Omule, incotro?
 

Tocmai ma pregateam sa postez pe un alt topic cand am constatat ca a fost sters. Nu stiu daca fac bine infiintand un alt topic, dar ideea in sine, as dori sa fie alta decat cea de-acolo...

(...)

Cine si de ce? Pai... vorbim de oameni, nu? "De ce?"-ul nu cred ca are relevanta. Omul este rational si unic in sine. Fiecare are propria motivatie care nu se identifica niciodata 100% cu a altuia. "Cine?" Asta n-o putem spune noi, de dincolo de monitor si nici macar ei, fiindca sunt la randul lor subiectivi. Si... cui foloseste? Dar... ce ar trebui sa facem spre folosul nostru? Sa cercetam pe "cine" si "de ce", ca sa ne inteleptim? N-as zice. Cred ca mai degraba agitam spirite si orgolii. Eu as propune alt gen de intrebari.
- De ce isi pierde omul inocenta, odata cu trecerea copilariei?
- Odata ce realizeaza ca se afla intr-un "tren" din care va trebui sa coboare intr-o zi, de ce continua sa se pretinda un calator de cursa lunga, atat timp cat NU DEPINDE DE EL?
- De ce pentru sine, are mereu toata ingaduinta, iar pentru oricine altcineva, este intransigent, gata oricand sa lupte pentru propriul adevar, neglijandu-l pe cel al lui Dumnezeu (constient sau inconstient).
- Cand are in jurul lui toate datele problemei, de ce refuza sa analizeze lucid propria existenta, dandu-si astfel singur, verdictul unei judecati viitoare de neevitat?
- De ce, constient fiind de propria razvratire, continua sa semene vrajba intre oameni, sa judece partinitor, sa insiste a influenta pe altii in propria decizie, desi astfel se face vinovat si de minciuna si de ipocrizia celor pentru care se pune chezas?
- De ce uita ca nimic pe lumea asta nu-i apartine lui si mai ales nu are nici cel mai mic merit in toate pe care considera ca le detine, fie ele virtuti, diplome, faima, bani, averi, titluri de noblete?

...Daca omul ar fi prost, macar ar avea o scuza. Dar in toate care le face, el iese in evidenta ca un extraordinar jongler al inteligentei. Si totusi, dincolo de "circ" e... lumina sau intuneric.
Ca barbat, fiecare dintre noi banuiesc ca a fost macar o data in situatia de a vedea o femeie dezarmant de frumoasa. Si vorbesc de acea frumusete ce nu are nici cea mai mica legatura cu vulgaritatea sau artificiile cosmetice. Pentru un om onest, primul lucru pe care-l poate gandi este acesta: "Femeie, cine-i fericitul careia tu ii oferi surasul si dragostea ta?" Este o stare de fapt si o admiratie pentru cel ce are aceasta sansa, macar pentru o scurta perioada din viata. Dar despre Rai, de ce nu avem astfel de revelatii? In Rai nu exista suparare, nu exista tristete, dor, durere de masele, nu-ti dai cu ciocanul peste degete, nu te simti nici marginalizat, nici umilit, nu simti nici foame nici frig, ci - in raport cu treapta pe care ai reusit sa urci, traiesti un anumit nivel de fericire care nu poate fi comparat cu nimic de pe pamant. Noi STIM asta. Si totusi, chiar daca admiram sau ne bucuram alaturi de sfinti, ca au ajuns acolo, nu vrem sa incercam in strafundul constiintei noastre, o "coborare" din lumea orgoliului, vanitatii si trufiei, pentru o "urcare" in lumea vesniciei. Cine ne opreste sa privim o astfel de perspectiva si de ce-i dam curs, daca tot suntem constienti ca astfel de incercari sunt zadarnicite de diavol, de cele mai multe ori prin cei mai apropiati sufletului nostru?!
Iata intrebari la care nu trebuie sa raspundeti neaparat in vazul celorlalti, ci in singuratatea clipelor dinainte sau de dupa rugaciune!

Un frate l-a întrebat pe Părintele Cleopa:

- Ce sa fac, Preacuvioase, să mă mântuiesc?

- Să ai în dreapta frica de Dumnezeu, în stânga cugetarea la moarte, iar în minte si în inimă rugăciunea ''Doamne Iisuse Hristoase'', si te faci sfânt, mai frate!

Odată a venit un frate la Părintele Cleopa, după ce îl ascultase de mai multe ori, si l-a întrebat: ''Părinte, ce să fac să mă mântuiesc?'' Iar părintele, care îi stia inima, i-a dat un răspuns pe măsura, zicând: ''Fă ce stii, si te mântuiesti!'' Atunci el, cercetându-se pe sine, si-a dat seama că nu cunostinta îi lipseste, ci trăirea duhovnicească.

O întrebare ff bună, pe care dacă am avea-o permanent în minte am avea sanse să ne smerim si să biruim mândria..

Sarbatorile vin!... Sarbatorile vin!... Haideti sa ne bucuram un pic altfel!... Iata, o multime de sfinti cu totul minunati... Sfanta Varvara, Sfantul Sava cel sfintit (cercetati-i viata si Dumnezeu va va rasplati rabdarea), Sfantul si bunul mos Nicolaie, care... nu mai are nevoie de saracile noastre cuvinte...
Stiu, cu toti suntem saraci, toti o ducem cum o ducem, dar in aceasta perioada ar trebui sa descoperim nu doar... unde ne petrecem sarbatorile, ci unde putem afla o mica sana, pentru a-L bucura un pic si pe Dumnezeu, nu doar vanitatea din noi. Din toata saracia, fara sa stie nimeni, nici vecini, nici colegi nici prieteni, nici chiar duhovnicul, cumparati cateva lucruri necesare traiului (ulei, faina, zahar, etc) puneti-le intr-o sacosa apoi interesati-va discret de cineva foarte necajit. N-o sa fie greu; sunt atati necajiti in jurul nostru (in special pensionari, dar nu numai) ca n-o sa stim ce sa alegem, dar asta oranduieste bunul Dumnezeu. Apoi luati sacosa si mergeti si sunati la usa, iar daca puteti, nu asteptati sa vi se deschida... Plecati chiar inainte... Daca mai este totusi vreo nedumerire, nu trebuie sa spuneti mai mult decat atat: "Hristos se naste! Bucurati-va!"

