Micile placeri ale vietii
 

Incerc sa inteleg conceptia ortodoxa despre cum ar trebui omul sa traiasca. Nu m-am lamurit inca daca sunt acceptabile micile placeri ale vietii, de exemplu placerea de a te plimba prin natura, placerea de a te intalni cu un prieten, placerea de a manca un fruct, placerea de a descoperi si analiza natura si legile sale.
Pentru ca din cate vad ortodoxia cere ca singura activitate, atunci cand omul nu munceste, este sa se roage/caiasca.
Ce parere aveti?

Nu ai privit in directia potrivita daca doar atat ai vazut...

Pentru inceput:
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...eri-80052.html

Multumesc pentru link.
Totusi, cum ramane cu ceea ce spunea Pr. Papacioc, ca "Dumnezeu ne-a creat doar pentru El". Pare ca aceste mici placeri "bune" sunt doar o pierdere de vreme, deviaza omul de la scopul si menirea sa.

Sa nu sa suparati pe logica mea incompleta. :).

Nu cred ca interzice nimeni placerile vietii, nici pe cele mici nici pe cele mari, atata timp cat le traim in contextul potrivit.Adica, iubirea.Daca sunt viu pe dinauntru, daca am ganduri curate fata de semenii mei, daca imi ingrijesc viata spirituala etc, daca ma iubesc pe mine si pe oamenii din jurul meu, daca am masura si bun simt in tot ceea ce fac,sau macar incerc, de ce ar fi interzis sa ma bucur in acelasi timp de lumea inconjuratoare si de ceilalti?

Si daca ma rog toata ziua, cunosc teoria religioasa la perfectie, sunt nelipsit din viata bisericeasca, si mai excelez si in multe alte privinte, dar am sufletul ingreunat de ura si de sila fata de cei din jur, sa fiu oare mai bun, in sens duhovnicesc?

Unde scrie ca trebuie doar sa ne rugam si sa ne caim?Parintii nostri duhovnici subliniaza adesea lucrurile astea pentru ca noi de cele mai multe ori suntem inconstienti, impietriti sufleteste si nepasatori, fata de pierzania si mocirla in care traim.Poate asa constientizam si incepem sa miscam ceva pentru binele nostru.

Nu am auzit sa fie interzisa bucuria. Nici placerile vietii. Ceea ce este interzis este pacatul. Pacatul nu rezulta din placere. Spre exemplu, pacatul pizmei nu presupune nici cea mai mica placere. Daca pacate precum curvia, sau betia, ori lacomia, isi pot gasi motivatia aparenta intr-o placere trecatoare, alte pacate, precum pizma, injuria de cele sfinte, lipsa de respect fata de parinti nu presupun nicio clipa de placere, ci pacatosul care le face este chinuit inainte, in timpul si dupa consumarea pacatului.

Imi pare ca amestecati aici trei lucruri: ceea ce este obligatoriu, ceea ce este recomandat si ceea ce este excesiv.

Mersul la Liturghie este obligatoriu in Duminici si celelalte zile de porunca de peste an. Inclusiv ascultarea cu atentie a "teoriei religioase" de la omilie. Asta nu inseamna "nelipsit din viata bisericeasca", ci inseamna ca, o data pe saptamana, in Ziua Domnului (si in alte cateva zile din an pe care le vedeti marcate special in calendar) trebuie sa mergem la biserica si sa participam. Incalcarea acestei obligatii este materie grava.

Rugaciunea de seara este inalt recomandata. Aceasta inseamna ca cine o incalca, desi nu pacatuieste grav (adica ne putem mantui si fara rugaciunea de seara) face o eroare prudentiala: este de prevazut (potrivit experientei directorilor nostri spirituali) ca se va inscrie pe un drum spritual descendent, rarind si, in final, intrerupand legatura vie cu Dumnezeu.

Foarte recomandata (desi nu cu acelasi rang de insistenta) este si rugaciunea cand ne asezam la masa.

Celelalte (de dimineata, de inceput de lucru sau invatat, de multamita dupa masa etc) sunt facultative. Le facem daca simtim impulsul, dar, daca nu le facem, nu comitem nici macar eroare prudentiala.

