Gânduri sincere... comune şi simple, curate şi vii... !
 

Toţi oamenii, sunt atât de frumoşi...
Ce fascinantă e omenirea!

Atât de frumoşi sunt cu toţii...
Atingându-i cu ochii, pe fiecare, nu te saturi să te uimeşti, nu te poţi opri, să fi fascinat de frumuseţea lor, de părul lor, de mersul lor, de porii de pe faţa lor, zâmbetul şi seriozitatea lor.

O copilă de 5 ani sau un adult de 80 de ani... Sunt atât de frumoşi. Au atâtea de spus...

Planeta trăieşte, respiră, are viaţă; întro altă percepţie.

Animalele la fel. Iar oamenii, sunt coroana creaţiei.

Doamne Iisuse, amintirile noastre, nimănui nu-i pasă de ele, nimănui nu-i pasă de noi, înafară de câţiva apropiaţă ai noştri.
Nimeni nu ştie de noi, înafară de căţiva, un grup de oameni, adesea de maxim 100 de oameni, pentru care rămânem o amintire în memoria lor, câteva zile, apoi depozitată în creier, pentru mai târziu sau pentru niciodată.

Doamne... Tu eşti Cel care ne cunoşti cu adevărat, care ne numeri fiecare fir de păr din cap, Doamne, e imposibil să nu fi real, e imposibil să nu exişti...

Ai alcătuit Universul ăsta, întrun mod... perfect... Nu pot să nu fiu fascinat de fiecare dată, de fiecare fir de iarbă şi fiecare punctuleţ de pe cerul înstelat.

Eşti atât de magnific, Dumnezeule... Doamne, Tu şi acum, în timp ce scriu la tastatură, creezi şi extinzi universul, împreună cu Sfinţii Tăi.

Doamne, numai Ţie îţi pasă cu adevărat de noi, ştiu şi văd asta, şi-atunci cum să nu trăiesc, pentru Tine, Doamne, cum să nu fiu în fiecare secundă recunoscător şi mulţumitor, pentru tot ce simt, ce văd, ce primesc, ce sunt, ce pot, ce înţeleg...

N-am cuvinte, deşi le-aş scrie pe toate câte le ştiu odată... Toate cuvintele odată. Atât eşti de minunat Dumnezeule.

E atât de greu să fi mulţumit, iar când înţelegi ce repede trec toate, devine atât de simplu să fi mulţumit.
Să dăruieşti, orice, oricui, oricând, e cel mai greu lucru pe care-l poate face un om, vreodată.

Să dăruieşti, material sau imaterial. E cel mai greu lucru care îl poate face un om. Alt lucru mai greu nu există! Am afirmat.

Doamne, Tu eşti în fiecare particulă de aer, în fiecare atom, Tu faci să se învârtă electronii şi neutronii din atom. Tu eşti energia energiilor, lumina luminilor, întunericul cel de taină, întunericul cel bun şi minunat al iubirii şi siguranţei.

Da! Fiindcă ştiu că Tu exişti, mă simt în siguranţă.
Mă simt atât de bine, să ştiu că mă priveşti şi îmi zâmbeşti mereu, mereu, mereu, orice-ar fi şi orice aş face, Tu eşti acolo, îmi zâmbeşti.

Ori că mânânc, ori că citesc, ori că mă uit la un film, ori că fac orice, orice, Tu eşti acolo, Doamne.

Tu eşti în fiecare particulă din hainele mele, din piele mea, din organele mele, Tu eşti acolo, le faci să fie vii, să funcţioneze, mila Ta, iubirea Ta, Tu eşti iubirea, eşti... totul...

Doamne... Tu eşti ! Noi prin Tine, suntem, şi nu te superi când nu te căutăm, iar când Te căutăm, ai o atât de mare bucurie pentru noi, încât permiţi ca ochiul material, să te poată vedea... o secundă, e de-ajuns...

Doamne... eşti atât de frumos... Doamne, eşti atât de frumos... Eşti atât de frumos Doamne... Tu eşti frumuseţea cea adevărată şi vie. Care nu îmbrătrâneşti, care nu depinzi de timp, de spaţiu, de vreo limită, sau îngrădire, Tu eşti aievea, cu zâmbetul Tău infinit şi cald şi blând şi bun, Doamne, eşti atât de frumos şi îmi permiţi mie, celui ce nu pot să fac nimic, fără să fi acolo, să mă ajuţi, îmi permiţi să te văd... să te simt, să mă bucur de Tine... ce-mi pot dori mai mult ?

Sunt atât de bucuros că trăiesc, atât de bucuros că pot să înţeleg... că pot să-ţi mulţumesc Ţie, celui ce mi le dai toate.
"Ale Tale, dintru ale Tale, Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate."

Doamne...

Sunt atât de bucuros, pentru fiecare secundă care trece peste mine şi prin mine... Pentru toate, sunt atât de bucuros... pentru fiecare strop de apă, pentru fiecare mişcare de aripi ale vrăbiuţelor şi porumbeilor.

Atât de bucuros sunt, pentru privirea unui căţel de peste drum, ce se uită la mine, şi câteodată vine să vadă cine sunt.

Şi când mă aplec la el, se bucură şi el, la fel de mult ca mine.
Parcă ar vrea să-mi spună şi el, cât e de bucuros, că mă vede, că sunt lângă el, că mă jos cu el, că îl mângâi, zâmbeşte şi el, doar că eu nu văd zâmbetul lui. Vorbeşte şi el, doar că eu nu aud glasul lui. Mă pupă, câteodată, în felul lui, când mă linge, se bucură să mă cunoască.

Parcă mi-ar spune să mulţumesc lui Dumnezeu, care ne-a adunat împreună. Şi când Îi mulţumesc lui Dumnezeu, atunci, căţelul pleacă liniştit, şi câteodată se mai uită puţin înapoi, ca să nu mă uite. Poate nu-l voi mai vedea niciodată. Dar acea secundă, am fost lângă el, şi el lângă mine, şi ne-am bucurat împreună.

Doamne... sunt atât de frumoşi oamenii...
"Dumnezeu nu caută la faţa omului", spune Biblia, probabil fiindcă ştie cât de frumoşi sunt cu toţii. El mereu se bucură, de orice, de oricine, oricând, orice ar face. Iartă spontan. Dumnezeu se bucură atât de tare, mereu, încât face iarba să crească, pomii să înflorească, să aducă roade, şi din pământ, şi din ape, şi în corpul uman, seminţele de înmulţire...

Suntem ca nişte flori, şi noi, oamenii, dar întro altă percepţie... cu polenul nostru, cu fotosinteza noastră, cu înălţimile noastre, felurile noastre, timpurile noastre, climele noastre...

Unii suntem urzici, alţii pelin, alţii trandafiri, cu ţepi mari, dar mirosind atât de frumos, alţii suntem crini, alţii suntem struguri, alţii suntem grâu, alţii suntem roşii, sau ceapă, sau toporaşi, sau ghiocei, sau floare de colţ, sau iederă, sau lalele, dovlecei, sau stejari, sau ulmi, chiparoşi, cireşi, măslini, brazi... Atât de multe...

Ce frumoşi sunt toţi oamenii... Cum să te saturi de ei ? Nu poţi, e imposibil...

Cu toţii, suntem parfumuri... Atât de frumoşi, de sinceri... Şi totuşi trecem, în câteva ore, sau câteva minute...

Ca un parfum... Par-fum... Par un fum... Sau par un abur, sau o ceaţă... Ce stă puţin şi trece, şi toată lumea o uită, şi se bucură că acum vede limpede, ce era acoperit de ea.

Aş scrie atât de mult...

Doamne... îţi mulţumesc... îţi mulţumesc... îţi mulţumesc, mult, mult, mult de tot, îţi mulţumesc, Doamne... îţi mulţumesc cu adevărat, Tu ştii inima mea, ştii cât de mult şi de sincer; îţi mulţumesc...

Nu este lucrare mai mare ca aducerea tuturor fapturilor in frumosul Dumnezeiesc dinlauntrul inimii.

Ca toti sa fie vindecati si sfintiti intr-Unul.

