Comunismul romanesc = O schizofrenie colectiva, unde sunt pacientii ?
 

Pentru a intelege ce s-a intamplat atunci, trebuie spuse cateva lucruri.

Ce a fost in Romania dupa 1965, cred ca are mai putina legatura strict cu ideologia comunista, cat mai ales cu cel care a fost atunci conducator al Romaniei- presedinte al Consiliului de stat (1967-1974) si presedinte al RSR (1974-1989), Nicolae Ceausescu.

Acesta a luat contact cu ideologia comunista la o varsta mult prea frageda, când nici varsta, nici pregatirea scolara, nu i-au permis sa evaluieze critic aceasta ideologie. Apoi a cunoscut ideologia comunista prin intermediul unor povesti romantate a unor colegi din inchisoare.

La aceasta se adauga si faptul ca Nicolae Ceausescu a avut si o copilarie si o tinerete destul de grea, familia sa confruntandu-se cu multe lipsuri materiale, fapt care l-a determinat sa perceapa deformat realitatile sociale si economice din Romania interbelica.

Si aici, in activitatea lui Nicolae Ceausescu dupa 1965, distingem mai multe aspecte, unele bune, altele negative


-Faptul ca sub imboldul sau si la initiativa sa s-a realizat o dezvoltare evidenta a agriculturii, industriei, transporturilor si telecomunicatiilor, constructiilor de locuinte, etc, este adevarat, si pentru asta merita apreciat.
Multe lucruri bune facute atunci, de care ne folosim si azi (metroul bucurestean, dublari si electrificari de cai ferate, aeroporturi, apartamente, etc) nu au legatura cu ideologia comunista, fiind lucruri absolut necesare si utile.
O anumita dezvoltare a tarii s-a produs atunci (îndeosebi in anii 70).


-Pe de alta parte, accentul pe canditate, in dauna calitatii uneori, impunerea uneori a unor planuri cincinale nerealiste, impunerea realizarii unor indicatori economice si de plan, a avut efecte daunatoare.

Fostul prim-ministru Ilie Verdet a spus la un moment dat- Mai bine mai putin, dar sa fie facut bine, seful de cancelarie a lui Ceausescu, Silviu Curticeanu, intr-un interviu dupa 1990 publicat in revista Historia spunea ca in anii 80 Ceausescu modifica rapoartele economice, marind fara rost cifrele de plan si de export, iar fostul prim-ministru Ion Gheorghe Maurer l-a criticat deschis masurile economice luate de Ceausescu in anii 80.


-Apoi anumite tare de caracter, batranetea, dar si boala (care nu iarta pe nimeni) l-au facut pe Ceausescu sa adopte o atitudine din ce in ce mai inchisa, mai obtuza.

Daca atunci când a preluat conducerea partidului (in 1965) si a tarii (in 1967) Ceausescu aparea ca un om cu ideii noi, fiind si cel mai tanar membru al biroului politic la aceea data, si la inceput declara ca Nu avem nevoie de idoli, condamnându-l pe Gheorghiu-Dej pentru cultul personalitatii si abuzurile din perioada stalinista, ulterior si-a schimbat atitudinea.

La inceput, Ceausescu s-a inconjurat de oameni de foarte buna calitate, foarte buni profesionisti in domeniile lor de activitate- Cornel Burtica de la comert exterior, Ion Avram la industria metalurgica, Mihail Florescu la industria chimica, Stefan Andrei la externe, prim-ministru Ion Gheorghe Maurer, generalul Jean Moldoveanul la IGM, Paul Niculescu Mizil- presedintele Centrocoop, etc.

Ulterior insa, din pacate, lui Nicolae Ceausescu a inceput sa-i placa sa fie aplaudat, s-a lasat inconjurat de lingai si oameni slugarnici (Emil Bobu, Tudor Postelnicu, Constantin Dascalescu, Manea Manescu, etc), care au profitat din plin de tarele de caracter a lui Ceausescu.

Acestia l-au mintit sistematic, au inceput sa-i spuna zi de zi, ceas de ceas, ca este iubit de popor, ca toata lumea il aplauda din convingere, ca este cel mai bun, etc, etc. Astfel, Ceausescu a inceput sa piarda contactul cu realitatea din tara, sa creada sincer ca are dreptate tot timpul, sa-si imagineze ca nu poate gresi, etc.

Dupa 1982-1983, unii au incercat sa-i atraga atentia lui ceausescu despre starea de nemultumire din ce in ce mai mare a populatiei , despre lipsurile indurate de oameni.
Inclusiv Iulian Vlad de la securitate a facut acest lucru. Insa din pacate nici macar pe Iulian Vlad nu l-a crezut Ceausescu.

Insa cel mai mult rau lui Ceausescu i-a facut chiar propria sotia- asa cum de altfel insusi Nicu Ceausescu a spus.

Desi Nicolae Ceausescu a iubit-o sincer, Elena Ceausescu i-a facut practic cel mai mult rau.
Aceasta era tipul toapei de la tara, cu o pregatire intelectuala si scolara extrem de rudimentara, dar care s-a vazut ajunsa peste noapte pe cai mari, fara nici un merit.
A fost o femeie cu o dorinta bolnava de putere absoluta.

Pentru nostalgicii comunismului, o aducere aminte a câtorva citate (pline de cinism) din propovăduitorii lor:

Din corespondenţa Marx – Engels: „Odată ajunşi la putere, comuniştii trebuie să treacă drept monştri. (…) Şi să nu le pese de chestia asta.“

Lenin: „Trebuie să acţionăm ca în anul 1793“ (anul 1793 e anul Marii Terori din timpul Revoluţiei Franceze – n.m., A.P.).

Tot Lenin: „Teroarea înnoieşte ţara.“

Marx despre tortură: „Tortura a dat naştere celor mai ingenioase inovaţii, creîndu-se astfel pentru mulţi meseriaşi cinstiţi numeroase locuri de muncă în producţia instrumentelor necesare.“

Din Capitalul: „Departe de a ne opune aşa-numitelor excese, adică acelor acţiuni de răzbunare populară îndreptate împotriva indivizilor detestaţi sau a clădirilor publice care trezesc amintiri odioase, trebuie nu numai să trecem cu vederea aceste fapte, dar chiar să le întindem o mînă de ajutor.“

Marx: „Noi purtăm război contra tuturor ideilor proeminente de religie, stat, ţară, patriotism.“

Engels, Anti-Dühring: „Dragostea universală faţă de oameni este o absurditate. Libertatea politică e mai rea decît sclavia cea mai rea.“

Bakunin, prieten cu Marx, coleg cu el în „Internaţionala I“: „În această revoluţie va trebui să-l trezim pe Diavol în sufletul oamenilor, să aţîţăm patimile cele mai josnice.“

Marx: „Clasele şi rasele care sînt prea slabe pentru a face faţă noilor condiţii de existenţă vor fi înfrînte.“ „Popoarele slabe sînt nişte gunoaie etnice.“ (Vezi şi textul lui Marx din 1844 despre chestiunea evreiască, cu abundente pasaje antisemite.)

Engels: „Următorul război va face să dispară de pe faţa pămîntului popoarele reacţionare şi aceasta va însemna un progres. Pînă şi numele lor va dispărea.“

Louis Aragon: „Ochii albaştri ai revoluţiei strălucesc cu o necesară cruzime.“

Jean-Paul Sartre, într-un interviu din 1973 publicat în Actuel (în 1973 nu mai putea spune nimeni că nu e informat cu privire la Gulag – n.m., A.P.): „Cei care se opun comunismului trebuie lichidaţi. Nu e suficient să-i băgăm în puşcării, pentru că din puşcării mai pot să iasă. Trebuie împuşcaţi.“

Sursa: Andrei Pleșu (despre comunism): Texte lăsate deoparte.

Si Imperiul Roman a stralucit o perioada in istorie, multe "realizari marete", dar avand ca motor de baza razboiul de cucerire si sclavia.
Si alte tari o duc bine la ora actuala, bazat pe acelasi sistem, desi metodele de cucerire sunt ceva mai rafinate si subtile.

Tot ce au facut comunistii au facut cu pretul libertatii a milioane de oameni, nu doar libertate fizica ci si de gandire, proprietarilor li s-au furat bunurile si toti au fost inahamati la munca fortata intr-un sistem in care doar ei stabileau beneficiile (sau mai degraba lipsurile) alternativele fiind inexistente (sau ma rog, daca poti considera moartea o alternativa, era).

Daca cineva ar veni astazi si ti-ar zice sa intri intr-o colivie aurita, unde ai primi tot ce-ti doresti, cu singura conditie de a nu iesi de acolo, ai fi de acord, au ba?

Dumneavoastra analizati comunismul ca si ideologie politica, si intradevar, ca si ideologie politica, comunismul este utopic, si a produs multe nenorociri si suferinte! Cei citati de dumneavoastra (care au spus acele lucruri intru totul condamnabile) sunt niste criminali ai istoriei, care merita blamati!

Insa eu spun ce s-a facut si bun in Romania intre anii 1964-1989!

Acele realizari nu au legatura cu ideologia comunista, ci au fost niste lucruri absolut bune, foarte utile pentru intreg poporul! Milioanele de hectare irigate, mecanizarea agriculturii, complexele zootehnice construite, dezvoltarea industriei, a transporturilor si telecomunicatiilor (peste 3000 km cale ferata electrificata, cca 600 de statii echipate cu instalatii de centralizare electrodinamica, bloc automat de linie, cca 5000 de vagoane de calatori in parcul CFR, metroul bucurestean, flota maritima a Romanie, etc) , milioanele de apartamente construite, asistenta medicala si educatia absolut gratuite pentru toti cetatenii tarii, eradicarea analfabetismui si a unor boli istorice, creearea sistemului energetic national si electrificarea satelor, etc, sunt realizari evidente!

Nu zic ca nu au fost si lucruri rele!

Faptul ca Nicolae Ceausescu credea sincer in superioritatea sistemui socialist este cert! Dar pe de alta parte, nu putem nega ca a fost si un conducator national si patriot, in special prin prisma relatiilor politice pe care le-a avut atunci Romania cu URSS.

In 1966 Ceausescu critica public apelurile facute de Comintern in perioada interbelica pentru desfiintarea Romaniei Mari, dar si pentru amestecul Cominternului in activitatea PCR in perioada interbelica.

Apoi sunt publicate in presa (evident cu acordul cenzurii) insemnarile lui Karl Marx , in care acesta condamna vehement anexarea Basarabiei de Rusia tarista in 1812.

Din manualele scolare este scoasa formularea- In urma acordului dintre guvernul roman si cel sovietic din 1940, intrducandu-se formularea corecta In urma ultimatumului sovietic din 1940.

Pactul Ribentrop-Molotov este prezentat in esenta lui, pe baza documentelor de arhiva, ca un pact de agresiune si de impartire a sferelor de influienta intre Germania nazista si URSS.

In urma unei vizite efectuate de prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer la Beijing, liderii chinezi amintesc despre ocupatia sovietica a Basarabiei. Discutia este reprodusa de Ion Gheorghe Maurer si la întâlnirea cu Nikita Hrusciov, iar acesta din urma a notat in memoriile sale ca discutia cu liderii romani de atunci i-a lasat un gust foarte neplacut.

In 1987 apare (cu acordul evident al cenzurii de la Bucuresti) volumul de versuri a poetilor basarabeni intitulat Constelatia Lirei.

La congresul din noiembrie 1989, Nicolae Ceausescu spunea ca trebuie intreprinse masuri concrete, pentru lichidarea consecintelor pactului Ribentrop-Molotov, prin aceasta Romania anuntand ca are litigii teritoriale nerezolvate cu URSS.
Aceasta problema a ost adusa in discutie de Nicolae Ceausescu si in cadrul intalnirii cu Mihail Gorbaciov, de la începutul lunii decembrie 1989.

A urmat epurarea din structurile de securitate si militie (dar si din armata) a tuturor cadrelor cunoscute cu simpatii pro-sovietice, iar la plenara din 1968, fostul ministru de interne Alexandru Draghici este acuzat de abuzurile din perioada lui Dej (si in special de asasinarea lui Lucretiu Patrascanu) si eliberat din functie.
In cadrul securitatii este creata o unitate speciala anti-KGB.

De asemenea Ceausescu amplifica legaturile diplomatice si economice cu tarile vest-europene, cu SUA, dar si cu tari aflate in conflict diplomatic si ideologic cu URSS (China, Iugoslavia si Albania).

In 1968 Romania este vizitata de presedintele Frantei Charles des Gaulle, in 1969 de presedintele SUA Richard Nixon, iar Ceausescu este primit cu onoruri de regina Marii Britanii.
In 1967 Romania este singura tara socialista care nu intrerupe relatiile diplomatice cu Israelul in urma razboiului de 6 zile, afirmandu-se ca un mediator in conflictul arabo-israilean.

In 1968, Romania condamna ferm interventia militara a tarilor Tratatului de la Varsovia pentru reprimarea Primaverii de la Praga, iar Nicolae Ceausescu spunea ca intreg poporul roman este gata a se apara cu arma in mana, impotriva oricarei agresiuni externe (aluzie evidenta la o eventuala agresiune sovietica).

Anii 60- 70 au constituit o perioada de liberalizare a regimului, când se importau masiv licente de fabricatie vest-europene, când la TVR si in cinematografe se dadeau filme franceze, italiene, americane (serialul Dallas a fost difuzat de TVR in anii 70 prima data), când schimburile economice si culturale cu tarile vest-europene se dezvoltau masiv.

In 1972 Romania este prima tara socialista ce adera la FMI si Banca Mondiala, iar Corneliu Manescu este numit secretarul unei sesiuni la ONU.

Stiai ca nazistii au inventat autostrada?

Dar sistemul economic și social (discutabil, și el) n-a fost posibil fără acea ideologie, fără o reașezare artificială a claselor, având ca motor ura.

In viata de zi cu zi, a oamenilor obisnuiti, nu prea conta ideologia comunista dupa 1964!

Conta ca fiecare sa-si faca meseria la locul de munca, sa se comporte civilizat in familie si in societate, sa aibă o atitudine de convietuire pasnica, etc!

Credeti dumneavoastra ca de exemplul pe Ioan Neamtu (directorul IAS Husi) il interesa vreun pic ideologia comunista, când erau atatea probleme -economice si organizatorice- de rezolvat ?! Prea putin conta ideologia, când alte probleme erau mult mai presante (realizarea indicatorilor de plan, a productiei la hectar, aprovizionarea cu substante de stropit via, aprovizionarea cu motorina a parcului auto, realizarea lucrarilor la timp si de calitate, pepararea si îmbutelierea vinurilor, legatura cu reprezentantii CFR si ai ITA pentru transportul marfurilor, etc)!

Sau pe directorul de la uzinele IMGB sau 23 August, sau Intreprinderea de autocamioane Brasov sau Tractorul Brasov (care aveau ultimii cate 25.000 de salariati in subordine), credeti ca le mai statea gândul la ideologie, când- mai ales in anii 80- se confruntau cu probleme dificile in asigurarea fluxului de materii prime pentru uzina, când erau foarte multe probleme presante de rezolvat in intreprinderi ?!

