atitudinea fata de pacatul savarsit in biserica
 

Va propun urmatorul test cu o singura varianta de raspuns:

Esti in biserica si observi un ins care sustrage bani din cutia milei. Ce faci?

a) ii dai milostenie
b) il opresti prin viu grai si ceri si altora ajutor
c) iti faci de lucru in zona, foarte aproape de el, sperand ca se va opri
d) te rogi pentru el
e) te straduiesti sa nu-l judeci si iesi din biserica
f) (alta varianta - specificati-o)

Va rog sa argumentati raspunsul ales!

Cred ca va fi interesant si instructiv. Eu una tocmai ce am picat testul, la propriu. Va voi povesti la final. A, era sa uit - nu se dau premii!! :)

Il bati pe umar, si ii zici, mai in gluma mai in serios, "Dragule, Iisus vede." Daca tot nu s-a oprit, ceri ajutor. Mi se pare normal asa.

Asta, cu "Iisus vede" imi aduce aminte de un banc, pe care am sa vi-l spun pe un topic adecvat.
Lasand gluma la o parte, subscriu la aceasta varianta de raspuns, in concordanta cu Matei 18:15-18.

f)pui tu in cutia milei ce a luat el, si mai pui si in plus(partea ta) in cutia milei, si ii mai faci si milostenie celui care a furat, deoarece "cine pe saraci ajuta pe Dumnezeu il imprumuta".In felul asta ii ajuti si pe cei de la care persoana respectiva a luat banii dar o ajuti si pe persoana respectiva (care este tot ca cei pentru care erau banii)

Aş face ce m-a lumina Dumnezeu în clipa aceea. În niciun caz n-aş aplica un comportament programat sau un principiu rigid.

O asemenea împrejurare îmi aduce aminte de un moment petrecut acum mulţi ani într-o mănăstire care mi-a rămas întotdeauna ca o santinelă a memoriei atunci când se arată, de după vreun colţ al gândirii, ispita judecării aghirofiliei clerului.

Mă aflam în biserică şi mă tot uitam după pangar, când zăresc într-un ungher discret o masă cu ceva lumânări, lucruşoare de tipul "suvenir mănăstiresc" şi colportaj modest, iar lângă acestea un bol cu bani, nici foarte mulţi dar nici puţini. Cum nu aveam bani mărunţi, mă uit după tăicuţul călugăr responsabil cu pangarul improvizat şi nu-l găsesc. Dau roată biserica şi văd la una din cele două strane "cântătoare" un monah afundat în lectură (sau rugăciune???), aşa, ca pentru sine. Mă apropii tiptil ca să nu deranjez, oprindu-mă la o distanţă respectuoasă cu îndeletnicirea părintelui şi aştept să fiu văzut fără să-mi semnalizez prezenţa în acest scop. Nici nu aştept prea mult, până când ochii monahului se desprind de literele cărţii şi mă fixează cu un aer cald-întrebător. Îmi cer scuze pentru deranj şi îl întreb cum aş putea să schimb nişte bani. Simplu, îmi zice, te duci la boldul ăla şi îţi schimbi banii. Vizibil şocat de "soluţie", emit un "mulţumesc" bâlbâit dau să fac stânga-împrejur în direcţia pangarului cu autoservire, dar începe să mă zgândăre dracul iscodirii şi-l întreb: dar aşa procedaţi întotdeauna cu toţi care intră în biserică?. Da, răspunde părinţelul, noi suntem călugări şi nu se cade să vindem ceva în sfânta Biserică, întrucât Mântuitorul nu ne-a poruncit să vindem nimic pentru folosul nostru, în afară de avuţia personală în scopul exclusiv al milosteniei. Încurcat de logica stranie a argumentului primit, bag la înaintare motivul suspiciunii şi neîncrederii, valabil cu asupra măsură în lumea din care veneam eu. Monahul mă linişteşte, asigurându-mă că în mănăstirea aceea calcă numai oameni buni, ceilalţi preferând alte locuri decât mănăstirile. Dar nu mă las şi înaintez o ultimă anticipare-concluzie-provocare: probabil sistemul funcţionează până se întâmplă ca vreodată să fiţi serios păgubiţi...Nu, îmi zice părintele, noi ştim şi avem încredere că primim cât avem nevoie, iar dacă un om oarecare ia din banii aceia înseamnă că are mai mare nevoie de ei decât noi şi tot Dumnezeu îl ajută astfel să iasă dintr-un necaz. Dar acestea sunt lucrări tainice, noi nu ne gândim la ele şi nu stăm la pândă să le descoperim. Treaba noastră e să ne îndeletnicim cu rugăciunea şi cu milostenia, că pe toate celelalte le primim îmbelşugat aşa cum ne încredinţează Mântuitorul. Ne-am luat rămas bun cu zâmbete diferite pe chip, al lui discret şi binevoitor, al meu perplex, ilustrând, cred, destul de bine lecţia pe care am primit-o în ziua aceea.