Doamne-ajuta!

Nu stiu cum e pe la Londra, dar la noi aici cei pe care îi vezi cu adevărat necăjiti sunt homeless-ii, care nu prea cred că s-ar bucura de o asemenea sacosă (că n-au unde să stea, unde să gătească, etc.). Zic si eu, că am văzut că mai mult apreciază o cafea, o masă caldă, sau chiar un amărât de sandvish. Ca să nu mai zic de bancnotele verzi cele mai mărunte.
Chiar si prietenele mele care stiu că nu o duc strălucit, cred că s-ar simti jignite să le fac un asemenea cadou de sărbători.
Ar prefera probabil o invitatie la restaurant sau un cec. :)
Probabil în România e mai usor să faci un asemenea gest (cel cu sacosa cu alimente de bază). Poate se organizează cei de aici de pe forum într-un mic grup care să meargă în vizite la oameni săraci. Am da si noi cei "de afară" o mână de ajutor. Doamne ajută!

Spre rusinea mea, chiar nu m-am gandit cum ar trebui procedat cu semenii mai putin norocosi decat noi, intr-o lume oarecum diferita si aproape unanim recunoscuta a fi... civilizata; (o mare ciudatenie in sine, intrucat a fi cu adevarat civilizat implica in principiu trasaturi pe care nu le aflam intr-o lume unde Dumnezeu este pe un plan deformart si caricaturizat!). Dar... lucruri bune tot putem face, daca vrem. Desigur, multi dintre cei "de-afara" folosesc zilnic masina, iar traficul este asa cum este. Daca am fi mai buni, mai atenti, mai ingaduitori cu ceilalti parteneri de trafic, nu ne-am mai enerva, n-am mai fi atat de agitati ca si cum numai noi am fi in criza de timp, nu si ceilalti, tot ar fi un pas inainte... Altceva nu stiu ce sa spun, pentru ca "afara", oricat ar fi de greu, nu e "greul" din tara. Iar ca sa incerci sa faci un gest asemanator cu cel din Romania, nu e deloc indicat. Eu ma refeream la saracia multor romani de acasa, unde urmeaza sa ajung si eu curand, pentru vreo luna. Totusi, eu cred ca e de-ajuns sa ne propunem ceva in acest sens, iar Dumnezeu va orandui exact ce-ar trebui sa facem. Mai greu este cand primim "semnalul" si il refuzam pur si simplu din motive mai mult... inventate!...

In primul rand tu spui sa inceapa altii. Daca nu incepem cu noi insine ,lucrurile niciodata nu se vor misca.
Si de ce nu incepem? Ce ma opreste pe mine sa dau 10 RON unui amarat ? Mai ales ca Domnul ne spune ca prin aceasta vom avea comoara in ceruri, si ca este cea mai buna intrebuintare a banilor care o putem da pe pamant.
Un singur lucru,NEINCREDEREA . Nu stim cine are cu adevarat nevoie de bani , si din cause obiective dar si subiective
Din cause obiective ,din vina unor inselatori care au zdruncinat increderea celor multi.
Dar si din vina noastra ca incepem sa judecam pe cel caruia ii dam , ca de exemplu ,cu banii respectivi isi ia ciocolata sau si mai rau,bautura . Deci nici noi nu stim sa daruim,si de aceea ni se si sugereaza sa daruim in ascuns,sa ne ascundem chiar si de noi, pentru a nu da astfel piept cu micimea noastra

Iustin, ai comentat un pic pe lângă..

Pai eu n-am cum să încep să dau câte 10 RON, că nu sunt în România. Si era vorba să-i ajutăm (mai ales) pe săracii nostri "de acasă". Sau mai stii că n-oi fi început deja? :)

Dacă nu s-a volatilizat grupul acela "Forumistii din Bucuresti" - eu zic că ceva concret si palpabil se poate organiza si cu oamenii de aici de pe forum. Treaba asta cu să faci în ascuns este foarte relativă, părerea mea. Dacă reusesti să ajuti pe cineva si să-i aduci un zâmbet pe fată acum de sărbatori, nu-i mare lucru că stie unul sau altul de asta. Munca în echipa, fratilor, zic eu că aduce mai multe roade. Doamne ajută!!

Bine zici, Moshule. Asa să ne ajute Dumnezeu -
să dam si noi din darurile ce-am primit de la El si să bucurăm în vreun fel sau altul pe un semen mai năpăstuit.

Chiar cred că e bună ideea cu sacosa cu zahăr si ulei, dar să vedem dacă forumul functionează si pe teren, sau doar în virtual.

Nu am stiut ca nu esti in RO,dar oricum binele se poate face oriunde,poate acolo se stie mai clar cine are cu adevarat nevoie,si atunci e mai usor.
Un grup organizat,da,poate identifica cazuri sociale,pentru a apare increderea celor care au de daruit,si a directiona astfel fondurile ,girand anumite cazuri
Iar treaba cu ascunsul cand faci fapte bune, a zis-o Cineva acum 2000 de ani .
Contextul era sa nu fie fatarnicie,si faptele sa nu se faca de ochii oamenilor.
Si ca Dumnezeu vede in ascuns ,si rasplateste in ascuns .
Eu am extins interpretarea la problema neincrederii in cei care ne cer ajutorul.
Daca nu am analiza atat ce facem ,atunci neincrederea aceasta ar disparea mai usor. Imboldul trebuie sa fie preponderant din inima ,si sa nu ne punem 100 de probleme cui si ce sa dam.

