Nedumerire clownofuga. :)
 

Doamne ajuta.
Mihnea, de ce, primele dati cind a fost adus un clown la Liturgie de catre Card. Schonbrunn si altii de acelasi gand, nu s-a trezit nimeni sa dea afara clownul (politicos, desigur, omul era probabil sub contract; fiind, cine stie si ateu/agnostic, ca majoritatea occidentalilor, nu dadea doi bani pe solemnitatea relatie cu Dumnezeu, ca e personala sau liturgica)?
Si daca ii intrebi pe ateii de bun-simt ai acestui forum, anume FlaviusM sau Dumitru73, iti vor spune ca daca ar admite si ei existenta lui Dumnezeu, cu necesitatea cea mai clara rezulta ca actul rugaciunii sau orice ritual religios este si trebuie sa fie plin de solemnitate si de respectul datorat Facatorului si Mantuitorului. Nu ne rugam in bataie de joc!
Eu nu cred in Biserica post-Mediolanum, post-Nicaea si, mai ales, post-Tessaloniki, si nici in Prezenta Reala. Pur si simplu, imi este imposibil. Dumnezeu mi-e martor ca am incercat, o stii si tu, mai bine decit altii, dar pur si simplu credinta eclesial-euharistica, fie ea catolica, ortodoxa, etc., imi este imposibila. Sunt ca si fratele iustin 10, dar cu cativa pasi mai departe (cred ca adaugi in minte "pasi mai departe spre iad" :) ): la mine "credinta" inseamna de fapt, "incredintare intelectuala asupra Dumnezeirii", nu ce simtiti/definiti tu si altii de un gand ca fiind credinta. De asta am parut instabil tie si altora: pur si simplu eu doar ciopleam/customizam propria credinta, pina ce am simtit ca forma finala, pe care o cred si profesez acum, este ce mi se potriveste. Insa chiar si eclesiosceptici ca mine sau atei ca sus-numitii nu am accepta intruziunea hazului lumesc si a bascaliei in actul solemn al relatiei, personale sau eclesiala omului cu Tatal sau si Creatorul a tot ce exista.
Nu cumva oamenii nu s-au impotrivit la o asa cretinitate, pentru ca supusenia fata de Eclesie le-a fost prea adinc bagata in sange, secole de-a randul? Si observa ca daca cu doar un secol, sau chiar 50 de ani, inainte, cuiva i-ar fi venit ideea, nu mai zic sa o fi pus in practica, sa aduca clovni la Liturgie, ar fi fost probabil, si pe buna dreptate, dus la nebuni sau excomunicat. Dar deh, de asta eu am imaginea mentala asupra istoriei Bisericii/crestinismului, de genul "stadion urias pe care masele sunt talazuite orbeste de liderii lor, inclusiv in directii contrare/incompatibile/autocontradictorii". Deh, odata aglutinati sub steag, nu mai conteaza pentru oile umane/credinciosi, daca Institutia se contrazice pe sine. Doar e mantuitoare, nu conteaza daca se poarta ca un betivan care isi suduie amarnic copiii seara, iar dimineata le da bomboane, sau invers.
Fii pe pace, sunt obiectiv: altii sunt la fel de ametiti institutional, cu "saptamina de rugaciune ecumenica".
Intrebarea ramine: de ce nimeni nu a luat atitudine? Sa il fi dat afara pe clown, eventual si pe cardinal/episcop, si sa aduca oameni normali sa slujeasca?

