Ma gandesc sa devin calugar
 

Deoarece i-am gresit enorm de mult lui Dumnezeu, prin faptul ca am facut lucruri nu tocmai placute Lui si cel mai grav ca am hulit impotriva Duhului Sfant m-am gandit sa ma spovedesc(nu am facut asta niciodata, spre rusinea mea) si sa-i cer sfaturi duhovnicului cu privire la monahie. Pur si simplu cred ca asta ar fi rostul meu in viata, alaturi de a fi un misionar(deoarece de mult mi-as dori asta); pur si simplu nu m-as regasi in niciun domeniu "lumesc".
Intrebarile mele sunt:
● Pot "testa" viata la manastire? Adica sa ma duc la o manastire si sa stau acolo o perioada de timp pentru a vedea daca pot rezista la asa ceva?
● Dat fiind faptul ca nu stiu la ce sa ma astept de la rudele mele/familie daca le-as spune intentia mea, cert este ca imi vor tine morala zile intregi : "te-am crescut ca sa pleci la manastire", "la batranete cine ne va sprijini?", "ce le vom spune prietenilor daca vei pleca?", "cum ne va primi restul lumii?", "la manastire se duc cei cu probleme de natura emotionala mai mult, ori si tu ai asa ceva?", cum ar trebui sa ii abordez? Eu NU am nicio "problema" de mai sus, pur si simplu asa sunt eu, indreptat spre cunoasterea Dumnezeului.
Orice sfat/parere m-ar ajuta. Multumesc!

E foarte simplu.Uite aici testul.
Regaseste-te intr-un domeniu "lumesc" si cand lumea ti-e mai draga in
acel domeniu decide sa renunti la el si sa te faci calugar .
Poti ? Daca poti atunci ai chemare, daca nu poti atunci n-ai avut-o niciodata.

Din cate stiu eu, calugarii nu au lant de gat in manastiri.

Cred ca ar trebui sa citesti un pic despre viata monahala. Apoi ai putea vizita mai multe manastiri si sa stai cateva zile la fiecare, implicandu-te in ascultari. Acest lucru iti permite sa alegi ceva in functie de anumite criterii oe care ti le formezi prin lectura. Cauta un duhovnic bun si asculta-l cat mai bine aici in lume, ca sa te deprinzi cu ascultarea. Trebuie sa stii sa te smeresti si sa nu refuzi nicio munca in manastire. In paralel, trebuie sa-ti ceri mereu iertare de la Dumnezeu chiar de-ai fi facut doar un singur pacat. Si sa te feresti sa-i judeci pe altii. Duhovnicul iti poate da sfaturi cum sa te pregatesti pentru a deveni un bun calugar.

Si inca ceva. Mergand in manastire, te aduci jertfa chiar pe tine. De aceea e bine sa fii spovedit si informat, ca sa poti lupta cu feluritele ispite care exista si acolo. Nu manastirea ne mantuieste, ci calugarul cauta sa se sfinteasca iubind neconditionat pe Dumnezeu si pe aproapele. E o lupta cu noi insine pana ajungem sa facem cu bucurie asta. Iar cine castiga aceasta lupta ( cu le insusi) poate simti inca de pe pamant bucurii duhovnicesti incomparabil mai mari decat cele mai mari bucurii lumesti. Dumnezeu sa-ti ajute.

Daca dorinta ta e puternica si iti vei dori cu adevarat acest lucru, te vei ruga staruitor sa dispara toate piedicile din calaea dorintei tale. Daca aceasta este voia lui Dumnezeu pentru tine, piedicile vor disparea in urma rugaciunii. Pur si simplu, parintii te vor intelege. Vor intelege ca, dedicandu-te rugaciunii, ei au de castigat duhovniceste. Exista manastiri care primesc si un varstnic din familie pe langa un tanar.

Cristi, caută să te spovedești, să începi să trăiești creștinește și apoi te vei lămuri.

