pentru cine are norocul sau capacitatea (sau ambele) de a ajunge acolo (in Rai), aveti idee ca ar trebui sa se intample incat sa nu apara plictiseala? avand in vedere ca viata nu se mai termina...

pai probabil plictiseala apare, daca cele mai interesante persoane nu ajung acolo :P:P

Frumoasa intrebare, Consuela.
In primul rand as vrea sa-ti spun ca raiul nu se obtine nici prin noroc si nici prin aptitudini. Noroc se leaga de intamplare, iar in lumea creeata de Dumnezeu nu exista nimic, care sa fie intamplator. Cat priveste aptitudinile noastre, sunt la fel de eficace, ca si mersul de furnica, pentru a ajunge de aici pana in America in viata ei si cu fortele ei, asta ca sa folosesc o comparatie.

Frumusetea acestei vieti se bazeaza in primul rand pe simturi. O viata lipsita de "hrana" simturilor noastre se considera a fi o viata searbada. Noi ne dorim senzatii, emotii ca viata sa se merite a fi traita si facem totul in acest sens. Cei, care nu mai apreciaza senzationalul sunt totodata oameni plictisitori in acceptiunea noastra.
Viata trece repede si intr-un timp relativ scurt vine culesul viei. Dumnezeu ne cheama la El. Acolo nu mai avem de ales intre o viata zbuciumata si plictis, ci intre rai si iad. Daca stii ceva despre muncile iadului, te inspaimanti si alegi (in viata fiind) raiul. Adam a fost alungat din rai. Cei care au fost rapiti in duh si au ajuns in rai nu au avut cuvintele necesare pentru a descrie frumusetea raiului. Putem deci folosi imaginatia noastra redusa, dar fara speranta de a putea descrie cum e de fapt raiul. Acesta trebuie vazut.

Imparatia Cerurilor este in sufletul nostru. Aceasta inseamna ca ea incepe inca de aici de pe pamant. A privi Raiul ca ceva exterior noua, ca pe un "premiu" pentru ca "am fost cuminti" inseamna a ramane in necredinta, a nu cauta sa patrundem iubirea lui Dumnezeu, ea insasi o Taina. Caci prin iubire ni se deschid si Portile Raiului. Dar ce este aceasta decat primirea in inima omului a Cuvantului si implinirea vietii in credinta, din dragoste pentru aproapele si iubire pentru Hristos. Si primind Cuvantul si lucrand cu Hristos din dorinta vie de a ne schimba in omul cel nou, "nascut din apa si duh", se implineste si Taina mantuitoare, de "coborare" a Imparatiei Cerurilor in sufletul nostru. Sufletele eliberate de trupul cel pamantesc se veselesc duhovniceste, in Lumina iubirii si cunoasterii de la Dumnezeu. De am cunoaste bucuria unei vieti aproape de Hristos, cu totii ne-am dori rasplata vietii vesnice. Dar suntem si trup nu numai duh, si lutul trage la tarana din care a fost luat. In lupta aceasta dintre trup si suflet se desavarseste cel din urma, caci "nimic necurat nu va intra in Imparatia Cerurilor".

Liviu

Frumos si adevarat frate.Dupa cum spunea si parintele Galeriu,Dumnezeu sa-l odihneasca,asa cum Pamantul exercita atractie gravitationala asupra trupului,asa si cerul exercita o atractie a sufletului.

Foarte frumos Liviu :
„…Că iată, împărătia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Lc. 17, 21).
Asa este Imparatia Cerurilor este Inlauntrul Nostru
.Iisus este in inima fiecaruia il primim de la Sfantul Botez, numai ca noi L-am ingropat acolo prin pacatele noastre [Aproape esti Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor}zice Prorocul Isaia, si trebuie sa-l dezgopam incercand sa traim frumos ca in timpul zilei ca vine noaptea si nimeni nu poate lucra.
DE aceea adevarata Rugaciune spun Sfintii Parinti este aceea cand te cobori cu mintea in inima unde stai de vorba cu Hristos.Toti Sfiintii mari care pogorau foc din cer {spune Pr. Cleopa} asa se rugau cu mintea in inima. Caci Hristos este in inima fiecaruia de la Botez.
Pr. Cleopa stand de vorba cu un sectant despre rugaciunea in duh si adevar La intrebat cum intelege el[sectantul] rugaciunea.Iar acesta a explicat ca atunci cand simti legatura cu cerul.
Iar Pr. Cleopa i-a zis :Nu-L cauta pe Iisus la cer mai Cauta-L pe Iisus in inima Ta.
Iar daca vrei sa te rogi in duh si in adevar aici te rogi cu mintea in inima si in partea cealalta lucrezi poruncile Lui Dumnezeu.
CA zice in psaltire: Toate poruncile Tale sunt Adevarul.

