Kepler 452b
 

De cateva zile sunt invadat de articole care prezinta noua descoperire a NASA, planeta Kepler, care aparent este sora pamantului, unde exista sanse foarte mari sa se gaseasca viata.

Stau si ma intreb: oare chiar o sa gaseasca viata pe planeta respectiva?
A facut Dumnezeu tot universul infinit si noi suntem singura forma de viata?
De ce nu o fi facut Dumnezeu totul mai simplu sa nu ne punem noi oamenii atatea intrebari si sa acordam mai multa atentie sufletului?

Păi cin' ne pune să ne împrăștiem?
Ce importană are, în economia mântuirii noastre, că undeva aiurea ar mai fi viață?? Ne-a promis nouă Domnul că suntem singurii Lui copii?

Dumnezeu a luat trupul omuluicare sta pe tronul ceresc, teoretic n ar mai trebui sa fie alte fiinte mai intelegemte decat noi in univers. Oricum ei vor sa l excluda pe Dumnezeu din ecuatie, sa demonstreze ca toate s au creat singure, daca la boi pe pamant s a creat in urma unui big bang , la fel s ar fi putut intampla oriunde altundeva in univers.

Asta-i teoria noastră. Nu neapărat teoria Domnului.

Discutam despre asta pe forum acum ceva timp, si dragut a zis cineva ca (parafrazez) "Poate Dumnezeu nu a avut o bagheta magica prin care a facut Universul, si poate l-a facut prin aceste procese fizice". E, sau nu o posibilitate?

Posibil dar improbabil.

1% fapt, 99% fantezie.

totusi Dumnezeu nu ne a spus nimic in sensul asta, ca ar mai putea fi alta forma de viata sau nu in univers.
La cum prezinta oamenii de stiinta lucrurile , pare ca suntem pur si simplu aruncati undeva in univers pe langa alte milioane de planete pamant cu probabil alti oameni, mai mult sau mai putin evoluati.

Pai nici nu mai sunt alte fiinte asemenea omului in univers. In aceasta lume cazuta e imposibil sa existe alte fiinte necorupte de pacat. Intr-adevar, Domnul S-a intrupat aici si S-a inaltat cu trupul Sau la Tatal, sezand cu trupul pe tronul Ceresc, pentru vesnicie.
De aceea eu resping pe baza invataturii noastre de credinta ca ar putea exista alte fiinte inteligente pe alte planete care sa nu fi fost atinse de coruptia adusa de pacatul omului.

Bogdan, natura a fost afectata indirect de pacatul primior oameni si mai ales al genratiilor tot mai noi si decrepite. Si, daca e sa citim cu atentie Geneza, se refera doar la aceasta planeta.
Mie imi este, personal, absolut egal daca exista sau nu si alti sentienti in Univers, cum arata, cat de asemanatori ne sunt, sau ce limbaj si societate au.
Ce nu imi este indiferent, este incrancenarea, pe de o parte a scientocratilor infuzati de ideologism ateist militant pana la prostie, care vor musai sa demonstreze ca da, exista "alienigeni", chiar scuipand pe ideea de Creator, si, pe de alta parte, incrancenarea a ceea ce eu numesc "bisericosi", care se agata de interpretari depasite ale textelor din Tanakh, sustinand ca aceasta coroana putreda a Creatiei, autodefinita, omul cazut, este unic in Univers.
Cred sincer ca, aproape intotdeauna, adevarul, chiar Adevarul, este la mijloc.
Chestia cu "creatie in sase zile si nu mai mult/putin" era, pentru cine priveste si credinta in mod realist si pragmatic, o gaselnita rabinica pentru a conferi shabbatului autoritatea suprema (aici bunii nostri colegi adventisti cred ca m-ar "pocni" de nu o sa ma vad). Tot asa, pretentia ca, vezi Domane, cumva pacatul primordial, ce mai curand e o bola decat o vina in conceptia ortodoxa (ceea e foarte corect) s-ar fi transmis totusi si naturii non-sentiente, care, spre deosebire de ingerii disidenti si omul cazut, nu pacatuise cu nimic, e o gaselenita a Bisericii, care sa arate ca, vezi Doamne, omul e vindecat prin pocainta si administrarea de euharistie si aceasta vindecare se transmite chipurile si Firii (cand istoria dovedeste ca practicile Tainelor nu au schimbat nimic in om si nici in natura, dimpotriva, Raul isi face de cap in continuare). E o anume megalomanie ideologica, atat in atitudinea scribilor iudaici, privitor la shabbat, cat si in a ideologilor eclesiali, numiti si sfinti parinti, de mai tarziu.