In ultima vreme se pune accentul pe asa-zisa "abordare pastorala". Teoretic, ea e destinata aducerii oamenilor la biserica. Practic, se preda de la amvoane o credinta edulcorata. Nu se mai vorbeste despre iad, despre Satana, despre pacat, ca sa nu sperie oamenii. Nu se mai vorbeste prea mult nici despre ingeri, ca sa se vada ca Biserica a iesit din "intunecatul Ev Mediu". Nici despre Purgatoriu nu se mai preda, ca sa nu-i suparam pe ortodocsi. Cultul sfintilor se practica in sacristie, de catre "nucleul tare" al parohiilor si nu in biserica, ca sa nu-i suparam pe protestanti. Faptul ca Biserica Catolica este Poporul Ales si ca evreii de azi sunt urmasii fariseilor, saducheilor si carturarilor nu se mai preda ca sa nu suparam Antidefamation League. Sfintii cruciati nu mai sunt venerati, ca sa nu-i suparam pe aiatolahii si muftii din Religia Pacii care-i macelareste pe crestini pe unde-i prinde. Etc.

Ei bine, o consecinta a acestei abordari pastorale sunt si "liturghiile pentru copii". Acolo se deseneaza. Se aduc clovni. Se canta cantece cretine. Sau liturghiile pentru tineri, in care se canta la ghitara alte melodii cretine, de asta data in genul "hippie", de tip "J.C. is my best friend". In fond, nu altfel sunt si liturghiile parohiale duminicale, din a caror predica rezulta ca, daca vrem sa fim placuti Amicului Isus ("Cristos" nu se mai foloseste, e prea regal, pe cand "Jesus mai friend" suna mai bine) atunci trebuie ca, din cand in cand, sa dam ceva saracilor. Iar bunicutele, la clubul parohial, sa impleteasca de Craciun niste ciorapei pentru copiii emigrantilor musulmani. Ideea ca ar trebui sa schimbam ceva fundamental in viata noastra ? Nexam. Ca ar trebui sa ne transformam in Cristos ? Niet! Ca asta se face omorand omul vechi din noi ? Pe cine sa omoram, domle, ce te-a apucat ? Esti OK, eu sunt OK, viata e frumoasa, trebuie traita la maxim. Nu uita de ciorapei daca se poate. Ca sa-i facem o placere lui our friend Jesus, nu de alta.

Pentru mine, care sunt catolic de o anumita nuanta, asemenea liturghii clownesti sunt un scandal. Daca nu cumva un sacrilegiu. Accept cu durere ideea ca, pentru altii, nu sunt. Ma doare gandul ca lumea a pierdut si simtul sacrului, asa cum a pierdut simtul pacatului, intre liturgica si credinta fiind mereu o legatura: cand una face febra, cealalta delireaza.

Din fericire, are Dumnezeu grija de Biserica Sa. In mii si mii de locuri, precum in Bucuresti de exemplu, poti asista la Misse demne de acest nume, in care Domnul e preamarit.

Stiu, stiu. Aceasta orientare a ta se numeste "credinta in dumnezeul filozofilor".

Atitudini s-au luat, dar e greu sa schimbi oamenii. Cardinalul Schonborn a fost sanctionat, primind dojana apostolica. Nu pentru chestia cu clownii si balonasele, ci pentru ca a slujit intr-un loc in care nu trebuia. Nu e usor sa sanctionezi prea aspru un episcop, care mai e si primat. Acest primat al Austriei are mare noroc ca inca nu sunt eu Papa. I-as fi spus: "Eminenta, ati auzit de Cornul Africii ? Acolo e multa nevoie de teologi de talia dv. Sunt multi copii care abia asteapta sa le dati balonase colorate si sa-i faceti mai buni cu angajatii Circului din Mogadiscio. Aveti in acest sertar biletele de avion. Nu e nevoie sa va luati la revedere de la credinciosii din Viena. Nuntiul apostolic de acolo le va transmite ca, in baza meritelor dv, ati fost avansat ca atlet al lui "J.C. my friend" si trimis in aceasta splendida misiune".
Dar, trebuie sa ma impac cu gandul ca aste e situatia, fiindca Francisc nu este la fel de catolic ca mine...

As raspunde eu pe scurt: multi nebuni sunt in lumea asta, are vreun sens sa explici toate nebuniile lumii ?