Pai raiul e in primul rand o stare....cam monotona. In conceptie crestina raiul inseamna o stare de liniste si supunere perpetua, prin apropierea fata de Dzeu. Nu mi se pare chiar cea mai atragatoare soarta :p

Alexandru, speram ca pina acum ai inteles ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din tirg. Cred ca nu e greu sa ne dam seama inca de aici de pe pamint ca in rai nu vom mai gindi cu "lutul" care-l purtam pe umeri :)

Hristos S-a inaltat! :)Consuela,in Rai nici nu stii cum trece timpul...:)acolo nu exista plictiseala si nici notiunea despre aceasta.:)Du-te in Rai;) si pe urma mai vorbim!:D

Cozia...inteleg situatia mai bine decat crezi. In orice caz nu stiu de unde a aparut ideea de iad ca fiind un fel de crasma colosala :p. Iadul inseamna suferinta prin rupere de Dzeu, desi unii ar spune ca iadul este format pe baza mustrarilor de constiinta, iadul este regret...dar cand cineva nu regreta. In rai ma indoiesc sa ajung(chiar si daca as crede in rai si iad) pentru ca nu concep sa accept o stare de supunere permanenta,de renuntare a vointei proprii in favoarea unei alte vointe.

Iar eu cand ma plictisesc
Atuncea pe Dumnezeu urasc.(cam asa suna din poezia Sf Ioan hozevitul)

In rai nu mai exista timp:D Raiul este eternitatea o stare a fericirii care nu se poate descrie in cuvinte.
Cele mai multe pofte care ne vin ne vin datorita trupului care are simturi materiale ca sa zic asa.
Dar dupa ce sufletul iese din trup nu mai simte oboseala durere frig cald etc.

O experienta moderna a vamilor de Pr. Seraphim Rose
fragment din "Sufletul dupa moarte" de Seraphim Rose

Reactia tipica a unui om "luminat" al timpurilor moderne dupa ce intalneste personal realitatea vamilor, in cursul unei "morti clinice" (cu o durata de 36 de ore) poate fi urmarita intr-una dintre cartile deja amintite mai sus: "Unbelievable for Many but Actually a True Occurrence". "Prinzandu-ma de brate, ingerii m-au dus de-a dreptul prin zidul salonului in strada. Incepuse sa se intunece, ningea linistit, cu fulgi mari. Vedeam lucrurile astea, in schimb frigul sau macar o diferenta de temperatura intre interiorul camerei si exterior n-am simtit. Evident, aceste fenomene isi pierdusera semnificatia pentru corpul meu modificat. Incepuram sa ne inaltam cu repeziciune. Pe masura ce urcam, spatiul care se desfasura inaintea ochilor nostri devenea din ce in ce mai larg, astfel ca in final ajunsese la proportii atat de coplesitoare, incat m-a cuprins teama cand am realizat cat de nesemnificativ eram eu insumi in raport cu acest tinut infinit ...

Notiunea timpului era cu totul absenta din mintea mea, in acel moment, asa ca nu stiu cat anume ne-am deplasat in sus cand, dintr-o data, a inceput sa se auda, indistinct la inceput, un zgomot, dupa care, tasnind de undeva cu tipete si rasete salbatice, un stol de tot soiul de fiinte hidoase incepu sa se apropie cu viteza de noi.

Spirite rele! - am realizat si apreciat dintr-o data, cu iuteala uluitoare, starnita cu siguranta de groaza care cuprinsese, o groaza cu totul deosebita si necunoscuta pana atunci. Spirite rele! O, cu cata ironie, cu cata convingere n-as mai fi ras doar cu cateva zile inainte de asa ceva. Chiar cu cateva ore inainte, daca cineva mi-ar fi spus, nu ca el ar fi vazut cu ochii lui spirite rele, ci si numai ca crede in existenta lor ca in existenta a ceva cum nu se poate mai real, ar fi starnit in mine aceeasi reactie de ras copios! Asa cum se cuvenea pentru un om "bine educat" de la sfarsitul secolului al XIX-lea, eu intelegeam aceste lucruri ca desemnand inclinatii maladive, patimi ale fiintei umane si, din aceasta pricina, sintagma in sine nu avea pentru mine semnificatia unui nume, ci a unui termen care defineste un concept abstract. Si dintr-o data, acest "concept abstract" uni aparea in fata ochilor intr-o personificare vie !...

