astept raspuns
 

doua familii: prima familie are 3 copii, dar in cursul vietii ar fi putut avea mai multi, folosind metode anticonceptionale pentru a nu avea mai multi. aceasta familie munceste pt copiii ei asigurandu-le un trai decent.
- a doua familie nu are nici un copil cu toate ca ar fi putut avea, hotarand sa nu procreeze. aceasta familie munceste oferind din munca lor si altora mai necajiti
inrebare: care este diferenta, in ceea ce priveste gravitatea pacatului si care din cele 2 familii are sanse mai mari de mantuire

Dumnezeu știe.

Asa imperativ!!!
Nu cred ca crearea si analizarea situatiilor ipotetice ajuta pe cineva. Ar trebui mai degraba sa ne concentram pe urmarea invataturilor Mantuitorului.

Prin "hotarand sa nu procreeze" intelegeti tot metode anticonceptionale ? Daca da, atunci materia e la fel de grava in ambele cazuri. Vorbim de pacatul contraceptiei, a carui gravitate nu nu depinde de numarul de copii (trei in primul caz, niciunul in al doilea). Dupa cum nu depinde nici de intentie, intrucat un mijloc rau nu este facut bun nici chiar de un scop bun. Nu stiu de unde vine expresia "iadul e pavat cu intentii bune" (Dante ?), dar contine un adevar fundamental al moralei.

Dar daca, prin "hotarand sa nu procreeze" intelegeti abstinenta, atunci sunt posibile mai multe situatii in functie de motivatia de a nu avea copii. Fie acest lucru e tot o materie grava, care este in cuget, daca e vorba de o intentie egoista (ei nu vor copii pentru ei, ca sa le fie lor mai bine sau mai simplu, fugind de dulcea cruce a familistilor), fie nu este niciun pacat, neexistand o intentie egoista (ei nu vor copii pentru binele acelor copii, de exemplu sufera de o severa boala transmisibila). In acest caz, vorbim de un mijloc moral neutru (abstinenta) in slujba unui scop bun (responsabilitatea parentala).

Nici una.Ambele au aceiasi sanse la mantuire.
Abstienta cu scopul declarat de a nu face copii, este o metoda anticonceptionala.

multumesc pentru raspunsuri

Nu este nici o diferenta: Ambele familii au pacatuit prin aceea ca au hotarat ca ele stiu mai bine decat Dumnezeu (iar asta inseamna lipsa de credinta). In Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov, cap. 2 cu versetul 19 scrie: "Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură." A crede in Dumnezeu nu inseamna doar a spune cu gura "cred", nici macar nu e suficient sa crezi in existenta lui Dumnezeu (demonii nu doar "cred", ei chiar stiu ca exista Dumnezeu). Credinta inseamna INCREDERE in Dumnezeu ca El iti va da atati copii cati poti creste, ca ti-i va da la timpul cel mai potrivit (hotarat de El) si ca va avea grija sa ai tot ceea este necesar si suficient pentru aceasta.

Domnul nu face in Biblie nici o diferenta intre pacate, ci spune ca "plata păcatului este moartea" (Epistola către Romani 6:23).
Insa tot in acelasi verset, apostolul Pavel continua si spune ca "darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru." Prin urmare, la intrebarea "care din cele 2 familii are sanse mai mari de mantuire" raspunsul este simplu: aceea care se pocaieste (ii pare rau) de pacatul facut si accepta "darul fara plata al lui Dumnezeu". As mai adauga insa ca mantuirea este personala (pentru fiecare om in parte). Asadar, nu va fi mantuita o familie, ci fiecare membru pocait al acesteia.

Pentru cei care incearca sa caute cai de mijloc, spunand "pacatul meu e mai putin grav ca al vecinului", sa ne amintim ce spune Domnul in Apocalipsa 3:15,16 : "Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea."

Sunt prea putine date pentru ca cineva sa se poata pronunta asupra starii duhovnicesti din fiecare caz in parte.