Ca nimeni sa nu piara.

World War III: why and when?

A pilgrim asked a monk, When will the Third World War happen, and why?

The monk replied, What is most important is the why. The greatest problem in the world today is not sin even though indeed the sins are greater and more numerous that in the past. The greatest problem is that what is sinful is regarded as virtuous, and what is virtuous as sinful. This prevents us from repenting of what is truly sinful and consequently we can no longer improve our character.

God, therefore, as a loving Father, seeks to stop this movement in the wrong direction. He first tries to do this with wise words of instruction and admonishment, but since today no one (or perhaps very few) listen to His words or follow them, He must enter very dynamically into history.

This doesnt mean that God makes the war happen but rather than war is the inevitable outcome of mans rejection of His grace, which is the only thing that is able to keep hatred and evil in check, including the disastrous wars. And the great suffering that we already see is only the beginning.

This is why you should not be too concerned with when and other such details; rather repent and pray for peace because, nevertheless, the time indeed is drawing near.

http://asceticexperience.com/portfol...-why-and-when/

TRADUC TEXTUL:

Al treilea război mondial: de ce şi când?

Un pelerin a întrebat un monah: "Când va izbucni al treilea război mondial şi de ce?"

Monahul îi răspunde: "Ce e mai important este -de ce-." Cea mai mare problemă de pe pământ azi, nu este păcatul, chiar dacă într-adevăr, păcatele sunt azi, mai mari şi mai muulte decât în trecut. Cea mai mare problemă este pentru ce păcatul este considerat virtute, şi pentru ce virtutea este considerată păcat. Asta ne împiedică se ne căim de ceea ce este cu adevărat păcătos şi în consecinţă, nu ne mai putem îmbunătăţi felul nostru de-a fi.

Dumnezeu, ca un Părinte iubitor, caută să oprească această mişcare să mai meargă în direcţia greşită. El încearcă prima dată să facă asta prin cuvinte înţelepte de instruire şi avertizare, dar de vreme ce azi nimeni, sau foarte puţini, ascultă de cuvintele Lui, sau le urmează, trebuie să intre foarte dinamic în istorie.

Asta nu înseamnă că Dumnezeu face să fie război, dar mai degrabă războiul este evenimentul de inevitabil ce va veni, datorită repsingerii omenirii harului şi milei Sale, care sunt singurele lucruri care pot ţine ura şi răul sub supraveghere, inclusiv şi războaiele dezastroase. Şi suferinţa tot mai mare care o vedem, este doar începutul.

De aceea nu trebuie să fi prea preocupat cu "când" sau alte asemenea detalii, ci mai degrabă să te căieşti, să te rogi pentru pace, fiindcă, cu toate acestea, timpul într-adevăr se scurge tot mai aproape (de război)."

Ierusalimul anunţă că în maxim 200 de ani, bogaţii planetei ar putea să devină cyborgi sau chiar nemuritori sau "divini":

http://playtech.ro/2015/in-200-de-an...evina-cyborgi/

şi

Stephen (Ştefan) Hawking (cel cu supoziţia big bang-ului) devine "prooroc" (al cui?). Spune că în maxim 100 de ani, ne vor conduce roboţii şi mai spune că agresivitatea va aduce sfârşitul omenirii:

http://playtech.ro/2015/avertismentu...in-100-de-ani/
http://playtech.ro/2015/stephen-hawk...itul-omenirii/


Noi, creştinii, le spunem "nemuritorilor" de peste 200 de ani, două paradoxuri, încă de acum, din anul 2015:

Paradoxul 1: Noi creştinii, nu vrem să fim nemuritori în felul vostru, lipsit de Hristos, ci vrem să murim, să plecăm din această viaţă, ca să mergem la Hristos, care ne va da Împărăţia Blândeţii, Iubirii, Iertării... Împărăţia Universului, văzut şi nevăzut, înţeles şi neînţeles, unde aici, nu le vom avea în egoism, în "clase sociale" realizate prin alţii mai slabi. Nu ne dorim bogăţia voastră, vă rugăm să ne iertaţi, dar vă dăm cu drag iubirea, iertarea, blândeţea noastră, gratuit, oricând o cereţi, nu vă cerem în schimb decât să ne lăsaţi să le înmulţim, virtuţiile, în Hristos, Domnul nostru.

Paradoxul 2: Noi creştinii, suntem deja, demult nemuritori. De la Hristos începând. :) Mulţumim, dar vă refuzăm politicos, nu avem nevoie de "nemurirea" voastră, care e doar o teamă de viaţa de apoi, care riscă să ajungă la stăpâni de sclavi, din nou, pentru care ego-ul propriu, nu va cunoaşte frontiere, dar în care tot veţi ajunge, vă asigurăm de asta, fiindcă aşa a fost creat omul, şi biologia de după cădere, la moartea cea de tote zilele, adică la binecuvântarea de a pleca din această viaţă şi de a fi cu dulcele nostru Hristos, şi al vostru... dacă vreţi.

Aşadar, sincer, ne bucurăm pentru voi, "nemuritorilor", dacă aceea e bucuria şi fericirea voastră, să fiţi "nemuritori", noi creştinii, nu vrem să vă împiedicăm, nu suntem invidioşi şi nu suntem în niciun fel rău, faţă de voi şi faţă de nimeni. O să ne rugăm pentru voi, rugaţi-vă şi voi pentru noi, mai ales dacă aveţi mai mult timp ca noi. Vă mulţumim pentru tot, şi ne iertaţi dacă v-am supărat cu ceva vreodată, vă iertăm şi noi, Hristos şi Sfânta Treime, să ne ajute să vă iertăm mereu. Vă iubim în Hristos.

Cu dragoste sinceră şi nefăţarnică, noi creştinii, data mântuirii azi 31 mai 2015, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh Dumnezeu şi întemeierea Bisericii văzute.

Iertare.

Hainele, sunt un mod prin care mărturisim pe Hristos.

Felul cum ne îmbrăcăm, ce purtăm, totul arată că suntem sau nu suntem ai lui Hristos.

Prin hainele ce le purtăm, transmitem un mesaj: erotic, pornografic, romantic, lumesc, social, neutru, rock, punk, folk, hip-hop, academic, lucrativ, domestic, atelieric, duhovnicesc, sau îndumnezeit (schima mare), etc.

Hainele şi modul cum le purtăm, transmite cât credem, ce credem, în cine credem, ce spunem, de ce spunem, etc.

Hainele nu sunt haine. Sunt atitudini. Sunt mărturisiri. Crezuri. Căderi, dorinţe de înălţare spre Dumnezeu sau spre alte scopuri lumeşti, sau ridicări spre lucrarea mântuitoare.

Gesturile, privirea, mersul, la fel ca hainele, transmit ce este omul înăuntrul lui. Este trupesc, lumesc sau duhovnicesc.

Dacă în Deşerturile din Orient, arabii sau beduinii, creştini sau islamici, ar purta pielea aproape goală la plus 45 de grade, ar muri în câteva zile, s-ar prăji.
Atunci noi, oare de ce umblăm aproape în pielea goală la plus 30 de grade? Nu oare, demonii controlează cu adevărat sistemul nostru hormonal, în lipsa harului, şi ne face să ne fie exagerat de cald, minţindu-ne să ne tot dezbrăcăm ?

Iar odată dezbrăcaţi, asalturile prin gânduri, ca să conducă la faptă, sunt la ordinea zilei. Curviile, desfrânările, adulterul, tot felul de alte boli sufleteşti, în marile oraşe, sunt la ele acasă.

Hainele, sunt deci, un mod prin care mărturisim pe Hristos.

Oare ce haine purtăm azi ? Cu ce scop ? Oare ce jertfe facem pentru Hristos ? Pentru a nu sminti pe aproapele nostru, ce jertfe facem ?

Oare cât ne gândim la mântuire din timpul unei zile ? Oare cât de mult ne dorim Împărăţia Cerurilor din timpul unei zile ? Oare cât de multe fapte concrete facem să o obţinem, şi cât înmulţim dreapta credinţă şi harul ?

Doamne... Doamne... ai milă de noi, Doamne...

