![]() |
Noutăți legislative !
Concediu de un an pentru părinții care adoptă un copil
Procedurile de adopție vor fi simplificate, iar noul act normativ va duce la scurtarea tuturor etapelor procesului de adopție: declararea adoptabilității, încredințarea în vederea adopției și încuviințarea adopției. Totodată, se acordă și un concediu de acomodare, pentru adopția unui copil cu vârsta mai mare de 2 ani concediul fiind de un an, cu o indemnizație lunară de 1.700 lei. Noul act normativ de modificare și completare a Legii 273/ 2004 votat de Camera Deputaților, for legislativ decizional în acest caz, va duce la simplificarea procedurilor adopțiilor. Actul normativ, care va fi trimis președintelui spre promulgare și care se va aplica în aproximativ patru luni de la publicarea în „Monitorul Oficial”, face mai flexibilă procedura de evaluare a adoptatorilor și susține demersurile de adopție ale acestora prin prelungirea valabilității atestatului de familie adoptatoare de la 1 an la 2 ani. De asemenea, adopția va putea fi stabilită și în cazul în care părinții/rudele care au putut fi găsite declară că nu doresc să se ocupe de copil, însă, ulterior, refuză să semneze declarațiile care ar permite declararea ca adoptabil a copilului. În cazurile când părinții și rudele copilului de până la gradul al patrulea nu sunt găsite după o perioadă de șase luni de la instituirea măsurilor de protecție specială, vor putea fi demarate procedurile de adopție, după cum precizează, într-un comunicat, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA). Termenul de doi ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil va fi eliminat. Obținut în urma deciziei unei instanțe de judecată, statutul va fi valabil, de anul viitor, până la încuviințarea adopției sau până ce copilul împlinește vârsta de 14 ani. În cazul adopțiilor internaționale, copilul va fi declarat eligibil, conform noului act normativ, la numai un an de la deschiderea procedurii, și nu după doi ani, așa cum se întâmplă în prezent. O altă noutate este acordarea unui concediu de acomodare de maximum un an de zile și a unei indemnizații lunare pe durata încredințării în vederea adopției oricăruia dintre soții familiei adoptatoare, dacă realizează venituri supuse impozitului pe venit. În cazul copiilor cu vârsta mai mare de 2 ani, concediul se acordă pe o perioadă de un an, cu indemnizație lunară în cuantum de 1.700 lei. În același timp, legea reduce și termenele în care instanța de judecată trebuie să soluționeze cauzele pe care le presupune finalizarea unei adopții. Astfel, termenul de apel se va reduce de la 30 de zile cât este în acest moment la doar cinci zile. Persoanele care doresc să adopte un copil vor avea dreptul la timp liber cu păstrarea drepturilor salariale, în limita a 40 de ore/an, „pentru efectuarea evaluărilor impuse de obținerea atestatului”. „Este important ca șederea copilului în instituțiile statului să fie cât mai scurtă, iar în cazurile în care nu este posibilă revenirea copilului în familie, singura soluție viabilă o reprezintă adopția. Prin adaptarea acestor etape ale adopției la contextul necesităților existente vom reuși să determinăm creșterea numărului de adopții”, a declarat doamna Claudia Ana Costea, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice. Potrivit ANPDCA, la 31 decembrie 2015, în Registrul Național pentru Adopții erau înregistrați 3.436 de copii adoptabili, din care 2.953 erau eligibili pentru adopție națională, iar restul pentru adopție interna*țională. De asemenea, 1.708 familii erau atestate pentru adopție națională și alte 72 pentru adopție internațională. Pe de altă parte, în sistemul de protecție socială sunt cuprinși aproximativ 57.000 de copii, dintre aceștia 20.000 fiind instituționalizați. |
Creșterea salariilor din învățământ, în trei etape !