Sa vedem, ce, Mirela? De ce trebuie sa stiu eu ce face X sau Y? De ce trebuie sa spun cuiva, daca, avand sansa sa fac un bine intr-o zi dintre multele in care... N-AM FACUT NIMIC, facand acel bine, vin pe forum sa-l spun tuturor? Pe cine intereseaza? Si mai ales... cui foloseste. Stie El, Dumnezeu, inima fiecaruia, iar asta-i de-ajuns!

Okay am înt›eles, fiecare pe cont propriu pe-aici. :)

Era pe undeva o pildă care zicea că trebuie să dai cui are nevoie chiar dacă alt›ii văd s™i bârfesc că faci ca să s™tie lumea.

Nu asta era ideea mea, de a veni si a spune aici ce face fiecare.
Mă mir că n-ai intuit, Moshule, că vorbeam de a face ceva într-un grup forumistic ad-hoc.
Dar nu-i bai, se poate si fără !

Nu trebuie sa te lauzi pe forum,nici in presa si nici la prieteni cu binele facut.
Dar un grup de voluntari(at)ar fi binevenit pe forum;oameni care sa uneasca fortele,resursele,donatiile,rugaciunile...
Dar ce zic eu,poate ca deja exista un asemenea grup insa se pastreaza in obcuritate...

Nu cred ca exista un grup organizat ,sau poate ajuta in momente sporadice.

In nici un caz cerinta ca faptele bune sa fie in ascuns ,nu trebuie sa ne opreasca de la a face faptele bune,si a le face publice cu un scop bun, si nu pentru lauda in fata celorlalti.Pot fi si altfel de motive decat mandira in fata altoora , si atunci chiar e bine sa se popularizeze astfel de fapte. Un astfel de motiv bun, ar fi sa se dea incredere si motivatie altora , ca se poate intreprinde ceva, si inactivitatea asta nu e un blestem imposibil de depasit

O astfel de actiune e usor de initiat , trebuie identificati oameni necajiti , pentru care cineva in care ai incredere de pe forum sa garanteze. Practic, stiindu-l pe cel care garanteaza, si stiind din postarile lui ,ca acesta nu minte ,si ca vede unde este nevoia adevarata , atunci s-ar strange si fonduri . Singurul punct care trebuie depasit este neincrederea in cazul social prezentat . Eu as fi dispus sa contribui daca as vedea un astfel de caz si am incredere ca e real si e garantat de cineva cunoscut ,si daca eu as fi dispus ,banuiesc ca multi ar fi. De asemenea as putea gasi si eu insumi oameni necajiti in jur,ca sunt destui , si,daca si altii vor sa ajute alaturi de ce pot eu sa ii ofer , sa ii ajute prin intermediul meu , daca ar avea incredere in mine.
Acest mecanism a functionat sporadic pe forum ,fiind ,multi care au cerut ajutor pentru cazuri care i-au impresionat ,si, se pare ca acest ajutor a venit

O simpla sacosa cu mancare dusa cuiva , nu este o actiune organizata ,poate fi facut individual de fiecare din noi,caci in afara de hainele proaste ale celui ce primeste ,nu prea ai garantie ca de fapt nu e un cersetor de profesie care castiga mai bine decat tine.

Păi uite, un moment sporadic binevenit este si sărbătoarea Crăciunului.
Zici tu că e usor de initiat o asemenea actiune? N-am văzut până acum să se miste nimic aici pe forum, si rămân la părerea că un grup cât de cât organizat ar putea face mai mult decât fiecare individual. Chiar si spiritul în sine cred că ar fi altfel, mai ridicat. Dar în fine, face fiecare cum crede, bine ar fi ca măcar acea sacosă să ajungă pe la câteva usi necăjite.

Din intamplare astazi deja am primit semnale indirecte ca... lumea deja se misca la modul individual. Dumnezeu lucreaza. Nu am nimic personal cu grupurile organizate, dar in astfel de cazuri apar multe piedici: suspiciunea, fuga de responsabilitati delicate cand dintr-o simpla neintelegere (vrajmasul nu doarme) se ajunge la cearta si suparare pana si cu cei pe care ii considerai de buna-credinta, distanta dintre useri si "preferintele" speciale... si cate si mai cate, cand cel ce ar fi dispus sa se implice ajunge sa regrete profund si sa-si promita solemn ca n-o s-o mai faca pe viitor. Si-apoi ce nevoie avem de sume mari? Sa ajunga, unde? Prin decizia cui? Cati ar fi astfel neindreptatiti? NU. Fiecare traieste unde traieste. Daca vrea, gaseste el o vaduva, un batran/batrana cu pensie minuscula, un om bolnav, o familie cu multi copii, etc. Din saracia lui, face cum poate si reuseste cumva sa rezolve intelegerea cu Dumnezeu, fara sa stie nimeni, nici cu cat a contribuit, nici ca putea da mai mult la conditia lui, nici ca mai bine n-ar mai fi dat, la cat de carcotas a fost!... Iar... pentru cei din diaspora, care raman acolo de sarbatori... sunt totusi enorm de multe sanse. Sunt convins ca de vot au zbarnait telefoanele sa spuna celor dragi... pe cine sa voteze. Si acum la fel: "Mama, iata, va trimit niste bani separat. Cu ei cumparati cele de trebuinta si mergeti la saracii pe care-i stiti. Va rog, nu uitati. E dorinta noastra speciala!" Nu cred ca este o bucurie mai mare pentru un parinte cand vede ca puiul lor e un om bun!...