Când eram mic, cântam cu prietenii o melodie, ca să ne "distrăm" şi să ne batem joc unii de alţii, noi între noi:

"Prostu, nebunu,
trage cu tunu,
noaptea la unu,
şi împuşcă raţele,
şi le mâncă maţele."

Mi-a amintit îngerul păzitor de ea, ca să mă pocăiesc de păcatul acela, fiindcă mă gândeam la un cuvânt al Bibliei:

"iar cine va zice (fratelui său): nebunule, vrednic va fi de gheena focului." - Matei 5, 22.

Deci noi, în inconştienţa noastră, cu inocenţa de copil deja pierdută, fiindcă ne băteam joc unii de alţii, vrăjmaşii demoni ne deschideau larg porţile, către păcatele şi patimile cele mari ale vieţii, să ne pregătească de ghenă/iad.

METANOIA, înseamnă schimbarea minţii şi firii umane, din omul cel vechi al păcatului şi ereziilor, în omul cel nou, în Hristos, om al iubirii.
Deci fiindcă demonii ştiu asta, schimbă şi ei mintea, DEMONOIA, pervertirea minţii, din omul lui Hristos, în erezie şi întuneric.
Pervertirea minţii, sau înnoirea minţii începe din copilărie.
Iar ei, toţi, cei ce se luptă pentru noi oamenii, cei buni şi ceilalţi care reping binele, ştiu asta şi aplică fiecare în felul lui.

Pervertirea minţii este aceasta: să nu mai vezi păcatul ca fiind păcat şi patima, patimă, ci să le vezi ca un lucru normal şi acceptat.

Vai mie, celui ce din copilărie, păcătuiesc înaintea Domnului. Iartă-mi mie, Doamne, că pururea ticălos şi nevrednic sunt de toate milele şi bunătăţile tale.
Nu-mi socoti mie păcatul acesta, Doamne, că vrednic de gheena focului sunt. Pentru rugăciunile Preasfintei Maicii Tale, pururea Fecioară şi Doamnă Împărăteasă a Universului, Doamne Iisuse Mântuitorule, şi pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor Tăi, miluieşte-mă şi mă iartă pe mine, prostul şi nebunul.

Normal ca esti.
Mai ales din pricina fatarniciei si mandriei nemasurate pe care incerci in van sa o imbraci in haina smereniei si a pocaintei.
Chiar n-ai gasit un pacat mai actual de care sa te pocaiesti public? Parca ai fi generalul Ivan Feodorovici Epancin din "Idiotul" lui Dostoievski.

Daca vrei sa te smeresti, spune frate:
1. Cand ai dat spaga ultima data?
2. Cand te-ai masturbat ultima data?
3. Cand ai subtilizat ultima data bani din vanzarile de la magazinul bisericesc? Ce suma?

Domnul te miluieste si te iarta, prostule si nebunule. Dar trebuie sa te smeresti de-a binelea nu sa te prostesti jucandu-te de-a smerenia. Si sa dovedesti aceasta smerire prin vorbire mai putina. Dupa cum spune Evanghelia: Chiar şi nebunul, când tace, trece drept înţelept; când închide gura este asemenea unui om cuminte. Pildele lui Solomon 17:28

Mulţumesc frate Dalian, foarte frumos ai scris. Şi adevărat.

Aici pe topic, cum e şi titlu, scriem gânduri sincere, comune şi simple, curate şi vii. Nu ne spovedim. Ci scriem despre diverse lucruri. Poţi să-l consideri o pagină de blog personal, dar nu separată, ca să nu am vreun câştig, ci să împărtăşesc cu cine vrea să citească, să ajut, să fiu ajutat, să învăţ, sau să fiu învăţat, iar banii să-i ia cei care îşi doresc banii, din urma traficului de pe siteul nostru drag, creştinortodox.ro.

La o măsură mult mai mică, scriem şi noi un fel de Psalmi, ai noştri, personali, întro altă manieră, în alt stil. Spre slava lui Dumnezeu, din micimea şi neputinţa noastră.

Dar fiindcă, probabil te-am smintit, aşa simt, îţi mărturisesc că aşa este, sunt un om rău, mult mai rău decât mă vezi tu, şi fac numai lucruri rele, mereu, mereu. Dar nădăjduiesc că se va milostivi Dumnezeu şi de mine, te rog să-mi ierţi neputinţele.

Nu am făcut malahie de multă vreme, nu am dat mită, de şi mai multă vreme şi nu am sustras bani din vânzările magazinului bisericesc, fiindcă deşi păcătos, îl iubesc pe Dumnezeu Treime, Savaot Iubire foarte mult şi cât pot, mă silesc să nu-L supăr, fiindcă El e tot ce am.

Uite, mai adaog şi eu un verset frumos, tot de la Pildele lui Solomon (30, 2-3), că văd că pildele lui ţi le plac mult:

"Căci sunt tare prost, ca să mă pot socoti ca om şi nu am pricepere (care ar putea să fie vrednică) de un om.
Nici n-am învăţat înţelepciunea şi nici ştiinţa celor sfinţi nu o cunosc."

Te rog să mă ierţi pe mine, prostul şi nebunul, pentru tot răul ce ţi l-am făcut.

Şi Dumnezeu să ne ierte şi să nu te socotească vrednic de gheena focului, fiindcă mai numit nebun, conform Matei 5, 22.

Hristos a înviat !

Nu eu, tu singur te-ai declarat prost si nebun in speranta desarta ca poate vei fi aplaudat si asezat pe acelasi soclu cu apostolul.
Nu vrei sa te mai cumintesti odata, draga fratiware?

Frate Dalian, eu despre mine, am spus Adevărul, nu am pretenţia să fiu aplaudat şi ridicat pe soclu de Apostol, vreau doar să urmez exemplelor Sfinţilor Apostoli, Sfinţilor Părinţi şi Sfinţilor Mucenici. Să le urmez lor întru totul. Cât mai bine. Lucrez la asta, dar tot neputincios rămân. Dar... silire. Cu ce greşesc? Tu nu asta vrei? Să urmezi poruncilor lui Dumnezeu şi să "fi-ţi sfinţi, precum Eu Tatăl vostru, Sfânt sunt" ?

Să ne ajute Dumnezeu pe toţi, să ne cuminţim şi să dorim calea sfinţirii şi să urmăm exemplele Sfinţilor şi să dorim pe Hristos, în fiecare secundă a vieţii noastre. Amin.

Omul ce se lasa purtat de imaginatie ajunge sa fie scos in afara realitatii.
Omul care reuseste sa nu se lase condus de imaginatie acela va fi izbit de o crunta realitate asupra lui insusi si asupra lumii cu care s-a inconjurat.

Din pacate, noi cu totii imaginam in fiecare clipa a existentei noastre.

Realitatea nu este nici buna, nici rea - aceasta evaluare este a imaginatiei.

Doar cei ce s-au unit cu Adevarul scapa de imaginatie, si vad Realitatea asa cum este ea.

E un război permanent şi cumplit pentru un singur trofeu: TIMPUL nostru. Al fiecăruia în parte.

Suntem minţiţi în cele mai diverse feluri, ca să ne dăm cea mai de preţ comoară pe care o are un om: TIMPUL. Viaţa sa, consumată, înseamnă timpul dăruit.

Viaţa, deci timpul, oricum va fi dăruită, ne naştem, ca să putem muri, să ne putem dărui timpul, să ne epuizăm şansa de a ne ridica la starea primordială din Rai, a lui Adam.

Cine luptă pentru timpul nostru? Iubirea, cu cei ai iubirii şi ura, cu cei răzvrătiţi împotriva iubirii.

Fiecare ne oferă ce are mai "bun", pentru trofeul nostru: timpul. Dar Creatorul ne-a făcut cu o dorinţă premergătoare de a fi buni, de a urma iubirii, anume conştiinţa. Această dorinţă, vrăjmaşii iubirii, se străduiesc să o înăbuşe, să o ascundă, să o adoarmă.

