După mine, oamenii cu adevărat mari încearcă o mare tristeţe pe pământ... Dostoievski

Ca tot am mentionat citeste si de Dostoievski: Crima si pedeapsa, Fratii Karamazov, Idiotul si restul cartilor care le mai are. Tipul e bun arata cum ajuta pe om suferinta :)

Citeste si articolul de mai jos

http://ortodoxiatinerilor.ro/analogi...rul-si-cescuta

Poate ca va vor ajuta urmatoarele:
http://www.ioanguradeaur.ro/551/desp...a-tristetii-i/

http://www.ioanguradeaur.ro/550/desp...-tristetii-ii/

Nu știu dacă în orice suferință se poate găsi sens. Pentru că cele pe care le descrii mai sus sunt distrugătoare de suflet. Chiar dacă este mântuitoare, suferința nu este un dar al lui Dumnezeu, ci o consecință a căderii omului, a neascultării de Tatăl său și a adoptării, în consecință ca tată pe însuși diavolul, cum spune Mântuitorul: „Voi îl aveți drept tată pe diavolul”.

Aceste suferințe de care scrii sunt provocate de cei aflați sub inspirația diavolului, care Îl urăște pe Dumnezeu și creația lui, vrând s-o distrugă sub aspect spiritual. Și reușește să distrugă suflete în acest fel. Unele victime poate se vindecă chiar și de astfel de suferințe, dacă reușesc, prin harul lui Dumnezeu, să ierte, dacă întâlnesc oameni care să le poată ajuta.

Când Hristos a fost între oameni i-a fost milă de ei și i-a vindecat. Nu i-a lăsat să-și poarte suferințele și bolile ca fiind mântuitoare. El este mântuitor și i-a mântuit de orice durere și boală.

Paradoxal, însă, nu i-a scutit de suferință pe cei care L-au cunoscut cel mai bine, pe ucenicii săi, precum și pe toți credincioșii ce I-au urmat ulterior, până în zilele noastre. Pe aceștia i-a lăsat să-L cunoască și prin Cruce.

Dar Crucea nu este orice suferință. E una în care nu ești singur, ci cu Cel răstignit pentru tine și care te înviază și pe tine după ce mori, prin acea durere, păcatului, egoismului, ție însuți. După ce, prin suferință, rămâi fără nimic, fără nicio putere, atârnând doar de Făcătorul tău.

Multumesc tuturor pentru indrumari si lamuriri!Voi incepe sa citesc cartile recomandate ,pentru a-mi face o imagine mai clara asupra problemei.Ma intereseaza acest subiect in special pentru ca nu stiu ce sa ii raspund unei persoane care ma intreaba unde este pronia divina in cazul copiilor ucisi cu bestialitate .

Dumnezeu poartă de grijă făpturii Sale, dar nu încalcă libertatea niciunui om. Inclusiv pe aceea de a face rău cu bestialitate. Dumnezeu nu este un guvernator al lumii. Prin pronie el îl cheamă pe om la conlucrarea cu Sine; să facă, adică, binele, să creeze. În orice lucru bun pe care omul și-l propune, Îl are dinainte partener pe Dumnezeu.

Atunci, însă, când alege să facă rău, este părăsit de Dumnezeu (sau el Îl părăsește, mai bine spus). Dumnezeu nu participă, evident, la răul pe care omul alege să-l facă. Lumea i-a fost dată omului. Dumnezeu îl asistă pe acesta dacă este rugat. Dacă nu, urmările sunt tragice. Dar asta este din cauză că fără El nu putem face nimic, după cum a spus Hristos.

Nu suntem noi autori ai binelui („Bun este Unul Dumnezeu”). Răul pe care-l facem este consecința despărțirii noastre de El. Și îl suportăm în solidar, nu individual, inclusiv copiii nevinovați. Pentru răul pe care cineva îl comite asupra unui semen suntem vinovați cu toții, prin înrâuririle felurite exercitate asupra celui ce comite fapta. Toată răutatea, nepăsarea, necredința noastră ajunge să se reverse asupra unui nevinovat, după cum s-a revărsat asupra lui Hristos

Draga Bianca, Hristos zice asa: RUGATI-VA ca sa nu cadeti in ispita.

Daca omul s-a departat de Hristos cu siguranta ca va cadea in MARI ispite in viata.

Tu vorbesti despre mari, mari greseli in care nu se cade chiar oricum; astea nu sunt "ispite" ingaduite de Dumnezeu spre inteleptirea noastra. Astea sunt mari ispite si gropi in care cadem din cauza diavolului.

De astfel de ispite ne ferim si ne pazim NUMAI daca stam prin rugaciune aproape de Dumnezeu si Biserica.


Toate exemplele din pateric arata clar ca DUmnezeu ajuta grabnic in astfel de situatii.

