Cartea lui Iona
 

Propun o discuţie despre profetul Iona şi cartea lui.

Ca o primă rugăminte, rog colegii de forum care pot trimite la comentarii patristice să o facă.

Ca o primă întrebare: de ce refuză Iona, în primul capitol, să meargă în Ninive şi "fuge de Dumnezeu" ?

Mulţumesc, Florin, pentru link-ul către cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur:

"Oare Petru nu s-a lepădat de trei ori? Oare nu şi cu jurământ a treia oară? Oare nu înfricoşându-se de cuvintele unei slujnice? (Mt. 26, 69-74). Dar oare, de mulţi ani a avut trebuinţă ca să se pocăiască ? Nicidecum. Ci în aceiaşi noapte a alunecat şi s-a sculat; şi rana şi doctoria a primit s-a îmbolnăvit şi întru sănătate s-a întors. Cum şi în ce chip ? Plângând si tânguindu-se. Şi nu simplu plângea, ci cu multă osârdie şi fierbinţeală; De aceea şi evanghelistul a zis: „…a plâns eu amar” (Idem 26, 75).

Şi care a fost puterea acelor lacrimi ? Nici un cuvânt nu o poate spune, dar o arată luminat cele ce au urmat. Că după cumplita cădere – căci lepădarea este păcatul cel mai rău dintre toate – iarăşi a fost întors la cinstea cea dintâi şi i-a fost încredinţată purtarea de grijă a întregii Biserici. Şi mai mult decât toate ne-a arătat nouă că are dragoste către Stăpânul mai mult decât toţi Apostolii, Că zice; „Simone al lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia ?” (In. 21, 15). Din nou se arată că nici o faptă bună nu este întocmai ca dragostea."

Intrebarea fundamentala care trebuie formulata:

De ce sa-L iubim pe Dumnezeu?

------------
-Doar ca pentru ca este Facator?

-Doar pentru ca ne iubeste pana la sacrificiu?

-Doar pentru ca ne promite eliberarea de suferinte?
-------------

Problema e ca Sfantul Ioan contrazice invatatura catolica si o marturiseste pe cea ortoodxa. Cu citate luate din context se poate construi orice invatatura. Neoprotestantii au aratat ca se poate.
Sfântul Ioan Gură de Aur in "Omilii la Matei" (PSB 23 , pag. 623):
"Şi Eu îţi spun:"Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea". Adică pe credinţa în mărturisirea lui Petru."

Probabil pentru ca se temea ca va fi omorat de cei de acolo.

Mihai, iata ce propun eu:
 

...e vorba de aceasta carte: Jonah, de pr. Tadros Malaty, de pe http://www.orthodoxebooks.org/allbooks , si iata un prim citat:
"To most, Jonah is but a prophet who ran away from the Lord. This is something nobody
could ignore, but there is another side to this situation, which should not be ignored. He was the
only prophet, at that time, whom the Lord sent to witness to a pagan country, Nineveh, capital of
Assyria. Jonah realized through prophecy that the salvation of the Gentiles would come only as a
result of Israel’s refusing the faith, and he could not accept such a mission, so he ran away from
the service, not out of hatred for the Gentiles but out of fear for his own. He might have realized
through prophecy’s shadow what St. Paul proclaimed about Israel: “...through their
fall...salvation has come to the Gentiles... their fall is riches for the world” Rom. 11:11-12.
Jonah saw Israel as a gourd which shaded him for a while with the law and prophecies,
but it withered with the worm of ungratefulness, lack of faith, and treason to the Savior, the
Messiah, and that, “...displeased Jonah exceedingly, and he became angry” [4:1]. His love for
Israel, which protected him, was the reason for his running away from serving the Gentiles and
the secret of his great sorrow. Amazingly, God who examines the hearts, transformed this escape
- despite what it holds of disobedience - to a Divine order, into a mission and salvation for a
different group of Gentiles, i.e. the sailors and the captain who “feared the Lord exceedingly, and
they offered a sacrifice to the Lord and made vows” [1: 16]; after Jonah was thrown in the water
and was swallowed by the whale. This became a symbolic act for the salvation of the Gentiles
after Christ, the new Jonah, was laid in the tomb. "

Si inca ceva: http://www.johnsanidopoulos.com/2009...of-church.html

http://www.rtforum.org/lt/lt101.html

Sper sa iti ajute,
Adrian.

Mulţumesc, Adrian.

Acuma, e greu să nu interpretezi cartea lui Iona în cheie cristologică, câtă vreme însăşi Hristos a făcut vorbire despre Iona.

Pe de altă parte, aş îndrăzni să încerc şi să propun o analiză a textului aşa cum l-ar fi putut percepe iudeii dinaintea lui Hristos.

