Avem baieti de cartieri, scandaluri si batai in scoli. Limbajmult mai colorat decat ar trebui. Educatia tinerilor este la pamant. Nu exista respect fata de parinti, vecini, concetateni, profesori. Stirile despre pornografie la 14 - 16 ani, despre profesori nepasatori stand la catedra in timp ce in salile e clasa este dezmat sau inmultit.

Vedem zilnic tineri scuipand, urland, injurand, aruncand gunoaie pe strada.

Cui ii revine aceasta responsabilitate? Familiei? Scolii? Bisericii?

Daca revine fiecarei institutii cum s-a intamplat de avem un astfel de esec? Care credeti ca sunt cauzele? Ce credeti car trebui facut?

Pai prima educatie vine de la parinti, apoi cea mai importanta vine de scoala. Iar invatatul la scoala tine de educatia profesorilor. Un lucru foarte important il are sportul. Acesta te disciplineaza si iti intareste vointa. Asa ca daca vrei sa fii educat tine numai de tine. Puneti mana pe carte si pe autodisciplina ca sa iesim cu totii la liman. Numai asteptati de la altii ca sa faca ceva!

O sa incerc sa-ti raspund la intrebare.Parerea mea consta in felul urmator...in primul rand de vina sunt parintii fiindca nu ii invata pe copii de mici despre Dumnezeu si despre lucrurile rele si bune in viata...in al doilea rand sunt de vina si profesorii care incurajeaza acest lucru...iti spun din propie experienta ca la scoala profesorii radeau de mine ca vroiam sa dau la seminar si ii incurajau si pe copii sa faca la fel ....Biserica nu cred ca are vreo vina ca degeaba merge un copil la biserica duminica si aude o invatatura frumoasa de la preot si dupa ce iese din biserica o uita si revine la actiunile sale obraznice.eu cred ca fiecare parinte trebuie sa-si invete propriu copil despre ce este bine si rau.

Sunt si parinte si dascal(prof-inv.primar)si pot sa spun din ceea ce vad ca parintii sunt cei care nu-si educa copii,e drept ca sunt si multi educatori permisivi,chiar nepasatori,nemotivati sa-si faca treaba.Tendintele moderne( importate ): in educatie sunt indreptate catre dezv.excesiva a perwsonalitatii copilului,lipsa oricarei forme de condtrangere,libertate,individualism.Asa cum pun religiile de tip new age omul in centrul universului,asa educatorii occidentali pun copiliul pe un piedestal nemeritat.Copiii au numai drepturi,parintii ii trateaza pe educatori ca pe niste sclavi(sunt in cunostinta de cauza),sunt nemultumiti revoltati daca indraznesti cumva sa-l certi pe micut.Copiii nu mai respecta niste reguli simple de convietuire alaturi de colegii lor,parintii sunt cei care-i incurajeaza.Si urmeaza cliseul cu banii:parintii toata ziua la servici,cand vin ii fac micutului toate mofturile,ba chiar am elevi care-si cearta parintii,ii lovesc,injura ssmdp.Iar parintii se amuza copios pe seama inteligentei si logoreei copilului lor adorat.Nu mai zic cate loaze promoveaza ciclul primar...Parintii acestia nu sunt modele pentru copiii lor;nu va zic cu cata mahnire veneam acasa de la scoala.Zilnic se loveau copiii,isi disputau suprematia,care e mai salbatic,mai indraznet..ei nu mai stiu sa se joace,ei nu cunosc reguli de baza de politete:sa salute,sa multumeasca,sa-si ceara iertare....e o poveste fara sf.as putea sa vorbesc ore in sir...parintii vor raspunde in fata lui Dumnezeu pentru neglijenta lor,nu judec..constat.Atat.