Suferinta este o suferinta grea, cauzata de caderea in ispita prin departarea de Dumnezeu.

Nu ai ce sa intelegi din suferinta asta. Nu este suferinta pentru indreptare, nu este suferinta pentru folos. Este suferinta venita datorita vietii departate de Dumnezeu.

S-a ajuns in situatia asta pentru ca oamenii au stat departe de Dumnezeu.


Si ca sa fiu putin mai clar o sa-ti dau 2 exemple din Vietile Sfintilor:
1. Sfanta Iustina a fost chinuita trupeste de diavol fantastic de mult. Din ingaduinta lui Dumnezeu, spre folosul ei, a comunitatii, spre folosul Sf. Ciprian.
A suferit cumplit de chinul acesta, dar PRIN RUGACIUNE SI POST a biruit diavolul.
In cazul asta lucrurile pe scurt sunt: diavol, ispita mare trupeste, rugaciune, biruinta.

2. In viata Sf. Nectarie este urmatorul exemplu: un tanar grec urma sa se casatoreasca. Era marinar si pe mare s-a imbolnavit grav rau de tot cu 2 luni inainte sa se casatoreasca. A paralizat de la mijloc in jos, a orbit, cumplit pe scurt.
S-a dus la Sf. Nectarie in Eghina (care era mort). Cand a ajuns in fata BIsericii, Sf. Nectarie il astepta in fata Bisericii, sus pe scarile. Doar omul bolnav l-a vazut, nu si cei care erau impreuna cu el.

Sf. Nectarie i-a spus clar atunci: "AI CAZUT IN ACEASTA BOALA DEOARECE TE-AI DEPARTAT DE BISERICA SI NU TE-AI RUGAT LUI DUMNEZEU SI MIE".

Punct si clar.

Dupa 40 de zile si rugaciuni si masluri, Sf. Nectarie s-a mai aratat de 2-3 ori si baiatul ala S-A FACUT COMPLET SANATOS.

Concluzie:
1. Daca traim dupa Dumnezeu, Dumnezeu este Tatal Nostru SI IN SUFERINTA.
El stie de ea, are grija de noi. Iar suferinta ARE UN ROST.
2. Daca NU traim dupa Dumnezeu atunci suferinta este o intamplare nefericita cu consecinte tragice si grave.

Îmi e greu să înţeleg cum puteţi afirma că există şi suferinţă fără folos.
Dimpotrivă, aşa cum dealtfel aţi arătat, folosul suferinţei care vine ca urmare a îndepărtării de Dumnezeu este ca omul să înţeleagă ce i s-a întâmplat de fapt şi de ce i s-a întâmplat. Şi să cadă la Hristos.
Cât suntem în trup avem prilejul, inclusiv prin suferinţă (sau mai bine spus în mod expres prin suferinţă) să ne întoarcem la Domnul, să ne căim şi să cerem har de pocăinţă.
Ce folos mai mare ca acesta poate aduce suferinţa?

P.S. Din experienţa personală/profesională cunosc faptul că oamenii înnebunesc, ucid sau se sinucid tocmai atunci când nu mai găsesc nici un sens suferinţei. Vă rog respectuos, frăţeşte, să reflectaţi cu atenţie la legătura dintre suferinţă şi sensul ei prin filtrul Iubirii lui Dumnezeu pentru oameni.

Poti sa-i recomanzi sa se uite la filmul Letters to God, e foarte bun e facut dupa un caz real :)

Film inspirat dupa fapte reale . Un tânar băiat (Tyler Doherty), care suferă de cancer, îi scrie scrisori lui Dumnezeu, zilnic . El este iubit de comunitatea in care traieşte şi de catre familia sa. Scrisorile sale ajung in mâna poştaşului Brady McDaniels care crede că scrisorile nu sunt o coincidenţa deşi la început era confuz şi nu ştia ce să facă cu ele . Brady se imprieteneşte cu familia băiatului si totul ia un efect miraculos, împotriva tuturor şanselor.

Inteleg ca acele exemple pe care le-am dat sunt mari greseli ,caderi in ispita sau le putem spune chiar actiuni diabolesti.Eu nu inteleg insa sensul suferintei in cazul victimelor.Nu cred ca boala ori vreo alta suferinta trebuie socotite drept pedepse divine,caci Dumnezeu este iubire.Asa cum ati aratat si dv in cele mai multe cazuri suferintele ori alte ispite sunt spre folosul nostru ,spre indreptare pentru a intelege nevoia noastra de Dumnezeu.Insa ,sa luam spre exemplu cazul unui copil bolnav de cancer sau a unuia care a fost victima ,sa zicem a unui pedofil.Ce rost are suferinta in cazul lor ?

