Ortodoxia, singura cale de mantuire?
 

Omul se naste pe aceasta lume fara sa stie nimic. Dupa ce creste un pic, i se spune ca viata aceasta este un test si ca singura lui sansa este sa urmeze singura invatatura adevarata, in cazul nostru Ortodoxia. Altfel, e de rau. De infinit de rau, caci suferinta va fi infinita.
Pe langa religia in care s-a nascut, omul vede ca exista si multe alte religii / filozofii. Multe dintre acestea spun acelasi lucru, ca ele sunt singurele detinatoare ale adevarului, ca altfel omul e condamnat, si ca ar fi bine cat mai repede sa se converteasca.
Asta e situatia reala in care se afla omul. El trebuie sa aleaga, si trebuie sa aleaga corect, altfel nu e bine deloc.
Aceasta realitate trezeste niste intrebari. De ce ingaduie Dumnezeu exista unor false religii, falsi profeti, false doctrine? De ce l-ar osandi Dumnezeu pe om pentru o alegere gresita? De cele mai multe ori ( marea lor majoritate), nici macar nu e o alegere. Omul urmeaza religia familiei sale, cu buna credinta si speranta.
Aceasta alegere, capitala pentru om, este facuta de om dupa puterea discernamantului sau, a puterii lui, putere inzestrata de Dumnezeu. De ce nu ii da Dumnezeu putere omului sa faca alegerea corecta?

Ce parere aveti?

Cum adică nu-i dă puterea de care zici?
Păi o cere omul? Dacă Dumnezeu ne-ar "programa" pe toți să luăm deciziile "corecte" indiferent de voința noastră, atunci ce am fi? Niște roboței patetici. Bine, oricum suntem asta. Dar Dumnezeu ne vrea cu adevărar liberi, să ajungem singuri la conștiința Adecărului.

Da o cautare pe forum si ai sa vezi ce parere are fiecare.
Garantat, nu s-a schimbat mare lucru de atunci.

Spor!

Pai din moment ce cei mai multi dintre oameni fac alta alegere, asta poate insemna ca nu au aceasta putere. Exista niste limitari ale omului, nu cred ca poate cineva nega. Eu de exemplu, oricat mi-as fi dorit sa inteleg analiza matematica, nu am reusit. Pur si simplu imi depaseste puterea de conceptualizare.
In fond, omul alege in speranta de bine. Cred ca suntem de acord ca putini aleg cu obiectivul clar de a le merge rau.
Sunt convins ca multi oameni de de alta religie au ales cu buna credinta, cu gand bun, cu sinceritate.

Daca tot vrei sa facem exercitiu asta de imaginatie, am fi putut totusi avea "programata" decizia privind Adevarul, si totusi puteam avea constiinta libera in legatura cu respectarea poruncilor lui Dumnezeu. De exemplu, in Rai, Adam si Eva stiau clar care este Adevarul, si stiau clar ce au voie si ce nu. Si totusi, in libertatea lor au ales sa incalce porunca.

Corect. Numai ca e destul de greu, fiindca vad ca toate discutiile devagheaza foarte repede si ar trebui citit tot forumul :).

Ortodoxie înseamnă credință dreaptă, cum probabil știți. În context ea nu se desparte de cuvântul Biserică (dreptmăritoare). Accentul trebuie pus pe Biserică (Împărăție), căci nu ortodoxia mântuiește, ci Dumnezeu, prin jertfa lui Hristos, de care ne împărtășim în Biserică. Biserica este Împărăția lui Dumnezeu pe pământ, întemeiată atunci când S-a pogorât Duhul Sfânt. Să te mântuiești înseamnă să viezi în această Împărăție, să stai la masă cu Împăratul Hristos, să Îl iubești și să Îl asculți pe El. Și să Îl mărturisești drept, adică așa cum ni S-a revelat în Biserică.

Și dacă mulțimea de „Biserici” stârnește confuzie (firesc), nemaiștiind ce să alegi, cu puțină cercetare poți afla care este cea care a păstrat neîntrerupt legătura cu Apostolii, în Duhul Sfânt.