Dupa ce ne-au inconjurat din toate partile, printre chiote si zgomote nerusinate, spiritele rele cerura sa le fiu dat lor; incercau sa ma apuce cumva si sa ma smulga dintre ingeri, dar era evident ca nu indrazneau sa faca asta. Din mijlocul vacarmului zbieratelor, de neimaginat si tot atat de repugnant auzului, ca si infatisarea lor vazului, mai reuseam sa prind din cand in cand cuvinte si chiar fraze intregi. "Al nostru este: s-a lepadat de Dumnezeu" - strigara dintr-o data, aproape la unison, si se napustira asupra noastra cu atata inversunare incat pentru moment am simtit ca-mi ingheata sirul gandurilor in minte, de frica. "Asta-i o minciuna! Nu-i adevarat!" - as fi vrut sa strig, revenindu-mi in fire; dar o amintire impovaratoare imi lega limba. Intr-un mod cu totul necunoscut mie imi reveni in minte, dintr-o data, o secventa atat de lipsita de importanta din viata mea si atat de indepartata in timp, din vremea tineretii, incat nu credeam ca eu sa fi fost vreodata in stare a mi-o mai aminti".

Aici, autorul rememoreaza un incident din anii studentiei: candva, intr-o discutie filosofica dintre cele mai obisnuite printre studenti, unul dintre colegii sai exprimase aceasta opinie: "De ce trebuie sa cred? Nu este oare la fel de posibil ca Dumnezeu sa nu existe?". La care autorul raspunse: "Se poate". Acum, confruntat cu demonii acuzatori, autorul revine:

"Aceasta propozitie fusese in cel mai deplin sens al cuvantului o "vorba goala"ť: cuvintele lipsite de sens ale colegului meu nu putusera starni in mine nici cea mai mica indoiala cu privire la existenta lui Dumnezeu. Nici macar nu ascultasem prea atent ce spunea, de altfel, iar acum realizam ca acea vorba goala pe care o aruncasem atunci nu disparuse nicidecum fara urma. Am fost deci nevoit sa ma justific, sa ma apar de acuzatia care mi se aducea, in asa masura incat Noul Testament s-a verificat in practica: intr-adevar, avem de dat socoteala pentru orice cuvant desert, daca nu prin voia lui Dumnezeu, care cunoaste tainele inimii omenesti, atunci prin furia vrajmasilor mantuirii.

Aceasta acuzatie era, evident, cel mai puternic argument adus de spiritele rele spre pierzarea mea, iar ele pareau sa prinda puteri noi de aici, judecand dupa indrazneala atacurilor si dupa faptul ca acum se roteau deasupra noastra cu mugete de furie, impiedicandu-ne sa inaintam.

Mi-am amintit o rugaciune si am inceput sa ma rog chemandu-i in ajutor pe toti oamenii sfinti ale caror nume mi le aminteam sau imi veneau in minte. Dar asta nu i-a speriat pe vrajmasii mei. Ca un jalnic ignorant, crestin doar cu numele poate ca pentru prima oara in viata mea de-abia atunci mi-am adus aminte de cea care este numita Mijlocitoarea crestinilor.

Si sigur ca rugaciunea mea catre ea a fost intensa, sigur ca sufletul meu era plin de invataturi gresite, caci cu greu mi-am putut aminti si i-am putut rosti numele, dar la un moment dat aparu totusi deasupra noastra ceva ca un fel de ceata alba care, curand, acoperi in intregime gloata de spirite rele. Le ascunse din fata ochilor mei, inainte de-a apuca sa se retraga de la sine. Mugetele si chicotele lor se mai auzira inca o vreme dar, din scaderea gradata a intensitatii zgomotului, pana la stingerea lui completa, mi-am putut da seama ca teribilii vanatori erau treptat lasati in urma".