Dumnezeu va face dreptate tuturor celor care au fost nedreptatiti.Fiecare isi va lua plata sa dupa caz.
Este eronat sa gandim ca Dumnezeu ingaduie tuturor criminalilor sa se manifeste ca intr-un aberant legamant sau invoire ce ar avea-o cu acestia.Bineinteles ca nu! Multi nemultumiti si neintelesi(confuzi spiritual)Il fac pe Dumnezeu vinovat de relele intamplate in lume ca si cum s-ar face cu semnatura Sa!
Pamantul este dimensiunea in care avem onoarea sa ne manifestam liber numai ca aceasta libertate este prost manageriata de altii si practic oamenii nevinovati traiesc la mana agresorilor,ca in vb aia "a fost acolo intr-un ceas nepotrivit"!
Daca toti oamenii ar fi treji duhovniceste,ar crede in Dumnezeu,s-ar ruga si ar pazi poruncile nu ar fi nimeni cine sa mai faca raul.Este de la sine inteles...

Cine doreste sa fie aparat de rele si necinste,sa aibe o relatie activa cu ingerul lui pazitor,sa se roage,sa tina post, sa traiasca in curatie,sa frecventeze biserica,sa nu faca rau altora.
Si atunci cand un rau este pe cale sa se intample Dumnezeu va gasi in marea Sa putere o cale sa te salveze de la agresiune!

Multe personae cu un trecut deosebit de trist ajung mari sustinatori spirituali ai altora;ajung sa-i inspire si pe altii sau sa le aline suferintele.
Se nasc asociatii si colective,fronturi de sustinere pt abuzati,ceva ce nu a existat in precedent. Activitatatile acestea fac ca lumea sa se mobilizeze,sa vorbeasca,sa-si exprime solidaritatea si empatia ceea ce teoretic ar trebui sa duca la reducerea acestor orori in mentalul colectiv.


Despre boli,nu prea inteleg ceea ce nu intelegi tu :)
Bolile fie se mostenesc pe linie stramoseasca fie le construim noi prin actiunile noastre zilnice.
Bolile nu vin asa prin posta,la colet trimise tam-nesam de Dumnezeu.
Multi oameni traiesc fara noima fara a se ingriji de suflet si de trup si apoi sunt foarte socati ca s-au imbolnavit.Ce credeai ca toata viata te vei simti ca in copilarie?

Ca sa reiau exemplul tau,trebuie sa cauti in istoria familiei care are un copil bolnav de cancer sa vezi ce anume a dus la asta...Intotdeauna exista cauza si efect. Copilul cu cancer este doar un efect al unei cauze,al unei actiuni. Ceva a fost gresit, a fost facut gresit.
In neamul meu,am avut un caz de leucemie la o fata adolescenta;ea nu era vinovata de nimic,ba din contra era un copil model,foarte precoce si inteleapta pt varsta ei,nu cred sa fi suparat niciodata pe nimeni in cei 16 ani cat a trait si totusi a fost lovita de aceasta catea de boala!
Se prea poate ca intamplarea sa fie datorata infidelitatii tatalui ei,care era un om bun luat ca atare,dar nu putea sa fie de loc fidel sotiei lui si mereu facea nefacute incat pana si sotia s-a imbolnavit de suparare.
Nu poti sa fi casatorit cu un infidel si sa nu te imbolnavesti de inima rea; te raneste,te apasa,te invinovateste,te face incomplet...

Totusi boala si moartea acestei fete a adus mult bine pe termen lung deoarece mama ramasa singura si neconsolata,si-a dedicat viata altora,s-a pocait, a devenit de nelipsit de la biserica,a tinut posturi o viata intreaga,a crestinat multi copii din familie,a crescut doua generatii de orfani/lepadati si s-a mantuit. Mult a mai suferit aceasta femeie,poate mai mult decat o bolnava de leucemie.
Mereu suntem victime colaterale ale actiunii altora;sa-i iertam noi cat mai avem timp caci daca ar stii ei cat rau fac si pe cati ii nenorocesc ar plange cu amar!

Bianca,

Dpdv crestin este o taina.

In taina nu poti sesiza si explica relatii de cauzalitate.

Sunt "intelesuri si sensuri de nepatruns".

Oricat vei citi ce ti-au recomandat colegii de forum nu vei putea identifica sensul uciderii cu bestialitate a unui copil nevinovat. Parere personala.

Ceea ce cauti este un sens care sa indice, sa dezvaluie un "mecanism pozitiv" la care apeleaza Dumnezeu - o procedura mantuitoare chiar in cazul atrocitatilor.

Sunt copii sau suflete nevinovate care sunt zdrobiti chiar inainte de a fi invatat sa vorbeasca, daramite sa citeasca sau sa auda cuvintele biblice - sa-si formeze o conceptie ontologica crestina asupra existentei.