Iti multumesc pentru raspuns si pentru parerea ta serios argumentata, insa o sa argumentez si eu de ce nu sunt de acord cu ea. Spui ca efectele caderii in pacat s-au facut resimtite doar pe aceasta planeta, insa asta inseamna ca stricaciunea si dezorganizarea, hai sa zicem cu un termen fizic "cresterea entropiei", ar avea loc doar pe aceasta planeta. Or noi stim acum, si prin prisma cunostintelor noastre stiintifice, ca actualele legi fizice ale lumii cazute sunt aceleasi in tot universul. Nu exista nici un loc in univers care sa NU fie supus cresterii entropiei, dezorganizarii, stricaciunii si mortii. A spune altceva inseamna a admite ca raiul si Imparatia lui Dumnezeu se afla undeva in acest univers cazut, intr-un loc fizic din acest spatiu unde legile actuale ale naturii nu mai functioneaza. Ceea ce e absurd, dupa pararea mea. De aceea, invatatura crestina conform careia intreaga fire creata s-a stricat dupa caderea in pacat, pare mai conforma cu ceea ce observam noi astazi, atat dpdv al comportamentului uman, cat si dpdv stiintific, al legilor naturii cazute.
Si daca tot vorbim ca ar trebui sa existe viata inteligenta si pe alte planete, atunci de ce nu s-a gasit pana acum nimic in afara de speculatii, vorba lui Alin ? Ca singurele "dovezi" in favoarea extraterestrilor nu sunt decat pure speculatii.

Si ca sa adaug o parere personala, cred ca rolul sfintelor taine este sa dea omului harul care il ajuta pe om sa se ridice din pacat. Insa el nu anuleaza legile fizicii ale acestei lumi, cel putin pana la eshaton, cand intreaga creatie se va transfigura. Harul se primeste prin taine, dar depinde si de vointa omului sa conlucreze cu el. Altfel harul nu forteaza vointa omului.

Bogdan, cred ca este periculos, teologic vorbidn, sa punem un semn de, nu zic congruenta, dar macar asemnare, intre pacat si entropie. Eu as zice ca entropia este fatza cuanificabila a pacatului/bolii spirituale.
Actul alimentar insusi al erbivorelor, pe vremurile antediluviene universale, este provocator de entropia: structurile celulare ordonate ale organismului vegetal ingerat sunt supuse entropizarii si digestiei. Deci, entropie exista si atunci. Ca demonii au ridicat-o la rang de arta, iar oamenii la rang de deopotriva de arma, idol si mod de viata, este alegerea nefericita a unor sentienti, unii cu trup altii fara, cazuti din Har.

Cu siguranta ca nu am dorit sa pun semn de egalitate intre pacat si entropie. Am vrut doar sa subliniez 2 lucruri de bun simt, zic eu:
1. ca legile acestei lumi sunt legi de dupa caderea in pacat si
2. ca aceste legi sunt aceleasi in tot universul.

A spune ca stricaciunea si moartea sunt prezente doar pe planeta noastra inseamna a sustine existenta unui loc in univers unde legile lumii actuale, cazute, nu ar functiona, ceea ce este absurd. Antedeluvian este tot dupa caderea in pacat, nu inainte.

Iar invatatura ca omul este coroana creatiei fiind dupa chipul lui Dumnezeu este o invatatura crestina fundementala. Daca nu o acceptam nu suntem crestini.

Eu sper sa gaseasca planete multe, identice cu a noastra si fara forme de viata intelegenta.
Poate e greseala noasta ca incercam mereu sa cautam in exterior in loc sa cautam in interior.
Nici nu stiu daca e bine sa imi pun atatea intrebari, ma fac sa cred ca n am credinta...

