pana unde merge jertfirea in casatorie
 

Doamne ajuta!

Sunt casatorita si avem un copil de aproape 1 an jumatate. Incep prin a spune ca nu avem probleme deosebite, dar, ca in orice cuplu, exista si mici frecusuri care fac viata de zi cu zi dificila.

Eu am pornit pe ideea ca o femeie trebuie sa se ocupe de casa, sa fie asa si pe dincolo si pana la urma usor usor sotul meu s-a lasat pe o ureche si asteapta din ce in ce mai mult de la mine. Adica cu cat fac eu mai multe treburi gospodaresti, cu atat devine el mai comod. Se plange mereu ca e obosit; si are de ce, ca se culca tarziu caci are tot timpul ceva de facut pe calculator (nu jocuri, dar are mereu ceva de "lucru" pe calculator). Si de doua - trei ori pe saptamana se duce sa joace badminton. Precizez ca lucram amandoi, deci nu e ca si cum doar el aduce banii in casa.

De copil se mai ocupa cand e acasa (mai schimba scutece dupa ce se plange ca le are intotdeauna pe cela mai incarcate de caca, si de multe ori il culca seara). Mai se joaca cate un pic cu copilul apoi se intoarce imediat la calculator. Dar mai mult cand ii cer eu, daca nu i-as zice nimic i-ar parea foarte bine sa ma ocup eu de tot ce tine de copil.

Eu stiu ca ideea in ortodoxie este sa ne jertfim noi cat mai mult, dar am acumulat frustrari, am acumulat o ura fata de el, nu mai simt ca il iubesc. Pentru ca ma gandesc "dar el chiar nu vede ca nu mai pot si sa ma ajute si el un pic?". Ba ma mai si cearta de cate ori ne lipseste ceva, sau cum se intampla ceva rau ma cearta ca si cum as fi singura responsabila. Repet, ma mai ajuta, dar mai mult pentru ca ma mai supar eu. Inainte tineam in mine si incercam sa ma jertfesc, dar acum nu mai pot face asta, explodez in crize de nervi.

Vrem sa mai avem copii, dar cand il stiu comod si cum o sa astepte totul de la mine parca nu as vrea, ca stiu cat mi-a fost de greu in primele luni ale copilului si ca nu am avut ajutor (familiile noastre sunt departe). Cand eram insarcinata i-am zis intr-o dimineata sa se duca sa cumpere ceva de mancare ca nu aveam nimic si-mi era foarte foarte foame. Dar nu a vrut ca mi-a zis ca e prea obosit sa se duca. Si am pastrat in minte ca nu m-a menajat pe timpul sarcinii, sa fi tinut un pic cont si sa ma fi ajutat mai mult...

Si recunosc ca imi doresc si eu sa am putin timp liber, sa mai citesc o carte, sa fac altceva decat "datoria". Nasa mi-a dat carti despre viata de familie, si sunt foarte bune, dar sunt sfaturi ca trebuie sa ma jertfesc si sa suport ca imi va rasplati Dumnezeu, ca imi adun cununa. Iar eu nu pot si nu pot. Si am o dubla durere, ca nu ma inteleg cu sotul si ca ca nu pot fi o buna crestina....[/b][/b]

Cand apare copilul, se schimba "centrul universului". Femeia se decentreaza de pe relatia cu barbatul, fiind atrasa firesc de noua relatie. Din acest motiv multe cupluri se instraineaza, se dezbina. Apar certuri, neintelegeri, frustrari, nevroze vechi se reactiveaza, apar probleme noi...

Eu cred ca e foarte important sa reganditi relatia cu sotul, prin prisma schimbarii care a avut loc in familie. S-o reganditi impreuna, nu fiecare in capsorul si inimioara lui! Problema aceasta e a intregii familii, chiar daca se manifesta in felul ei in fiecare.
Copilul nu trebe sa devina piatra de poticnire intre voi ci, dimpotriva, prilej de despatimirea a voastra si de inaltare a iubirii de la natural la duhovnicesc. Pentru aceasta va recomand sa cereti sfat duhovnicesc de la preot, sa studiati carti (are CristianR o carte din asta, foarte buna, pe care eu am pierdut-o, nu-i mai stiu nici titlul... - ceva despre familiile ortodoxe, o carte scrisa de un preot care e si consilier de familie, psi), sa va faceti timp pentru a discuta doar voi doi, sot si sotie, despre ce vi se intampla.
Ideal ar fi sa participati la un grup de impartasiri format din oameni care se confrunta cu aceeasi problema. Dar traim in Ro, unde grupurile sunt doar de betivi si de microbisti. In acest caz, puteti forma voi un astfel de grup! Invitati un alt cuplu acasa, ori mergeti voi la altii si dezbateti ce vi se intampla.