Moshule, n-as vrea să-ti stric entuziasmul :5:
dar crede-mă că la asta cu familia sunt 100 % de părere că mai bine să nu stie stânga ce face dreapta.
Pace să avem de sărbători !

PS: Mă bucur să citesc de semnalele acelea. :)

Aceleasi intrebari care le ai derspre o forma organizata, le vei avea probabil si cand va trebui sa ajuti individual pe cineva .
Si nu e deloc o acuza, exact asa gandesc si eu si majoritatea .De aia nu ajut online ,pentru ca ma macina neincrederea.De aia si in viata de zi cu zi am indoieli exaggerate.
Totusi sunt si exceptii,nu sunt toti ca noi , unii au incredere ,si ajuta inclusiv in cazuri care nu le cunosc ,si de care afla doar online
Si tocmai plecand de la cunoasterea acestui mecanism care ne face sa ne indoim , am spus care ar fi mijloacele de a face totul transparent si prin exemplu propriu,pentru a se naste increderea . Cred ca sunt organizatii care au demonstrat ca se poate aceasta ,sau chiar Biserica a aratat ca se poate .Caci la o colecta pentru inundatii nu stim cine gestioneaza banii si unde ajung,dar avem incredere .
De exemplu,daca as fi administrator de bloc ,as publica toate facturile si salarile ,si ofertele in cazul unor achizitii , ca sa le poata urmari oricine . Dar multi din cei care gestioneaza niste bani care nu sunt ai lor ,tocmai pt a se ascunde si a fura, nu fac publice informatiile , si de aceea lumea a devenit asa suspicioasa .
Asistenta sociala e o meserie, in care identifici cazurile ,compari cu alte cazuri ca sa vezi unde e nevoia mai mare ,asiguri transparenta proiectelor ,tocmai ca sa fii intermediarul dorintei de a ajuta al celorlalti .
Fie individual,fie colectiv ,important e sa ajutam ,si sa luptam cu toate piedicile obiective sau subiective care ne impiedica sa facem aceasta .
Mila fata de ceilalti ,nu este o recomandare,este o porunca si o lupta perpetua ,pentru ca astfel sa avem parte si noi de implinirea tuturor cererilor noastre
"Fericiti cei milostivi caci aceia vor avea parte de mila "
Ei daruiesc putin unor oameni cazuti,dar primesc mult ,nu de la oameni ,ci chiar de la Dumnezeul cerurilor.

Neincrederea ma face si pe mine sa nu ma bag la actiunile online, indiferent despre ce e vorba.

Dar cred ca fiecare dintre noi avem un grup de prieteni, fie el cat de mic, cu care putem comunica si cu care am putea intreprinde ceva. Intr-adevar unde sunt mai multi, pot fi ajutati mai multi; de exemplu, n-as putea sa ma duc singura la un azil de batrani sau la o casa de copii cu pachete de Craciun, deoarece nu imi permit si nici nu vreau sa discriminez, ajutand doar pe x sau y. Si iarasi ma doare sufletul sa ma gandesc ca, poate, dintre cei carora nu le-am dat nimic, nu i-am ajutat, unii poate sunt singuri pe lume, fara copii, fara nepoti, fara un suflet cu care sa vorbeasca. Asa ca, in cazuri de genul, prefer de 1000 de ori munca in echipa. Voluntariat la cantina saracilor sau la cantina la azile, pachete de sarbatori, un colind in seara de Craciun sau de Ajun, o vorba buna, un suras, ceva ce sa poata sa le aduca un zambet pe chipuri si sa se simta iubiti si apreciati macar acea zi/acele zile din an. Mai ales cei de la azile, consider ca merita mult mai multa consideratie decat primesc; practic, ei au crescut generatia parintilor nostri; poate ei sunt generatia parintilor nostri, ei au incercat sa ofere generatiei de acum ce e mai bun; ei au dat viata; iar acum unii dintre ei sunt complet uitati de copii si/sau de nepoti, ceea ce e foarte trist. Ma pun in locul lor si nu mi-ar placea sa patesc asa ceva. Oare cei care "au uitat" de ei nu se pun in locul lor? Nu am ceva impotrva faptului ca sunt in azil (unii poate au dorit sa mearga acolo), am ceva impotriva faptului ca, copii si/sau nepotii uita de multi dintre batranii lor.

Iată că lucurile se miscă si în sensul dorit de mine - adică un prieten si membru de încredere aici pe forum m-a anuntat că la biserica lui sunt 7-8 familii nevoiase pe care părintele ar vrea să-i ajute de sărbatori cu ceva de-ale gurii, că nu prea au ce pune pe masă. Colegul nostru va strange bani pentru a-i da părintelui, dacă mai sunt si altii aici pe forum care ar dori să-l ajute; se pot face trimiteri si prin paypal (important, mai ales pentru diaspora). Asa că dacă sunteti interesati să contribuiti la această actiune, din putinul pe care îl aveti, vă rog să-mi scrieti pe privat pentru mai multe detalii. Doamne ajută, si Dumnezeu să vă întoarcă însutit pentru tot ceea ce dati din suflet acestor oameni sărmani si le înfrumusetati si lor sărbătoarea sfântă a Nasterii Domnului.

Ar trebui sa mutam acest mesaj,in Umanitare,unde poate sa aiba alt impact.
Aici este mai greu de gasit,la subiectul"Omule incotro?"
Doar o idee.

M-am gândit si eu - dar cred că e Ok si aici...
Sau poate o să fac un topic si la umanitare, desi n-as vrea să agasez pe cei care nu agrează idea de act›iune în grup.