E adevărat că mănăstirea nu era tocmai la drumul mare şi, fiind mai greu accesibilă, turiştii ocazionali şi pelerinii de la confort I ( adică aceia care nu-şi chinuie maşinile dragi şi uşor idolatrizate în afara asfaltului impecabil, iar de mersul pe jos se feresc ca de boală) dădeau mai rar pe pe-acolo.
Probabil cineva care gândeşte cum gândeam eu atunci poate să spună că minunata detaşare de griji şi profund duhovniceasca lipsă a prezumţiei de vinovăţie în întâmpinarea aproapelui, reliefate în experienţa relatată anterior, sunt valabile numai în "pustie". Nu ştiu. Ce ştiu însă este faptul că am primit atunci o lecţie inductivă de creştinism autentic care îmi păzeşte, uneori, mintea de judecarea pripită a unor abuzuri aparent evidente.

Exact la banc ma gandeam :))

N-are cum sa ia bani de acolo... Cutia milei e incuiata si are doar o mica fanta prin care se introduce banul pt milostenie.

Si daca, totusi, cutia nu e incuiata si eu (desi m-as mira...) vad cum cineva sustrage bani, primul impuls ar fi: :13:
Al doilea impuls ar fi::104:
... dar fiind in biserica nu as da curs acestor impulsuri si as face ce stiu eu ca ar fi facut un crestin adevarat adica:
L-as mustra discret, cu blandete, si as pune eu bani in locul celor sustrasi. Apoi le-as sugera celor din consiliul bisericesc sa incuie cutia.:26:

Probabil o asemenea scena m-ar lasa fara cuvinte. Una e sa stiu cum se procedeaza corect si alta e sa intuiesc ce patimi m-ar vor lupta in momentul acela. Daca as fi cuprinsa de trufie, l-as mustra zdravan si i-as arata ca , iata, el a gresit. Daca ar fi o biserica in constructie, as face acelasi lucru dorind sa apar averea bisericii. I-as explica apoi ca ar fi putut cere sau cersi daca are nevoie de bani. Sunt cam zgarcita si nu suport sa-mi ia nimeni nimic fara sa-mi ceara. Deci n-as putea suporta sa ia nimeni nimic nici de la biserica.

Daca as avea o stare duhovniceasca buna si as fi stareta manastirii, ehei! As proceda ca la carte! Daca sunt pusa sa pazesc averea bisericii, o pazesc si gata. Milostenii fac din banii mei, nu din ai bisericii. Acesti bani ar trebui contabilizati si impartiti cu un rost, nu cum il taie capul pe fiecare. Stiu ca nu e un raspuns grozav, dar, daca tot nu se dau premii...

Multumesc participantilor! :)

Jos palaria celor care au dovedit o judecata sanatoasa (un NU hotarat furtului sau Doamne, lumineaza-ma!) Insa e bine sa tragem invataminte si din greselile altora.

Acum, sa va povestesc patania mea.

Intr-o dupa-amiaza de duminica, am intrat intr-o biserica si m-am asezat intr-o strana sa ma bucur de liniste. Stateam asa, gura casca, cand mi-a atras atentia comportamentul unui barbat. Doar dupa ce a repetat gestul am inteles ce facea - extragea bani din cutia milei avand o unealta in acest sens. O data, de doua ori, de trei ori ... dupa fiecare extragere, mergea si se inchina pe la icoane.

Mi-am zis: Doamne, numai de asta n-aveam nevoie acum! M-am gandit sa-i dau bani, dar era o falsa milostenie; m-am gandit sa ma asez chiar langa cutia milei, ca era acolo o ladita, dar n-am facut-o. M-am ridicat si am plecat.