Cu un mic, dupa parerea mea, amendament, Bogdan: era cununa Creatiei. Inainte de cadere. Sa definesti omul la acest mod la timpul prezent, adica post-cadere, revine la a sustine ca o masina de marca super, dar defecta, este totusi foarte buna. Ar fi..daca ar fi si reparata.
Poate ca e timpul sa vedem si modul in care trufia umana, ca intreg si mai ales trufia grupurilor ideologice si religioase poate deforma pana si invatatura corecta primita de la Dumnezeu, pe care chiar cu logica de cazuti inca o putem susitine, pana nu ne alteram total, in aceste vremuri finalae, cu "ajutorul" nepretuit al vechii nostre cunostinte cornute de langa pomul cunoasterii.

In privinta pacatului stramosesc, fiindca s-a mentionat aici. Este greu de spus ce semnifica el si ce anume mostenim noi, ca urmasi ai lui Adam. Daca mostenim doar urmarile pacatului adamic (stricaciunea si moartea), asa cum sustin sf. Chiril al Alexandriei si sf. Ioan Gura de Aur, sau daca mostenim si vina acestui pacat, asa cum sustin sf. Augustin, sf. Ambrozie cel Mare, sf. Ciprian al Cartaginei sau sf. Atanasie cel Mare ?
Deci in aceasta privinta parerile sunt impartite chiar si intre sfintii parinti.
Din punctul meu de vedere, dar subliniez ca e o parere strict personala, as inclina sa cred ca noi mostenim si vina pacatului, nu doar urmarile sale. Argumentele mele sunt urmatoarele:
1. textul sf. Pavel care vorbeste despre aceasta este mai plauzibil de interpretat in acest sens
2. daca nu s-ar fi transmis si o oarecare "vina", inteleasa ca o separatie intre Dumnezeu si om, atunci Maica Domnului de exemplu ar fi fost exclusa de la mantuirea adusa de Hristos, fiindca Maica Domnului nu a avut pacate personale. Insa noi stim ca jertfa rascumparatoare a Mantuitorului se extinde si asupra ei, ceea ce inseamna ca ea a avut totusi pacatul stramosesc
3. numarul parintilor si al sinoadelor din vechime care sustin ca noi am mostenit totusi si vina pacatului adamic este covarsitor mai mare decat al celor ce sustin contrariul.
4. firea omeneasca fiind una, asa cum explica sf. Nicolae Velimirovici, fiecare este responsabil pentru toti. Regasim aceasta frumoasa si profunda idee si la Dostoievski, in Fratii Karamazov. Deci fiecare purtam in noi insine responsabilitatea acestui pacat adamic.

Eu sper sa gaseasca acolo fiinte si fenomene care sa puna trufasa noastra specie din nou in genunchi in fata Facatorului. Exploratorii, care, apropos, vor lucra acolo pentru gigantice corporatii, nu pentru omenire in ansamblu, orice altceva ar fi propaganda umanista invelita in reclama, sper sa intalneasca ceva atat de puternic si "ingrozitor", incat fie sa ii nimiceasca total, fie sa ii faca sa se intoarca pe Terra cu coada intre picioare.
De ce scriu asa? "Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii". Oamenii vor trebui fie sa ajunga in genunchi, sa se smereasca ca la Inceput, fie Cel de Jos va fi liber sa exercite partea intunecata la parametrii cei mai puternici ingaduiti de Dumnezeu asupra noastra.

Ce ai citit tu sunt articole pline de senzaționalism.
Cei de la NASA nici măcar nu știu compoziția sau masa planetei respective, sunt șanse ca planeta nici să nu fie solidă ci gazoasă.

Speculez aici: Chiar dacă ar fi existat cândva viață pe acea planetă mă îndoiesc să mai existe având în vedere vârsta planetei și a soarelui. Respectiva planetă arată acum mai degrabă ca Venus decât Pământ.

Având în vedere că viața pe care o știm pe această planetă este compusă principal din cele mai abundente elemente din univers: hidrogen, carbon, oxigen și nitrogen, la care adaugi la cât de stupefiant de mare este universul, matematic este improbabil să fim unici.