Cum a zis Antonia, e foarte important să te deprinzi cu duhul ascultării in relația cu părintele duhovnic. Oricum, nu mergi la mănăstire că nu ți-ai găsit în lume locul (e foarte posibil să fie doar un gând, o părere temporară), ci pentru a te dărui cu totul lui Hristos (cum și noi în lume ne rugăm să o facem, dar prin alte mijloace).

Doamne, ajută!

Ce legătură are cu ce am întrebat eu?

Tocmai, am constatat ca eu pot fi orice in domeniul tehnic(it-ist/inginer/cercetator) pentu ca asta e specializarea mea..dar eu nu am nevoie de asa ceva....nu ma satisfac sufleteste aceste meserii. Pana acum credeam ca viata presupune numai munca,bani,pensionare. Dar am realizat ca nu este asa.

" Pot "testa" viata la manastire? Adica sa ma duc la o manastire si sa stau acolo o perioada de timp pentru a vedea daca pot rezista la asa ceva?"

Sigur ca poti... sau te pot da ei afara daca te vad ca esti o loaza. :)

Calugaria este cea mai nobila lucrare din toate, cea mai rationala optiune.

Calugaria, intr-un sens profund, nu inseamna intrarea intr-o manastire sau retragerea intr-o pestera.

Calugaria inseamna, de fapt, apropierea eului propriu de focul eului Lui Dumnezeu.

Acest proces de apropriere este esenta calugariei.

Poate fi initiat oriunde, atat in manastire cat si in lume - nu depinde de o locatie anume.

Chiar daca ritmul imbunatatirii duhovnicesti este mai lent in lume decat in manastire (din cauza distragerilor), fiecare treapta urcata este mai bine testata prin felurite ispite.

In lume poate fi verificata mai eficient calitatea intelepciunii si dragostei dobandite.

In manastire se poate cadea mai usor in tot felul de inchipuiri, iar virtutile nu sunt calite in experienta coliziunilor cu viata cotidiana.

Fiecare mediu are avantajele si dezavantajele lui.

Ramane sa reflectezi ce cale ti se potriveste.

Sa te rogi sa afli indrumare de Sus si sa rabzi deocamdata cele lumesti.

Nu uita, calugaria in lume este la fel de frumoasa ca si calugaria in manastire.

Pai daca calugaria se poate face oriunde atunci care mai este rolul
manastirii ?

Mie nu prea mi se pare, pentru ca in lume cred ca mi se pun mai multe piedici decat la manastire.

Eu zic sa faci niscaiva munca de cercetare.De exemplu ia patericul (fie Egiptean, fie cel Romanesc, Atonit, etc) sa vezi cam ce te asteapta inainte.

Adevarat dar tu vrei sa zbori cand nici macar nu te-ai dat jos din pat.

Manastirea este ca un incubator pentru cel ce aspira sa se nasca a doua oara.

Lumea este un mediu mai neprielnic.

Manastirea impune un ritm spiritual, o disciplina, mai multa liniste si o expunere mai prelungita la simboluri, stimuli spirituali si invatatura customizata pe profilul calugarului (prin duhovnic).

Este mai dificil sa privesti intreaga lume care te inconjoara ca o manastire, insa nu imposibil.

Pai de ce sa plece in lume daca s-a nascut "a doua oara" ?

Este valabil pentru fiecare dintre noi, cei care nu suntem calugari. Zgomotul lumii ne asurzeste, ne deranjeaza.

Viforul indatoririlor de tot felul ne racesc si ne fac sa traim lumeste, in afara inimii.

Este dificil sa retragem mintea in adancul inimii, sa privim lumea din interiorul cetatii.

Ideal ar fi ca numai dupa ce birui toate cele cate te supara in lume, prin harul Lui Dumnezeu, sa incerci sa birui si ispitele unei vieti retrase.

Dumnezeu sa te ajute si sa te indrume, asa cum este mai bine pentru tine!

Fals, e glasul diavolului pentru cei care simt o chemare spre calugarie.

Lupta cu ispitiele din lume dureaza o viata, nu exista nici un moment final, asa cum nici in calugarie nu exista, pana la moarte.