Am iesit cu sufletul greu, as fi zis dezamagita. Si ma straduiam sa nu judec, sa-i gasesc scuze si sa-mi imput ca nu stiu eu de cata pocainta o fi in stare apoi omul acela. Am zis totusi sa-i spun si parintelui duhovnic iar gandul asta, ca trebuie sa-l intreb, mi-a revenit succesiv desi in mod normal l-as fi dat uitarii.

Spre surprinderea mea, parintele a fost foarte vehement si mi-a spus ca trebuia sa fac ceva, sa spun altora, sa nu-l lasam asa, sa-l dam pe mana politiei (din exprimare, deja nu mi se mai adresa doar mie ci noua, tuturor!). Mie nu-mi venea sa cred, il suspectam ca ma pune la incercare. Cum parinte, nu trebuia sa nu-l judec, sa..?! NU! Se fura din biserici nu de nevoie ci din cauza patimii. Mi-a povestit si cum unei doamne i se furase geanta cu multi bani chiar din biserica noastra, 10.000 lei pe care ii avea la ea pentru operatia copilului. Inainte de a merge la spital, venise cu copilul in biserica sa se roage, a lasat geanta nesupravegheata si s-a trezit fara ea. Ce mahnit era parintele...

Si am inteles ca nu dezamagirea ma apasa ci constiinta, ca am fost o lasa si n-am facut nimic sa-l opresc. Ca am aere din pateric, chiar daca imi lipseste intelepciunea si dreapta socoteala. Am inteles ca sunt o prefacuta si proasta pe deasuprea.

Poate multi dintre voi nu veti fi de acord si veti ridica din sprancene, dar eu mi-am invatat lectia!
Data viitoare, voi lasa ipocrizia la o parte si voi lua atitudine!

Ca sa vezi, in timp ce eu credeam ca m-am straduit sa fac ce trebuie (sa nu judec, sa nu pun omul intr-o lumina proasta aratand cu degetul pacatul), in realitate m-am facut partasa la pacatul lui dupa cum a tinut sa-mi spuna chiar parintele "te-ai facut partasa la pacatul lui!". Si mi-a zis apoi ca trebuie sa ma duc la biserica respectiva sa-i spun si preotului de acolo ce am vazut.

Retineti faptul ca parintelui nu i-am dat prea multe detalii, i-am spus doar ca am vazut pe cineva furand din cutia milei intr-o biserica, ca nu am facut nimic si l-am intrebat cum ar fi trebuit sa procedez.
Asa ca nu mai poate fi vorba despre o situatie particulara ca cea prezentata mai sus. Sa nu ne facem deci iluzii ca am avea vreo scuza sa toleram astfel de fapte!

Acum, că ai descris mai în detaliu cum au stat lucrurile, respectiv că omul avea o unealtă în scopul de a extrage banii, deci că premeditase și era hoț, mi se pare evident că părintele duhovnic are dreptate.

Situația este similară cu cea în care, în autobuz, vezi pe unul că bagă mâna în buzunarul cuiva.
Este inadecvat să te gândești atunci că acolo este creștinește să aplici principiul nejudecării.

A nu judeca în sensul spus de Mântuitorul are o conotație morală: nu-l osândesc pe altul pentru păcatul lui, nu-l disprețuiesc, nu îl urăsc, nu mă scârbesc de el, dacă sunt preocupat de ale mele și îmi dau seama că pot să stau mai prost decât el în privința virtuții. Dar este bine ca păcatele să le numim cu numele lor, pe care, cel puțin temporar, îl împrumută și omul care se asociază cu acel păcat. Poți să-i faci un bine cuiva spunându-i că dacă fură este hoț și că își pierde mântuirea dacă nu se îndreaptă și nu-și repară greșeala (în Legea Veche trebuia să înapoieze împătrit ceea ce a furat) sau dacă nedreptățește pe cineva, sau de curvește ș.a.m.d. Fără a ne asuma, prin aceasta, vreun ascendent asupra lui, fără a ne socoti pe noi mai buni.

Totusi, povestea ta m-a facut sa-mi revizuiesc parerea despre ce as face...
Daca ne gandim la fapta in sine, la FURT, mai intelept ar fi din partea noastra, sa oprim pe loc hotul si sa-l denuntam. Facand asa ii dam ocazia sa se dezvinovateasca si cine stie, daca furtul era de mare necesitate, ceva disperat, il vom putea ajuta si totodata ii aratam ca orice situatie, cat de grea si disperata am avea, NU TREBUIE SA FURAM.
Inchizand ochii, inseamna ca toleram. Si acesta, hotomanul, va baga, data viitoare, mana in buzunare sau posete.
Cred ca fiecare din noi care am vedea in magazin sau autobuz pe cineva furand am striga in gura mare: HOTUL!
Pai si la biserica e cam acelasi lucru.
Nu, nu, nu trebuie sa toleram hotia, oriunde s-ar intampla.