Motivul principal pentru care nu s-a descoperit încă viață sau că nu avem dovezi este tocmai mărimea universului. Gândește-te că nu au trecut nici 100 de ani de când am început să transmitem unde radio, iar diametrul universului observabil este estimat undeva la 93miliarde ani lumină.

Este improbabil sa fim unici numai daca nu credem in Dumnezeu si in revelatia crestina.
Daca luam in calcul doar marimea universului este improbabil intr-adevar. Daca insa luam in calcul si revelatia crestina, atunci sunt cu adevarat unici, ceea ce nu este un motiv de trufie, ci de responsabilitate.

Responsabilitate..cati oameni, statistic, o pun inaintea trufiei? De aceea, dupa parerea mea, omul cazut trebuie sa stea in genunchi in fata Creatorului si Medicului sau.

Cazuti, adica "mutanti spiritual", NU (mai) suntem, pana la Parusie, "coroana creatiei". Poate una de spini, totusi.

In concluzie.... asteptam si vedem? :))

Crezi ca prindem ?

Apelez la cunoştinţele tale de biologie, Adrian.
Digestia, precum şi alte funcţii ale organismului prin care se întreţine, sistemic (corelaţii mediate nervos, hormonal, umoral şi prin factori locali tisulari) viaţa, trebuie mai întâi musai corelată cu metabolismul. Privită în sine, ruptă de rostul ei în organism şi de legătura ei cu procesele metabolice mai cuprinzătoare, digestia poate fi act distructiv, da, unul entropic.
Cu toate acestea, dacă privim organismul ca sistem, sesizăm mai întâi că viaţa organismului (să ne limităm deocamdată la corpul omenesc) se menţine prin conclucrarea a două procese de tip opus: catabolismul şi anabolismul.
Astfel, deşi într-o primă etapă, digestia realizează acte de distrugere a hranei (masticaţie, formarea bolului alimentar, acţiunea enzimatică hidrolitică a sucurilor digestive - saliva, sucul gastric, sucul intestinal, sucul pancreatic etc.), până la nivelul "analitic" de obţinere a produşilor simpli asimilabili prin pereţii mucoaselor digestive (aminoacizi, monozaharide, triglicerol şi acizi graşi, ioni, apă), ulterior tabloul metabolismului se completează cu procese de sinteză când, la nivel celular încep formarea proteinelor, a lipidelor şi a macromoleculelor de tip glucidic precum şi a unor compuşi micşti cu natură multiplă.

Iată aşadar că tocmai în corpul nostru găsim, dacă ducem investigarea până la capăt, nu numai entropie ci şi procese de sens invers, al căror efect este nu doar supravieţuirea, întreţinerea scânteii de viaţă dar, lucru impresionant, creşterea şi dezvoltarea organismului. Altminteri nici nu am putea noi să trecem de la stadiul de morulăşi blastulă la ditamai corpul omului adult, capabil printre altele să răstoarne şi munţii...:)

Dar de ce să ne oprim aici cu cugetarea?
Să trecem oleacă şi la analiza celeilalte componente a omului - sufletul.
Şi aici, măcar cât a descoperit psiholoogia, dacă de teologie putem face pentru o clipă abstracţie, găsim aceeaşi împletire: pe de o parte disoluţie şi moarte, pe de alta dezvoltare şi creştere.
Mugurele psihologic al omului, care începe să se manifeste prin rudimentarele mişcări psihomotorii specifice bebeluşului, cunoaşte o complicare şi dezvoltare uluitoare manifestată în planul operaţiilor mintale (de la analiză şi sinteză la raţionamente analogice de mare complexitate şi frumuseţe), de la reacţia elementară la un stimul până la fabricarea de teorii complexe ori paradigme extrem de abstracteşi generale.
Ce să mai spun de uriaşa activitate de sinteză şi germinaţie transfigurativă care este activitatea creatoare? Pentru unii dintre creatori, aceasta echivalează, pe drept cuvânt, cât o sfântă Liturghie. Poetul Vasile Voiculescu, de pildă (deşi găsim exemple încă mai copleşitoare în literatura lumii ori în muzică etc.) aşa şi făcea poezie: liturghisea.