În fiecare zi, fiecare, din cele două "puteri", cei ai binelui şi cei ai răului, ne fac oferte, şi noi alegem.
Diferenţa majoră între cele două puteri, este că la prima vedere, pentru un om nepăsător şi nerealist faţă de alegerile ce le are de făcut, între cele două oferte, alege ofertele răului, călcând acea dorinţă premergătoare înspre bine: conştiinţa. Ofertele răului, sunt în principal în lucrurile materiale şi cât mai multe văzute şi simţite fizic. Ofertele binelui, sunt în principal cele duhovniceşti. Răul, vrea să imite binele, şi din cele duhovniceşti, le "clonează", şi le face spirituale, tot pentru a ne câştiga timpul cu ele.

Dar binele, are o calitate, de care răul, se înspăimântă: lumina. Lumina este puterea de a descoperi toate planurile răului, care arată ce urâtă este spiritualitatea, faţă de frumuseţea duhovniciei. Şi ce diferenţă. Lumina este puterea, care le înşfacă cele ale răului şi le transformă în bine. Lumina este puterea care oferă gratuit înţelepciune ca omul, în timpul dăruit luminii, să ştie cum să folosească ofertele materiale ale răului, răpindu-le de la rău şi făcându-le bune, folosindu-le în scopul binelui. Ele oricând pot fi folosite înapoi în slujba răului. Depinde doar cât de multă lumină are şi foloseşte cel care intră conştient în lupta cu răul şi care vrea să-i răpească răului cele materiale ca să le folosească în înmulţirea binelui. Răul se luptă cu omul care are lumină, să i-o piardă. Cât mai repede. Ca să nu poată să-i facă prea mult "rău", răului. Lumina o are omul care iubeşte. Ca să iubeşti, trebuie să ai voinţă. Iar Lumina, care este o persoană, Duhul Sfânt, va veni la cel care iubeşte. Şi îl va învăţa cum să-i folosească "jucăriile" materiale ale urii, a vrăjmaşilor iubirii, ca să facă binele. Lumina, în majoritatea cazurilor, îi dă târcoale omului cu voinţă de-a iubi. Iar dând târcoale, razele luminii: harul, luminează întunericul omului, adică luminează şi arată tehnicile celor ce urăsc ca să-i ţină ocupaţi, să le ia timpul. Omul când vede tehicile, primeşte şi înţelepciunea ca să le împrăştie, să le demoleze de la el, să le distrugă. Spre exemplu, vede că în jurul lui e pusă o cuşcă, sau a ţinut cu picioarele întrun nămol, în care se mişcă greu, peste tot pe unde merge. Cuşca e lipsa rezultatelor în viaţă. Nămolul, e lăcomia după mâncare. Lumina, Duhul Sfânt, sau razele luminii, harul, când vine şi arată ce se petrece cu omul, îi dă posibilitatea omului să scape. Şi îl învaţă şi cum. Dar lumina şi razele luminii, nu vin la cel care nu iubeşte. Prima condiţie este să vrei să iubeşti. Apoi, vine Lumina. Şi te învaţă.

O să amintesc pe scurt, câteva din "armele" şi "tehnicile", celor ce urăsc iubirea, din ziua de azi, care prin ofertele lor, ne biruiesc şi ne iau, noi dându-le de bună voie, cea mai de preţ comoară a noastră: timpul. Deci ele sunt:
(ordinea nu contează, aşa îmi vin în minte)

- jocurile pe computer: orice gen, orice formă, fel, tip. Hipnoză, să ne ia cât mai mult posibil din timpul nostru.
- gastronomia: culinarul, tradiţionalul, băcătăriile internaţionale, dezvoltările ei, premii, restaurante, competiţii. Adică nu contează ce mănânci. De ce să facem din asta o patimă, o obsesie?
- drogurile: de la cele mai uşoare: cafea, tutun, adrenalină, la cele mai grele: marijuana, canabis, haşiş şi alte plante fumate sau tratate chimic: heroină, cocaină.
- cazinourile: cărţi, ruletă, aparate cu manete sau butoane. Stimulează creierul să participe mereu şi să stea cât mai mult.
- pornografia: stimulează creierul să elibereze oxitocină, stimulată hormonal, un drog chimic natural al creierului, lăsat de Dumnezeu pentru a simţi omul nevoia de împrechere şi a se înmulţi. Pornografia declaşează acele semnale, şi creierul vrea să se relaxeze, primind o doză din propriul produs, devenind dependent, când defapt aceasta era o binecuvntare, pentru a face copii mulţi, ca să devină un bărbat responsabil pentru familia lui, femeia să-l preţuiască pentru calităţile şi iubirea lui, etc.
- sporturile competiţionale: tot ce se joacă pe bani. E mândria locului 1, e deznădejdea ultimului loc, e nemulţumirea locurilor 2, 3, 4, 5. E invidia tuturor locurilor de sub locul 1. E minciuna de nevoie permanentă de a investi mai mult timp şi "tehnici" diverse pentru a ajunge locul 1 (complet străine de Biblie).
- spionajul: încalcă porunca a 9-a: să nu-ţi doreşti ce are aproapele tău, boul lui, femeia lui, casa lui, averea lui, nimic din ce este al lui. Dacă vrei cumpără, dacă vine, dar nu te gândi să afli şi să furi, să obligi, să constrângi, să manipulezi şi dacă nu reuşeşti, atunci să ataci. Ce-i prostia asta?
- tehnici militare, armata: tancuri, rachete, submarine, avioane, puşti, bombe, grenade, adică bani consumaţi, investirea în ură, în mândrie, în loc să fie ajutaţi oamenii care dorm pe străzi, sau satele care n-au transporturi sau curent electric, sau construcţia de spitale şi salariile bune medicilor şi metodelor şi aparatelor medicale, etc.
- cosmetica: şamponuri, rimeluri, rujuri, geluri de păr sau de duş, săpunuri, pastă de dinţi, etc. Adică chiar contează ce săpun foloseşti? Nu tot acelaşi efect îl are fiecare? Acelaşi scop? De ce să vrei să te machiezi? Să atragi? Pe cine? De ce? Să fi apreciată mai mult? Stimată? Dorită? Râvnită? Bârfită? Sau să graviteze în jurul tău potenţiali curtenitori, şi să ai de unde alege, cu cine să desfrânezi şi eventual cu cine să te căsătoreşti, care-i mai potent, material, fizic, umoristic, şi din cât mai multe puncte de vedere? Tu îi oferi în schimb frumuseţea ta machiată şi transformată? Serios? Ce prostii sunt astea? Vrăjmaşii iubirii, demonii, oferă o gamă variată, şi largă, o paletă diversă de alegeri şi "oportunităţi". Femeie, nu mai sta ! Şo' pe ele. (ironie)
- moda: încălţăminte, haine, pantofi din piele clasică, piele întoarsă, cu cataramă cu şiret, cu elastic, cu bot rotund, pătrat, platforme, expandrile, cu toc cui, cu toc lat, înalt, mediu, plat, culoarea e foarte importantă, desigur. Iar la haine, e o întreagă epopee. Doar nu vrei să "arăţi" ca "una" de 50 de ani, când tu ai 25, nu? Trebuie acolo ceva mulat, decoltat, să se vadă că ai "material", că eşti bună de ales, de cules, de folosit(?) Vă daţi seama ce înşelări sunt astea? Chiar contează toate prostiile astea? Daaa, ca să arăt cât mai bine cu putinţă. Dom'le, o haină, curată şi creştinească. Atât. Nu hainele contează. Ci ce faci în acele haine. Cum ajuţi societatea, oamenii, în acele haine. Ce idei de dezvoltare umană ai, în acele haine. Nu cât de "trendy" sau "casual", sau "avantgardă" e bluza sau cămaşa ce o porţi. Oh, ce silă mi-e de prostiile astea.
- înfrumuseţare: frizuri, tatuaje, etc. Adică: hai, egoistule, ştiu că poţi mai mult. Tu eşti centrul universului. Tot ce contează. Hai arată că poţi mai mult. Iar când se întîmplă să poţi mai mult, apoi din nou: hai arată că poţi şi mai mult. Şi tot aşa. Autodistrugere.
- simboluri materiale: culori, drapeluri, steme, sigle, etc. Ce contează ce culori are un steag? Cu ce îmi ajută calitatea mea umană? Ce contează că sigla Auchan are o pasăre? Ce contează că METRO are literele scrise îngroşat sau subţire şi că sunt albastre sau albe? Heraldică. Identitate, îmbunătăţită cât mai mult, faţă de alţii, întro cursă unii contra altora, care să fie primii, în vârful muntelui, şi cum să facă cât mai bine, să-i împiedice pe ceilalţi, să-i ia locul. King of the hill. Nu contează cum, scopul scuză mijloacele. Omori, dacă trebuie. Dar trebuie ca acel steag, acea stemă, simbol, siglă trebuie să fie primul, cel mai dorit, apreciat, râvnit. Ce bine e să n-ai somn noaptea şi să fi mereu stresat, dar să ai putere şi potenţial, nu? Eheeei, desigur... Pierderea timpului.
- călătorii: de ce ai vrea să mergi să vizitezi locuri? Care-i noima? Ce te nemulţumeşte în asemenea hal de locurile tale proprii? În loc să dezvolţi o fermă numai a ta, pe 2-3 hectare de pământ, cu banii cu care călătoreşti? Să "vezi", culturi, civilizaţii? Şi eşti mai deştept apoi? Sau? Nu-i înţeleg pe cei care iubesc călătoriile şi turismul. E absurd.
- tehnologie digitală: smartphoneuri, laptopuri, tablete, drone, desktopuri, mp3-playeuri, etc. Adică fă ce ştii şi poţi pe ele, dar numai consumă cât mai mult timp pe ele. Neaparat. Obligatoriu. Imagini mişcătoare. Adică un spectacol, de explozii în circuite electrice pentru creier. Ce desfătare. Oricine vrea aşa ceva, nu? Da, dacă nu iubeşti şi nu vine lumina şi razele luminii, de care vorbeam mai sus.
- filme: toate genurile, teatru, scurt metraje, aer liber. Imagini mişcătoare? Desigur. Un gen de droguri. Pofta creierului. Dependeţă. De ce să oboseşti creierul, citind, cât poţi să-l odihneşti, vizionând imagini mişcătoare?
- muzică: DJ, boxe, sisteme de sonorizare, microfoane, căşti. Muzică de toate felurile şi formele, pentru orice meloman, consumă timp cu ele. Cât mai mult timp. Nu spun că muzica e rea. Ci poate deveni rea.
- distracţie (să fim distraşi de la ce contează, să nu avem atracţie, ci distracţie)

