Sa vorbim despre prostie!
 

O.K. Nu se inghesuie nimeni... Fireste, subiectul e incomod, desi dialogul dintre Plesu si Liiceanu ar avea, poate, darul sa ne dea ghes la o palavra... Mi-a placut discutia lor!

*
O sa incep eu, cu o precizare si cu o amintire.
Precizarea e ca subiectul asta m-a interesat, de-a lungul vietii, mai mult, poate, decat oricare altul. Mai intai pentru ca l-am auzit pomenit frecvent (oamenii au des in vedere prostia, indeosebi a celorlalti), apoi pentru ca l-am trait pe pielea mea mai mereu.

Prima carte despre prostie am citit-o in adolescenta, era discursul lui Erasmus spre lauda prostiei. Pe atunci ma interesa elogiul nebuniei si am fost surprins ca Erasmus a tratat-o la pachet cu prostia...
Dar nu asta e amintirea de care ziceam. Ci urmatoarea:
Spre deosebire de multe alte cuvinte, pe acesta tin minte cand l-am descoperit. Anume, intr-o discutie cu tata, la pescuit. Aveam 3-4 ani, era o duminica insorita si tata tocmai insirase unditele si o lanseta pretioasa pe iarba, la doi pasi de lac. Eu, atras brusc de un fluture frumos colorat care zbura pe deasupra noastra, am dat sa-l prind. Si nu doar ca nu l-am prins, dar am calcat si pe undite si apoi am alunecat in apa. Era destul de adinca sub malul acela. Nu stiam sa innot. Tata m-a prins, insa, de mana, cu un reflex uluitor (avea acest dar nemaivazut de mine la altii, de a reactiona corect si prompt in majoritatea situatiilor de viata - o spontaneitate a miscarilor, nu doar trupesti, care ma complexa mereu...) si ma trase din apa. Ajuns pe mal, cu totul buimac si aproape buind in plans, ma trezesc cu intrebarea tatei: "fiul meu, tu esti, oare, prost?"...
Ii vad si azi privirea scormonitoare, albastrul acela care devenise, din nesfarsit in bogatia lui, teribil de sfredelitor... Asa m-a mai privit tata doar pe patul de moarte.
Parca tata voia atunci sa imi ghiceasca viata intreaga si, cum deja simteam, avea o anumita incordare tematoare in privire, ca si cum ar fi detectat acolo un destin pe care nu si l-ar fi dorit niciodata pentru mine... Stia in ce lume m-am nascut, cunostea multime de nuante ale universului prostiei...
Imi amintesc foarte bine ca m-a surprins cuvantul acela. Nu-l mai auzisem sau, poate, nu-i mai dadusem importanta. Acum insa constientizam clar, simteam cu putere ca tata imi vorbise despre ceva rau, foarte periculos, cu totul de nedorit. Era, intr-un fel, ca si cum imi vorbea despre moarte. Despre care deja intelesesem cate ceva, cu o anumita anxietate si neincredere.
Aici insa intelegeam ca nu e de gluma. Parea ceva mai rau chiar decat moartea. Ingrijorarea tatei era atat de evidenta, atat de mare, cu mult mai mare decat atunci cand mi-a vorbit pentru prima oara despre moarte. Atunci fusese senin, imi vorbise cu impacare, ma linistise parca mai degraba decat sa ma tulbure...
Am ramas asadar cu un amestec de teama si repulsie fata de prostie. Cu vremea, aveam sa o cunosc mai bine. Din faptele mele, mai intai.
Dupa cum am descoperit si deliciul inexprimabil de a o invinge in mine, uneori. Sau impresia reconfortanta si amagitoare ca as face-o. Tot mai rar, insa, de-o vreme...

Sa fi fost, de fapt, blestemul fluturelui?

Este un act curajos sa vorbesti despre propriile defecte.

Ca omul care nu recunoaste ca e prost, sigur e nebun :)

A fost o idee bună de a începe ziua. Și mi-a dat curaj să redeschid într-o zi un topic vechi care, vorba cuiva, mi-a scăzut credibilitatea.

Iti multumesc, Ptero, ca ai deschis acest topic. Eu sunt constient ca sunt unul din prostii de baza ai forumului; reactiile mele sunt catalogabile sub varsta de 9 ani, sa fiu cinstit.
As dori sa dezvoltam chestiunea asta in termeni istorici si statali; sa vorbim/scriem, na! despre prostia conducatorilor vs prostia maselor. Evident, totul din punct de vedere al gandirii neotestamentare si patristice.