Iar la intrebarea: este Dumnezeu catolic, ortodox sau altfel, de ce nu-L intrebi mai bine pe El ?
Pentru ca este o fiinta si o persoana si poate sa-ti raspunda. Da, e o persoana care vorbeste pentru El cu toti cei care Il cauta.

Il cauti pe DUmnezeu peste tot numai acolo unde este nu-L cauti; El este peste tot, doar trebuie sa-L intrebi: unde esti Dumnezeu, sa te cunosc si sa inteleg cum esti.

Dumnezeu nu este al cartilor ci al experientei. Nu-L vei gasi pe Dumnezeu in carti ci in El. Il poti vedea in viata dar Il vei gasi doar in El.

Adica in Euharistie? Nu. multumesc. Pentru mine, ar fi o solutie fara sens, din moment ce consider Euharistia un simbol. Plin de Har, putere, dar un simbol.

1. Sub nici o forma nu m-am referit la Euharistie.

2. Eu vorbesc chiar despre Hristos ca persoana intreaga si despre Dumnezeu in Treime care este o fiinta si o persoana.

Experienta lui Hristos este una extrem de puternica iar Hristos se arata celor care Il cauta. Dumnezeu nu este izolat in cer dar nici nu se descopera celor "curiosi" sau hobbistilor de ocazie care vor sa vada si ei ceva nou.

Dumnezeu se descopera celor care Il cauta. Asta ziceam. Si experienta lui Dumnezeu este una extrem de puternica. Asa se vede Dumnezeu, si asa Il intelegi pe cat posibil pe Dumnezeu.

Iar constiinta noastra ca prim pas in cunoasterea lui Dumnezeu ajunge la o ratiune simpla: "exista", L-am vazut. Si Il vezi de mai multe ori si atunci te intaresti in credinta.

A-l vedea pe Dumnezeu inseamna efectiv sa vorbesti cu El si sa-ti raspunda continuu si constant in problemele vietii nu in inchipuirile tale, ci in mod real.


3. De ce Trupul si Sangele Lui sunt o realitate vesnica pe care tu o ignori cu maxim infantilism.

In primul rand subiectul asta "TRUPUL SI SANGELE" este unul maxim pe care orice crestin trebuie sa-l inteleaga deplin.
Dupa 3 ani si jumatate Hristos isi aduna Apostolii si le spune:
- luati si mancati trupul Meu
- luati si beti sangele Meu
- care pentru VOI si pentru MULTI se varsa, spre IERTAREA PACATELOR
- ACEASTA sa o faceti intru pomenirea mea.
- in prealabil a fost o CURATIRE a Apostolilor prin spalarea picioarelor

Adica ce e de inteles:
- Duhul Sfant a transformat painea si vinul in Trupul si Sangele Domnului
- Apostolii au primit DEPLIN TRUPUL si SANGELE lui Hristos
- Sensul consumarii Trupului si Sangelui:
- IERTAREA PACATELOR
- SFINTIREA APOSTOLILOR si UNIREA CU HRISTOS

- Se primeste porunca ca "ACEASTA" sa se repete - Aceasta adica "TRANSFORMAREA IN TRUP SI SANGE dar si CONSUMAREA" pentru ca la cina cea de taina cel mai mare lucru a fost TRANSFORMAREA alaturi de CONSUMARE.
- De ce porunca: pentru ca acest lucru trebuie urmat si de Apostoli si de intreaga Biserica, pentru ca Apostolii sunt capete ale Bisericii dupa Hristos si ei aveau datoria sa invete intreaga Biserica.