Sau pe un militian de la ordine si liniste publica, când trebuia sa intervina pentru aplanarea unui scandal sau pentru prevenirea unui macel indre doua gasti de tigani, i mai statea gândul la ideologia comunista ?

Petre Tutea:

"Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămâne pustiu.

Comunismul înseamnă negaţia omului total, că omul total aparţine la cele două lumi: lumea trecătoare şi lumea veşnică. Or, comunismul ancorează în dimensiunea lumii trecătoare şi în felul ăsta nu e uman.

A te opune comunismului înseamna a apara puritatea Codului Penal.

comunismul e o crima continua."

Ai revenit, Antiecumenism?

Acuma lozinci putem face! Insa cu tot respectul pentru Petre Tutea, el NU a fost inainte de 1989 vreun director de mare intreprindere, vreun director de IAS sau presedinte de CAP, si nu avea cum sa cunoasca realitatile si probleme economice si sociale din perioada anilor 1964-1989!

Nu cred ca aveau de unde sa cunoasca Petre Tutea problemele cu care se confrunta de exemplul directorul "Intreprinderii de autocamioane Brasov" (care avea in subordine 25.000 de oameni), directorul intreprinderii "Tractorul" Brasov (care avea tot atatea oameni in subordine), directorul Comtim-ULUI Florentin Carpanu (care aveau 15.000 de oameni in subordine), presedintele Centrocoop-ului Paul Niculescu Mizil (care avea in subordine intreg comertul cooperatist din mediul rural), Alexandru Filioreanul (directorul regionalei CFR Iasi, care avea de realizat peste 20 de indicatori de plan de realizat, si care, prin subordonatii sai, trebuia sa asigure circulatia in depline conditii de ritmicitate si siguranta a circulatiei a milioane de tone de marfuri si milioane de pasageri, etc!

Oamenii ca astia sa fi vorbit si sa fi spus cum era inainte de 1989.

Sau cate aveau de spus fostii prim-secretari ai judetului Vaslui: Gheorghe Tanase, Ion Fratila si Ioan Pavel!

N-a fost director de întreprindere înainte de 1989; a fost secretar general la Ministerul Economiei Naționale în 1940. A cunoscut, apoi, comunismul, mai întâi din închisoare (vreo 15 ani), căruia i-a supraviețuit, parcurgându-l de la un capăt la altul (a trăit până în 1991). Eu cred că a fost de ajuns ca să-l cunoască bine.

Pr. Stăniloae - despre efectele comunismului sau ce este ateismul : https://www.youtube.com/watch?v=nUJmD-I-u3I

Ca sa vedeti, fara lozinci si fara a discuta ideologie, problemele practice, concrete, de natura economica si sociala, cu care se confruntau nemijlocit cei aflati in functii de conducere atunci, fara prezint cateva interviuri din presa.

-Cu Gheorghe Tanase, prim secretar al judetului Vaslui, din 1968 pana la începutul anilor 80

Ziaristul George Stoian, deşi oltean, a trăit pe meleagurile noastre din 1967 până în 1982. A avut şansa să fie aproape de fostul prim-secretar Gheorghe Tănase, ctitorul Vasluiului, pe când era metodist de specialitate al Casei creaţiei populare şi, apoi, ziarist la „Vremea nouă”; din anul 1982 au lucrat împreună la Slobozia, până în urmă cu o lună, când Tănase a decedat.

Tot binele pe care Gheorghe Tănase i l-a făcut lui George Stoian, şi la Vaslui şi la Slobozia, s-a întors în aceeaşi măsură la el. George Stoian a avut un rol important în viaţa lui Gheorghe Tănase în special după revoluţia din ’89, devenind astfel cel mai valoros martor, atât al vieţii pe care fostul prim-secretar a avut-o în perioada comunistă, cât şi în ultimii săi ani.
Solicitat de ziarul nostru, George Stoian a acceptat să ne spună adevărul despre omul Gheorghe Tănase. Adevăruri care merită şi trebuie să fie cunoscute de noi, cei care l-am preţuit şi cărora ne-a lăsat atâtea ctitorii şi amintiri.

– Când l-aţi cunoscut pe Gheorghe Tănase? Care a fost începutul prieteniei dumneavoastră?
– Eram ziarist aici, la Vaslui, iar prietenia noastră s-a înfiripat datorită faptului că eram implicat în activităţi culturale, care nu numai că-i plăceau şi erau pe sufletul lui, dar chiar erau necesare. Organizam tot felul de manifestări spirituale, inclusiv Festivalul umorului, precum şi mari spectacole. Eram regizorul spectacolelor festive dedicate lui Ceauşescu sau al celor de la 23 August, aşa că, încetul cu încetul, domnul Tănase m-a agreat şi ne-am apropiat.

– Cum aţi ajuns de acasă, din Oltenia, la Vaslui?

– Soţia mea era studentă la filologie în Iaşi, iar eu am vrut să fiu mai aproape de ea. Era în 1967, am crezut că vin pentru puţină vreme în aceste locuri, adică până termină soţia facultatea, dar m-am îndrăgostit de Vaslui. Aşa am ajuns să lucrez la Casa Raională de Cultură, care funcţiona unde este astăzi Tribunalul Vaslui, iar director era, să îşi amintească vasluienii, profesorul Mihai Angheluţă, apoi, cum am mai zis, la Casa creaţiei populare, iar ulterior, în presa locală. M-am remarcat repede nu numai în rândul colegilor, ci şi la partid. Aşa a aflat de mine şi Gheorghe Tănase, care era un iubitor de cultură şi un mare sprijinitor al acesteia. A început să mă solicite să merg la Bucureşti, să aduc teatre, concerte cu Tudor Gheorghe, cu Dumitru Fărcaş, marele taragotist al Clujului, cu muzica populară moldovenească etc. Uneori, chiar el îmi spunea ce piesă vrea să vadă, vorbeam cu conducerea teatrelor şi programam spectacole la care Tănase era tot timpul prezent.

– Ce artişti preferaţi avea?

– Iubea toţi actorii şi foarte mulţi cantăreţi, artişti adevăraţ, pe care, deseori, după spectacol, îi invita la el acasă ori locuri mai interesante, pentru a sta de vorbă, pentru a servi masa împreună. Trebuie să remarc aici marea sa prietenie cu regretatul Valentin Silvestru, care devenise aproape ca un membru al familiei. Asta a făcut ca Gheorghe Tănase să sprijine consistent Festivalul Umorului şi a facă să se înfiinţeze la Vaslui celebrul „Cenaclu al umoriştilor”, care foarte des prilejuia publicului vasluian întâlniri cu cei mai importanţi scriitori de umor şi artişti ai genului. El este şi ctitorul marilor statui cu care acum ne mândrim. Nostim este faptul că, atunci când se jucau la Vaslui diverse spectacole şi participa Gheorghe Tanase, erau mulţi activişti care, deşi nu erau mari amatori de teatru, veneau acolo ca să-i vadă „tovarăşu’ prim” şi se prefăceau că le place şi lor teatrul. Pe vremea aceea era o activitate culturală excepţională la Vaslui. Venea lumea la teatru, nu exista să mai găseşti bilete cu două zile înainte de eveniment. Lui Gheorghe Tănase îi placea plăcea mult când organizam sărbătoarea Pluguşorului în faţa Comitetului Judeţean de Partid. Îi aduceam urători cu obiceiuri de iarnă. Îi plăceau atât de mult pentru că era un om foarte sensibil. Iubea arta, iubea tot ce era de suflet. Uneori, venea chiar şi la repetiţii. Nu se exprima în termeni de profesionist, dar simţea unde ceva era fals şi spunea: “Nu merge!”

– Cum aţi putea să-l caracterizaţi?

– Era un om foarte serios, aspru, uneori chiar dur, dar numai în faţa răului. Sancţiona absolut totul, nu ierta niciodată nimic, dar avea grijă să nu nenorocească oamenii. Îi sancţiona mai mult cu vorbe, ridica tonul la ei sau le adresa replici dure în faţa altor oameni, dar nu le făcea rău. El nu băga oameni în puşcărie. Ba chiar au fost mulţi scăpaţi de puşcărie de doamna Tănase. O căutau mereu mame care se plângeau: “Mi-au rămas copiii pe drumuri”, îi spuneau ele. “Hai, du-te, fii fără grijă”, le încuraja doamna Tănase şi îi scotea aşa, parcă îi trăgea de păr, pe toţi. Eu am făcut multe revelioane împreună cu domnul şi doamna Tănase. Eram invitat întotdeauna la revelion pentru că eram un fel de conducător al revelionului, majordomul, dirijam programul orchestrei, spuneam ce să cânte. Le aduceam pe Ştefania Rareş, pe Mioara Velicu, pentru că Tănase iubea mult muzica moldovenească. Îl preţuia mult şi pe Adrian Păunescu. De câte ori venea la Vaslui, mergeam la pivniţele Huşului sau la subsolul Casei de Cultură Huşi. Acolo se făceau degustări absolut profesioniste de vin. Erau multe personalităţi acolo, era şi inginerul Neamţu, care ne-a prezentat odată vreo douăzeci de feluri de vinuri. A vorbit şi despre Busuioaca de Bohotin (lumea trebuie să ştie că Busuioaca de Bohotin e un vin care, în stare originală, nu se găseşte pe toate drumurile pentru că din Busuioaca de Bohotin adevărată mai mult de trei-patru sute de litri pe an nu se fac. Oficial, se vinde în toată ţara, dar n-are nimic de-a face cu Busuioaca de Bohotin adevărată): “Acesta este un vin unicat în România, este adus de mine din părţile Cotnarului, unde nu se mai cultivă. Îl am pe o suprafaţă mică pentru că această vie nu poate subzista decât într-un anumit pământ, care are anumite caracteristici în compoziţia sa şi se face numai pe suprafeţe care au un unghi de 18-20 de grade expunere spre soare. Dacă într-o anumită perioadă din vară via are destul soare şi condiţiile necesare, strugurii se fac, dacă nu, nu”. Inginerul Neamţu a adăugat la sfârşit: “Din vinul ăsta consumă tovarăşa Elena Ceauşescu. Noi îi trimitem de sărbători, iar ea îl iubeşte. Anul ăsta am făcut doar trei sute de litri”. Păunescu l-a tras deoparte şi i-a cerut două sute de litri. Neamţu i-a dat, însă nu chiar atât de mult cât i-a cerut pentru că ar fi rămas fără pic de Busuioacă. Atunci, Păunescu a plecat şi cu 40 de cămăşi de la Fabrica de Confecţii Vaslui, de la directorul Boris Ciocoiu. Era iubit Păunescu de toată lumea, iar Gheorghe Tănase îl susţinea.

“N-am timp să mor, tovarăşu’ Stoian”

– Pe doamna Maria Tănase aţi cunoscut-o?

– Sigur, era o femeie cu un suflet atât de bun şi atât de blândă. Toţi vasluienii trebuie să ştie că era o femeie absolut admirabilă, civilizată şi omenoasă. A făcut foarte mult bine aici, nu pentru că ar fi avut motive speciale, ci pentru că aşa era sufletul ei. Înfiinţase un club care se numea Femina, unde chema deseori artişti. A lucrat foarte mult cu Stela Popescu, pe care o îndrăgea. Chema artişti, oameni de ştiinţă şi profesori, pentru a se întâlni cu femeile care făceau parte din club. Eu am colaborat îndeaproape cu ea pentru că, în exclusivitate, eu făceam partea artistică. Fiecare întâlnire importantă a clubului Femina se încheia cu momente artistice de excepţie, în care neapărat trebuiau să fie două-trei capete de afiş, doi-trei artişti importanţi. Doamna Tănase, care se îndrăgostise de modul în care îi prezentam pe artişti şi de discuţiile pe care purtam cu ei, îmi cerea să-i descos: “Doamnele i-au văzut pe artiştii ăştia la televizor, dar vor să ştie ceva din viaţa lor”. Pe atunci nu era construită Casa de Cultură. Spectacolele aveau loc unde este acum Poliţia Judeţeană, la etajul 1, în sala mare de festivităţi, sau la fostul cinematograf “I.C. Frimu”.

– Puteţi localiza unde locuia Gheorghe Tănase în Vaslui?

– În casa aceea mare, prima, cum se merge în vale, după magazinele de lângă Hotelul Racova, mi se pare că i se spunea „Casa Albă”. Acolo mă duceam când mă chema doamna Tănase ca să facem programul următoarelor manifestări, să concepem invitaţii sau unele materiale. De multe ori, venea domnul Tănase la masă şi mă găsea acolo, cu doamna de vorbă. “Iar plănuiţi ceva? Iar vă gândiţi la un spectacol”, ne întreba.

– Aţi fost în intimitatea familiei Tănase. Pe Nicu Tănase, fiul lui Gheorghe şi al Mariei Tănase, îl vedeaţi des?

– Da, a crescut sub ochii mei. Nicuşor a fost un copil înfiat, nu era copilul lor. Nu era foarte bun la învăţătură, dar era foarte cocoloşit de cadrele didactice. L-am avut în nişte spectacole alături de colegii lui de la Liceul «Mihail Kogălniceanu». Făceam repetiţie cu ei într-o sală de clasă şi, o dată, când le-am dat o pauză, am spus mai mult în glumă: Băieţi, dacă vreţi să aprindeţi o ţigară, puteţi s-o faceţi. Fumaţi, că eu nu vă spun nimic! Băieţii au început să fumeze, dar a intrat deodată în clasă directoarea liceului sau diriginta lor, nu ştiu ce era, doamna Alexandru. “Ce se întâmplă aici? E şcoală sau balamuc? De ce fumaţi? Tovarăşe Stoian, îi lăsaţi să fumeze?”, a început ea să ţipe. Era tare agitată, dar când şi-a aruncat ochii şi l-a văzut şi pe Nicuşor cu ţigara în gură, s-a potolit şi a spus: “A, lăsaţi băieţii să fumeze!” A fost un episod simpatic. Doamna Maria Tănase îl iubea foarte mult pe Nicuşor. Ea, care era o mamă atât de bună pentru toată lumea din oraş şi din judeţ, vă imaginaţi cum era cu unicul său fiu… Avea o voce atât de blândă, era atât de minunată femeia asta! Păi, la înmormântarea ei, la Bucureşti, cred că a mers jumătate din Vaslui! Au mers autobuze, maşini una după alta. A fost enorm de multă lume din Vaslui, atât de mult o iubeau oamenii.

– De ce a murit atât de tânără?
– S-a îmbolnăvit, îmi amintesc că a avut probleme la cap. Atunci când a început să se simtă rău, s-a retras, a plecat din Vaslui. Stătea la Bucureşti.

– Aţi apucat să vă luaţi rămas bun de la ea?