"Unbelievable for Many but Actually a True Occurrence"
Orthodox Life, iulie-august 1976

Scuze n-am vrut sa va citez pe Cozia si pe Alexandr_Brazil

Akedia sau plictisul - o boala spirituala
Termenul a fost preluat in latina sub forma acedia, greu de tradus in limbile moderne in chip simplu si complet in acelasi timp. Cuvintele "lene" sau "plictis", prin care el este adesea redat, nu exprima decat o parte din realitatea complexa desemnata de aceasta notiune.

Akedia corespunde, desigur, unei anumite stari de lene si unui soi de plictis, dar alaturi de acestea ea mai cuprinde si lehamite, sila, urat, lancezeala, moleseala, descurajare,6toropeala, lipsa de grija, amorteala, somnolenta - akedia impingandu-l pe om la somn fara ca el sa fie cu adevarat obosit -, ingreunarea trupului, ca si a sufletului.

Exista in akedie un sentiment de insatisfactie vaga si generala, astfel incat pe omul aflat sub stapanirea acestei patimi nu-l mai intereseaza nimic, gaseste toate lucrurile lipsite de sens si fara rost si nu mai asteapta nimic de la viata. Akedia il face pe om nestatornic cu sufletul si cu trupul. Mintea, incapabila de a se fixa, trece de la un lucru la altul, indeosebi cand este singur, omul nu mai poate suferi sa stea in locul in care se afla, patima impingandu-l sa iasa si sa colinde prin alte locuri. Adesea ajunge hoinar, ratacind din loc in loc.

In general, ea impinge pe om sa caute cu orice pret intalnirea cu ceilalti. Aceste intalniri nu-i sunt, obiectiv vorbind, cu totul necesare, dar, tarat de patima, el le resimte ca atare, cautand pretexte "bune" pentru a le indreptati. Relatiile sale cu oamenii sunt cel mai adesea usuratice, intretinute prin vorbarie desarta, nascuta dintr-o curiozitate fara rost.

Se poate intampla ca akedia sa nasca in sufletul stapanit de ea un mare dezgust fata de locul unde sade; ii ofera motive ca sa fie nemultumit de el si-l face sa creada, in mod iluzoriu, ca in alta parte i-ar fi mai bine. "Il face sa tanjeasca dupa alte locuri, unde ar putea gasi mai usor cele de trebuinta". Akedia poate, de asemenea, sa-l faca pe om sa fuga de lucrurile pe care le are de implinit, mai ales de munca sa, de care il face sa fie nemultumit, impingandu-l sa caute alte activitati, care, crede el, ar fi mai interesante si l-ar face fericit...

Toate aceste stari legate de akedie sunt insotite de neliniste, care, alaturi de sila de toate, constituie o caracteristica fundamentala a acestei patimi. Demonul akediei ataca mai ales pe. cei dedicati vietuirii duhovnicesti; el incearca sa-i intoarca din caile Duhului, sa le impiedice in orice chip lucrarea pe care o cere o asemenea viata si mai ales sa-i departeze de la pravila si de la staruinta in nevointa ascetica, sa le tulbure linistea si nemiscarea care o inlesnesc. Astfel, Sfantul Ioan Scararul o prezinta ca pe o "lancezeala a sufletului, o moleseala a mintii in nevointa, o scarba fata de fagaduinta calugareasca". Ea il face pe monah "lenes si neinstare de nici o munca inauntrul chiliei, nemailasandu-l sa stea in casa si sa se dedea cititului". Robita de aceasta patima, mintea lui "devine lenesa si neputincioasa la orice lucrare duhovniceasca"; monahul ajunge trandav in tot lucrul lui Dumnezeu, el nu mai doreste bunurile viitoare si ajunge chiar sa dispretuiasca bunurile duhovnicesti. Toti Sfintii Parinti vad in akedie principala piedica in calea rugaciunii. Sfantul loan Scararul arata ca akedia, "lancezeala sufleteasca", este "plictiseala in citirea psalmilor..., neputincioasa in rugaciune". "Dracul trandaviei obisnuieste sa razboiasca de cele mai multe ori mai ales pe cei ce au inaintat in rugaciune sau pe cei ce se sarguiesc in ea", spune Sfantul Simeon Noul Teolog. Ei arata ca mai ales la ceasul rugaciunii acesta aduce toropeala in suflet si in trup, impingandu-l pe monah la somn: "Cand nu se face cantarea de psalmi, trandavia sufletului nu se arata. Iar cand se sfarseste pravila, atunci se deschid ochii", spune Sfantul loan Scararul. Dar "cand soseste vremea rugaciunii, iarasi se ingreuneaza trupul. Stand la rugaciune, ii scufunda pe calugari iarasi in somn si le rapeste stihul din gura cu cascaturi necuvenite".

