Miezul noptii-Impartasire
 

Unii preoti zic ca nu ai voie sa mananci dupa ora 12 noaptea cand te impartasesti. Altii zic ca e suficient sa nu mananci 8 ore . Care are dreptate ? Crestinii din primele veacuri se impartaseau si seara . Dar dupa acea "reforma" ,cred ca parca era a Sf. Pavel, cu luarea impartasaniei pe nemancate , Liturghia se mai tinea seara , pe ascuns ?
Si daca chiar esti o persoana evlavioasa , daca din gresala uiti si bei putina apa in acea noapte , te mai poti impartasi ? Chiar te desparte o gura de apa de Trupul si Sangele lui Hristos , luata neintentionat (intentionat sigur ca e pacat ) ?

Preotul care ţi-a dat dezlegare ştie cel mai bine să te sfătuiască, nu mai întreba lucruri de-astea pe internet, fiindcă cineva trebuie să-ţi inspire încredere şi responsabilitate pentru a-i urma sfatul.

"Reforma" cu împărtăşirea pe nemâncate e mult mai nouă decât le convine unora să creadă. A fost la început regulă monahală izolată, apoi, cu timpul, s-a implementat în tot creştinismul răsăritean. Iar dezlegarea pentru împărtăşire, ca să nu mai pomenesc de cele trei zile de post premărgătoare sunt invenţii pioase ruseşti de prin secolul al XVII. Toate aceste obiceiuri devenite legi, au avut ca rezultat paradoxul bisericilor pline de catehumeni botezaţi şi spectatori la Sfânta Liturghie. Dar asta-i altă poveste...!

Dacă poţi, încetează să mai deschizi topicuri noi pentru orice întrebare! Vezi unde au mai chestionat şi alţii lucruri asemănătoare, şi pune întrebările acolo.

Dupa reforma pe namincate si pe nebaute nu ar fi exclus sa vina, in aste vremuri tulburi, si reforma pe nevorbite, pe nelucrate, pe neimbracate, pe negandite.
Mai ales asta, reforma pe negindite, imi pare ca are tot mai mari sanse sa rasara din lutul pregatit al noii primaveri, cu iz apocaliptic...
Doar reforma aia pe iubite si pe ascultate, cu chibzuinta, intarzie sa apara.

Stai că avem pe aici un frate (cu pretenţii) care vorbea de minim cinci zile de post înainte de a te împărtăşi. :)

cel mai bine vorbesti chestia asta cu preotul care iti este duhovnic

Deci dacă mă împărtăşesc de Izvorul Tămăduirii, trebuie să ţin post toată Săptămâna Luminată, inclusiv Duminica Învierii?

[quote=vladalexandruuhisem;613866
Si daca chiar esti o persoana evlavioasa , daca din gresala uiti si bei putina apa in acea noapte , te mai poti impartasi ? Chiar te desparte o gura de apa de Trupul si Sangele lui Hristos , luata neintentionat (intentionat sigur ca e pacat ) ?[/QUOTE]

Sigur ca nu.
Mai ales apa :)

De la mancare am mai auzit sa se lacomeasca oamenii si sa dea in alte patimi diverse, dar de la apa niciodata.
Poate doar cu spirt in ea :24:

Sigur, acum daca parintele duhovnic are alta parere fa cum zice el, nu e sanatos pentru mersul relatiei sa te dai mai priceput in cele duhovnicesti decat el :)

Da, dacă ar fi să respecţi regula respectivă. Mai mult, regula îţi mai dă dezlagare la împărtăşire peste 40 de zile, deci, îţi poţi lua adio de la posibilitatea împărtăşirii de Izvorul Tămăduirii dacă te-ai împărtăşit de Înviere. Să nu mai vorbim de faptul că după Duminica Învierii urmează alte două zile de sărbătoare în care eşti prezent la Sfânta Liturghie ca şi creştin şi nu ca spectator. Şi nu văd de ce nu te poţi bucura (decent) de Duminica Învierii şi a doua zi să te împărtăşeşti (cu binecuvântarea duhovnicului).