- De ce a zis HRISTOS "ACEASTA" - Pentru ca acest cuvant cuprinde extrem de concis TOT ce s-a intamplat la cina cea de taina, adica:
Curatirea Apostolilor (Spovedanie),
Transformarea painii si vinului in Trup si Sange (Euharistie)
Consumarea Trupului si Sangelui (Impartasire)

- De ce "Intru pomenirea mea" ? Nu pentru a "celebra" pe Hristos asa cum se intelege gresit.
O intelegere corecta ar fi "amintindu-va de tot ce v-am invatat eu".
- De ce "Aceasta sa faceti intru pomenirea mea" - Porunca asta este lasata Pentru intreaga Biserica si nu doar pentru cei 12. Nu este o taina rezervata celor 12 ci este data itnregii Biserici, asa cum Ap. Pavel va face mai tarziu pe acest fundament.


Hristos a venit pentru intreaga lume si nu doar pentru 12 oameni.
Experienta Trupului si Sangelui este una universala, pentru toti crestinii care se curatesc si se SFINTESC prin Hristos.



Daca cina cea de taina si Euharistia este UN SIMBOL, atunci Hristos s-a pogorat pe pamant pentru a infiinta Sarbatori omenesti iar cina cea de taina este o ... simpla sarbatoare la care lipseste muzica.

Hristos este DUMNEZEU si nu s-a pogorat pe pamant pentru SARBATORI ci pentru a ne da Trupul si Sangele Sau.

Hristos nu a venit sa ne invete sa mancam paine si vin si sa ne inchipuim ca sunt Trupul si Sangele Sau si sa facem "sarbatoare".

Daca evreilor Dumnezeu le-a dat MANA DIN CER, Hristos s-a pogorat sa ne dea mai putin, paine si vin ? Sau cu adevarat a venit sa ne dea TRUPUL SI SANGELE SAU care sunt cu MULT MAI MULT decat MANA SFINTITA DATA LUI MOISE.
Judeca si tu cu judecata dreapta - daca in Legea Veche evreii aveau putin, adica mana pentru sfintire, noi in legea noua nu avem nimic ? Sau Il avem deplin pe HRistos Dumnezeu care ne sfinteste DEPLIN. Legea Veche era a manei sfintite care este impartasita de sus si care il prefigureaza pe Hristos, iar legea noua este a deplinatatii, in care Dumnezeu se impartaseste deplin omului.



Inainte sa fim atat de categorici pe probleme majore cum sunt Euharistia iti sugerez sa faci o analiza comparativa Ortodoxie/Catolicism/Restul pe problema si sa vezi niste texte care prezinta clar fiecare parere si apoi sa-ti formezi propria parere.

Daca spui ca e plin de har inseamna ca spui ceva contradictoriu, nu poate fi doar un simbol. Doar daca intelegi harul ca in protestantism, dar in ortodoxie este energie necreata, parte din divinitate, pentru ca izvoraste din Dumnezeu.
Acum te intreb iar, nu-i asa ca si aceasta e o conceptie protestanta, cea cu simbolismul Sfintei Impartasanii? Tu spui ca ai o conceptie personala despre invatatura, dar tot ce sustii sunt de fapt dogmele protestante, te rog sa observi asta. Si atunci te intreb de ce crezi ca Luther e mai mare si stie mai bine decat toti sfintii Bisericii? Aici trebuie sa te lamuresti, restul sunt doar ramificatii din aceasta conceptie.

gpalama, citeste cu atentie, si spune cind a avut loc spovedania la cina cea de taina. Ca sunt tare curios. Se chinuie unii asa mult sa gaseasca radacini ale altor sacramente decit botezul si euharistia in ce a facut si spus Cristos, de ma cuprinde amuzamentul. Caci tot acel efort este pentru justificarea institutionalitatii castei sacerdotale.

Evident, ti-ai gasit virgula pentru care nimic din ce am zis eu nu este bine. Logica specific protestanta. Ai gresit virgula 3 nu e nimic bine. Dar poate ai inteles tu gresit..., sau poate nu ai citit ???

Curatirea pe care Hristos a facut-o Apostolilor este inlocuita azi de Spovedania pe care preotii (pusi de Hristos) o fac credinciosilor. Este tot o curatire, asemenea aceleia pe care Hristos a facut-o cu Apostolii.

