Gandurile care ne macina
 

Traiesc de mult cu ganduri care ma macina si imi seaca sufletul,,sotul meu care nu vrea sa auda de tatal meu,desi nu ia gresit cu nimic,dar el este avar vrea sa I se dea din toate partile,chiar daca vede ca nu are de unde,,,si din aceasta cauza il acuza pe tata si nu vrea sa auda de el,ma doare sufletul inima cand vad aceasta situatie,,,mi-as dori sa se intample o minune sa stea altfel lucrurile,,sa mergem pe la parinti ei sa vina la noi,,dar din pacate nu se poate,,,,,sufletul meu striga dupa ajutor dupa o minune si nu stiu incotro sa ma indrept ce sa fac sa ne fie bine,,il iubesc pe taicutul meu mult de tot,si vreau sa ii fie bine,vreau sa ii aducem numai bucurii nu tristete... :(

Te inteleg, draga mea.
Mai ai rabdare, poate nu e dracul atat de negru. Nu are si zile mai bune, cand vrea sa mergeti la ai tai, sau iti zice sa te mai duci tu pe la ei? Stiu ca toti vor sa li se dea din toate partile, dar poate la un moment dat va intelege si va accepta ca asta e situatia, nu au nici dansii de unde. Daca tu ramai cu sufletul aproape de ai tai, macar, eu zic ca tot e bine. Si ca tu continui sa-i iubesti si sa te rogi pt ei, chiar dac al tau ii acuza de nasoale. Nu face nici sa te certi cu el, nici sa intri in jocul lui, sa ajunga sa te convinga si pe tine ca ai tai nu sunt ok si nu trebuie sa mai mergi pe la ei. Important este ca tu stii asta, si sper ca vor intelege si dansii ca daca nu mergi mai des pe la ei, e ca sa nu te certi cu sotul. Sau ca nu ii poti ajuta mai mult pt ca si voua va e greu, vreti sa va faceti un rost, o casa, etc. Ar fi cam neintelept din partea dumnealor sa se ridice cu pretentii, sau sa iste vreun scandal, vreo discutie, cand va mai duceti pe la dansii, pt ca asa ceva l-ar indeparta si mai rau pe al tau de dansii. In schimb daca-i va vedea smeriti si binevoitori, gata sa va ajute cu ce pot ( sa stea cu copiii, sa va dea o mana de ajutor fizic la vreo lucrare gospodareasca) fara sa ceara nimic in schimb, poate se va simti si el putin mai recunoscator.( urat ar fi insa sa vina maica-ta sau taica-tu la voi sa va ajute la ceva, si el sa le vorbeasca urat, ca si cum i s-ar cuveni; atunci chiar ar trebui sa se retraga o vreme, sa nu mai vina, sa vada si el diferenta). Asta desigur e valabil in cazul unei familii intelegatoare, ca sunt si parinti care sunt si ei orgoliosi la randul lor, si neintelegatori chiar cu proprii copii...
Acum eu poate gresesc, ca nu avem noi cum sa influentam reactiile celorlalti, decat in mica masura. Nu poti decat sa incerci sa ii explici tatalui tau ca dansul va ramane mereu in inima ta, chiar daca nu il poti vizita mai des sau ajuta material, pentru ca te-ai maritat ai ai acum familia ta, de care esti datoare sa te ingrijesti. Daca te intelege, bine...daca nu, macar Dumnezeu vede ca tu vrei sa faci ceva in acet sens dar nu poti mai mult. Putini dintre noi au taria de caracter sa sustina o lupta cu propriul sot, in care sa isi revendice niste drepturi si sa le castige....:(

Eu merg pe la ei ca stam aproape,,,nu imi interzice decat cateodata,poti sa il iei pe toate partile dar nu se poate,,certat cu ei nu este,le vb ba chiar f respectos,dar in spate numai vb urate...as vrea ca stuatia sa stea altfel,,,sa fim mai uniti,,,in 10 ani a venit doar de 4 ori la mine tata si numai de zile importante,,,atat..... :(

Cred ca o mai buna comunicare ar fi solutia! Incercati sa discutati aceste probleme cu sotul dumneavoastra, sa-i spuneti ce va supara sau va deranjeaza in atitudinea lui, sa-l intrebati de ce se comporta asa.

Aici pe forum puteti primi sfaturi folositoare, dar pana la urma tot dumneavoastra va trebui sa lamuriti cu el aceste probleme.