Si azi sunt credinciosi care se impartasesc la slujba de seara (mai ales in post). Aceia ajuneaza toata ziua, pana se impartasesc.
Cum vedem si in Sfanta Scriptura, in primii ani credinciosii luau Sfanta Impartasanie fara o pregatire, chiar si dupa masa. Dar Sfantul Apostol spune ca multi s-au imbolnavit si unii au si murit din cauza ca luau Sfanta Impartasanie oricum. De aceea, spune si Parintele Calciu, s-a adoptat o perioada de cateva zile de post si rugaciune inainte de Impartasire (daca nu se facea in timpul postului), inclusiv ajunarea de cateva ore inaintea impartasirii. Din cate stiu eu ajunarea include si apa.

Cătălin, un preot în Duminica Învierii, după ce a slujit şi, evident, s-a împărtăşit, ţine post ţinând cont că a doua zi urmează să slujească şi să se împărtăşească?

Sunt mai degraba inventii ale unor teologi contemporani (Parintele Pruteanu ajungand pana la a nega existenta Sfintei Maria Egipteanca pentru ca nu s-a impartasit des), care au facut studii partizane, ignorand ceea ce contrazicea conceptia lor.
Legat de postul inainte de Impartasire (tocmai de aceea e recomandarea cu Impartasirea de minim patru ori pe an, in timpul marior posturi), iata de spune Sfantul Ioan Gura de Aur, cu mult inainte de crestinarea rusilor:
"Când aveţi a vă apropia de masa aceasta înfricoşătoare şi dumnezeiască şi de Sfintele Taine, să faceţi aceasta cu frică şi cu cutremur, cu conştiinţa curată, cu post şi cu rugăciune."
Si "Iar tu, mai înainte de a te împărtăşi, posteşte, ca să te arăţi vrednic de Împărtăşire;"
Liturghierul spune ca se poate impartasi cineva si mai des decat in cele patru posturi, cu cnditia sa posteasca inainte: "Iar de vor vrea sa se apropie de Sfanta impartasanie si afara de cele patru posturi obisnuite, sa posteasca mai inainte... si sa se pregateasca dupa randuiala, prin marturisirea pacatelor..." (Liturghier, ed. 1987, p. 442).

Dar preoții țin post sâmbăta?

Din cate imi amintesc Parintele Cleopa spunea de cinci zile de post, dar majoritatea preotilor recomanda doar trei zile.

Până ajungi la pregătirea lui Pruteanu în materie de istorie liturgică, ai nevoie de încă cel puţin o viaţă şi un creier mult mai dezvoltat în a pricepe lucruri ce ţin de profunzimea teologiei creştine. Şi eliberat de obsesii confesionaliste, evident.
Şi ca să citezi din Sfântul Ioan Hrisostom, demonstrează-mi întâi că ai citit măcar o treime din opera lui, cu încadrarea acesteia în epocă şi stăpânirea terminologiei hrisostomiene.

Pregătirea pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine nici nu mai trebuie evidenţiată, creştinii responsabili cunosc faptul că nu se pot apropia de potir în chip nevrednic. Iar postul cuprinde multe lucruri, nu doar clişeele vehiculate astăzi mai peste tot.
Deci care-i problema ta, alta decât să te tot bagi aiurea în discuţii?

nu se tine post in saptamana Luminata si niciodata Sfanta impartasanie nu este conditionata de post