Singurii care pot face educatie copiilor sunt parintii acestora, nu bunici sau alte rude.
Ce se intampla la scoala este aproape nesemnificativ sau total nesemnificativ.
Deja cativa psihologi au tras anumite semnale de alarma privind problemele care apar in educarea copiilor si posibilitatea de a avea generatii de oameni labili psihic, agresivi, foarte putin inclinati catre munca in sensul constructiv al termenului.
Ce mi se pare foarte periculos este si "importul" unor "maladii" la moda in alte tari, faptul ca un anumit copil mai agitat sau neatent la scoala este etichetat bolnav si tratat medicamentos in loc sa se analizeze cauza acestor manifestari.
La originea tuturor acestor probleme nu sta nici lipsa de timp a parintelui, nici cariera profesionala pe care mama si-o poate dezvolta sau alte asemenea scuze ci lipsa din ce in ce mai acuta de afectiune, adica iubire. Lipsa afectiunii intre parinti si intre parinti si copii.
Unii se simt deranjati, mai ales daca sunt si parinti sa se spuna ca un parinte ar putea sa nu-si iubeasca copilul dar, faptele si conflictele existente in societate dovedesc contrariul.
Nu este cazul sa detaliem, daca ne uitam in jurul nostru cati dintre cei maturi au relatii firesti cu parintii lor, f. putini.
Acest tip de relatii se perpetueaza si copilul frustat de lipsa afectiunii devine parinte la randul lui, nestiind sau neintelegand cum ar putea sa-si iubeasca copilul cat mai corect cu putinta.
Din pacate, foarte rar se recurge la exemplul Biblic si la esenta iubirii din invatatura lui Hristos.
Lipsa educatiei despre cum sa iubim este evidenta, lumea ocolind in general subiectul, considerand ca nu este nimic de discutat, de invatat in iubire, orice om stiind despre ce este vorba.
Aceasta paralela o putem face cu instictele primare dar cand vine vorba de sentimente nu trebuie sa ne fie rusine sa recunoastem ca nu ne-a invatat nimeni sa iubim, ca nu stim sau nu am fost iubiti niciodata pentru ce suntem noi si nu pentru ce vor altii sa fim.
Personal mi se pare ca in procesul invatarii iubirii, nu trebuie sa existe frica, adica vesnicele amenintari cu pedeapsa, iadul, demonul, etc.
Iubirea nu se poate invata si mai mult decat atat simti daca frica sta deasupra si "vegheaza".
Omul iubitor nu are frica, iese in afara ei si invata astfel sa traiasca fara frustari, inhibitii, dorinta de razbunare si alte sentimente distructive.
Se spune ca exista iubire si cand aceasta este distructiva, a se vedea cazurile de violenta maxima din iubire dar gresit este folosit acest termen. Nu despre iubire este vorba acolo ci tocmai despre lipsa ei totala si nefericirea celui in cauza.
Omul nefericit in interiorul lui, neimpacat cu el insusi, vede numai prapastii in jur, si la randul lui, din razbunare, cauta sa induca si celorlalti din jur aceeasi viziune, din simplul egoism de a nu fi singur in aceasta mare de nefericire pe care o traieste.

Cine le va face educatie pana la urma tinerilor, Dumnezeu cu mila as spune.

Problema cea mare e toleranta dusa la extrem. Trebuie sa fim toleranti si sa ii acceptam pe toti, indiferent de modul lor de gandire, indiferent de rasa sau religie. Totusi, toleranta trebuie sa aiba o limita care sa ne protejeze integritatea. Cand toleranta este dusa la extrem permisivitatea ajunge sa fie mai importanta decat legatura cu Dumnezeu. Implicit libertatea omului de a se uita la filme porno sau de a face sex inainte de casatorie ajunge sa aiba parte de mai mult interes decat libertatea de a se opune tendintei degradante si de intoarcere la Dumnezeu. Pan' la urma e mult mai placut sa faci sex decat sa iti bati capul incercand sa intelegi de ce un parinte duhovnicesc are o anumita viziune asupra unei actiuni, nu-i asa?

Aceasta libertate nu e intalnita la noi pentru prima data. Solomon cel intelept a facut aceeasi greseala. Se stie ca a si-a condus tara cu intelepciune si ca intregul comert era in floare, economia beneficiind de o libertate imensa. Totusi, el a facut greseala care o facem si noi acum. A oferit toleranta si fata de alte religii, nu doar fata de alte metode de a face comert. Implicit tot ce a construit prin intelepciunea primita de la Dumnezeu s-a ruinat datorita tolerantei excesive.

Concret ce propui? Mai putine libertati pentru mine, ca cetatean al acestei tari?