Sfintii sunt foarte diferiti. In temperamente, in grad de cultura, in ce vreti. Dar ceea ce au in comun toti sfintii este bucuria vietii, bucuria de a trai. In "Fratii Karamazov" avem doua portrete de calugari care stau fata in fata: Zosima si Ferrapont. Autorul ne lasa sa intelegem ca unul se mantuieste, celalalt nu. Meditati la ceea ce au ei diferit: despre asta este vorba.

Ma gandesc la tinerii din "Colectiv", Dumnezeu sa ii odihneasca pe cei dusi.Bine spunea domnul Ioan Florin Florescu despre cei care s-au sacrificat in acea seara, pentru a-i salva pe altii: "Multe am aflat zilele astea despre bostani, dar cel mai important lucru l-am aflat despre oameni, nu în înţelepciunea pentru morţi a părintelui Savatie, ci în iubirea pentru vii a celor doi tineri, Claudiu şi Adrian, care au murit în foc, după ce s-au întors acolo ca să-şi salveze prietenii. Băieţii aceştia nu au ştiut cât de periculoşi sunt bostanii şi muzica rock. Nu ştiau ei nimic despre moarte şi simbolurile ei, dar ne-au învăţat ceva despre viaţă şi dragoste. Mai mult ca sigur că nu aveau în camerele lor nici cutiuţe cu moaşte sfinte. Dar s-au întors în foc de două ori pentru aproapele lor. Eu nu ştiu dacă m-aş fi întors măcar o singură dată. Ei au împlinit cea mai mare poruncă a lui Iisus: „nu este dragoste mai mare ca atunci când cineva îşi pune sufletul pentru aproapele lui”. Eu nu sunt în stare să o împlinesc nici pe cea mai mică. Nu s-or fi jucat ei de-a lumina, dar sufletele lor curajoase s-au făcut cu totul lumină. Mă plec cu cutremur în faţa jertfei lor, ca şi cum ar fi intrat în foc să-mi salveze copilul. Când m-or urmări să mă arunce în foc demonii bostanilor, aş vrea să am şi eu curajul şi dragostea lui Claudiu şi Adrian.”( Claudiu Petre si Adrian Rugina)

Nu m-am facut bine inteleasa.Postul, rugaciunea si multe alte lucruri sunt intr-adevar obligatorii.Ca si aerul pe care il respiram, ca apa de baut si mancarea.Insa doar ele insele nu sunt suficiente.Fara iubire, toate sunt pustii: postul devine regim alimentar, rugaciunea, o insiruire de cuvinte, fuga de ceilalti( chipurile pentru a nu ne tulbura universul duhovnicesc/spiritual ) se transforma in dispret si in ura etc.Fara iubire jertfelnica, ramanem niste farisei.Sunt duhovnici care au spus asta.Exemplul cu cei doi calugari( Zosima si Ferrapont) e foarte potrivit in discutia de fata, vine sa confirme ce spuneam mai devreme.Si desi la noi, la ortodocsi, domina o atmosfera sumbra, de asprime, sa stiti ca nu toti calugarii si preotii sunt asa.Si dansii sunt tot oameni, multi au avut parte de multe lipsuri si suferinte in viata si mai ales in copilarie, iar lucrul asta isi pune amprenta.Am intalnit si preoti sau monahi/monahii glumeti si vorbareti, plini de viata, spre surprinderea mea.Si acestia sunt cei mai carismatici, daca pot spune asa.

Ca sa revin la subiectul topicului, ati spus dvs. foarte bine: " Nu am auzit sa fie interzisa bucuria. Nici placerile vietii. Ceea ce este interzis este pacatul."Si nu cred ca este pacat sa te bucuri si sa traiesti, atata timp cat o faci cu dragoste si cu respect fata de Dumnezeu, fata de tine insuti si de cei din jur.