Deci mi-am revizuit parerea: ar trebui sa luam atitudine, hotarata, impotriva hotilor.

Este o mare diferenta intre a nu judeca, si a opri pe cineva sa faca o fapta rea.

In momentul in care opresti pe cineva, il anunti la politie, etc, tu il ajuti ce cel caruia ii se furau banii (in cazul acesta, biserica). Ajuti, nu judeci. Sunt doua lucruri diferite.

Daca nu-l opresti pentru ca-l judeci, atunci hai sa fim pasivi oricarei persoane care fura, omoara, etc, ca sa nu-i judecam.

Multumesc celor care au explicat cum sta treaba cu judecarea aproapelui.

Intr-adevar, eu credeam ca trebuie sa accept si omul si pacatul pe care il face. Dar nu! Deci nu te judec - in sensul de nu te dispretuiesc etc., dar vad pacatul pe care il faci si-ti spun ca nu sunt de acord cu el. Multumesc :)

Admitand ca de data asta am aprofundat mai bine lectia, citind si marturisirea colegei Mena59 ca si-a schimbat optica, as putea spune ca topicul si-a indeplinit rolul. Sper sa fie de folos si altora! Doamne ajuta!

Depinde de caz...
Nici nu stiu cum as fi reactionat in momentul respectiv,de obicei eu fie sunt mai curajoasa-fie mai inconstienta sa ma opun infractiunii,astfel ca in Romania numai Bunul Dumnezeu si ingerii sai m-au scapat din tot felul de incidente cu furaciosi si oameni nelegiuiti,nu intru in detalii!

Dar...oare asa este si crestineste si spiritual ?
Nu prea,deoarece povestea de pe forum mi-a amintit de 2 intamplari in care protagonisti sunt Parintele Galeriu in Bucuresti si Parintele Tihon din Muntele Athos.
Intorcandu-se seara mai tarziu,de la niste binecuvantari Parintele Galeriu a fost atacat de hoti pe strada;acesta nu numai ca nu le-a dat banii care-I avea asupra sa dar le-a mai dat si pantofii si salul,astfel incat s-a intors acasa intr-un hal si a stat bolnav o saptamana deoarece era frig si zapada pe jos,in acea perioada.

Parintelui Tihon,i s-a intamplat sa fie calcat de hoti la chilia sa si deoarece nu aveau ce sa fure pt ca Parintele inadinans nu voia sa sminteasca pe nimeni cu posesiile materiale si deci nu detinea nimic de valoare,atunci hotii i-au furat Psaltirea.Din intamplare a fost prinsi de politie si speriati au declarat ei insasi ca au intrat in chilia aceluia si i-au furat Psaltirea.
Atunci politistii s-au intors la Parinte spunandu-i ca tocmai au gasit hotii care i-au furat cartea dar ca el trebuie sa mearga la Pireu ,unde se va tine Ancheta si judecarea hotilor.Parintele s-a impotrivit dar nimic,a fost luat mai mult cu forta la judecata sa depuna marturie.El spunea intruna ca deja a iertat hotul,deci nu mai este nevoie de judecata.

In timpul judecatii plangea si se tanguia ca nu voia ca el sa fie motivul de inchisoare al acelora;pana la urma li s-au facut mila de plansul si zbaterea omului batran si sfant si l-au lasat sa plece.
Parintele Tihon nu mai pregeta sa se mire dupa aceasta intamplare;spunea:"mai,acestia din lume au reguli diferite,nu stiu ca Tatal ne cere sa iertam!"

Mai bine pun linkurile cand ma intorc,acum trebuie sa ies in graba.
Caci nu am un talent narativ deosebit :)

Uitasem ceva:
Daca doctorului respectiv chiar ii erau necesari acei bani caruia I se pregatisera mai mult ca sigur ca Dumnezeu ii potrivea in asa fel incat sa ajunga la el.
Banuiesc ca a operat si fara banii respectivi cum am mai intalnit in lumea spitaliceasca ,ca doar si printre medici avem suflete de crestini adevarati :)

Oare cum am ramane la auzul acestei vesti:Doctore ti-am pregatit banii pt operatie atata cat ne-am inteles insa intrand in biserica sa ma rog inaintea operatiei ,banii mi-au fost furati...
Nu am zice :"da-i in colo de bani,hai sa facem operatia si daca te rogi si pt mine cand iti aduci aminte ,sunt multumit si cu aceasta plata!"