Scuze ca te intreb, dar de ce l-ai luat de barbat? Presupun ca toata nebunia asta nu a inceput dupa ce v-ati casatorit, ci e de dinainte (asta gandeindu-ma ca nu te-ai casatorit cu el dupa 2-3-5 luni de cand va cunosteati)
Iar daca a inceput doar dupa casatorie, atunci inseamna ca a nceput deundeva.
Ar trebui sa-l iei pe al tau sot la o discutie sa vedeti deunde a paornit exact situatia asta urata. Apoi sa vorbesti si cutatal tau; nu cred ca nu s-ar putea rezolva situatia... Tre' sa lase si sotul tau de la el, si tu, si parintii tai. O cale de mijloc tot trebuie sa fie pe undeva.

Poate ca e mai bine asa, sa fiti independenti....sa nu va simtiti datori sau obligati...macar asa sti ca dragostea ta pt ei este sincera si neconditionata, cum ar trebui sa fie...si daca v-ar fi dat o mare avere, de unde sti ca el nu ar fi fost respectuos tot asa, de fatada, si pe la spate ar fi fost invidios si frustrat ca nu i-au dat si ai lui tot atat sau ca nu a fost el in stare sa iti ofere mai mult...

Ea spune ca are 25 de ani si ca sint casatoriti de 5 ani. De cand se cunosc, sau daca au stat impreuna mai inainte de casatorie, nu stim, insa e putin probabil fiindca ea cel putin era destul de mica de varsta...foarte probabil sa se fi grabit, cum se spune in popor..( si mie imi mai spune al meu ca m-am grabit, nu ca as fi fosttanara, ci ca m-am " miscat " repede :); si vecina mea desi avea 35 de ani cand a nascut fetita, mi-a marturisit ulterior ca nu era nici de un an impreuna cu mister...deci iata ca si fetele batrane gresesc mai rau ca cele tinere ...:); nu ma refer, Doamne fereste, ca nasterea unui copil al fi o greseala, insa, toata situatia, in general...)...
Nu stiu sotul ei cati ani are. Daca e si el tot la 20 si ceva...poate inca n era pregatit pt casatorie, cne stie. Acum, cand sint ei pregatiti ...Dumnezeu stie ( ca nici al meu sau al vecinei, la peste 35, se pare ca nici atat nu sunt...bine al meu a mai fost casatorit, al ei nu stiu, dar desi au deja 2 copii de-acum, chiar nu stiu ce mai asteapta ...)

Of, sunt asa triste fazele astea. De ar fi mau multă comunicae între oameni, ar fi atât de bine.
Şi s-ar putea rezolva şi problemele altfel... :(

Fallen, parcă acum înţeleg eu de ce al tău nu prea ar vrea să se mai căsătorească încă o data (şi eu aş avea reţineri dacă ar veni vorba de o a doua căsătorie)

Da, ii e frica sa nu isi piarda casa si agoniseala. A avutnoroc randul trecut ca a ramas cu garsoniera. Ea a ramas cu casa pe care si-au facut-o inafara orasului. Plus ca suferinta morala, nu cred ca se poate masura.
Amuzant e ca s-a intalnit cu ea de curand, si cand a aflat cu ce impresii ( proaste, dar totodata zice el, nejustificate) a ramas ea din casnicie, a fost foarte surprins. Dar totodata cele aflate l-au facut sa nu se mai simta nici vinovat, nici sa-i para rau. A zis ca daca o cunostea acum, fugea vazand cu ochii. Asta imi intareste convingerea ca atunci cand ne cunoastem si mai ales cand ne iubim, vedem doar ceea ce ne place si credem doar ceea ce vrem :).