Măi, da' ce intimi sunteţi.:105:

Excelent subiect, ptero....se pare ca discutia ia o turnura super serioasa..Eu am sa-mi permit sa va descretesc fruntile , bineinteles, respectand rugamintea colegului "Intrarea Vagonului"-"termeni istorici, despre prostia conducatorilor vs prostia maselor "
Linkul de mai jos ilustreaza perfect de ce ne meritam conducatorii..oameni ca astia ii voteaza...
https://www.youtube.com/watch?v=Nb2hjxPFRlo

lol..tocmai acuma am terminat si eu de postat si vazui mesajul tau...sper ca n-ai sa-mi spui si mie ca sunt intima cu Ahil..:)

Spovedania la duhovnic nu pe forum

Tu ştii mai bine...:16:

lol..pai nu-s..asta-i ideea....Ce zambet machiavelic ai afisat..:)
El e fluture, eu sunt trandafir..:)

Chiar nu cred asta..daca e sa catalogam pe cineva, ii catalogam pe aia care nu stiu cine a scris Biblia
https://www.youtube.com/watch?v=aKHLQEJskRg

Manipulare.
Tu crezi ca daca unul raspunde corect, mai ajunge pe post?

Iar retardati, gasesti oriunde si oricand. Si din pacate, nu foarte greu.
Ar fi fost interesant sa faca "reportaje" din astea si in Parlament.

Atunci spaima mare, emigrari in masa, etc. :)

Care sunt radacinile prostiei?

Lipsa fricii de Dumnezeu?Din putinele mele cunostinte despre lumea in care traim, am observat ca oricate cunostinte am avea intr-un domeniu, oricata inteligenta matematica, psihologica etc etc, daca nu exista teama sanatoasa fata de Divinitate, ajungem sa o cam luam pe aratura din toate punctele de vedere.Chiar era o vorba: "Intelepciunea incepe cu frica de Dumnezeu".

In ziua de azi se pune mai mult accentul pe inteligenta cam deloc pe intelepciune.

Iar si mai recent, mai pretuita/promovata este prostia.

Ca modele sociale sunt prezentati oameni extrem de stupizi dar cu stare materiala, pozitie sociala, etc.

Ideea care se insinueaza e mai mult decat evidenta, cred.

Corect..si prostul nu-i prost daca nu se fuduleste...multa prostie si lauda de sine cat incape.

Şi pentru că Ahil a făcut mai deunăzi vorbire despre neaoşul Bulă, să vă spun cum a ajuns acesta de pomină:

Umblă vorba că la împărţirea însuşirilor către creaturi, Bulă a ajuns ultimul, iar Dumnezeu i-a spus: "Am împărţit tot ce era de împărţit, mi-au mai rămas doar frumuseţea şi prostia. Pe care din dele două o doreşti ?"

La care Bulă, după un moment de gândire, a replicat: "Doamne, mai bine dă-mi prostia, că frumuseţea-i trecătoare...."

Sau, in sens invers: unde (ne) duce prostia?

Unde vrem...:) mi-am adus aminte tot de o faza de asta dintr-un filmulet cu "destepti".Reporterul il intreba pe unul in ce an ne aflam, la care omul raspunde prompt"In ce an zic eu." :)
Pai vezi, omul nu-si face probleme, nu-si pune intrebari existentiale, nu-si bate capul cu ce nu-l vizeaza in mod direct...asadar e fericit.Zau ca ignoranta cateodata asigura fericirea...
Ce nu stie n-are cum sa-i faca rau...:)

Oh, nuuuu!!!

Dacă deranjează referinţa la procesele cognitive, putem aduce o altă povestioară:

Un călător vede, în dreptul stânei, un baci sprijinit meditativ în boată. Se apropie şi îi dă bineţe:

- Ce faci bace, şezi şi cugeţi ?

- Apoi.... numa şed....

https://www.youtube.com/watch?v=17G5u6obrTY

Asta, da ridiculizare!