– Nu. A dispărut deodată. Eu o simţeam slăbită, simţeam că îi este rău, dar ea nu recunoştea. Dacă s-ar fi îngrijit mai mult când a simţit că este bolnavă, cred că n-ar fi avut atât de repede probleme cu sănătatea şi cu viaţa ei. Ea spunea întotdeauna că are treabă: “N-am timp să mor, tovarăşu’ Stoian. Mi-e rău, dar avem treabă. Uitaţi, o familie din satul Curseşti e vai de capul ei, au copii dezbrăcaţi. Să-i ajutăm!”. Dădea telefon la Fabrica de Tricotaje de la Feteşti, apoi la Fabrica de Confecţii de aici şi vorbea cu directorii: “Tovarăşe director, poate puteţi să-i ajutaţi pe oamenii ăştia”. Aşa le spunea, nu se ducea să ia abuziv ceva.

«Să-l trimiteţi pe Stoian la mine, la Ialomiţa!”

– Ce a fost pentru Vaslui Gheorghe Tănase?

– A fost edificatorul acestui oraş. Eu, când am venit în Vaslui, acest oraş nu exista! Era pur şi simplu o comună. Sunt fotografii şi pe internet. De exemplu, strada Hagi Chiriac era renumită pentru halul în care arăta. Erau acolo numai prăvălii, era locuită numai de evrei şi, pentru că evreii urmau să plece, scoseseră la vânzare tot felul de fleacuri de prin casă, chiar şi oala de noapte găurită! Era un peisaj îngrozitor. Oraşul nu arăta bine, în schimb se găsea de mâncare, lumea trăia bine. Apoi, încet-încet, Vasluiul a început să îşi schimbe înfăţişarea, s-a ridicat sub ochii lui Tănase, care era interesat mult de oraş, dar nu scăpa din vedere nici judeţul. Şi, din judeţ, îl interesa ce mai mult agricultura. Mai târziu, peste tot pe unde a umblat, s-a ocupat de agricultura judeţului respectiv. Cunoştea domeniul ăsta mai mult decât un inginer agronom. Ştia toate fazele de lucru în câmp, ştia totul despre îngrijirea animalelor. Se obişnuise ca în toate plenarele pe care le ţinea să analizeze toată activitatea din agricultură sau din industrie, fără rapoarte scrise sau materiale. Se învăţase şi le făcea cu filme. Ne trimitea pe mine şi pe un băiat de la Casa Pionierilor, de la cineclub, să filmăm în grajduri, în CAP-uri, să stăm de vorbă cu oameni. Făceam filme despre realităţile pe care le găseam. Gheorghe Tănase ne cerea să găsim părţile criticabile: “Eu vreau să-mi arătaţi ce este rău, ca să îndreptăm”. Ajunsesem ca, atunci când intram într-un CAP, să se sperie oamenii de noi, că ştiau ce urmează. Noi filmam, îi duceam filmul, apoi el convoca oamenii. Venea toată lumea şi el spunea: “Daţi drumul la film”. Nu citea nimic, niciun material, niciun raport, nicio informare. Dădeam drumul la film. Filmele erau toate de treizeci de minute, adică erau nişte reportaje destul de lungi. Când se termina filmul şi începea plenara, nimeni nu mai putea să spună ”Tovarăşe prim’, nu e adevărat, se exagerează, nu e aşa”, că se văzuse pe ecran. Tănase prinsese gustul pentru lucrul cu filmele. Am devenit foarte apropiaţi. După ce a plecat din Vaslui, a fost la Comitetul Central, apoi a ajuns la Ialomiţa, unde ne-am întâlnit.

– Cum de v-aţi întâlnit tocmai acolo?

– După ce a plecat Gheorghe Tănase din Vaslui, eu am mai rămas până în 1982, când am fost dat afară de la «Vremea Nouă». Era în plină zi, eram toţi în redacţie, când a fost chemat la secretarul cu propaganda, pe atunci tovarăşul Ţolescu, colegul meu de redacţie, Tiberiu Brăescu, un ziarist foarte bun. Când a venit peste vreun sfert de oră, noi l-am întrebat ce s-a întâmplat. “M-a dat afară!”, ne-a spus el. Cum adică te-a dat afară? ”Mi-a reproşat că n-am origine muncitorească!” Şi nu ţi-a oferit altceva? “Nu, mi-a a spus să plec de la ziar”. N-a terminat el de vorbit, că l-a chemat pe alt coleg de-al nostru, tot ziarist foarte bun, Vasile Iancu. A venit şi el peste un sfert de oră şi a spus: “M-a dat afară!” Din acel moment, stăteam toţi înnebuniţi şi aşteptam să vedem care va mai fi chemat. Al treilea a fost chemat… George Stoian. Am fost sigur că, atunci când voi ajunge acolo, la tovarăşul Ţolescu. mă va pune pe liber. “Tovarăşe Stoian, cred că o să ne despărţim”, mi-a spus. Nu mai era cine să mă apere, nu mai era Tănase. “Hai să mai recapitulăm, ce-a fost tatăl dumitale?” Tatăl meu a avut studii superioare de drept şi a fost notar în oraşul Corabia. “Nu te supăra, noi avem nevoie în presă de oameni în care să avem încredere, cu dosare bune. Zilele astea să pleci, caută-ţi altceva de muncă”, mi-a spus. Am plecat şi am stat pe liber câteva luni. Tiberiu Brăescu a plecat la Bucureşti, unde a făcut carieră în presa centrală, Vasile Iancu a plecat la Iaşi, unde a făcut şi el carieră (până la pensie, a fost corespondent la “România Liberă” şi a scris mai multe cărţi).

– Iar George Stoian?

– George Stoian a plecat, chemat de Tănase, la Ialomiţa, unde era prim-secretar. El s-a dus în ’82 acolo, la 25 ianuarie, chiar de ziua lui. Cei de acolo aflaseră că-i ziua lui de naştere şi i-au umplut biroul cu flori. Când Tănase a intrat prima dată în birou, în prima zi, a găsit mulţimea de flori.

– Cine v-a povestit?

– Chiar Tănase, în august ’82. El nu ştia de situaţia mea, dar a dat telefon aici, la Vaslui, la partid şi a spus: «Să-l trimiteţi pe Stoian la mine, la Ialomiţa!”. Ăştia de la partid m-au căutat, m-au găsit şi mi-au spus: “Vezi că te caută tovarăşul Tănase, du-te la Slobozia!”. Am urcat în maşină şi am plecat. Nu ştiam de ce mă cheamă. “Ia ascultă, vrei să laşi Vasluiul şi să vii aici? Vreau să faci la Ialomiţa tot ceea ce făceai pentru partid la Vaslui, când eram eu acolo!”. Am acceptat pentru că soţia era de acolo, din Călăraşi, la 40 de kilometri de Slobozia. Când i-am spus da, el a chemat imediat secretarul cu propaganda şi i-a spus: “Uite, el se numeşte Stoian, este ziarist de meserie, o să lucreze aici la noi, unde o să facă toate spectacolele şi activităţile culturale ale Comitetului Judeţean de Partid. Vrea să lucreze tot la ziar. Ai loc la ziar pentru el?” ”Nu am niciun loc liber!” “Dai unul afară şi îl aduci pe el! Te interesezi să aibă locuinţă, dar în trei zile! Dacă trec mai mult de trei zile, e scandal! În trei zile să aibă locuinţă, iar soţia să aibă post, este educatoare!”, a spus Tănase. Aşa se lucra atunci.

“Să văd cel mai frumos 23 August făcut de tine!”

– Aşa aţi ajuns să lucraţi la ce ziar?

– La “Tribuna Ialomiţei”. Am avut casă în două zile, nu în trei, într-un bloc care nici nu fusese dat oficial în folosinţă. Eu am fost primul care s-a mutat acolo. Nu aveam telefon, dar secretarul acela l-a chemat pe directorul Poştei judeţene şi i-a spus: “În apartamentul cutare, de la adresa cutare, trebuie să fie telefon”. “N-am cum, că nu e dat în folosinţă!” “Te-am întrebat eu? Iei de la alte blocuri, Treaba ta, te interesează!” Soţia a fost încadrată la cel mai mare cămin din oraşul Slobozia, unde a şi devenit directoare, iar eu m-am dus de la 1 august la treabă. “Să văd cel mai frumos 23 August făcut de tine!”, mi-a spus Tănase. Am realizat un spectacol extraordinar şi i-am convins pe toţi care vorbeau şi se întrebau: “Ce e cu ăsta? De ce l-a adus Tănase? E cârtiţa lui, ce ştie să facă?” Eu mi-am dat seama că sunt toţi ochii aţintiţi către mine şi m-am străduit să fac un spectacol absolut senzaţional. Eu sunt cel care a introdus în arta scenică un sistem de a face să apară şi să dispară un cor pe scenă în două secunde. Când m-am dus la Iaşi la un concurs de la Iaşi, un regizor de acolo a întrebat: “Cine a făcut asta?” Eu, i-am spus. “Dumneata nu eşti sănătos, cum de ţi-a trecut prin cap una ca asta?” La mine apărea în două secunde un cor de optzeci de oameni pe scenă şi, după ce cânta, dispărea.

– Cum de reuşeaţi?

– E problema mea asta.
– Vreţi să păstraţi secretul?

– Da, e secretul meu. Introdusese atunci Tănase o chestie absolut senzaţională. Făceam spectacole pentru muncitorii din agricultură, spectacole pentru muncitorii din industrie, spectacole pentru iubitorii de artă. Am avut un spectacol pentru oamenii din industrie cu 4.200 de artişti. În sală erau 450 de oameni, iar eu aveam pe scenă 4.200 de artişti. Atunci am crezut că înnebunesc, credeam că n-am să pot să duc la bun sfârşit spectacolul. Dar a fost o frumuseţe!

– Ştim că Maria Tănase murise. Gheorghe Tănase era recăsătorit?

– Da, se recăsătorise cu Florica, o doamnă care i-a fost alături permanent şi care, cu un deosebit devotament, l-a îngrijit în anii din urmă, când Gheorghe Tănase căpătase o sănătate mai şubredă. Până să ajungă la Slobozia, trecuse pe la Comitetul Central, unde lucrase direct cu Elena Ceauşescu.

– V-a spus vreodată ceva despre acea perioadă?

– Vorbea puţin despre ce a făcut la Comitetul Central, despre cum era munca lui cu Elena Ceauşescu. Când eu îl întrebam, îmi spunea că mai bine să nu mai vorbim. Din asta am înţeles că avea o amintire atât de urâtă de acolo, încât nu mai voia să o readucă în memorie.

A fost Gheorghe Tănase cel mai bogat om? Adevărata lui avere au constituit-o dragostea şi preţuirea oamenilor în mijlocul cărora a trăit. Chiar dacă a ajuns să fie victima timpului nemilos, a rezistat demn schimbărilor.

Veţi vedea, foştii săi colaboratori de la Slobozia, judeţul Ialomiţa, unde a fost prim-secretar din 1982, nu l-au ocolit, iar cea de-a doua soţie, Florica Tănase, i-a oferit sprijinul şi iubirea ei până în ultima clipă.

N-au trecut patruzeci de zile de la plecarea lui dintre noi, aşa că putem crede că sufletul lui Gheorghe Tănase s-a întors pentru o vreme şi pe la Vaslui. Până pe 2 noiembrie, putem să-i aprindem o lumânare şi să-i dăruim un gând bun, pe care să-l culeagă şi să-l ducă în lumea de dincolo.
Continuăm să ne amintim de Gheorghe Tănase, alături de ziaristul George Stoian.

– Spuneaţi că ialomiţenii l-au iubit mult pe Gheorghe Tănase.

– L-au iubit foarte mult şi aveau şi de ce. Poate, după Sibiu, unde se dusese Nicu Ceauşescu prim-secretar, Ialomiţa era singurul judeţ în care oamenii nu sufereau de foame, atunci, înainte de decembrie ’89. Noi, ialomiţenii, am fost daţi şi la Europa Liberă. Am auzit eu cu urechile mele cum s-a spus atunci: “Moare România de foame, româniii au bani şi n-au ce să cumpere cu ei, numai în judeţul Ialomiţa oamenii o duc bine”. Chiar asta a fost expresia: «că numai în Ialomiţa oamenii o duc bine». Făcuse Tănase astfel ca un renumit restaurant de acolo, Privighetoarea, să fie aprovizionat cu de toate pentru ca şi oamenii din ţară să poată veni să cumpere alimente. Veneau de peste tot şi cumpărau câte două-trei roţi de caşcaval, cinci-şase batoane de salam, cafea, bere. Se găseau de toate în Ialomiţa.

– Înseamnă că şi dumneavoastră aţi dus-o bine.

– Mai mult decât bine. La noi nu s-a simţit niciodată greul. Nu ne lipsea nimic. Tănase era foarte ataşat de agricultură şi a plecat din Ialomiţa cu părere de rău pentru că voia să ducă judeţul pe locul I la producţia de lapte. Încet-încet, a început să surclaseze judeţe care erau pe primele locuri. Mai rămăsese Suceava, dar nu a mai reuşit să întreacă şi acest judeţ pentru că a trebuit să plece. L-a schimbat Ceauşescu. Am să povestesc însă ceva legat de ideea Bărăganului ars de soare şi lipsit de fântâni. Gheorghe Tănase a dat dispoziţie ca pe toate şoselele, pe toate arterele, să se facă fântâni. S-au ridicat minunile acelea de fântâni cu cumpănă, pe care le ştiam numai din poveşti, din desenele vechi. A umplut cu fântâni tot judeţul. Erau toate funcţionale. El cutreiera toate drumurile, oprea maşina şi se ducea să verifice dacă era apă, dacă apa era bună de băut. Construind fântânile, Tănase a făcut o bucurie mare oamenilor. El se preocupa şi de industrie, de absolut tot şi nu putea fi păcălit pentru că se pricepea la toate. Era mai bun decât un inginer agronom sau zootehnist. Ştia totul. Şi, am mai spus, avea un comportament prin care nu făcea rău oamenilor, voia doar să-i sperie, să-i aducă în situaţia de a face treabă. Îmi aduc aminte cum făcea el şedinţele. Spunea: “Mâine dimineaţă avem comandament pentru agricultură la ora 5”. Şi, vă daţi seama, erau unii care locuiau la marginea judeţului şi erau anunţaţi doar cu o seară înainte. La ora patru şi jumătate, Tănase intra în sală şi nu mai avea nimeni voie să intre după el. Dădea dovadă de o punctualitate exagerată. Odată, mă aflam şi eu la o astfel de şedinţă, în calitate de ziarist. Era pe atunci un IAS, Ograda, care era ca un adevărat oraş. Erau acolo, pe teritoriul acelui IAS uriaş, locuinţe, grădiniţe, cantine, o carmangerie, fabrici de lapte. Director era un inginer deosebit, că nu putea oricine să aibă asemenea realizări. La acea şedinţă, Tănase l-a făcut praf pe directorul ăsta: “Să-mi spui dacă poţi să mai munceşti, dacă mai poţi să fii director acolo. Să vii imediat în birou la mine!”, i-a spus el şi a plecat în birou supărat. Directorul l-a urmat înnebunit. “Închide uşa!”, i-a strigat, apoi i-a spus relaxat, zâmbindu-i: “Ţi-a plăcut ce ţi-am făcut?”. Tănase îl simpatiza pe director, avea încredere în el, dar a vrut să-i sperie pe ceilalţi. L-a sacrificat într-un fel în ochii celorlalţi, care ştiau cu toţii că acela era un director extraordinar de bun. “Dacă ăstuia, care e atât de bun, îi face aşa, pe noi ne omoară”, gândeau ei. Ăsta era stilul de lucru al lui Gheorghe Tănase.