Tu ce faci cu timpul tău, în decursul unei luni de zile ?

Am impresia că slujba ta la Mall nu-ţi prea prieşte. Prea multe prilejuri să devii frustrat.

E doar o impresie. Creştinii nu sunt şi nu pot fi frustraţi, decepţionaţi, depresivi, sau alte prostioare, fiindcă nu aparţin lumii acesteia. Slujba mea la mall, n-are nicio legătură cu tristeţea care o simt pentru aproapele meu, oamenii care cad în capcanele (puţine) menţionate, prin care îşi consumă, aruncă, distrug, TIMPUL, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, dar prin alegerile lor, inconştiente adesea, sau nepăsătoare, continuă, să se tot depărteze de mântuire. Dar îţi mulţumesc pentru gândul tău.

Asta iarăşi e foarte tare!....:)))))
Mai ai năzbâtii deastea ale cugetării "teologice", Igor?
Aşa umbla, bre, zvonul pe la seminar? Că nu cred să ţi se tragă de la facultate, ci de la aburerile alea adolescentoide din seminar, când vă credeaţi capabili foarte de niscaiva tâlcuiri ale Cuvântului.

P.S. Dar dacă tu nu aparţii lumii acesteia, precum mărturiseşti despre tine însuţi, atunci da! Afirmaţia e dintr-odată sinceră şi plină de miez...:))))

Eu sunt convins că mai are. De fapt, mai are de unde, pentru că el le inventează din mers, după cum cere situaţia.

Şi e foarte prolific; doar în postarea precedentă, a reuşit să scoată următoarele perle: creştinul nu trebuie să facă sport, nu trebuie să călătorească, nu trebuie să se uite la filme, să nu facă spionaj !!!.

În altă parte arăta că n-are voie creştinul să bea decât vin, în niciun caz bere. La nuntă n-are voie să aibă muzică.

Ah, dacă ar fi trăit în zilele noastre Leo Taxil, ar fi putut compila biblia hazlie numai din prostiile lui Emilian...

Pentru cei ispitiţi şi neputincioşi să gândească mai cuprinzător, NU spun: "creştinii să nu facă cele menţionate", ci spun: "făcându-le, îşi pierd TIMPUL mântuirii cu ele." cea mai de preţ monedă, pentru care se dă război, cum spuneam la începutul postării.

Dumnezeu să vă alunge ispitele şi să vă ajute să fi-ţi mai atenţi când citiţi şi să vă dea putere să gândiţi mai cuprinzător.

"Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate-mi sunt de folos" - I Corinteni 6, 12. "toate-mi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva."

Frate Ioan Cezar:

"Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.
Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte." - Ioan 15, 18-19.

"Şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece." - I Corinteni 7, 21.

"Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu." - Iacov 4, 4.

"Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el;
Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac." - I Ioan 2, 15, 17.

"Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Nu vă miraţi, fraţilor, dacă lumea vă urăşte." - I Ioan 3, 1, 13.

"Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi ascultă.
Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii." - I Ioan 4, 5-6.

"Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră." - I Ioan 5, 4.

Şi cum tâlcuieşti acestea?
Sper că nu persişti în bazaconii...

Nu le tâlcuiesc, frate Ioan. Doar le-am amintit. Îi las pe Sfinţii Părinţi să le tâlcuiască.

Nădăjduiesc că n-am scris "bazaconii" niciodată. Amintesc că la II Petru 3, 16, scrie:

"Cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare."

Şi spune acolo unele lucruri cu anevoie de înţeles. Deci unele. Nu toate. Altele sunt mai uşor de înţeles. Însă pentru a fi siguri că nu cădem în ispitiri, să căutăm orice tâlcuire la Sfinţii Părinţi.

Zau ca mi-e mila de viitoarea ta nevasta si de viitorii tai copii; in stilul asta o sa le distrugi viata. Adica, copiii tai nu vor avea voie sa se joace pe calculator DELOC, NICIODATA, nu vor avea voie sa calatoreasca, sa participe la competitii, fie ele scolare, fie sportive, sa asculte muzica, sa se distreze, sa se uite la filme, ce sa mai zic de detinrea de telefon sau calculator.
Copiii tai nu vor trai in jungla, decat daca nu cumva chiar va mutati in jungla.

Şi nu uita că, dacă o să-i atace un agresor copiii, el nu îi va apăra fizic, nici măcar nu-l va împinge pe agresor, de teamă ca acesta să nu cadă cumva jos şi să se lovească de asfalt:

Nu vad de ce ar fi anticrestinesc ca un om sa asculte muzica, sa danseze ( romanul nostru in general si moldoveanul in special, la un caz de bucurie sau petrecere parca este mai vesel când i mai canta si un lautar), sa practice un anumit sport (doar sportul este benefic si pentru sanatate, iar barbat care sa nu-i placa sa joace fotbal nu prea am auzit), din când in când sa joace un joc si pe calculator (dar fara a deveni dependent de calculator, cum din pacate se intampla de multe ori astazi. Aici intradevar, in special pentru copii si tineri, este o mare problema astazi cu aceasta dependenta de calculator, deoarece astfel multi tineri si copii isi creeaza o lume virtuala, spre deoasebire de situatia din 1990, când comunicarea inter-umana era mult mai buna, iar copii invatau mult mai bine sa socializeze, inclusiv prin jocurile clasice ale copilariei, prin miscarea in aer liber).

Cred ca orice om , care are ocazia sau posibilitati financiare, isi doreste sa calatoreasca cat mai mult, sa vada locuri interesante de pe Glob, sa cunoasca traditii si obiceiuri ale altor popoare.
Nu cred ca ar exista cineva care sa nu-si doreasca a vedea muzeul Luvru, piramidele egiptene, marea bariera de corali din Australia, fiordurile Norvegiei, etc.

