Un sfat
 

Buna seara, am nevoie de un sfat. O sa spun povestea mea pe scurt. La locul de munca m-am imprietenit foarte mult cu o colega. Am fost cele mai bune prietene, dar la un moment dat eu am inceput sa simt ca ceva nu este in regula, sa ma simt sufocata, in sensul ca ea dorea sa facem mai mult ca ea, daca o refuzam se supara, mie din pricina asta imi era greu sa spun NU. Usor usor am inceput sa constientizez ca era vorba de un santaj emotional. Pur si simplu prietenia asta, asa cum o percepeam eu, devenise o poveste in care eu eram la dispozitia ei. In timp s-au acumulat frustrari si intr-o zi i-am spus intr-un mod foarte pasnic ceea ce simt si ce mi s-a parut in neregula in prietenia asta si m-a facut sa ma distantez. Mi-am cerut iertare apoi daca i-am gresit cu ceva. Ea mi-a spus sa o accept asa cum este si a recunoscut ca este o persoana orgolioasa. Eu stiu ca nu mai pot accepta situatia, ulterior am inceput sa ne distantam. La munca nu ne vorbim decat sumar, iar atunci eu fac primul pas si o intreb ce face, iar cand imi raspunde, o face monosilabic, nu coopereaza. Nu imi place aceasta situatie si imi transmite o energie slaba. Nu stiu cum sa devin mai puternica si sa nu ma mai las afectata de faptul ca ma ignora. Eu am iertat totul si eram dispusa sa vorbim ca intre colege, asa mi se pare frumos. Dar din partea cealalt nu vad cooperare, deci cum sa nu ma mai las afectata?

E ca si cand ai spune "Carciumarul meu imi ia toti banii, ce sa fac?"
Simplu: bea mai putin sau deloc.

Daca n-ai fi "in nevoi" legate de altii, nu te-ar afecta nici atitudinea lor fata de tine.

Problema este ca nu-ti constientizezi nevoile si cat de adanci sunt ele.

Poti sa-ti faci treaba si fara ea? Foarte bine, la serviciu mergi sa castigi niste bani, cauta-ti socializare, prietenie, in alta parte.

Dar ma tem ca si in alte parti s-a repetat fenomenul, tu cautai un prieten, ei cautau sa te exploateze.

De ce? Pentru ca ti-au sesizat slabiciunea si daca ei iti oferau ceva, de ce la randul lor n-ar cere?
Cine oferea mai mult si cine mai putin...e pana la urma doar o chestiune de perspectiva.

Nu am mai trecut printr-o situatie similara. Dar o parte din ce spuneti este adevarat. Multumesc!

Doamne, ajută!

Iulia, gândește-te că a te ignora, cum zici tu, e o hotărâre personală a colegei, care nu ține de tine, ci de ea. E modul ei de a face față îndepărtării tale (pe care poate o vede ca pe o respingere din partea ta). Dar e firesc să te aperi când te simți folosit/atacat sufleteș™te... În plus, valoarea ta nu stă în cât de mult te apreciază ceilalți, de aceea poate ai de învățat să trăiești și în lipsa aprobării, aprecierii celor din jur. Până la urmă, colega te face să te simți vinovată pentru îndepărtarea ta. Dar nu ai de ce, e alegerea ei cum se adaptează la hotărârea ta.

Exact, chiar asta simt, ca vrea sa imi transmita ca eu sunt vinovata, sau poate tocmai nevoia asta de aprobare ma face sa ma simt vinovata, iar ea nu are nicio legatura! Multumesc!

De fapt e o modalitate prin care vrea să te convingă să te întorci la vechea prietenie. Sau măcar să îți pară rău de decizia ta. Iar tu ai slăbiciunea asta, de a nu refuza și de a încerca să fie toată lumea mulțumită în jurul tău. Dar lucrul acesta nu e posibil! Nici în jurul sfinților oamenii nu erau toți fericiți și bucuroși.

E important să te convingi tu pe tine că ai luat o hotărâre bună pentru sufletul tău. Și cred că dacă te porți cu respect față de colega, dar fără să-i cauți neapărat aprobarea/zâmbetul/amabilitatea, se va obișnui și ea cu situația... Până va găsi pe altcineva dispus la a-i accepta modul de relaționare.