In fine, inteleg pana la un punct aceasta tendinta imperioasa de a sufla si in iaurt, dar ma tem ca devine patologica la unii....am cunoscut untip, un coleg de-al meu, care divortase dupa 12 ani de relatie + casnicie, si era ferm convins ca nu mai vrea niciodata alta casnicie si alt/alti copii...trist e insa ca era prea tanar, la 30 si ceva de ani pt a ramane singur toata viata, iar sa se implice intr-o relatie care sa nu ajnga totusi la nivel de casnicie, nu dorea - si apreciez asta, pt ca nu ar fi fost corect fata de partenera - deci ii mai ramanea alternativa relatiilor ocazionale, aventurilor de o noapte, care stim cu totii ca nu pot aduce cine stie ce satisfactie, orice am crede sau am spera noi. Si mai trist e ca cica mersese si la psiholog vreo 6 luni parca, si daca asta e concluzia la carel-a condus...dar in fine nu putem da vina exclusiv pe tamadauitor, daca pacientul nu s-a vindecat complet, desigur...
Se plangeau unii pe aici ca psihoterapeutii au tendinta de a-ti ingadui prea usor sa faci unele compromisuri ( "daca ele te fac sa te simti confortabil asa" ), dar am vazut si in scrierile unor duhovnici ca nu la toti enoriasii poti sa le ceri dintr-o data prea mult, pt ca risti sa-i pierzi (" nu poti sa dai un medicament prea amar", cuiva care nu e pregatit suficient, pt canu-l poate inghiti; dupa cum nici Dumnezeu nu da pedepse prea aspre care nu i-ar fi omului spre indreptare..- completez: la unii nu le sunt oricum, dar ar putea fi-)

L-am luat de barbat pentru ca era asa cum trebuia sa fie,vorbea frumos se purta frumos era respectos si nu puteam sa imi doresc ceva mai mult de atat,,din pacate nu am vb ca si prieteni decat 4 luni primul meu prieten apoi ne-am casatorit el este mai mare cu 10 ani decat mine are 35de ani.

florentina, tot cu comunicarea trebuie sa o scoateti cumva la capat; ar trebui sa inteleaga si sa iti explice ce nu ii convine, mai ales daca zici ca e cu 10 ani mai mare; ar trebui sa aiba atata discernamant si putere de intelegere, iar tu ar trebui sa ii asculti nemultumirile in prima faza fara sa il intrerupi, apoi sa cautati niste solutii rezonabile impreuna sa fie bine de ambele parti. Sunt sigura ca se poate. Cu iubire si rabdare orice se poate...


Fallen, se poate face casatoria si cu un contract prenuptial inainte si asa ramane cu toata agoniseala lui si in caz de divort (Doamne fereste!). Iar daca luati ceva impreuna, abia aia s-ar imparti. Totusi, prefer sa vad oameni intr-o relatie stabila, fie ea si de comcubinaj - ce detest cuvantul asta!!!- decat in aventuri si relatii pasagere - chiar daca e pacat in fata lui Dumnezeu. Noi nu am locuit impreuna, dar asta nu ne-a impiedicat sa pacatuim inante de casatorie si sunt convinsa ca asa e si la altii.

Ce cred eu ca ar trebui relatiilor e comunicare multa; si mai ales, sa ascultam ce are de zis cel de langa noi si sa analizam bine orice...impreuna, pentr a gasi solutii bune. Certuri si divergente sunt in orice familie, fie ei proaspat casatoriti, fie ei impreuna de 30, 50 etc ani. Important e sa trecem peste ele si sa le gasim o rezolvare.

offtopic: ce gandire profunda am azi :))

Corinusha, pentru comunicare si impartasirea gandurilor, nemultumirilor, problemelor trebuie sa ai un "partener rezonabil si echilibrat care sa poata comunica".

Dar daca partenerul este frate cu bizonul si ruda cu magarul, atunci ce te faci?

Pentru ca nu ai cu cine vorbi. Si vorbesti la pereti cu un .. infantil, cu un cretin, un incapatanat, un golan, un afemeiat/o ...., sau cine stie ce patimi il mai conduc pe respectivul.

Ce spui tu presupune o persoana normala. Problema in cupluri este "normalizarea" bizonului si abia apoi comunicarea. Un dus rece merge uneori in care sa-i zici bizonului: bai boule, trezeste-te ca esti prin santuri, cel putin fii rezonabil, daca tot mergi prin santuri.... (scuze pt virulenta).

Iar daca amandoi sunt bizoni atunci e frumos de tot, fiecare trage caruta la care sunt inhamati in ce directie ii place lui.


Expresia mea pentru problema asta a partenerului plecat cu pluta este: cu bizonul la plimbare plin santuri si prin mlastini.

Dar invers, cum este ? In ce fel dv cultivati legatura cu parintii lui, altfel spus cu socrii dv ?

Ai 25 de ani si esti casatorita de 5 ani, dupa o relatie de 4 luni. Deci 5 ani si 4 luni de cand sunteti impreuna. Dar spui ca in 10 ani tatal tau a venit de 4 ori la tine. Care 10 ani?...
Sau unde n-am inteles bine?