Da, la un moment dat m-am gandit si eu la cum ar face un sfant, asa cum si eu am mai citit. Dar nu e chiar asa... Atitudinea sfantului este sustinuta de sfintenia lui. El stie ca purtarea lui blanda fata de hoti ii va intoarce pe acestia la o viata cinstita. Pentru ca sfantul face aceasta cu dragoste sincera si cu o smerenie adanca si nu pentru ca asa scrie in codul legilor duhovnicesti.
Sfintenia lui ii corecteaza pe hoti nu fapta in sine.
Ce noi am avea curajul sa procedam cu salbaticiunile pustiei tot asa cum au procedat sfintii pustiei?? Sigur ca nu caci "sfintenia" noastra le-ar face si mai feroce.
Tot asa si cu hotii.
Cum procedam cand vedem un hot in actiune? Intai ne oripilam apoi stam pe ganduri: " sa-l traznesc pe asta? sa-l dau pe mana politiei? Nemernicul! Talharul! A, dar stai, cum se zice? Sa-l iertam pe cel ce ne greseste... Mda, bine, hai sa-l iert... Nu zic nimic, il las,no, ca asa-i crestineste...
No, si-l las in pace, ca sa fac si eu cum ar face un sfant. Dar ce departe sunt cu cugetul de cele sfine! Iar hotul ramane tot hot... Si cu banii din cutia milei...

Pai da,iarasi am uitat sa spun ca prin atitudinea lor extrema pentru lumea aceasta,acesti Sfintii i-au adus si pe talhari pe calea pocaintei atat de mult i-au transfigurat dragostea Sfintilor!

Cu o mica precizare:cine sunt acesti Sfinti;personaje fictive din carti? Nu oameni care au avut acelasi start ca si noi? Nu toti suntem chemati la sfintenie?
De ce sa traim in dublu standard,intelegand ca Sfintii sa procedeze astfel iar noi in alt fel?

O să-ți răspund la acestea cu o vorbă tot a unui părinte deosebit - Nicolae Steinhardt. El spunea că poți ierta (și chiar ești dator) răul care ți se face ție; dar ești dator să nu taci, să nu fii pasiv atunci când este vorba despre răul care i se face altuia.

În cazul cutiei milei nu se fura din buzunarul persoanei care a văzut fapta.

Trebuie să ne ferim a răspunde răului cu rău, este adevărat. Domnul spune să-i dai și cămașa celui care îți cere haina, să faci un dar din ceea ce el vrea să ia de la tine cu forța. Cred că așa au gândit părinții pe care i-ai pomenit mai sus. Le-a fost milă de bieții hoți, poate și pentru starea morală în care se aflau dacă s-au dedat la astfel de fapte, și au vrut să-i ajute, să le ofere mila și dragostea lor; iertându-i din start, evident.

Tot părintele Galeriu, la sfârștiul unei liturghii, a anunțat în biserică faptul că se furaseră banii din cutia milei. Îi deplângea pe hoți și se ruga pentru ei ca să fi fost în nevoie și să nu li se socotească păcatul. Nu ar fi dorit să fie pedepsiți, dar ar fi vrut să se pocăiască pentru a se mântui. Îl întristase, însă, fapta și nu cred că dacă i-ar fi surprins pe făptași în momentul acțiunii nu le-ar fi spus nimic.
Răul (faptele rele) trebuie izolate de societate, o spunea tot Părintele.

Asta spusesem si eu ca nu numai fapta iertarii i-a transformat pe hoti ci si dragostea sincera si smerita a sfantului.