Aici nu sunt "solutii". Sa nu cautam formule magice sau solutii universale, ca nu exista. Taina Casatoriei este o aventura, ea nu se lasa prinsa in boldurile simpliste ale unor minti care se cred istete si care dau solutii in stanga si-n dreapta. In schimb, dezbatind si ascultind, participind cu bunavointa la discutii, se largeste perspectiva fiecaruia si pot avea loc descoperiri personale care ajuta la depasirea obstacolului.

Sfatul meu e sa va feriti de sfaturi. Discutati cu sotul, reinvatati sa va raportati unul la altul pentru a descoperi noua asezare la care va invita viata si Bunul Dumnezeu.

P.S. Feriti-va de "aliante" si bisericute. Va vor dezbina! Faceti si desfaceti totul impreuna cu sotul.

Multumesc Ioana67 pentru caldura cu care mi-ati raspuns :)

in privinta intrebarii din titlu, as vrea sa va cer parerea, e rau sa te gandesti un pic si la tine? Adica sa zici, stop, acum am nevoie de putin timp pentru mine.

Nu stiu, dar cand caut in resursele ortodoxe scrie ca e ceva rau sa te gandesti la tine, sa acorzi importanta nevoilor tale. Adica ar trebui sa te gandesti doar sa te jertfesti. Ori, la mine se acumuleaza frustrari, nu pot gandi asa, ca imi adun cununa in ceruri si sa sufar acum ca imi rasplateste Dumnezeu. Adica eu cand vin de la munca ma reapuc de munca acasa. Sotul isi savureaza berea, se uita la una alta pe calculator... Chiar daca as zice asta la nivel teoretic, la nivel practic incep sa adun ura fata de sot, sa-mi pierd rabdarea cu copilul...

Se cheama surmenaj. Iar surmenajul poate afecta menajul. Ca prima masura, mergeti frumos la medicul dv de familie, explicati-i situatia si cereti un concediu medical de zece zile. Nu e o solutie de fond, dar e o buna solutie de moment.

Multumesc pentru raspuns. Pai acum sunt in concediu (sotul mai are pana luni, eu pana pe 29 august). E mai bine, intr-adevar, dar avem si mai multe ocazii de a ne certa, avand in vedere ca petrecem mai mult timp impreuna.

Întrebarea din titlu m-a dus imediat cu gândul la întrebarea lui Petru: „Doamne, de câte ori trebuie să-l iert pe fratele meu? Oare de șapte ori?”

Jertfa e treabă dumnezeiască; nu o putem face fără ajutor de sus. Ea presupune asumarea liberă și iubirea față de cel pentru care o facem (deci o facem pentru cineva). Dar cine poate iubi? Cine-i bun. Hristos. Fără de Care nu putem face nimic. Deci să-L rugăm și atunci sigur vom putea și noi.

Mai e un secret, nu mai țin minte cine spunea, parcă Noica: Atunci când ceva ni se pare greu, trebuie să mai adăugăm o greutate în plus. E paradoxal, dar jertfa în căsnicie este mai ușor de făcut dacă îi mai adăugăm încă una (pe lângă rugăciune): postul.

Căsnicia e un drum anevoios și iubirea este în primejdie ca în loc să crească și să se transfigureze, să fie înăbușită încă de la început din pricina frustrărilor care apar frecvent. Eu cred că și pe acestea putem pune crucea, renunțând la motivul de frustrare, care adesea nu este ceva palpabil, ci e doar în mintea noastră. Acolo se duce războiul, de fapt, și e un război cu noi înșine, nu cu soțul, cum vrea diavolul să credem.

Ok, inteleg. Deci poate ca exagerez eu, ar putea fi o ispita. Ar trebui sa-l rog pe Dumnezeu sa ma ajute sa ma jertfesc... Dar ce bine e cand se intalneste omu' care "trebuie sa se jertfeasca" cu smecherul care sa profite...