«Eu sunt de acord, dar unde să stau? N-am casă, n-am nimic“

– A plecat Gheorghe Tănase din Ialomiţa la Bucureşti, apoi a ajuns prim-secretar la Bacău. Aţi mai ţinut legătura cu el?

– Nu.

– Când v-aţi reîntâlnit?

– Cred că la vreo trei ani după revoluţie. Dar mai întâi ar fi câteva lucruri de spus despre ce s-a întâmplat la revoluţie în Bacău, unde a fost o revoluţie mai puţin de catifea decât a fost la voi, în Vaslui. Gheorghe Tănase nu a avut de suferit atunci, în ’89, pentru că se comportase bine şi la Bacău, dar regula era: cine a fost de la partid şi ne-a condus trebuia să plece, aşa că el a plecat imediat. L-a adăpostit fosta lui secretară de la cabinet. Când Tănase şi-a dat seama că nu mai poate sta la ea, a vorbit cu şeful de la silvic, tot prin intermediul secretarei. Directorul de la silvic a venit şi le-a propus domnului şi domnei Tănase să stea într-o cabană în pădure. I-a dus chiar el acolo, fără să spună nimănui unde îi duce. Ei au stat acolo douăsprezece zile, până când au venit revoluţionarii, care aflaseră între timp unde se aflau. “Domnule Tănase, nu avem nimic cu dumneavoastră, aţi fost om cumsecade, dar trebuie să plecaţi. Mâine, noi vă punem la dispoziţie un camion în care să vă încărcaţi toate lucrurile pe care le aveţi acasă. Până la ieşirea din judeţ, veţi fi escortat de poliţie”, i-au spus ei. Este interesant că ăia nu l-au întrebat unde să plece. Nu l-au întrebat: “Măi omule, tu ai undeva unde să te poţi duce?”.

– Realitatea era că Gheorghe Tănase nu prea avea unde să meargă, nu?

– Da, el atunci locuia la casa partidului din Bacău. Întreaga viaţă a stat doar în casele oferite de partid, în toate judeţele în care a fost prim-secretar. Binele care s-a întâmplat a fost că doamna Tănase, care era de la Livada, la opt kilometri de Râmnicu Sărat, încă avea acolo rude şi exista şi o casă în care nu locuia nimeni. Au telefonat rudelor să o pregătească. A doua zi, a venit maşina, i-a luat de acolo, de la cabană, şi i-a dus acasă, în Bacău, să îşi ia lucrurile. Surpriza a fost că, atunci când au ajuns, au văzut că revoluţionarii le spărseseră casa şi luaseră tot ce se putea lua: hainele de blană ale doamnei, televizor, aparatură, tot ceea ce aveau. Aproape că n-au mai avut ce să pună în maşină. Expresia lui Tănase când mi-a povestit a fost: “Ne-au luat tot”. Ce era să mai facă? Era atmosfera aceea de la revoluţie, totul era tulbure, nu mai era prieten nimeni cu nimeni, toată lumea parcă era duşman la duşman, aşa că el nu a putut să ridice glasul, să cheme poliţia şi să spună: “Mi s-a spart casa”. A trebuit să tacă. A plecat acolo, în comuna aceea.

– Cum aţi aflat unde se află?

– Am aflat târziu, peste vreo trei ani, când cineva mi-a spus: “Vezi că domnul Tănase este la Amara, în staţiune, are probleme cu reumatismul”. Am rămas şocat când am auzit. Imediat am urcat în maşină şi m-am dus la Amara. Am întrebat de el, dar mi s-a spus că e la tratament. L-am aşteptat să iasă de la proceduri. A venit spre mine, cu un prosop în cap. Nu s-a mirat atunci când m-a văzut pentru că, de fapt, el trimisese după mine. Am stat în seara aceea acolo, am ieşit la o bere, am stat de vorbă, mai mult despre boala lui. Mi-a povestit că avea probleme grave la un picior. Mi-a spus că locuieşte în satul ăla, Livada. Râzând, a adăugat: “Să vii pe la mine, să vezi ce ţuică fac, am cazan de ţuică, să vezi ce vin am, că am vie în curte şi pomi”. Vă promit că vin, i-am spus, mai ales că eu mergeam de două ori pe an după vin în Odobeşti şi treceam pe lângă livada lui. A doua zi însă, m-am întors la el. L-am luat şi ne-am dus împreună la Ilie Alexandru, un mare om de afaceri de la noi, care avea o societate Hermes şi care îşi construise pe domeniul lui renumitul Dallas. Era foarte bogat. Domnul Tănase îi făcuse acestui om de afaceri un mare bine pe vremea când fusese prim-secretar. Ilie Alexandru conducea boxul şi furase nişte bani de la nişte boxeri. Trebuia să intre în puşcărie, dar Tănase, care iubea sportul, l-a salvat. Acum s-a întors roata. I-am dat un telefon lui Ilie Alexandru. “Vezi că domnul Tănase e pe aici, vreau să vin cu el!”, i-am spus. “Veniţi”, s-a bucurat el. Ne-a primit într-un salon absolut fantastic, ornat cu flori, cu draperii, cu vreo cinci-şase ospătari pe lângă noi. Ce-am putut să vedem pe masă! Apoi, la plecare, i-a umplut portbagajul domnului Tănase. După întâmplarea asta, nu după foarte mult timp, m-am dus la Odobeşti şi am trecut şi pe la el. Casa era foarte îngrijită, şi curtea la fel. Mi-a plăcut totul foarte mult. El părea fericit sau cel puţin încerca să pară fericit, dar când l-am întrebat ce face acolo, n-a ştiut ce să răspundă. “E un preot aici, vizavi, e singurul cu care pot să mai stau de vorbă”, mi-a spus. După două-trei luni, am trecut iar pe acolo. De cum am ajuns, mi-a spus: “Mi-au spart casa!” Îl furaseră a doua oară. Era foarte necăjit şi dezamăgit de toate. M-a impresionat profund. Când l-am întrebat: domnu’ Tănase, dar dumneavoastră, unde faceţi baie? ”În lighean”, a răspuns. Din secunda în care am auzit răspunsul, mi-am spus: trebuie să fac ceva! L-am întrebat: sunteţi de acord să lăsaţi totul aici şi să veniţi la Slobozia? Sigur că a spus da. «Eu sunt de acord, dar unde să stau? N-am casă, n-am nimic. N-am bani să-mi cumpăr casă, unde să stau?” Ne înteresează pe noi asta. Am să văd ce pot face, i-am spus.

– Şi ce-aţi făcut?

– M-am dus la prefectul judeţului, care era medic veterinar. Şi lui îi făcuse Tănase bine pe când era prim-secretar, în sensul că l-a luat de la ţară, de undeva, şi l-a făcut directorul Direcţiei Sanitare Veterinare, aşa că îi era dator domnului Tănase. Şi directorul Fabricii de ulei, şi mulţi alţii fuseseră ajutaţi de Gheorghe Tănase. Domnule prefect, domnul Tănase stă vai de capul lui într-un sat, vrea să vină aici, dar n-are casă. Îi putem face rost de o casă?, i-am spus eu. “Da, măi, hai să-i facem rost de-o casă. Găsiţi, domnule Stoian, o casă, vedeţi cât costă, pe mine mă interesează să fac rost de bani”, mi-a răspuns prefectul. Am început să caut peste tot, prin ziare, prin oraş, timp de vreo două săptămâni. Îmi doream să găsesc ceva potrivit pentru domnul Tănase. Într-o bună zi, am găsit apartamentul care să i se potrivească, în centrul oraşului Slobozia, doar la câţiva paşi de casa mea.

– Vă doreaţi să locuiască aproape de dumneavoastră.

– Dacă tot am putut să aleg, am ales să locuim unul lângă altul. Aveam şi piaţa aproape, şi gara, şi autogara. Apartamentul era bun, dar era nereparat. Am negociat cu proprietarul şi am ajuns la 16 milioane, pe vremea aceea. Acum e momentul să spunem clar nişte lucruri. O să povestesc ce s-a întâmplat cu acest apartament. M-am dus la prefect şi i-am spus că am găsit un apartamentul acela de 16 milioane. “Du-te fără grijă, că eu am să fac rost de bani”, mi-a spus el. Din când în când, mai treceam pe la el şi îl întrebam cum mai e cu banii ăia? ”Am găsit şase milioane”, îmi spunea. Altădată îmi spunea că a mai găsit două milioane şi tot aşa. Odată, a tras chiar sertarul de la biroul lui şi mi i-a arătat: “Uite, ăştia sunt banii pentru apartament. Îi ţin aici”, mi-a spus. La un moment dat, mi-a spus: “Am strâns toţi banii, dar sunt doar 13 milioane, te rog să mă crezi că nu mai ştiu de unde să iau încă trei milioane. Lasă, că o să vorbim cu domnul Tănase să dea şi el trei milioane”, mi-a explicat. A vrut să-mi dea mie toţi banii, să mă ocup de acte, să-i dau omului cu apartamentul, dar eu i-am spus că nu aveam cum să mă ocup de acte, că lipseau cele trei milioane. Lui Tănase cum să mă duc să-i cer şi nici nu-l puteam aduce la Slobozia, că nu aveam unde. Într-o bună zi, m-a chemat prefectul la el şi mi-a dat cheile apartamentului. Se ocupase el de vânzare-cumpărare.

– Cum se numea acel prefect?

– Gheorghe Savu. Când mi-a dat cheile, mi-a spus: “Vezi să fie curat acolo”. Apartamentul însă avea geamurile vechi, instalaţiile sanitare smulse, parchetul neraşchetat, era o mizerie îngrozitoare. Nu pot să-l aduc pe domnul Tănase aici, mi-am spus, şi am apelat la un administrator de firmă care avea sediul chiar în blocul acela. Când a auzi că e vorba de domnul Tănase, pentru că îl cunoştea, mi-a dat nişte muncitori, care s-au dovedit a fi nişte incompetenţi. Au făcut o curăţenie de doi bani şi când au raportat că e gata, m-am dus acolo şi mi-am pus mâinile în cap. Nu făcuseră nimic, cred că furaseră toate materialele. Atunci m-am dus la Hermes din nou, la Ilie Alexandru, care avea o mare echipă de constructori. I-am povestit: domnul Tănase trebuie să vină, am luat apartamentul, dar multe nu sunt cum trebuie acolo. “Să vină şeful echipei de constructori la mine, a spus el. Te duci cu domnul Stoian şi vezi ce trebuie la acel apartament. Îmi raportezi, apoi nu pleci de acolo până nu termini tot ceea ce e de făcut”, i-a spus el. M-am dus cu acel om la apartament, el şi-a notat tot ceea ce trebuie făcut, apoi mi-a spus: “Veniţi peste patru zile aici şi vă dau cheia!” Şi peste patru zile, la prânz, m-am dus şi mi-a dat cheia. Când am intrat, totul era nou, strălucitor, baia şi bucătăria erau superbe, apartamentul era gata să-l primească pe domnul Tănase. M-am dus din nou la cel cu prima firmă, ştiam că avea maşini, şi i-am spus: dă-mi o maşină să mă duc să aduc lucrurile domnului Tănase.

«Toată lumea îl cunoştea»

– Cum a fost când i-aţi spus domnului Tănase că apartamentul îl aşteaptă?

– Eu deja îi telefonasem domnului Tănase cu ceva timp în urmă şi îi spusesem: pregătiţi-vă, că vă aduc la Slobozia. Lichidaţi tot ceea cea aveţi acolo şi pregătiţi-vă! Acum, când totul era gata, i-am telefonat din nou. Alo, domnu’ Tănase, sunteţi proprietarul unui apartament în Slobozia! El, care nu a fost niciodată tipul de om care să răspundă cu efuziuni, ci un tip mai rezervat, a spus doar atât: “Da? Nu mă păcăleşti?” Asta a fost forma lui de a răspunde. Nu vă păcălesc, i-am spus. Aveţi casă, spuneţi-mi doar când să vă trimit maşina să vă ia lucririle şi să vă aducă definitiv aici. “M-am cam pregătit”, mi-a spus şi mi-a indicat ziua în care să trimit maşina. În ziua stabilită, la ora la care a spus, a avut maşina. I-am pus în maşină şi doi muncitori care să-i încarce lucrurile. Seara, a venit la Slobozia. L-am aşteptat cu alţi oameni care să-l ajute la transportat mobila. A venit şi fiul său, Nicuşor, că-l anunţaseră la telefon că se mută. “Vezi, să vii să ne ajuţi la descărcat mobila”, îi spuseseră. Am dus la etajul trei toate lucrurile.

– Era bucuros domnul Tănase? Era mulţumit de apartament?

– Vai, ce bucuros era! Nu făcea el munci fizice de obicei, dar atunci l-am simţit că voia să pună şi el mâna pe ceva. N-a făcut nici atunci prea multe, dar era plin de entuziasm. Erau fericiţi amândoi, şi el şi doamna Tănase. Doamna, imediat cum a coborât din maşină, s-a dus să vadă apartamentul. “Tănase, avem o casă foarte frumoasă”, i-a spus. El încă nu urcase. Pe la orele 23, erau deja cu lucrurile sus. I-am lăsat şi am plecat. M-am întors la ei peste două zile, să-i văd ce fac şi cum s-au instalat. M-am aşezat pe un fotoliu şi i-am întrebat: v-aţi aranjat bine, vă simţiţi bine? ”Da, ne-am acomodat imediat, ne simţim bine”, mi-a spus domnul Tănase. Dar de ce nu ieşiţi din casă? M-am uitat pe la piaţă şi nu v-am văzut, cred că vă uitaţi la televizor toată ziua. “Nu mă uit, că n-am televizor”, mi-a răspus el. Cum n-aveţi televizor? “N-am, dom’le, că mi l-au furat şi pe ăsta. Nu mi-am mai cumpărat altul!” Atunci, pe loc, am dat telefon din nou la Hermes, fiindcă Ilie Alexandru avea o fabrică de televizoare, de fapt o linie de montaj televizoare. Primea piese şi monta televizoare, care se numeau chiar Hermes. I-am spus că am nevoie de un televizor pentru domnul Tănase. “Mergeţi, că vă aşteaptă televizorul”, mi-a spus Ilie Alexandru. Am urcat în maşină şi m-am dus la fabrică. Mă aştepta şeful fabricii, cu televizorul împachetat. Stătea în uşă şi mă aştepta să vin. Scosese televizorul atunci de pe linia de fabricaţie.

– S-a bucurat domnul Tănase de dar.