Frate drag, cautat-ti un duhovnic bun si fa ascultare intru'totul.
Ascultare este cea mai usoara si dulce scara spre mantuire. Orice sfat ti-am dat este "pe dinafara". Inima si cele adanci ale tale tu le stii..sau poate nici tu..insa duhovnicul le stie.. Asculta DOAR sfatul sfintiei sale, mai ales intr-o problema atat de serioasa.
Frate drag, este o vorba'
Imi pare rau de tine ca ai pierdut un ochi dar...tot tu, ramai chior...
Fa ascultare de duhovnic. Lasa-l pe el sa lucreze in inima ta.
In rest,
bucurie!

Duvovnic indus, poate...

Atentie! Aveti rabdare, rugati-va si va va lumina Dumnezeu...
 

Intrebarea dvs. ridica o serie de subintrebari complexe. Mai intai as spune, chiar se recomanda, sa testati putin viata la manastire, sa vedeti daca rezistati rigorilor de acolo. Viata de manastire nu este pentru oricine. De fapt, ca si mod de mantuire, poate duce in directia opusa daca nu esti pregatit pentru asa ceva. Adica poate duce la ratarea completa a vietii. Desigur, ca pana sa ajungi calugar trebuie sa treci prin mai multe stadii (incepand cu cel de frate in manastire)si esti supus unor teste de parintii de acolo. Binenteles, teste duhovnicesti. Viata la manastire nu este pentru oricine. Este, prin definitie, calea angelica, dar si luptele pentru desavarsire pe aceasta cale sunt pe masura.

In momentul in care va hotarati sa va faceti calugar, nu trebuie sa va mai influenteze nimic (parinti, prieteni etc). Este o decizie personala pe care trebuie sa v-o asumati integral. Puteti ajunge in rai, sau in directia opusa daca alegerea nu este bine facuta. De aceea va recomand sa va luati un timp de gandire, destul de mare, pentru ca aceasta directie trebuie sa fie, prin definitie, ireversibila. De aceea, mergeti si vorbiti aceste lucruri personale si orice alte intrebari cu duhovnicul dvs. Nu aveti unul? Faceti-va unul, dupa o cercetare in prealabil, sau lasati-va in mana proniei divine. El este cel mai bun sa va sfatuiasca in aceasta directie, restul (cred ca majoritatea) suntem doar ortodocsi care nu am putut patrunde suficient de bine, un subiect atat de inalt. Nu vreau sa generalizez, dar consider ca in afara de un duhovnic iscusit, in aceasta privinta (calugarie sau casatorie) nu va poate sfatui nimeni. Cine vrea sa se mantuiasca, cu intrebarea sa calatoreasca.

Cred Doamne, ajuta necredintei mele!

Nicolae Nicolae... :71:

http://forum.teologie.net/viewtopic....03e82fb#p40267

Hahaha...ce l-ai prins :)

Pai nu-i ajungea distractia de aici, s-a dus sa se distreze si acolo. :1:

Poate fi si un caz tragic - o persoana instabila psihic.

Oricum, ca sa pierzi atata timp pentru ceva care nu-ti foloseste practic la nimic este nevoie de ceva probleme la etaj.

Poti sa te mai uiti ce a postat acolo, oricum o sa fie mult mai prolific acolo avand in vedere ca a fost banat aici.

Ca majoritatea adolescentilor de pe net? :))

Nu in halul asta.
Sper.

Din pacate este realitatea si nu e nimic de ras :)

eu as vrea sa va povestesc ceva ..........aveam un amic , tanar , terminase facultatea , avea un job bine platit , ce sa mai , o viata frumoasa ........dintr-o data am aflat ca vrea sa se calugareasca , sincer m-am bucurat pentru el pentru ca stiam ca este credincios ......in schimb vreau sa zic ca toata lumea a fost extrem de socata cand a anuntat acest lucru , a fost facut nebun , toti ziceau ,,ba asta s-a tampit ,, , parintii au fost distrusi de parca murise ......DE CE ACEST COMPORTAMENT? de ce esti socotit nebun , labil psihic , etc etc daca vrei sa te calugaresti ?

daca esti parinte si iti ajunge copilul doctor, inginer , programator, politist te bucuri nespus , in schimb daca alege viata la manastire ti-e rusine cu el .......adica e o rusine sa fii calugar sau cum ??????