Si apoi ce exemplu dau copiilor. Ca o mama trebuie sa se jertfeasca sa jongleze cu cat mai multe treburi deodata, si tata sa se uite la sport. Ba mai si ma cearta daca gresesc ceva cand fac anumite lucruri.

O prietena mi-a spus ca ea nu vede casnicia asa, ca s-a luat cu sotul ei ca sa se ajute reciproc. Si ii dau dreptate. Cu atat mai mult cu cat sotul ei i-a zis "uite asta imi place la tine, ca stii ce vrei, stii sa pui piciorul in prag". Ea este respectata si iubita, si o ajuta sotul in treburile casnice, iar al meu... Imi scoate in evidenta defectele, dupa sarcina imi zicea ca am burta (dupa aia mi-a zis ca de fapt glumea, ca tocmai ca nu am burta), iar acum ca mi-au scazut sanii (de fapt sunt de-a dreptul hidosi, ca am alaptat un an si un pic, nu as fi vrut sa observe, dar a observat).

Nu are rost să te evaluezi că ești o bună creștină sau nu, după cărțile de la nașă, faptul că iei pas cu pas lucrurile și-ți faci treaba e lucru creștinesc.
În cărți totul e scris cât mai aproape de perfecție și adună experiența mai multor oameni nu doar a unuia singur.
De altfel, la un preot a venit o femeie cu jalba că „părinte acum cu nașterea nu mă mai pot ruga, nu mai pot ține posturile și ca-nainte” și părintele i-a răspuns să se ocupe cu atenție de creșterea copilului și să facă după puteri.

Nu te mai evalua după standardele frumuseții dinainte de naștere, gândește-te că ești frumoasă ca mămică și e spre mântuire să ai semnele nașterii pe trup, pentru că femeia se mântuiește prin naștere de prunci.

În ce privește treburile ai încercat să lași stickere(foile forescente adezive) cu mesaje cu ce trebuie făcut în casă pe frigider sau chiar pe monitorul laptopului ?
S-ar putea să-l enerveze pe soț dar măcar le vede și se gândește la ele, poate faptul că-i acoperă ecranul l-ar face să se oprească și să discute cu tine.

Altele probabil ca să-l dezvețe de domnie ar pleca o săptămână sau o lună pe la părinți și l-ar lăsa să se descurce, probabil că soțul care ar ține la ele și care nu s-ar descurca fără le-ar ruga aproape în lacrimi să se întoarcă.

E bine să te sfătuiești cu duhovnicul.

Păi din câte scrieți, nu aveți dorința și dragostea de a vă jertfi. N-aș fi vorbit despre asta dacă n-ați fi pus așa problema. Cred că jertfa, ca și iertarea, au început, dar nu au sfârșit.
Am abordat problema doar din punctul ăsta de vedere, al celui care își pune problema mântuirii și implicit a iubirii și am vrut să dau un răspuns persoanei care întreabă, nu și soțului, care nu întreabă. Nu spun că este echitabil ca unul să tragă și celălalt să profite. Spun ce avem de făcut atunci când situația nu este echitabilă. Și nu exclud deloc sfaturile pe care le-ați primit mai sus. Este nevoie de comunicare cu soțul; povara trebuie purtată împreună. Frustrările duc la reproșuri, la certuri, la despărțiri. Trebuie scăpat cumva de ele.

-E posibil ca manifestarea dragostei mele sa-l vatame pe celalalt?
-€“ Daca celalalt este marinimos si tu ii arati multa dragoste, atunci se schimba in sensul cel bun si se straduieste cu orice chip sa te multumeasca, sa nu te intristeze.Daca insa ii arati dragoste multa celui obraznic, el devine si mai obraznic, fiindca dragostea cea multa pe cei marinimosi ii face si mai marinimosi, iar pe cei obraznici ii face si mai obraznici. Asadar, cand vezi ca nu ajuti cu dragostea ta, o micsorezi cu discernamant; facand lucrul acesta tot din dragoste.
- Este posibil ca, facand o jertfa dintr-un imbold curat, sa ajung la exasperare?
-€“ Da, de aceea jertfa trebuie facuta cu discernamant. Sa iei aminte sa nu-ti depasesti propria rezistenta, fiindca si puterile tale trupesti au o limita.