Este normal ca orice om sa-si doreasca a se imbraca frumos, elegant si decent, dar fara a deveni o obsesie grija pentru haine.

In privinta activitatii de spionaj si contraspionaj, trebuie spus ca nici un stat din lume nu poate exista fara un serviciul de informatii bine pus la punct. Asadar munca unui ofiter de informatii nu este ceva anticrestinesc, ci este o meserie de apreciat, intru totul morala si legala.

Pslusnice, stii ce muzica imi place mie? Orice, in afara de manelele autohtone (alea grecesti imi plac).
Am, in veleceu, momentan pe lista de redare, deopotriva psalmii de la Putna, diverse colectii de goa trance, Rotting Christ, Running Wild, Turisas, Drudkh si Decimated Humans. Nu fumez, dar beau vin rosu si bere neagra cu placere, cand ma aglutinez cu neamurile sau pretenarii la o terasa. Imi place sa calatoresc si sa cunosc locuri noi (nu neaparat oameni noi, nu de alta, dar parca astia ca tine sunt prea multi in ultima vreme). Si da, imi plac gadgeturile. Si muzica, amia les cum dat exemplu mai sus. Si filmele, de obicei documentare sau comedii sau de groaza. Personajul meu favorit este cel de la care imi luai aidiul, si in general imi plac personajele negative. In nici un caz pioase sau mai arau, pios-ipocrite, ca tine si ciudatii fanatizati pe care ii ai tu ca model.
Mai vrei? Daca iti spunem toti cum ne distram in viata, faci o embolie?
Daca esti prefacut, atunci chiar esti cum zice fratele Mihai G. Daca esti sincer, esti fanatic, si mi-ar place sa bat un calugar fanatic sau o pioasa nefe de fatza cu tine, sa iti vad reactia. Sau...pe astia i-ai apara?
Citatul ala din Imparat ti se potriveste perfect: esti o insecta oarba, care contempla ceva ce oricum nu poate vedea si nu poate fi vazut.

Sper să nu facă. Da' ai tu grijă cu dixtracţia, să n-o dai tu-n embolii.:5:

În +, tu eşti în afara Bisericii şi încă de altă confesiune. So, nu se pune cum te pierzi tu...

O sa te socheze, dar toti bunicii si-au distrus viata, din ceea ce spui. Nu o sa-ti vina sa crezi, dar nu au avut nici calculator, nici telefon mobil. Cum noi de acum n-o sa avem ce vor avea unii peste 100 de ani. Si tot au trait si bunicii.

Bine, Catalin, dar asta nu inseamna ca Igoretele are dreptate cu lista aia fanatica. Totusi...toti am fost copii si am participat la concursuri de orice fel. Si, da gadgeturile pot fi extrem de utile. Calatoriile si/sau cartile iti pot imbogati orizontul. Si asa mai departe.

Eu n-am zis ca ar avea cineva dreptate, am raspuns la surpinderea Corinushei ca un om poate trai fara calculator si telefon mobil.
P.S. De cand n-am mai scris nu mai stiu pe ce sa apas sa trimit mesajul.

Jocurile pe calculator afeceteză dezvoltarea şi funcţionarea creierului unui copil. Să nu mai vorbim de comportamentul pe care îl dobândesc. La fel şi cu televizorul.
Ca viitoare mămică îţi recomand să asculţi această conferinţă: Virgiliu Gheorghe - Dezvoltarea şi funcţionarea creierului copiilor şi tinerilor in lumea de azi - https://www.youtube.com/watch?v=A37ehFbcoNg

Aici ai dreptate, numai cu o precizare: deţii un telefon, calculator pentru utilitate şi nu pentru a te transforma într-un rob al tehnologiei.

De obicei enter.

Ia-te mă de mână cu Igor! Retrogradu-le!

Eu nu ma joc pe computer, insa mi-am descarcat de pe youtube, de pilda, SWTOR Shadow of Revan si SWTOR Rise of the Emperor: Ziost, ca filmulete, fara partea de joc, si ma uit la ele ca la niste filmulete. Sau imi descarc diverse documentare (carti sau video-carti, dupa caz), de obicei de programare, paleontologie sau entomologie, cu clipgrab sau cu torrent (sac-sac, Mandrivule!).
Calea de mijloc e cea mai buna. Nici ca Igor, dar nici ca acei tineri idioti, care se aduna mai multi la o terasa sau in casa cuiva, si nu vorbesc cu cuvinte, ci doar butoneaza pe diverse gadgeturi. Cica asa vorbesc ei. Tehnoantropi degenerati... Mi-e mila si sila de asa ceva... Un cimpanzeu e geniu pe langa asa ceva. Geeks inchipuiti...
Dupa cum si a trai prosteste ca un fals calugar e la fel de idiot.

Cătălin, ai pus punctul pe i. Ca de obicei. Să-ţi fie spre smerenie.

Corina, fiecare înţelege cât îl duce capu. Şi cât foc are în inimă după Hristos.

Dragoş P, o spui cu aşa un ton, că unii chiar cred că vorbeşti serios :)

Dar hai să vorbim argumentat !

Europa are cel mai înalt grad de trai de pe pământ. Şi devine tot mai atee. Oamenii cu cât o duc mai bine, cu atât se depărtează de Dumnezeu. Asta deja ştim.

Dar mai e un lucru "comic": Europa se depopulează. Ateii şi în general cei ce o duc comod, luxuriant şi confortabil, fac cei mai puţini copii. Şi Europa moare.

Bunicii noştri au avut între 3 şi 15 copii şi n-au avut efectiv nevoie de luxul şi confortul care-l avem noi, azi.
Nu interzic cele care le-am menţionat.
Am spus doar că ne ucid TIMPUL. Nu ne mai gândim la copii, la mântuire, la jertfă, la răstignire, la slujirea aproapelui, a soţului/soţiei, a celor mici, a unei gospodării frumoase.
Vrem urban, oraş, birouri, facem un copil sau niciunul, ne trăim viaţa, nu?

Bărbatul nu mai are dorinţă de a se căsători cu o femeie, să rămână unul lângă altul toată viaţa, ci doar să-i folosească trupul, în cel mai fericit caz câţiva ani.
Iar dacă tot "se riscă" să facă asta, cu siguranţă, lipsit de Hristos fiind ei doi, se vor înşela unul pe altul. Se întâmplă. Lasă că ne iertăm.

Sau veţi zice: de ce să trăim ca bunicii noştri? Pardon! Dar de ce să nu trăim ca ei? Aveau ei bolile noastre? Nu. Aveai ei ura asta cu spumă mentală, unii împotriva altora? Niciodată! Munceau pământul cu o putere fizică de invidiat, chiar şi la 80 de ani, cei care au trăit toată viaţa la sat. Au murit liniştiţi, fără boli grave, fără chinuri, eventual înconjuraţi de copii şi nepoţi. Noi, azi? Murim singuri. Murim tineri.

Sincer, eu nu-mi doresc aşa ceva. Cine n-are minte-n cap, n-are decât să-şi dorească aa ceva.
Eu vreau, nu să mă lipsesc definitiv de nebuniile societăţii urbane moderne, deşi bine-ar fi, dar să le folosesc cât mai puţin posibil. Am numai de câştigat.
Vreau să fac mulţi copii, să alergăm printro curte la sat, unii după alţii, să trăim frumos şi curat.

Eu personal, mulţumesc celor care le e milă de oamenii ce îşi doresc gândire şi vieţuire creştinească, vedem peste 50 de ani, poate vom trăi, cum cei cărora azi le-a fost milă de creştini, atunci, vor fi fără copii, sau vor avea copii îmbolnăviţi sau poate morţi, vor fi singuri, decepţionaţi, convinşi că Dumnezeu are ceva cu ei, când ei înşişi defapt s-au autopedepsit, printro viaţă trăită în păcat şi spurcăciuni ale comodităţii, luxuri, conforturi. Că doar deh, dacă tot sunt acolo, de ce să nu le folosim?
Atunci să vedem, noi, dacă Dumnezeu se va milostivi, încojuraţi de vreo 5 copii, cum ne vom uita noi cu milă la ei, cei singuri şi trişti şi goi, aşteptându-şi moartea. Să nu fie !