De ce fuge Iona ? Un prim indiciu ar putea fi chiar explicaţia pe care tot el o dă: „O, Doamne!, oare nu acestea erau cuvintele mele pe care eu le-am grăit pe când încă mă aflam în ţara mea? Tocmai de-aceea apucasem să fug la Tarsis: fiindcă eu ştiam că Tu eşti milostiv şi îndurat, îndelung-răbdător şi mult-milostiv, şi că-Ţi pare rău de răutăţi."

Ce să înţelegem de aici ? Coroborat cu finalul capitolului 3, e rezonabil să presupunem că Iona obiectează faţă de salvarea ninivenilor, o apreciază ca fiind nedreaptă. El se aşteaptă ca aceştia să fie pedepsiţi pentru păcatele lor.

"Normal" (cf. gandirii, iudaice si nu numai, de auto-elect). Ninivitenii erau niste netaiati imprejur, care prin definitie erau o ofensa ca existenta chiar. Fii atent la nuanta, la ce ii spune Hashem lui Jonah, cum acolo sunt niste mii de niniviteni, ma rog, cu aproximatie, care nu stiu sa deosebeasca stanga de dreapta, afara de o multime de vite. Caracterizarea asta, plus aceasta alaturare...ce nuanta iti subliniaza? E dovada de respect sa enumeri niste fiinte umane cu livestock si pets ai lor? Vorba unui personaj de al lui Istrati: " zece mii de pogoane, douazecii de mii de vite, o mie cinci sute de robi. cam tot aia". Cartea lui Iona a fost scrisa de un iudeu, cu prejudecatile nationale, rasiale si religioase inerente. Asa ca el subliniaza mania lui Iona pentru ca niste dusmani ai Poporului sunt crutati. Tu ai dreptate, cheia cristologica nu e singura.

Aproape orice intalnire dintre Asiria si Israel s-a terminat catastrofal pentru ultimii, primii fiind printre dusmanii lor de temut.Profetul Osea chiar i-a indicat drept cuceritori ai Israelului (Osea 11:5).In anul 722BC profetia se implineste, Saragon II distruge Regatul de nord al Israelului, masacrand si pradand, o mare parte dintre supravietuitori fiind luati robi.In plus asirienii erau renumiti pentru cruzimea lor , organizand bai de sange in cinstea uneia dintre zeitatile lor, un zeu cu chip de peste numit Dagon. In cadrul lor prizonierii de razboi erau, printre altele, jupuiti de vii iar capetele lor erau puse in gramezi in jurul statuii zeitatii. Daca erai evreu Ninive era probabil printre ultimele locuri in care ti-ai fi dorit sa ajungi vreodata iar fata de asirieni sentimentele lor era usor de anticipat.

Aha !!! Deci avem deja un context la care să ne raportăm, şi care dă o altă coloratură poveştii. Mulţumim, Pelerinule.

Aşadar: Iona nu vrea să meargă în Ninive (ba mai mult, o şterge către Tarsis, care e în direcţie diametral opusă), pentru că:

1. Ninive e pentru un profet iudeu cam ce ar fi Berlinul pentru un evreu în 1940;

2. Iona previzionează (cf. cap. 4) că Dumnezeu vrea să-l folosească pentru a-i ierta cumva pe asirieni, ceea ce el nu concepe.

Pe de o parte, Iona e profet, e sfânt, e dispus să-şi dea viaţa pentru salvarea corăbierilor (pentru că percepe că din vina lui aceştia stau să piară), pe de altă parte iertarea duşmanilor şi a păcătoşilor ca urmare a pocăinţei acestora i se pare de neconceput, într-atâta încât să aprecieze că "mai bine îmi e să mor decât să trăiesc".

"Cei care nu ştiu să deosebească stânga de dreapta" este o referinţă la copii, care nu au ajuns la vârsta înţelegerii; în context, e o figură de stil privind mulţimea de oameni din Ninive: "dacă sunt atât de mulţi copii, cât de mult popor, în total, este ?".

Unde ai gasit explicatia asta? e foarte profunda, si releva textul ca fiind pe multe nivele. Banuiesc ca intr-o sursa de comentarii catolice sau ti-ai intrebat confesorul. M-ar interesa mult, caci e clar ca Sf. Scriptura, indeosebi Tanakh, e multi-dimensionala. Nu mi-ar fi trecut prin minte ideea asta. E clar cat de hazardat e sa interpreteze cineva, adica un simplu mirean, Cartea fara ajutorul unui sacerdot sau al unui pastor bine pregatit. Stiu, la voi e disciplina, si studiul Cartii se face NUMAI asa cum am zis: asistat. Adica catolicul, fie tu sau Mihnea, sau oricare altul, o faceti cu un text explicativ de autoritate al Bisericii sau cu confesorul langa voi.