Hristos a curatat trupul si a spus ca ei sunt curati. Dar curatia asta nu are numai sensul curatiei trupesti ci Hristos i-a pregatit si pentru sfintirea lor prin Trupul si Sangele Lui.

Iar la restul nu ai nimic de zis sau evident, dupa tiparul protestant, de evitare, negare, minimizare, nu iti pasa ? Mai bine ai citi si restul.



De ar fi adevarul cat de mare in fata voastra voi il ignorati si gasiti un pai in ochi pentru care nu e bine...
Poate ar trebui sa stai sa meditezi un timp pe ce am scris ca nu e scris chiar gresit.

I-a spalat pe picioare, si doar ca a zis "voi sunteti curati, dar nu toti". ASTA e "stramosul" Confesiunii?!

Nu e stramosul. Este doar logica dupa care noi ne curatim inainte de a ne impartasi. Spusa clar de Hristos: inainte de a fi partasi cu Trupul si Sangele Meu trebuie sa fiti curati. Si nu stiu cat se referea la curatenia picioarelor.

Dar misto-ul face parte din adevarul protestant.... mai bine ca mine decat sa recunosc adevarul.

Nue nici un misto: nu mi-as permite, nici in forul interior, sa fiu ironic fata de asa ceva. Intrebarea e simpla: apostolii si-au marturisit pacatele? Scrie aceasta in mod explicit? Nu. Spovedania a fost instituita de Biserica, nu de Domnul.
Fa dragoste de frate, cum se zice in Rasarit, si nu mai ma numiti neoprotestant, tu si Cata: pentru mine, nu existe crestinism real fara Maica Domnului. Asa ca, desi sunt de facto adenominational, voi fi neoprotestant cind or vorbi porcii.

Hristos vorbeste ca "sunt curati".
Sunt curati de PRAF sau de PACAT ?


In Vechiul Testament oamenii isi marturiseau pacatele si puneau mana pe jertfa care era sacrificata.
Sf. Ioan Botezatorul primea oamenii la el care isi spuneau pacatele si ii stropea cu apa spre "pocainta" spre botezul apei - iertare de pacate.

Asta era legea iertarii de pacate - oamenii isi spun pacatele pe care le au si le sunt iertate.

Asta este legea pusa de Dumnezeu pentru toti oamenii, inca din Vechiul Testament.

Cum a curatit Hristos de pacat pe Apostoli ? Numai El stie. Insa Hristos ne spune clar ca "sunteti curati"; si asta nu pentru ei, ci pentru noi, toti crestinii care vrem sa urmam lui Hristos. Hristos a vorbit o data pentru intreaga umanitate si Biserica, si fiecare cuvant al Lui are semnificatie majora.


Dar noua ne este pusa lege si randuiala de Apostoli, sa ne marturisim pacatele pentru a ne curati de ele. Iar Apostolul Pavel le zice multora sa nu se apropie la cina Domnului daca au pacate ca vor muri. Iar pacatele se spala prin marturisire.


Hristos nu a lasat 12 propovaduitori care sa dea din gura. Le-a lasat "putere de a lega si dezlega". Ce sa lege si sa dezlege ?

Ce facem noi ortodocsii faceau si ortodocsii primari. Noi inca pastram Liturghia Apostolului Iacob pe care Apostolul Iacob o facea in Ierusalim si care este apropiata de ce facem noi acum.
Noi pastram foarte curat ce se facea in Biserica primara.
Iar toata Istoria si toate scrierile dintre anii 100-300 (pentru ca sunt nenumarate scrieri nu numai ale Bisericii) arata clar: noi, ortodocsii, de la Ierusalim si pe tot imperiul Roman/Bizantin, am avut si uniformizat acelasi tipar in Biserica, luat dupa modelul din Ierusalim si Roma.