Eu o sa-mi permit cumva sa contrazic, intr-o oarecare masura, ce s-a scris pe acest topic. In primul rand nu sunt de acord ca in ortodoxie predomina o atmosfera sumbra. Eu cel putin nu i-am perceput in acest mod pe ortodocsi, incluzandu-i si pe calugari. Ascetici da, dar nu sumbri, este o nuanta foarte importanta care face diferenta. Oricum poate ma insel si atat i-am inteles eu. In al doilea rand as face o precizare: nu doar evitarea pacatului este suficienta. Poate parea exagerat ce spun dar am argumente.

Gandeste-te cum ar suna daca un tata sau o mama ar spune "Mi-am facut copiii doar pentru mine"'; ce ar vrea sa spuna?

Parintele Papacioc explica ce spune https://www.youtube.com/watch?v=ALAAGw8NvNo
https://www.youtube.com/watch?v=UANqGEduWYA

Totusi ascetismul inseamna sobrietate, austeritate, severitate.In sensul asta m-am referit.Nu toti oamenii pot fi asceti, pustnici, asa cum nu toti monahii sau preoti au darul de a fi buni duhovnici.Pe cei mai "nedusi" la biserica, neobisnuiti cu tot ce tine de sfera credintei, o astfel de atmosfera de austeritate, severitate etc cred ca ii sperie, mai mult ii departeaza decat ii apropie.Dar asa cum spuneam, nu trebuie sa uitam ca si dansii sunt tot oameni, cu istoriile dansilor de viata, ca fiecare.
Ca sa dau un exemplu: in liceu aveam o profesoara foarte credincioasa.Tinea toate posturile, era nelipsita de la slujbe si mergea foarte des in pelerinaje la manastiri.Era insa de o asprime cumplita.Ne teroriza.Ca sa ne "indrepte" pe calea cea buna, era foarte dura cu noi.Ca sa aflam mai tarziu, din spusele dansei, ca in copilarie a trait cu amenintarea din partea parintilor de a fi data la orfelinat, din cauza saraciei.Si cine stie cate altele o mai fi indurat.Cam asa se intampla.Gasim blandete, intelegere si bucurie la cei care au primit asa ceva in copilarie si la cei care s-au recuperat din traumele traite.Si dansii sunt tot oameni, cu bune si cu rele.Asta nu intelegem noi uneori.Sunt si preoti, calugari sau drept-credinciosi plini de viata, veseli, glumeti, n jurul lor fiind totul plin de culoare, de speranta nu o atmosfera de penitenta continua, si asa cum zicea, cred ca sunt cei mai carismatici.

Aceste cuvinte ne arata care este scopul oamenilor. Ei au fost creati pentru gloria lui Dumnezeu. Interpretez spusele parintelui Papacioc prin lumina din Isaia 43:7, in care Dumnezeu spune: "Pentru gloria Mea i-am creat, i-am zidit si i-am pregatit!"

Una dintre placerile mele este jocul de bridge. Cateva ore pe saptamana, joc sau studiez ceea ce au jucat altii inaintea mea. Neincetat ma minunez de bogatia si felurimea problemelor de bridge, inca si mai mult ma minunez de geniul oamenilor care au rezolvat probleme in fata carora spun, precum Moromete in fata girafei: "asa ceva nu exista!".

Ce vreau sa spun cu asta: in toate cate facem, nu incetam sa ne minunam de geniul Atoatelui, nu incetam sa-I multmumim ca ne-a facut partasi la opera Lui, nu incetam sa laudam scanteile pe care din El le-a dat oamenilor, spre mai marea glorie a Lui.

Pt un suflet: permite-mi, te rog, sa te intreb ceva. Daca te uiti la versetul 1 din Epistola catre Evrei, capitolul 12, remarci ceva deosebit, in contextul discutiei de pe acezt topic?

E mai degraba o ispita.

Adica, cu certitudine cine a intrebat asta nu s-a lepadat de toate placerile vinovate si i-au ramas taman doar cele aparent nevinovate cu care sa se mai razboiasca.

