Sunt intr-un mare impas
 

Buna ziua, numele meu este Ecaterina. Sper ca intrebarea mea sa fie adecvata. Am o relatie cu un barbat, nu suntem casatoriti, iar in timpul relatiei eu m-am convins si incerc sa urmez calea lui Dumnezeu. Vreau sa renunt la tot ce inseamna necinstire in fata lui Dumnezeu. Schimbarile pe care le adopt nu sunt usor de digerat pentru el si simt ca suntem chiar in pragul despartirii. Il iubesc foarte mult, insa nu urmaresc sa-i fac pe plac pentru a-l pastra, ci mai de graba imi e mila de sufletul lui chinuit de placeri lumesti si il vreau langa mine, insa fara sa ma influenteze. El crede in Dumnezeu, insa, ca majoritatea oamenilor din ziua de azi, nu urmeaza si refuza toate randuielile bisericesti din cauza unor evenimente si embleme ce slabesc increderea in biserica. In rest e un om cu fundament bun, extreb de special, cu rani adanci din copilarie si vulnerabil viciului drogurilor in prezent. Poate fi un asa suflet salvat? Mi se rupe sufletul cand ma gandesc la durerea din interiorul lui. Desi simt ca pentru biserica noastra (poate gresesc) iubirea fata de un om cu care nu esti casatorit/a nu are mare valoare, caci aceasta legatura nu e incununata de Dumnezeu, pot face eu ceva pentru omul asta? Ma pot ruga pentru indreptarea lui? Cat de greu este ca un om sa-si vindece sufletul in felul acesta?
In linii lari, cer un sfat pentru situatia asta.

Buna ziua, Ecaterina!
Inainte de a incerca un sfat, cum ai solicitat, te rog sa precizezi despre ce "viciu al drogurilor" e vorba. Tigari? Marihuana? Heroina? Alcool? Alte substante? Si cum ti se pare ca il afecteaza pe el consumul acesta? Dar pe tine?
In al doilea rand, te-as ruga sa imi spui, atat cat crezi de cuviinta, in ce consta relatia voastra de dragoste. Concret, ce faceti voi impreuna diferit de ce ati face fiecare separat?
Te intreb asta, deoarece ar putea fi vorba despre situatia trista cand un baiat toxicodependent are o relatie cu o fata codependenta. Daca asa stau lucrurile, atunci cred ca pot sa iti recomand unele lucruri.
Astept sa imi raspunzi,
toate cele bune!
Doamne ajuta!

Buna ziua!
Este vorba de o substanta de mare risc, injectabila, foarte comuna in Anglia, aici unde locuim (locuim totusi separat, acesta nu e un motiv din care nu actionez; nu depind de el cu nimic). Daca nu este vorba de asta, e vorba de altele mai usoare. Nu se manifesta la fel de constant ca la o dependenta manifestat zilnica. Pentru scurt timp, cat substanta e activa, manifesta o stare de liniste si este o persoana foarte afectuoasa. In restul timpului, se confrunta interior cu stari de nervozitate, insa asta nu afecteaza persoanele din jur, uneori nici nu ne dam seama. Pe mine ma afecteaza indirect. Eu nu sunt consumatoare. Nefiind vorba despre iesiri violente sau ostentative pe mine ma afecteaza emotional. Cred ca aveti dreptate, acum ca ati adus vorba, da, realizez abia acum cu tristete ca este vorba de o relatie dependent-codependent...
Legat de relatia noastra, nu este una platonica.

Inteleg....
In acest caz sper sa constientizati ca e o mare problema sa va angajati la o relatie de durata (casnicie) pana cand nu se rezolva treaba asta cu substanta...
Vad o singura solutie: sa accepte lupta pentru a scapa de dependenta. Aceasta se face, desigur, prin terapie. Are nevoie de ajutor specializat. Psihoterapie, psihiatru, grup de suport (gen AA sau chiar AA).
Cu toate acestea, va previn ca daca e ce cred eu, dependenta aceasta va ramane un potential pericol pentru toata viata. Va trai mereu cu riscul unei recaderi desi nu e obligatoriu sa recada.
Imi pare rau ca aveti o astfel de eperienta. Incercati sa va folositi de ea, intrebindu-va de ce v-a ingaduuit Dumnezeu sa o traiti. Cu siguranta puteti descoperi lucruri noi despre dumneavoastra, mai intai. Va recomand sa luati legatura cu un psihoterapeut pentru a discuta despre dumneavoastra (nu despre partener).