Da,cred ca asta e raspunsul corect:lipsa fricii de Dumnezeu.Foarte interesant frica lui Dumnezeu e inceputul intelepciunii ,iar lipsa ei e inceputul prostiei,deci e un fel de granita.Acum mergand si mai departe spre radacinile prostiei ,apare o noua intrebare : care e radacina lipsei fricii de Dumnezeu?Ar putea ca prostia si lipsa fricii de Dumnezeu sa se nasca una pe alta,fiind alternativ cand mama ,cand fiica?

In discutia dintre cei doi ganditori mi-a placut cum au presarat ei gluma, ironia, bascalia in discutia despre prostie. Au facut-o asa cum fac ei mai mereu - precum bucatarul priceput care lasa un praf de sare peste bucate, cu masura.
http://www.cumgranosalis.biz/

Cum vi s-a parut dialogul dintre Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu?

Aaaa, da, poate.... Acuma nu stiu cat e de curajos actul (poate ar fi daca m-ar stapini vreo frica, niste frici, stiu eu?...), mai degraba e vorba despre o deprindere/ o obisnuinta. Defect profesional, printre altele.

Apropos, am remarcat de mai multe ori pe forum tendinta noastra de a expedia subiectele undeva in eter, in oriunde, in altul. Si totodata sesizez si practic si eu, prin invatare sociala, fir-ar sa fie, respingerea atitudinii de a vorbi despre defectele tale, despre ceea ce te necajeste la tine.
Exceptind situatia cand un om nu se mai satura sa se laude (sic!) cu defectele si pacatele lui, in rest cred ca exercitiul cunosaterii si dialogului pe teme privind conditia omului, tocmai pe aici cred ca trebuie sa se invarta: pe la mine/despre mine, in oarece masura.

Cred ca prostia omului consta, de la o varsta incolo, si in incapacitatea de a intelege rostul si de a practica martusirea, analiza de sine. Toata lumea vorbeste asa, la modul "obiectiv", despre lucruri, iar de nu face asta isi injura si spurca interlocutorul, lumea, pe Dumnezeu.
Cred ca e o prostie cu radacini adanci in frica. O frica, la noi, generalizata si mentinuta prin mecanisme sociale complexe si greu de controlat.

Poftim kultura!...:)

P.S. Mie mi se pare posibil sa vorbim despre prostie si in termeni de pacat. Sau de dispozitie pacatoasa. Poate ca prostia e o ipostaza a mandriei sau e un factor cheie al acesteia. Desi cred ca exista si prostia inocenta, sublima... Prostia ne-istetului, prostia ne-smecherului, prostia ingerului. Da, trebuie ca se manifesta o prostie a ingerului, a sfantului, fara de care lumea asta desteapta si curvita nici nu ar mai putea exista.

Puric, presedinte cu un parlament de plosnite (zice...:)), imi pare ca incearca sa dea o lovitura prostiei, macar prin preocuparea pentru intrebarea "cine suntem".

https://www.youtube.com/watch?v=oG-tYwVn7x8
Activistul de partid ia totul pe cont propriu - zice Puric.
Iar frumosul se identifica in adagio, nu in presto...

Pornind de la tema topicului, ma gandeam: oare, in Cartea Sfanta, intalnim tratat subiectul prostiei ? Il intalnim si, asa cum era de asteptat, mai ales in Cartile Sapientiale.

Iata ce spune Eclesiastul la 7:25 : "Şi eu m-am silit şi inima mea a cercetat şi a urmărit ştiinţa şi înţelepciunea şi buna chibzuială şi mi-am dat seama că răutatea este o nebunie, iar prostia este zănatică răutate."

Vedem, deci, ca in Cartea Ecleziastului (al carei autor vizibil a fost, dupa cum se stie, cel mai intelept dintre oameni) prostia este defininta altfel decat ne grabim noi sa o definim, in optica profana, ca lipsa a inteligentei. Aflam ca prostia este o maladie spirituala din categoria nebuniei. Dar o forma agravata a acesteia: este o nebunie zanatica.

Acuma, daca citim versetul in contextul lui (adica intregul capitol 7), vedem ca, la randul ei, nebunia este privita altfel decat o privim noi. Nebunia, pentru Ecleziast, inseamna "sa mori inainte de timpul tau" (7:17). Act de libertate, nebunia tine, asadar, de o optiune fundamentala. Care sa fie aceasta ? "Nu este Dumnezeu: cugeta nebunul in inima sa" ne raspunde Psalmul 52.