Akedia se inrudeste cu tristetea atat de mult, incat traditia ascetica apuseana, al carei inspirator este Sfantul Grigore cel Mare, le pune laolalta, socotindu-le una si aceeasi patima. Traditia rasariteana insa face deosebire intre ele, privindu-le la doua patimi distincte.

Termenul a fost preluat in latina sub forma acedia, greu de tradus in limbile moderne in chip simplu si complet in acelasi timp. Cuvintele "lene" sau "plictis", prin care el este adesea redat, nu exprima decat o parte din realitatea complexa desemnata de aceasta notiune.

Akedia corespunde, desigur, unei anumite stari de lene si unui soi de plictis, dar alaturi de acestea ea mai cuprinde si lehamite, sila, urat, lancezeala, moleseala, descurajare,6toropeala, lipsa de grija, amorteala, somnolenta - akedia impingandu-l pe om la somn fara ca el sa fie cu adevarat obosit -, ingreunarea trupului, ca si a sufletului.

Exista in akedie un sentiment de insatisfactie vaga si generala, astfel incat pe omul aflat sub stapanirea acestei patimi nu-l mai intereseaza nimic, gaseste toate lucrurile lipsite de sens si fara rost si nu mai asteapta nimic de la viata. Akedia il face pe om nestatornic cu sufletul si cu trupul. Mintea, incapabila de a se fixa, trece de la un lucru la altul, indeosebi cand este singur, omul nu mai poate suferi sa stea in locul in care se afla, patima impingandu-l sa iasa si sa colinde prin alte locuri. Adesea ajunge hoinar, ratacind din loc in loc.

In general, ea impinge pe om sa caute cu orice pret intalnirea cu ceilalti. Aceste intalniri nu-i sunt, obiectiv vorbind, cu totul necesare, dar, tarat de patima, el le resimte ca atare, cautand pretexte "bune" pentru a le indreptati. Relatiile sale cu oamenii sunt cel mai adesea usuratice, intretinute prin vorbarie desarta, nascuta dintr-o curiozitate fara rost.

Se poate intampla ca akedia sa nasca in sufletul stapanit de ea un mare dezgust fata de locul unde sade; ii ofera motive ca sa fie nemultumit de el si-l face sa creada, in mod iluzoriu, ca in alta parte i-ar fi mai bine. "Il face sa tanjeasca dupa alte locuri, unde ar putea gasi mai usor cele de trebuinta". Akedia poate, de asemenea, sa-l faca pe om sa fuga de lucrurile pe care le are de implinit, mai ales de munca sa, de care il face sa fie nemultumit, impingandu-l sa caute alte activitati, care, crede el, ar fi mai interesante si l-ar face fericit...

Toate aceste stari legate de akedie sunt insotite de neliniste, care, alaturi de sila de toate, constituie o caracteristica fundamentala a acestei patimi. Demonul akediei ataca mai ales pe. cei dedicati vietuirii duhovnicesti; el incearca sa-i intoarca din caile Duhului, sa le impiedice in orice chip lucrarea pe care o cere o asemenea viata si mai ales sa-i departeze de la pravila si de la staruinta in nevointa ascetica, sa le tulbure linistea si nemiscarea care o inlesnesc. Astfel, Sfantul Ioan Scararul o prezinta ca pe o "lancezeala a sufletului, o moleseala a mintii in nevointa, o scarba fata de fagaduinta calugareasca". Ea il face pe monah "lenes si neinstare de nici o munca inauntrul chiliei, nemailasandu-l sa stea in casa si sa se dedea cititului". Robita de aceasta patima, mintea lui "devine lenesa si neputincioasa la orice lucrare duhovniceasca"; monahul ajunge trandav in tot lucrul lui Dumnezeu, el nu mai doreste bunurile viitoare si ajunge chiar sa dispretuiasca bunurile duhovnicesti. Toti Sfintii Parinti vad in akedie principala piedica in calea rugaciunii. Sfantul loan Scararul arata ca akedia, "lancezeala sufleteasca", este "plictiseala in citirea psalmilor..., neputincioasa in rugaciune". "Dracul trandaviei obisnuieste sa razboiasca de cele mai multe ori mai ales pe cei ce au inaintat in rugaciune sau pe cei ce se sarguiesc in ea", spune Sfantul Simeon Noul Teolog. Ei arata ca mai ales la ceasul rugaciunii acesta aduce toropeala in suflet si in trup, impingandu-l pe monah la somn: "Cand nu se face cantarea de psalmi, trandavia sufletului nu se arata. Iar cand se sfarseste pravila, atunci se deschid ochii", spune Sfantul loan Scararul. Dar "cand soseste vremea rugaciunii, iarasi se ingreuneaza trupul. Stand la rugaciune, ii scufunda pe calugari iarasi in somn si le rapeste stihul din gura cu cascaturi necuvenite".