Daca e atat de simplu pe cat spui, atunci de ce majoritatea oamenilor nu reusesc acest lucru?

Nu e greu să afli că Biserica Ortodoxă are legătură neîntreruptă cu Apostolii și că este singura care păstrează neștirbită învățăturile celor șapte sinoade ecumenice. Sau că păstrează întreaga bogăție a învățăturilor Părinților din perioada de început a Bisericii.

Din pricina amestecarii duhurilor, printre altele...

:). Nu inteleg exact ce vrei sa spui.

Nu numai multimea "Bisericilor", ci si multimea religiilor necrestine, a filozofiilor.

Speculez in marginea ingaduintei lui Dumnezeu desi cred ca e pierdere de vreme si, dupa unii, chiar pacat. Prefer sa (imi) spun, mai intai, ca nu stiu de ce ingaduie atatea si atatea. Sa zicem ca din iubire si intelepciune, ambele peste puterea noastra obisnuita de a iubi si pricepe.

Ca tot veni vorba despre teste, adeseori parintii si invatatorii pun copilul/elevul intr-o situatie complexa care permite alegeri. E o strategie didactica buna de a oferi un camp de stimuli si nu doar un singur stimul, lasind copilul/elevul sa faca un proces decizional, sa analizeze, sa compare, sa cantareasca, sa hotarasca. Ajuta la o mai buna lamurire, ajuta la invatare. Una prin descoperire, cu implicatii si cu miza personala. Nu doar copilul se simte implicat firesc in cunoastere dar si invatatorul il cunoaste pe aceasta cale pe copil, ii vede resursele, tendintele, limitele. Urmind ca, in baza acestei lamuriri sa aleaga o noua situatie de stimulare, adecvata copilului si tinzind totodata spre scopurile invatarii.
In mod similar, imi imaginez, procedeaza si Dumnezeu cu omul. Ii da sa incerce si sa aleaga, pentru a se lamuri prin proprie experienta, prin consecintele alegerii.

Osandirea pe care o atribuim lui Dumnezeu este in primul rand, cred, rezultatul alegerilor noastre. Intr-un fel, Dumnezeu semneaza/intareste/definitiveaza ceea ce omul Ii propune. Domnul propune iar omul dispune, urmind ca, intr-un sfarsit Domnul sa spuna doar atat: faca-se voia ta! Aceasta cred ca este o idee plauzibila despre Judecata. Pentru mine are sens aceasta presupunere, atat de mult incat face parte din credinta mea.

Chiar daca omul urmeaza alegerea familiei lui, ca orientare generala, la un moment dat tot se va confrunta cu situatii speciale, foarte personale, in care va lua decizii unice pentru care poarta o raspundere, a lui si doar a lui. Crestinismul e unul dar crestinii sunt multi... In parte se aseamana intre ei, in multe se deosebesc nefiind superpozabili intre ei.
Ca urmare, apare o problema noua si spinoasa: raportarea la celalalt. Problema alteritatii. A celuilalt si a Celuilalt.

Puterea de a alege e in fiecare om, impreuna cu multe alte daruri, cu un context personal, cu mosteniri, cu de toate... Dar nu mereu alegem sa ... alegem cu adevarat personal. E mai comod sa urmam orbeste, pasivi. Ne satisface si nevoia de apartenenta, securizanta.
Iar a ramane statornic intr-o alegere poate fi foarte dureros, inspaimantator. Poate costa viata. Si alegem adeseori sa ne oprim aici, fara a cerceta mai departe... Unii, insa, trec peste aceste frici si piedici. Ei au credinta, dor intens de Dumnezeu, harnicie si ajutor potrivit. Ferice de acestia!

Iubirea lui Dumnezeu este limanul odihnitor al framantarilor omului. Aceasta iubire conduce sufletul pe un drum care poate si merita sa fie urmat. Dar noi iubim, adeseori, asa cum ni se sugereaza, amestecat... Si ratacim, dureros si pagubos. Multi au dat marturie si vor mai da, se pare!

Ce inseamna o "religie adevarata" ?
Ce inseamna o "religie falsa"?

O religie adevarata iti deschide inima catre toate fapturile.