Nebunia, si forma ei zanatica, prostia, sa fie, asadar, acelasi lucru cu ateismul ? Nu neaparat. Multi sunt prostii care au credinta in Dumnezeu. Numai ca acest Dumnezeu al prostilor seamana, surprinzator de bine, cu "Dumnezeul filosofilor". Prin acest "Dumnezeu al filosofilor" intelegem contrariul lui Dumnezeu cel Viu. Dumnezeul filozofilor este atat de mare, incat a creat lumea si acum o priveste detasat. Daca nu cumva neglijent. Cata atentie dam noi furnicilor din musuroiul de la o azvarlitura de bat de casa, atata atentie da si dumnezeul filosofilor celor pe care i-a creat. Tragand concluzia simpla, care se impune (dar care scapa filosofilor), prostii credinciosi fac optiunea fundamentala de a se comporta ca si cand Dumnezeu nu ar exista. Ultimele realitati ? Moartea, judecata, raiul si iadul ? Exista, cum sa nu! Dar sunt departe. O sa existe. Deocamdata, ce avem in fata ochilor, sunt solzii realitatii imediate. Azi sa ne descurcam, maine vedem noi! Astfel, ajungem de unde am plecat: prostia este contrariul intelepciunii. Dar intelepciunea inseamna nu a sti mult, ci inseamna a sti ceea ce conteaza cu adevarat.

Poate o educatie deficitara, care se propaga din generatie in generatie, lipsita de coerenta, in care copiii sunt feriti de consecintele faptelor lor.Ar putea fi acelasi lucru: absenta fricii fata de Dumnezeu, cu absenta fricii de consecinte.Cred ca, in prima faza, felul in care ne raportam la Divinitate are legatura direct proportional cu felul in care ne raportam la persoanele importante din copilaria noastra.Lipsa de respect, teama( sanatoasa), iubire fata de Dumnezeu este in primul rand lipsa acestor sentimente fata de parintiisi cei care ne-au crescut.Si mai tarziu, la maturitate, degenereaza in lipsa acestor sentimente(in grade diferite), fata de noua familie pe care o intemeiem.De aceea vedem oameni la care, indiferent de religie de care apartin(cred eu), revolta si lipsa apropierii fata de parinti se va transforma in revolta si lipsa de iubire fata de ce e sfant in lumea asta.Sau se va transforma intr-o intelegere gresita, deformata, a religiei si o raportare eronata la ea( exemple: apartenenta la diverse secte dubioase, bigotism etc).

Simplificat: radacinile lipsei temerii fata de Dumnezeu sunt bazele unei educatii gresite.Ceva de genul: ce a fost mai intai, oul sau gaina?

Culmea e ca, pana la un punct, e foarte buna. Dar cine poate stapani limanul dincolo de care o astfel de absenta devine catastrofala?

P.S. Si totusi... Oare Adam si Eva aveau in vedere tocmai consecintele atunci cand ezitau sa muste din mar?... Nu de alta, dar a venit cineva si i-a linistit in privinta consecintelor...
Eu ma tem, insa, ca smecheria vicleanului tocmai asta a si fost: le-a intins nada consecintelor, ca ei sa aiba ce rasuci, ce sa reinterpreteze si sa nege...

Ma bate gandul ca Dumnezeu, cand le-a dat porunca, nu despre consecinte nefaste le-a vorbit copiilor (desi, daca ne luam dupa litera textului, asa poate parea), ci despre altceva... Cred ca tema discursului a fost alta.
Risc si spun: le-a vorbit despre faptul ca intre ei si El va veni intr-o zi sa se bage altcineva, sa se insinueze serpeste printr-un alt discurs. Despre venirea unui duh strain le-a vorbit, cu anticipare, pentru a-i pregati, pentru a le spori vigilenta. Despre dezbinare, despre fragilitatea iubirii, despre amagire. Despre curvie, cred eu, le vorbea lor Dumnezeu.
Evident, acum, cu toate consecintele care decurg din aceasta...