Din moment ce statul iti permite sa fi homosexual daca asta vrei, iti permite sa bei pana cazi sub masa, iti permite sa te casatoresti si sa divortezi pana ti se uraste, iti permite sa fi chiar satanist daca asta iti place... da. Ar trebui eliminate unele drepturi care dauneaza in mod direct moralei.

Pe de alta parte ar trebui ca in acelasi timp cei care ne conduc, si pe care i-am ales sa decida pentru binele nostru, sa ofere si o educatie corecta tinerilor. Momentan legile nu fac altceva decat sa creeze frustrare pentru unii si sminteala pentru altii.

exista multa indisciplina,tupeu adica lipsa de bun simt-adevarata definitie dar care nu impresioneaza niciun copil din ziua de azi.am asemenea colegi care nu respecta oameni cu facultate care se pregatesc sa isi dedice viata copiilor si cu ce scop? ingratitudine?as vrea sa ma fac profesoara de religie pentru ca imi place foarte mult,mai mult decat toate celelalte materii,dar nu exista respect...bine spune doamna profesoara de logica ca pe vremuri daca parintele ii spunea copilului sa faca ceva,iar copilul nu voia,numai ridica spranceana si copilul facea voia parintelui.in ziua de azi,poti sa-l bati,sa incerci sa-i bagi mintile in cap si tot tu faci ce i-ai cerut.
eu sunt constienta de acest lucru,dar colegii mei nu....asta e....uneori fac atata galagie ca e nevoie sa tip de nu mai pot vorbi,credeti-ma.

Indisciplina, gălăgia, lipsa bunului simţ şi alte asemenea, au fost, sunt şi vor fi. Nu trebui să ţipi, e de ajuns să ignori, să-ţi cauţi prieteni ce-ţi seamănă, în gândire, comportament în felul de a fi. Să ştii că si pe vremea când eram la liceu, clasa mea de la uman, era cea mai gălăgioasă şi cam indisciplinată din şcoală , şi culmea , eram 30 de fete şi 3 băieţi .

Parintii vor da seama de faptele copiilor.
Ministerul Invatamantului va da seama de faptele elevilor.
Societatea (institutiile cu pricina) va da seama de faptele tinerilor.

Sa fim cat de buni putem, caci "putin aluat dospeste toata framantatura".

Vezi tu, e de datoria parintilor sa imprime un anume cod moral copiilor, dar daca parintii sunt incompetenti sau iresponsabili nu vreau ca statul sa-mi impuna mie, prin lege, un cod moral cu care poate n-as fi neaparat de acord si care sigur n-ar multumi pe toata lumea.

Ca sa nu mai spun ca de fiecare data cand s-a incercat legiferarea moralei, esecul a fost rasunator.

si eu sunt tot la umana si suntem 23 de fete si 6 baieti...multumesc pentru sfaturi,voi lua in considerare,dar tot cred ca voi reusi sa ii schimb,mai ales pentru ca eu consider ca e datoria mea...desi sunt mai linistita si nu ma implic in activitatile lor,ei asculta de mai mult decat de de domnii profesori si ma bucura acest lucru.

Sunt de acord cu tine dar din pacate nu mai traim viata care se traia acum 2000 de ani. Atunci principala sursa de informare a copilului era parintele. Acum copilul interactioneaza mai mult cu strainii decat cu parintii datorita sistemului actual. Educatia e facuta in mare parte de straini, nu de parinti. Nu spun ca e rau, din contra e chiar bine ca e obisnuit copilul sa comunice si sa socializeze, dar daca sistemul a fost conceput pentru ca oamenii sa interactioneze ar trebui sa preia si responsabilitatea parintilor care nu mai au o asa mare influenta asupra copiilor.

Morala cu forta nu se poate, dar legea ar trebui sa pazeasca mai mult morala decat gandirea libera care poate sa evolueze si sa fie manifestata si fara sa se opuna moralei.