@mirela





Chiar cred că e bună ideea cu sacosa cu zahăr si ulei, dar să vedem dacă forumul functionează si pe teren, sau doar în virtual.
*****

Oamenii din Biserica unde mergi, nu organizeaza ceva de Craciun? Sa mergeti la un camin de batrani/copii/mame sarace etc?

Biserica Ortodoxa Romana, aici in Toronto, face ceva de genul anual. Daca aici se poate, se poate si in SUA.

Doamne ajută
 

La noi la biserică (biserici) se fac diferite actiuni de Crăciun, dar n-am auzit să fie una de genul celor de mai sus, cu implicarea directă a enoriasilor. Din câte stiu se fac donatii în bani, din partea parohiei, pentru diverse organizatii care au nevoie de ajutor. Si probabil mai sunt ajutate cu bani si persoane individuale.

În altă ordine de idei, am primit MP-ul tău dar n-am cum să-ti răspund pentru că se pare tu nu poti primi mesaje private de la oricine - probabil ti-ai setat contul ca să poti primi MP numai de la prieteni si admini. Asa că ti-am trimis un friendship request ! :) dacă nici asa nu merge, mai vedem cum rezolvăm. Multumim !

Iata ca pe doua fire se discuta despre fapte bune si cum sa le facem.
Eu vreau doar sa spun ca nu e neparat numai sacosa ulei si zahar utila.
Exista oameni care au nevoie de latceva, care nu costa bani:

Sa nu uitam de oamenii tristi (cu depresii), cu necazuri, singuri.
Acesti oameni au nevoie de un zambet, de o mangaiere, de vorbit cu ei. Hai la o cafea, la o prajitura, la o plimbare.

Ca să-ti pot răspunde, scrie-mi te rog la adresa de mail : mirela@denmoss.com


Ai mare dreptate, sophia.

Poate functiona si real daca exista coeziune si pastram acest spirit
Pina acum ,la abstractii am fost de nota 10. Asa ca sigur putem face si ceva real
Trebuie insa sa facem un mic "sacrificiu", sa nu ne mai fie jena sa vorbim de astfel de fapte.
Pentru ca dincolo de pericolul laudei de sine , ele au un effect mobilizator foarte mare , pentru ca fiecare se bucura sa vada ca ceilalti gandesc la fel .
Asa ca din atatea ganduri stranse laolalta ,sigur va iesi si vointa de a face ceva concret

Cel mai frumos ar fi cei care sunt din acelasi oras sa se cunoasca si sa se intalneasca,ca unde sunt doi ,creste exponential si curajul si determinarea de a face ceva
Si creste si credibilitatea lor,daca vor cere ajutorul pe forum pentru a putea imparti si mai multe daruri , daca se vede ca sunt dispusi sa faca acest effort

Asta cu oamenii depresivi,singuri si cu necazuri-este o idee admirabila,numai ca trebuie sa-i cunosti,sa-i ai in cercul de prieteni sau sa fie foarte deschisi,sa stii ce probleme au.

Iar oamenii depresivi sau suparati au parca un character anume facut sa ocoleasca toate ocaziile de socializare,poate din teama ca trebuie sa se deschida de fiecare data,sa-si retraiasca durerea cu fiecare care-l intreaba de vorba.Sau poate si din jena ca nu ar fi o companie placuta in timpul cinei...

Mirela ,pe aici ,pe la noi ,sunt destule familii cu posibilitati restranse ,in special familii cu multi copiii ,mai ales pe langa oras.
Nu ducem lipsa de saraci si deja am mai mers pe ici ,pe colo.
Poate multi de pe forum sunt in situatia mea ,au mai facut si fac pe cont propriu.
De aici aceasta reticenta ,si poate unii chiar nu au mai nimic de oferit.
Dar cred ca vei gasi pe cineva de buna credinta sa colaboreze cu tine ,sau poti trimite la tine in oras la parinti sa faca milostenie unor familii nevoiase.

Multumesc, Anita. S-a rezolvat, s-a găsit un forumist inimos care mi-a scris pentru a organiza o actiune aici pe forum - vezi postarea mea anterioară :

Am făcut si un topic la Umanitare pentru a fi mai vizibil, si a avut ecou pot să spun, fiindca si alti forumisti, nu foarte multi ce-i drept, s-au oferit să puna umărul la această actiune. Înteleg si pe cei care nu pot răspunde apelului si nu este nicio problemă, fiecare îsi gestionează cum crede putinul pe care îl are. Dumnezeu stie inima si posibilitătile fiecăruia. Doamne ajută, sărbători binecuvântate tuturor !

Ma bucur pentru cei ce au reusit sa gaseasca totusi o solutie. In alte conditii m-as fi alaturat cu placere, dar, in cateva ore am deja zborul spre Romania, iar acolo cam stiu ce am de facut. Din cunostintele mele, in oraselul meu o singura persoana figureaza pe acest forum. Iar acea persoana deja organizeaza in fiecare an asemenea ajutoare, in cadrul parohiei din care fac si eu parte. Despre faptul ca sunt putini cei ce se ofera, aici, nu trebuie sa ne tulbure si nici sa ne dezamageasca. Sunt convins ca foarte multi stiu deja ce au de facut si daca n-au rezolvat inca, o vor face, poate chiar in ajun, intr-un mod cu totul inedit. E sansa lor, e bucuria lor.
Doamne-ajuta!