(Cuv. Paisie Aghioritul )

M-am gandit si eu la a face o lista cu ce e de facut si sa noteze ce va face el... Dar nu as vrea sa o faca din obligatie ci din respect sau dragoste pentru mine :9: poate voi incerca, de ce nu... Insa mai e ceva: am tendinta de a ma injosi in fata celorlalti, deci cum sa ma respecte cineva daca eu insami nu ma respect.

Si ma gandesc ca si daca as fi ales un altul tot asa se comporta. Poate ca eu sunt cauza. Ca l-am obisnuit asa. De aici intrebarea, oare este bine sa continui sa fac eu pe grozava care le poate duce pe toate?

In privinta plecatului, dupa aceea mi-ar purta pica si dupa scurt timp s-ar razbuna (chiar daca nu constient, poate inconstient).

Duhovnicul mi-a zis ca prin dragoste si blandete il pot schimba. Dar eu nu resusesc sa am aceasta dragoste si blandete. Si stiu ca doar Dumnezeu mi le poate da...

Multumesc tuturor pentru sfaturi si pareri, simt ca ati incercat sincer sa ma ajutati, si chiar m-ati ajutat, caci deja vad un pic altfel lucrurile, si ma simt un pic mai linistita.

Pentru ce te-ai casatorit cu el?
Nu stiai ca e necredincios?

Asta e o alta problema... Si eu nu credeam ca va fi o problema. Putea oricine sa-mi zica orice ca nu l-as fi crezut. Acum ce sa mai zic... Faptul e consumat.

Intrebari inutile.

Intrebarea 'din capul unghiului' e de aruncat(inutila)?

Ba sunt utile.
Daca n-ai avut la inceput pretentii, acum poti sa mai ai?

Sigur, poate sa incerce, cu calm, sa negocieze, dar sansele sunt mici.

Cu istericale gen 'plec la mama' efectul poate fi chiar contrar.

Carine, fa-ti abonament la fitness si lasa-l si pe el de 3-4 ori pe saptamana cu copilul.
Poate o sa inteleaga ceva din asta.
Ma indoiesc ca vei putea negocia la alt nivel.
Si fa-o repede ca nu va dura mult pana s-ar putea sa ai si alte surprize..

Asta imi zice si el, sa-mi gasesc un sport. A zis ca o sa ma forteze sa ies. Desi cand ies ii e greu sa ramana cu copilul.

Dar eu nu am fost crescuta asa, din familie am invatat ca timpul liber il petreci cu familia. Nici nu am chef sa fiu in alta parte. La el mama lui pleca la dans si copii asteptau cu tatal sa se intoarca (a nu se intelege ca maica-sa e o depravata, dimpotriva si ea facea totul acasa, abia acum a inceput sotul sa o ajute).

:) ...pai tocmai aceasta straduinta de a dobandi aceasta dragoste si blandete se numeste cruce. Asta e crucea ta .Vrei alta? Crezi ca Dumnezeu a gresit la cantar si trebuia sa-ti dea una mai usoara?

Imi dau seama ca sportul nu e tocmai genul tau de activitate, dar nu fa un pretext din chestia cu familia pentru asta.

Ramane suficient timp si pentru familie.

Sportul deconecteaza, realaxeaza, chiar induce o stare de fericire - dovedit stiintific.

In plus, poate el nu o sa mai ridice atatea obiectii vizavi de forma ta fizica, pentru un om care nu are prea multe repere,asta poate fi unul destul de important.

Daca aveti cu cine sa lasati copilul, poate gasiti si un sport care sa-l faceti impreuna.
Cand o sa mai creasca, il luati si pe el chiar.

Nu-ti sabota singura relatia, atat timp cat ai stiut ca vor fi minusuri, descurca-te acum cu ele.

Uite, vezi, daca ai stiut ca in casa la el maicasa facea totul, trebuia sa te astepti ca el sa creada ca va fi la fel si in casatoria lui.

Incepe sa-i dai de lucru facand ceea ce vrea el sa faci (sportul), cu timpul va face si ceea ce vrei tu sa faca.

Asa este ca nu sunt prea sportiva. Copil fiind ma bucuram mult de sport, dar am pierdut asta...

In privinta caracterului sotului, nu pune asa accent pe forma fizica. Pot sa zic ca e mai intelectual asa (desi ii place si sportul pentru ca defuleaza). Ce mi-a placut la el e tocmai faptul ca nu e superficial. De-asta l-am luat. L-am vazut om de incredere, serios, cu principii, familist (multe din ele ar putea fi principii crestinesti, dar el nu e credincios). Nu ar fi genu sa se duca dupa alta ca are sanii mai mari sau picioare lungi, sau pentru sex. Daca nu ar mai merge relatia probabil ca s-ar investi in alt domeniu, ar face inca si mai mult sport, s-ar inchide in el, s-ar concentra pe munca.