Jean Claude Larchet - Terapeutica bolilor spirituale - se poate citi in intregime la rubrica "carti ortodoxe" de pe acest site.

Poate ce e in Rai ne poate bucura spiritul intr-un mod in care nu poate fi bucurat in viata asta!

Nu poate,sigur.Acolo este fericirea absoluta.

poate o memorie de scurta durata :D:p

oricat de scurta durata ar fi... vesnicia tot lunga e :P

Eu zic ca discutia voastra de pe acest topic este inutila din moment ce in biblie scrie clar ca raiul este locul unde nu este intristare si nici durere etc. Cum puteti vorbi voi de plictiseala in rai? Viata dupa moarte e total diferita de cea pe care o avem acum si notiuni ca "plictiseala" in rai nu are cum sa existe din moment ce e un loc divin.Imaginatia noastra e prea putina cat sa ne dam seama ce ne asteapta in acel loc. ( Cine ajunge...)

E foarte interesant ce spui tu ancah .
Ar rezulta ca starea de plictiseala e valabila numai aici , acolo probabil nu este din cauza ca nu exista duhurile (necurate) care induc acea stare.
Eu ma gandeam in sensul ca dupa ce apuci sa descoperi absolut tot si afli tot ce se poate afla ajungi la capat si de acolo ar interveni ceva gen plictiseala adica totul e deja super-stiut -in ideea ca existi vesnic si desigur pt cine ajunge acolo.

Se pare ca pentru unii nu a oferit destul,de aceea Lucifer a cazut si s-a transformat in demon,deoarece se plictisise si se urase cu binele si s-a gandit el ca Dumnezeu nu e drept ca vrea ca toti sa I se inchine Lui si a vrut sa fie si el ca Dumnezeu.

Eu va zic sigur ca nu o sa existe plictiseala in rai, daca va indoiti de asta inseamna ca va indoiti de Dumnezeu!!!

Un punct de vedere la care nu m-am gandit Makavelli. Iti dau dreptate.

Liviu

Dar nu e supunere ci e dragoste. Cand esti mort dupa o tanara si faci orice ca sa o faci fericita mai poti sa spui ca nu accepti sa te supui acestei persoane? Acolo va fi doar dragoste, Hristos ne-a creat ca se ne bucuram de a fi un dumnezeu asa cum e si El ( am citit din Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii ). Un Dumnezeu atat de smerit care te lasa sa cazi in ultimul hal si care la pocainta te primeste atat de repede e un Dumnezeu mort de dragoste pentru om (nu-ti dai seama? ). Talharul de pe cruce in ultimul moment s-a cait si a fost primul ajuns in Rai, Petru s-a lepadat de Hristos iar Hristos niciodata nu l-a intrebat de ce a facut asta. CE bland incearca sa-l scape pe Petru de vina... Il intreaba daca Il iubeste. Citeste "Intre iadul smereniei si iadul deznadejdii" de Sf Siluan Athonitul si vei afla tanguirile unui om care L-a cunsocut pe Dumnezeu.

Cat despre plictiseala mi-e greu sa cred asta. Cand esti indragostit de cineva tocmai acei fiori de dragoste sunt dati de Dumnezeu. Ganditi-va o vesnicie cu acesti fiori. S-ar plictisi cineva? Foarte frumos mai era scris in Jurnalul fericirii ca Dumnezeu e un Dumnezeu al cateilor grasi, al pisicutelor cu fundite, a mosilor cu barba lunga ( cred ca ceva a Mos Craciun si Mos Nicolae desi de fapt e acelasi Sf Nicolae dar in traditii diferite ). Oricat de cate ori ne apare frica sau plictiseala cu gandul la Rai sa nu uitam ca totusi exista demoni care nu pierd timpul. Citisem intr-o carte ortodoxa din 1996 care combatea acea frica ca sfarsitul lumii vine in anul 2000 ceva de genul : "De ce lupta diavolii cu asa mare forta sa nu ne mantuim? Ce vom deveni daca diavolii sunt asa de porniti impotriva noastra?"