P.S. Nu am pomenit despre cele duhovnicesti. Pe acestea sper ca le dezbateti deja cu duhovnicul.
Va doresc rabdare si intelepciune!
Doamne ajuta!

Va multumesc pentru raspuns.
Despartirea ar fi un gest egoist din partea mea?

Asta nu mai sunt in masura sa va spun, ma iertati...:)

Probabil mai degraba o recunoastere si acceptare a realitatii.

Am indoieli ca iti sta in putere sa-l indrepti, mai ales ca se pare, nu se vrea ajutat altfel decat cu seringa.

Si iubirea care spui ca o ai, este destul de problematica, este mai degraba o perspectiva ingusta asupra realitatii decat un sentiment izvorat dintr-o deplina intelegere a dimensiunilor problemei.

De altfel, viata sentimentala, de familie si caritatea pentru cei intr-o stare sufleteasca deplorabila, nu e recomandat sa fie amestecate, deoarece nu de putine ori nasc tragedii in care mai rau, pot fi implicati si copii.

Ecaterina, revin cu cateva ganduri care au sosit intre timp. Ingaduie, te rog, o completare.
Mai intai impresia neplacuta ca, limitind discutia la cateva chestiuni stereotipe din mentalitatea celor care au avut legatura cu dependente si dependenti de tot felul (cazul meu), am cam stampilat/ingustat/pocit problematica.
Nu cred ca astfel de situatii se pot "rezolva" printr-o formula sau printr-un sfat. Asta, dimpotriva, mi se pare prostie si pacat strigator la cer!
Am subliniat, totusi, propunerea de a analiza aceste lucruri, foarte serioase si semnificative, in mod asistat. Terapeut, grup, duhovnic. Asa se incepe travaliul. Ce urmeaza, Dumnezeu sa ajute!...

*
Rani adanci din copilarie avem mai toti... Dar nu toti cadem prada unor vicii serioase, mai tarziu.
Ca idee de baza, orice rani am avea, putem sa ne folosim de ele pentru a ne desavarsi. Ranile, daca nu sunt mortale, sunt o oportunitate extraordinara pentru a ne lua mai in serios si pentru a lucra la omenesc si la ...dumnezeiesc.
Noi fugim de rani prea usor... Ne speriem prea repede de ele si tindem sa le valorizam exclusiv negativ. Neinteleapta atitudine. Pe de alta parte, acordam prea mare respect ranii!.... O umplem, prin educatie si necunostinta, de vraja. De seductie, de mistere...
Nefolositor lucru!

Atat in Vietile Sfintilor cat si in biografiile altor oameni care nu au facut doar umbra pamantului, avem nenumarate exemple de oameni raniti, inca din copilarie, care au ajuns la mari masuri ale virtutilor. Sa luam aminte!

Cat priveste "salvarea", raspunsul e: categoric da! Numai sa intelegem ca salvarea (ca dealtfel si crima) e o chestiune colectiva. Incepe cu persoana in cauza, care trebuie sa accepte travaliul schimbarii si sa il poarte cum poate mai bine (nu e neaparat o chestie confortabila, poate fi deseori dificil foarte). Continua, apoi, cu implicarea semenilor si, desigur, cu ajutorul Bunului Dumnezeu.

..... Aici imi pare amuzant....:)
Capul Bisericii, Hristos Domnul este Iubire si voieste sa ne iubim unii pe altii asa cum ne-a aratat El Insusi. Revezi in Biblie, o spune de atatea ori in multe chipuri...:)

Cat priveste iubirea in stadiul ei considerat pacatos (in afara Tainei Cununiei, adica in concubinaj) - asta gasesti scris in multe carti, poti vorbi si cu duhovnicul pana te lamuresti mai bine si, desigur, vei descoperi singura lucruri substantiale pe tema asta, pe masura ce vei spori in cele bineplacute Domnului.
Bine ar fi, evident, sa te tii la curatie. Dar daca nu poti deocamdata, lucreaza la asta! Cugeta serios, intreaba, lamureste-te! Frecventeaza Biserica, tine-te de slujbe, roaga-te, posteste! Vei vedea cum te limpezesti ca de la sine.