In schimb e adevarat ca e mai comod de fel, un pic lenes, un pic egoist... Adica cu greu il fac sa renunte la ceva ce ii face lui placere ca sa ma ajute. Dar vad totusi ca face eforturi, poate ar trebui sa am si eu mai multa nadejde si sa nu mai vad lucrurile asa negativ.

Cred că ar fi dezastruos să te găsească citind sau scriind aici. Prevăd o ceartă de zile mari.

Trebuie să vorbești deschis cu el și să-l faci cumva să priceapă că a fi tată este o misiune serioasă. N-are decît să stea noaptea pe comp dacă ține neapărat.

Si cum crezi ca se mai poate ocupa de misiunea lui ziua, daca nu mai doarme noaptea?
Sigur, o perioada ar duce-o cumva, dar sistematic si pe termen lung nu e o idee buna.

Apropo de "treaba la calculator" poate ca intr-adevar, serviciul i-o cere, insa poate e si pierdere de vreme, din pacate insa Carine nu stiu daca poate face diferenta intre una si alta.

Inclusiv daca ar pierde timpul cu "socializarea", probabil ar sti sa ascunda asta.

Timpul sa recuperezi. Pentru tine, pentru binele familiei.

Si totusi ti-a adus niste reprosuri de care te-ai simtit destul de atinsa. Daca ai reactionat vehement in ocazii asemanatoare, probabil ca ezita sa-ti spuna exact ce gandeste.

De ce crezi ca ar cauta alternative neaparat/doar pentru sex?

Ce te face sa crezi asta? Doar nu exista un precedent?

Repet, exemplul din familie e foarte important.
Daca asa a vazut la parintii lui, asa a fost obisnuit de acasa, nu trebuie sa i-o iei in nume de rau.
Poate pentru el doar a schimbat mama, atata tot.

Ai o discutie calma cu el, explica-i ce responsabilitatil trebuie sa preia zilnic, eventual sa preia in totalitate rolul tau macar o zi pe saptamana sa vada exact cum e, poate asa iti va aduce mai putine reprosuri.

Am obosit. imi vina sa-l las asa, ca si de ii zic ca petrece prea mult timp in fata calculatorului si ca nu face treburi in casa se supara si zice ca nu e adevarat. Adica nici nu se mai poate discuta...

Pe calculator sta din mai multe motive :
- fie ca sa termine ceva pentru lucru (dar asta mai rar),
- fie ca sa lucreze pe site-ul lui de sah (ca zice ca poate intr-o zi ne va aduce bani. Deocamdata banii pe care ii luam din publicitate se duc pe server, taxe si impozite, nu mai ramane mai nimic, poate chiar suntem in lipsa)
- fie ca sa se uite la video de badminton sau sah
- joaca sah


Ideea e ca intotdeauna si-a gasit ceva de facut (in special pe calculator), inainte era munca (vreau sa zic cea pentru care primea salariu), intr-un timp cauta informatii ca sa cumpere masina (cu orele), altadata invata cum sa-si cumpere haine (desi inainte nu-l faceam sa puna picioarele intr-un magazin sa-si ia ceva, umbla cu pantalonii rupti), acum site-ul de sah...

Cel mai rau e ca zice ca nu e apartamentul curat. Si ma simt asa aiurea, ma simt responsabila. Dar 1) el face foarte rar ceva in apartament, 2) chiar daca as vrea eu sa fac curatenie mai mult cu copil mic nu pot, ca trebuie sa am grija de el, si domnul se plictiseste repede de stat cu el sau nu poate ca lucreaza la site-ul de sah, 3) copilul face dezordine.