Este o taina a Lui Dumnezeu.
Ramai cu aceasta si fii o buna crestina.

Eu, de dragul logicii, am calcat peste linia trasata de crestinism. Nu stiu daca este bine sau rau. Dumnezeu stie.

Florin, din postările sale repetate reiese că Bianca nu cere opinii despre "sensul uciderii cu bestialitate a unui copil nevinovat"
ci despre SENSUL SUFERINŢEI în situaţii de extremă/bestială violenţă asupra unor copii.

Să păstrăm subiectul logic al discuţiei, te rog (altminteri ne încurcăm în vorbe): sensul suferinţei. Aceasta e tema, acesta e titlul topicului.

Are suferinţa acestor copii vreun sens? Dacă are, care ar fi acela? - asta cred că ne întreabă Bianca, dacă nu cumva mă înşel.

Eu aş aborda problema pe două direcţii:
- ce sens are pentru copiii respectivi această suferinţă (nu ştim, putem face doar presupuneri; iar eu sper că psihoterapeutul şi duhovnicul îl ajută pe copil să elaboreze un sens folositor pentru personalitatea şi viaţa copilului, întru mântuirea lui)
- ce sens are pentru ceilalţi oameni suferinţa copiilor (în primul rând mă gândesc la părinţi, rude, prieteni precum şi la orice alt om, de pildă mă gândesc la sensul pe care îl are suferinţa acelor copii pentru noi, cei care discutăm aici).

Citind aceste framantari, ma gandeam: cu adevarat, suferinta este o taina. O taina pe care, poate, nu o vom deslusi de-a lungul intregii vieti. Pentru suferinta ticalosilor putem gasi repede explicatii facile, dar suferinta dreptului: aceea care ridica probleme de intelegere.

Dar pe cine stiu eu sa fie drept si nevinovat ? Si asa am ajuns la Isus. La suferinta Lui. Pentru ce a suferit El, drept si nevinovat, ATAT de mult ? Teoria ca a facut-o ca sa rascumpere pacatele oamenilor nu tine decat pana la un punct. Fiind Dumnezeu, adica insusi Infinitul, cea mai mica suferinta pe care oamenii i-ar fi provocat-o Fiului Omului ar fi fost destul ca sa rascumpere intreaga omenire. Este un "fenomen de limita" aici. Putea foarte bine sa fi suferit mai putin decat a facut-o. Biciuirea din Pretoriu era arhisuficienta. Chiar si un scuipat aruncat de ai Lui, ca sa nu mai vorbesc de mistocareala soldatilor romani care L-au imbracat in purpura era destul. Putea sa nu urce Calvarul. Putea sa nici nu moara, ci sa treaca la capitolul urmator, direct la Inaltare. Cel putin, daca a ales sa moara, putea sa nu o faca asa cum a facut-o. Agonizand, lent, pe cruce. Ca un talhar, intre talhari.

Taina suferintei oricarui copil, ca si a oricarui om drept, nu isi poate gasi ecoul decat in taina suferintei Domnului nostru. Si, fara indoiala, acolo isi poate gasi si rostul.

Vedem in jurul nostru cat de multi oameni sufera. Sensul suferintei lor si-l pot gasi intr-un singur fel: sapand la piciorul Crucii. A Crucii pe care Domnul a luat-o. Pe care a sarutat-o. Sub povara careia a cazut si s-a ridicat. Sapand la piciorul Crucii, acolo vor afla craniul si oasele vechiului Adam, acela plamadit din pamant, peste care au fost turnate sangele si lacrimile lui Dumnezeu.

Si numai atunci cuvintele pe care le spune Dumnezeu capata sens: "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară".

Sa fie vreo legatura intre aceste trei versete si cele de imediat dinainte, in care Domnul ne spune: "nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere" ?

Sa nu ne iluzionam, crezand ca vom impartasi gloria lui Dumnezeu, dar fara sa impartasim suferinta lui. Aici trebuie sa fie sensul suferintei: descoperirea lui Dumnezeu. Numai punand suferinta noastra la piciorul Crucii si amestecand sangele si lacrimile noastre cu sangele si lacrimile lui Dumnezeu putem fi una cu El.

Cain l-a omorat pe Abel.

De ce ? De invidie, zice clar in Scriptura.

Omul ESTE LIBER PE PAMANT, sa faca dreptate sau PACAT.

Dumnezeu are grija de noi, dar noi, oamenii avem si libertatea de a pacatui sau de a face dreptate.

