De ce suferim?
 

Fie ca e vorba de probleme familiale, de serviciu, dragoste sau boala, moartea cuiva drag, razboi etc - de ce suferim asa mult in viata aceasta?
Mie imi vine in minte ca pentru pacatele noastre, pentru pacatul stramosesc, desi ma gandesc ca acesta a fost rascumparat cu sangele Mantuitorului.
Totusi, de ce atata suferinta, chin de multe ori oricat de puternici am fi?

Exact, v-ati dat singura raspunsul.

Cu sangele Mantuitorului "care pentru multi se varsa" a fost rascumparat pacatul stramosesc insusi (pentru cei care se boteaza), dar nu consecintele in lume ale pacatului stramosesc. Nu aplecarea spre rau, nu razvratirea trupului, nu "vesmintele de piele". Cu Cristos, prin Cristos si in Cristos avem, cu totii, a doua sansa. Dar conditiile acestei a doua sanse sunt mai dure decat ale celei dintai.

Odata, un tanar bogat l-a intrebat pe Domnul ce trebuie sa faca pentru ca sa se mantuiasca. Ca prima masura, Domnul ii recapituleaza Decalogul. Dar tanarul raspunde ca a indeplinit deja aceasta conditie. Atunci, Domnul il invita sa isi ia crucea si sa Il urmeze. Fara aceasta cruce a noastra, pe care sa o luam si sa il urmam pe Domnul, nu am putea avea merit. Asa cum aurul se probeaza in foc, asa se probeaza sufletul in suferinta. Acesta este sensul mantuitor al suferintei: atunci cand mergem, cu crucea noastra despre care a vorbit Domnul tanarului aceluia, la crucea Lui, pe care a suferit El Insusi.

Am auzit de multe ori spunandu-se: "ce bine e sa fii copil: nu ai nicio problema!". Un exemplu de afirmatie relativa: adevarata si falsa in acelasi timp. Imi amintesc, cand eram copil: ce probleme teribile aveam! Trenuletul electric nu mai functiona cum trebuie. Aparuse un nou model le locomotiva, pe boghiuri, pe cand a mea avea osii simple. Diana nu-mi daduse radiera, desi eu o ajutasem sa-si faca tema la aritmetica. Invatatoarea a zis sa vina tata la scoala, fara sa-mi spuna de ce. Parintii imi impuneau sa ma culc dupa "Noapte buna, Mihaela!", pe cand parintii altor copii ii lasau pana dupa Telejurnal. Si cate si mai cate!

Astazi, rad de acele suferinte. Motivele lor imi par ridicole. Tot asa ni se vor parea, odata, si suferintele de acum. Indiferent de starea sufletelor noastre. Cu cat ne indepartam in timp mai mult, cu atat suferintele trecute ne par mai mici. Peste doar o mie de ani, daca vom fi in rai, ne vom mira singuri, zicand: "cat de bun este Domnul! Pentru asa o suferinta mica, mi-a dat o asemenea rasplata!". Iar daca vom fi in iad, vom spune: "mare cretin am fost: cat de usor mi-ar fi fost sa ma mantuiesc!", gand care va contribui el insusi la starea noastra mizerabila.

Traim durerile facerii, mela_me! Durerile facerii, atunci cand facerea are loc, sunt atroce: medicii le folosesc ca termen de referinta ca sa aprecieze intensitatea durerii pe o scala. Sunt teribile nu doar pentru mama, care e cuprinsa de o contractie sfasietoare care pare a nu se mai sfarsi, desi nu dureaza nici doua minute. Sunt teribile si pentru copil, care se vede nevoit sa plece dintr-o piscina calda, unde se deprinsese sa se balaceasca de noua luni, printr-un tunel negru, stramt, la capatul caruia oameni mascati, garbiti sa il insface iute il asteapta avand in mainile lor: clesti, foarfeci si alte obiecte reci, taioase ori ascutite.
Dar cat de repede trece aceasta suferinta si cat de mare e bucuria de dupa!

datorita pacatelor noastre. Daca am respecta cu totii poruncile Domnului, in lume nu ar mai fi atata suferinta

Ca avem lectii de invatat care probabil nu ne-am aratat dispusi sa le invatam pe alta cale, de buna voie.

"Atunci când nu trăieşti cu Hristos, trăieşti în melancolie, în necaz, în frământare, în strâmtorare; nu trăieşti corect.....Marele medicament este ca omul să se dăruiască slujirii lui Hristos. Toate se tămăduiesc. Toate lucrează după rânduială. Iubirea lui Dumnezeu le preface pe toate, le sfinţeşte, le îndreaptă, le schimbă." (Din Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Editura Egumeniţa, 2003, p. 171)

Un posibil motiv al suferinţei este şi acela că ne ferim să căutăm întâlnirea cu noi înşine, cu adâncul ori înaltul propriei persoane.
Onestitatea întâlnirii cu oglinda conştiinţei de sine este aducătoare de izbăvire.
Dar ne este frică, se pare, să facem acest pas sanogen al înfruntării propriei persoane şi atunci ne risipim în atâtea altele...
Şi cum să nu suferim când lăsăm ogorul sufletului neîngrijit, plin de ghimpi şi de mărăcini şi chiar de...vulpi?