O singura precizare as mai face, cu permisiunea voastra. Un istoric britanic remarca urmatoarele aspecte: Dumnezeu vrea sa mearga cu el, profetul fuge de EL. Dumnezeu a dorit ca el sa mearga la Ninive, adica 800 km nord-est de Palestina. Iona merge aprox 3.200 km spre vest. Daca ar fi urmat porunca Domnului profetul ar fi calatorit pe uscat, traversand regiunea numita ,,Semiluna Fertila". In schimb pleaca pe mare (evreii nu agreau deloc ideea de a calatori pe mare) si stim toti ce s-a intimplat. Fiecare decizie a lui Iona, luata conform propriei logici, s-a terminat cu un dezastru.

Pe internet....

Ok, deci nu poti fi mai specific. Bun, voi cauta si eu.

Corect. În general, conform modului în care citesc eu textul, prin prisma opticii mele de secol 20, Iona apare ca un adolescent răzvrătit care, deşi îşi iubeşte părintele, se opune cu obstinaţie autorităţii acestuia şi nu pricepe nimic; bine intenţionat, dar necopt şi iraţional.

"Mă trimiţi la asirieni ? Eu te cunosc bine, mai bine mă duc în direcţie opusă !!"

"I-ai iertat pe asirieni ?!! Mai bine mor !!!"

"Mi-ai luat vrejul ?!!! Mai bine moooooor !!!"

Interesant că acest personaj, un profet care îl iubeşte pe Dumnezeu (rugăciunea lui, din cap. 2, este relevantă) este totuşi apreciat ca fiind sfânt în exegeza creştină.

Scuze, am citit câteva zeci de link-uri şi materiale, pe moment nu mai pot preciza exact unde era interpretarea respectivă.

Iona a fost credincios dar in momentul cand sentimentele si antipatiile lui ,,nationale" au intrat in coliziune cu voia lui Dumnezeu a avut dificultati, pana la finalul povestii, de a accepta ca voia lui Dumnezeu nu trebuie sa coincida mereu cu propriile noastre preferinte. Este o lectie, peste timp, pentru multi dintre noi :) O seara buna Mihai, Dumnezeu cu tine.

Exact. E un profet, e credincios, e sfânt (conform cu hagiografia ortodoxă şi catolică), dar în Sfânta Scripturră este, până la sfârşit, descris ca fiind răzvrătit, la un mod pueril. Practic, Iona îi reproşează lui Dumnezeu faptul că el este dispus să ierte pe păcătoşi.

Ca un copil mic care a strigat după tatăl său să-i bată pe ceilalţi copii, care îl sâcâiau.

Ceea ce eu găsesc fascinant este tocmai sfinţenia coroborată cu infantilismul.

"Daca nu veti fi ca acesti prunci...".

Interpretarea conform careia sfantul ar fi dorit sa moara locuitorii cetatii pentru ca avea pica pe ei e complet eronata. A mai fost un topic pe tema asta, deschis de scotianul, mi-am amintit pentru ca am scris acolo. http://www.crestinortodox.ro/forum/s...highlight=Iona
Ca sa fac o paralela, e ca si cum cineva e trimis la cartierul general al Statului islamic sa propovaduiasca faptul ca Fiul lui Dumnezeu ii va nimici pe toti daca nu se pocaiesc. Musulmanii sunt impotriva crestinilor si nu cred in divinitatea lui Iisus. Dar, sa presupunem ca s-ar pocai si dupa 40 de zile nu se intampla nimic, asa cum profetise acela.
Din aceasta cauza nu a vrut sa se duca Iona, dupa parerea mea, pentru ca dupa ce isi risca viata nu se implinea nici profetia, iar el pica de mincinos. Ca ceilalti nu stiau ce vorbeste el cu Domnul. Si nu ca ar fi fost sadic si dorea sa moara dusmanii. Si Domnul ii spune, ai fi vrut sa moara toti doar ca sa se implineasca profetia? Si sa nu pice el prost.