O religie falsa te face sa-i judeci pe ceilalti (cu justificarile de rigoare).

Ioi, iarasi pseud-oecumenistul nostru care ne vinde gogosi "budhiste" invelite in pagini rupte din Biblie.

Iisus Hristos a facut ascultare, S-a smerit luand chp de prunc ca sa ne poata indumnezei pe noi. De-a lungul timpului, au existat, insa, oameni mandri care au pus interesele lor mai presus decat pe Insusi Dumnezeu. Au cazut in diverse inselari si au facut alte confesiuni din dorinta de a-si da importanta, nu de a ajuta pe cineva sa se mantuiasca. Au denigrat icoane, pe Maica Domnului, sfinte moaste, Sfanta Impartasanie etc, dar au pretentia ca sunt religii credibile care merita atentie. S-au facut pe ei dumnezei, tanjid, probabil, dupa zeii antici...

Dumnezeu, insa, poate face ce vrea cu darurile Sale.

Pe de alta parte, nu dogma ne mantuieste. In iad sunt si ortodocsi, caci haina Botezului trebuie mentinuta curata prin spovedanie si prin pocainta. Nimic necurat nu intra in Imparatia Cerurilor.

Dar care religie ii mai ajuta pe crestinii de rand sa mentina comuniunea cu Hristos cum o face Ortodoxia? Care religie mai are preocuparea de a se ingriji de sufletele celor adormiti asa cum o face Ortodoxia?

Sfantul Antonie a trecut la cele vesnice in anul 356 d. Hr. in desertul de pe malul drept al Nilului. Informatiile pe care le avem despre Sfantul Antonie sunt relatarile Sfantului Atanasie, ucenicul sau. Iata ce spune Antonie despre trecerea sa la Domnul: "Eu, o! fiilor, precum este scris, ma duc pe calea parintilor, caci ma vad singur chemat de Domnul; iar voi treziti-va, ca pustnicia voastra cea veche sa nu o pierdeti, ci ca si cum ati face inceput de pustnicie, asa sarguiti-va sa paziti osardia voastra intreaga. Ca stiti pe diavolii cei ce va bantuiesc, stiti cum sunt de salbatici, dar neputinciosi cu puterea; deci, nu va temeti de dansii, ci mai vartos sa credeti in Hristos de-a pururea. Apoi, ca si cum fiecare ati muri, asa sa vietuiti, luand-aminte si pomenind sfatuirile pe care le-ati auzit de la mine. Nici o impartasire sa nu aveti cu schismaticii, nici cu ereticii arieni, ca stiti ca si eu ma abateam si ma feream de acestia pentru eresul lor cel de Hristos urator si rau credincios; ci sarguiti-va mai cu seama de-a pururea a va impreuna mai intai cu Domnul, apoi cu sfintii; ca astfel dupa moarte, intru vesnicele locasuri, ca pe niste prieteni cunoscuti sa va primeasca si sfintii pe voi. Acestea ganditi-le, acestea cugetati-le si de aveti vreo purtare de grija pentru mine, ma veti avea ca pe un parinte al vostru; dar sa nu lasati pe nimeni sa ia trupul meu si sa-l duca in Egipt, ca nu cumva sa-l puna in casele lor, dupa cum au obicei, caci pentru aceasta am venit aici in munte.

Este un aspect particular al chestiunii mai generale: "de ce ingaduie Dumnezeu raul" ? Fiindca din acelasi motiv ingaduie schismele, ereziile, falsele religii, dupa cum ingaduie razboaie, foamete, boli ori seceta.

Cea dintai datorie a omului pe Pamant este sa Il cunoasca pe Dumnezeu. Atata cat se lasa Atoatele cunoscut. Pentru aceasta, omul este chemat sa cerceteze daca nu cumva Dumnezeu a vorbit oamenilor, ce anume le-a spus si ce a facut. Omul poate avea ideea de Dumnezeu unic, inteligent, viu si atotputernic bazandu-se numai pe observatie si intelgenta sa. Cu conditia bunei credinte. Ulterior, de asta data bazandu-se pe sursele credintei, dintre care cea dintai este cuvantul Domnului care e Biblia, omul poate descoperi atat misiunea generala a oamenilor pe pamant, cat si faptul ca Dumnezeu Intrupat a cladit o singura Biserica, pe care o prefigurase si ingrijise timp de milenii inainte prin poporul Sau ales. De asemenea, omul cunoaste criteriile dupa care poate deosebi Biserica autentica, aceea cladita de Cristos, de falsele Biserici.