În concluzie, nu găsesc nici un motiv să reducem jocul vieţii, mirabila şi tainica împletire de forţe ale stihiilor puse de Dumnezeu în Creaţia Lui, la componenta entropică. Ea face parte din jocul vieţii, da, însă e doar o latură, o dimensiune, cu rostul şi cu limitele ei.

P.S. Accentul pus de om pe componenta entropică a existenţei însemană, pentru mine ca psiholog, un semn al depresiei ori, în planul credinţei, de obicei necredinţă (şi, vai, akedia) iar la cei care au experiat Harul, înseamnă, poate, deznădejde. Un proces de descompunere interioară până la faza cu defecaţia, se exprimă şi în atitudinile mintale, proiectîndu-se asupra vieţii şi cosmosului. Nihilismul, legat de aceasta, aşa ceva a şi fost, printre altele: expresia oceanului descompunerii interioare în valuri de caca, formalizabile în limbaj filosofic.

Asta e alta chestiune, alt aspect al problemei. Sigur ca organismele biologice sunt anti-entropice, cel putin in prima faza, asa cum remarca si marele biolog laureat Nobel, Jacques Monod. Ceea ce reprezinta un mister si o taina fiindca este o particularitate intalnita doar la organismele vii. Acest proces anti-entropic are loc insa o perioada.
Pana la urma, asa cum stim si constatam cu totii, organismele biologice imbatranesc si mor, efect, spunem noi, al acelui cataclism de la inceput pe care il numim pacat.

Nu ma pronunt pe chestii despre care nu pot face nimic.

Şi tocmai pentru că organismul moare, într-un sfârşit, reîntorcîndu-se la substanţele din care a fost constituit şi reintrînd în marele circuit al vieţii naturale,
omului îi rămâne a doua şansă: Botezul, prin care omul se naşte a doua oară, în Duh şi toate câte urmează.
Doamne ajută!

Adevarat, foarte frumos spus.

Entropia poate sa scada in parti ale universului. Ideea este ca, per total, creste.

Einstein pana la urma credea in Dumnezeu? Modelele societatii moderne pare ca n au nicio treaba cu Dumnezeu, in loc sa se minuneze de creatie o percep ca fiind creatorul insusi.

Ce parere aveti ? De ce nu vor sa L accepte ?

Oare spera sa l gasesca pe kepler? :23:

Einstein avea un simt religios dar nu credea intr-un dumnezeu personal. El credea in dumnezeul lui Spinoza, dupa cum singur marturisea intr-una din scrisorile sale. Era adica un panteist, mai degraba. Se extazia in fata legilor naturii pe care o confunda cu dumnezeu. Pentru Einstein, dumnezeu era insasi natura si legile ei. In acest sens putem spune ca NU era credincios. Dar nu are nici o relevanta daca Einstein era sau nu credincios. Nu avem nevoie de nici o autoritate in spatele nostru care sa ne garanteze credinta. Credinta este un act unic si personal. Unamuno avea o vorba: "Cei care cred fara sa sufere, fara sa se framante, aceia NU cred de fapt in Dumnezeu, ci in cei care i-au invatat ca Dumnezeu exista, care la randul lor cred in ideea de dumnezeu, iar nu chiar in Dumnezeu."

Dar tu ce treaba ai cu Einstein, de ce conteaza pentru tine ce credea el (sau nu) despre Dumnezeu?

Sa stii ca raspunsul la intrebarea asta este si o parte a raspunsului la intrebarea ta.

Ba a cam spus.

Facerea cap. 6

Daca Universul ar fi fost plin de oameni, caderea doar a celor de pe Pamant ar fi fost un lucru minor, n-ar fi fost loc de atatea regrete si nici nu se investea atata energiei in salvarea Creatiei din acest loc Pamant si mai tarziu in mantuirea urmasilor lui Noe.

Tocmai, matematic este improbabil ca din hidrogen, carbon, oxigen si nitrogen, intr-un univers entropic, sa apara viata.

Simplificand in stilul tau, practic la ora actuala un procesor inseamna siliciu.
Ce spui tu, e ca si cand ai pune un pahar de nisip pe masa (siliciu) si ai astepta ca din el sa apara un procesor.
Oricate miliarde de ani ar trece, nisipul va trece prin diverse transformari, dar niciodata una din ele nu va fi procesorul.