– Sigur. Era un televizor performant, cel mai mare care exista. Îl mai au şi astăzi. Gheorghe Tănase se uita foarte mult la televizor, în special la sport. Numai la sport şi la ştiri se uita. I-am dus imediat televizorul, dar am constatat că de fapt nu are unde să-l agaţe. Nu aveau nici cablu. Am dat imediat un telefon la un prieten, Bănică, şi l-am rugat să vină în jumătate de oră să monteze cablul. “N-aveţi contract, nu e cerere făcută?” Te-am întrebat eu de asta? Tu vii şi pui, iar mâine facem şi contract, şi tot ceea ce trebuie. Îţi spun eu despre ce este vorba. A venit Bănică, i-a întins cablul, iar când am plecat de acolo, domnul şi doamna Tănase priveau la televizor.

– Vă aminiţi acei paşi pe care i-aţi făcut dincolo de uşa apartamentului lor? Aveaţi inima uşoară pentru că, în sfârşit, aţi putut face şi dumneavoastră ceva pentru cel care vă ajutase atât de mult?

– Da, într-un fel, i-am făcut şi eu puţin din binele pe care mi l-a făcut şi el mie. Făcuse pentru mine două lucruri deosebit de importante, nu e cazul să le amintesc aici, dar, în afară de asta, Gheorghe Tănase merita să fie ajutat chiar dacă nu ar fi făcut nimic pentru mine. Făcuse atâta şi pentru judeţul Vaslui, şi pentru Ialomiţa, aici unde ne aflam, era un om atât de cumsecade… Apoi, un om de valoarea lui nici nu merita să trăiască în condiţii nefavorabile.

– Cum era viaţa de zi cu zi a lui Gheorghe Tănase la Slobozia?

– A început să iasă în oraş, ne întâlneam la piaţă, după care ne întâlneam în familie, la masă, la sărbători. Venea la noi cu soţia, ne duceam şi noi la el. Făceam patru minute de la noi de acasă până la ei. Eram invitaţi la toate evenimentele din familia lor. Gheorghe Tănase avea mulţi invitaţi de ziua lui. Avea mulţi prieteni care veneau în vizită şi stăteau şi la masă. Era o frumuseţe!

– Cine erau aceşti prieteni?

– Trei doctori cu soţiile lor, şeful de la Vinalcool, directorul Direcţiei Agricole, toţi cei care avuseseră funcţii mari înainte, când el fusese prim-secretar. Gheorghe Tănase îşi sărbătorea ziua de naştere pe 25 ianuarie. Era născut cu o zi înaintea lui Ceauşescu. Îmi amintesc că, o dată, a avut atât de mulţi invitaţi, încât nu a putut să-i primească pe toţi într-o zi. Îmi aduc aminte că noi am fost a doua seară invitaţi, alături de alte familii. A fost pentru prima dată în viaţă când l-am văzut atât de binedispus. Atât de mult se pregătise pentru ziua lui, că îşi notase într-un carnet bancuri. Nu-mi imaginam latura asta a domnului Tănase. Avea o sensibilitate ascunsă, pe care nu i-o bănuiam. Nu-şi exterioriza sentimentele, dar simţeai că în interiorul lui e de o blândeţe nemaipomenită şi că trăieşte intens totul. Toţi musafirii care am fost atunci ne-am mirat şi ne-am amuzat. Domnul Tănase nu ştiu unde umblase, ce făcuse, că scrisese în carnet foarte multe bancuri. El, pe care niciodată nu l-am văzut în postura asta, ne-a spus toată seara bancuri. Spunea: “Staţi să vă mai spun un banc”, şi dădea foile. Citea din carnet. Ne-am amuzat atunci! Îi plăcea să iasă de 1 Mai la pădure. Noi avem un crâng acolo, aşa că ieşeam împreună, făceam grătar. Totul era bine. Domnul Tănase avea un obicei ciudat. De Anul Nou şi de Paşte, scria felicitări pe care le trimitea prin poştă în Slobozia, la toţi cunoscuţii. Eram sigur că de sărbători o să găsesc în cutia poştală felicitarea de la domnul Gheorghe Tănase.

– Fiul său, Nicuşor, îl vizita la Slobozia?

– Nu. Ieşise inginer, se căsătorise cu o fată frumoasă şi instruită, locuia în Bucureşti, pe lângă Palatul Victoria. La un moment dat, a trăit o dramă şi a murit. A avut un singur fiu, George, un copil foarte bun, care a făcut polo pe apă şi care a fost foarte apropiat de domnul Gheorghe Tănase. De câte ori venea, când era mic, în Slobozia, venea şi pe la mine. Îl aşezam pe un scăunel în mijlocul camerei şi el se uita ore în şir la desene animate, la video.

– Ce pasiuni avea Gheorghe Tănase?

– A devenit mare iubitor de câini. Şi-a luat un căţeluş pe care îl plimba toată ziua şi era foarte fericit. Se plimba prin parc, ieşea la piaţă. Ne întâlneam destul de des. “Să trăiţi domnu’ Tănase!”, “Să trăiţi domnu” prim-secretar!”, îi spuneau oamenii. Toată lumea îl cunoştea. Unii nu îndrăzneau să i se adreseze, dar absolut toată lumea se uita către el. Oamenii îl recunoşteau şi aveau o tresărire de bucurie. Nimeni nu se uita încruntat sau urât spre el

Gheorghe Tanase, prim-secretar al judetului Vaslui 1968-1982, apoi prim-secretar al judetului Ialomita

Interviu cu Ion Fratila, prim-secretar al judetului Vaslui 1982-1987

DOLIU… Ion Fratila;, prim-secretar al Vasluiului în cea mai prospera perioada a judetului (1982-1987), a încetat din viata sâmbata, la un spital din Bucuresti. Rudele, colegii si toti cei care l-au cunoscut l-au condus, ieri, pe ultimul drum. Înmormântarea a avut loc în Târgoviste, locul sau de bastina si acolo unde s-a retras dupa revolutie.

Ion Fratila era vazut ca un “om foarte bine pregatit pentru administratie. Era un bun cunoscator a problematicii judetului si foarte atasat de agricultura. Productiile agricole au crescut considerabil în perioada sa si asta nu este un mit. Cresteau real, nu pe hârtie. Tot în vremea sa exporturile de carne, lapte si produse lactate erau foarte mari, dar nimeni din judet nu murea de foame. A construit foarte multe locuinte pentru oameni. În schimb era foarte sever si neîndurator când era mintit. Era foarte bine informat. Stia sa aprecieze oamenii. Specialistii aveau întâietate, iar pe cei care vorbeau mult, dar faceau putin, îi dibuia imediat. Îi placea productia, propaganda mai putin” a declarat Corneliu Mihalache, pe atunci director la complexul de berbecuti Ivanesti.

“Lua tot timpul apararea judetului fata de Ceausescu”

“Aseara (n.r. 25 aprilie) am aflat ca Ion Fratila a murit. Îmi pare foarte rau ca nu am ajuns la înmormântarea sa. A venit sarac în judet si a plecat tot sarac, ceea ce în ziua de azi nu prea se întâmpla. A avut multe necazuri în ultima perioada a vietii, în special cu sotia sa care era bolnava. Poate nu merita un destin atât de crunt pe finalul vietii. A fost un om deosebit, a tinut foarte mult la judetul Vaslui si a facut tot ce s-a putut pentru dezvoltarea acestuia. Era foarte sobru, curajos si cu picioarele pe pamânt. Lua tot timpul apararea judetului fata de Ceausescu. Am sa va povestesc o întâmplare ca sa va dati seama de acest lucru. În 1987, Ceausescu venea la Vaslui. Prim-secretarul l-a prelut de la Codaesti, iar eu, împreuna cu Petrica Botez, director la Directia Agricola, l-am asteptat la Pochidia. Primul a ajuns Ceausescu. A facut un pic de panarama;, asa cum se întâmpla de obicei. Ne reprosa ca porumbul nu e bine prasit. De nicaieri, a aparut o femeie, care l-a luat la rost pe presedinte. <<Cum, domne, nu e prasit bine? Si apoi, dumneavoastra va arde de porumb. Nu vedeti ce seceta e? E mai rau ca în ’46. O sa murim de foame>>. Ceausescu a amutit. I-a explicat femeii ca nu se poate întâmpla asta, pentru ca sunt peste zece milioane de tone de grâu în rezervele de stat. Femeia i-a raspuns ca degeaba sunt acolo, daca în sat nu e niciun stiulete de porumb. <<Sa ne trimiteti porumb aici, în sat, ca noi murim de foame>>, aproape ca a tipat femeia la Ceausescu. Eu ma gândeam ca ma aresteaza. Între timp, ajunsese si Fratila cu al doilea elicopter, care când si-a dat seama ca lucrurile escaladasera, i-a spus lui Ceausescu ca femeia are dreptate. Va dati seama ca nu i-a fost usor. Îmi aduc aminte ca Ceausescu s-a tinut de cuvânt si a trimis porumb familiilor afectate de seceta. V-am spus aceasta întâmplare ca sa constientizati ca Fratila nu s-a ascuns niciodata dupa colt”, a declarat secretarul adjunct pe probleme de agricultura pe atunci, Vasile Strungaru.

Cariera politica a fostului prim-secretar Ion Fratila

Ion Fratila avea 77 ani si o cariera politica impresionanta. Si-a început activitatea de partid înca din primul an de scoala profesionala, devenind membru al Uniunii Tineretului Muncitoresc în 1954. În anul urmator s-a înscris în sindicat, remarcându-se ca un bun om de partid. Imediat dupa terminarea liceului, în 1961, a început procedurile pentru intrarea în Partidul Muncitoresc Român, devenind candidat. În Vaslui, Ion Fratila a detinut functia de prim-secretar, functie suprema într-un judet, între anii 1982 si 1987, dupa care a fost la cârma judetului Prahova, în perioada noiembrie 1987 si decembrie 1989. La Revolutie, Ion Fratila era membru al Comitetului Central (CC) în cadrul Partidului Comunist Român (din 1984), membru supleant al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR (din 1987), prim-secretar al Comitetului judetean de partid si presedinte al Comitetului Executiv al Consiliului popular al judetului Prahova (din 1987), deputat în Marea Adunare National&atilde; (din 1985).

La o sedinta la Vaslui, unde era prezent si tata si primul secretar Fratila, acesta din urma i spune lui tata- Nea Valerica, sa nu iei exemplul de la burtosii astia din prezidiu! La care tata i spune- Nici tu, Ioane!

Ion Fratila- prim secretar al judetului Vaslui (1982-1987) si al judetului Prahova (1987-1989)

jpg.gif ion-fratila-prim-secretar52_427381613_o.jpg (157 Octeţi)

Ioan Pavel, ultimul prim-secretar al judetului Vaslui, cel care a incercat sa construiasca o linie de tramvaie la Vaslui

Resedinta de judet ar fi putut avea o linie de tramvai (sau mai multe), dac&atilde; Ceausescu nu ar fi fost împuscat în decembrie ’89. Fostii conducatori ai judetului pusesera la cale un plan de dezvoltare a unei linii de tramvai, care ar fi legat principalele comune din jur de fabricile de pe cele doua platforme, Zona industriala si platforma agroindustriala. Ioan Pavel, ultimul prim-secretar al judetului, crede ca “nerealizarea acestei linii de tramvai a afectat negativ si partea economica a Vasluiului“.

Cei care trec spre Zona Industriala zi de zi pot vedea stâlpi de genul folositi de liniile de tramvai, pe care au fost montate instalatii electrice. Pe acolo, pe traseul gara-CET-Hitrom, ar fi urmat sa functioneze prima linie de tramvai din oras, proiect care urma sa fie functional în 1990. Catre finele anului 1989, în gara de la Vaslui a fost adusa o garnitura de tramvai, reconditionata si modernizata. Garnitura urma sa fie pusa în circulatie catre Zona Industriala, imediat ce avea sa fie finalizata o statie de redresare, care exista si acum în zona actualului obor.

„Era o idee care ar fi dezvoltat Vasluiul destul de mult“

Ioan Pavel, ultimul prim-secretar al judetului, îsi aminteste: “Am fost prim-secretar si la Resita, unde am reusit sa montez o linie de tramvai, asa ca atunci când am venit la Vaslui am dorit sa aduc tramvai si pentru oamenii de aici. Tramvaiul urma sa circule în doua directii, catre Munteni de Jos si Muntenii de Sus, chiar catre Solesti, unde urma sa preia miile de navetisti catre fabricile din Vaslui. Era o idee care ar fi dezvoltat Vasluiul destul de mult, ar fi intrat în rândul oraselor civilizate, sa zicem asa, pentru ca vedeti ca aceste orase au un alt statut. Eu am gândit ca, în prima faza, sa dam drumul la linia catre Zona Industrial&atilde;, iar între lniile de cale ferata care sunt acolo urmau sa fie montate cele de tramvai, care au un alt ecartament. Odata ce am fi dat drumul, as fi mers la Bucuresti si as fi cerut fonduri sa dezvolt transportul în comun cu tramvaiul, în Vaslui, mai ales ca se pregatise si o statie de redresare“. Pentru ca planul urma sa fie pus în aplicare în prima luna a anului 1990, a fost adusa si o garnitura de tramvai de la Bucuresti, reconditionata si modernizata. Tot proiectul a murit odata cu instalarea democratiei originale românesti si odata cu el s-a dus si singurul tramvai care a ajuns vreodata la Vaslui. “Este adevarat, era în gara un tramvai, parca era adus de la Bucuresti, nu-mi mai aduc aminte. A stat vreo câtiva ani pe o linie, pâna ce a putrezit, dupa care l-au taiat si l-au încarcat în vagoane, a fost dus la fier vechi“, povesteste un muncitor de la CFR.

Un interviu cu fostul director al Regionalei CFR Iasi, din 1970 pana in 1990, cel care a fost Alexandru Filioreanu, omul care l-a convins pe Ceausescu (la o partida de vanatoare) sa aprobe fonduri pentru constructia caii ferate Pascani- Targu Neamt.

Interviul a fost publicat in ziarul Lumina.

Amintiri din viaţa unui fost ministru ieşean Otilia Bălinişteanu, 25 Iulie 2007

Pe o străduţă îngustă a Iaşilor, într-un bloc de locuinţe retras de privirile trecătorile, la etajul întâi, într-un apartament ce păstrează ceva din farmecul altor vremi, îşi petrece bătrâneţile Alexandru Filioreanu, fostul ministru adjunct al Căilor Ferate Române în guvernul Gheorghe Maurer. Un domn distins, cu un car de amintiri în suflet şi cu tot atâtea realizări. Retras la pensie de 20 de ani, îşi caută ocupaţie printre zecile de diplome, printre sutele de fotografii dintr-o tinereţe ce a trecut şi, mai ales, îşi găseşte refugiul în muzică, ascultând discurile pe care le-a adus în România de pe întreg mapamondul.

Când începe povestea vieţii lui Alexandru Filioreanu?

M-am născut în 1926, pe 16 ianuarie, la Iaşi şi acum am 81 de ani şi jumătate. Am făcut patru ani liceul la „Negruzzi“ şi apoi a trebuit să renunţ.

Aţi prins, aşadar, şi anii dureroşi din timpul celui de-al Doilea Război?