Vreti sa spuneti ca boala copiilor vine ca o pedeapsa data pentru pacatele parintilor ?Eu cred ca asta ar fi o mare nedreptate din partea lui Dumnezeu ,asta inseamna ca il vedeti pe Dumnezeu ca un razbunator,dar se stie ca iubirea lui Dumnezeu fata de faptura Sa covarseste iubirea oricarui parinte pentru copilul sau .
Ati mai spus ca bolile se mostenesc pe linie genetica.Nu ma pricep la acest domeniu,stiu ca unele boli se mostenesc,dar nu cred ca si cele letale(cum ar fi cancerul)Asta iar ar fi o mare nedreptate,caci nimeni nu alege familia in care se naste.
Ati mai spus si ca femeia aceea a suferit mai mult decat un bolnav de leucemie.Serios?Suferinta ei a fost provocata de alegerile ei ,putea pur si simplu sa se desparta de sotul infidel,pe cand chinurile bolii nu cred ca ar putea fi exmprimate.Putini crestini isi pastreaza nadejdea si chiar credinta in Dumnezeu in acele momente.

Nu ,nu caut un sens la ceea ce ati afirmat dv ,pentru ca nu cred ca Dumnezeu lucreaza prin intermediul atrocitatilor,caci acestea nu au legatura cu El ,ci cu actiunile diabolesti ale oamenilor.

Ati pus punctul pe i.Exact aceste subiecte ma framanta pe mine.

Exista situatii in care noi oamenii pur si simplu nu gasim un sens logic al suferintei. Si totusi, la Dumnezeu toate au un sens:

http://ortodox.md/articole/despre-ne...-lui-dumnezeu/

Uitasem de astea

http://www.librariasophia.ro/carti-E...V-so-7424.html

http://www.librariasophia.ro/carti-D...V-so-1234.html

http://www.librariasophia.ro/carti-P...V-so-2275.html

http://www.librariasophia.ro/carti-G...V-so-3371.html

Pacatele parintilor se rasfrang asupra copiilor, de exemplu daca tata a fost un alcoolic, sau un drogat si copii pot deveni asta, ei mostenesc inclinatia spre acest pacat sau catre alte dependente, dar nu inseamna ca vor deveni la fel , aici sunt vorba de mai multi factori: situatia familiala, grupul de prieteni, scoala, biserica, educatia s.a.m.d

Pentru noi, oamenii post-Decartes, logica a devenit un fel de zeu. Unul cu multe feţe, adaptabil la mintea fiecăruia, la logica personală.
Tindem ca urmare, în mod firesc, să considerăm sensul unui lucru ca pe ceva legat de logică.
Dacă nu e logic, nu e bun sau nu există.

Şi totuşi, realitatea arată că multe lucruri şi sensuri sunt bune şi există, deşi scapă logicii noastre momentane - a unora dintre noi sau a tuturor împreună.
Bunăoară dogmele creştine: nu sunt logice, iar dacă ar fi nu s-ar mai odihni neliniştita minte omenească în limanul lor. Asta o confirmă experienţa tainică şi descoperirea Dumnezeiască. Şi dimpotrivă, când crezi că ai "găsit" logica unei dogme tocmai atunci te afli cel mai departe de adevăr şi de Adevăr, pentru că ai "închis" Necuprinsul în cămara minţii şi ai acoperit Lumina cu luminiţa, Oceanul cu picătura. Te situezi astfel în gândirea luciferică, cu tot calabalâcul mândriei şi ignoranţei personale. Cred că fiecare dintre noi a experimentat aceasta...

Cunoaşterea nu se reduce la logică.
Creştinismul nu e logic, e nebunesc faţă de ceea ce numim îndeobşte logic sau raţional. Raţionalismul nu e compatibil cu sensul tainic şi cu bogăţia Ireductibilului, oricât de "luminat" ar fi el. Inutil să mai cităm pe toţi cugetătorii creştini în legătură cu acest aspect fundamental. Sfântul Pavel punctează odată pentru totdeauna că propovăduirea lui Iisus Cel Răstignit şi Înviat este nebunie pentru unii, sminteală pentru alţii...

Tainele nu sunt logice ci, înaintînd înlăuntrul lor, viind în ele, descoperim lucruri precum acesta: vezi Răstignitul pe lemn şi înţelegi, complet ilogic dar cu adâncul cutremurat al sufletului, mântuirea oamenilor, Iubirea lui Dumnezeu pentru noi, viaţă veşnică. Vezi înfrângere (într-un plan) şi înţelegi victorie, izbândă definitivă în alt plan. Vezi moarte şi înţelegi Viaţă. Nu-i aşa că-i nebunesc şi cam fără logică?

Când încercăm să elaborăm un sens al unui lucru, de pildă sensul suferinţei, avem nevoie de harul Dumnezeiesc şi de un anumit mod de aşezare sufletească, nu de logică omenească. Iubirea lui Hristos dă sens în mod infinit mai roditor decât logica lui Ion. Să nu ne poticnim, aşadar, de logică în căutarea sensului suferinţei, că riscăm să ne învârtim în cerc la infinit...