De ce sufera copiii?
 

Multi dintre copiii din zilele noastre nu traiesc bucuriile specifice acesti varste. Suntem constienti de adevaratele cauze?

De ce am trai daca nu ar exista suferinta ? Nu ar avea nici un sens. Trebuie sa intelegem ceva din suferinta noastra si suferinta altor persoane. E si asta un ajutor pentru mantuirea sufletului.

https://www.youtube.com/watch?v=ODCzqsneuq8

La nivel de societate suferim ptr ca numai avem parghii eficiente sa ne disciplinam.Sa invatam.
Pe vremea lui Dostoievski nu aveai voie sa iei in inchisoare nici o carte, singurra acceptata era Biblia. Deci mergeai acolo sa te caiesti,, sa te disciplinezi , sa inveti.
ACUM:Ei iasa mai repede daca "CREEAZA opere".Nu invata ei dar "invata" pe altii.

Pe vremea lui "Ceasca" intrai in puscarie si munceai de iti sareau capacele.Da cand ieseai erai capabil sa te intretii pe tine, si eventual o familie.
ACUM: stau pe Net sau TV si doar daca vor muncesc???Si cand iasa, revin la vechiile indeletniciri, ca nu stiu altceva ,nu i-a constrans nimeni sa invete ceva util.

La nivel de familie conteaza mult implicarea, cand stii un lucru.Cand iti vezi fata spunand de exemplu "Mama nu ma inteleg cu soacra, inca stau la ei,ma duc sa fac avort, ca sunt intr-o situatie nesigura si ea nu mai vrea alti nepoti!"
E o binecuvantare sa ai o mama care sa spuna :"Te rog nu fa asta,,chiar daca sora ta si familia ei stau cu noi, mai este loc si ptr voi, pana va gasiti unde sa stati!Si in ce ma priveste, te voi ajuta cu cel mai mare drag, nu numai primii trei ani pana va merge la gradinita ci si dupa!Va fi o binecuvantare inca un copil in casa asta!"
E nevoie de implicare ,de jertfa!

E nevoie sa ciulim urechile la Biserica sa nu fim doar prezenti.Sa aflam calea, caci necunoasterea e pacat.Ca facem o prostie, si nu am stiut si dupa, suferim!
Doamne ajuta!

Suferim din cauza pacatelor cele multe...nu stiu, cred ca s-a ajuns la un apogeu....si vin nenorociri in cascada.......

Pentru ca percepem realitatea intr-un mod deformat, prin lentila patimilor dinlauntrul nostru.

Astfel ca reactionam neadecvat la evenimente, exagerat.

Un orb se izbeste de multe, este ranit de multe.

Singura solutie este sa ne curatam privirea cu apa intelepciunii.

Suferim si ptr ca pacatul e ceva, care de multe ori ne ia usurel,si nu ii vedem intreg potentialul.Cum a gandit simplu Adam si Eva, "Ce poate face rau sa mananci dintr-un mar?" Problema nu e marul, e ascultarea.
Sau ca tot vorbim prin zona de Pornografie .Nu e ca ai cazut odata, sau de doua ori.Ci sa nu devina o obisnuinta, fiindca iti modifica gandirrea.
Razboaiele prima data se dau in inimi.Prima data omul a zis, ce rau poate face sa ma uit imprastiat?Aceste minunate fapturi minunate sunt nevinovate!????...Azi te uiti si intr-un interval de timp(destul de scurt), zici, cand cineva iti face ochi dulci:" De ce nu!"

Si nimeni nu v-ar povesti mai bine, decat doua cazuri, de ce e pacat divortul.
1.O femeie sau un barbat ,care au divortat fara voia lor, dupa ce au fost impreuna vreo 10-15 ani si au investit totul in cei de langa el!Fiindca atunci cand divortezi din ce am auzit de la altii, traiesti cu senzatia ca ceva se rupe din tine!
Si cazul doi ceva mai dur!!!
2.Era intr-o familie un baiat si o fata .Tatal a calcat stramb si dupa ceva timp parintii au divortat.Dupa cativa ani copilul care era foarte afectat de despartire ,atunci cand era intrebat:
"Ce ai sa te faci cand ai sa te faci marre?"
El raspundea:"Am sa ma fac Judecator, ca sa ii condamn pe parintii care isi lasa copii parasiti!"
In general nu recomand ca sa tratam cu superficialitate cand vine vorba de trup.Daca il lasi in voia lui fara post si mare atentie, trupul e tot atat de "linistit" ca fiara de sub oamenii astia:
https://www.youtube.com/watch?v=61O5IaxIy2E
https://www.youtube.com/watch?v=Q2f2vxqIJtA
Ce "siguri" pe ei, oamenii astia!!!Cat de "linistiti" toti cei din jur! :-))))

Suferinta este sensul vietii. Prin suferinta omul reuseste sa evolueze si sa invete sa accepte viata cu bune si cu rele. Daca nu ar exista suferinte, omenirea nu ar cunoaste ce inseamna fericirea.