Mi-a murit sora la bombardamente, în 5 spre 6 iunie 1944. Cu maţele scoase afară, cu ochii deschişi, parc-o văd, şi cu doi copii care plângeau lângă ea, unul de doi şi unul de trei ani. M-am îngrozit de ce-am văzut. Am pus-o pe-o scară, într-o căruţă şi am dus-o la Eternitate. Era o groapă lângă Cimitirul Eroilor… Căruţe după căruţe, pline cu morţi, veneau acolo. Dădeau jos morţii cu pătura, ştergeau cu lopata viermii de pe ei… Groaznic!

Ce a urmat după liceu?

A murit, deci, sora mea, apoi şi tata. Copiii trebuia să-i cresc eu. Mama mea avea 80 de lei pe lună. Ţaţa Mariţa, o rudă de-a mamei, îi spune într-o zi: „N-ai ce face cu Sandu, treâ sa-l bagi la Nicolina. Dar fiindcă nu-i ceferist, trebuie să reuşească cu media peste opt“. Mie-mi părea rău de liceu, că învăţam bine, dar m-am dus la Nicolina. Am intrat cu peste 9,80, am făcut patru ani acolo şi am ieşit montator de locomotive. Făceam locomotive la probe. Şi ca să câştig mai mulţi bani eram în atelier la ora 4.00 dimineaţa. Lucram până la 7.30 pentru ruşi, care aveau capturi la noi, apoi pentru atelier. Am stat trei ani ca mecanic.

Pe urmă am dat la Politehnică, la Construcţii Feroviare. Apoi a venit un ordin că s-a înfiinţat Institutul „Ghe. Gheorghiu Dej“ la Bucureşti şi că toţi de la CFR treâ să plece acolo. Trebuia să-mi las acasă soţia cu copil mic. Cristofor Simionescu, care era rector, m-a chemat la el şi mi-a spus ca în 24 de ore să fiu la Bucureşti. M-am dus, am urmat acolo institutul, am câştigat concursul de fizico-matematici pe ţară, am avut bursă republicană, pe urmă bursa „Gheorghe Gheorghiu Dej“. La sfârşitul facultăţii, profesorul cu care dădusem examenul pentru bursă m-a luat asistent. Pe urmă am venit asistent la Iaşi şi mi-am dat şi doctoratul.

V-aţi întors, deci, din nou la Iaşi?

Da, dar eu nu vroiam să mă despart de calea ferată. Făceam ore marţi şi joi la universitate, dar lucram şi la CFR, ca inginer, la staţia Iaşi. Am fost avansat ulterior ca şef de serviciu şi pe urmă am ajuns la Cluj.

Aţi fost pentru o perioadă directorul general al Regionalei Căi Ferate Cluj. Cum a fost pentru dumneavoastră, ca moldovean, experienţa în Ardeal?

Draga mea, să ferească Dumnezeu pe acela din Moldova care va fi trimis să lucreze în Ardeal! Eu nu eram acar sau frânar, eram director. Şi, ca să cunosc bine regionala, mai întâi am văzut staţiile de frontieră. Şi am rămas uluit să văd că atunci când veneau trenurile ungureşti, urcau drapelul şi cântau imnul Ungariei. Am intrat în birouri şi-am întrebat: „Cum te cheamă?“, iar răspunsul a venit în cor : „Nem todom romano!“. Erau vorbiţi, domnule. Eu habar n-aveam, ca moldovean, de limba ungurească. Şi-am schimbat toţi şefii de gară în aceeaşi zi; am pus numai români. Era pe 8 iulie 1966. Am interzis să se mai vorbească limba ungară în regională. Am dat afară, cât am stat acolo, vreo opt luni de zile, 1.860 de oameni. Eram foarte dur, pentru că nu se putea altfel. Daâ ce telefoane de ameninţare am primit pe urmă...

Ministru în guvernul Gheorghe Maurer

Aţi fost singurul ieşean ministru într-un guvern comunist. Cum s-a întâmplat? Aţi fost propus?

Cum la Iaşi venea Bodnăraş la şedinţele de regiune, acolo, la Cluj, venea Maurer. La o asemenea şedinţă mi se dă cuvântul. Iar eu, în loc să vorbesc despre problemele căilor ferate, am spus: „Vă rog să-mi permiteţi ca acuma inima mea să vorbească. N-am crezut niciodată că aici, în inima Ardealului, unde atâţia oameni au murit, este posibil ca până şi la această şedinţă să se vorbească limba maghiară, cu traducător în limba română“. Apoi am povestit ce păţisem eu la staţiile de frontieră.

Care a fost reacţia lui Maurer?

Sala era amuţită, iar Maurer se uita mirat la mine. Am vorbit apoi despre calea ferată şi despre indicatori. Am mulţumit şi am plecat. N-a bătut nimeni din palme, dar a început să aplaude Maurer. Eu m-am dus la locul meu, iar un ungur de lângă mine mi-a zis: „No, mă, n-ai făcut bine ce-ai făcut!“. A doua zi, Maurer, în cuvântul lui, m-a lăudat. La 1 ianuarie 1967 m-au chemat la Bucureşti, la ministru. Pe-atunci era unul, Florian Dănălache la Căi Ferate, foarte sever, fost primar al Capitalei. Era de-o răutate feroce, dar habar n-avea de calea ferată. Am ajuns la el şi mi-a zis că trebuie să mergem la tovarăşul Ion Gheorghe Maurer. Când am ajuns, acesta s-a ridicat în picioare şi m-a întrebat dacă am venit să lucrez cu ei. Eu am zis: „Nu ştiu de ce m-aţi chemat…“. Mi-a spus: „De astăzi eşti ministru adjunct al Căilor Ferate“.

Cum era să fii ministru în acele vremuri?

Ministrul cu care lucram, Dănălache, era de-o cruzime fenomenală. Eu n-am mai întâlnit în viaţa mea un om ca ăla. Trecea într-o zi dricul cu fratele lui, iar el dă perdeaua la o parte şi zice: „A murit şi dobitocul ăsta“. El fusese fierar la Atelierele Griviţa. Nu ştia nimic despre Calea Ferată. Pe umerii mei cădea toată munca. Aveam de făcut 38 de indicatori. A fost dificil, dar am avut numai rezultate bune.

Vorbeaţi mai înainte de trenul prezidenţial cu care circula Ceauşescu. Exista un protocol special pentru circulaţia pe calea ferată a acestuia?

Da. Se folosea un antemergător, adică o locomotivă sau un motor. 100 km nu se mişca o roată şi abia apoi pleca trenul prezidenţial. Plus, la fiecare barieră, Securitate. Îmi cereau să le dau listele cu lucrătorii de pe la bariere. Aşa era ordinul. Înseamnă c-am fost şi eu turnător, nu? (zâmbeşte).

▲ Alexandru Filioreanu, acum un venerabil domn în vârstă de 81 de ani, a fost ministrul adjunct al Căilor Ferate Române în guvernul Gheorghe Maurer. Este cel care a electrificat căile ferate din Moldova, cel căruia i se datorează tunelul ce face posibilă trecerea prin munţi, spre Cluj, de la Vatra Dornei, dar şi artizanul liniei Paşcani-Târgu Neamţ.
Dacă ar mai fi „zăbovit“ puţin revoluţia, ar mai fi ajuns cu planurile sale şi la Botoşani, trecând pe la Hârlău şi Flămânzi. În timpul mandatului de ministru a vizitat peste 60 de ţări din întreaga lume, încheind relaţii de colaborare avantajoase cu omologii săi. Timp de 20 de ani, cât a ţinut în mână frâiele regionalei ieşene a căilor ferate, a ţinut morţiş să-şi folosească toate cunoştinţele tehnice pentru a facilita transportul în direcţii încă neexploatate la acea vreme.

A realizat 580 km de linii duble (plecând de la doar 20 km) şi 80 de noi staţii CFR electrodinamice, care oferă siguranţa circulaţiei trenurilor. Din tot noianul de realizări din tinereţe, a rămas cu amintiri de neşters şi cu cele peste 1.500 de discuri de muzică clasică adunate din întreaga lume.

Când v-aţi încheiat mandatul?

În fine, la un moment dat s-a îmbolnăvit socrul meu, la Iaşi. Eu n-aveam tată şi-mi era foarte apropiat. Lucra la Fabrica de Ţigarete, făcea lăzi. Când a murit, în 1971, m-am dus la Dănălache să-mi cer voie să mă duc la înmormântare. Am promis că mă duc dimineaţa la 8 şi seara la 8 sunt înapoi în Bucureşti. Nu mi-a dat voie. „Morţii cu morţii, viii cu viii. Nu pleci nicăieri“, mi-a spus şi nu m-a lăsat. Văzând asta, am plecat fără să mai cer voie. După ce m-am întors, mi-a transmis că nu mai poate lucra cu mine, întrucât n-am stagiile de cale ferată făcute. Eu i-am spus atunci: „Mă duc să-mi fac stagiile de unde-am plecat, la Iaşi, dar să ştiţi că eu am stagiu cât toţi miniştrii adunaţi la un loc“. Am făcut pe urmă o cerere că nu mai doresc să fiu ministru. După trei luni nu-mi venise încă răspunsul. M-a avertizat cineva de la biroul de personal să fac o altă cerere, în care să spun că sunt bolnav şi că nu mai pot fi ministru. Abia după aceea am putut pleca la Iaşi.

Artizanul electrificării liniilor ferate din Moldova

Sunteţi cunoscut drept cel care a reuşit să electrifice cea mai mare parte a liniilor ferate din Moldova. Cum aţi reuşit o asemenea performanţă într-o perioadă atât de grea?
20 de ani am stat în Moldova, ca director general al regionalei. Când am ajuns eu aici, era cea mai din urmă regională de cale ferată. Avea 20 km de cale ferată linie dublă, între Iaşi şi Leţcani şi între Târgu Frumos-Pietrişu. Am căutat zi de zi să aduc fonduri, pentru ca să fac 580 km de cale dublă, iar de la nimic, 750 km de linie electrificată. Eu am lăsat loc de bună ziua la Bucureşti. Şi oamenii care m-au cunoscut şi cu care am lucrat îmi dădeau pentru peste 2 ani ce-aveam nevoie, nu pentru anul viitor sau pentru anul ăsta. Aşa am reuşit să fac linia nouă Paşcani-Târgu Neamţ, linia nouă Dorneşti-Siret şi pe porţiunile de staţii cu distanţe mari între ele am făcut linie dublă, cum ar fi la Prisaca Dornei-Câmpulung, Sadova-Pojorâta-Mestecăniş-Iacobeni. La Iacobeni a trebuit să fac două tunele pentru electrificare, de câte 2.000 m. A fost o muncă extraordinară. La 4.30 dimineaţa plecam din casă.

Trei întâlniri directe cu Ceauşescu

Spuneaţi că v-aţi întâlnit de trei ori în viaţa dumneavoastră cu Ceauşescu. În ce context s-a produs prima întâlnire?

Prima dată eram la o şedinţă a Consiliului Suprem de Dezvoltare a ţării, unde veneau şi membrii C.C.-ului (n. r. - Comitetul Central). Şi-ntr-o pauză veneau ăştia mai mari să se întâlnească cu noi, cei din sală. L-am întâlnit şi pe un fost coleg al meu, Oprea, căruia i-am explicat cât mă lupt să fac în Moldova un tunel spre Cluj.

Mi-a zis: „Dacă pot, îţi fac rost acuma“. Şi la un moment dat îmi face semn să mă duc spre tribună. Mă duc repede acolo. Erau Ceauşescu, Elena şi Manea Mănescu. Am spus: „Tovarăşul Ceauşescu, noi, ca să ajungem în Ardeal, treâ să trecem prin Adjud-Ciceu-Ghimeş-Palanca-Dej sau prin Vatra Dornei-spre Dej, un drum mai scurt cu 300 km. Dar neavând capacitate, mergem cu trenurile din Vatra Dornei înapoi spre Suceava-Roman-Bacău-Adjud şi ne costă 4,8 milioane de lei cheltuieli pentru fiecare tren. Vă rugăm să aprobaţi să facem două tunele a câte 2.000 de metri“. Ceauşescu i-a spus atunci lui Manea Mănescu: „Aşa trebuia să-mi explici, mă. Fă-le, mă!“. Mi-a dat aprobare şi le-am făcut, la Mestecăniş. Plus un triaj mare, de 58 de linii, în Suceava.

A doua oară când l-aţi văzut?

A doua oară a fost cu linia Paşcani-Târgu Neamţ. Părinţii mei sunt din Filioara, de lângă Agapia. Am vrut să fac o linie şi pentru oamenii din zona aceea. Am început, aşadar, linia şi am cheltuit un miliard două sute. Era o sumă imensă, însă nu aveam nici un fel de aprobare.

Toţi banii erau din fondurile de exploatare feroviară, de unde n-aveai voie să-i iei fără aprobarea cancelariei C.C.-ului. Veneau oamenii la mine şi-mi spuneau că ei nu mai semnează nimic, că intră în puşcărie. Am preluat responsabilitatea semnării tuturor actelor pe umerii mei, ca să nu aibă nimeni necazuri. Pe 15 mai 1981 vine Ceauşescu cu trenul prezidenţial la vânătoare la Paşcani. La plecare, după vânătoare, Ceauşescu a spus că va lua măsuri pentru dezvoltarea oraşelor Paşcani şi Târgu Neamţ. Atunci, eu am făcut doi paşi, am spus cine sunt şi i-am explicat următoarele: „Din 1915 e aprobată linia Paşcani-Târgu Neamţ şi nimeni nu a reuşit s-o facă. Veţi rămâne în istorie dacă ne-aţi ajuta să o construim“. După trei zile îmi dă telefon colegul Oprea şi-mi spune că s-a aprobat. El nu ştia că eu lucrasem deja un miliard şi două sute de milioane. În timpul lucrărilor m-a chemat şi Prea Fericitul Părinte Teoctist de două ori la el. Era mitropolit la Iaşi pe-atunci. Şi el m-a sprijinit. Am deschis şantierul, am făcut tunelul, podul peste râul Moldova, gara Timişeşti şi gara Târgu Neamţ. Am terminat linia în 1986.

Linie prin Hârlău şi Flămânzi, spre Botoşani, întreruptă de anul 1989

Şi-a treia oară cum s-a petrecut întâlnirea?

Eu am vrut să fac linia Hârlău-Flămânzi-Botoşani, unde erau sate şi comune la 80 km distanţă de calea ferată. Lângă Hârlău era proiectat un tunel de 1.500 m. Dar nu-mi dădeau bani de la Bucureşti. Cu Ceauşescu m-am întâlnit în Sala Congreselor. Erau toţi miniştrii strânşi; şi dânsa era. De ea îmi era cel mai frică. Trebuia să fii foarte scurt şi foarte concret. Ceauşescu m-a ascultat şi a aprobat propunerea mea. Eu am şi început linia, urma să fac şi o gară mare la Botoşani, în altă parte decât este acum. N-am reuşit să ajung decât până aproape de Flămânzi, că a venit pe urmă revoluţia. Dar tunelul l-am făcut. A ieşit exact în capătul în care se întruneşte cu cel dinspre Botoşani. Ăia de la întreprindere, care se ocupau de proiect, mi-au spus că nici cu laserul n-ar fi reuşit.