Aşa că luaţi atitudine de acum, când încă se mai poate face ceva pentru a fi cât mai creştini cu putinţă.
Că nu degeaba ne spune Dumnezeu lucrurile acelea din Biblie...

Lucrurile serioase se zic în glumă.

Aceasta este o bazaconie, frate Igor. Să nu mai scrii în public asemenea prostii că, mai ştii, găseşti pe unii mai slabi de înger care te vor crede şi îi vei duce în rătăcire, în neînţelegerea omenescului - natural şi duhovnicesc.

A fi frustrat, Igor, este o stare pe care o trăieşte orice om atunci când una din trebuinţele, motivele, nevoile sale nu sunt satisfăcute, fie şi parţial.
Frustrarea este un răspuns natural al organismului omului la o situaţie de lipsă în raport cu o nevoie. Un răspuns pe plan fiziologic mai întâi dar şi psihologic, sub forma unor trăiri emoţionale neplăcute, de tensiune psihică, disconfort, uneori durere sufletească.
Uneori, ce-i drept, această stare poate duce (prin prelungire în timp şi prin intensitate crescută) la perturbări mintale şi caracteriale sau chiar la moartea fizică (de exemplu când omul e lipsit de aer, hrană, adăpost, comuniune cu semenii etc. - aceasta din urmă implicînd absenţa oricărei forme de stroke/atingere fizică ori verbală).

*
Copilul (bebeluşul) lipsit de hrană, plânge. El semnalizeaă şi exprimă astfel starea de frustrare.
Plânge copilul şi când îi lipsesc mama, tata, un ocrotitor, un partener de comunicare, de joacă etc.
Plânge şi sfântul când îi lipseşte Harul. O să te miri, poate, dar omul acela sfânt e şi el frustrat la nivelul lui. Frustrat de absenţa prelungită a Harului pe care L-a avut odată şi pe care Îl caută neîncetat aşa cum bebeluşul caută ţâţa de la care a supt laptele dulce.
Plângea şi David, frustrat. Plângea şi Sfântul Simeon Noul Teolog, plângea şi Sfântul Siluan, frustrat până la deznădejde şi cufundat în nebunia totală a sfinţilor, o nebunie căreia noi nu îi înţelegem miezul - dar nebunie, totuşi. Noi de la ei ştim asta, de la sfinţi - nu o spunem noi după mintea noastră. Din mărturisirea lor ştim, nu din închipuirea noastră.

*
Omul creştin, câtă vreme trăieşte în trup, ca orice muritor, e supus aceloraşi legi ale viului omenesc ca orice alt om.
Şi lui îi este foame şi el are nevoie să doarmă, să se relaxeze etc. Tocmai în raport cu aceste nevoi naturale se şi poartă luptele ascetice pe care le numim nevoinţe. Dacă omul creştin nu ar trăi frustrare, aceste nevoinţe nici nu ar avea vreun preţ. Nu ar fi o luptă reală cu slăbiciunile trupului nostru ci o vanitate închipuită.
Pe de altă parte, ca să nu las loc de înţelegere strâmbă, scopul luptei creştinului nu e să distrugă trupul/sângele ori să înnebunească în zadar de prea multă şi prelungită frustrare. Frustrarea aceasta se dozează meşteşugit, în liniştire şi sub ascultare, precum ştim de la Bătrâni. Căci lupta ascetică e împotriva duhurilor din văzduhuri, cum ne învaţă Apostolul. Nevoinţele sunt doar cadrul ori parte din arsenalul de mijloace/resurse pe care omul creştin le foloseşte în lupta cu puterile străine, demoniace.

*
În concluzie, aşa cum ne învaţă Părinţii, omul creştin nu este lipsit de frustrare, dezamăgire, depresie, nebunie. Ci, tocmai pentru că nu este doar din lumea aceasta ci şi din Împărăţie, creştinul, până ajunge la cele mai minunate stări ale despătimirii, pătimeşte în trup toate necazurile şi durerile oricărui alt om. Ba, încă, sprijinit de darurile Duhului Sfânt, el duce o luptă cu mult mai înaltă, absolut eroică, fiind în comparaţie cu alţi oameni un mare atlet. Atlet al lui Hristos, cu şi prin Duhul lui Hristos.
Drumul nostru spre sfinţenie trece prin înfruntarea (şi depăşirea), cu armele oferite de Biserică, a multor frustrări, oboseli, deznădejdi, dureri, suferinţe.
Nu prin evitarea lor!
Este o victorie prin asumare şi depăşire, nu una prin evitare.
Creştinul străbate, penetrează viril moliciunea cărnii sale, în ciuda oricărei dureri pe care uneori o resimte cumplit. Nu fentează, ci ia în stăpânire. Posedă, pentru a nu fi posedat. Devine stăpân, lăsîndu-se cu totul stăpânit. De Duhul, pe Care Îl doreşte, Îl aşteaptă, Îl iubeşte.
Starea patologică a nevoitorului creştin este reală şi atletul lui Hristos nu o neagă, nu o desconsideră, ci o înlătură printr-un întreg mod de a fi care constituie leacul oferit de Biserică. Astfel are loc transigurarea creştinului până când, în unele cazuri fericite, el devine străveziu, în întregime lumină.
Cu Harul Domnului, să ne fie dată şi nouă toată această minunată izbândă, spre slava lui Dumnezeu. Amin!

Frate Ioan_Cezar, bunul meu frate, foarte frumos ai scris. Nu mă îndoiesc că ai dreptate. Permite-mi însă să nu fiu de acord cu tine în întregime. Doar parţial. :)

Vreau să încercăm un experiment, ştiu că poate nu vei fi de acord cu el, dar eu mi-l doresc mult şi-l voi aplica cu orice risc de critică.
În Biblie scrie aşa:
"Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre,
Mulţumind totdeauna pentru toate" - Efeseni 5, 19-20.

Deci îţi voi răspunde şi eu, vorbind între noi în psalmi, laude, cântări duhovniceşti, că le iubesc mai mult ca însăşi viaţa mea.

"Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti.
Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl." - Coloseni 3, 16-17.

"Aşa încât voi, dimpotrivă, mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta.
De aceea vă îndemn să întăriţi în el dragostea." - II Corinteni 2, 7-8.

"Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre,
Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului.
Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare.
Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră.
Nici nu daţi loc diavolului." - Efeseni 4, 23-27.

"Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate. fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos." - Efeseni 4, 31-32.

"Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului." - I Corinteni 13, 11.

"Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia." - Matei 5, 4.
"plângeţi cu cei ce plâng." - Romani 12, 15
"Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge, cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni;" - I Corinteni 7, 30.
"să plâng pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut." - II Corinteni 12, 21.
"Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura." - Ioan 16, 20.
"Şi pe când eu plângeam pentru nelegiuire, şi şedeam trist până la jertfa cea de seară" - III Ezdra 8, 74.
"Mergând mergeau şi plângeau, aruncând seminţele lor" - Psalmii 125, 7.
"Care plângeau şi posteau şi se rugau înaintea Domnului." - Baruh 1, 5.
"Şi toţi plângeau ascultând legea." - III Ezdra 9, 51.
"Veniţi să ne închinăm şi să cădem înaintea Lui şi să plângem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi." - Psalmii 94, 6.
"Şi în ziua aceea ne va îndemna Domnul Dumnezeu Savaot să plângem, să suspinăm" - Isaia 22, 12.
"Chiar când râdem, inima se întristează" - Pildele lui Solomon 14, 13.
"Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut. Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu" - Apocalipsa 21, 4, 7.

"Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;" - I Corinteni 13, 4-8.