Guvernul a făcut o nouă ofertă de salarii profesorilor din sistemul preuniversitar și universitar, realizabilă în trei etape: corecții ce ar urma să fie implementate începând cu august 2016, o nouă grilă de salarizare, din august 2017, și bonusul de performanță, din ianuarie 2018. Propunerea Ministerului Muncii pentru învățământul preuniversitar, mai exact pentru o învățătoare sau educatoare cu studii liceale, aflată la începutul carierei, prevede ca salariul să pornească de la 1.480 de lei, pentru ca, în primii doi ani de profesat, să aibă cel mult 1.843 de lei, corespunzător unui nivel de gradație 5. Cel mai mare salariu de bază din această categorie urmează să-l aibă cadrele didactice cu peste 40 de ani vechime, respectiv 1.990 de lei. Suma poate ajunge la 2.265, dacă gradația este definitivă. Tot în învătământul preuniversitar, în cazul unui profesor cu studii superioare de scurtă durată și grad didactic debutant, salariul de pornire propus este de 1.650 de lei, iar la o gradație de nivel 5, acesta crește la 2.055 de lei. Un profesor debutant, cu studii superioare de lungă durată, începe de la un salariu de bază de 1.749 de lei. Cel mai mare salariu propus în învățământul preuniversitar este de 3.662 de lei și îl poate avea un profesor cu o vechime de peste 40 de ani în muncă și gradul didactic I. În învățământul universitar, proiectul Ministerului Muncii, transmis deja sindicatelor din educație, prevede salarii ce pornesc de la 2.178 de lei, în cazul unui asistent cu vechime de până la trei ani, în timp ce pentru aceeași funcție, dar cu o vechime de până la 40 de ani în muncă, salariul ajunge la 2.666 de lei. Un profesor universitar cu vechime peste 40 de ani poate obține 6.866 de lei pe lună. Salarii mai mari vor avea și profesorii care au funcții de conducere în cadrul universităților sau facultăților. Un șef de catedră gradul II va avea salariul de bază de 7.172 de lei, un decan va fi remunerat cu un salariu de bază de 7.586, iar cea mai înaltă funcție, cea de rector grad II, cu 8.732 de lei. Personalul didactic calificat pen*tru predare și conducere și care își desfășoară activitatea în loca*lități izolate primește o indem*ni*zație de până la 20% din salariul de bază, în raport cu zona geo*gra*fică respectivă, potrivit acelu*iași proiect. Cadrele didactice din învățământul special beneficiază de o creștere cu 15% a salariilor de bază. Totodată, personalul di*dac*tic care asigură predarea si*mul*tană la două-patru clase de elevi în învățământul primar sau gimnazial primește o indem*ni*za*ție pentru activități ce presupun o solicitare psihică ridicată cu 5% mai mare pentru două clase de elevi, cu 7,5% mai mare pentru trei clase și cu 10% mai mare pentru patru clase. În ceea ce privește per*sonalul din instituțiile de învă*ță*mânt superior, senatele univer*si*tare pot stabili salarii di*fe*ren*ți*ate, cu o creștere de până la 30% a salariilor de bază, în funcție de specificul activității desfășurate și de calitatea acesteia. Sumele pentru aceste salarii se vor plăti exclusiv din venituri proprii. Din calculele Ministerului Muncii, impactul bugetar suplimentar anual al introducerii noii grile ar fi de 1 miliard de lei. Noua propunere a fost înaintă spre negociere sindicatelor din în*vă*ță*mânt, care trebuie să dea un răspuns până la începutul săp*tămânii viitoare. |
Indemnizațiile pentru mame se majorează de la 1 iulie !
Normele de aplicare a Legii privind indemnizația pentru mame vor fi lansate în dezbatere publică săptămâna viitoare, iar indemnizațiile se vor majora de la 1 iulie, după cum a declarat ministrul muncii, Dragoș Pîslaru, la un post de televiziune. „Ceea ce este foarte important e că săptămâna viitoare ieșim în dezbatere publică cu normele de aplicare. Oricine e în această situație să verifice normele, să vadă dacă înțelege ceva din ele - noi zicem că sunt destul de clare - și să ne spună spețele pe care le au, să vedem dacă le avem în normele respective. Dar știm sigur că de la 1 iulie se măresc aceste indemnizații în noua formă”, a declarat Pîslaru, care a menționat că prevederile legii se aplică „tuturor celor care sunt în limita celor doi ani”, chiar dacă unele persoane s-au întors la muncă după un an. În ceea ce privește finanțarea, ministrul muncii a reiterat că aceasta va fi asigurată la rectificarea bugetară și a subliniat că banii sunt în concurență cu alte „lucruri mai mult sau mai puțin ghidușe” adoptate de Parlament. Declarația sa vine după ce luna trecută ministrul finanțelor, Anca Dragu, a anunțat că Executivul va avea în vedere, la rectificarea bugetară, redistribuirea fondurilor necesare plății indemnizațiilor pentru mame. Legea privind indemni*zația pentru mame a fost adoptată de Camera Deputaților la finalul lunii martie și promulgată de președintele Klaus Iohannis, la data de 18 aprilie. Noua lege elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului. |
Elevii din învățământul preuniversitar de stat pot beneficia de mai multe tipuri de burse, unele care stimulează studiul și performanța, și altele care au un caracter social, de sprijinire a elevilor ce provin din familii sărace. Dosarele se depun până la 1 octombrie, iar cuantumul burselor este stabilit prin hotărâre de consiliu local.