Nu cred ca are relevanta ceea ce inteleg eu de acolo.Cate capete, atatea pareri.Prefer sa merg pe calea batatorita de altii care au reusit deja sa se recupereze si sunt cel mai bun exemplu.Ideea topicului era daca in ortodoxie mai e ragaz si permisiune pentru bucuria de a trai.Parerea mea din ce am vazut si am trait pana acum e ca da.Si intr-un mod mult mai sanatos si mai autentic.Unul dintre pacatele cele mai mari e ura: fata de sine si fata de ceilalti.Aici trebuie lucrat daca vrem sa avem liniste si echilibru.Nu e pacat sa privim un apus de soare impreuna cu prietenii, daca relatia cu acestia e echilibrata si sanatoasa.Si nici sa mergi la o petrecere daca ai simtul masurii, daca te simti bine acolo fara sa judeci oamenii si mai ales daca iubesti acei oameni, intelegandu-le conditia si acceptandu-i asa cum sunt ei, cu bune si cu rele etc.Dar ca sa ii acceptam, trebuie sa ne acceptam pe noi insine.Si uite aici e punctul dureros, care ne da viata peste cap, oricat am incerca sa facem o schimbare.Ura, ura e printe relele cele mai mari din lumea asta.

Eu cred ca cele scrise acolo conteaza enorm si pentru mine si pentru tine, acel verset si urmatorul vorbesc de cateva aspecte extraordinare care, odata intelese, prin puterea lui Dumnezeu, schimba radical oameni.Undeva in ele, in acele versete, exista o bucurie pe care nu multi o vor cunoaste.Totusi iti respect alegerea de a nu aprofunda subiectul.Inteleg ca opinia ta vizeaza in principal, daca nu cumva exclusiv, aspecte din credinta ortodoxa in raport de care eu nu am ce comenta, cei care fac parte din ea fiind in masura sa comenteze. Multumesc pentru dialog, numai bine va doresc.

Are foarte mare relevanţă ce înţelegem, cu toţii, din Epistola către Evrei.
Din ce în ce mai mulţi creştini dau astazi o atenţie sporită acestei Epistole, nu ştiu de ce...
Şi eu cred că mai ales acest text ar trebui comentat şi aprofundat în vremurile acestea de încercări şi de rătăcire tot mai evidentă.
Problema pe care o ridică acolo Sfântul Pavel nu este ura. Ci lupta cu păcatul ("până la sânge", zice Apostolul). Şi credinţa şi nădejdea în Pronia Domnului. Dacă vedem cum se încheie capitolul precedent, poate ne e mai clar cum începe acesta:
"...ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.
De aceea şi noi..."
Şi nu, nu de micile plăceri ale vieţii e vorba în Biserică.

Aveti dreptate, insa cred ca e cel mai bine ca interpretarea acestor texte sa se faca sub indrumarea unui duhovnic bun.Personal ma abtin sa fac orice fel de comentarii, in acest domeniu, in fata unei mutimi de oameni, cum ar fi si forumul asta, de exemplu.Nu vreau sa am pe constiinta smintirea altora.

Depinde ce intelege fiecare prin "placere".Sunt oameni care au placerea de a vizita regulat orfelinate sau camine de batrani.Sau poate fi vorba de placerea de a construi ceva.Nu stiu, fiecare are placerile si bucuriile lui, si atata timp cat le subordonezi vietii duhovnicesti, nu vad de ce ar fi interzise.

Imi amintesc o pilda crestina, in care o femeie ii spunea insufletita( si probabil mandra de ea insasi) duhovnicului ca toata noaptea se roaga, aproape ca nu mai doarme deloc.La care duhovnicul i-a spus ca nu faceprea bine, pentru ca s-ar putea imbolnavi si nu si-ar mai putea face datoria cum trebuie, asa bolnava.Deci fiecare are felul lui de a-si trai viata duhovniceasca si limitele lui.Cel mai bine e de discutat cu parintele duhovnic.

Serios, acolo unde sunt norme clare, ai reusit sa subordonezi "placerile" in totalitate vietii duhovnicesti?

Trecând peste faptul că părintele Galeriu nu s-a călugărit (nu s™tiu de unde ai informat›ia), o lingurit›ă de miere nu poate reprezenta o plăcere vinovată.