Daca Parintele Pruteanu contrazice ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur (si ceilalti sfinti, ca nu doar sfantul tinea post) si ce spune Predania Bisericii nu inseamna ca trebuie sa faca cineva mai multe studii si sa-i creasca capul ca sa nu mai vada adevarul. Dar nu e vorba doar de Parintele Pruteanu, domnia sa a preluat ideile de la altii, doar ca cautat argumente sa le sustina. Uite raspunsul Parintelui Gheorghe Calciu tot la un astfel de articol al unui preot din SUA: http://www.crestinortodox.ro/credint...ciu-69884.html
Citatele le-am luat din lucrarea Parintelui Cleopa.
Aici suntem amandoi de acord, dar teologii care propaga aceste idei sustin ca nu e nevoie nici macar de spovedanie inainte, ca oricum suntem toti pacatosi si Impartasania te curata de pacate, nu trebuie sa fii curatat inainte. Din nou, contrat a ceea ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur (citat luat tot din lucrarea Parintelui Cleopa, ca sa nu mai discutam contextul): "Când auzi zicându-se «Sfintele Sfinţilor», să ştii că aceasta înseamnă că dacă nu este cineva sfânt, să nu se apropie. Nu numai curat de păcate, zice, ci sfânt, că pe cel sfânt nu numai izbăvirea de păcate îl face astfel, ci venirea de faţă a Duhului Sfânt şi bogăţia faptelor bune."
Daca in primii ani nu era o regula la Impartasirea cu Sfintele Taine, pentru ca multi se imbolnaveau si unii mureau (cum spune Sfantul Apostol) s-a adoptat o pregatire prealabila, cateva zile de post si rugaciune. Apoi s-a trecut de la spovedania publica la spovedania inaintea preotului inainte de Impartasire. Aceasta este un minim necesar, pentru ca ca spovedania curata de pacate pe credincios. Biserica stie mai bine ce face, nu trebuie sa se reformeze, ajungandu-se iar la multi se imbolnaveau si unii mureau.

Părintele Pruteanu nu contrazice pe Ioan Gură de Aur şi nici predania, ci doar prejudecăţile google-liştilor infatuaţi care se bagă în discuţii cu mult peste capacitatea lor de înţelegere.

Postul recomandat de Ioan Gură de Aur este cu totul altceva decât legiferările recente referitoare la Împărtăşirea cu sfintele Taine. Sfântul n-ar fi acceptat niciodată împărţirea timpului vieţii în trei zile în care mimezi viaţa curată şi restul timpului cu dezlegare la destrăbălare. Logica celor trei zile este fariseică, contraproductivă creşterii duhovniceşti, minimalistă şi semn de slăbire gravă a credinţei.

Un exemplu de vorbire a lui Ioan Gură de Aur despre post:

"Că nu numai vremea postului, ci şi amintirea lui poate să ne aducă foarte mari foloase. Şi după cum cei dragi ai noştri, nu numai dacă sunt de faţă, ci şi dacă ne vin în minte, ne umplu de multă bucurie, aşa şi zilele postului, şi slujbele, şi petrecerea simplă, şi toate celelalte bunătăţi care ne-au rodit din el, ne veselesc din pomenirea lui. Dacă adunându-le în cuget pe toate acestea, ne aducem aminte de ele, mari roade vom dobândi şi în vremea de acum. Acestea vi le spun nu ca să vă silesc să postiţi, ci ca să vă înduplec să nu vă desfătaţi, nici să aveţi o dispoziţie lăuntrică ca a celor mai mulţi dintre oameni, dacă mai trebuie numiţi oameni cei care au o asemenea micime de suflet, încât, ca nişte scăpaţi din lanţuri şi de temniţă grea, zic unii către alţii: „Greu am mai străbătut marea postului”. Alţii însă, mai slabi de cuget decât aceştia, se tem până şi pentru următorul Post al Paştilor.
Şi acesta vine din faptul că, în toată cealaltă vreme, se dau pe ei înşişi cu toată puterea la desfătări şi neînfrânare şi beţie. Dacă ne-am îngrijit să petrecem celelalte zile [care nu sunt din vremea postului] în chip cuviincios şi cu blândeţe, dacă am dorit postul care a trecut, atunci şi când va veni următorul, îl vom primi cu mare bucurie. Căci ce bunătate nu ne vine din post? Toate sunt pline de linişte şi pace curată. Oare nu şi casele sunt eliberate de tulburare şi alergătură şi de toată agitaţia? Dar mai înainte de case mintea celor ce postesc se bucură de această liniştire. Şi tot oraşul urmează [apoi] bunei rânduieli a minţii şi a caselor. Că nici seara nu se mai aud cântăreţi, nici ziua agitatori şi beţivi, nici cei ce strigă ori bătăioşi, ci peste tot se poate vedea multă liniştire. Dar acum nu este aşa, ci de cum se crapă de ziuă, ţipete şi tulburări şi alergături ale bucătarilor şi osteneală; fum cu duiumul şi în casă şi în cugete; în noi patimi care ne ard dinăuntru; flacăra din poftele nelalocul lor ne este aprinsă de desfătare." (Omilii despre educaţia copiilor)

Mihai, mulţumesc. :)

Dacă te-ai folosit, mulţumirea e de partea mea!