In general socrii mei ne.au dat..dar tot asa se poarta la vb cu ei dar fata in fata se poarta f bine...eu ma inteleg bine cu ei doar cu soacra uneori mai ne suparam..



Imi cer scuze ca gresit...e vb de 5 ani in care tata a venit la noi doar de cateva ori.

Nu e rau sa citim carti in care este dezbatuta relatia dintre socri, gineri, nurori din punct de vedere religios mai ales.
Nu e rau sa aiba acelasi duhovnic cei doi soti. duhovnicul poate interveni cu sfaturi si-i poate poate pondera pe cei care gresesc. De asmenea, si nasii pot interveni discret, daca sunt buni crestini ei insisi. Totusi, cred ca duhovnicul va poate ajuta. Sa fie invitat la o sfestanie. Trebuie un pic de diplomatie si multa rugaciune.

Cu o voce blanda, feminina, pisicoasa chiar, poti sa-l faci pe sotior sa inteleaga ca ,,sangele apa nu se face", si ca nu numai valorile materiale conteaza. Iubirea voastra e mai importanta decat toate si, daca vreti sa aveti o casnicie fericta, trebuie sa aveti virtuti crestine. Tu sa ai rabdare si sa mai si inghiti, asta e. Taci, rabda si roaga-te, spovedeste-te des si sfatuieste-te cu duhovnicul. De restul se ocupa Dumnezeu.

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ri-125660.html

[



Si cum credeti ca se poate transforma " bizonul", ale carui primoriale preocupari sunt trasul la plug si insamantarea vacutelor, intr-un lipizan de la scoala de dresaj din Viena?

Iarta-ne, Florentina, vorbim si noi asa, de principiu, nu iti cunoastem sotul si nici nu vrem sa il jignim in vreun fel...

Ca sa continui discutia " de principiu", incerrc sa traduc ce a vrut sa spuna gpalama: se poate discuta cu un individ in masura in care are un nivel de educatie si inteligenta corespunzator; daca insa ( repet, poate nu e cazul lui particular), avem de-a face cu un individ care considera ca asa e firesc si normal sa se poarte cu sotia lui, poate asa a vazut ai acasa la parinti, asa procedeaza si colegii de munca, etc...e cam greu sa-i pretinzi sa se schimbe, mai ales daca au trecut atatia ani. Pesemne schimbarea in rau a fos progresiva, si a fost considerata o ratacire trecatoare, insa ma tem ca a fost invers ( purtarea buna de la inceput sa fi fost asa, doar o tentativa subconsteînta de a cuceri, din partea lui, sau o iluzie din partea ei...). La inceput probabil mustrarile sau mitocaniile erau ceva mai rare si oarecum justificabile ( fie a gresit ea cu ceva, fie a venit el nervos de la munca), si erau intercalate de dulcegarii, tandreturi, vorbe frumoase, etc. La inceput femeia se teme, mai ales daca nu are o experienta de viata, sa nu isi supere cu ceva sotul, si se simte vinovata pt toate mustrarile si nemultumirile lui, mai ales daca e intr-o pozitie de inferioritate - mult mai tanara, aproape copila, fara un serviciu, fara experienta casnica; ii ia ceva timp ( ani) pana sa iai dea seama ca s-ar putea sa fie nedreptatita, si, ce e mai grav, lui incepe sa i se para din ce in ce mai firesc sa o foloseasca pe post de sac de box, sa isi verse toate frustrarile pe ea...daca de la inceput nu protesteaza, de ce ar face-o mai tarziu? Fa-o , si opresiunile lui se vor agrava ( cum adica pana acum nu ai zis nimic, ti-a convenit, ti-ai asumat in tacere rolul, si acum nu-ti mai convine?); va da vina fie pe ai tai ( poate asa te-au invatat ei, ti-au atras atentia, au ceva cu el, etc), fie pe biserica, duhovnic, daca incepi sa o frecventezi, fie e vreo prietena de-a ta, sau anturaj, de la munca, etc, fie Doamne fereste sa banuie ca ai cunoscut alt barbat...

Stiti, era un banc despre emanciparea femeii: vreo doua incep sa nu mai stranga dupa ei si sa faca toate treburile casnice, si in cateva zile, " vad " o schimbare ( isi fac singuri anumite lucruri); a treia insa spune " o saptamana n-am vazut nimic, apoi mi s-a dezumflat putin un ochi"

Nu avem de unde sa stim situatia exacta din casa doamnei- numai cei doi o pot sti- insa vorbind de principiu nu cred ca este o atitudine normala ca barbat sa te apuci a-ti folosi sotia pe post de sac de box (pentru asta exista sali de sport), sau sa o jignesti, etc!