Eu nu te-am numit neoprotestant, nici macar protestant. Am spus ca ai unele conceptii din dogma protestanta, ceea ce nu poti nega nici tu. Iar aceste conceptii, cum ama spus-o de atatea ori, nu numai tie, vin din ecumensim, care este construit pe dogma protestanta.
In legatura cu ieratrea pacatelor inainte de Inviere si de Cincizecime, daca iti amintesti ce facea Sfantul Ioan Botezatorul si pentru ce era acel botez.

Bun. In Sacramentul Spovezii, tocmai pentru a se ierta pacatele, trebuie o marturisire a pacatelor. Vezi asta la Cina? Nu. Botezul lui Ioan NU este botezul crestin, chiar tu ai afirmat asta, pe alte topice. Si ai dreptate, este doar o prefigurare, ca multe altele.

Când eram închis în castelul fără margini al minţii mele, unde îmi părea că am atins libertatea absolută şi mă credeam stăpânul unic şi deplin al propriului imperiu: eram total de neconvins în discuţiile cu vreun credincios. Orice argument al mamei mele, de pildă, sau al surorii mele care mergea constant la slujbele din biserică, se spovedea, se împărtăşea etc., îmi părea nerozie şi păcăleală.
Îi găseam pe toţi îndoctrinaţi şi, vai, păcăliţi şi orbi. Lumina era la mine, nu la ei. Uneori îi luam peste picior, alteori eram sarcastic şi crud, în general însă îi lăsam cu ciudăţeniile lor întrucât nu voiam să îi supăr prea tare. La rândul lor şi ei se necăjeau pt. mine şi mă lăsau să îmi văd de treburi, rugîndu-se statornic să mă păzească Dumnezeu în rătăcirile mele isteţe...
Ceea ce nu cunoşteam atunci este faptul crucial că mintea ruptă de inimă nu poate funcţiona normal. După cum mintea care ascultă de o inimă coruptă, bolnavă, pătimaşă - funcţionează încă şi mai prost.

Am învăţat din propria experienţă că discuţiile cu argumente arareori ating ţinta când e vorba de credinţă. Deoarece omul care trăieşte strict în universul mintal găseşte mereu un loc sau altul, o planetă sau galaxie întreagă unde să se refugieze şi să îşi păstreze convingerile. Mintea ne apare nouă, muritorilor, ca infinită... E infinită şi e a noastră, credem, deci putem să ne desfătăm cât voim cu cele ale minţii. Zeci de vieţi de am avea şi nu putem da de fundul sau de lungul sau de latul universului mintal personal. De aceea, dacă e posibil ca un om să îşi reînnoiască mintea, aceasta nu se face prin propria minte, ci numai şi numai din afara ei. Din afară vin şi influenţele benefice şi cele dăunătoare. Din văzduhuri vin şi demonii şi Îngerii Domnului. Vin pe multe căi, unele camuflate în lucruri fizice, precum slovele dintr-o carte. Sau camuflate în oameni, în întâmplări, în vise...

Cândva un prieten care sesizase că studiul viului pe cale ştiinţifică mă adusese la certitudinea că Dumnezeu Este, mi-a spus: "Pe Dumnezeu Îl vei cunoaşte cu inima, nu cu mintea. Citeşte Scriptura cu inima, nu cu intelectul tău deprins în filosofare şi metodologie ştiinţifică. Schimbă instrumentul de cercetare! Şi vei obţine alte date." Prietenul meu din copilărie, un băiat robust şi plin de şotii, împreună cu care am făcut multe năzbâtii băieţeşti în adolescenţă, devenise între timp preot. Ţinea mult la mine şi ştia că şi eu îl iubesc, aşa încât mi-a spus limpede ce am de făcut, de voiesc: să reiau legătura cu inima. Ce era aceea inimă, însă, eu nu ştiam pe atunci... A fost nevoie de câţiva ani buni şi de multe întâmplări "de poveste" ca să încep a dibui calea minţii mele către sălaşurile tainice unde îmi izgonisem inima. Mireasa Domnului din sufletul meu o izolasem într-un turn mai murdar decât turnul Londrei din vechime şi zăcea acolo într-o condiţie atât de mizeră, încât mai că nu am murit pe loc în clipa când am avut prima străfulgerare a ceea ce făcusem ani şi ani...