Toate acestea, insa, cu conditia bunei credinte. Sa nu uitam ca omul e singura faptura vizibila care, daca vrea, ii poate spune "Nu!" lui Dumnezeu.

Prin urmare, nu alegerea gresita o osandeste Domnul. Motivul pentru care cei care se afla in afara Bisericii lui Dumnezeu se expun damnarii perpetue nu este rezultatul unei alegeri care ar fi cumva asa, ca rezultatul unei extrageri loto, ci reaua credinta cu care s-a facut.

In cazul acesta nu vorbim de alegere gresita, ci de lipsa unei alegeri, lipsa unui demers, a unei cercetari, a unei preocupari, a unui parcurs propriu. Imi aminteste de un banc in care Itic se roaga staruitor, sambata de sambata, sa castige la loto. Dintr-o data se aude o voce ca de tunet: "Bey Itic, dar mai joaca si tu, din cand in cand, trage macar un bilet!". Cea mai buna metoda de a nu castiga la loto este sa nu joci. Dar, cum spuneam mai sus, alegerea asta (curios termen, eu il prefer pe acela de a urma religia decat de a alege religia) nu are caracter aleatoriu, din moment ce Dumnezeu, din inaltul Lui, a facut destule demersuri in creatie si in sufletele noastre ca sa Il urmam asa cum trebuie.

Eu cred ca oricare om, odata trecut de varsta intelegerii, are destula putere ca sa Il gaseasca pe Dumnezeu. Daca nu il gaseste, sau daca nu se aseaza in Arca faurita dupa indicatiile Lui si planul Lui, ci in barcute facute de tot felul de oameni, asta nu se poate din cauza lipsei de discernamant. Vorbesc de oameni care au discernamant, ceilalti sunt inocentii Domnului. Nu este necesar sa ai cine stie ce studii de matematica, filosofie sau teologie. "Cautati", "Cereti", "Bateti" spune Dumnezeu, promitand ca vom afla, vom primi, ni se va deschide. "Cercetati Scripturile!" ne mai indeamna Apostolul desemnat special ca sa-i converteasca pe cei ce nu sunt inca in Poporul Sau. Dar noi, neauzind nici chemarea lui Dumnezeu, nici indemnul celor Lui urmatori, nu cautam, nu cerem, nu batem la usa Lui, nu cercetam nimic toata viata. Si suntem scandalizati ca, la capatul ei, Dumnezeu va indrazni sa ne ceara socoteala alegerilor noastre.

Asa cum am spus mai spus, exemplul cel mai bun e scenariul din Rai, unde Adam si Eva il cunosteau direct pe Dumnezeu, stiau care sunt poruncile direct de la El, si totusi raul exista ( sarpele ) si prin voia lor libera au ales incalcarea poruncilor.
Ori omul de azi, vine pe lume necunoscand nimic ( nici porunci, nici pe Dumnezeu ).

Intradevar, ideea unui Dumnezeu creator si infinit, unic si viu este intuitiva, probabil insamantata in om.
Dumneavostra vorbiti despre Biblie ca si sursa adevarului, probabil ( dar nu neaparat ) fiind crescut in Europa crestina, eventual intr-o familie de crestini. Dar omul care se naste in China, in India, crescut intr-o alta cultura? Sau amerindienii de pe la 1000, la care Biblia nu ajunsese?
Poate ne spuneti care si care sunt criteriile dupa care omul poate deosebi 100% care e Biserica autentica si de ce considerati ca sunt adevarul ultim.