Contrazicere
 

Salutari, tuturor!
Nu sunt de acord cu argumentul ca toate aceste actiuni si reactii au pornit din urma educatiei oferite de catre parintii copiilor. Orisicat de mult s-ar incerca sa se impinga omul spre perfectie, nu se va intampla niciodata. Cel mai bine invatam din propriile greseli, iar din recunoasterea lor ajungem la maturizarea emotionala si psihica. Prin experiente ajungem sa descoperim noi intelesuri si sa renutam la vechile abordari care azi le vom considera negative. Un bun parinte ii va oferi copilului sfaturi si opinii personale, ii va prezenta o vasta istorie a universurilor cunoscute, ce cuprind fiece ramura sau domeniu de studiu existent, fie ele bune sau rele. Un bun parinte este constient de faptul ca nu-i poate rapi libertatea copilului si de aceea il va lasa sa experimenteze de unul singur. Omul contesta si se autocontesta, este intr-o disputa continua cu sentimentele si crezul sau, rezultand crize de sexualitate si de personalitate. Nu sunt lucruri care trebuie blamate sau ignorate sau considerate ca un subiect tabu. Frumusetea consta in faptul ca dupa atata drum si atata ura si ignoranta ajungem de buna voie si de acord comun cu persoana launtrica la drumul divin. Aceasta e dragostea adevarata, din asta va rezulta controlul de sine si constientizarea materiei intregi. Este insusi evolutia.
Copilul va avea dintodeauna bazele oferite de familie, dar in contact cu lumea larga va avea felurite tangente, cu diverse stari si invataturi. Acesta va oscila intre ele in permanenta pana cand isi va cladi propriul caracter si va avea o personalitate. Atunci va realiza ca el nu mai are nevoie de fatade si minciuni, de demonsratii publice exagerate, ce nu au nici un substrat intelectual, ci doar demonstrativ [ expr. "luat-ochii" ] si va reveni pe calea cea dreapta, s-a ajuns la autocunoastere, iar printr-o legatura curata cu sufletul nostru, primim dragostea divina in cel mai inocent si direct fel imaginabil.
Nu vreau sa isc o cearta, ci doar sa ofer un alt punct de vedere. Apropo, ca fapt divers, am saisprezece ani si perfect constienta :)

Un dascal de-al meu, Dumnezeu sa-l ierte, spunea ca daca nu ai cei 70 (nu 7!) de ani de acasa, tot degeaba!

Multi batausi si scandalagii cu un limbaj formidabil de obscen erau sportivi si judecand dupa masa musculara (care nu se depune in luni de zile), sportivi buni.

Nu cred ca are legatura cu morala, ci cu teama de consecinte, care nu este deoarece nu sunt consecinte.
Sunt sigur ca daca oamenii ar putea face orice, fara teama de un rezultat care sa ii afecteze negativ, l-ar face pe lucifer insusi de ras in ceea ce priveste mandria absurda si egoismul dus pana la negarea dreptului celuilalt de a exista.

Si de ce comentati ? Majoritatea copiilor de care ai spus sunt crestini.Este voia lui Dumnezeu.

Această responsabilitate revine: familiei, şcolii şi Bisericii. La baza acestei stări de lucruri este lipsa credinţei în: familie, şcoală şi Biserică.

Familiile sunt în plină criză. Ele uită scopul fundamental al familiei, care este naşterea de prunci şi educarea lor în Cristos.

Şcoala este într-o criză chiar mai evidentă decât familiile. Aşa cum bine aţi observat, accentul este pus pe etalarea personalităţii copilului. Cum este această personalitate, bine formată sau rău formată, Dumnezeu cu mila ! Ceea ce eu văd la o parte importantă dintre profesorii copiilor mei este: corupţie, dezinteres, formalism (fariseism didactic).

Biserica este şi ea în criză. Ca să mă refer numai la Biserica mea (catolică) maniferstările ei sunt: retracţia din spaţiul public, orizontalizarea legăturii dintre Dumnezeu şi om, lipsa unei viziuni centrate pe regalitatea lui Cristos, insuficienţa promovării unor acţiuni alternative la cele ale lumii.