Bine Saurian...nu am timpul sau dispozitia sa iti explic ce consider eu ca e iubirea fata de Dzeu(sau iubirea in general). Poate alta data.

"Se pare ca pentru unii nu a oferit destul,de aceea Lucifer a cazut si s-a transformat in demon,deoarece se plictisise".

Deci dupa toate eforturile e a ajunge acolo stai cu frica "aoleu daca ma plictisesc cumva ajung Lucifer _new" :D

Cred ca ai inteles ce am vrut sa spun.Oamenii ce ajung in rai nu mai pot cadea de acolo,deoarece si-au dat masura desavarsirii lor, si-au castigat acel loc prin ispitele la care au fost supusi si pe care le-au biruit in timpul vietii.Si bineinteles ca ei nu se pot plictisi.De aceea a si alungat Dumnezeu pe Adam si Eva din rai,ca sa-i puna la incercare,sa vada daca vor asculta de diavol sau de El,acesta este testul vietii noastre pe care sper sa-l trecem cat mai multi.

Asa sa ne ajute Dumnezeu.

=))
ma crezi k eu m-am temut o data.... "dak o iau pe urmele lui Lucifer?" :(
numai k Lucifer nu s-a plictisit, ci a vrut sa fie si el un Dumnezeu.

lucifer a facut in multe feluri ce a facut prometeu in mitologia greaca...dar grecii nu il demonizau pe prometeu ???...se vede ca paganii asta erau niste iubitori ai satanei..

Probabil acolo in rai e atat de diferit decat aici incat nu ne imaginam dar sunt Sfinti care au scris despre ce au vazut in calatoria in duh.
O idee foarte buna de pana acum a fost a lui ancah in care zicea ca daca nu mai exista sursa plictiselii (diavolii), nu mai exista plictiseala. Dar tot trebuie sa mai fie ceva.
Nu pun la indoiala exista sau nu plictiseala acolo, vreau doar sa aflu de la cine a mai citit prin Sfintii Parinti si calatoriile in spirit (sau in duh) ce posibilitati are spiritul fara corp fizic care sa-l traga in jos, daca ajunge unde e cel mai bine, astfel incat oricat ar exista si oricat s-ar repeta toate sa nu se sature de ele, sau probabil nimic nu se repeta si descopera vesnic noutati?

Plictiseala, dupa cum vezi, Consuela, e o stare de abnormalitate, fiind o boala a sufletului. Cine ajunge in rai, nu mai sufera de astfel de boli, vindecarea facandu-se prin putinul nostru aport si prin marea dragoste de oameni a lui Dumnezeu.
Sa luam un om de stiinta, care descopera si descopera si descopera toata viata. Ti-l poti imagina ca fiind plictisit? Ti-l imaginezi pe Mozart ca find plictisit de muzica?
Desigur ca nu. Plictiseala e un balast, in vreme ce lumea lui Dumnezeu, care e raiul, e perfectiunea, dar nu la nivelul imaginatiei noastre ci la nivelul inteligentei lui Dumnezeu. Noi admiram florile de pe camp, dar El a facut si campul si florile.
In plus trebuie sa te gandesti si la faptul, ca nu mergem cu acest corp distrus de noi prin pacatele noastre, ci mergem doar in duh, si atunci limitarile noastre dispar.

Apropo de asta spunea Maica Siluana Vlad despre faptul ca oamenii de stiinta descopera tot mai multe lucruri. "La un moment dat descoperind tot timpul lucruri noi te saturi si spui nu mai vreau, tot ce vreau e sa te iubesc Doamne (cel putin asa cred ca a fost in cazul maicutei noastre la origine atee:D - am cam parafrazat ce e scris intre ghilimele )" Sau "inainte stiam foarte multe lucruri, ii speriam pe oameni cu cate stiam iar acum dupa ce am intrat in monahism am ajuns o proasta. Dar la nevoie ma pot informa. [...]Uneori Hristos imi pune cuvant din fizica nucleara chiar." Asa ca cred ca se plictisesc si oamenii de stiinta cu descoperirile lor si atunci tot ce vor e sa-L iubeasca pe Creator:D

Eu zic mai intai sa ajungem in Rai si apoi vom vedea ce vom mai face.