Domnul a purtat cu blândeţe mintea mea către sălaşul unde biciuiam fără milă Numele Lui şi Chipul Lui din mine. Fiară fiind, eu muşcam şi urlam deîndată, la fiecare atingere a harului care mă chema, mă purta, mă răbda... Cu mult mai presus decât o doică preablândă, Domnul m-a îngăduit şi instruit, lăsîndu-mă să gust spre lămurire fie sălaşurile nebuniei, fie picătura păcii, fie noima întrebărilor bune fie păcăleala întrebărilor proaste, de fundătură.

Atras cu înţelepciune înspre poezie şi muzică, prin oameni providenţiali, dar şi către muncă fizică şi intelectuală prin împrejurări dificile ale vieţii, precum şi prin pierderi majore pe care a trebuit să le îndur, făcîndu-le faţă cumva, am început de la o vreme să întrevăd drumul către inima mea şi să îi percep, la început ca o părere parcă, tânguirea şi agonia...

Cu greu mă pot ierta astăzi pentru ce mi-am făcut mie însumi şi pentru câtă amărăciune am prilejuit altora prin orbirea mea spasmodică. În special celor care m-au iubit, deşi eram cum eram, cu greu mai pot să îmi imaginez cum le-aş putea vreodată cere iertare. Mă gândesc mai întâi la părinţii mei şi la alţi oameni dragi, care m-au iubit şi m-au îndurat.

NU, argumentele intelectuale pe tema credinţei nu fac decât să întărească contrargumentele celui care încă îşi ţine inima pe jar şi ghimpi de fier. Cel care mai are încă mult de pierdut până să ajungă la fundul sacului într-un aspect sau altul al vieţii sale, nu se va opri prin dezbateri teologice. Ci încă mai mult se va înrăi, dărîmîndu-se singur.

Nu merg la biserică mai curat decât de obicei în virtutea unei convingeri intelectuale. Aşa cum, când am grijă ca nu cumva să put când mă apropii de copiii sau de soţia mea pentru o îmbrăţişare sau un sărut - nu din raţiuni intelectuale o fac. Nici o teorie savantă nu mă poate face să mă îmbăiez înainte de a îmi îmbrăţişa pruncii. Ci numai şi numai raţiunea inimii mele îndrăgostite de copiii mei, raţiune care îmi şopteşte că aşa se cuvine să fiu - curat, când mă apropii de cei iubiţi.
Nu mintea îmi spune să mă spovedesc pentru Împărtăşanie, ci glasul inimii mele ruşinate, umilinţa ei, datoria şi dorirea ei tainică de a fi pe placul şi spre odihna Celui iubit.
Câtă vreme inima mea iubeşte pe Domnul, nu am nevoie de nici un argument intelectual pentru a mă spăla prin lacrimi, prin lacrimi de căinţă, mai întâi.
Dar eu înainte nu ştiam că am şi inimă şi că o siluiam în noroiul cocinii mele sufleteşti. Eram cu totul nesimţit şi orb şi surd şi bicisnic cu pruncul lui Hristos din mine. Dumnezeu să mă ierte şi să mă iertaţi şi voi pentru crimele minţii mele împotriva sufletului altoit din noi!

Faptul ca nu este mentionat nu inseamna ca nu este.

Dumnezeu nu trebuie sa declare "TE-AM SPOVEDIT SI TE-AM IERTAT". Pentru El este suficient sa spuna "esti curat", asta insemnand totul pentru acel moment. Adica si faptul ca pacatele lor sunt cunoscute de Dumnezeu dar si faptul ca Dumnezeu le-a iertat.