În prezent, elevii din învățământul preuniversitar de stat primesc mai multe tipuri de burse: de performanță, de merit, de studiu, dar și burse de ajutor social, acestea din urmă fiind acordate elevilor care provin din familii cu o situație financiară precară, sunt orfani sau suferă de anumite boli. Potrivit criteriilor generale de acordare a burselor pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, bursele se acordă din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar. De asemenea, tot primăriile stabilesc, anual, prin hotărâre de consiliu local, atât *cuantumul unei burse, cât și *numărul acestora. Bursele de performanță se acordă elevilor care au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale olimpiadelor și con*cursurilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS), s-au calificat în loturile de pregătire organizate de MENCS pentru competițiile internaționale sau au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de MENCS. „Bursele de performanță se acordă pe perioada anului școlar care urmează anului în care s-au obținut rezultatele. În perioada de acordare a bursei, elevii pot pierde bursa dacă nota la purtare într-un semestru este mai mică decât 10”, se mai precizează în documentul citat. Bursele de merit și bursele de studiu se acordă elevilor de la *cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, în funcție de rezultatele obținute la învățătură. Cele de merit se acordă elevilor care au obținut media generală de cel puțin 8,50 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar, pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului primar, gimnazial, liceal sau profesional. Tot burse de merit pot solicita și elevii care au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale organizate de MENCS. Bursa de studiu se acordă elevilor care provin din familii cu un venit lunar mediu pe membru de familie pe ultimele 3 luni cel mult egal cu salariul minim pe economie și care au media generală peste 7,00 și nota 10 la purtare în semestrul anterior celui în care se acordă bursa. Bursele de ajutor social se acordă elevilor, la cerere, în funcție de situația materială a familiei sau a susținătorilor legali și sunt revizuite semestrial, în funcție de modificările intervenite în veniturile nete lunare ale familiei. Pentru a păstra bursa socială, elevii trebuie să obțină cel puțin media 5 la toate materiile, iar la purtare să aibă nota 10. Primesc burse sociale elevii orfani de unul sau de ambii părinți sau bolnavi de diferite boli. Pot solicita bursa de ajutor social și elevii din mediul rural care sunt școlarizați într-o altă localitate. În afara acestor burse se mai pot acorda burse de ajutor social ocazional, iar liceenii pot opta pentru bursa „Bani de liceu”, care are un cuantum fix de 180 de lei/lună. În privința celorlalte tipuri de burse, cuantumul diferă, în funcție de bugetul pe care primăriile îl aprobă în acest sens. În cazul în care un elev se încadrează la mai multe categorii de burse, acesta poate opta pentru cea mai mare. |
Reguli privind minorii care călătoresc afară
Declarația de acord a părintelui care nu însoțește copilul (sau cea a ambilor părinți) va fi valabilă timp de trei ani, pentru mai multe călătorii, conform prevederilor Legii nr. 169/2016, care se aplică începând de astăzi, după cum informează avocatnet.ro. De asemenea, când minorul este însoțit de o altă persoană majoră în afară de părinți nu mai trebuie declarate scopul, datele și traseul călătoriilor. |
Noi reguli pentru șoferi :
Mașinile care au fost implicate în accidente nu vor mai avea voie să circule dacă nu vor efectua o nouă inspecție tehnică, iar școlile de șoferi își vor putea prelungi autorizația doar dacă minimum 50% dintre candidați au promovat examenul, reiese din Strategia Națională de Siguranță Rutieră 2016-2020 adoptată, miercuri, de Executiv. Totodată, potrivit documentului, șoferii în vârstă trebuie să își facă mai des analizele medicale. |
Proiect legislativ de reducere a consumului de sucuri !