Multumesc pentru accept, dar tot nu pot să-ti trimit mesaj privat, asa ti-ai setat contul.
Scrie-mi te rog pe email pentru detalii : mirela@denmoss.com

Desigur, Moshule. Nu-i nicio supărare, am mai zis. Eu sunt foarte bucuroasă pentru ceea ce s-a strâns în această actiune.
Si cu sigurantă că si cei care n-au contribuit aici si-au propus într-un fel sau altul să facă o bucurie de Crăciun si altora.
Dumnezeu primeste!

Cum sa predici pe înțelesul tuturor
 

Doi hoți și un popă sau ce mai scrie în Biblie

**Lui Florin Lăzărescu, fratele meu, care într-o vreme mă tot întreba ce mai scrie în Biblie**

Pe un ger de crapă pietrele, un preot așteaptă o ocazie, într-o răscruce la marginea unui sat. Își tot trece gentuța de pe un umăr pe altul, tropăie în loc, să-și dezmorțească picioarele, își freacă brațele, suflă în pumni. Din cînd în cînd se oprește, își șterge ochii și privește nemișcat în zare, poate apare ceva. Stă de două ceasuri. E a treia zi de Crăciun, după-amiază, trec rar mașini. Unde mai pui că drumurile sînt înzăpezite.

În lungul drumului se ivește un gip negru, cu farurile aprinse, spulberînd zăpada sub roți. Părintele dă să ridice mîna, dar se răzgîndește. Ce gip de pe lumea asta ar culege de pe drum un popă înghețat, a treia zi de Crăciun? Dar uite că se înșală, puțin-credinciosul. Gipul încetinește și oprește sub nasul său. Prin geamurile fumurii nu se vede nimic, dar portiera din spate se deschide de-o palmă și o voce groasă îl cheamă dinăuntru:

– Hai, popo, că se răcește mașina!

Părințelul apucă gentuța și dă să urce, dar încremenește cu piciorul în prag. De pe bancheta din spate, un rotweiller uriaș saltă capul și îi aruncă o privire plictisită.

– Hai, că nu-ți face nimic! îl încurajează vocea groasă. Max! Max, cuminte!

Și ca să fie mai convingătoare, un pumn aterizează în ceafa lui Max și-l pune instantaneu cu botul pe labe. Părințelul face repede o cruce și urcă în mașină. Trage portiera și se așază pe marginea banchetei, să-l deranjeze cît mai puțin pe Max. Prevăzător, plasează gentuța între el și cîine, apoi oftează și caută la binefăcătorii săi. La volan e o matahală tunsă periuță și cu ceafa plină de tatuaje. Pe locul din dreapta e un ins pirpiriu, cu un fular roșu aruncat împrejurul gîtului.

– Mulțumesc că ați oprit! șoptește părințelul, cu glasul degerat. Stau de două ceasuri.

– Ce-ai spus? Zi-i mai tare! strigă natima de la volan și dă muzica mai încet.

– Ziceam că vă mulțumesc că ați oprit.

– Las’ că vedem noi cum ne mulțumești, hăhăie el. Nu-i așa, Clanță? Și îi aruncă o privire pirpiriului, care nici nu-l ia în seamă. Apoi se întoarce vesel:

– Ce-ai în gentuță, popo? Vreo sticloanță, ceva? Ia scoate-o aici, la băieți!

– N-am nici o sticloanță, pe cuvînt, se scuză părintele. Dacă aveam, vă dădeam. Dar nu vin de la pomană.

– Da’ de unde vii? De la femei? hăhăie natima din nou. Pufnește și Clanță.

– Chiar de la o femeie vin, rîde părintele. O femeie bolnavă, săraca, m-a chemat să-i citesc o rugăciune.

– Da’ de ce n-a chemat doctoru’, dacă-i bolnavă?

– Păi doctoru’ i-a zis să mă cheme pe mine. E rău tare, săraca, are un cancer.

– Și dacă are cancer, ce să-i mai faci tu? Că n-o mai vindecă nici dracu’.

– N-o mai vindecă nimeni, așa-i, aprobă părintele. I-am citit și eu de ieșirea sufletului.

Matahala aruncă o privire în oglinda retrovizoare, să vadă dacă popa glumește.

– Cum adică de ieșirea sufletului?

– Adică să nu se mai chinuie, explică părintele. Așa e de slabă că nu poate nici să moară. Se chinuie sufletul acolo și n-are putere să iasă din om. Ce să facem. Îi citim și noi de ieșirea sufletului, cum scrie în Biblie.

– Serios? se miră matahala. N-am mai auzit asta. I-auzi, Clanță!

Clanță n-are chef de povești. Privește într-una pe geam, cum ciorile își iau zborul din plopii uscați. Părințelul trage cu coada ochiului la Max și e mulțumit să-l vadă moțăind cu botul pe labe.

– Ia uite! strigă dintr-odată natima. Din satul ăsta era Butoane. Nu, Clanță? Parcă din Grajduri era Butoane. Ai auzit, popo, de Butoane?

– N-am auzit.

– Ei, n-ai auzit… Butoane! Cînta el la nunți… La acordeon. Păi nu era nuntă fără Butoane, cum n-ai auzit? O murit și el anu’ trecut, tot de un cancer.

– Se poate, nu-i cunosc pe toți, se scuză preotul.

– Butoane, Butoane! îl caină matahala, ce le mai zicea Butoane! O fost om bun, părinte. Să vezi lume la înmormîntare! Și pe Butoane l-o dus cu acordeonu’ pe chept, că așa o vrut băieții lui. Așa l-o dus în biserică, rîde el. E voie?

– Ce să fie voie?

– E voie să-l ducă așa, cu acordeonu’?

– Păi de ce să nu fie voie?

– Nu știu. Întreb și eu. Cu acordeonu’ în biserică? Nu-i păcat?

– N-are nimic, face părintele. Ce, sfinții nu cîntau și ei?

– Nu chiar? se amuză matahala. La ce cîntau?