In plus, a le compara este din start un lucru f. gresit.

Fiecare trebuie sa se raporteaze la Dumnezeu si morala crestina nu unii la altii, chiar si doar asta e un pacat in sine - sa te consideri mai "drept" sau "indreptatit" decat altcineva.

Noi le putem cunoaste doar pacatele unora dintre semenii noştiri. Pocainta personala si rugaciunea le stie doar Dumnezeu. Un om poate ca din prapastia pacatului sa se ridice pe culmile desavarsirii. Dovada noastra este Sfanta Maria Egipteanca. Multi dintre cei care in tinerete au pacatuit mai putin ca ea n-au ajuns la o asa inaltime duhovniceasca.

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsa...gipteanca.html

Hai sa nu comparam pe Maria Egipteanca cu lumea din ziua de azi.
Maria Egipteanca, pe langa cei din zilele noastre, era "ingeras" inainte de
a se pocai(dpdv al gravitatii pacatelor comise).
Asa ca, o comparatie nici ca se pune problema.:71:

Functia familiei crestine este sa procreeze si sa se sustina reciproc de-a lungul vietii pe calea mantuirii(familiei).
Mai mult nu mai dezvolt.

Completare.
Sf.Parinti spun ca familia are 3 scopuri:
* Ajutarea reciproca spre mantuire
* Ferirea de desfranare (ambii soti trebuie sa fie de acord, altfel impunerea duce la adulder)
* Procreerea (ca rezultat al iubirii sotilor; unii soti nu pot avea copii, pot infia, dar nu e nici un canon care sa ii impiedice la impreunarea trupeasca)
*
Din cate am inteles eu de la duhovnici, cand te casatoresti, familia si mantuirea ei este pe primul loc, apoi ajutarea saracilor. Daca scopul unora este sa ajute pe sarmani, sa se dedice cu totul oamenilor nevoiasi si comunitatii (ex.medici), atunci sa fie celibatari, nu casatoriti.

Ce s-a scris in prima postare are multe nuante.. (si) de asta oricine s-a grabit sa dea un verdict a dat dovada de imaturitate spirituala.

Nu era chiar un ingeras... Pacatul era pacat si acela comis de Sfanta Maria Egipteanca inainte de pocainta. Era pacat si era grav. Chiar si pelerinajul in Tara Sfanta ea vruse sa-l faca tot pentru implinirea poftelor ei. O putere cereasca insa a oprit-o, a umilit-o pe ea, care era atat de mandra de frumusetea ei! E uimitor cu ce forta duhovniceasca se hotaraste sa-si schimbe viata dintr-odata!

Ce se intampla cu subforumuul ,,Biserica ortodoxa"?

Cuplul fara copii s-a desfranat la greu in timpul liber, dupa orele de munca, dar ajutorul oferit nu contrabalanseaza desfranarea...
Acelasi pacat este mai usor pentru cuplul cu copii.

Eu cred ca Dumnezeu ne-a dat si cap si vointa proprie.

Daca nu dorim sa avem copii si evitam asta prin mijloace naturale mie nu mi se pare a fi un pacat. Ne-am invatat sa fim robotei fara minte si vointa, si ne asumam pozitia asta foarte usor; insa Dumnezeu ne-a dat si vointa proprie pe care putem sa o folosim.
Cred cu mare tarie in libertatea omului si mintea si intelepciunea date lui de Dumnezeu. Dar folosite corect. Si Dumnezeu le respecta si ne respecta pe noi, daca gandim corect.

Noi nu suntem iepuri si nici animale care nu gandesc, care se inmultesc la intamplare si refuz sa fiu pus in randul iepurilor care sunt fortati si obligati sa se inmulteasca pentru ca asa vine randuiala. Eu stiu ca mi-a dat Dumnezeu si cap sa-l folosesc nu numai instinct de reproducere.