Copiii care nu au împlinit 16 ani nu vor mai putea să cumpere sucuri care conțin zahăr, dacă un proiect depus în Parlament devine lege. Proiectul legislativ prevede obligativitatea ca pe ambalaje să existe avertis*men*te, la fel ca pe pachetele de țigări, cum ar fi „zahărul dău*nează grav sănătății”, precum și o taxă care să crească prețul acestor produse. Un pahar de suc de 250 de mililitri conține nu mai puțin de zece cuburi de zahăr, aproape dublu față de cât are nevoie un copil într-o zi. Cel mai probabil, proiectul va fi su*pus votului de către parla*men*tari anul viitor. |
Conform unui proiect de Hotărâre de Guvern, publicat pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), în 2017, contingentul de lucrători străini ce vor fi nou admiși pe piața forței de muncă din România va fi de 5.500 de persoane .
Din totalul acestora, 3.000 vor fi lucrători permanenți, 700 lucrători detașați, 700 lucrători ICT, 500 lucrători înalt calificați, 400 lucrători sezonieri, 100 lucrători stagiari și 100 lucrători transfrontalieri . În anul 2016, numărul de lucrători străini nou admiși pe piața muncii a fost tot de 5.500 persoane. Prin prezentul act normativ se asigură un control al numărului străinilor care intră în teritoriul României și se limitează numărul lucrătorilor străini detașați, pentru care se plătesc contribuții de asigurări sociale în statul de origine. Numărul lucrătorilor străini nou-admiși pe piața muncii din România se stabilește anual, prin Hotărâre de Guvern. |
Șoferii care nu și-au dotat corespunzător autovehiculele, și anume nu au anvelope de iarnă de fiecare dată când conduc pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, riscă să fie amendați cu până la 2.500 de lei . Obligațiile șoferului cu privire la astfel de situații sunt prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (“Codul rutier”).
Așa cum reiese din Ordonanță, la dotarea mașinilor cu anvelope de iarnă, nu trebuie respectată o perioadă anume din an, ci obligația intervine în funcție de condițiile meteo , și anume când urmează să conducă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. Regula se mai aplică și în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, dacă acestea nu au pe roțile axei/axelor de tracțiune anvelope de iarnă sau lanțuri ori alte echipamente antiderapante certificate. Sancțiunea face parte din clasa a IV-a de sancțiuni (între nouă și 20 de puncte-amendă). Știind că, la momentul de față, punctul-amendă este de 125 de lei, cuantumul amenzii va fi între 1.125 și 2.500 de lei. Totodată, pe lângă amendă, polițiștii rutieri rețin certificatul de înmatriculare al autovehiculului. |
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, luni, Ordonanța 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate, care prevăd majorări salariale în Educație și Sănătate în medie cu 15%.
Au votat "pentru" 184 de deputați, iar unul nu și-a exprimat votul. Deputații din Comisiile de buget și de muncă au aprobat, săptămâna trecută, un amendament referitor la sistemul sanitar, care prevede că, "începând cu 1 decembrie 2016, sporurile și alte drepturi salariale specifice activității se vor calcula prin raportare la salariul de bază'', și nu la cel din 2009. Un alt amendament adoptat prevede că, "începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învățământ existente în plată la data de 31 decembrie 2016 se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educației și aprobate prin Hotărâre de Guvern, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanței". Majorarea salarială de 15% se va aplica și personalului din inspectoratele școlare, în această categorie fiind inclus personalul administrativ. De asemenea, angajaților din sistemul de asistență socială li se vor mări salariile în medie cu 15%, potrivit unui alt amendament adoptat. Deputații din Comisiile de muncă și de buget au aprobat și un amendament prin care cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna august 2016. Salariile se vor majora efectiv începând cu 1 decembrie 2017. Începând cu aceeași dată, salarizarea personalului din cadrul Caselor de Asigurări de Sănătate Județene, a municipiului București și din cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești se stabilește de la nivelul de 85% din salariile stabilite la nivel central pentru personalul CNAS, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al președintelui CNAS. Stabilirea nivelului drepturilor salariale ale personalului menționat mai sus se aprobă prin ordin al președintelui CNAS, mai prevede amendamentul. Deputații PSD, ALDE, UDMR și de la minorități au anunțat că vor susține acest proiect de lege la votul final. PNL nu a participat la dezbateri. |
Din pacate, vad ca a devenit un fel de obsesie la nivel national, salariile din sanatate si din educatie! Nu zic ca acestea nu ar trebui marite, dar sunt si multe alte domenii, in care personalul muncitor care lucreaza la stat ar merita mariri de salarii!