Cred ca o sa fac urmatoarele:
- o incep sa ies si eu 2-3 seri pe saptamana sa vada cum e sa stai cu copil
- sa nu mai iau drept nesimtire faptul ca nu ma ajuta prea mult acasa, exact cum spuneti, daca asa s-a obisnuit de acasa...
- sa-i spun clar ce sarcini menajere ar fi de facut si sa-si aleaga (ca sa nu-i impun eu)
- sa incerc sa-i acord mai multa atentie, caci uneori am impresia ca imi zice rautati ca sa ma faca sa reactionez (aseara mi-a zis ca nimeni nu se ocupa de el)
- as putea face un sport ca sa ma simt mai bine
- eventual sa iau o femeie de menaj din cand in cand, sa ma ajute, sa faca ce nu face el (in felul asta ar putea vedea ca il ustura portofelul, poate se transforma in barbatul de menaj :)), gratuit)

Nu ai de ce sa te injosesti, ai un servici, ai unde sta fara amestecul parintilor, ai un copil minunat, incerci pe cat poti sa tii si casa si credinta, totusi nu esti fitescine stai bine la varsta ta, la altii poate trece tineretea peste ei si stau tot cu parintii.
A te injosi nu e smerenie, trebuie sa-ti recunosti si calitatile, continuand sa te injosesti nu vei face decat sa dai drepturi altora asupra ta si unii poate o sa considere ca ei te tin in spate sau ca tu atarni de ei si nu ai personalitate, pe cand in realitate poate fi taman invers.
Te rog sa vezi si latura ta cea buna si realizarile facute, smerenie e sa-ti vezi si calitatile si realizarile si sa dai slava lui Dumnezeu pentru ele si pentru rostul tau de mama.

Daca ai fi ales un altul ar fi avut alte tipicuri si fixuri care te-ar fi enervat, nu exista sot perfect, sotul tau e chiar ok cat timp te iubeste, nu se duce la altele, nu te abuzeaza si nu ia de la gura copilului pt vicii sau cheltuieli iresponsabile.

Chiar si faptul ca e caldicel in credinta se poate remedia la un moment dat in viata lui, cand Dumnezeu va lucra in sufletul lui si daca va vedea la tine seriozitate si noblete sufleteasca.
Sa nu crezi ce se spune ca vai daca-ti luai crestin care statea numai in acatiste si metanii, brusc se cobora raiul.
In realitate nu e asa, exista destui crestini practicanti care au carente cu care se lupta toata viata, iar unii poate au impresia ca totul se rezuma la a-si face canonul si a merge la Biserica fara a avea disciplina si atitudini gospodaresti.

Crezi ca nu sunt oameni care spun ca mai fac un acatist sau mai citesc un capitol din Biblie, numai sa nu mearga sa faca lucruri care tin de gospodarie ?
Una e sa afisezi o imagine impecabila prin participarea la slujbe, alta e sa faci echipa in doi si sa duci in spate ZI DE ZI, bunele si rele, sa-ti storci si ultima picatura de energie sacrificandu-te pentru familie, sa nu ai somn cand copilul are febra.
Sunt multe carti si sfaturi dar putini, chiar si dintre autori! care au procedat impecabil in primii ani de casnicie, in carti e mai mult imaginea slefuita si mai putin amarul de zi cu zi, sau prostiile pe care le-au facut si autorii, iar altii poate nici nu vorbesc din experienta.

Nu e bine sa continui sa faci tu pe grozava ca le duci pe toate, dintr-un motiv simplu ca la un moment dat vei obosi, e bine sa ai si tu timpul tau, spatiul tau de confort mental de unde sa-ti decantezi gandurile si sa-ti tragi fortele pentru a merge mai departe.

Nu e bine sa pleci, poate ar profita ca sa dea iarasi vina pe tine pentru ca din cauza ta nu merg lucrurile, este posibil sa fie un bun manipulator, pentru el poate fi totul un joc ca in sah.
Un om care e egoist va incerca sa faca lucrurile cat mai confortabil, sa arunce vina pe altul, sa-si mascheze defectele.

Bine gandit.

La "rautati" de genul ala poti sa intrebi calma: "cine si cum ai vrea sa se ocupe de tine?"sau "ce nevoie ai?".
Poate are un punct de vedere valid, nu e musai sa presupui ce e mai rau.

Da, poti sa-i spui si asa: "uite, eu nu ma mai descurc cu menajul, avem doua posibilitati, mai contribui si tu sau chem pe cineva, contra-cost".