Este un lucru sa folosesti mijloace anticonceptionale, alta este sa eviti sa ai copii, iar daca se intampla il tii. Este absolut cu totul altceva. Prima este o decizie avortiva, a 2-a este o libertate si o decizie de a nu da viata asumata.

Eu consider ca suntem liberi in fata lui Dumnezeu sa decidem asupra lucrului asta si ca nu avem nici o presiune de "a ne inmulti si de a ne procrea asa din senin pe baza unei traditii mostenite". Dar asta (subliniez) este o parere proprie.

Chiar cred ca Dumnezeu ne da si liber arbitru. Daca nu am avea posibilitatea de a decide, atunci am fi liberi? Nu.

Daca porunca lui Dumnezeu era inmultiti-va atunci ne-am fi inmultit la comanda si sistematic. Inmultirea face parte din firea trupului, vine cu firea trupului. Insa putem zice nu lucrului asta.

---------------------------
Ca parte a 2-a a discursului, desi consider ca libertatea persoanei trebuie respectata consider ca un copil este unul dintre cele mai frumoase daruri de pe pamant.
Nimic nu poate inlocui un copil. Toata lumea nu poate inlocui un copil frumos si bucuria unui copil.
Respect decizia unui de a nu avea copii, dar in acelasi timp ii zic ca un copil este poate singurul sens al vietii pentru o familie si ca o familie fara copii este complet neimplinita.

Respect omul si decizia lui, dar mi se pare o decizie gresita.

Stiu ca in unele indrumare de spovedanie este scris ca "am evitat sa am copii... etc". Mergand la polul opus, nu suntem iepuri sa ne inmultim si sa marcam "exact perioada de ovulatie", cand sunt sanse mai mari.

Faci voia tu si nu voia Domnului.Iti conditionezi mantuiarea de dorinta proprie
si nu a Tatalui, drept urmare daca tu alegi cum vrei sa te mantuiesti Dumnezeu
nu te poate opri.Dar cine nu face voia Tatalui nu are ce cauta in Rai.
In plus intrii in conflict direct cu "..faca-se Voia Ta precum in Cer si pamant"
Daca Dumnezeu nu doreste sa ai copii stai linistit n-o sa ai.Dar eu te sfatuiesc
sa nu-l mainii pe Dumnezeu in al determina sa nu-ti ofere copii pt ca sa stii
ca una din modalitatile prin care nu poti sa ai copil ca n-ai cu cel intretine si
nici cu cine il face este sa-ti castigi existenta cautand prin tomberoane.

Deci nu lovi cu piciorul tzepusha.

Fortezi extrem de tare o "voie".
Dumnezeu nu ne-a pus la reproduce neconditionata sa stii. Asta o exagerezi la maxim.
Eu nu vorbesc de situatia in care nu ai cu ce-l intretine si nu vrei. Eu vorbesc de situatia in care efectiv nu vrei sa ai copii pentru ca ... nu vrea constiinta ta. Cam ce a spus primul post. Nu vor copii, ajuta alte familii.
Uite imi pui si mie o problema interesanta la care eu nu m-am gandit. De asta am spus ca tot ce spun mai sus "este o parere personala".

Ce spui tu este ca si cum ar fi o voie si porunca a Tatalui ca in familie sa fie copii, si noi nu respectam voia Tatalui.

Poti te rog sa argumentezi lucrul asta?
Suntem cumva fortati sa avem copii? Este o regula/impunere in lucrul asta?
Eu stiu ca trebuie sa facem binele si sa ajutam aproapele.

Nu ma intereseaza o polemica, sunt interesat efectiv de o argumentatie mai completa.
Multumesc pentru raspuns, sunt idei foarte interesante, sunt dispus sa ascult si sa discutam.

Nu esti fortat/obligat sa ai copii, dar asta e cursul natural al lucrurilor daca esti casatorit si ai relatii trupesti, daca poti si eviti dintr-un egoism calculat ei bine..exista consecinte.