Chiar ieri ma gandeam ca nici de Dumnezeu nu sunt toti oamenii multumiti, cu atat mai putin de mine. Da, in mod sigur stiu ca nu m-as intoarce de unde am plecat. Foarte mangaietoare cuvintele dumneavoastra.

Pana la urma trebuie sa învățăm și sa fim puțin mai egoisti și sa ne gandim ceva mai mult și să noi înșine. Care sunt (cu adevarat) prieteni, sunt! Care nu, nu! Simplu.

Prietenii adevarati ies la suprafata in final
 

Trebuie facuta putin distinctia intre prieteni (adevarati) si amici (colegi de munca). Nu trebuie amestecate aceste 2 categorii. In final, cine iti e apropiat (sufleteste), va ramane langa tine/cu tine indiferent de probleme (inclusiv micile iesiri, mai mult sau mai putin controlate, pe care toti le avem la un anumit moment dat, fata de cineva). Cine poate sa treaca de ambalaj, sa vada in profunzime, acela va fi prieten adevarat. Restul sunt amici. Din pacate, este foarte greu astazi sa mai gasesti oameni care sa treaca de ambalaj, de dimensiunea primara, de exterior. O spun din propria experienta.

"Cred Doamne, ajuta necredintei mele."

Exista oameni care pot parea foarte bine simpatici si antipatici care isi urmaresc doar interesele mimand la fel de bine si prietenia si dusmania si supararea si bucuria. Astfel de oameni pot fi foarte periculosi, daca lucreaza ,,sub acoperire".

Nu spun ca acesta este cazul , prietenei" tale, dar merita stiut ca cele sapte servicii secrete din tara noastra functioneaza datorita romanilor dispusi sa-si vanda fratele pentru un blid de linte. Astfel de oameni ne pot face rau zambind chiar candid, dar zicand in sinea lor: ,,Nu stii tu cine sunt eu!" Si chiar nu pot sa stii daca ai in fata un om doborat de o ispita sau un om cu grade ascunse...

Ce sfat sa-ti dau? Sa te rogi mult ca Dumnezeu sa lamureasca lucrurile si sa te ajute sa iei o decizie buna. Cand simti nevoia sa vorbesti cu ea, mai bine roaga-te pentru ea. Dar roaga-te in primul rand pentru tine sa te ajute sa nu iubesti pe nimeni mai mult decat pe Dumnezeu. Fie ca vrei sau nu trebuie sa recunosti ca intr-un fel te-a facut sa te simti dependenta de mofturile ei. Asta trebuie sa-ti dea de gandit. Te spovedesti la preot si nu la colegii de munca. In timpul serviciului rosteste scurte rugaciuni si atunci nu mai ai timp sa vezi ce anume face colega ta. Vorbirea desarta este un pacat, totusi. Cu cat vorbesti mai putin, cu atat gresesti mai putin.

Poate cu cat faci mai putin cu atat gresesti mai putin.

....:)) Şi una şi alta. ...:)))
Şi ar mai fi şi paza minţii de gânduri deşarte, iar pentru asta avem rugăciunea minţii/inimii.

Foarte adevarat ce spuneti. Ma identific! Am in plan sa ma spovedesc, si chiar am facut asa cum ati spus, sa ma rog pentru ea. Multumesc tuturor pentru sfaturi, toate sunt folositoare!

Trebuie sa intelegi ca n-ai sa pot primi de nicaieri sfatui mai bune decat ti le poti da singura dar cu sinceritate si o judecata impartiala, dreapta.

Pentru ca nimeni nu stie mai bine ca tine cum stau exact lucrurile.
Cum i-ai vorbit. Cum i-ai raspuns. Cum este ea de fapt fata de poate cum (subiectiv) o vezi tu.
etc.
Poate la discutia initiala nu ai pus problema cum trebuie iar ulterior n-ai stiut cum sa o indrepti.

Oricum, atat timp cat celalat nu vine si el in intimpinarea ta, nu poti sa faci mare lucru, evident nu tine sa aiba relatia asta cum tii tu de exemplu.