Vorbeaţi mai înainte de trenul prezidenţial cu care circula Ceauşescu. Exista un protocol special pentru circulaţia pe calea ferată a acestuia?

Da. Se folosea un antemergător, adică o locomotivă sau un motor. 100 km nu se mişca o roată şi abia apoi pleca trenul prezidenţial. Plus, la fiecare barieră, Securitate. Îmi cereau să le dau listele cu lucrătorii de pe la bariere. Aşa era ordinul. Înseamnă c-am fost şi eu turnător, nu? (zâmbeşte).

▲ Alexandru Filioreanu, acum un venerabil domn în vârstă de 81 de ani, a fost ministrul adjunct al Căilor Ferate Române în guvernul Gheorghe Maurer. Este cel care a electrificat căile ferate din Moldova, cel căruia i se datorează tunelul ce face posibilă trecerea prin munţi, spre Cluj, de la Vatra Dornei, dar şi artizanul liniei Paşcani-Târgu Neamţ.
Dacă ar mai fi „zăbovit“ puţin revoluţia, ar mai fi ajuns cu planurile sale şi la Botoşani, trecând pe la Hârlău şi Flămânzi. În timpul mandatului de ministru a vizitat peste 60 de ţări din întreaga lume, încheind relaţii de colaborare avantajoase cu omologii săi. Timp de 20 de ani, cât a ţinut în mână frâiele regionalei ieşene a căilor ferate, a ţinut morţiş să-şi folosească toate cunoştinţele tehnice pentru a facilita transportul în direcţii încă neexploatate la acea vreme.

A realizat 580 km de linii duble (plecând de la doar 20 km) şi 80 de noi staţii CFR electrodinamice, care oferă siguranţa circulaţiei trenurilor. Din tot noianul de realizări din tinereţe, a rămas cu amintiri de neşters şi cu cele peste 1.500 de discuri de muzică clasică adunate din întreaga lume.

Din realizarili Marelui nostru Tovaras si Conducator RADU MAZARE:
(Daca ma enervez mai tare, voi scrie despre toate realizarili tuturor tovarasilor saraci si cinstiti de dupa Lovilutie, de la Tatuca pan' la Dragnea)


Venit în 2000 la conducerea administrației constănțene, din postura de independent, Radu Mazăre a reușit în 15 ani să schimbe radical fața municipiului și a stațiunii Mamaia. Puțini își aduc aminte de imaginile deplorabile oferite de Constanța și stațiunea Mamaia în anul 2000 - pline de gropi, cu străzi neiluminate și spații verzi insalubre. Mazăre a preferat în cei 15 ani să lase munca de la birou și să meargă mai mult pe teren. Unul dintre atuurile sale a fost că a promovat cu prioritate parteneriatul public-privat, datorită căruia în Constanța și în Mamaia au fost puse la punct numeroase obiective, de la construcția de locuințe pentru tineri până ajutorarea persoanelor nevoiașe. Modernizarea și dotarea unităților din învățământul preuniversitar au fost cel dintâi proiect amplu pe care Mazăre l-a început în primele luni de la alegerea sa ca primar. Din decembrie 2001, toate cele 119 de școli, licee și grădinițe aflate în administrarea Primăriei au fost reabilitate și dotate cu tehnică de calcul.

ASFALTARE ȘI ILUMINAT Un alt proiect prioritar pentru fostul primar al Constanței la preluarea mandatului, în 2000, a fost asfaltarea străzilor. Mazăre a căutat diverse soluții pentru a reabilita integral drumurile care se prezentau într-o stare deplorabilă. Așa se face că, din 2001, administrația locală a derulat anual lucrări de modernizare a întregii trame stradale din municipiu. În paralel cu asfaltarea străzilor, a fost lansat un program de reabilitare a trotuarelor și de amenajare de locuri de parcare pe principalele artere din oraș, prin transformarea unei părți a trotuarelor (unde lățimea a permis) în parcări auto. Programul a culminat cu amenajarea unei parcări supraetajate în fața Spitalului Clinic Județean Constanța. Un alt segment important în viziunea lui Mazăre a fost refacerea iluminatului public. Lucrările au început în 2001 și până în 2003 au fost montați circa 2.274 de stâlpi metalici, 507 stâlpi de beton, 4.965 de stâlpi din fibră de sticlă și 15.000 de lămpi de iluminat. Practic, din acel moment, nu a mai existat stradă în Constanța care să nu fie iluminată. Un alt proiect de început a fost şi reînnoirea parcului auto al RATC, locul troleelor şi autobuzelor vechi de zeci de ani fiind luat de 115 autobuze moderne, de tip MAZ, iar în câţiva ani au fost înlocuite şi tramvaiele, pentru a face loc maşinilor, al căror număr creştea într-un ritm alert. Printre ultimele proiecte puse în aplicare de Mazăre a fost refacerea Pieței Ovidiu. Fiind un proiect foarte amplu, revitalizarea acestei zone s-a realizat mai greu. În 2014, aspectul dezolant și prăfuit al centrului vechi al orașului a devenit istorie, muncipalitatea reușind schimbarea în totalitate a Pieței Ovidiu și a falezei Cazinoului.

”CARTIERUL „HENRI COANDĂ“ ESTE PROIECTUL MEU DE SUFLET”

Radu Mazăre s-a remarcat în cei 15 ani la cârma Primăriei și prin faptul că a făcut pionierat în sectorul parteneriatului public-privat, acordând o atenție sporită construcției de locuințe atât pentru tineri, cât și pentru cei sărmani. În 2010, a fost inaugurat cartierul de locuinţe pentru tineri din strada Baba Novac, care are 18 blocuri și în care locuiesc peste 3.000 de persoane. A fost un proiect unic la nivel național, Mazăre denumindu-l atunci „cea mai mare realizare din domeniul urban din Constanţa”. La fel de unică a fost și amenajarea cartierului de locuințe pentru săraci „Henri Coandă“, despre care Mazăre a spus că este „proiectul său de suflet”. Datorită inițiativei fostului primar al Constanței, acum, 3.000 de persoane care au locuit în adăposturi improvizate sau care au fost evacuate din case naţionalizate spun că au un acoperiș deasupra capului.

AJUTOR PENTRU NEVOIAȘI O componentă importantă în strategia lui Radu Mazăre a fost cea socială. Încă de la primul mandat, Mazăre i-a ajutat pe vârstnicii cu pensii mici, persoanele nevoiaşe ori cu handicap. Din 2000, Primăria a început distribuția de pachete cu alimente, iar din 2001 Mazăre a decis ca seniorii care au împlinit vârsta de 80 de ani sau 50 de ani de căsătorie să beneficieze de premii în bani. De asemenea, din 2006, administrația locală a amenajat cluburi pentru pensionari, fiind deschise 10 cluburi de iarnă și șase foișoare de vară. În plus, la începutul anului 2001, la inițiativa lui Radu Mazăre, Primăria a luat măsura de a oferi pensionarilor gratuitate pentru transportul în comun, plafonul crescând în fiecare an. Nici copiii nu au fost uitați de fostul primar. Pentru aceștia, spre sfârșitul primului mandat (2004), Mazăre inaugura, în zona Tăbăcărie, parcul de distracții pentru copii ”Țara Piticilor”. Apoi, proiectul a fost extins în aproape toate cartierele Constanței.

MAMAIA, NOUA BIJUTERIE TURISTICĂ Viziunea lui Mazăre despre cum trebuie să arate o urbe nu și-a pus amprenta doar asupra municipiului, ci și asupra stațiunii Mamaia, despre care putem spune că, practic, a renăscut din propria-i cenușă. Acum, Mamaia a redevenit perla litoralului românesc. Amplul proiect de revitalizare a stațiunii a început din primul mandat al lui Mazăre, când au dispărut tarabele insalubre și construcţiile ridicate abuziv. Ulterior, în 2002, au apărut palmierii, iar apoi Telegondola, în 2006, și Aqua Magic în 2003, iar investițiile au culminat cu reabilitarea falezei, care a început în 2014. Dar turiștii nu aveau nevoie doar de o stațiune îngrijită, ci și de multă distracție. Astfel, în al doilea mandat, după 2004, au fost organizate spectacole cu trupele şcolilor de samba din Brazilia, iar din 2012, sute de mii de turiști au admirat celebrele Caravane ale carelor alegorice, care au făcut înconjurul lumii. Turiștii au mai fost ademeniți, între anii 2007 și 2009, de spectaculoasele competiţii ale bărcilor cu motor, Class One World Powerboat Championship, echivalentul Formulei 1 pe apă, dar și de cluburile de lux.

PROIECTE BLOCATE Din cauza diferitelor piedici, cele mai multe politice, Mazăre nu a reușit să ducă la îndeplinire toate proiectele pe care și le-a propus. Au rămas în plan amenajarea şoselei de coastă, reabilitarea Cazinoului din Constanța, iar pe hârtie - instalaţia de teleschi de pe lacul Siutghiol, construirea orăşelului lacustru pe lacul Siutghiol sau construcţia bazarului oriental de la Poarta 1. În ediția online a cotidianului „Telegraf“ puteți găsi lista completă cu proiectele demarate și încheiate în administrația Mazăre.

Cronologia proiectelor și evenimentelor organizate de administrația Mazăre:

Municipiul Constanța

- 2000 - Pachete și ajutoare pentru pensionari. Primăria distribuie pachete cu alimente pentru pensionari și persoane cu handicap

- 2000 - Zilele Constanței. În mai, Primăria Constanța redeschidea seria de manifestări dedicate Zilelor Constanţei, sărbătoare-maraton care a atras de-a lungul celor 15 ani sute de mii de constănțeni și turiști.

- 2000 - Demolare Continental. În iunie, Consiliul Local Municipal vota îndepărtarea ruinelor fostului hotel Continental, fiind redat aspectul estetic al zonei centrale a orașului

- 2000 - Siguranța publică: Începând din acel an, Primăria a pus accent pe paza sediilor administrației publice locale, bunurilor publice și private ale municipiului și asigurarea ordinii și liniștii cetățenilor. S-a apelat la firme private de pază, care împreună cu jandarmi și gardieni (ulterior polițiști locali) au asigurat paza și ordinea în special în intersectii și zonele aglomerate.

Din realizarili Marelui nostru Tovaras si Conducator RADU MAZARE (continuare):

- 2001- Gratuitate la transportul în comun. La inițiativa lui Radu Mazăre, Primăria lua măsura de a oferi pensionarilor gratuitate pentru transportul în comun, plafonul de venituri până la care se acordă facilitatea crescând în fiecare an. Totodată, în 2004, Consiliul Local Municipal a adoptat o hotărâre prin care oferea elevilor fără posibilități materiale din învățământul preuniversitar de stat facilități la transportul în comun pe raza municipiului (50% reducere la abonamente).

- 2001 - Locuințe de tip ANL. Printr-o colaborare cu Guvernul României, Primăria începea construcția de locuințe de tip ANL pentru tinerii până în 35 de ani. Primele patru imobile de acest gen au fost date în folosință în 2003 (două în zona Faleză Nord și două pe strada Traian). Ulterior, proiectul a fost extins și în Poarta 6, unde au fost construite alte nouă blocuri de tip ANL.

- 2001 - Bani pentru vârstnici. Mazăre a decis ca seniorii care au împlinit vârsta de 80 de ani sau 50 de ani de căsătorie să beneficieze de premii în bani

- 2001 - Reparații și dotări la unități de învățământ. Modernizarea și dotarea unitățillor din învățământul preuniversitar a fost primul proiect amplu pe care Radu Mazăre l-a început ca primar. Toate cele 119 școli, licee și grădinițe aflate în administrarea Primăriei au fost dotate cu tehnică de calcul: 600 de calculatoare, copiatoare, imprimante. În plus, grupurile sanitare au fost modernizate, ferestrele vechi au fost înlocuite cu unele termopan, tot mobilierul a fost schimbat, iar acoperișurile au fost reparate.

- 2001 - Modernizare iluminat public. În aprilie, SC Flash Lighting Services SA și Luxten Lighting Company SA câștigau licitația de reabilitare a sistemului de iluminat public. Din mai 2001 până în aprilie 2002 au fost efectuate 80% din lucrările de iluminat pe arterele principale și 15% din cartierele Constanței, iar în perioada 2001 - 2003 au fost montați circa 2.274 stâlpi metalici, 507 stâlpi beton, 4.965 stâlpi fibră de sticlă și 15.000 lămpi de iluminat.

- 2001 - Reabilitarea tramei stradale. Administrația locală începe derularea planului de modernizare a tramei stradale. În decursul a câțiva ani, Primăria a reabilitat întreaga tramă stradală din municipiu, fiind efectuate lucrări de reparare și ranforsare a tramei (covor asfaltic, amenajat trotuare cu mixtură asfaltică, amenajat intersecții și alei cu pavele din beton armat autoblocante, montat borduri și efectuat marcaje rutiere).

- 2001- Portul Tomis. A fost creat un plan pentru revigorarea activității turistice din Portul turistic Tomis. Pentru punerea în valoare a potențialului turistic al Portului Tomis, a fost amenajată o fântână plutitoare care folosește numai apă sărată și al cărei jet se înalță la 35 de metri. De asemenea, au fost reparate fântânile din parcul de la Gară, Cazino I și II, Miga, Teatrul de Stat și Tomis II și au fost amenajate altele noi.

- 2001 - ”Flori de mai”. Primăria Constanța, prin Serviciul de spații verzi, a derulat în fiecare primăvară, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, acțiunea ”Flori de mai”, toate asociațiile de proprietari primind var și material dendrologic pentru înfrumusețarea zonelor din jurul blocurilor de locuit. În plus, în fiecare primăvară și toamnă au fost plantați arbuști.

- 2002 - Înlocuirea parcului auto. Primăria Constanța a lansat un amplu program de reînnoire a parcului auto al RATC, prin achiziționarea de autobuze noi, care să le înlocuiască pe cele vechi. Printr-un contract în sistem leasing, în 2004, Constanța era singurul oraș din țară care avea un parc auto complet reînnoit, cu 115 autobuze, acestea fiind furnizate de Uzina RUP MAZ din Republica Belarus.

- 2004 - Program reabilitare intersecții. Primăria a demarat un amplu program de reabilitare a șase intersecții importante din muncipiu: bulevardul Tomis - strada Ion Rațiu, bulevardul Tomis - strada Nicolae Iorga, bulevardul Tomis - bulevardul Mamaia, bulevardul Tomis - bulevardul Ferdinand, bulevardul I.C. Brătianu - bulevardul Al. Lăpușneanu și bulevardul Al. Lăpușneanu - strada I.L. Caragiale. În zona acestor intersecții au fost amenajate parcări auto, s-a reabilitat platforma trotuarului prin montarea de pavele din beton colorat, s-au înlocuit bordurile și s-au plantat arbuști și plante ornamentale.