A descoperi şi trăi sensul nu înseamnă a face logică. Cocoţat doar pe calul logicii, făt-frumos face un salt, ce-i drept, însă unul nedeplin (nesalvator) către cer şi astfel îl cam prinde şi îl papă gheonoaia...:) Mai trebe ceva de aruncat peste umăr - un pieptene, o batistuţă udată cu lacrimi şi lavandă fină, o aripioară de furnicuţă salvată de la înec, oleacă de lemne sparte pe la Maica Vineri etc.....

Mda,intradevar am spus,am tot spus si iar am spus mai apoi...

Tu il vezi pe Dumnezeu ca pe un razbunator,te rog nu-mi pune vorbe straine in gura!
Cum adica sa-L vad ca pe un razbunator daca strabunii mei au dus o viata destrabalata si au stricat banca genetica a familionului prin pacatele lor de toate felurile?
Daca nu cunosti unele domenii sau altele atunci citeste intai si pregateste-te si apoi deschide threaduri de discutii in care sa faci negari de toate genurile.
Mai citeste despre cancer,mai informeaza-te chiar daca nu lucrezi in domeniul medical,asa pur informativ.

Nu inteleg de ce privesti ca pe o nedreptate faptul ca ai aparut intr-o familie care sa zicem are predispozitie spre afectiuni de circulatie...??
Si mai ales de ce este o nedreptate facuta de Dumnezeu?Depinde ce asteptari ai tu de la viata,pt ce scop crezi ca ai aparut aici etc...


Celebra actrita Angelina Jolie a ajuns la inlaturarea totala a sanilor dupa ce anul trecut i-a dat prin cap sa faca niste investigatii genetice sa vada daca mosteneste pe linie materna aceiasi bola crutatoare care a luat-o pe mama ei(cancer ovarian). Astfel a descoperit ca este "pozitiva"pt gena care produce cancerul de san(dar o mutatie a acestei gene poate produce si cancerul ovarian).

Cat priveste matusa mea...te rog s-o lasi sa se odihneasca in pace! Nu-mi veni cu tot felul de povete moderniste de schimbare in ceea ce ce o priveste;eu nu am dat exemplul ca sa-i tulbur memoria intr-o conversatie virtuala cu oameni pe care nu-i cunosc ci doar sa tragem impreuna niste concluzii.

Chiar crezi ca divortul de un barbat infidel lasa numai fericire si zambet in sufletul tau? Ca iti rezolva toate problemele existentiale?
Cunosc doamne divortate care numai fericite nu sunt!
Eu nu fac apologia divortului ci a fidelitatii;tocmai ca vreau sa pun accent pe raul pe care il facem altora tradandu-le dragostea,ranindu-i de moarte,aducandu-i pana la anularea fiintei.
Divortul nu face nimic,nu-ti aduce inapoi increderea de sine,nu te face din nou un om fericit ci doar te desparte de omul care ti-a produs raul.Dar raul este deja facut,esti deja vatamat iar refacerea este grea si dureroasa.

Cam atat,nu trebuie neaparat sa-mi raspunzi la asta,nu simt nevoia sa discut in contradictoriu cu nimeni,desi cam asta se face zilnic pe forumul orthodox!

Nu cred ca ar trebui sa va simtiti ofensata pentru o simpla discutie in contradictoriu.Am sa tin cont de sfatul dv si o sa ma documentez,dar nu cred ca o sa ajung la concluzia ca boala este o pedeapsa divina.Nu am vrut sa o denigrez pe matusa dv,am vrut sa va spun ca ati afirmat in mod eronat ca suferintele dumneaei au fost mai mari decat ale unui bolnav de leucemie.
Si ,in ultimul rand, am deschis acest topic pentru a-mi clarifica anumite framantari,nu pentru a ma certa cu cineva cum spuneti ca se obisnuieste pe aici.

Initial am gandit: Ce sa inteleaga un copil de 20 de ani? Gresit.
Si cineva de 20 de ani, si cineva de 40 va intelege ce trebuie atunci cand fa renunta sa Ii aplice logica umana lui Dumnezeu. Cand vom invata ca Dumnezeu este mai presus de fire, nu ii vom mai aplica cele ale firii. Cand ne vom da in voia lui, cand vom face voia lui vom putea incepe sa intelege randuiala Sa pentru lume.