Ce ar trebui făcut pentru ca cei următori nouă să nu moştenească o lume desfigurată ? Un lucru foarte simplu: să avem zel pentru Cristos.

dupa mine cel mai important factor in educatia unui copil este anturajul dar mai este de luat in vedere si firea omului...degeaba parintii acasa ii educa asa cum trebuie daca copilul la scoala sau in orice alt loc da peste un anturaj nepotrivit,mai ales in zilele noastre cand sunt atatea influente....eu am intalnit persoane care au avut o educatie foarte buna acasa,dar dupa ce au inceput sa-si faca ,,prieteni" s-a dus toata educatia

in legatura cu tot ce s-a zis aici,in domeniul sportului,eu sunt de parere ca el te educa doar fizic,dar ca si caracter nu prea(de ex fotbalistii,care in loc sa aiba spirit de echipa injura,se bat,unii se drogheaza)...la biserica..pana si acolo s-a ajuns sa se injure..la scoala...nu va bazati pe ea,ori pe strada ori la scoala tot la fel e(adica tot injuraturi,tigari,orice in afara de carte si educatie)

cel mai grav este ca toata lumea de la parinti la copii,profesori,etc zic ca nu e bine asa dar nimeni nu schimba nimic,nu ia nicio masura

Un parinte responsabil stie si intelege ca dupa o anumita varsta odrasla o sa fie tentata sa asculte mai mult de anturaj si mai putin de parinte, care va fi perceput ca avand conceptii invechite si nedemne de luat in seama. Tocmai de aceea educatia pe care i-o va da copilului pana in momentul respectiv trebuie sa tina seama de acest fapt, astfel incat tranzitia de la copilarie la adolescenta sa se faca mai usor.

Daca educatia din copilarie este total incompatibila cu mesajele primite mai tarziu din partea anturajului, oare pe cine o sa asculte adolescentul? Impotriva cui se va razvrati? La varsta adolescentei incepem sa decidem pentru noi insine, asa ca educatia de acasa trebuie armonizata cu lumea reala. Nu mai ajunge sa-ti inveti copilul "de bine", ca te vei trezi apoi cum cauti disperat raspuns la intrebarea: "cu ce-am gresit cand l-am educat, ca i-am spus numai de bine?" sau "unde este copilul meu cuminte?". Observati similitudinea cu cei care isi obisnuiesc copiii cu multi bani pe mana si care se intreaba apoi "de ce imi faci asta, ca te-am crescut cum am putut mai bine, ti-am dat tot ce-ai dorit?".

Sa educi copii si sa-i feresti de rele e probabil cel mai greu lucru din lume.

Toate trei au putere, insa cea mai mare putere o are familia, iar din familie anume mama.

"A creste un copil este mai greu decat a zidi o manastire."

Eu una tocmai am citit si va recomand cartea Sf. Ioan Gura de Aur- "Problemele vietii", Ed. Egumenita, sine anno, aparauta cu binecuvantarea P.S. Galaction al Alexandriei. Cuprinde un capitol foarte interesant, intitulat "Cresterea copiilor", care i-ar pune serios pe ganduri pe multi dintre parinti... :2:

Eu as propune ca bunicii sa staruie mai mult in a aduce nepotii la Biserica. Poate odata cu nepotii ii vor mai aduce si pe copii lor la Biserica si asa, incet-incet sa reintre in ritmul firesc de buni crestini.

degeaba bunicii isi duc nepotii la biserica daca parintii nu depun niciun efort in domeniul asta....parintii gresesc de cele mai multe ori din cauza supraprotectiei...isi protezeaza copilul prea mult si nu ii da libertatea de a se confrunta singur cu oamenii,de a vedea singur adevarul..ii ofera totul pe tava fara ca copilul sa aprecieze acest lucru si asa automat il invata sa nu depuna efort sa munceasca sau sa ii ajute si dupa tot ei se plang ca copilul lor nu face nimic toata ziua....alta cauza ar mai fi o doza mai mica sau mai mare de egoism(ca si parintii mei:D),lucru care se intampla mai mult in cazul parintilor care au un singur copil,ei isi vor copilul doar pt ei,sa fie ferit de toate si de toti,oricum lucru imposibil dar ei viseaza la acest lucru,doar ca copilul in timp isi pierde incredera in el si in ceea ce poate face el si se satura pana la urma va cauta libertatea ca sa poate prinde incredere in el...si ar mai fi o cauza,aceea in care parintii isi idealizeaza copilul crezand ca el are toate calitatie refuzand sa-i vada defectele si astfel sa-l ajute sa se indrepte..un astfel de copil ajunge deobicei unul care nu invata,desfranat,in anturaje rele