Poti sa faci cate demersuri vrei, dar fiecare dogma, sau fiecare religie are argumentele ei. De exemplu schisma dintre Biserica Catolica si Ortodoxa. Fiecare are argumentele sale, nu se poate spune despre niciuna ca nu are argumente impotriva celeilalte.
Si atunci omul alegere ceea ce i se pare lui ca are argumentele mai puternice, dar tot tine de predilectia omului. Omul alege cu buna credinta. Daca credeti ca oamenii sunt de alta credinta fiindca vor sa fie osanditi, etc, sau ca vor sa ispiteasca pe Dumnezeu, cred ca gresiti grav.

Oamenii pot fi ademeniți la anumite confesiuni prin ajutoare materiale, de exemplu. Cei care nu au o baza solida din copilarie adera la credinte gresite in mod gratuit. Altii sunt convinsi intr-un mod studiat, prin manipulare, pur si simplu. Unii se trezesc, altii mor asa.

Misuar, dovedesti ca ai o gandire matura si curaj in a formula intrebari si rationamente bazate pe observatie.

Este usor sa crezi in ortodoxie atunci cand esti nascut intr-un spatiu ortodox.
Cand toate reperele tale din frageda pruncie sunt pline de simbolistica crestina. Este usor sa condamni pe cineva ca nu se converteste la ortodoxie, fie amerindian, papuas sau orice alta rasa/nationalitate...

--------------
Din pacate, nu este usor a crede ca Dumnezeu se afla dincolo de orice religie.

Aceasta nu inseamna ca prin ortodoxie nu iL gasim pe Dumnezeu. Eu consider ca are toate modalitatile semiotice (inclusiv apofatismul), procesele esentiale spirituale prin care omul poate ajunge la indumnezeire (nu prin el insusi ci prin Dumnezeu care lucreaza in el - "reliance method").

Ati observat foarte bine: avem aici o deosebire intre primii nostri parinti si noi. Nu numai ca ei aveau vederea directa a lui Dumnezeu, dar le lipsea aplecarea spre rau, concupiscenta, care ne face pe noi sa alegem mai usor raul decat binele. Din aceste motive noua ne este mult mai greu sa dobandim raiul decat le-ar fi fost lor sa nu-l piarda. De aceea un mare numar de sfinti spun ca putini se vor mantui. Si insusi Domnul nostru ne sugereaza aceasta, cand vorbeste de "calea ingusta" fata de "calea cea larga". Si totusi, mantuirea e la dispozitia oricui vrea. Ajunge sa vrei ca sa descoperi Calea si sa o urmezi. Una dintre marile suferinte ale celor din iad este sa isi dea seama cat de usor ar fi fost sa se mantuiasca.


In anii cautarilor am cercetat si Vedele, si scrierile lui Confucius. Vreme de doi ani si jumatate am fost student la scoala de yoga a lui Gregorian Bivolaru. Am facut mai mult decat sa citesc oblic: am studiat diferite doctrine si practici (pseudo)spirituale.

La biserica din Romania unde mergeam cel mai des, majoritatea eram convertiti. Un mare numar dintre practicantii din toata lumea sunt convertiti. Este adevarat, si pierderile sunt mari. In fiecare an, multi sunt si cei care se rup de Biserica, preferand secte, religii orientale, religii "scientologice", religii pur si simplu vrajitoresti sau simplul ateism. Dar, in fiecare an, bilantul global este pozitiv, fiindca nu poate Sarsaila sa rupa de la trupul Bisericii pe cat poate Biserica sa converteasca. Si exact acestea sunt teritoriile unde Biserica creste cel mai mult, cresteri care compenseaza si depasesc pierderile din Europa: China, India, alte tari asiatice si Africa. Teritorii unde putini s-au nascut rasfoind Biblia.

Acuma, in ceea ce ii priveste pe amerindienii de la anul 1000, despre care vorbiti in final de citat. Ei nu au putut sa Il cunoasca (in sens crestin) pe Cristos fiindca nu au putut, nu fiindca nu au vrut. Ei fac parte dintre cei despre care Apostolul spune ca "au Legea in inima lor". Daca au avut o viata sanatoasa potrivit moralei naturale, adica acelei legi sadite in inima omului, ei nu cunosc damnarea perpetua.