Bună, Carine!
Uite, din experiența mea, să știi că în căsătorie lucrurile se schimbă și în bine, inclusiv mentalitatea și disponibilitatea soțului de a se implica în creșterea copiilor și în treburile casnice. Ideea este să nu uiți să îl faci să se simtă iubit și apreciat și să conștientizeze că ajutorul lui chiar este foarte important.
Bine faci că te gândești să îți iei ceva ajutor la menaj, doar n-o să stai cu casa murdară sau să te extenuezi încercând să le rezolvi singură pe toate.
Referitor la sport, eu, când erau copiii mai mici și nu mă puteam dezlipi de ei, mă distram acasă, cu gimnastica aerobică. După 30 de min. de țopăială și curs apele de pe tine, garantat viața pare mai roz. Avantaje aici - te distrezi și tu și copilul, fără să dai bani la vreo sală și fără să pierzi timpul cu deplasarea. Dezavantaje - praf suplimentar!
Acum, fiindcă suntem pe un forum ortodox, trebuie să îți spun, că în momentele mai ciudate din viața mea, am apelat la ajutorul rugăciunii și am simțit din plin ajutorul lui Dumnezeu. Uite, luna aceasta, pe 26, sunt sărbătoriți Sfinții Adrian și Natalia, ocrotitori ai familiei.
Doamne Ajută, Carine!

Cei care inca nu sunt casatoriti, ar putea sa invete ceva de aici. Ca este important sa ai alaturi un partener credincios. Nu pentru ca asta te-ar scuti de probleme in genul celor ridicate de Carine, dar cuplurile care au duhovnic au sanse reale de rezolvare pornind de la sursa problemelor, cat timp partenerii isi constientizeaza patimile si sunt dornici sa si le trateze.

Ce sanse are omul manipulator si egoist sa se schimbe, daca nici macar nu stie ca este bolnav si nici n-ar admite usor asta? Si apoi cat de greu va fi sa scape cineva de boala, chiar de-ar duce lupta cea buna!

Credinciosul, desi bolnav, macar isi vede boala si incearca sa se schimbe. Cu mila lui Dumnezeu va reusi, dar dupa multe incercari. Necredinciosul nici nu va admite ca are o problema, nici nu va cauta vindecarea, dar va ridica tot felul de pretentii.

Traiul dintre un credincios si un necredincios il vad ca pe o lupta de supravietuire, pentru ca Dumnezeu nu va interveni in frecusurile de zi cu zi ale partenerilor. Numai rugaciunea si introspectia credinciosului il va ajuta sa-si poarte in spinare parnerul culcat pe o ureche, concomitent cu gasirea unor solutii de moment. O dubla jertfa, adevarata lupta pentru supravietuirea unei casnicii in care doar unul intelege sa iubeasca, celalalt doar vrea sa fie iubit.

In primul rand, toate treburile casnice trebuie facute impreuna, de ambii soti! Normal este ca cei doi soti sa se ajute reciproc, sa se sustina reciproc si impreuna sa munceasca, impreuna sa se relaxeze si impreuna sa se distreze!

In cazul in care unul din cei doi soti se intampla sa se imbolnaveasca, ori pur si simplu sa se simta slabit ori sa se simta rau intr-o zi (se poate intampla asta oricarui om), atunci celalalt sot trebuia sa compenseze si treaba sotului bolnav.

Pe de alta parte, este adevarat ca intr-o gospodarie sunt anumite treburi specifice de barbat (daca de exemplul apar defectiuni la instalatia sanitara sau electrica), asa cum sunt si treburi specifice de femeie.

Insa in general vorbind, toata munca in gospodarie trebuie facuta impreuna de catre cei doi soti.

Incercati sa-i explicati aceste lucruri si sotului dumneavoastra, si incercati-l sa faca sa inteleaga ca la o casnicie amândoi soti trebuie sa contribuie.

Iar intr-o casnicie normala si functionala, ambii soti trebuie sa se simta fericiti si impliniti! Ca doar de asta se casatoresc doi oameni- ca sa fie fericiti impreuna toata viata!

Punctual, problema ridicata aici nu tine neaparat de credinta.
Si oameni credinciosi pot fi prinsi in tot felul de iluzii despre rolul personal sau al celuilalt in casatorie.

Asta tine mai degraba de bagajul cu care vine fiecare de acasa.

Lasa ca ai sa afli si tu intr-o zi, pe propria piele cum stau lucrurile de fapt.

De fapt, lucrurile stau in mare parte, exact cum ai spus tu, doar partea cu "impreuna" legata de "fericiti" nu prea e luata bine in calcul.

Fiecare il vede pe celalat ca o sursa de fericire, mai putin ca cineva care merita efortul de a-l face fericit.