Abia acum am descoperit acest topic. Prima data cand am devenit curios si am dorit sa aflu mai mult, a fost pe cand citeam Paraclisul Maicii Domnului si am gasit fragmentul: "Si ca Iona ma rog, Dumnezeule din stricaciune scoate-ma!" Cine-i acest Iona si ce i s-a intamplat de fapt? Iar ce am gasit, a meritat efortul cautarilor mele.
Cu niste ani in urma scriam undeva (nu pe forum) referitor la Iona, si nu numai. Indraznesc sa "aduc" de acolo un mic fragment, care poate face mai multa lumina in gandurile noastre.
Dar... greu îi e omului să se roage. Ispitele acestei lumi, dependența față de lucruri mărunte, ne răpește aproape toate șansele pe care Dumnezeu în marea lui bunatate, încă ni le mai dă. Ce e ispita?... Când cade omul în ispită, din ignoranţă şi când din falsă înţelepciune? Sfânta Scriptură cuprinde toate formele de ispită şi cădere în păcat, dar fără de care, omul ar fi rămas sărăcit de duh sfânt şi mai ales, fără nici o şansă la mântuire! Iată, bietul Iov… Probabil este apogeul răbdării şi încercărilor. Niciodata nu a cârtit, nu s-a mâniat, nu s-a răzvrătit. Îngenunchiat de dureri și umilințe, de vrajbă de boli și deznădejde, a ramas de neclintit în smerenia lui. Mereu și mereu, această smerenie...Uneori ne trebuie o viaţă pentru a o dobândi, alteori e de-ajuns o clipă, precum tâlharul de pe cruce. Un singur mesager, dacă are Harul lui Dumnezeu, poate mântui o lume, pentru că reuşeşte să aşeze Cuvântul direct la inimă. Iona n-a înţeles că Dumnezeu tocmai pe asta se bizuia la el: sa fie mesager. Nici noi nu înţelegem când Dumnezeu orânduieşte lucrurile într-o formă care aparent ne bulversează sau ne mâhneşte profund. Abia mai târziu ne dumirim… Iona n-a vrut sa accepte acest rol. Dimpotrivă, a luat-o în direcţie opusă. Şi iată o altă provocare… Dar pe cine provoca Iona? Pe Dumnezeu? Ce ironie tristă pentru el!... Aşa, după multe peripeţii, ajunge în pântecul întunecat al chitului, în mizerie, frig şi deznădejde, strigând: „Dumnezeule, din stricăciune, scoate-mă!”. Şi după trei zile de chin, Dumnezeu porunceşte chitului să-l arunce pe uscat, nu departe de Ninive. Ajuns în cetate, le strigă celor pe care el însuși nu-i putea ierta din cauza păcatelor lor: „Încă trei zile şi Ninive se va prăpădi!” Apoi se retrage afară din cetate şi îşi improvizează o colibă sub cerul liber. În timp ce ninivitenii primesc vestea cu toată supunerea, în post şi căinţă de la împărat până la rob, Dumnezeu face din prima noapte să crească o plantă umbroasă deasupra colibei lui Iona, şi tare mult se bucură acesta în ziua următoare de răcoarea ei. Dar în a doua noapte, Dumnezeu îi trimite un vierme şi-i roade rădăcina, iar Iona leşină în cealaltă zi sub arşiţa soarelui, dorindu-şi chiar moartea, pentru că deja nu mai înţelegea nici chinul şi nici rostul lui acolo. Abia în final, Dumnezeu îl lămureşte că dacă lui i se sfâşie sufletul doar fiindcă a rămas fără umbră, din cauza unei plante care a crescut de la sine, fără ca el să se ostenească în vreun fel, cu atât mai mult Dumnezeu ar suferi dacă ar da la pieire 120 000 de suflete cu dobitoacele lor. Acele 120 000 de suflete avuseseră nevoie de el, ca şi mesager, să se recunoască în greșeală şi să fie iertate. Plânsul lui, lamentarea aproape copilărească într-atât încât să-şi dorească moartea, erau fără de sens, fiindcă nimic nu fusese în zadar…
De câți „mesageri” n-a avut fiecare parte, în întreaga viață și pe lângă care a trecut nepăsător? Ba mai rău, de multe ori, ne poziţionăm cu de la sine putere undeva deasupra altora, poate cu mult mai puţin păcătoşi precum cei din Ninive. În mândria noastră că suntem „cineva”, ca şi cum a fi creştin implică mântuirea în mod automat, în impresia falsă că am fi deja „aleşi” în staulul oilor albe şi nerătăcite, ni se pare că suntem cu totul speciali, putem judeca, putem urî, putem alege cine să moară şi cine să trăiască. Porunca „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!”, de cele mai multe ori are înţelesuri limitate întrucât „aproapele” înseamnă mama, tata, fiii, fraţii, rudele, prietenii sau în cel mai rău caz, „fraţii creştini”, din cadrul aceleiaşi biserici. Restul nu-i includem în această categorie fiindcă sunt duşmani ai lui Hristos, deci şi ai noştri şi negreşit trebuie să fie pedepsiţi, mai mult de noi decât de Dumnezeu! Cine hotărăşte asta? Noi, cei… aleşi. Şi astfel nu vedem cum zilnic Îl răstignim pe Mântuitorul în numele căruia ni se pare că slujim, şi care nu e altceva decât Iubire pentru toţi. Dumnezeu iartă pe oricine se smereşte sincer, chiar dacă în principiu a existat o sentinţă drastică, precum cea catre niniviteni!...

un mesaj frumos, plin de intelepciune