Tocmai spuneam mai sus, ca depinde ce intelege fiecare prin placere.Poti respecta normele si poti face si multe alte lucruri placute, fara sa incalci acele norme.

Inca o data: nu ma refeream la placerile "vinovate".Nici topicul nu e despre asa ceva.De exemplu Duminica dupa-amiaza nu poti vedea un apus de soare, nu poti face o excursie, nu ai voie sa citesti ceva folositor?La genul asta de bucurii faceam referire.

Nu. De altfel, soția trăiește.

Pe de altă parte, de unde ar rezulta că acele bucurii – mai mici sau mai mari – ar fi nepermise?

Am facut confuzie.Scuze.

Nu-i nicio problemă. S-a îndreptat :)

Din cauza ca nu mai imi amintesc exact am preferat sa sterg tot.Asa e cel mai bine.

Si daca te rogi chiar in timp ce muncesti? :P ,,Mainile la munca, inima si mintea la Dumnezeu"
Hai mai bine sa nu cazi in extreme. Viata trebuie sa fie construita echlibrat, fara a face exces de zel.

*placerea de a descoperi si analiza natura si legile sale->daca faci referire la fizica, biologie, chimie, etc invatandu-le iti dezvolti cultura, fara de care nu poti intelege anumite lucruri si in consecinta iti poti forma principii gresite.
*placerea de a te intalni cu un prieten-> pai oare nu e un mod sa ne aratam dragostea fata de oameni?
*placerea de a te plimba prin natura->natura este creatia lui Dumnezeu iar cateva ore-zile petrecute in mijlocul ei iti reincarca bateriile si te ajuta sa iti pastrezi un echilibru interior.

Dincolo de faptul ca va jucati cu termenul placere, dupa... plac, precum si dincolo de faptul ca ne antrenati si pe noi in acest joc, care e unul nevinovat, nu-i asa?,
constat ca de fapt vorbiti despre un lucru banal: conflictul dintre pulsiunea vietii trupesti si normele unui fel de sef normativ. Altfel spus, ridicati o problema veche, a relatiei dintre Id si Supraeu. Treburi care tin strict de interiorul psihismului, de dinamica intra-psihica, iar nu de relatia dintre lut si Cer.
Sa fiu iertat, dar locul pentru astfel de lupte (nevrotice, de obicei) nu e Biserica. Nu despre chestiuni analizabile si solutionabile psihanalitic se poarta discutiile duhovnicesti. Aceste chestiuni lumesti sunt bune la psihanalist.
In Biserica vorbim despre Dumnezeu si om, despre razboiul duhovnicesc (patimi, mandrie, draci, har, nevointa etc.).
Dar e treaba dvs. sa flecariti la infinit, mai ales ca, precum vad, v-ati gasit repede amatori zelosi.
Toate cele bune!
Si munti de placeri nevinovate va doresc!

Topicul incepea asa: "Nu m-am lamurit inca daca sunt acceptabile micile placeri ale vietii, de exemplu placerea de a te plimba prin natura, placerea de a te intalni cu un prieten, placerea de a manca un fruct, placerea de a descoperi si analiza natura si legile sale.
Pentru ca din cate vad ortodoxia cere ca singura activitate, atunci cand omul nu munceste, este sa se roage/caiasca."

Din punctul meu de vedere faptul de a te plimba prin natura, placerea de a te intalni cu un prieten, placerea de a manca un fruct, placerea de a descoperi si analiza natura si legile sale nu sunt "vinovate", asa cum se exprima cineva.Gresesc?

Dvs. ce raspuns dati la aceasta intrebare, dar strict la aceasta intrebare?Dar pe intelesul tuturor.Nu toti avem atatea cunostinte de psihologie si poate nici chiar de viata, atatea cate aveti dvs si care sunt de apreciat.Dar asta nu inseamna sa ne desconsiderati.Ma scuzati daca v-am suparat cu ceva.

Poti continua?