Un nou citat care nu are nicio legatura cu ceea ce discutam. Inca de cand am vorbit prima data cu tine am observat ca dai citate pe care nu le intelegi ori din lipsa cunostintelor, ori nu intelegi ce scrie (sau ambele). Unde scrie sfantul ca postul nu e la fel ca postul din zilele noastre? Mai ales ca aminteste de postul Sfintelor Pasti. Sfantul spune exact ce afirma in prima fraza: "Că nu numai vremea postului, ci şi amintirea lui poate să ne aducă foarte mari foloase." Vorbeste de posturile mari si de faptul ca binefacerile lor se intind si peste perioada de dupa post. Sfantul ii indeamna sa ramana cumpatati si dupa ce se termina postul. " Dacă ne-am îngrijit să petrecem celelalte zile [care nu sunt din vremea postului] în chip cuviincios şi cu blândeţe, dacă am dorit postul care a trecut, atunci şi când va veni următorul, îl vom primi cu mare bucurie."
Nici nu am zis ca sfantul spune de trei zile, probabil erau mai multe zile in acele vremuri. Preotii de azi spun de trei zile, daca nu iti convine si vrei sa reformezi Biserica du-te si cere-le socoteala, editeaza alte carti de cult, nu-mi spune mie ca doar eu as sustine asa ceva.

Nu are legătură pentru că nu o vezi tu. Iar dacă tu eşti orb n-ai cum să-ţi dai seama dacă alţii văd şi ce văd....

În acele vremuri oamenii se împărtăşeau mult mai des, foarte des. Ţinând cont de ceea ce spui, omenii, practic, erau înr-un post continuu.

Preoţii din vremurile noastre susţin cee ce au învăţat şi cum au fost formaţi. Nimeni nu a afirmat că doar tu susţii postul de trei zile.

E un alt mit creat de cei care au facut referate partizane, nedand si citatele care ii contraziceau. Spunema si in discutia din trecut ca aproape toate afirmatiile din referatul Parintelui Pruteanu sunt partizane si nu reflecta realitatea (de fapt sunt luate de la altii, nu sunt doar ale domniei sale).
Iata ce spune tot Sfantul Ioan Gura de Aur legat de impartasirea credinciosilor din acea vreme: "Mulţi cu Tainele acestea o dată într-un an se împărtăşesc, alţii de două ori, iar alţii de mai multe ori. Deci către toţi ne este nouă cuvântul, nu numai către cei de aici, ci şi către cei ce şed în pustie (pustnicii). Că aceia o dată în an se împărtăşesc, iar de multe ori după doi ani”
Deci se impartaseau cam la fel ca cei de azi, ba chiar mai rar. E adevarat ca la inceput se impartaseau in fiecare zi, fara vreo pregatire, dar aceasta practica a fost schimbata nu pentru ca Biserica ar fi luat-o in sens gresit, cum spun cei ce propaga aceste lucruri, ci pentru binele credinciosilor, pentru ca multi se imbolnaveau si unii mureau, cum spune Sfantul Apostol. Parintele Calciu explica aceste lucruri, nu le zic de la mine. Pe timpul sfantului Ioan vedem ca deja nu mai exista practica impartasirii in fiecare zi. Si se tinea o perioada de post si rugaciune inainte de Impartasire. Ca sa fiu corect, mai vedem ca inca nu se introdusese spovedania particulara inainte de impartasire, aceasta se introduce peste cativa ani.
Protestantii au ideea intoarcerii la primele secole si faptul ca Biserica a gresit de atunci. Nu, tot ce invata Biserica e corect, noi trebuie doar sa aducem contributia noastra la mantuire, prin fapte si rugaciune, nu sa reformam invatatura si practica Bisericii, ca e imposibil sa fi gresit sute de ani.

Nu pot decât să mă amuz la ce concluzie ai ajuns. Aş putea să-ţi dau nenumărate citate din care reiese clar că se împărătăşeau des creştinii primelor veacuri, dar am ajuns la concluzia că nu are nici un rost.