Fiecare se gandeste: "din moment ce s-a casatorit cu mine, am/i-am oferit deja tot ce e nevoie ca sa fie fericit" insa viata e ceva mai complicata, si multi confunda casatoria cu momentele care o preced iar coborarea in realitate nu e de putine ori cu multe hopuri.

Pana unde merge jertfirea (in casatorie)?
Pana unde stabilim noi insine cu DISCERNAMANT !!!

Banuiesc ca sotul nu cunoaste toate frustarile cu care va confruntati si le inghititi zilnic;probabil ca sunteti mai degraba genul pasiv-agresiv care inghite si trece peste multe pana intr-o zi fatala cand veti lua o decizie 100% emotionala,care nu va fi de bun augur.

Casatoria nu este o slugarnicie nesfarsita catre copii si barbat ,cum este ea prost inteleasa si mentinuta,cultivata in Romania.
Casatoria in fata lui Dumnezeu este un parteneriat,o legatura stransa in cadrul careia femeia si barbatul se sustin pe rand;o relatie in care sotul este cel mai bun prieten al sotiei si reciproca.
Ce rost ar avea sa fim casatoriti cu oameni care ne sunt inamici? Nu avem atatia inamici la serviciu, in cercul de cunostiinte,etc?
Familia trebuie sa fie oaza de liniste si dragoste unde te intorci sa te odihnesti sufleteste(dar numai sufleteste,pt ca intr-o familie mai ales cu copii sunt multe de facut cu mainile).

Multe drame se pun pe seama acestui discernamant. Prietenele mele casatorite cu copii,in mare procentaj trec prin aceleasi probleme,un sot absent ,confuz,optuz ,nepasator ,necredincios ,in unele cazuri chiar si fara job...Cand copiii sunt mai mari ,mai multa presiune apare din cauza ca se adauga la trantorul initial inca alti cativa adolescenti-trantori care doar dau ultimatumuri financiare fara insa a ajuta minimal in familie.

Din nou discernamantul si buna gospodarire a treburilor pe langa casa.

Ah,era sa uit idea asta:
In unele familii pe care le cunosc, barbatii nu au serviciu...chiar si asa,cu tot timpul disponibil din lume ,nu fac nimic pe langa casa din cauza ca se simt devalorizati... chiar ironic ei cred cu tarie,ca muncile casnice sunt facute numai pt femei. Asa o fi...dar atunci cum ramane cu menirea biblica a barbatului care il face stapanul familiei,cel care o mentine in mod activ producand pt ea?
Este adevarat,orice femeie normala la cap daca i se ofera posibilitatea,va sta acasa cu copiii si va avea timp berechet sa faca toate treburile casnice...dar nu acelasi lucru se intampla cand ai si serviciu, sot si copii.

Ca sa revin la idee...daca nu va ajuta cu nimic in familie,ar trebui sa-i propuneti sa nu mai lucrati;sa lucreze numai dumnealui iar dvs va ocupati de treburile casnice si copil.

Trebuie gasita o alta solutie,alta decat solutia actuala care nu va avantajeaza.

Acest comentariu merita sa fie pus la cele mai bune comentarii ale zilei,ba chiar al lunii!

Carine, il iubesti pe sotul tau?

*
Daca nu il iubesti, sper doar sa te iubeasca el pe tine. Iar tu sa il iubesti incepind de azi.
Iar daca il iubesti, te asigur ca iubirea te va invata singura ce ai de facut.

Ah, ultrafeminizmul ăsta...Normal, pedofilia e păcat.

Nu te entuziasma asa, adevarul este ca lucruri de genul asta se intampla si in familii in care ambii sunt, cel putin, formal credinciosi.

E de ajuns insa ca unul sa nu-si ia credinta in serios, celalat sa mai schioapete si el si lucruri exact ca cele de mai sus se pot intampla sau mai rau.

Mai mult, chiar si cel credincios poate gresi si cel necredincios sa fie poate intr-o stare sufleteasca ceva mai buna.

Viata e complicata, nu toti au dotarea intelectuala sa-i abordeze cu intelepciune provocarile, insa daca te tii strans de valorile crestine, nu poti sa gresesti.

Insa daca nici minte nu e, credinta (activa) nu este atunci clar, asta e reteta pentru dezastru in casnicie, in relatiile cu cei apropiati, etc.