Cu mult mai tarziu, un scriitor avea sa dea, cred, tocmai pe aceasta tema, o carte tulburatoare: "Cronica unei morti anuntate". Nu stiu daca in ea e vorba despre fatalitate, cat mai degraba de mecanismele reflexe ale unei lumi cazute, deja, in prostitutia trandava a gazduirii si ospatarii (cu toate bunatatile sufletului) unui duh strain. Duhul minciunii, duhul ne-iubirii, duhul greu de contracarat in solitudine (eroul moare singur, nu sare nimeni sa il ajute desi crima are loc in mijlocul satului, in fata portii!), al ucigasiei.

Lipsa fricii de consecinte la copil, dpdvd educational( ca despre asta vorbeam), e distructiva, nimicitoare, pe termen lung.Impinge la tot ce e mai rau, inclusiv la adictii.Cine poate trasa linia dintre un echilibru interior, spiritualetc etc, si o catastrofa din toate punctele de vedere?Educatia: si nu atatcat cea vorbita( iata cum vorbele pot fi manipulatoare chiar si aici, cu fiintele pecare le iubim cle mai mult( copiii nostri), ci educatia care se reflecta in faptele noastre, in felul in care ne traim viata, noi, parintii: simtul masurii in fiecare zi traita, raportarea continua la un sistem sanatos de valori si multe alte lucruri, care infaptuite armonios, reprezinta relatia noastra in totalitate cu Dumnezeu.Din punctul meu de vedere, asta e cel mai inalt grad de inteligenta al unui om.Restul...cunostinte, formule stiintifice, filozofice etc...La ce folosesc, fara contextul care sa le faca infinite? La nimic.E strict parerea mea, cu mentiunea ca si eu sunt departe de idealul spiritual al unei fiinte pe care il conturez, si eu ma lupt ca toata lumea( sau uneori, mai abitir decat ceilalti) cu limitarile mele.Deaspe Adam si Eva nu mai comentez.Asa cum spuneam mai demult, cuvintele se pot transforma foarte usor in instrumente manipulative si incerc sa despic cat mai putin firul in patru, nu de altceva, dar imi fac in primul rand rau mie, si apoi si celor care mai citesc pe aici si s-ar putea sa ma creada.Prefer doar sa imi impartasesc din trairile personale.

Asadar, educatia corecta e sa aplici cateva principii foarte simple,nimic stufos,nimic complicat.Adevarul e simplu,dar prostia bat-o vina...
Crezi ca daca fiecare ar incepe sa-si arate public lenjeria murdara ar fi un lucru pozitiv? Ar fi ca si "educatia" sexuala la gradinita.Lasa-i pe altii sa vorbeasca despre defectele tale si nu-i contrazice chiar daca n-au dreptate...iar tu nu privi la defectele altora...ca sunt molipsitoare.

Pai asa se face? Isi arata lenjeria (murdara) intre ei?....:)

Stiu si eu...
Poate ca nu de contexte avem, la nesfarsit, nevoie. Nu e oare lumea o fabrica specializata in a furniza la nesfarsit contexte?
Cred ca suferim de o boala numita "amanarea textului, de grija contextului"...:)

Crezi? Tu sigur suferi de boala numita "cautarea pretextelor pentru compunerea textelor"... :)

Vai, multumesc, multumesc frumos!
Ei, am luat-o si eu de la altii...:)

:21:...deci sunt molipsitoare...dar ,paradoxal,tu vrei sa auzi mai multe defecte ,ca sa ai toata colectia...

Poate aveti si dvs. dreptate.Dar daca asta e viata?Pana la urma, ce se alege de un copil in lumea asta, fara contextul unui camin cald, iubitor si sigur?Sau ce e o femeie, fara contextul unei familii?Sau ce e de un om, fara apartenenta la o credinta, grup social, la o tara etc.Peste tot numai contexte.Au si ele rostul lor.E tare rau sentimentul de dezradacinare si de insingurare, cand simtim ca nu ne potrivim nicaieri.

Propun, in lipsa unei glume bune, un respiro...:)
Printre altele, ar fi de discutat daca astfel de lucruri (muzica, arta in general) nu sunt, deja, un antibiotic impotriva spectrului larg al virusilor prostiei.
Dincolo de rase, de epoci: muzica!

https://www.youtube.com/watch?v=cd1FmDleuzk

Bun respiro, Ahil...muzica vindeca multe..de ce nu ar vindeca si prostia?Eu personal il prefer pe Richard Clayderman
https://www.youtube.com/watch?v=65EE7hTWq18