In unele postari sunteti foarte sarcastic.Nu am spus vreodata ca detin adevarul absolut .La fel ca toata lumea, si ca si dvs., caut sa cunosc cat mai multe lucruri( si sa ma cunosc).Nu e nevoie sa fiti asa ironic.Deranjeaza.Chiar daca aveti o alta parere, ati putea-o spune intr-o alta forma.Mai putin ironica.Daca se poate.Daca nu, asta e.

Daca nu v-am deranjat prea tare cu ce am spus in randurile de mai sus, raspundeti si dvs. la intrebare?Repet postarea de mai devreme.

-----------------------------------------------

Topicul incepea asa: "Nu m-am lamurit inca daca sunt acceptabile micile placeri ale vietii, de exemplu placerea de a te plimba prin natura, placerea de a te intalni cu un prieten, placerea de a manca un fruct, placerea de a descoperi si analiza natura si legile sale.
Pentru ca din cate vad ortodoxia cere ca singura activitate, atunci cand omul nu munceste, este sa se roage/caiasca."

Din punctul meu de vedere faptul de a te plimba prin natura, placerea de a te intalni cu un prieten, placerea de a manca un fruct, placerea de a descoperi si analiza natura si legile sale nu sunt "vinovate", asa cum se exprima cineva.Gresesc?

Dvs. ce raspuns dati la aceasta intrebare, dar strict la aceasta intrebare?Dar pe intelesul tuturor.Nu toti avem atatea cunostinte de psihologie si poate nici chiar de viata, atatea cate aveti dvs si care sunt de apreciat.Dar asta nu inseamna sa ne desconsiderati.Ma scuzati daca v-am suparat cu ceva.

Si ironia unde e?
Te rugasem sa dezvolti ceea ce incepusei. Ca imi reprosai ceva, acolo, in postarea precedenta.
Doream detalii. Numesti, aceasta, ironie?
Cum asa?

Asta mai lipsea!...:)
dar cum de ti-a trecut prin minte??.....:))
*
Hai, intelege te rog ca subiectul cu micile placeri e nitel cam ridicol, cam tras de par, asa...
Pana la micile placeri avem mult de lucru cu .... marile pacate.
In acest sens, cred, a intervenit si batranul, mult-hirsitul Pelerin.
Adica hai sa nu ne ocupam cu fleacuri, cand treaba e cu totul alta si e grozava.
Acum intelegi sensul obiectiei mele (noastre)?
Iarta-ma, te rog ca te-am necajit. Asa e, uneori sunt cam sarcastic, imi pare rau.

De ce ar mai fi lipsit tocmai asta?

Nu, dvs. sa ma iertati.

Intr-adevar, inteleg ce spuneti dvs.Dar va repet: nu toti oamenii sunt la nivelul asta de constientizare a situatiei.Si atunci, cand vine cineva mai nepregatit din toate punctele de vedere si va pune intrebarea respectiva, ce ii raspundeti, pe intelesul lui?

Nu stiu cat e de ridicol sa te intrebi ce sa faca omul cu timpul sau. Ma interesa perspectiva ortodoxa asupra chestiunii, nu neaparat opiniile personale.
Multumesc oricum pentru mesaje.

Păi dacă desconsideri persoana şi adori perspectivele,
de unde vrei să îţi spun eu sau altul care e "perspectiva ortodoxa"?
Dacă vrei asta, de ce n-o întrebi pe ea?
Pe perspectivă, adică.


Când erau condamnaţi la răstignire, creştinii nu erau întrebaţi "ce perspectivă ai nene? cumva una ortodoxă?" ci, pur şi simplu erau întrebaţi: "Eşti creştin?"
"Da, sunt creştin." A fost răspunsul milioanelor de mucenici pentru Hristos.
Nu a avea, ci a fi. Fiinţa.

Un raspuns la obiect:

Nici o placere in sine nu e rea, reaua intrebuintare legata de ele, atasamentul, patima in schimb sunt.

ex.
imi place sa ma intalnesc cu prietenii - nu e rau
imi place sa ma intalnesc cu prietenii desi prietenii mei nu ma duc intr-o directie buna - e rau

imi place sa fac plimbari in natura - nu e rau
imi place atat de mult sa fac plimbari in natura incat lipsesc sistematic de la Sf. Liturghie pentru asta - e rau

imi place gustul unor mancariuri anume - nu e rau
imi place atat de mult gustul mancarii incat nu pot manca decat ce imi place, imi vine f. greu sa tin postul din cauza asta - e rau

etc.