"Multe ca acestea se fac şi astăzi. Fiindcă preoţii nu ştiu pe cei păcătoşi şi nevrednici a se împărtăşi de sfintele Taine, Dumnezeu face aceasta de multe ori, căci îi predă pe aceia Satanei. Când se întâmplă boli, sau curse, sau alte nenorociri de felul acestora, pentru aceasta se întâmplă. Aceasta o şi spune Pavel, zicând: „De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit”. (I Corinteni 11, 30) „Şi cum se întâmplă aceasta, zici tu, dacă noi ne apropiem de sfintele Taine o singură dată în cursul anului?” Apoi acesta este răul cel mare, că tu hotărăşti vrednicia apropierii de sfintele Taine, nu după curăţia cugetului, ci după intervalul de timp, şi crezi că aceasta este evlavie, de a nu te apropia de multe ori în cursul anului de Sfânta împărtăşire, neştiind că, dacă te apropii cu nevrednicie, fie chiar numai o dată, aceasta îţi pătează şi înfierează sufletul; iar dacă te-ai apropiat cu vrednicie, fie chiar şi numai o dată, ţi l-ai mântuit.
Îndrăzneală nu este a te apropia de multe ori în cursul anului, ci a te apropia cu nevrednicie, fie chiar şi o singură dată în tot timpul anului. Noi însă ne găsim în aşa stare de ticăloşie şi îndobitocire că, deşi în cursul anului facem mii de rele, totuşi pentru îndepărtarea de acele rele nu avem nici o grijă, ci credem că ne este de ajuns a nu îndrăzni să ne apropiem des de trupul lui Hristos, sau să ne apropiem cu batjocură, neînţelegând că cei ce L-au răstignit pe Hristos, o singură dată L-au răstignit. Dar oare, fiindcă o singură dată L-au răstignit, păcatul lor este mai mic? Şi Iuda, o singură dată a vândut pe Hristos! Dar cum? Oare faptul acesta l-a scăpat de răspundere? De ce faptul acesta să-l îndeplinim numai o dată, şi la un anumit timp în cursul anului? Timp de apropiere să ne fie nouă curăţia cugetului. Nici o deosebire nu este între Pască şi Taina ce acum se săvârşeşte; unul şi acelaşi lucru este, fiind acelaşi har al Duhului, aşa că Pasca aceeaşi este. Ceea ce grăiesc acum o ştiţi voi cei iniţiaţi în Taine. Şi Vineri, şi Sâmbătă, şi Duminică, şi în ziua mucenicilor una şi aceeaşi jertfă se săvârşeşte. „Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni.” (I Corinteni 11, 26). Nu prescrie tu, sau, mai bine zis, nu mărgini într-un timp anumit Jertfa cea fără de sânge. „Apoi, zici tu, cum de se numeşte atunci Pască?” Pentru că atunci a pătimit Hristos pentru noi.
Deci, nimeni să nu se apropie de acea Jertfă în alt mod, iar de aceasta în altul, fiindcă o putere este, o valoare este, un har este, unul şi acelaşi trup este; nu doar că aceea este mai sfântă decât aceasta, sau că aceea este inferioară acesteia. Lucrul acesta îl ştiţi şi voi, nimic mai nou văzând aici, afară doar de vălurile (perdelele) acestea împodobite, şi de strălucirea mulţimii. Zilele acelea au poate ceva mai mult decât acestea: atunci a început ziua mântuirii noastre, căci în acea zi S-a jertfit Hristos; dar în privinţa Tainelor, nici o altă preferinţă nu are una asupra celeilalte.
Şi apoi, când tu te apropii de hrana aceasta preţioasă, îţi speli gura; şi când voieşti a te apropia de hrana cea duhovnicească nu-ţi speli sufletul, ci te apropii plin de necurăţie? „Nu sunt de ajuns, zici tu, cele patruzeci de zile de post, pentru a curăţi de păcate chiar şi pe cel mai încărcat cu ele?” Ce folos este, spune-mi, când cineva, voind a curăţi un loc, aruncă acolo mirodenii, iar după câtva timp de la aruncarea mirodeniilor el pune bălegarul; oare n-a dispărut mirosul cel plăcut? Aceasta se petrece şi cu noi. Ne-am făcut vrednici de a ne apropia de cele sfinte după puterea noastră, apoi iarăşi ne murdărim pe noi înşine. Aceasta o spunem şi pentru cei ce pot să se cureţe în timpul celor patruzeci de zile.
Deci, iubiţilor, să nu ne lenevim spre mântuirea noastră. „Ca un câine care se întoarce unde a vărsat, aşa este omul nebun care se întoarce la nebunia lui.” (Isus Sirah 34, 26; Pildele lui Solomon 26, li) Vă rog să vă străduiţi, ca să nu rămână zadarnică osteneala noastră. Căci numai astfel ne vom putea învrednici de bunurile cele făgăduite nouă. Cărora fie cu toţii să ne învrednicim, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine mărirea, puterea şi slava acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin." (Sfântul Ioan Gură de Aur - Omilia V "Împotriva celor ce se apropie foarte rar de Sfintele Taine"