Dar asta poate nu pentru ca nu ar vrea cu adevarat ci poate la randul sau a suferit multe dezamagiri din partea altora.
Si etc.

Relatiile interumane sunt fff. complicate, oamenii cresc in medii diferite, vin cu bagaje diferite, etc.

Fiecare incearca mai putin sa-l inteleaga pe celalat cat sa obtina pentru sine anumite lucruri de la celalalt.

A avea relatii pozitive cu cei din jur, chiar si cu cei mai inconvenabili nu e un lucru usor si putini pleaca in viata cu lectia asta invatata de acasa.

Felul in care am pus problema, a fost cu dragoste. Nu am acuzat, nu am vorbit urat. Doar i-am spus cum ma simt eu si cum vad eu din perspectiva mea toata poveastea si ca nu mai pot continua asa, sa ii fac pe plac mereu de teama ca se supara si ca o sa o pierd. Iar ea mi-a spus ca nu si-a dat seama de asta dar sa o accept asa cum este. Practic noi am renegociat prietenia, concluzia a fost ca nu se mai poate. Nu imi mai doresc sa fim prietene ca inainte, deoarece nu mai vreau sa intru in acel joc, mi-e mult mai bine acum ca sunt sincera cu mine. Dar mi se parea frumos sa vorbim ce este de vorbit, strict si la obiect ca niste colege, sa nu mai simt tensiunea aceea. Eu atunci cand gresesc mi-e usor sa imi recunosc greseala, asa cum imi e usor sa iert o persoana daca imi greseste. Dar aici simt ca ma lovesc de un zid, necooperant. Iar ea mi-a marturisit in numeroase randuri ca este o persoana orgolioasa, deci stiu de ce este necooperanta. Concluzia la care am ajuns este ca nu o sa mai incerc sa fortez lucrurile si ma voi detasa. Greseala mea a fost ca singura m-am bagat in aceasta problema, tocmai cum ati spus si dumneavoasta, aflandu-ma "in nevoi" fata de ceilalti si cautand aprobare in jur. Oricum, constientizarea slabiciunii e un pas spre reparare.

Dupa ce i-am spus ce simt, legatura dintre noi devenise mai usoara. Timp de o saptamana chiar am simtit o usurare, vorbeam fara sa simt o tensiune intre noi. Atmosfera la locul de munca era fericita. Ulterior, nu stiu de ce, s-a produs aceatsa schimbare. Dar, pe muteste. Totul a fost progresiv, nu brusc. Acum, d-abia daca ma poate privi in ochii.

Crezi ca e mai bine sa ai o ,,amica" pe interes?
Nu poti pretinde sa ai prietenia ei, din moment ce nu isi doreste... respecta-i liberul arbitru. Rezuma relatia voastra la un salut de venire/plecare, va faceti amandoua treaba la locul de munca si lasa restul sa vina de la sine daca ii va facea si ei placere.

Cauta sa ai un echilibru interior astfel incat sa nu te atasezi in mod nesanatos de persoanele din jurul tau. Oamenii vin si pleaca in viata ta, unii stau o perioada mai lunga de timp, altii mai scurta; unii poate iti vor fi tovarasi, altii te vor invata lectii, etc . Iubeste-i, dar nu e in regula sa devii dependenta de ei.

Imi pare ca ai vorbit mai mult despre ea. Dar tu, tu ce simti, ce gandesti?
O poti privi in ochi pe colega? Si daca da, in ce fel? Ce iti trece prin minte atunci cand o privesti? (nu e nevoie sa ne spui, e suficient sa cugeti la asta cand ai un pic de ragaz)

Apoi, modul imaculat in care ti-ai prezentat situatia si aerul de nedreptatita care are de-a face cu o persoana cu probleme (colega), nu-mi pare semn bun. Ce crezi: esti o persoana orgolioasa? Sau asta e doar trasatura colegei.... Ai ceva in comun cu vreo forma de santaj emotional? Ai facut vreodata asta? (marturisesc ca ti-am pus aici o intrebare capcana)
Iti sugerez sa te privesti cu un spor de onestitate. Esti parte din conflict. Mai exact din jocul psihologic de-a victima si persecutorul...
Toate cele bune!