"Iar ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică,
De la care unii rătăcind s-au întors spre deşartă vorbire,
Voind să fie învăţători ai Legii, dar neînţelegând nici cele ce spun, nici cele pentru care dau adeverire.
Noi ştim că legea este bună, dacă se foloseşte cineva de ea potrivit legii;
Ştiind aceasta, că legea nu este pusă pentru cel drept, ci pentru cei fără de lege şi răzvrătiţi, pentru necredincioşi şi păcătoşi, pentru necuvioşi şi spurcaţi, pentru ucigaşii de tată şi ucigaşii de mamă, pentru omorâtorii de oameni,
Pentru desfrânaţi, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru mincinoşi, pentru cei care jură strâmb şi pentru tot ce stă împotriva sănătoase" - I Timotei 1, 5-10.

"Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze." - Ioan 14, 27.
"Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi." - Matei 10, 13.

"Căci, eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu.
M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.
Nu lepăd harul lui Dumnezeu;" - Galateni 2, 19-21.

Tâlcuirile, unde ne poticnim, să le căutăm la Sfinţii Părinţi.

Hristos a înviat !

Doamne ajuta, Igor!Nu ma amestec in discutia voastra, vin doar cu o observatie.Cei care au 5 sau chiar mai multi copii, nu sunt deloc feriti de suferinta in viata, oricat de credinciosi ar fi.Adica se intampla uneori si invers: cei care au trait o viata crestineasca asa cum se cuvine, sa moara singuri, parasiti, batrani, sau cu copiii decedati inaintea lor, iar cei atei sa traiasca o viata lina, lunga si bogata, in mijlocul unei familii numeroase sau nu etc.Dumnezeu ii intareste pe cei credinciosi sa treaca prin greutati si durere, dar nu ii fereste mereu de ele.Iar necredinciosilor nu le da mereu pedepse atat de mari lumea asta. Asta pot sa spun din ce am vazut de-a lungul timpului.

Reperele pe care tu le-ai oferit, prin citatele din Scriptură, le cunoaştem cu toţii. Nu aceasta e problema discutată aici, Igor! Ca urmare, deşi mă bucur că am recitit cuvântul Domnului prin intermediul selecţiilor tale, găsesc nepotrivit răspunsul tău faţă de mesajul meu.
Am impresia, Igor, că uneori rulăm splitaţi cuvintele Scripturii, pedalînd în gol prin însăşi lipsa noastră de fapte ale vieţii. E o interpretativitate, aceasta, pe care eu cred că o recunosc la mulţi, adeseori, precum şi la mine însumi: răstălmăcirea unor sensuri care se descoperă doar prin faptele vieţii, prin darurile aduse de un dram de pocăinţă.
Discursul tău livresc mă îngrijorează. Nu îl consider semn de sănătate sufletească. Dimpotrivă, am întâlnit mulţi rătăciţi care vorbesc din afara Cuvântului mînuind ca pe bâtă lucruri care, prin natura lor, sunt mai diafane decât razele lunii...
Eu încă mai sper că frăţia voastră nu e cu totul paralel cu viaţa, în ciuda multor informaţii teologice academice. Chit că, din păcate, faceţi cum faceţi şi mă dezamăgiţi mereu. Sunt însă optimist! Când vă veţi hotărî să depăşiţi duhul şcolăresc al seminaristului de provincie (una a spiritului!, nu una geografică) şi cînd în locul unor cuvinte goale veţi trăi fie şi o parte din conţinutul lor, printr-o viaţă simplă de om şi bărbat, atunci poate mă voi însenina şi, de ce nu, vom discuta împreună o mulţime de lucruri. Deocamdată mă voi limita la acelaşi lucru, întrucât mă siliţi: luaţi aminte, frate Igor, că pustiirea vieţii, răutatea, prostia şi nebunia sunt mai perfide şi mai prezente ca oricînd în viaţa noastră, a creştinilor cu ifose! Nu cred să existe o ratare mai mare şi mai urâtă a unui bărbat creştin decât această cădere în livrescul căruia noi îi dăm statut de viaţă, când în realitate e ditamai pietroiul pus în gura peşterii.

Smeriţi-vă cu adevărat existenţa, frate Igor! De aici din locul meu se vede că deliraţi pompos şi terfeliţi Cuvântul cum rar am văzut la vreun coleg de pe forum. Liniştiţi-vă, cu adevărat măcar un strop: începeţi prin a renunţa la răutatea şi prostia manevrării textelor biblice de pe poziţia unui înfumurat care dispreţuieşte viaţa simplă şi pe semenii săi.
Începeţi prin a fi un om banal, unul ca toţi oamenii, şi veţi afla dinlăuntrul banalităţii, poate, şi gustul unor fapte noi, cu adevărat excepţionale şi mântuitoare. Altminteri veţi rămâne doar nebun, un nebun jalnic, dar vai nu unul în Hristos.
Acestea toate vi le-am spus din iubire. Ca să vă parafrazez, mai în glumă, mai în serios...

Frate Cezar, din pacate privim neputinciosi, nu peste umar, ci in imediata noastra apropiere cum unul dintre noi, frate crestin, are o manifestare care ne pune pe ganduri. De fapt nu manifestarea in sine, ci lipsa de acceptare a unei realitati atat de simple si sensibile in acelasi timp. Dar privind in oglinda sufletului, incerc sa inteleg care-i rolul nostru in tot acest angrenaj. Fiecare dintre cei ce se implica intr-un fel sau altul, oare cum este privit, nu doar din exterior, ci de ce nu, de Dumnezeu? Sa fie oare si pentru noi niste ispite la care nu ne putem stapani si in urma carora mai adaugam niste pietroaie in balanta pacatelor? Cate din toate flecarelile noastre au ceva ziditor si cate ar trebui macar amintite la sfanta spovedanie? Cred ca uneori fiecare din noi, in dorinta de a ne face utili, facem un pas in fata si luam atitudine, dar chiar daca in primul moment, poate ideea n-a fost deloc rea, pe parcurs lucrurile se complica, iar noi (multi dintre noi), cadem in abatere, tulburand suflete, ravasind sentimente... Am observat cum, de-a lungul timpului, cei ce altadata erau comentatori activi (dar si extrem de incisivi, uneori), au devenit tacuti si am toate motivele sa cred ca... mai intelepti. Cel putin, tacerea e mai putin vulnerabila decat un comentariu, de orice natura ar fi el!... Si ma intreb vinovat: noi cand ne vom intelepti? Cand vom avea putere sa ne abtinem sa jalonam mantuirea celorlalti?... Dar iarasi ma intreb: Cum ne vrea Dumnezeu, oare? Tacuti sau activi? Probabil ca nu exista o regula anume. Daca am asculta bine vocea ingerului pazitor, am sti cand, cum si cat sa vorbim, dar mai ales am intelege exact momentul cand cel mai intelept lucru este abtinerea si tacerea. Suntem mai putin vinovati cand tacem decat atunci cand vorbim si stii de ce: fara voia noastra ne pomenim victime, parti importante din gandurile spuse din suflet, ori sunt rastalmacite, ori trecute cu vederea reprosandu-ti-se mai tarziu: "Cand mi-ai spus mie asta? Cand? Arata-mi unde?" Polemica fara temei si fara rod. Asta facem pe parcursul a zeci si sute de pagini, si nu poti sa nu concluzionezi: "Cui bono"? Daca taceam si eu, si tu, si X si Y, nu era mai bine? Si totusi, desi ratacitul ramane ratacit in indaradnicia lui, poate altii nestiuti de noi, afla lucruri noi pe care probabil si-ar fi dorit sa le afle, iar Dumnezeu in felul Lui special, le pune la dispozitie. De cate ori, datorita unor polemici am aflat detalii importante despre sfinti sau sfinte invataturi? De cate ori nu vedem la ceilalti greseli evidente si intr-o zi realizam cum ca nici noi nu facem abstractie la acest capitol? Nimic nu-i intamplator, nimic nu-i numai rau sau numai bine. Dar, Doamne, daca am avea macar putina smerenie adevarata, multe lucruri s-ar simplifica in vietile noastre.

Mesajul tau ma umple de bucurie, fiindca ai un ton ca o mangaiere. Am mai spus-o si cu alta ocazie; nu vreau sa te tulbur, ci dimpotriva, s-o tii cel putin asa, fiindca intre fratele Cezar cel de-acum si fratele Cezar de acum ceva ani, e un progres uimitor...
Doamne-ajuta!