Multumesc pentru postare, Mihai...:)
Ingaduie sa fac si eu o marturisire, acum. Poate iti gasesti putin timp sa imi dai si un raspuns la ea.
In urma cu ceva vreme am mers la parintele duhovnic si l-am intrebat daca ma pot impartasi. Imi parea ca inima mea tanjeste, ca sunt in ipostaza potrivita pentru impartasire.
Parintele m-a intrebat, cu toata seriozitatea (si caldura) daca ma cred pregatit...
Am ezitat, am spus ca nu cred ca sunt pregatit. Si nu m-am impartasit.
Apoi am fost, o vreme, bosumflat pe parintele. Bosumflat ca un copil.
Iar azi, cu atat mai mult cu cat in ultima vreme am avut cateva intamplari revelatoare pentru starea mea, inteleg inca mai mult cat de pregatit eram...:) Si parca nu mai sunt bosumflat pe parintele, ci ma simt (ne)rusinat si tare prostut.

„Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. ” (1 Cor. 11:28)

Dacă găseşti ceva în tine care te împiedică, te duci şi te spovedeşti. E adevărat că unii preferă să arunce toată responsabilitatea pe capul duhovnicului, dar răspunderea nu-i a lui, ci a celui care se împărtăşeşte. Şi eu am păţit ceva asemănător la începutul relaţiei cu actualul părinte, atunci când i-am cerut, ca tot creştinul obedient faţă de datini, binecuvântare pentru împărtăşanie. Mi-a răspuns: "te-am oprit eu?". După o vreme, mi-a explicat că duhovnicul opreşte de împărtăşanie, în anumite condiţii, iar dacă n-ai primit un asemenea canon, nu mai trebuie să ceri o mie de binecuvântări. Aici fiecare face cum i se spune, dar înainte de toate conştiinţa ta e prima sită pe care trebuie să treci până la Potir.

Ihim....
Se pare ca am ramas doar un copil neascultator, in toate cele...:(
Oare de ce sunt mai toti copiii lumii neascultatori?...:)

Încă o dată...mulţumiri. :)

In Omilia V (Talcuiri la Epistola intai catre Timotei) Sfantul scrie in a doua parte despre cei ce se impartasesc cu nevrednicie si fara pregatire. In special ii mustra pe cei ce se impartaseau o data pe an (de Sfintele Pasti), acestia considerand ca impartasirea o singura data ar fi ea insasi o forma de evlavie, nepocaindu-se de pacatele facute in timpul anului, mergand astfel nepregatiti la impartasanie.
Astfel, in primul paragraf sfantul ne spune ca, din cauza ca preotii nu stiu pe cei pacatosi si nevrednici de a se impartasi (nefiind inca in acea vreme spovedania particulara inainte de impartasire), "mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit", cum spune Sf. Apostol Pavel.
Apoi sfantul ii citeaza pe cei ce spun ca de ce li se intampla aceste nenorociri si lor, desi se impartasesc doar o data pe an. Sfantul le raspunde ca si o singura data daca se impartasesc tot trebuie sa fie pregatiti, pentru ca se apropie de Sfintele Taine. Nu au pacat mai mic daca se impartasesc o singura data.