Multumesc pentru marturisiri,
Domnul fie cu tine, cu voi!

Draga Ecaterina,
mesajul tau m-a impresionat prin acuratetea si obiectivitatea cu care ai presentat situatia in care esti implicata si pe care o descrii parca din afara si voi trece la a-ti spune parerea mea la ce ar fi bine pentru tine, lucru pe care tu deja l-ai sesizat, dar pe care il intarzii din motive parca de... "constiinta"(oare gresesc?).

-Ranile din copilarie sunt cu foarte mare risc(risc evident, garantat chiar) pentru oricand mai tarziu in viata. Tocmai dependenta asta este o dovada de neincredere pentru oricine neimplicat. Tu stii din experienta ca n-ai cum sa-l "apuci" si sa-l indrepti si de aceea pui aici intrebarea daca poate fi salvat

-Situatia asta ti-a fost data ca tu sa te salvezi si, din postarea ta, eu vad ca ai sanse mari, ba chiar esti decisa, sa faci ce trebuie pentru sufletul tau. Nu rata momentul pentru ca orice intarziere te incarca de pacat si te leaga prin pretexte de "constiinta" sa nu actionezi ca sa nu devii virtuoasa; oare cum poti fi virtuoasa in pacat? Nicicum.

-Observ dinmesajul tau un echilibru in atingerea tuturor aspectelor din sitautia ta, dar credinta lui in Dumnezeu o vad destul de fatarnica pentru ca refuza nefondat niste cai simple de urmat prin pretexte care demonstreaza reavointa. Tu esti implicata in relatia asta de mai mult timp, astfel ca te-ai legat de unele trasaturi personale frumoase ale lui, dar carentele lui sunt mai mari si tu le vezi clar, dar mai curat te vezi pe tine si e grav daca nu actionezi.

-N-ai nevoie de tratament de "grup"(psiho-...) daca din grup nu fac parte (doar) tu, duhovnicul si Iisus Hristos. Grupul ala e pentru neamuri, nu pentru crestini.

-Daca el e valoros, te va convinge prin atitudinea lui decisa sa nu te piarda. Te va castiga pe tine schimbandu-se pe el, sau se va pierde si pe el din cauza incapacitatii de a se respecta pe sine, de a se pretui; acesta va fi testul calitatilor lui.

-Tu apreciezi la el calitati pe care te temi ca nu le vei mai gasi la altcineva, insa aprecierea ta e falsificata de legatura voastra patimasa, iar daca te orientezi spre Voia lui Dumnezeu vei obtine prin Hristos toate virtutile.

Esti responsabila numai fata de sufletul tau, asadar nu poti fi egoista.

Asta din ce puţ ai scos-o?:39:

Puțul gnostic. Gnoza #v^¡¡.

Poate a vrut sa zica ca prima responsabilitate si cea mai mare o are omul fata de propriul suflet.

Daca si-l pierde incercand sa "salveze" pe altii de care sunt legati in mod patimas (chiar daca asta se numeste in mod curent "dragoste") nu rezolva nimic ba face si paguba.

Partea 1
Mie mi se pare ca vorbesti foarte detasat de "omul asta" de langa tine, cumva despre o persoana a 3-a distanta; ca si cum nu ti-ar fi partener.
Mi se pare ca ai o relatie cu el si atat.
Nu vad nici dragoste nici nimic in tine. Nu se citeste asa ceva in ce zici tu.

Zic asta pentru ca nu prea as vedea un viitor pe termen lung intre voi 2, care ar trebui sa fie asigurat de dragoste. Vorbesti de o relatie, om bun...etc, dar ai omis dragostea.
Sau esti extrem de cerebrala, sau nu-l iubesti deloc.