Stii vorba aia: "After sun comes the rain / After pleasure is pain."

Razboiul si foametea sunt dovezile solide ca omul este inca primitiv, naiv si limitat mintal. Nu este vina lui Dumnezeu pentru astfel de suferinte, ci a omenirii care nu vrea sa evolueze. Foarte putini oameni vad mai departe de bani si putere, iar eu personal nu ii inteleg. Exista suficienta mancare pentru a hrani popoarele sarace, dar peferam sa o aruncam, iar banii investiti in razboi, pot fi folositi cu alte scopuri.
Foarte putini au darul de a vedea adevarul adevarat!

Pi buni, bre?
Nu cumva asta ţi-o şopti însăşi vanitatea, hait?

"Suferința, ori de câte ori e îndurată sau cugetată cu vrednicie, dovedește că răstignirea nu va fi fost inutilă, că jertfa lui Hristos e roditoare." (Parintele Nicolae Steinhardt)

Toti cunoastem relatarea despre cei trei tineri evrei aruncati in cuptorul de foc, relatare ce poate fi citita in capitolul 3 din cartea Daniel. Firul evenimentelor pe scurt se prezinta dupa cum urmeaza.Nabucadnetar ridica un urias idol din aur, in valea Dura din Babilon.Porunca era ca toti supusii,inclusiv evreii adusi in captivitate, sa se inchine idolului.Haldeii ii spun imparatului ca trei tineri evrei, Hananiah, Mishael, and Azariah, nu vor sa se inchine.Imparatul ii cheama si le spune:

"Inadins oare, Sadrac, Mesac si Abed-Nego, nu slujiti voi dumnezeilor mei si nu va inchinati chipului de aur pe care l-am inaltat? Acum fiti gata, si in clipa cand veti auzi sunetul trambitei, cavalului, chitarei, lautei, psaltirei, cimpoiului si a tot felul de instrumente, sa va aruncati cu fata la pamant si sa va inchinati chipului pe care l-am facut; daca nu va veti inchina lui, veti fi aruncati indata in mijlocul unui cuptor aprins! Si care este Dumnezeul acela care va va scoate din mana mea?"

Cei trei tineri, intr-o tulburatoare dovada de credinta, indiferent de suferinta care ii astepta, acestia ii raspund:

"Noi n-avem nevoie sa-ti raspundem la cele de mai sus.Iata, Dumnezeul nostru caruia Ii slujim poate sa ne scoata din cuptorul aprins, si ne va scoate din mana ta, imparate.Si chiar de nu ne va scoate, sa stii, imparate, ca nu vom sluji dumnezeilor tai si nici nu ne vom inchina chipului de aur pe care l-ai inaltat!"

Ce a urmat stim cu totii, miracolul divin din cuptorul de foc.Rabinii evrei din vechime au avut o foarte interesanta abordare,a acestui episod, in cadrul traditiei iudaice.Ei spun ca alaturi de Daniel si cei trei tineri, impreuna cu restul evreilor dusi in captivitate, s-a aflat si profetul Ezekiel.Conform traditiei dansilor cei trei tineri, auzind de porunca imparatului, s-au dus la Ezekiel sa-i ceara sfatul, ei fiind hotarati sa moara mai bine decat sa se inchine idolului.Ezekiel ii cere lui Dumnezeu in rugaciune un raspuns si Dumnezeu ii raspunde ca nu ar trebui sa astepte vreun miracol.Ezekiel incepe sa planga, gandindu-se ca daca Dumnezeu nu are mila nici macar de acesti trei tineri curati la suflet, o adevarata ramasita a lui Israel in captivitate, atunci inseamna ca totul este pierdut.Dupa ce trei tineri pleaca, mentinandu-si hotararea de a muri mai bine, Dumnezeu ii vorbeste iar lui Ezekiel spunandu-i cam asa: ,,Tu chiar ai crezut ca-i voi abandona.Acest lucru nu se va intimpla, ei vor duce la capat smerita lor hotarare,vor trece prin incercare, EU ii voi salva dar tu nu le vei spune nimic lor inainte sa se intimple asta".

Cei trei tineri au fost salvati de Dumnezeu iar Ezekiel, tot conform traditiei rabinice, a murit ucis in exil, de un nobil evreu, captiv si el, pe care profetul l-a acuzat de idolatrie.

[quote=Vanitate;607684]Suferinta este sensul vietii.

Pai sensul vietii e mantuirea sufletului.