– La de toate. Vioară, tobe, trompete… Era așa, explică părintele, ca un fel de formație. Scrie și în Biblie.

– Nu glumești? I-auzi, Clanță!

Matahala schimbă cd-ul, întredeschide geamul și își aprinde o țigară. Fredonează o manea, apoi caută în oglindă chipul părintelui, care, moleșit de confortul mașinii, e gata să ațipească.

– Auzi, părinte, aruncă el, slobozind fumul pe geam, da’ tu știi ce facem noi?

Clanță îi aruncă o privire, dă să zică ceva, dar matahala i-o taie scurt:

– Lasă, băi, să vedem ce zice. Părințele, știi cu ce ne ocupăm noi?

– Da’ de unde să știu? ridică din umeri părintele.

– Sîntem hoți. Bandiți, râde natima. Spargem casele barosanilor și luăm tot ce găsim, bani, aur, plasme. Acu’ venim de la Vaslui.

Și așteaptă să vadă efectul dezvăluirii sale asupra părintelui, dar acesta nu spune nimic.

– Nu-i păcat? rînjește el în oglinda retrovizoare.

– Păi, depinde, face părintele, parcă dus pe gânduri. Dacă dați și la cei necăjiți…

– Cum așa? ridică matahala din sprîncene. Ce, dacă dăm la necăjiți, nu-i păcat?

– Păi nu-i totuna, scrie și în Biblie. Este o poveste cu un patron, dacă vreți, v-o spun.

Matahala dă muzica mai încet.

– Ce patron?

– Un patron de la un angro. Și la angro angajase un magazioner.

– Așa, și?

– Și aude magazionerul că patronul o să-l dea afară. Ori că nu mai avea bani de salarii, ori că voia să aducă pe altul, treburi din astea. Și ce se gîndește magazionerul. Măi, dacă patronul mă scoate afară, rămîn pe drumuri. Ia hai să mă pun bine cu unul, cu altul, să am la cine apela cînd n-oi mai avea serviciu.

– Corect, observă matahala.

– Și ce face magazionerul? Cheamă pe unul care tocmai luase marfă de la el, un băiat cu tonetă. Măi, zice, cît orez ți-am dat ție? Zece saci, zice acela. Bun, face magazionerul, uite te trec aici cu opt, să nu zici că-s băiat rău. Cheamă pe altul, la fel. Tu cît ulei ai luat luna trecută? O sută de kile. Bun, scriem aici 70, să mă ții minte…

– I-auzi, frate! rîde matahala. Tare magazioneru’. Și nu l-a prins?

– Ei, l-a mirosit patronul, da’ pînă la urmă l-a iertat. Că acuma avea magazioneru’ prieteni peste tot. Și i-a zis patronul, măi, nu te mai dau afară, da’ să nu mai faci.

– Băi, ce s-a sucit patronul! Tare magazioneru’! se entuziasmează matahala.

– Păi da, de-aia vă spun. Că scrie în Biblie, să nu furi, iar cine fură să dea și la ăia necăjiți.

– Am dat și noi, părinte, se apără matahala. Clanță, cît am dat la Sfînta Paraschiva, la Mitropolie? Păi ultima oară am lăsat mulți bani, că a zis un părinte că trebuie veșminte noi la Sfînta.

– Nu-i trebuie, are Sfînta veșminte.

– Cum așa?

– Vă spun eu că are, două dulapuri, și de vară, și de iarnă. Nu-i mai trebuie.

– Bun, face matahala, și atunci cui să dăm?

– Păi dați și voi la cine a zis Iisus. Că tot aşa, scrie în Biblie, au venit nişte hoţi la Iisus şi l-au întrebat ce să facă cu banii.

– Ce fel de hoți? Păi nu se temea de Iisus?

– Hoți, hoți, domnule. Nu se temeau, că Iisus era prieten cu hoții. Şi Iisus le-a zis, măi băieţi, duceți şi voi la vreun spital doi porci şi un sac de cartofi, niște portocale şi jucărele pentru copiii bolnavi de sida, apoi ce mai trebuie pe la azilele de bătrîni şi tot așa. Să duceți și nişte ţigări la tovarășii voștri din închisoare, că acolo e tare greu de ţigări.

Matahala ascultă cu gura căscată. S-ar întoarce la părinte, dar trebuie să țină drumul.

– Aşa a zis, şi de închisoare?

– Cum să nu, întărește părintele. Păi și Iisus a fost la închisoare, scrie în Biblie.

– Parcă numai de ţigări e greu la puşcărie, oftează matahala. E greu de toate acolo. E greu şi la puşcărie, e greu şi în lume. Auzi, Clanță, ce zice părintele.

– Mai dă-l, măi, dracului! se stropșește Clanță și își caută de privitul la ciori.

După vreo cinci minute ajung în oraș. La prima intersecție, părintele ar vrea să coboare. Își ia gentuța, apoi se caută prin buzunare.

– Cît trebuie să vă dau?

Natima îl privește lung în oglindă ca și cum n-ar înțelege.

– Ce să-mi dai, părințele?

– Că m-ați luat. Cît trebuie să vă dau?

– Nu trebuie să-mi dai nimic.

Apoi se gîndește o clipă și adaugă moale, cu jumate de gură:

– Adică, să-mi dai două palme pentru cum am vorbit cu matale.