Ma refer si la alte domenii vitale, si cel putin la fel de importante ca si sanatatea si educatia, si cei care lucreaza in acele domenii ar merita si ei mariri de salarii! In egala masura cu un medic sau un profesor, ar merita o marire de salariu de exemplul si un electrician sau electromecanic de la Hidroelectrica sau Transelectrica, un sudor sau operator de la Romgaz sau Transgaz, un mecanic de locomotiva sau un impiegat de miscare de la CFR SA Infrastructura, SNTFC-CFR-Calatori sau SNTFC-CFR-Marfa, un lucrator al CN Posta Romana, un lucrator al Metrorex, etc! |
Profesorii nu vor avea voie să accepte cadouri din partea părinților sau a elevilor și nu pot impune achiziția de materiale didactice contra cost. Acestea sunt doar două dintre măsurile de conduită a cadrelor didactice prevăzute în propunerea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) privind un nou Cod etic pentru învățământul preuniversitar.
Codul de etică pentru învățământul preuniversitar, lansat luni în dezbatere publică, reprezintă un sistem de standarde de conduită, „o garanție a creșterii calității și prestigiului învățământului preuniversitar”, potrivit oficialilor Ministerului Educației. În acest fel, autoritățile și-au fixat câteva obiective, printre care formarea morală a profesorilor sau eliminarea practicilor inadecvate și imorale. În relațiile cu elevii, personalul didactic are obligația de a cunoaște, a respecta și a aplica un set de norme de conduită pentru ocrotirea sănătății fizice, psihice și morale a acestora, prin supravegherea pe parcursul activităților desfășurate în unitatea de învățământ, cât și în cadrul celor organizate de unitatea de învățământ în afara acesteia, se arată în Codul de etică. De asemenea, documentul prevede monitorizarea, semnalizarea și interzicerea agresiunilor verbale și/sau fizice și a tratamentelor umilitoare/degradante asupra elevilor; asigurarea protecției fiecărui elev, prin denunțarea formelor de violență verbală/fizică exercitate asupra acestora, a oricărei forme de discriminare, abuz, neglijență sau de exploatare a acestora; combaterea oricăror forme de abuz; interzicerea hărțuirii sexuale și a relațiilor sexuale cu elevii. În același timp, profesorii sunt obligați să elimine orice activitate care generează corupție, precum fraudarea examenelor; solicitarea, acceptarea sau colectarea de către personalul didactic a unor sume de bani, cadouri sau prestarea anumitor servicii de interes privat pentru cadrul didactic; traficul de influență și favoritismul; oferirea de meditații contra cost, cu propriii elevi, prin constrângere. În exercitarea activităților școlare și extrașcolare, personalului didactic îi este interzis să folosească dotările și baza materială din spațiile de învățământ în vederea obținerii de beneficii financiare personale directe sau indirecte; să organizeze activități care pot pune în pericol vădit siguranța și securitatea elevilor sau a altor persoane aflate în incinta unității/instituției de învățământ; să consume substanțe psihotrope, etnobotanice și/sau alcool; să încurajeze consumul de substanțe psihotrope, etnobotanice și alcool de către elevi; să organizeze pariuri și *jocuri de noroc. Reclamațiile cu privire la încălcarea prevederilor Codului etic vor fi îna*intate *Comisiei de etică, județeană sau a municipiului București. Documentul a fost întocmit de Consiliul Național de Etică din învățământul preuniversitar (CNE), iar în perioada 19 decembrie 2016-17 februarie 2017, „toți cei interesați sunt invitați să transmită propuneri de îmbunătățire a documentului redactat de CNE”, după cum a informat ministerul, prin intermediul unui comunicat de presă. Sugestiile și propunerile pot fi trimise pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro. În paralel, vor fi organizate dezbateri la care vor fi invitați specialiști în etica aplicată și managementul eticii, reprezentanți ai elevilor, ai părinților, ai societății civile, dar și alți factori de decizie. Calendarul acestor evenimente va fi anunțat în perioada imediat următoare, a menționat sursa citată. |
Recent, s-a stabilit ca angajatorii pot transmite decizia de concediere a unui salariat prin intermediul e-mailului, conform unei decizii a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ).