Sfintii s-au ridicat dintre oamnei reali si inca se mai ridica. Sunt printre noi, cum s-ar zice. Si noi suntem chemati dar putini alesi. Si doar alesii pot face fapte de sfintenie.
Eu vorbesc acum numai despre mine: stiu ca sunt chemata la sfintenie dar stiu ca in starea de acum nu voi fi aleasa. Asa ca nu am indrazneala sa fac faptele pe care le-au facut sfintii. Incerc, dar nu-mi iese. Poate fapte mai mici cum ar fi: o mica milostenie, o iertare celui ce mi se pare ca m-a jignit, o rugaciune dimineata, una seara, un post asa, mai "gustos", fapte mici pe masura mea de om "caldicel".
Pai sfintii fac fapte mari. Chiar si eu ii rog sa faca fapte mari pentru mine caci eu nu pot. Ei cu ale lor, pe masura lor, eu cu cele pe masura mea.
Cand voi creste si eu, faptele mele vor deveni marete negresit.
Doamne ajuta-ne!!

Spunea părintele citat anterior că ales devine cel ce răspunde chemării. Deci de noi ține să fim sfinți. Este dureros să constatăm că, de fapt, nu vrem. Mai ales la mine mă refer.

Dar oare noi n-am făcut păcate mai mari decât un amărât de alcoolic înnebunit de dependenţa lui care fură din cutia milei ca să-şi cumpere vodcă?

Încercaţi să gândiţi circumstanţial, nu doar prin prisma unui principiu moral rigid. Fără îndoială, furtul este nu numai un păcat ci şi o infracţiune sancţionată de legea civilă. Nu încurajez sub nicio formă asemenea fapte însă sunt atent la context, întrucât uneori fundalul unei fărădelegi aparent evidente ascunde nenumărate surprize care schimbă semnificativ gramatica etică a situaţiei.

Nu ştiu câţi dintre voi aţi citit romanul "Vraciul" de Tadeusz Dolega Mostowicz, în care apare la un moment dat o dilemă juridică legată de un furt. Vraciul (de fapt un mare chirurg căzut în amnezie) fură trusa chirurgicală, proprietate a unui medic de provincie , ca să salveze viaţa unei tinere accidentate abandonată în ghearele morţii tocmai de medicul "jefuit", din cauza condiţiei sociale modeste a pacientei.
Conform literei legii aplicată rigid indeferent de circumstanţe, vraciul e un hoţ ca orice hoţ şi trebuie băgat la puşcărie, deşi graţie "nelegiuirii" sale a salvat in extremis un om de la moarte.
Ce merită un asemenea om, un pat într-o celulă sau o medalie pentru eroism?

Nu ştim niciodată ce se petrece în culisele unei fapte imorale la prima vedere. Iar când vine vorba de biserici, ştiu o grămadă de întâmplări care atestă faptul că are cine să aibă grijă de lucrurile cu adevărat valoroase din casa Domnului. Cel mai mediatizat din ultimul timp a fost furtul din 2010 de la mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, când s-au sustras inclusiv moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul iar hoţii au prinşi la aproximativ 100 de metri de locul faptei de către un echipaj de poliţie care patrula "întâmplător" prin zonă.

Duhovnicul meu are vorbă care se cam potriveşte în situaţia de faţă:"Dracu' ne încurajează adeseori să facem lucruri moral-corecte, ca nu cumva să le facem duhovniceşte ". Şi observ că are dreptate părintele...!

Acuma, dacă avea o unealtă....:)
Păi, frate, toţi avem unelte când păcătuim. Tot păcatul e o uneltire în prealabil.
Unealta gândului e mai perfidă decât şperaclul.

De acord. Circumstanțial. Nu cred că trebuie să te grăbești să chemi poliția. Dacă poți, întreabă-l pe cel care fură dacă n-are vreun necaz, dacă nu are nevoie de ajutor. Creștinește înseamnă să pornești de la premisa că celălalt este mai bun ca tine; gândul bun trebuie să primeze.

În istorisirea pe care ai făcut-o mai înainte, banii erau accesibili oricui, nu erau închiși. Cutia milei fiind închisă arată clar dorința celor care o administrează ca banii să rămână acolo. Ei sunt în drept să decidă cum îi întrebuințează.

Și de-aia e bine să ai un prieten care să-ți cunoască gândul și să te tragă de mânecă atunci când tu crezi că nimeni nu te vede și vrei să acționezi.

"Judecam pe altul", voluntar si involuntar, atunci cand nu avem in inima afectiunea adevarata.

Afectiunea adevarata este afectiunea care are ochiul mintii curat.

Afectiunea se exprima fara cusur doar in adevar.

Caci adevarul ne face liberi stim, dar elibereaza odata cu noi si dragostea noastra de orice greutate/imperfectiune.