Partea a 2-a
Revenirea la Dumnezeu pentru tine si pentru el poti sa o faci treptat.
Nu trebuie sa-l tragi dupa tine cu forta, ar trebui sa fie ceva natural daca isi doreste.
Pe romaneste, tu fati randuiala ta duhovniceasca, nu-l bate la cap si lasa-l ca dupa exemplu tau sa faca si el, cand o sa-i vina timpul.
Posteste, roaga-te si du-te la Biserica, si o sa vada si el ca sunt bune astea.
Sa stii ca "dascalitul si pisatul" nu ajuta deloc. Ajuta exemplul personal.
Timpul construieste ce vorba distruge sa stii in unele cazuri.

Partea a 3-a
Treaba asta cu drogurile e foarte urata.
Sunt prea putine detalii date de tine. E de mult timp asa? A incercat sa se lase vreodata? Cat de dependent este? A mai discutat cu altcineva?
Aici ar trebui sa ne dai multe detalii daca vrei sfaturi poate mai serioase.
O dependenta usoara poate se rezolva daca accepta tratament.

Poate ar trebui sa incerci o abordare de tipul: nu mergi la dezintoxicare iti vezi de viata.
Asta ar trebui sa fie premisa de continuare a relatiei.
Trebuie rezolvata problema asta si apoi continuate lucrurile usor, intr-o directie sau alta.
Vezi ce zice pentru problema asta si iei o decizie.

Fii hotarata in ce zici.
Vezi sa nu te traga si pe tine in belele mari. Cei cu drogurile sunt deja in probleme mari pe care tu ne le stii.
Esti sigura ca e sanatos complet? Are niste analize la zi? Sida/Hepatita/altele?


Numai bine si zi-ne si noua ce reusesti sa faci.

Daca e drog injectabil, e grav. E cel mai eficient mod de administrare, deci inseamna ca nu se joaca baiatu.

Am uitat un singur lucru sa spun:

Vezi ca te joci cu viata ta. Nu e de gluma problema asta, ar trebui sa o tratezi extrem de serios.
Din povesti din astea poti sa ajungi si tu in necazuri din care sa nu mai iesi toata viata.

Revazind ce am postat eu pe topicul asta, mi-am amintit de ceva:
https://www.youtube.com/watch?v=FAbNhfCwLhk

Va doresc vizionare placuta!
Si cu folos duhovnicesc.

Parcă există nişte rugăciuni, anume fâcute pentru frații şi surorile luptați de dr.. dependenței de "bucurii chimice"?... Nu ştiu, mai degrabă întreb decît afirm.

Exista, Adrian, exista cateva rugaciuni specifice, practicate pe scara larga in lume.
De exemplu, in AA se practica
A) "Doamne, da-mi/ seninatatea sa accept ceea ce nu pot schimba,/ sa schimb ceea ce pot/ si intelepciunea de a le deosebi." (asazisa "Rugaciune pentru seninatate")
Este o rugaciune de cerere.
B) "Doamne, iti multumesc/ pentru tot ce mi-ai dat/ pentru tot ce mi-ai luat/ si pentru tot ce mi-ai lasat."
Este o rugaciune de multumire (recunostinta).
C) In unele grupuri, unde este acord colectiv pentru aceasta, se spune si "Tatal nostru".

Numai ca aceste rugaciuni nu sunt alifie magica. Ca orice alta rugaciune sunt doar un instrument de orientare si conectare la Divinitate, ramanind ca omul sa faca si anumite alte lucruri, concrete foarte, pentru a se elibera din camasa de forta a dependentei.
Aceste demersuri poarta numele de "Programul in 12 pasi". Se face atat in cadrul grupului cat si individual, in toate imprejurarile vietii.
Este un program, desfasurat pe etape, a ceea ce numim "metanoia".
"Secretul" imbunatatirii este bunavointa.

Ia seama ca aceeasi responsabilitate o ai si tu, insa(atentie!) nu fata de sufletul ei, ci fata de al tau.

Zece sfaturi despre cum sa ramai femeie intre barbati


https://luminapentrucandeladinsuflet...intre-barbati/

Va multumesc tuturor. Am citit mesajele in tacere si am reflectat la fiecare in parte. E foarte posibil ca detasarea mea in modul de a povesti poate duce la intelegerea gresita a sentimentelor. Sunt intr-adevar o fiinta cerebrala.
Metodele mele nu au functionat insa, dar au condus la o fulgeratoare despartire urmata de imediata implicarea sa intr-o relatie cu o alta femeie. E dureros si incerc cu greu sa trec peste sentimentul de inutilitate instalat foarte adanc in sufletul meu.