Criteriile sunt in numar de patru si sunt "adevar ultim" in sensul ca au fost revelate, fiind o sinteza a ceea ce ni s-a transmis de la Domnul si de la Apostoli. Biserica intemeiata de Cristos (si numai aceea) indeplineste urmatoarele criterii usor verificabile de oricine:
-este una
-este sfanta
-este universala
-este apostolica.


Nimeni nu face pacate fiindca vrea sa fie osandit. Un criminal, un fur, un curvar, un lenes ori un betiv nu alege crima sa, hotia sa, curvia sa, puturosenia sa ori betia sa cu scopul de a fi osandit. Putini sunt cei care il ispitesc pe Dumnezeu, gandind "omor, fur, curvasaresc ori imi beau mintile acuma, dar am sa ma spovedesc, obligandu-L pe Dumnezeu sa ma ierte". Asemenea pacate contra Spiritului Sfant se stie unde duc. Nu! De obicei cand facem un pacat ne gasim justificari, astfel incat nici nu ne pare pacat. "Nu, nu veti muri!" le-a spus Sarpele primilor oameni, iar mica lui strategie tine perfect si acum.

Si totusi, credem ca oamenii au suficiente repere ca sa aleaga in cunostinta de cauza. Ceea ce e general valabil pentru pacate, este valabil si pentru schisma, erezie, apostazie sau lipsa credintei. Acuma, daca cineva este de absoluta buna credinta in inima lui, dar, din cauza unei prea mestesugite lucrari a despartitorului oamenilor ajunge la asemenea pacate, va sti Dumnezeu, care e un judecator perfect, care cunoaste inima omului sa deosebeasca. Teologii numesc "ignoranta invincibila" o asemenea situatie. Spre deosebire de ignoranta vinovata, un ignorant invincibil nu face o adevarata alegere fiindca nu are cum. Glumind numai pe jumatate, un preot spunea la o predica, odata, ca ignoranta este cel mai mare Sacrament. Acela care a salvat mai multe suflete decat toate celelalte la un loc.

Prin urmare, este mereu loc pentru speranta. In baza acestei sperante eu ma rog pentru sufletele celor din familia mea, adormiti in credinta ortodoxa. Daca nu as avea nicio speranta, nu m-as ruga pentru ei. Daca ei au cercetat, dar nu au aflat fiindca nu au putut afla, nu au avut nici de la cine, nici de unde, atunci bunul Dumnezeu va sti sa deosebeasca intre cauza lor si cauza celor care nu au aflat fiinca nu au vrut sa afle, astupandu-si urechile si ochii.

Iar eu cred, dimpotriva: cunoasterea apofatica e depasire/renuntare, e Dincolo de modalitatile semiotice. E peste ele, dincolo de semn.
Altminteri mintea nu s-ar mai odihni in Dumnezeu.

Pardon, a celor din purgatoriu. Nu?

Topicul acesta este despre dogma "In afara Bisericii, nu exista mantuire". Nu despre dogma Purgatoriului.

Inapoi la topic!

Cunoaştere apofatică aşa cum o descrie sfântul Dionisie Areopagitul:

"În acest întuneric supraluminos dorim noi să ajungem şi să vedem şi să cunoaştem prin nevedere şi neştiinţă ceea ce e mai presus de vedere şi cunoştinţă, neputând fi văzut, nici cunoscut. Căci aceasta este a vedea şi cunoaşte cu adevărat; şi a lăuda în mod mai presus de fiinţă pe Cel mai presus de fiinţă, prin înlăturarea tuturor celor ce sunt. E aşa cum cei ce fac o statuie naturală, înlăturând toate acoperămintele vederii curate a celui ascuns, descoperă, prin depărtarea aceasta, ceea ce e ascuns în el însuşi".

Da, si nu prea. Faptul ca au incalcat singura interdictie data de Dumnezeu, pacatuind pe mai multe planuri, arata ca aveau o predilectie spre rau, inainte de a manca marul.

Totusi, ati crescut intr-o familie crestina, iar credinta in care un copil este crescut va avea intotdeauna intaietate inaintea unor religii straine, din alte culturi.