Aveti dreptate,si eu am impresia ca iscodesc tainele lui Dumnezeu ,asa cum mi-a aratat si antoniap prin pilda pe care mi-a dat-o exemplu.Din raspunsurile pe care le-am primit am inteles ca nu trebuie sa ma bazez pe logica pentru a afla raspunsuri.Dar atunci cum sa fac ?Ce sa fac cu aceste framantari si mai ales,cum sa le raspund celor care imi ridica aceste intrebari care ii pot face sa cada in ateism sau sa carteasca impotriva lui Dumnezeu ? Pentru mine aceste intrebari raman simple framantari ,dar pentru altii ele pot fi distrugatoare de suflet.

Poate găsiţi ceva folositor şi aici:
https://www.google.ro/search?q=taina...K4L4yQPwx4HgBA

Numeroase accepţiuni pentru cuvântul "sens": http://dexonline.ro/definitie/sens
Lexical, logic, matematic, lingvistic, semiotic etc.

Constat însă că lipseşte un înţeles al termenului: cel ontologic.

Care este sensul ontologic al suferinţei? Cel dincolo de Dex.

Dumnezeu nu pedepseste ,ci actiunile Lui au un rol pedagogic.
Atunci cand am copilul grav bolnav pot sa ma gandesc ca am gresit undeva si copilul plateste pt pacatele mele.
Suferinta copilului este pt parinte mai mare decat daca ar suferi el.
In cazul de accidente putem presupune ca prin pacatele noastre am izgonit pe ingerul pazitor trimis de Dumnezeu sa ne apere.In Psaltire scrie ,cititi psalmul 90 ,dar gasiti referinte de acest fel si in alti psalmi.

Sensul suferintei nu are sens fara o logica a suferintei.

Logica suferintei este una din intrebarile existentiale fundamentale pe care si-o pune fiecare om atunci cand sufera.

De ce eu sufar aceasta?
De ce mie mi se intampla aceasta?

De ce suferi tu? suferiti voi?

De ce sufera el/ea/ei?

Este firesc sa incercam sa cautam o explicatie logica la un fenomen atat de prezent in viata noastra.

Asa cum incercam sa ne dam seama de ce ploua sau fulgera. Sau de ce avem pe cerul noptii superluna.

A lasa aceasta intrebare fara niciun raspuns logic este ca si cum am ignora intelegerea trasnetelor. Orice nu este inteles adecvat ne poate lovi in orice moment.

Crestinismul afirma ca suferinta a intrat in lumea oamenilor prin naivitatea lui Adam. Daca n-ar fi fost naiv, Adam nu cadea in neascultare.

Astfel, un principiu esential al crestinismului este faptul ca Dumnezeu pedepseste o persoana pentru greselile savarsite de alta.

Aceasta pedeapsa se propaga de la caderea protoparintilor pana la Inviere si continua cu miliarde de suflete si dupa Inviere.

Invierea nu a putut restaura trupurile fizice in trupuri edenice asa cum au fost ele inainte de Amagire.

Acestea continua sa flamanzeasca, sa inseteze, sa ispiteasca sufletul, sa se imbolnaveasca si sa putrezeasca.

Spre deosebire de crestinism, budismul postuleaza ca orice suferinta ar resimti o persoana, oricat de insignifianta, aceasta se datoreaza ei si numai ei in exclusivitate.

Un suflet schimba neincetat trupuri, nu neaparat pamantene, pot fi trupuri de iad sau edenice. Atata vreme cat sufletul nu cunoaste Adevarul, acesta nu va afla niciodata odihna, este condamnat la suferinta neintrerupta, pentru ca toate trupurile pe care le imbraca sunt in fapt in natura suferintei, nu in natura Nepatimirii/Adevarului.

Deci budismul afirma ca orice suferinta am resimti aceasta nu este altceva decat efectul unui pacat personal anterior. "Plata pacatului este suferinta".


======================

Toti copiii sufera fara exceptie.
Pentru ca fiecare batran are in sufletul lui copilul care a fost candva.

De aceea creștinismul este comunitar, în timp ce budismul este individualist. În Adam toți am greșit și în Hristos toți ne mântuim întrucât există o unitate: în primul caz după fire, în cel de-al doilea după har.

Când Adam s-a despărțit de Dumnezeu prin neascultare, și eu m-am despărțit pentru că eram cuprins în Adam. Dacă Hristos a biruit moartea, și eu o pot birui, dacă rămân întru El.

„Astfel, un principiu esential al crestinismului este faptul ca Dumnezeu pedepseste o persoana pentru greselile savarsite de alta.” -Chiar asa ? Adica ,vreti sa spuneti ca Dumnezeu ma pedepseste pe mine pentru pacatele vecinului meu ?Nu cred...
In ultima parte ati spus ca sufletul imbraca mai multe trupuri.Va referiti aici la reincarnare ?

Una din cele mai frumoase cugetari crestine, pentru care merita sa credem Geneza.