Si dupa cum Hristos a spus clar ca pe ucenici i-a invatat suficient cat sa poata duce, iar Duhul Sfant ii va invata TOTUL pe baza adevarului lui Hristos.

Faptul ca tu nu vezi "spovedirea" nu inseamna ca nu exista.

Daca Hristos marturiseste "CURATIA" inseamna ca exista si un act de iertare a pacatelor. Nu complet in forma Spovedaniei de azi.



Insa ceea ce Hristos a savarsit atunci si preotii savarsesc astazi.
Esenta este aceeasi, forma este usor diferita, deoarece SAVARSITORUL ESTE ALTUL
Nu mai este Hristos in fata credinciosului. Iar in cazul asta credinciosii nu mai sunt Apostolii.
Hristos a incredintat preotilor puterea de a lega si dezlega si credinciosilor datoria de a urma pe preoti.
Preotul nu este HRistos, el lucreaza cu autoritate si putere de la Hristos.
Preotul nu se substitutie dumnezeirii, lucreaza cu invoire si autoritate de la Dumnezeu.



Nu vezi spovedania, dar constientizezi curatirea ? Daca tu constientizezi curatirea, atunci intelege ca spovedania noastra este "CURATIREA" facuta de Hristos. Si nu poate exista "CURATIRE" fara o lista de pacate. Chiar daca Apostolii nu si-au scris o lista de pacate si nu au spus-o lui Hristos, spovedirea are multe functiuni care atunci nu isi gaseau rostul:
in principal de a recunoaste si asuma o greseala si pacat, de a nu-l mai repeta, de a-l indrepta.
Dar Hristos era cu Apostolii continuu si El ii invata continuu si avea grija de indreptarea lor duhovniceasca.


Alt nume, forma usor diferita, dar sensul ei este acelasi; de a restabili legatura omului cu Dumnezeu prin iertarea pacatelor.

In primul rand, Biserica a fost intemeiata la Cinzecime. Sacramentele nu au sens decat in Biserica; cu asta, "protestantul" :) de mine sunt perfect de acord. Asadar, Taina Spovedaniei nu putea fi reglementata si practicata decat de catre si cu membrii Bisericii, anume in relatia cler-mireni si ierarhi-preoti. Mai e ceva: este gandul tradarii un pacat? Da. Nu stia Domnul cine Il va vinde? Ba da: "cel ce va intinge mana cu mine in blid Ma va vinde". Cum poate fi cineva curat, daca staruie pacatul in el? Pai nu e. "Caci voi sunteti curati, dar nu toti". Asadar ceva schioapata: nu a fost un act de cainta. Spovedaniei i se mai spune si Taina Pocaintei. Pocainta la Iuda? Hei! Pocainta duce la viata, si nevazut la inviere interioara nu la tradare si suicid. Deci a fost ca...o regizare, ca un ritual de implnire a celor prevazute din veac. Semana cu Spovada, dar nu era. Era o Theo-drama, ca sa folosesc titlul unei scrieri celebre a lui von Balthasar.
Inca ceva: savirsitorul Tainelor este...adevaratul Intemietor al Bisericii, adica Hristos. (Mihnea, tu explici mai bine cum este cu in persona Christi).

Iisus este Arhiereul suprem, cum spune Par. Staniloae. Evident ca poate ierta si pacatele, la fel cum se intampla la Spovedanie. Sa ne amintim episodul cu paraliticul, ii spune ca pacatele ii sunt iertate, iar cei de acolo se intrebau cine e El, de iarta pacatele. De asemenea, la Intrupare o curateste pe Maica Domnului de urmarea pacatului stramosesc, inainte de Cincizecime si Botez.
Putea sa ierte pacatele Apostolilor in acel moment? Evident ca da. Ne amintim ca pe orb L-a dat cu noroi, desi putea doar sa il vindece fara un ritual.