Poate continuam forumul acolo :D ce ziceti?

Maicuta noastra a avut chemare de la Dumnezeu, altfel u vad de ce s-a plictisit. Noutatea nu poate plictisi. Dar daca s-a umplut de duh sfant, atunci e alta poveste. La cei care creceteaza intervine mandria de a sti si care nu-i lasa in pace pana nu stiu totul.

Insasi starea de plictiseala in Rai ar trage dupa sine ca Dumnezeu insusi determina plictiseala, ceea ce neaga conditia Dumnezeului nostru, asa ceva fiind cu neputinta. Ganditi-va macar ca Dumnezeu nu este ca noi, nu gandeste ca noi, nu simte ca noi, ba dimpotriva, poate creea si induce acolo in Imparatia Lui starea perfecta cu care fiecare fiinta creata de El traieste intr-o continua fericire, ba poate chiar mai mult decat fericire! Poate acolo Dumnezeu ne da noi simturi, poate vom vedea alte culori decat acestea de aici, poate vom auzi sunete cu mult superioare acestora din asta lume. Pur si simplu acolo vom vedea altceva continuu, ceva din ce in ce mai frumos, ca intr-o continua evolutie. De exemplu eu concep ca acolo o floare va mirosi din ce in ce mai frumos, si va arata din ce in ce mai frumos astfel incat nici sa nu ne saturam de nimica, ci sa ne aflam mereu intr-o continua curiozitate spre a descoperi noutati revelate spontan de Dumnezeu. Pana la urma cred ca acolo sufletele vor evolua vesnic, apropiindu-se de Sfanta Treime continuu, dar niciodata ajungand la Ea! Sau poate ca acolo nu va mai fi nimic asemanator cu aceasta lume, dar in schimb poate vom avea parte de o noua viziune asupra existentei ca suflet fiind...Vai, daca as sta sa ma gandesc as putea sa-mi fac x variante de cum ar putea fi acolo, dar niciodata nu as putea sa fac vre-o varinta in care sa cred ca acolo m-as putea plictisi!!!

Totul pleaca de la cunoasterea de Dumnezeu. Desi este greu de crezut, totusi vesnicia nu este suficienta pentru a cunoaste Dumnezeirea in totalitate. Ceea ce inseamna ca cei din rai nu se vor plictisi.

Avand in vedere ca nu-ti poti depasi conditia de om nici nu vei intelege vreodata ca viata traita in rai/ iad nu are legatura cu viata pe care o traiesti acum, perceptia este cu totul alta. Cu alte cuvinte plictiseala de care spui nu-si are rostul, practic nu mai exista ca perceptie, traire...etc

Da, buna idee, chiar ca as risca si eu un astfel de "plictis" :) Ce conteaza ce fac preotii? vad ca unii se oftica pe anumiti preoti ca sunt mai bogati, dar pana la urma noi tre sa ne uitam ce fac preotii sau trebuie sa ne vedem de sporirea noastra duhovniceasca? - heh, asta in cazul in care exista un astfel de sporire, ca la mine e trandavia mare!

Raspuns "asa":
Te-ai gandit vreodata ca si plictiseala este tot un defect, asemenea mandriei,urii,etc...?

Raspuns (oarecum)avizat:
Cunosc personal pe cineva care in urma unei experiente n-a mai simtit plictiseala de mai bine de 15 ani. Indiferent de ce ar face sau n-ar face.

PS: Bine v-am gasit!

Cuviosul Paisie Aghioritul povesteste ca mergea cu un camion plini de oameni care avea si niste lazi murdare de peste. Cateva din ele cazusera pe un calugar care le tinea neavand unde sa le puna si curgea pe el zeama cleioasa de la peste dar el rabda asa, iar un ins corpolent desi statea pe o banca era nemultumit mereu de caldura, de praf, de aglomeratie. Parintele il intreaba pe calugar daca mai poate si la ce se gandeste. Calugarul ii raspunde Parintelui Paisie ca se gandeste la cei care sufera chinurile iadului caci in comparatie cu ei el e in rai. Cu un gand bun a alungat gandurile de nemultumire.