Insa, in postare este descrisa o realitate care ne inconjoara
nu o atitudine launtrica deliberata prin cultivarea invataturilor crestine.


Budismul nu este individualist. Pentru ca un budist considera fiecare faptura ca fiind propria mama. O alta atitudine launtrica deliberata prin cultivarea invataturilor budiste de aceasta data. De aceea, un budist cauta sa aline suferintele tuturor mamelor (Bodhisattva). Nu este atitudinea unui "individualist".

Asa cum crestinul se simte solidar cu ceilalti crezand in Geneza si NT (Adam si Hristos), asa si budistul se simte legat afectiv de toate celelalte fapturi crezand ca fiecare in parte i-a fost candva mama.

Caci ceea ce conteaza cu adevarat este cata iubire purtam celorlalti si nu cum rationam.

Insa, indubitabil, trebuie sa rationam intr-un anumit fel pentru a aprinde focul dragostei

Am spus "esential" pentru ca stricaciunea trupurilor (pedeapsa) in care ne-am nascut, dpdv crestin, este un efect care nu se datoreaza unei greseli proprii, ci greselii lui Adam.

Este o "pedeapsa mostenita".

Eufemistic putem spune ca atunci cand a gresit Adam am gresit si noi impreuna cu el, pentru a "salva" principiul juridic fundamental.

Insa aceasta cugetare are doar o valenta "poetica", pentru ca noi nu am decis nici sa muscam din mar, nici sa ascultam de porunca Lui Dumnezeu.

Toate sufletele oamenilor, prin trupurile pe care le imbraca, sunt pedepsite pentru neascultarea lui Adam.


re-"incarnare" daca trupul va fi de carne
re-"fantomizare" daca trupul va fi unul al unei naluci
re-"demonizare" daca trupul va fi unul suferind in iad
....


Aceste trupuri au diferite consistente. Ele sunt baza manifestarii suferintelor ca efecte ale pacatelor anterioare.

Daca putem fi pedepsiti pentru pacatul lui Adam, de ce sa nu putem fi pedepsiti si pentru pacatele vecinului?


Pentru ca toti suntem legati unul de altul prin Adam.

Dacă putem vorbi de o cunoaştere, eu cred că este prin Descoperire de Sus. O altă cunoaştere e cel mult o gnoză, adică o iluzie fabricată din abaterea consecventă de la calea Crucii, a Evangheliei.
Nu cred că ajută să căutăm sens logic suferinţei, dar să găsim fiecare sensul ontologic al suferinţei personale sau/şi colective. Sensul care învie, omorâre a morţii din noi.
Suferinţa prilejuieşte (dacă e asumată în Duhul lui Hristos) o deşertare de sine, o kenoză şi o înaintare în devenirea întru Fiinţă.

Iată câteva gânduri despre suferinţă ale unui bărbat înduhovnicit:

"Inima îmi era ca ceara înfierbântată.
Însă durerea-i era, în chip curios, de viaţă făcătoare.
O oarecare moarte scârboasă se mistuia de către lacrimile fierbinţi, aşa cum se mistuia murdăria..."

"Nu este lipsă mai cumplită decât a nu cunoaşte pe Adevăratul Dumnezeu.
În întunerecul necunoaşterii (lui Dumnezeu - n.m.), nu numai durerile şi suferinţele, ci până şi bucuriile şi mulţumirile, şi îndeobşte totul îşi pierde sensul.
Dimpotrivă, un dar mai mare ca întâlnirea cu Dumnezeul Cel Viu nu există.
În lumina acestei cunoaşteri, nu numai stările plăcute, ci şi cele întristătoare şi chinuitoare sunt pline de sens, şi drept aceea devin cu putinţă a le purta, se îndreptăţesc."
(Arhim, Sofronie Saharov - "Vom vedea pe Dumnezeu precum Este.")

"Adevaratul Dumnezeu" - La gust este iubire iar la vedere este adanc necuprins.

Suferinta este plina de sens doar atunci cand este rabdata din dragoste pentru altcineva: fie Dumnezeu, fie faptura.

Adevărat este. Suferința are sens (doar) în Hristos. Suferindul trebuie ajutat să-L afle pe El. Dacă ajunge și felul în care ajunge să-L cunoască nu ține, însă, doar de strădania celor credincioși, deși aceasta nu trebuie să lipsească.

In Scripturi nu scrie ca suntem pedepsiti pt pacatele vecinului.
Desi pt starea decazuta a societatii de azi toti suferim : cataclisme ,boli ,etc.
In Scripturi scrie :"parintii mananca agurida si la copii se strepezesc dintii".
Dumnezeu nu pedepseste ,in psalmi scrie "Domnul m-a certat dar mortii nu m-a dat" .Mai grav e cand il maniem pe Dumnezeu.