De obicei preotii dau dezlegare la impartasire (sau nu) dupa spovedanie. Spovedania poate fi facuta oricand, nu exista o restrictie, doar dorinta de a nu mai pacatui. Sunt preoti (cel putin aici) care si dupa dezlegare de impartasire intreaba daca esti pregatit. Adica daca doresti sa te impartasesesti (pentru ca trebuie sa se dea impartasania cu voia celui impartasit), daca nu ai mancat de dimineata sau daca ai tinut zilele de post (daca nu e in timpul posturilor). Asadar, daca preotul a dat dezlegare nu mai e nevoie sa decidem noi daca suntem vrednici sa ne impartasim.

Cine nu a primit de la duhovnic canon sa nu se impartaseasa si vrea sa se impartaseasca, sa nu mai stea pe ganduri! Constiinta ne va spune ca suntem pacatosi, dar Hristos ne primeste! Totul e sa vrem si noi!

Pacatele grele opresc pe om de la Sf. Impartasanie iar duhovnicul va fi primul care nu ne va ingadui apropierea de Aceasta. Daca el nu ne opreste, noi de ce sa ne punem bariere pe motiv ca inca facem pacate? Pacatosi suntem, pacate nu incetam sa facem. Dar daca vine moartea si ne gaseste neimpartasiti?

Smeriti si recunoscatori sa ne apropiem de Sf. Impartasanie, cu acordul duhovnicului!

ce ai vrut sa spui aici?

Încerc să mă prind care-i legătura între propoziţia comentată şi comentariu, însă nu reuşesc...

Din partea mea, facă fiecare cum îi este rânduiala, cum simte, cum este povăţuit. Creştinismul sănătos creşte în solul fertil al relaţiilor personale, întrucât fiecare ipostas al firii umane este ireductibil la grile standard şi mecanică procedurală.
Interesant e faptul că accentul se pune aproape exclusiv pe protocolul primirii Sfintei Împărtăşanii, ca şi cum imediat după ce ne îndepărtăm de Potir Hristos ar pleca de la noi.

Nu este nicio legatura, doar mi-a placut sa-mi anexez ideile la postarea ta.

Mno, asta nu mi-ar fi trecut prin cap veci!

Cred. Asa ciudatenie mai rar vezi.

Sa auzim numai si numai de bine! :6:

Desigur, numai ca in ciuda solului fertil unii au inventat ingrasamintele.
Unde mai gasesti azi nutrimente/relatii duhovnicesti eco?

Poate ca daca fiecare membru al relatiei si-ar aminti ca el si celalalt sunt unici, ca de la Adam si Eva nu a mai fost vreunul la fel cu vreunaltul (asadar nimeni de clonat, ca nu-i nici bine nici nevoie), atunci ar putea fi vorba de relatii personale sanatoase.
Deocamdata tot e bine ca ai amintit de standarduri si proceduri, ca de un refugiu stupid al tuturor marsaviilor trandaviei, oficializate si preamarite in sistemele (nu putine) de tip totalitar.
Unde falsul ideologiei troneaza, miscare vie nu prea vad sa fie. Doar spasmele victimelor amestecate sinistru cu rasul dement al celor satisfacuti de potlogarie.

N-am prea auzit să se predice în biserici despre persoană şi relaţii personale. Posibil să fie de vină pentru această situaţie şi preluarea falsificată în discursul neoprotestant, unde personal se confundă cu individual (în formule de genul "l-am primit pe Iisus ca Dumnezeu personal").

Până la extrema "eco" te poţi mulţumi cu orice brazdă însufleţită care tinde să se elibereze de ambele brăţări ale cătuşelor mediocrităţii: legea şi fărădelegea.

Că tot am pomenit de filmul "12", iată un extras elocvent din multele lui sugestii de îngândurare fertilă:

"Legea este puternică şi constantă, dar ce poate fi făcut atunci când mila are putere mai mare decât legea?"

Persoana si individul (respectiv personalitatea si individualitatea) sunt termeni simetrici.
Simetrici, nu identici.
dar cand tendinta spre obiectualitate e puternica, atunci persoana si individul sunt acelasi lucru. x indivizi e totuna cu x persoane. Se poate contabiliza, se poate masura cu acelasi cantar de la ceapeu, pe care pui calare sacii de cartofi.
Ori sfecla.
Rosie.

P.S. Ma paste un atac de furie....