Am văzut doar filmul şi mi-a plăcut.
Cât priveşte culisele, aflăm şi în "Mizerabilii" un om care ţine cont de circumstanţele furtului şi, mai ales, de folosul pedagogic al acoperirii hoţului.

Din unghiul corectitudinii morale ai dreptate. Eu am vrut să scot în evidenţă o atitudine profund duhovnicească faţă de oameni în general. O cutie a milei închisă întâmpină şi pe hoţi şi pe nehoţi în acelaşi fel: cu prezumţia de vinovăţie aplicată anticipat.

Adică în totală contradicţie cu:

Intamplarea amintita de tine intareste din plin cuvintele duhovnicului meu - ca se fura din biserici nu de nevoie ci din cauza patimilor. Vedeti pana unde merge diavolul? Il impinge pe om la cele mai extreme gesturi, sa fure din biserici chiar Sfinte Moaste. Iar noi ce ar fi trebuit sa facem, crestineste vorbind, in cazul de fata?! Hai sa permitem hotilor sa le ia, ca nu stim noi ce nevoi sau ce patimi ii apasa de recurg la astfel de fapte iar Sf. Nectarie sa se ingrijeasca singur de Sfintele lui Moaste. Dar daca si patrula de politie ar fi gandit si actionat in acelasi stil crestinesc care ne anima pe noi?!

Ma repet, sa nu ne facem iluzii ca avem scuze tolerand asftel de fapte!

Scuzati-ma,dar ati deschis acest thread cu subiectul concis al furtului de la cutia milei(care in treacat fie spus,am auzit ca nu reprezinta o valoare).

Parca vorbeam despre furatul unui maruntis din cutia milei iar Nu despre furtul de moaste! Povestea cu moastele a fost amintita asa pt a scoate in evidenta alte lucruri mai subtile.
Pana la urma o sa se compare viata unui om cu nsite bancnote din cutia milei sau cine stie ce alta traznaie,ca asta cu toleranta la furtul moastelor!

Daca doriti sa aflati parerea noastra vizavis de furtul celor sfinte eu propun sa deschidem alt topic deoarece nu cred ca nimeni de aici a afirmat ca toleranta crestineasca se aplica fara discernamant .

Va scuz, stati linistita. Sunt convinsa ca Mihailc a inteles cuvintele mele.

Doar sti proverbul: "cine fura azi un ou maine va fura un bou".
De la maruntisul din cutia milei, hotul lasat de capul lui, isi va face de cap si va trece la valori mari {moaste, de exemplu, icoane, obiecte de cult, etc), daca tot "are voie"...
Un obicei rau trebuie oprit din faza de "bebelus".

Se pare ca iar "v-a sarit mustarul":45:
Nu cumva din cauza oboselii?...
:39:

Adevărul este că adesea aplic judecata morală, nu pe cea duhovnicească, în diferite împrejurări ale vieții. Și asta îmi generează dileme. Cum ar fi în privința atitudinii pe care să o am atunci când am de-a face cu instituții și persoane corupte, unde pentru a rezolva problemele mi se sugerează să dau mită. Mai am și altele. Poate că le voi pune în discuție cândva și poate că voi primi ajutor, așa cum simt că am primit pe acest subiect.

Un bun răspuns pentru dilema din acest topic.

Eu propun sa nu sa escaladati discutia si sa nu degeneram in altele dileme personale,insa pt a pune la pace,va raspund: nu sunt obosita,am venit mult mai devreme de la job decat ma asteptam,am luat cina,totul este in regula!

Poate ma ajutati cu o mica amnezie de moment,cand spuneti ca mi-a mai sarit mustarul,ca nu-mi amintesc?

Ati dedus gresit,nu oboseala ma necajeste ci lipsa de consecventa in logica discursului sau manipularile grosolane de deturnare a lui.
Exact din acest motiv am subliniat ca subiectul era despre furtul banilor din cutia cu pricina si nu furt de sfinte moaste sau de obiecte de cult! Multi spun ca este acelasi lucru...bine,daca doriti sa aveti dreptate atunci aceasta discutie nu o sa va stea impotriva,eu va dau dreptate si am incheiat aici,fara motive ulterioare de ofensa!

Nici vorba de escaladare! Degenerare, nici atat! Dileme personale? -nu am asa ceva... :106:

No, ce bine!!
Sa fie pace!