Si cata energie investita intr-o credinta nefolositoare ba chiar paguboasa.

Pentru ca omul in loc sa se ingrijeasca de soarta omului de langa el, prefera sa investeasca resurse si energie in credinta ca ar putea descoperi alti oameni la cativa ani lumina.
Ca in ceea ce priveste pe cei la zeci si sute, nemaivorbind de mii si miliarde, nici o sansa.

Civilizatia actuala care poate emite unde radio si ajunge in spatiu abia are cateva decenii si din pacate la cat de "inteleapta" s-a dovedit pana acum, s-ar putea sa nu mai prinda mai mult de inca cateva decenii sau chiar mai putin.

In primul rand ca si daca ar fi adevarat ca planeta respectiva e un fel de Pamant mai mare ( adica sa aiba apa, atmosfera si tot ceea ce face Pamantul sa fie Pamant), de aici pana la a spune ca exista viata acolo e o cale lunga.
Sigur ca un ateu care crede ca la inceput nu a fost nimic dupa care a aparut hidrogenul si ...uite viata, ar putea crede ca hidrogenul nu s-a transformat in forme de viata doar aici pe planeta noastra.
Un crestin nu are nici un motiv sa creada acelasi lucru. E bine sa-i lasam pe atei sa bata campii si noi sa ne vedem de ale noastre.

Viaţa atârnă nu doar de substanţe chimice (carbon, oxigen, azot, ...siliciu!) ori de mediul fizic. Acestea sunt doar o parte din factorii care asigură condiţiile vieţii. Dovadă că un corp omenesc, deşi intact, poate fi mort. Nu-i lipseşte nimic, material vorbind, şi totuşi e fără suflare de viaţă.
De aici concluzia că teoriile care susţin că viaţa a apărut ca urmare a unor "inginerii" fizico-chimice nu pot sta în picioare. Viaţa nu este o însuşire sau un fenomen care emerge din complicarea sau "evoluţia" structurilor fizico-chimice. Oricât de complex ar fi un obiect, el nu va deveni în veci o fiinţă. Care să fie diferenţa? - e întrebarea.
Materialiştii se încăpăţânează să susţină că diferenţa dintre viu şi neviu stă în structurile fizico-chimice. Ei reduc bio-chimia şi bio-fizica la chimie-fizică. Refuză să ia în calcul acel "ceva" care face ca un obiect să fie însufleţit, devenind astfel fiinţă.
Un prim pas în depăşirea acestei mentalităţi a fost făcut, mai întâi, luînd aminte la conceptul de "informaţie" sau "program" ori, mai general spus, la control şi conducere. Fără un reglaj al proceselor metabolice un corp nu poate fi niciodată viu. După cum, programul care rulează în celulele şi sistemele lui hotărăşte ce fel de viaţă va avea, cât va trăi, cum va muri.
La om, programul acesta (sau sistemul de control şi comandă) este mai complicat, el avînd o componentă nouă, cea psihică. Programul "corporal" este dublat şi intricat cu programul psihic. Astfel, asistăm la un fapt uimitor: unii oameni reuşesc, conştient şi voluntar, să trăiască mai mult decât le-ar permite, la o primă analiză, corpul. Sau invers, să moară mai repede decât ar fi permis corpul să trăiască.

În cocnluzie, oriunde în univers sunt condiţii fizico-chimice pentru viaţă, aceasta va fi. Cu condiţia unor programe pentru viaţă, aşadar a informaţiei şi a proceselor de control şi reglaj. Dar s-a mai cunoscut, cu anii, că şi aceste programe şi procese atârnă de alte influenţe, supraordonate lor. Astăzi sunt destule date care să demonstreze fără echivoc că energia şi informaţia de tip psihic, care contează atât de mult în desfăşurarea vieţii, atârnă de o energieşi informaţie mai înaltă pe care unii oameni o numesc Forţă, alţii Putere Superioară, alţii Divinitate. Noi creştinii vorbim despre Dumnezeu Cel din Sfânta Treime, despre Duhul Sfânt "Dătătorul de viaţă".