In acest sens, judecatorii au ajuns la concluzia ca aceasta modalitate de a elibera un lucrator din functie este legala, dar vor fi anumite conditii care trebuie sa fie indeplinite. Decizia ICCJ nr. 34/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost anuntata in data de 24 octombrie anul 2016, in data de 9 ianuarie 2017 a fost publicata in Monitorul Oficial, iar de acum incolo are efecte la nivel national. Cand este posibila decizia de concediere prin email? - in contextul in care salariatul in cauza a oferit angajatorului o adresa de acest gen, iar partile obisnuiesc sa comunice, in general, in acest mod - fisierul care contine decizia de demitere trebuie sa fie in format PDF si este necesar sa se respecte prevederile obligatorii ale Codului muncii Asadar, potrivit articolului 76 din Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa contina motivele pentru care angajatul este demis si care va fi perioada de preaviz. De asemenea, salariatul mai trebuie sa primeasca o serie de informatii legate de locurile de munca disponibile pe care le are angajatorul si in ce conditii s-ar putea decide sa accepte unul dintre acestea. |
Majorarea salariului minim pe economie de la 1.250 de lei la 1.450 de lei, de la 1 februarie, crește nivelul amenzilor de circulație. Potrivit Codului rutier, punctul de amendă reprezintă 10% din valoarea salariului minim, astfel că, de la 1 februarie, valoarea punctului de amendă va crește de la 125 la 145 de lei. Cea mai mică amendă va fi de 290 de lei, iar cea mai mare va ajunge până la 2.900 de lei.
|
Persoanele fizice pot obține în 2017 fonduri nerambursabile de până la 40.000 de lei pentru izolarea termică a locuințelor aflate în faza de construcție sau pentru izolarea celor existente deja. Potrivit actului normativ intrat în vigoare săptămâna trecută, perioada de depunere a dosarelor va fi anunțată de Ministerul Mediului cu cel puțin 30 de zile înainte de startul sesiunii.
Proprietarii de locu*ințe cu o suprafață mai mare de 50 de metri pătrați și cu un regim de înălțime de maximum P+2E vor primi în acest an fonduri nerambursabile pentru creșterea eficienței energetice a clădirii. Acest lucru presupune, potrivit unui act normativ emis de Ministerul Mediului și publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial, izolarea termică a casei folosind materiale organic-naturale și finisaje compatibile pentru pereți și acoperiș (cânepă, lână, bumbac-denim reciclat, plută, celuloză din materiale reciclabile și alte materiale de origine organic-naturală similare). Prima de la stat va fi în cuantum de până la 40.000 de lei, dar nu mai mult de 120 de lei pe metru pătrat izolat și finisat, iar suma va putea fi solicitată atât pentru casele aflate în construcție, cât și pentru cele deja construite. Potrivit actului normativ citat de portalul avocatnet.ro, cheltuielile eligibile vor cuprinde atât achiziția de produse și servicii, cât și lucrările necesare implementării proiectului, plus taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora. În cazul în care vor exista costuri suplimentare, ce vor depăși finanțarea nerambursabilă, acestea vor fi suportate de către solicitant. Beneficiarii primelor pentru eficientizarea energetică a clădirilor sunt persoanele fizice cu domiciliul stabil în România, proprietari/ coproprietari ai locuinței ce urmează să fie renovată, ori proprietari ai terenului pe care-și vor implementa proiectul de izolare termică. Totodată, solicitantul „trebuie să fie titularul autorizației de construire pentru casa pentru care se solicită fondurile nerambursabile sau să dețină autorizația de construire, prin preluarea acesteia la momentul dobândirii proprietății terenului, pentru construirea clădirii”, se arată în actul normativ. Atât construcția, cât și terenul nu trebuie să facă obiectul unui litigiu. Sesiunea de înscriere în program va fi stabilită și apoi anunțată public de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) cu cel puțin 30 de zile calendaristice *înainte de începerea înscrierilor. Dosarul de solicitare a finanțării nerambursabile va fi depus la AFM și va conține mai multe documente, precum cererea de finanțare; autorizația de construire valabilă la data depunerii dosarului, însoțită de înștiințările de începere a lucrărilor către emitentul autorizației și inspectoratul teritorial în construcții (copii legalizate); ordinul de începere a lucrărilor; extrasul de carte funciară și extrasul original din proiectul tehnic (partea de arhitectură), care să ateste îndeplinirea condițiilor de eligibilitate a proiectului de izolare, însoțit de fișe tehnice, agremente tehnice și certificate de conformitate pentru materialele de izolație, tencuieli permeabile. De asemenea, solicitantul trebuie să dovedească că nu are restanțe la impozitele și taxele locale ori alte datorii la bugetul de stat. „Pentru imobilele deținute în coproprietate se va depune o declarație notarială, semnată de toți coproprietarii, referitor la faptul că nu vor depune cerere pentru același imo*bil”, se mai precizează în documentul legislativ. În cazul izolării unei locuințe deja existente, la dosarul de înscriere va fi atașat certificatul de performanță energetică al clădirii, emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii dosarului de finanțare. |
Tinerii cu vârsta de până la 35 de ani pot solicita și în acest an primăriilor, în baza Legii nr. 15/2003, atribuirea cu titlu gratuit a unui teren pe care să construiască o casă în intravilanul localităților. Una dintre condiții este să înceapă construirea locuinței în maximum un an. La Timișoara, pentru primul lot de 128 de parcele, termenul de depunere a dosarelor s-a încheiat deja.