Foarte des, din pacate. Credeam ca mi se pare dar daca tot ati intrebat, iata, eu va spun tot. Citesc aproape tot ce se scrie pe aici, subiectele actuale, bineinteles. O pot face, seara, si uneori in timpul zilei. Mi-am dat seama de fiecare in parte, cam ce fel de personalitate are dupa modul de exprimare, dupa subiectele care il intereseaza, dupa cum suporta presupusele greseli si dupa multe detalii subtile. Mult timp am citit doar, si foarte rar am intervenit cu cate o idee, doua, fara importanta sau rasunet. Este foarte interesant...
Si dvs, si multi, multi altii, am observat ca sunteti foarte receptivi la linguseli si va ofuscati degraba la asazisele jigniri.
Acuma eu nu vreau sa va dau lectii, dar un mic interes crestinesc as avea sa va sfatuiesc.
Nu mai fiti atat de aroganta. Va mesteriti cate un discurs elevat, emfatic si piscator nevoie maaare. Uneori ma intristez, alteori ma amuza. Din pacate nu sunteti un caz unic. Mai sunt cativa pe aici de felul dumneavoastra...
Sa stiti ca nu va face cinste modul acesta de conversatie. Un crestin nu ar trebui sa fie asa.
Recititi-va postarile, toate. Si daca nu aveti nimic sa va reprosati, atunci aroganta dvs e nativa si se vindeca greu. Dar se vindeca.
Luati-mi cele spuse ca fiind un sfat de la o persoana mai varstnica ce a primit palme meritate din pricina mandriei.

Şi totuşi, "a-ţi sări muştarul" nu este o expresie a dragostei creştineşti, ci o ironie urâtă.

Nu cred că Yasmina îşi făureşte vreun discurs de un anumit fel, în niciun caz fals. Scrie cum crede şi gândeşte.

Acum, cu laudele şi cu criticile, primele porniri sunt să ne bucurăm de laude şi să ne întristăm/ supărăm de critici. Mai ales că pe forum vin de la nişte oameni care, totuşi, nu sunt cei mai apropiaţi şi cei care ne cunosc cel mai bine.

Scuze iniţiatoarei topicului pentru devierea discuţiei!

Aveti dreptate: Scuze iniţiatoarei topicului pentru devierea discuţiei!

Chiar n-as fi vrut sa iasa asa discutii.
Afirmatiile mele sunt doar pentru cei care nu stiu totul, dar vor sa invete si pentru cei care cred ca stiu, descopera ca nu e chiar asa si inteleg ca e loc de mai bine.
N-am postat ca sa-mi etalez talentele narative, nici sa ma arat fara greseala. Ba dimpotriva, am vorbit despre inca un pacat cu care m-am imbogatit indirect, din lipsa de reactie, eu cautand de fapt sa am o atitudine ca cea despre care am citit prin carti fara sa am si o intelegere profunda despre cele citite si cum se aplica ele in viata de zi cu zi. Si as fi ramas intr-ale mele, daca n-as fi cerut sfat.
Prea putini ati luat in calcul ca ceea ce sustin acum pe forum nu este parerea mea, ci intelegerea la care am ajuns ca urmare a mustrarii parintelui duhovnic. Daca e ceva de admirat aici, nu mie mi se datoreaza.

M-am bucurat sa gasesc aici si oameni dintr-o bucata, mai putin interesati sa para ceea ce nu sunt.

Iar concluzia, care intareste convingerile mele de acum precum si afirmatiile catorva colegi, este aceea ca daca observi un furt ce nu vizeaza avutul personal (furt mai mult sau mai putin semnificativ, in sau in afara bisericii) trebuie sa iei atitudine. Doar daca este vorba de ceva ce-ti apartine tie, de proprietatea ta, doar atunci poti avea acea atitudine jertfitoare, intelegatoare, milostiva (despre care citisem), dupa cuvintele Mantuitorului ca celui ce voieste "sa-ti ia haina, lasa-i si camasa".
Si nu e cazul sa despicam firul in 7. Cine are alte pareri e liber sa ramane la acelea, cu avizarea duhovnicului.

Scopul meu a fost si vreau sa ramana unul bun. Nu sunt vizati cei care stiu multe si bine.
Alte comentarii explicative sau scuze sunt de prisos. Cu sau fara ele, cine vrea sa invete ceva o va face.

O zi frumoasa sa aveti! :)