Chestia cu "ajuti alte familii" sau "faci fapte bune" de fapt este ca acunsul dupa deget.
De fapt, n-ai sa ajuti pe nimeni intr-o masura care presupune un grade de implicare asemanatoar cu a avea 2-3-4-etc. copii.

Sigur, nu inseamna ca toti cei care ii au neaparat se afla intr-o pozitie binecuvantata, egoismul se poate manifesta si atunci, ii poti neglija, etc.

Asta-i simulare la Judecata de Apoi ? :)
Eu stiu ca la Judecata se pun toate faptele in balanta, iar peste ele se adauga iubirea lui Dumnezeu pentru omuletul respectiv si se trage linie.
Ce inseamna daca un om are copii cu nemiluita, dar i-a abandonat prin orfelinate?
Dumnezeu stie.
La fel ce inseamna daca un om nu a facut copii in mod constient si voluntar, insa a luat in plasament copiii altora care i-au abandonat?
Dumnezeu stie.

Mai este si calea "de mijloc".
E prea comod sa faca copii da' zice ca e ok, ca a mai dat din cand in cand 10 lei pomana la unul cu muti copii.

Cum vine asta?

Muncesti foarte mult.
Esti bolnav, ti-e frica sa nu scoti un copil bolnav.
Consideri ca nu esti pregatit sa educi un copil.
Traume din copilarie care te impiedica sa te gandesti la lucrul asta.
Am vazut familii care spuneau ca "nu este timpul, nu avem resursele necesare... etc".

Si altele.

Educarea unui copil se invata. Se bazeaza pe sinceritate in primul rand si pe puterea exemplului personal. Vrei sa ai in copil ascultator? Asculti si tu de Dumnezeu. Ceri ajutor, cauti sfaturi la duhovnici si citesti carti despre educarea crestina a copiilor. Iar ceea ce nu ti-a placut cand erai copil, nu-i faci nici tu copilului tau.

Educarea unui copil presupune si spirit de jertfa. Inveti sa lupti cu egoismul si sa-ti iubesti aproapele. Atentie! Trebuie sa inveti sa-i iubesti pe copii cu dragoste crestineasca, adica fara sa-i idolatrizezi. Altminteri, risti sa fii prea bland atunci cand nu e cazul si sa ai surprise neplacute mai tarziu. Nici severitatea excesiva nu e indicata.

Traiesti prin copii si simti ca totul are un sens. Daca in copilarie n-ai fost iubit asa cum ti-ai fi dorit, iubeste, fa o oaza de iubire in familia ta. Daruieste ceea ce n-ai primit. Iarta tot pentru Dumnezeu si pune un inceput bun tu insuti. Fara sa spui vorbe mari, poti deveni o predica vie pentru cei din jur, prin exemplul personal. Cunosc o familie cu multi copii care se impartasesc des la Biserica si Dumnezeu ii ajuta sa supravietuiasca si material.

Daca ai copii si ii educi crestineste, Dumnezeu te binecuvanteaza.

Diferenta intre motive si pretexte fiind... ?

Sunt extrem de rare cazurile cu boli transmisibile genetic. Caz in care, macar poti sa infiezi.

Asta cu "resursele necesare" sa fim seriosi..n-ai sa auzi asta de la cei care traiesc de pe o zi pe alta. Ba si aia mai fac copii.

Iar traumenele din copilarie n-ar trebui sa te impiedice si sa te casatoresti?

Chiar aşa, motivele astea ar fi potrivite mai degrabă să împiedice o căsătorie. Dacă nu au împiedicat-o, înseamnă că sunt de asumat consecinţele căsătoriei, printre care şi copiii. Dacă dă Dumnezeu, că poate nici nu dă, are El grijă de oamenii care nu ar fi pregătiţi să fie părinţi. Pe de altă parte, cum să te pregăteşti să fii părinte decât fiind părinte?