Preotul dă din mînă, lasă. Mai zice un mulțumesc și un Doamne ajută înainte de a închide portiera, apoi traversează și dispare printre blocuri, în timp ce gipul pleacă mai departe spulberînd zăpada sub roți.

sursa: http://ioanflorin.wordpress.com/doi-...rie-in-biblie/

Genial :)
Multumim soro :53:

despre înălțarea de sine
 

Un sihastru oarecare ce traia in pustie, avea un frate mirean intr-un oras. Dupa cateva vreme a murit fratele acela si i-a ramas un copil mic de trei ani. Sihastrul, auzind de moartea fratelui sau, a mers acolo, a luat pruncul si l-a dus in pustie, la chilia lui. Il hranea cu finice si cu alte verdeturi din pustie, din care manca si el. Copilul n-a vazut nici un om, in afara de batranul care-l hranea, de cand l-a dus in pustie. Nici femei, nici sat n-a vazut, nici paine n-a mancat, nici n-a stiut ce este si cum este viata lumii acesteia. Totdeauna era in pustie cu batranul, postind, rugandu-se si laudand pe Dumnezeu. A petrecut in aceasta nevointa optsprezece ani, apoi a trecut la Domnul.

Dupa ingroparea lui, a inceput sihastrul a se ruga lui Dumnezeu, sa-i descopere pentru acel copil in care ceata de sfinti este randuit. Dupa multa rugaciune pe care a facut-o cu mare osardie, a adormit si a vazut in vis un loc intunecat si plin de toata scarba, iar in mijloc era copilul zacand intr-o suparare nespusa. Acestea vazandu-le, batranul s-a mirat si a inceput a se ruga catre Dumnezeu, zicand: "Doamne, ce este nedreptatea aceasta? Oare nu era curat acest copil de toate necuratiile trupesti si lumesti? Oare nu Te lauda pe Tine in toate zilele si noptile, postea, priveghea si se ostenea si de nici un pacat lumesc nu era atins? Dar acum ce este aceasta ca il vad pe el pedepsit in acel loc de intristare? Dar noi care suntem nascuti, crescuti si imbatraniti in pacate, ce nadejde de mantuire vom avea? O, amar si vai de mine!"

Aceasta si mai multe zicand batranul cu plangere si cu tanguire, a stat inaintea lui ingerul Domnului si i-a zis: "Ce plangi asa, batranule, si de ce te tanguiesti pentru copil care cu adevarat nu s-a atins de pacate trupesti si lumesti. L-ai invatat a posti, a priveghea si a se ruga, dar copilul avea mandrie mare si inaltare in inima lui, socotindu-se pe sine, pentru curatenia lui si viata cea neatinsa de lume, ca este un mare sfant, mai mare decat cei din lume, si a murit in aceasta gandire inalta de sine. Deci sa stii ca nu este nedreptate la Dumnezeu, caci tot cel ce se inalta pe sine cu gandul sau, necurat este inaintea lui Dumnezeu, precum zice prorocul". Aceasta zicandu-i, ingerul s-a facut nevazut. Batranul si-a venit in fire si in constiinta si a plans neincetat pentru moartea copilului pana la sfarsitul vietii sale.

Mania grandorii și mania persecuției
 

Mania grandorii și mania persecuției – etapa a patra în dezvoltarea mândriei

In fine, pe cea din urmă treaptă, omul o rupe şi cu Dumnezeu.

Dacă mai înainte făcea păcatele din neastâmpăr, ca să zic aşa, şi din spirit rebel, acum îşi permite orice: păcatul nu-l chinuie, ci devine pentru el o deprindere; dacă în stadiul acesta poate să-i fie uşor, atunci poate să-i fie uşor şi cu diavolul, pe căile întunericului. Starea lui sufletească este mohorâtă, lipsită de orice lumină, singurătatea lui e deplină - dar totodată are convingerea sinceră de corectitudinea căii sale şi sentimentul deplinei siguranţe, în timp ce aripi negre îl poartă repede spre pierzare.

La drept vorbind, între o asemenea stare şi nebunie deosebirea este măruntă.

Cel mândru rămâne şi în această viaţă în stare de izolare deplină („întunericul dinafară”). Uitaţi-vă cum discută şi cum poartă disputele: fie că nu aude deloc ceea ce i se spune, fie că aude doar ceea ce coincide cu părerile lui; iar dacă i se spune ceva nepotrivit cu părerile lui, se supără ca şi cum ar fi fost jignit personal, devine batjocoritor şi neagă cu înverşunare. La cei din jur vede doar însuşirile pe care el însuşi le atribuie în mod arbitrar, aşa că, şi atunci când laudă, este tot mândru, închis în sine, inabordabil pentru cel obiectiv.

Caracteristic este faptul că două dintre formele cele mai răspândite de boală psihică – mania grandorii şi mania persecuţiei – decurg în mod direct din „autoaprecierea sporită” şi sunt absolut de neconceput la cei smeriţi, simpli, care uită de propriul eu. De altfel, şi psihiatrii consideră că la paranoia duc, în primul rând, sentimentul exacerbat al propriei personalităţi, atitudinea duşmănoasă faţă de oameni, pierderea capacităţii normale de adaptare, pervertirea aprecierilor. Paranoicul clasic nu se atacă niciodată pe sine însuşi, el are totdeauna dreptate în proprii săi ochi şi este acut nemulţumit de cei din jur şi de condiţiile sale de viață.

Iată unde se arată profunzimea definiţiei Cuviosului Ioan Scărarul: „Mândria este sărăcia cea mai de pe urmă (extremă) a sufletului”.

Cel mândru suferă înfrângere pe toate planurile:

Psihologic – mâhnire, întuneric, sterilitate.

Moral – singurătate, secătuire a dragostei, răutate.

Teologic – moartea sufletului, care premerge morţii trupeşti, gheena încă din timpul vieţii.

Fiziologic şi patologic – boală nervoasă şi sufletească. (Preot Aleksandr Elceaninov)

(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 57-59)

sursa : http://www.doxologia.ro/terapie-pent...tarea-mandriei