Inima ta este mai curată decât a mea, în mod vădit. Şi nici nu are atâtea cicatrici, dovadă a multor suferinţe din care cea mai mare parte au fost absurde - semne ale unor ani irosiţi.
Ca urmare, mai degrabă eu te-aş întreba, cu nădejde de bun răspuns, despre o chestiune sau alta.
Înţelege că inocenţa reală, curăţia inimii, sunt o carte demnă de a fi citită, cu mult mai bună decât fiţuicile perverse ale unor oameni îmbătrâniţi în rău.
Ce răspuns aştepţi de la un intelectual care a venit înapoi Acasă, după ce şi-a irosit anii cu porcii şi cu roşcovele? Mai degrabă te-aş întreba eu: ce s-a mai întâmplat între timp Acasă, în vremea când eu rătăceam...

*
Micile plăceri sunt deja o expresia bolnăvicioasă, de-a dreptul curvească. Ia aminte la asta, înainte de toate!
Cuvântul cheie este "micile". Prin această particulă omul ar vrea deja să strecoare sugestia de nevinovăţie, de lucru care nu contează, de fleac. Adică să minimalizeze ceea ce poate fi major.
Or, dacă spunem lucrurilor pe nume, nu e vorba de mici, e vorba de plăceri. Iar aici Hristos ne vorbeşte limpede, lămurit, prin sfânta Lui gură şi prin apostoli şi preoţi.

Pe de altă parte, ai enumerat o serie de lucruri naturale şi de activităţi naturale ale omului. Vorbeai despre plimbarea prin natură, de pildă.
Ei bine, de ce îi pui eticheta de "mică plăcere" a vieţii? De ce nu, de adevărată desfătare!
Un om cu inima curată, un om în care şuşoteşte blînd Duhul lui Hristos, găseşte în plimbarea prin "natură" o adevărată fericire. Oare nu a făcut Domnul, în zilele Creaţiei, toată natura pentru om? Nu este natura o găteală prin care Domnul ne-a împodobit existenţa? Nu ne minunăm noi, când cercetăm natura, când o contemplăm, de măiestria uluitoare a Ceasornicarului lumii?
Aşadar, nu doar că NU e o mică plăcere vinovată, dar plimbarea prin casa gătită nouă de Dumnezeu este o adevărată fericire, un act de rugăciune şi de contemplaţie, un prilej binecuvântat de a cunoaşte încă mai bine pe Creatorul nostru şi de a ne bucura cu duhul că suntem, iată, copiii lui Dumnezeu.
Totul atârnă de curăţia inimii, a ochiului prin care privim Creaţia.
Aşa încât, mai bine ar fi ca tu să mă înveţi pe mine, întrucât ai inima curată, cum să mă bucur şi eu, îmbătrânitul în rele, de natură şi de toate cele oferite nouă în dar de Bunul Dumnezeu.
Toate cele bune, Doamne ajută!

Nu vad nimic rau sau contrar ordodoxiei in acele- asa cum le-ati numit dumneavoastra- mici placeri ale vietii, atata timp cat acestea nu devin scop in sine, ci fac parte din viata sociala, fireasca, a oricarui om.

Nici eu nu am un comportament intotdeauna ireprosabil, nici dvs. nu sunteti chiar atat de "pierdut', doar daca asta alegeti.In schimb, nu am ce sa invat pe nimeni, pentru ca intr-un final am inteles partea care tine de vointa fiecaruia in traiul de zi cu zi.Eu caut acum sa ma invat pe mine obiceiuri mai bune.Nu sunt cea mai in masura sa dau lectii altora, desi uneori am mai alunecat si pe panta asta gresita.Daca particip la o discutie, pe un forum sau altul, e pentru a-mi clarifica mie( si doar mie) anumite lucruri.

Multumesc pentru amabilitate si rabdare.