"Atât de mult te iubesc, în*cât, înţelegând că nu îţi este bine lângă mine, te las să mergi să iubeşti pe cine crezi că e iubirea ta." - din sfaturile parintelui Constantin Necula l-am retinut pe acesta ce imi alina si tulbura inima in acelasi timp.

O fiinta atat de cerebrala nu se implica intr-o relatie cu.o persoana atat de dubioasa.
Si nu toate 'iubirile' sunt cu adevarat 'iubire'.
Cand iubesti o persoana decadenta de fapt iubesti ceea ce crezi ca este bine si frumos in acea persoana iar in realitate poate nu e cine stie ce mai mult decat un act de imaginatie.

Insa poate pentru asta.avem speranta, imaginatia, dorinta, daca am cunoaste total si lucid, probabil ca realitatea ar strivi capacitatea de a iubi alt om, a oricui care e mai putin de un sfant.

Ma bucur sincer pentru tine deoarece vei avea mult de lucru in legatura cu virtutile lezate.

Dar iubirea (acel sentiment despovarat de egoism si meschinarie) nu cauta sa obtina incantare de pe urma insusirilor altuia, fie el si un sfant. Iubirea traieste intr-o alta realitate, una transfigurata de insasi identitatea ei. Nu este o realitate strivitoare, ci una izbavitoare si trofica pentru capacitatile noastre. Este o realitate a luminii blande.
Iubirea fiind ceva care ofera, nu cere. Iubirea fiind un izvor, nu se vrea o destinatie/un primitor/un satisfacut.

Astfel incat sunt inclinat sa spun ca, dimpotriva, daca am cunoaste total si lucid (adica daca am avea smerita cugetare si o inima plina de marinimie) am iubi pe orice om, fie el cel mai bicisnic.

Omul iubitor are multe motive de a se darui celuilalt, simtindu-se implinit cand slujeste pe alter. El traieste ca pe o necesitate intensa, ireprimabila, actul de a (se) oferi. Are pornirea continua, structurala, de a intelege, de a compatimi, de a vedea mereu frumusete si noblete acolo unde altii vad opusele acestora sau nimicul.
Omul iubitor spera ca semenul, in caz ca are vreo nedesavarsire sau chiar mai rau de atat, isi va recupera si depasi masura, intru frumusete omeneasca asa cum a fost harazita de Facator.
Omul iubitor se vede pe sine, prin harul dragostei, mai rau si mai urat decat toti ceilalti. La inceput il doare aceasta, il mahneste, iar mai tarziu se impaca cu sine si traieste in pace, prin insusirea artei de a se darui (pe care o consider cea mai aleasa si cea mai grea arta, deoarece ea cere strunjire de sine neincetata, multa durere si totodata nadejde) si fiind recunoscator lui Dumnezeu pentru prilejul de a trai astfel, necontenind sa se minuneze de frumusetea si nobletea din ceilalti, carora le gaseste mereu scuze (in caz de poticnire sau greseala), circumstante nefericite (pentru cele nedorite) si carora se bucura sa le fie de vreun folos respectindu-le totodata reperele, valorile, pozitia.
Omul iubitor e un om rar ca manifestare deplina. E om dumnezeiesc dar/si e ascuns. Il putem oarecum aproxima (asa cum am incercat cu multa stangacie mai sus) dar nu il putem cunoaste decat pe masura ce devenim in intregime asemenea lui. Adica partasi cu toata mintea, apoi si cu fapta, la taina iubirii si salvati de Dumnezeu din iadul iubirii, unul inevitabil atunci cand pasesti cu adevarat in lumea neasemuita a dragostei.
Omul iubitor traieste in fiecare dintre noi. Dar este, in cei mai multi dintre oameni, puternic incatusat. Este un izgonit care sufera inlauntrul fiecaruia, pana la un ceas... Dar pana cand vine clipa descatusarii lui, el ramane negat, dispretuit, ignorat, torturat. De noi insine, de toate celelalte pe care le gazduim, le pretuim si le hranim in noi.