Legea 15/2003 regle*men*tează atribuirea în folosință gratuită a unei suprafețe de teren de maximum 300 de metri pătrați tinerilor până în 35 de ani care vor să își ridice o locuință în intravilanul orașelor. Deși aflată în vigoare de ani buni, nu au fost mulți tineri care au beneficiat de prevederile acestei legi, întrucât fie nu au fost informați și, în consecință, nu au înaintat cereri primăriilor de care aparțin, fie primăriile au invocat că nu dețin în patrimoniu terenuri pe care să poată fi construite locuințe sau că nu au făcut inventarierea loturilor. Au mai fost invocate, de-a lungul timpului, și diverse si*tuații de litigiu asupra parcelelor, astfel că s-a tot amânat acordarea acestui drept tinerilor, cum este cazul municipiului Iași, unde cele apro*ximativ 1.300 de solicitări înre*gistrate până anul trecut nu au pri*mit nici o rezolvare. Timișoara, însă, este cel mai nou exemplu de bună practică a punerii în aplicare a prevederilor legii amintite, municipalitatea identificând 128 de parcele a câte 300 mp fiecare pentru care, până la termenul-limită de 16 ianuarie 2017, au fost depuse 254 de solicitări. „Până la termenul fixat au fost depuse 254 de dosare pentru obținerea unui asemenea teren de către tineri”, a declarat primarul Nicolae Robu, într-o conferință de presă. Potrivit acestuia, în maximum trei săptămâni vor fi verificate dosarele și vor fi anunțate rezultatele. Aceeași sursă precizează că Primăria va realiza toate utilitățile necesare unei locuințe (canalizare, curent). Printre orașele unde tinerii au primit terenuri cu titlu gratuit se numără Brăila și Chitila, unde sute de familii de tineri și-au ridicat case. La Oradea, tinerii pot primi numai terenuri în concesiune pentru construcția de locuințe, iar pentru asta trebuie să plătească o sumă modică, de doar 3 lei/mp. Întrucât numărul solicitărilor este în mod așteptat mult mai mare decât al parcelelor puse la dispoziție, fiecare Consiliu Local are posibilitatea, conform legii, să impună o serie de condiții pentru departajare. Potrivit legii în vigoare, tinerii pot primi teren în vederea construirii unei locuințe dacă au vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani și dacă se angajează să înceapă construcția în decurs de un an de la atribuire. Totodată, terenul are titlu gratuit atât timp cât există casa pe el. La data depunerii și la data rezolvării solicitării tinerii nu trebuie să fie proprietari ai unei locuințe sau ai unui teren destinat construirii unei case, indiferent în ce localitate ar fi acestea. Cererile de atribuire a terenului se depun la consiliile locale ale comunei, orașului, respectiv municipiului în care își are domiciliul solicitantul. Pe lângă declarația pe propria răspundere a solicitantului potrivit căreia nu deține un imobil, respectiv teren, la dosar trebuie anexată și o declarație a părinților din care să reiasă că nu dețin sau nu au deținut în ultimii 10 ani un teren cu o suprafață de peste 500 mp în mediul urban și de peste 5.000 mp în mediul rural. Potrivit unui studiu realizat în anul 2014, aproape 80% din tinerii de până în 29 de ani locuiau împreună cu părinții sau cu socrii. |
Citat:
foarte(extrem) de vaga.Ce inseamna mai concret "înceapă construirea locuinței" ? Casa la rosu ? Doar fundatie ? Dar indiferent de starea casei cam mare efortul financiar sa incepi construiarea unei case imediat dupa cumparearea terenului. Insa efortul financiar ar deveni cam mic daca ehm am face imprumut la banca. Mai ales la cele care iti dau credite cu buletinul.... Deci toata chestia este o mare capcana pt credit la banca. |
Guvernul a stabilit ca ziua de luni, 23 ianuarie 2017, să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, făcând legătura între zilele nelucrătoare de weekend, 21-22 ianuarie, și ziua liberă de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române. Ziua de 23 ianuarie va fi recuperată, în regim de program normal, sâmbătă, 28 ianuarie 2017, sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până pe 31 ianuarie 2017. Nu vor beneficia de liber cei a căror activitate nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității, mai informează Guvernul.