Pai tocmai ceea ce spuneti confirma ca nu neaparat apartenenta religoasa conteaza, ci respectarea unei vieti morale. Daca Iisus Hristos este Adevarul, atunci un om care uraste minciuna si iubeste si se straduieste sa fie sincer in raport cu sine si ceilalti inseamna ca il iubeste pe Hristos.

Nu cred ca trebuie sa punem problema astfel. Ci asa: nimeni nu face o alegere sperand sa fie cea gresita, ci cea corecta, care ii va aduce binele. Daca aceasta alegere este defapt un pacat, asta-i alta discutie.

Problema pe care o puneți este cum să aleagă omul calea dreaptă, adevărată, care să-l ducă la mântuire.

Dar să nu pierdem din vedere că Dumnezeu este cel care îl caută întâi pe om, El este cel care Se revelează drept Cale, Adevăr și Viață, El este Cel care îl invită în Împărăția Sa. Noi nu trebuie decât să-I răspundem.

Nu știu ce să spun despre cei la care chemarea Lui n-a ajuns încă. Știu doar că El a venit între oameni, arătându-se ca Dumnezeu și trimițând oameni să ducă tuturor vestea cea bună, să-i cheme la Cină.

A-L cunoaște pe Dumnezeu prin Hristos în Duhul Sfânt este mântuirea. Dacă religiile lumii s-au născut dintr-un dor sincer după Dumnezeu, ele trebuie să Îl primească pe Hristos pentru a fi mântuitoare.

Him... Idee intalnita si in Renastere, parca.

Da, dar dogmele se leaga intre ele, sunt convive.
Nu poti acorda o tampenie cu un adevar, precum nu poti pune o cratita in locul pancreasului, de pilda.
Ori se pupa intre ele ori mor toate. Asa e in orice organism viu (inclusiv sau mai intai in Ecclesia).
Nu-i asa, Doc?

"Sincer", bunule?
Nu, mai degraba, ireprimabil?

Da, la Michelangelo.... întrebat fiind cum a reuşit să-l figureze atât de expresiv pe Moise, magistro ar fi spus: "Simplu! Am luat o bucată mare de marmură şi am dat la o parte tot ce nu semăna cu Moise."

Ar trebui sa vezi cum o redefineste "teologul" nostru "budhist" :))

Ar putea, oare, sa arate asa? (ireprimabil, covarsitor, mistuitor)

"O flacara s-a aprins in oasele mele si izvoare au tasnit pentru a scalda trupul meu intreg, pentru ca ea sa nu se mistuie" (Ioan din Daliatha, autor siriac, sec. VIII)

"Iar inima mi-e hartuita de pretutindeni si durerea / E fara leac: ma mistuieste necontenit!" (Apollonios din Rhodos)

"Iar intrucat nu mi se arata, gandul mi se topeste, mintea si inima mea ard in flacari si suspin." (Sfantul Simeon Noul Teolog, Imnul 16, 9-11)

"Arde dupa iubirea Domnului si il zgarie cu dor, negasind satzul rugaciunii, ci mereu este mistuit dupa dragostea de frumos." (Sfantul Grigorie de Nyssa, De instituto Christiano)

P.S. Citatele sunt din remarcabila lucrare "Semnificatii ale termenului eros la Sfantul Simeon Noul Teolog" - teza de doctorat, autor colega noastra de forum Ana Maria Raducan.

As fi curios de exemplu, ce va determinat sa alegeti Catolicismul in dauna Ortodoxiei, daca nu e o chestiune prea personala.

Eu nu, şi dacă ar fi cu adevărat onest, v-ar răspunde doar printr-un P.M.

De ce? Nu poti fi onest decat pe privat? :))

Nu, dar povestea lui nu poate fi decât <eventual> smintitoare.

Daca nu vrei sa te "sminesti", atunci nu citi. Este buton de shutdown la aparatul asta sa stii.. :)

Pe mine n-are cum să mă smintească o poveste de genul "cum suntem 100% siguri că ne-am ratat mântuirea".
Dar poate alţii or fi mai slabi cu îngeru'.
Ca de exemplu tu.

Nu trebuie sa fii asa cavaler acuma. Eu imi asum riscurile.