Zi şi tu dom'le!

Pentru ca doar nebunii se duc la manastire! :)

Daca e singurul copil la parinti e de inteles, parintii vor nepoti, vor copiii sa lefie aproape la batranete, etc.

Gandeste-te si altfel totusi. Lumea nu stie si nu intelege.
Este aceasta prapastie intre lume si manastire.
Cine este credincios si stie despre manastire stie doua lucruri (sau chiar mai multe): ca la manastire nu este usor si nu te duci acolo asa dintr-un moft.
Trebuie sa stii cum este acolo si sa fii foarte daruit lui Dumnezeu. Si mai ales trebuie sa renunti la viata lumeasca (familie, copii, distractie, prieteni, avere etc.). Ori pentru asta iti trebuie totusi un soi de nebunie.

Oamenii din lume nu pot intelege aceasta chemare, aceasta renuntare la lume.
Si eu am cunoscut lume care a luat brusc asa o decizie. Sunt actori cunoscuti, sunt oameni din diverse profesii care brusc, printr-o miscare a sortii au luat alt drum. Dumnezeu li s-a aratat si i-a indrumat altfel.
De ce asa? Nu inteleg nici eu.

Poate ca existat in ei ceva dintotdeauna care a asteptat numai scanteia. Nu stiu.

Sunt si unii care se duc la manastire fara a avea clar ceva in minte sau o chemare. Nu sunt bine adaptati in lume, in viata sociala. Fie ca nu s-au realizat in profesie, sau nu si-au putut gasi partenerul/partenera de viata, sau au avut probleme sufletesti in a se simti bine cu semenii lor.
Exista si asemenea situatii. Si atunci ei s-au ascuns sau au cautat alinare la manastire.

Nu trebuie sa judecam oamenii. Pe nimeni. Oamnii care traiesc in lume pe buna dreptate se intreaba si li se pare firesc ca un altul sa fie ca ei, sa se casatoreasca, sa faca prunci, sa duca o viata lumeasca.
Calugaria nu este o profesie si mai ales nu o compara cu medic, inginer si ce mai scrii tu acolo.
Parintii sunt distrusi. Este normal. Pentru ca de la manastire nu mai are contact cu ei (decat poate rara), nu poat fi cu ei cand au nevoie, nu le poate oferi nepoti, nora, acel normal.

Vezi tu, mantuire este si in viata lumeasca, in viata de familie, nu numai la manastire. Si este foarte greu sa faci diferenta si sa alegi. Ambele sunt foarte grele.

Oamenii inteleg greu sau nu inteleg deloc anumite lucruri care nu sunt in firea lor, care te rup din viata normala: scoala, profesie, familie, viata sociala.
Si calugaria nu este singura situatie in care lumea reactioneaza asa.
Nu dau alte exemple.

De ce nu? Hai dă, te rugăăăăm!:77:

da , inteleg .........si totusi cred cu tarie ca fiecare dintre noi ar trebui sa ne traim viata asa acum vrem , nu cum vor altii fara sa fim barfiti , catalogati ciudati/nebuni/aiuristici......dar ma rog , asta poate intr-o lume ideala ........

tu ai fost vreodata la manastire?

Doar in pelerinaje. Si erau numai nebuni pe acolo, nebuni pentru Hristos! :)

deci ,esti nebun?

E un fel de-a spune. Ma refer la prietenul tau si la cei ca el.
Doar oamenii puternici si curajosi intra in manastire. Ei pot parea de-a dreptul nebuni, dar sunt cu mult mai sanatosi decat noi, cei din lume. Nebunia lor consta in faptul ca se leapada de voia proprie, de placerile lumesti si aleg o cale stramta, luptandu-se cu ei insisi si cu diavolul. Totul pentru a castiga Imparatia Cerurilor.

stiam ca nu esti , voiam doar sa explici aceasta ,, nebunie,,...........