Cu totii avem problemele la serviciu, stim care este situatia astazi in Romania, suparari si necazuri inevitabil apar, chiar sa lucrezi pe santier in constructii (unde in fiecare zi mai apar probleme, nervi, unde numai intre barbati se vorbeste intr-un anume fel), si tot nu ai nici o scuza sa te comporti la modul asta cu sotia/prietena/iubita!

Acum cred ca putem spune deschis- cred ca toti barbatii de pe site-ul asta dupa serviciu am mai fost la un sprit cu colegii de munca, insa asta nu inseamna ca trebuie sa te duci acasa si sa faci scandal sau sa ai atitudini de genul asta!

Daca exista vointa si comunicare, si in primul rand daca tii la cineva si ai o minte lucida (nu trebuie sa fii neaparat doctor, academician si inginer, poti fi si cu scoala profesionala), aceste neintelegeri se pot rezolva si depasi usor!

Tie nu ti se pare normal, si nici mie sau altora, dar intreaba-i si pe baietii care lucreaza pe santier...sau poate si ei vor spune ca nu li se pare normal, dar de la a spune pana la a face...s-ar putea sa fie o diferenta

1. Mi-e al naibii de greu sa cred ca un tip si o tipa stau intr-o relatie asa de flori de mar, fara sa fie sentimente intre ei (exceptie facand eventual pitipoancele ahitate dupa bani cu milionarii lor si barbatii care-s la fel ca pitipoancele de care vorbeam, cu milionarele lor). Stunci la ce naiba te-ai mai casatorit? Ca sa fi in randul lumii? Ca sa ai o sclava langa tine? Ca sa ai un magar care sa te intretina? (da, vb si de femei si de barbati aici)

2. Normalitatea, cat de relativa o fi ea, inseamna orice care nu face rau altuia, fie sot/sotie, socrii, prieteni etc. Iar comportamentul sotului florentinei se pare ca face rau familiei, mi ales parintilor ei (deci automat acolo e o problema mai mica sau mai mare).

3. Duhovnicul/preotul nu are ce sa faca intr-o situatie de genul, MAI ALES in ipoteza in care cel putin unul dintre parti nu are asa ceva si/sau nu e bisericos din cale-afara.

4. Rabdatul ala degeaba nu iti face nici un bine, nici tie nici sotului/sotiei. Rabzi ca sa ce?! Crezi ca Dumnezeu iti schimba viata asa de pe-o zi pe alta ca rabzi? Crezi ca Dumnzeu ni le pune toate pe tava si ne rezolva toate problemele si noi sa stam sa asteptam fara sa facem nimic? Atunci la ce ne-a mai dat discernamantul? Daca nu te-ajuti pe tine, nu te-ajuta nici Dumnezeu. Nu vad de ce ar face-o, din moment ce tie nu iti pasa de tine insuti/insati. Dumnezeu nu ne porunceste sa ne umilim in fata nimanui, Dumnezeu ne-a cerut sa ne iubim semenii ca pe noi insine, sa ne iubim pe noi si sa-L iubim pe el mai presus de orice, nu ne cere sa stam o viata nefericiti, desi am putea face ceva sa fim fericiti. Dumnezeu ne-a creat cu discernamant si vointa tocmai ca sa ne rezolvam si noi din probleme, altfel probabil ne crea legume. Asa ca asta cu "taci si rabda" mi se pare cea mai tampita afirmatie care o poate face cineva. Cat putem rabda? Pana ajungem sa ne sinucidem sau sa facem cine stie ce? Pai asta vrea Dumnezeu pentru noi, sa ajungem in stadiul in care sa preferam Iadul vesnic decat viata (sinucidere = iad, nu?)? Nu cred.

5. Nu pe toti ii faci sa inteleaga ca sangele apa nu se face cu o voce blanda, feminina sau/si pisicoasa. Unora le trebuie o trezire la realitate...mai dura.