Deşi la început cibernetica părea a face un mare deserviciu filosofiei creştine, reducînd explicaţiile la sistemele cu autoreglaj şi părînd a sugera că atât supravieţuirea cât şi creştereaşi dezvoltarea sunt proprietăţi intrinseci ale unui sistem, astăzi tocmai evoluţia ciberneticii, a informaticii şi a psihologiei au adus ipoteze noi care par a arăta, cu toate, într-un singur punct: Cineva hrăneşte şi conduce toate procesele autoconduse din univers. Există un Programator care are grijă de toate programele şi de toţi programatorii. Există un Izvor din care izvorăsc toate izvoarele. Acest Programator ar putea, dacă ar voi, să pună viaţă oriunde în Cosmos. Poate că o va şi face, undeva, cândva... Deocamdată separe că aşteaptă să ne dăm seama mai bine, mai limpede că, de voim viaţă pe planeta Kepler sau într-un univers paralel, nu avem de făcut decât un singur lucru: să Îl rugăm, cu credinţă. Şi, poate, să Îi arătăm cum anume ne-ar fi nouă de folos, pentru îmbunătăţirea vieţii noastre, această năzdrăvană nouă "colonizare".

P.S. Cândva, Stăpânul nostru a îngăduit ca unii dintre noi să cucerească pe alţii. Coloniştii au pornit din Europa, de pildă, şi au cucerit America, Africa, Australia. Acolo, în numele Stăpânului, cuceritorii au ucis milioane de oameni, au distrus civilizaţii şi culturi pe care Stăpânul le lăsase să înflorească, să rodească. Eu cred că Lui nu prea I-au plăcut toate acestea. El fiind Iubire. Astfel, deduc eu cu mintea mea naivă, eu cred că El ne va da şansa de a descoperi şi cuceri "lumi noi şi ciudate" doar când vom învăţa să iubim ca El şi, în orice caz, când vom fi pregătiţi să cooperăm fără abatere cu Voinţa Lui. Adică, după umila mea părere, niciodată. Omenirea, pe ansamblu, nu pare a fi dispusă şi capabilă să convieţuiască paşnic şi fertil cu Creatorul ei. Abia ici-colo, câte un om sau câte un grup restrâns de oameni izbutesc, prin nevoinţă şi har, să se ridice la nivelul cerut pentru a fi "parteneri" cu Dumnezeu. Unul ca Noe, ca Moise, ca Avraam, ca Ilie iar astăzi ca aceia pe care îi numim cuvioşi şi sfinţi, da, ar putea fi coloniştii unei lumi noi. Cum dealtfel şi sunt! Dar lumea aceasta nu este din carbon şi hidrogen, nu se întinde în spaţiu şi timp, nu se numeşte Kepler, Alfa sau Centaur. Poartă deja un nume - Împărăţia lui Dumnezeu. Şi se întinde pe dinăuntru, nu pe dinafară. Începe dincoace, nu dincolo. Luminătorii ei nu sunt la miliarde de ani lumină de noi, ci la "deîndată Lumină", în noi.

Un adevărat tratat de mecanică cerească. :))
Mulţumesc, frate Cezar.

Chestia asta cum ca colonistii care au cucerit America au distrus civilizatii minunate si infloritoare e o ineptie. Presupun ca ai vazut filmul lui Mel Gibson - Apocalypto. Si ceea ce reda el acolo e consemnat istoric. Acele "civilizatii infloritoare" practicau sacrificii umane. In varful unor piramide, "preotii" mayasi si azteci infigeau pumnale in pieptul celor sacrificati si le scoteau inima inca batand din piept, dupa care le retezau capetele pe care le aruncau din varful piramidei multimii insetate de sange. Iar cadavrele le lasau sa putrezeasca pe campuri la marginea cetatii. Halal civilizatie infloritoare.
Hai sa lasam ideologia si sa luam istoria asa cum e ea.

Inspirat cuvant! Geniala toata postarea! Mai ales finalul! Te superi daca dau report la admin s-o preia si s-o puna pe prima pagina a site-ului? Sa se lumineze cat mai multi!