|
Cum soția nu lucrează, eu am dreptul la concediu de creștere a copilului pînă ce împlinește 2 ani. Dar ca să renunț la acest drept, statul mă stimulează să merg în continuare la serviciu, eu primind 500 de lei pe lună timp de 2 ani. Așa era pînă în 2016.
Acum se pare că stimulentul a devenit 531 de lei și-l voi primi pînă ce copilul va împlini 3 ani. http://www.avocatnet.ro/content/foru...topicID_543757 (1) Pentru persoanele care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază de concediul și indemnizația pentru creșterea copilului, de concediul fără plată sau de stimulentul de inserție reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, modificările aduse prin prezenta lege se aplică după cum urmează: a) pentru persoanele care se află în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an sau în plata stimulentului de inserție, precum și pentru cele aflate în concediu fără plată pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, modificarea opțiunii se realizează pe bază de cerere și acte doveditoare privind suspendarea realizării de venituri supuse impozitului, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) pentru persoanele care se află în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, modificarea cuantumului indemnizației lunare aferente se realizează din oficiu, pe baza documentelor care au stat la baza acordării dreptului; c) pentru persoanele aflate în plata stimulentului de inserție, indiferent de opțiunea de concediu exprimată inițial, și care nu se află în situația prevăzută la lit. a), prelungirea perioadei de acordare a stimulentului până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani, în cazul copilului cu handicap, se face din oficiu. |
Citat:
Cred ca este si o prevedere legala la care se refera inceputul constructiei; ma gandeam si eu la fundatie macar, desi poate fi altfel. |
Începând de sâmbătă, șoferii trebuie să fie mult mai atenți atunci când aleg locul în care să își parcheze mașina. Intră în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 925/2016 care modifică regulamentul pentru aplicarea Codului Rutier. Astfel, potrivit documentului citat, polițiștii rutieri vor putea dispune, din nou, ridicarea vehiculului în situația în care acesta staționează neregulamentar pe partea carosabilă.
HG 965/2016 va modifica Regulamentul pentru aplicarea Codului Rutier. Noile reglementări adoptate de Guvern pe 29 decembrie 2016 și care intră în vigoare sâmbătă, 21 ianuarie 2017, ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care polițistul rutier o poate dispune în una dintre situațiile când vehiculul staționează neregulamentar pe partea carosabilă. Se revine, practic, la vechile reguli, astfel că, situațiile în care vehiculele pot fi ridicate atunci când staționează neregulamentar sunt: „a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară; b) în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația "Staționarea interzisă" și a marcajului cu semnificația de interzicere a staționării; c) pe drumurile publice cu o lățime mai mică de 6 m; d) în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice; e) în pante și în rampe; f) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația "Staționare alternantă", în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul cu semnificația "Zona de staționare cu durata limitată" peste durata stabilită.” Ridicarea vehiculelor este considerată serviciu public și este realizată de administratorul drumului sau de către administrația publică locală. Dacă în vehiculul parcat neregulamentar sunt prezente persoane, ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare. De asemenea, nu vor putea fi ridicate vehiculele care aparțin unor instituții și care efectulează acțiuni cu caracter de intervenție sau misiune de urgență. Ridicarea mașinii cuprinde trei etape, respectiv ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului. Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la inițierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării și este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz se suportă doar contravaloarea operațiunii de ridicare. Depozitarea se face în spațiile special amenajate de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administrația publică locală. Aceștia din urmă au responsabilitatea de a păstra vehiculul în starea în care acesta a fost găsit staționat neregulamentar. Șoferii neatenți își pot recupera mașina după ce plătesc tarifele stabilite pentru operațiunile efectuate și prezentând documentele de proprietari ai vehiculelor. Programul de restituire trebuie să fie asigurat continuu, pe durata a 24 de ore. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 06:14:50. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.