Asa, astea 5 puncte sunt la modul general.

acum pt florentina:

Tatal tau de ce nu vine pe la voi? Care e motivul pentru care nu o face?
Ar trebui sa vina si el mai des, sau sa mergi macar tu mai des pe la el, uneori chiar si cu sotul (daca se poate).

gpalama: poate fi o problema de comunicare si din partea femeii; credeti ca doar barbatii nu stiu/pot sa comunice? Si de ce ii faceti pe toti in toate felurile iar nu inteleg. Asa poate fi si o femeie; sa nu uitam ca nici noi femeile nu suntem mai breze ca barbatii.

Nu vad cazul de fata in halul asta de complicat incat sa nu se poata face nimic. Treaba cu duhovnicul e buna, dar asta doar dac ambii sunt bisericosi cu adevarat. Altfel, ar merge o terapie de cuplu; iti garantez ca un neortodox/necredincios n-o sa stea de vorba cu nici un duhovnic.

Ei, in primul rand au de gasit exact motivul pentru care exista neintelegerile acelea, abia apoi sa le rezolve. Degeaba tratezi simptomele, daca nu sti bola. Prima data trebuie gasita cauza, abia apoi sa lucrezi pentru ameliorarea simptomelor sau chiar pt disparitia acestora.

Apoi, noi nu avem niciodata probleme in cuplu si/sau familie? Oare noi nu reusim sa le rezolvam tot dupa ce gasim cauza? De obicei gasirea cauzei e mult mai grea decat rezolvarea problemei in sine. Si la noi, la oricare, problemele cele ma greu se rezolvat si depasit snt cele carora le gasim greu cauze.

Si se poate comunica; se poate INVATA comunicarea. Nimeni nu se naste invatat. Daca unul din parteneri stie comunica, garantez sa il poate invata si pe celallt.
Si credeti-ma ca nu e usor sa inveti sa comunici dupa cinestiecatiani in care nu ai putut comunica pt ca parintii nu au comunicat cu tine de exemplu (e el mai banal si comun exemplu). E greu sa inveti sa comunici de la o varsta mai mare. Dar daca eu am reusit, atunci chiar oricine poate. Eu eram dezastru la capitolul asta si mi se tragea din familie; ai mei niciodata nu au reusit sa ma invete sa comunic, ei nu comunicau cu mine, iar pe la 16, 17 ani se asteptau sa comunic eu cu ei, desi eu habar nu aveam cum sa fac asta. Dar am invatat-o si pe asta, si lucrurile sunt mult mai ok acum; e mult mai usor de rezolvat orice problema, fie ea cu partenerul de viata sau cu parintii (copii nu am deocamdata, asa ca nu ma exprim si in cazl acesta).


Ah, si cel mai mult, noi, ca oamei adulti, am invatat in familie mare parte din comportamente, mai ales pe cele negative. Asa ca daca parintii sotului florentinei sunt (sau erau cand era sotul mai mic/tanar) tot genul asta: oameni strangatori, putin sau mai mult avari si care vor sa primeasca din toate partile, cel mai probabil de-acolo i se trage. Iar daca nu vede asta ca o problema, inseamna ca trebuie sa isi dea seama ca comportamentul respectv poate sau chiar creeaza probleme. Asa ne deprindem de obiceiurile proaste, dandu-ne seama ca, comportamentul nostru ii afecteaza pe cei din jur.

PS: Imi cer scuze daca am ofensat cumva pe cineva. Chiar nu am avut intentia asta. Si imi cer scuze dca e greu de citit msajul meu fiind mult prea lung. Sper sa fi respectat bine macar punctuatiile si aliniatele.

Va doresc o seara placuta!

Asa e, ai dreptate, nici noi femeile nu stim intotdeauna sa comunicam. Si pe deasupra, ne e si frica. Mai ales atunci cand suntem pe o pozitie de inferioritate.
Iar cei ai caror comportamente ii deranjeaza pe cei din jur...nu crezi ca e posibil si sa nu le pese? Cati nu zic cine ma vrea sa ma ia asa cum sunt? Mai ales cand cred ca nu au nimic de pierdut? Doar n-o sa plece femeia de langa el, la parinti sau la altul! Iar parintii, daca nu le convine copiilor sa stea cu ei, n-au decat sa plece la casa lor... si daca o familie chiar ajunge sa se destrame din lipsa comunicarii, se poate gasi mereu o vina celuilalt /celorlalti ( femeia a plecat pt ca era o b.h. nerecunoscatoare, iar daca au plecat impreuna de la socrii, tot ea a fost, de obicei, de vina, in ochii lor...)