- 2004 - Program amenajări parcări pe bulevardele principale și asfaltare trotuare. Primăria a lansat un amplu program de reabilitare a trotuarelor, în același timp efectuându-se lucrări de amenajare de locuri de parcare pe principalele aretere din oraș: bulevardul Mamaia, bulevardul Tomis, bulevardul Ferdinand, bulevardul I.C. Brătianu, bulevardul Aurel Vlaicu, bulevardul Soveja și strada Mircea cel Bătrân. Prin transformarea unei părți a trotuarelor aferente acestor bulevarde (unde lățimea a permis) în parcări auto s-a rezolvat în parte problema parcărilor în municipiul Constanța. S-au obținut, în prima fază, circa 5.000 locuri noi de parcare. Ulterior, programul a fost extins și pe alte străzi din Constanța.

- 2004 - Programul de montare a indicatoarelor rutiere. Primăria a demarat, în 18 mai, un proiect de schimbare a indicatoarelor rutiere, stradale și turistice. La acea vreme, acesta a fost un program unic la nivelul orașelor din România.

- 2004 - ”Țara Piticilor”. Radu Mazăre inaugura, în zona Tăbăcărie, cel mai mare și mai frumos parc de distracții pentru copii din Constanța, intitulat ”Țara Piticilor”. Apoi, proiectul a fost extins în fiecare an - au fost înființate mici Țări ale Piticilor în toate cartierele Constanței.

- 2004 - Personalizarea orașului. A fost demarat un program de personalizare a orașului, prin montarea de elemente navale în diferite zone: elice de cargo cu pană de cârmă (Tomis III), vedeta maritimă la intrarea dinspre Ovidiu, geamandura de șenal navigabil (Gară), ancora tip holl cu lanț (Mamaia), vedeta maritimă la intrarea dinspre Mangalia (Km 4-5), vedeta maritimă în zona Valu lui Traian și șalupa servitute la intrarea dinspre Murfatlar (Palas + Medeea).

- 2004 - Reabilitare Spital. La iniţiativa primarului Radu Mazăre încep primele lucrări de modernizare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa.

- 2006 - Cluburi pentru pensionari. Primăria a început amenajarea de cluburi pentru pensionari, fiind deschise 10 cluburi de iarnă și șase foișoare de vară, unde vârstnicii pot să petreacă timpul liber la un ceai sau o cafea.

- 2007 - Salubritate. A început construcția a 380 de platforme moderne ecologice de gunoi (complet împrejmuite, acoperite, cu platformă betonată, cu fosă de colectare a scurgerilor lichide), iar în perioada 2009 - 2014 au fost amplasate 324 de containere speciale din plastic pentru colectarea deșeurilor reciclabile, din care: 148 de culoare galbenă pentru plastic și metal, 147 de culoare albastră pentru hârtie și carton și 29 de culoare verde pentru sticlă.

Din realizarili Marelui nostru Tovaras si Conducator RADU MAZARE (final apoteotic):

- 2008 - Gravity Park. A fost amplasat în parcul Tăbăcărie cel mai mare parc de sporturi extreme construit vreodată în România.

- 2009 - Parcul viitorului. Petrom SA și Primăria Constanța au amenajat în zona de nord-vest a municipiului, în zona industrială, un parc în suprafață de 15.454,45 mp.

- 2010 - Locuințe ieftine pentru tineri. Au fost inaugurate locuințele ieftine pentru tineri, un proiect unic la nivel național. Amenajat pe strada Baba Novac, cartierul are 18 blocuri în care locuiesc peste 3.000 de persoane.

- 2012 - Cartierul „Henri Coandă“. Primarul Radu Mazăre inaugura lucrările la campusul social „Henri Coandă”. Cele 17 blocuri pe structură metalică au devenit casă pentru 3.000 de persoane.

- 2012 - Parcare supraetajată. Se inaugurează parcarea supraetajată de 300 de locuri din fața Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa

- 2014 - Refacerea Pieței Ovidiu. A fost finalizat amplul proces de refacere a Pieței Ovidiu şi a falezei de la Cazino

Stațiunea Mamaia

- 2001 - Spații verzi și amenajări peisagere. S-a dat în folosință un sistem de irigat performant, cu ajutorul căruia s-a realizat revigorarea suprafețelor de gazon.

- 2001 - Salvamar și siguranța cetățeanului. Din vara acelui an au patrulat în stațiune echipe mixte, formate din polițiști și agenți de pază angajați de Primărie. Datorită realizării acestui sistem de pază, gradul de infracționalitate a scăzut considerabil și s-au prevenit elementele de comert ilicit stradal și pe plajă. De asemenea, au fost înființate pe plaje posturi de salvare și prim ajutor.

- 2001 - Iluminat și dotări. Prin semnarea în mai a contractului de reabilitare a sistemului de iluminat public, firmele Luxten si Philips au realizat iluminarea 100% în stațiunea Mamaia.

- 2002 - Palmieri. Încep să fie amplasați în stațiune primii palmieri din specia Chamaerops excelsa

- 2003 - Aqua Magic. Este amenajat cel mai mare parc acvatic din România, Aqua Magic, inițiat de Primăria Constanța și Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului. Se adresează tuturor categoriilor de vârstă și poate primi 2.500 de vizitatori pe zi.

- 2003 - Parcări și fluidizare trafic. Demarează un amplu program de reglementare a circulației auto și a parcărilor. Se desființează scuarul de pe mijlocul șoselei pentru fluidizarea traficului și se creează noi locuri de parcare, iar în 2014 Primăria a demarat lucrările de amenajare a unei parcări cu şapte etaje şi cu aproape 400 de locuri în centrul staţiunii Mamaia.

- 2003 - Bariere. Primăria introducea un sistem de acces cu bariere în stațiunea Mamaia, pentru colectarea de bani la bugetul local în vederea revitalizării stațiunii. Sistemul de taxare a fost aplicat câțiva ani la rând în trei puncte: intrarea dinspre Năvodari, intersecția Aurel Vlaicu cu bulevardul Mamaia și intrarea dinspre bulevardul Mamaia. În plus, s-au instalat panouri de afișaj electronic privind data, ziua, ora locală, temperatura atmosferică, temperatura apei și viteza vântului.

- 2006 - ”Telegondola”. A fost dată în folosință ”Telegondola”, care reprezintă o instalație complexă de transport pe cablu, destinată turiștilor care doresc să admire panorama stațiunii Mamaia. Lungimea totală a traseului este de 2.000 de metri.

- 2007 - Autobuze supraetajate. Au fost achiziționate și puse în circulație patru autobuze supraetajate, care circulă în timpul sezonului estival, din oră în oră, pe traseul gară-centru-oraş vechi-staţiunea Mamaia şi retur.

- 2007 - Curse de bărci. În perioada 2007 - 2009 au fost organizate cele mai spectaculoase competiţii a bărcilor cu motor, Class One World Powerboat Championship, echivalentul Formulei 1 pe apă.

- 2009 - Samba. Radu Mazăre a adus la Constanța Samba Carnavalul oferit de școala braziliană de profil ”Vai Vai”

- 2012 - Care alegorice. Începe organizarea celebrelor Care alegorice din Mamaia. Spectacolul este organizat în 2012, 2013 și 2014, fiind printre cele mai căutate evenimente din ţara noastră.

- 2012 - Pasarela spre largul mării. La Mamaia a fost inaugurat pontonul pietonal suspendat pe piloni deasupra mării, lung de 500 de metri.

- 2014 - Pasarele pietonale. Au fost date în folosință trei pasarele pietonale pentru fluidizare trafic: pasarela ”Iaht” în dreptul Satului de Vacanță, pasarela „Năvod şi pescăruş“ din zona Cazino și pasarela „Val retro“ în zona hotelului Rex.

- 2014 - Modernizare faleză. A început modernizarea falezei stațiunii, promenada având piaţete, piste pentru biciclişti, o scenă de amfiteatru şi alei pavate cu granit. Lărgirea falezei face parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a staţiunii, în valoare de aproximativ 25 de milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene. De asemenea, mobilierul urban și corpurile de iluminat au fost înlocuite cu unele moderne.

Nu vad ce legatura are Radu Mazare cu subiectul topicului, dar daca ati adus vorba de activitatea ca primar al municipiului Constanta a lui Radu Mazare, sa nu uitam ca el este cel care a distrus transportul electric (tramvaie si troleibuze) din Constanta!

In locul silentioaselor si nepoluantelor tramvaie si troleibuze (in anii 90 Constanta avea o retea foarte bine pusa la punct de tramvaie si troleibuze), Radu Mazare a adus poluantele si zgomotoasele autobuze MAZ de fabricatie bielorusa, iar astazi traficul rutier si transportul in comun urban din Constanta sunt un dezastru!

Legatura era usor de intuit: prealuminatii tovarasi comunisti carora le cantati ode, NU mai sunt cunoscuti astazi, dar Radu Mazare, da. Toate blestematiile si dezastrele pe care le-au comis prim-secretarii comunisti carora le compuneti imnuri, nu mai sunt cunoscute de public, insa ale lui Mazare, da.

Insa cineva care vrea sa puna intr-o lumina favorabila "realizarili" marelui tovaras si conducator Mazare, poate scrie... catastihuri.

Cam asta era ideea.

Nu e vorba de compus imnuri si ode, ci de a prezenta niste realitati economice si sociale ale perioadei 1964-1989!

Ce blestematii si dezastre au facut oameni deosebiti, de mare caracter si onestitate, precum Gheorghe Tanase sau Ion Fratila ?!

Ei, care s-au zbatut pentru dezvoltarea acestui judet, pentru aprobarea de investitii (cca 30.000 hectare teren arabil irigat, complexe zootehnice, platforme industriale unde munceau zeci de mii de oameni, milioane de apartamente construite, numeroase obiective edilitare si socio-culturale, etc)!

Nu si-au facut averi, nu aveau masini de lux, conturi prin banci straine sau vile luxoase! Traiau modest, iar Ion Fratila sarac a venit in judet in 1982 si tot la fel a plecat din judet in 1987 (doar cu un geamantan de haine si lucruri personale).

Iar la revolutie in 1989 ultimul prim-secretar al judetului Ioan Pavel, cu trenul s-a intors acasa la Timisoara.

Florin, nu-i cinstit față de istorie să punctăm doar aspectele pozitive. Într-o perioadă de timp îndelungată, la care au participat zeci de milioane de oameni, nu se poate să nu se fi făcut și lucruri bune. Însă dacă îți asumi rolul de istoric al comunismului românesc, fă-o integral, căutând să fii obiectiv, adică onest.

Marturiile oamenilor care au lucrat in aceea perioada nemijlocit cu Gheorghe Tanase si Ion Fratila (prezentate in interviurile de mai sus) sunt o dovada in acest sens!

Si la Husi am avut in aceea perioada oameni deosebiti, sefi de unitati industriale si comerciale, care au facut foarte mult bine pentru acest oras, si de care toata lumea isi aminteste cu respect deosebit


-Teodor Loghin, maistru, sef de sectie la Sectie de Utilaj Complex. Cu cca 2000 de salariati in subordine, prin metode specifice, reusisera sa obtina contracte de export a utilajului petrolier fabricat de SUC Husi in China.
Un muncitor care lucra in acord global atunci la SUC lua si 4000 lei/luna, si tot SUC Husi sustinea si echipa de fotbal a orasului Steaua Mecanica (atunci la un meci se adunau cca 3000 de oameni pe stadion).


-Ioan Neamtu, inginer viticol, renumitul director al IAS Husi. Cunoscut la nivel national (Neamtu de la Husi). Sub conducerea lui, IAS Husi era o unitate-fanion, cu peste 2000 ha plantatii de vita de vie, dupa cele mai moderne tehnologii, ferme, sector zootehnic, utilaje agricole, cu blocuri construite special pentru salariatii IAS-ului, cu un modern combinat de producere si imbuteliere a vinului, cu un muzeu viticol (singurul din Romania de acest fel), etc!
Cati nu veneau atunci la dom Neamtu sa-i ajute cu rezolvare multor probleme, cate usi (când era nevoie de aprobarea vreunei investitii pentru oras) s-au deschis cu ajutorul vinurilor de la IAS-Husi, etc!

O data tata se afla in biroul lui Ioan Neamtu (cu care colabora de altfel foarte bine). Si intra in birou un sublatern de a lui Neamtu, si i spune- Dom sef, au venit niste oameni de la comitetul central! Iar Neamtul i spune- Mai, vedeti cum va organizati, vorbeste cu sefii de ferma, sa nu plece oamenii aia cu mana goala!
Dupa ce pleaca ala din birou, Neamtu i zice cu naduf lui tata- Uite Valerica, pana si de la CC astia se preteaza sa le umplu portbagajele la Dacie!
Iar tata i spune- Ce sa-i faci Ioane, astia sunt oamenii!


-Hristea, directorul ICSM-ului (comertul de stat). Printr-o relatie mare la Ilie Ceausescu, reusisera ca magazinele comertului de stat din Husi sa fie foarte bine aprovizionate, chiar si in anii 80! Venea lumea de la Iasi, Bucuresti, Brasov, etc sa cumpere mancare si alte produse de la Husi!


-Roman Stelica, seful statiei CFR Husi


iNTRE ANII 1979-1987, prim-secretara la orasul Husi a fost Aneta Slivneanu. Aceasta s-a zbatut mult pentru oras, pentru aprobarea de investitii (pentru asta nu ezita inclusiv sa se certe cu sefii de la Vaslui), se ducea pe santiere sa vada daca muncitorii lucreaza bine, etc.

Da, intradevar, evident ca au fost si lucruri rele, ca s-au comis si multe abuzuri, ca multa lume a avut de suferit, insa asta a fost îndeosebi in anii 50, când Romania se afla pana in 1958 practic sub ocupatia sovietica, când (pana in 1956) prin intermediul Sovromurilor de trista amintire bogatiile tarii erau practic jefuite de URSS, când in organele de militie si securitate dominau consilierii sovietici.

Nu am punctat doar aspectele pozitive- am amintit si de nenorocire anilor 50.


Dar am spus ca nu este cinstit sa judecam niste oameni doar prin prisma ideologiei politice de la aceea data, si sa blamam pe nedrept niste oameni, pentru lucruri care nu le-au facut ei.

Eu, unul, nu pot sa inghit galusca cu "exista un comunism rau pana in 1964 si unul minunat, dupa".
Comunismul este un sistem care il exclude pe Dumnezeu iar urmarile acestui fapt sunt cunoscute si vazute in TOATE tarile comuniste.

Cand ne amintim de comunism, cei mai multi dintre noi ne gandim la ciuma rosie din anii '80, ani pe care i-am prins si am experimentat pe pielea (si constiinta) noastra. Abjectia si infamiile celorlalti ani, le stim doar de la parintii nostri, de prin articole necenzurate si din ceea ce vedem ca se intampla in zilele noastre prin tarile comuniste

Tovarase Florin, daca marturiile despre Tanase ala sunt reale, a fost un gunoi de om, un comunist veritabil. Am sa intru in detalii mai tarziu.

Dar nici cu democratia/capitalismul nu te poti lauda.:21:
Uita-te in tarile asa zis democratice ce se intampla.
Daca in perioada comunista se demolau biserici, in perioada capitalista ele
se transforma in gradjuri, cluburi,de fapt se vand precum niste propietati
oarecare.
De fapt ala a fost socialismul lui Ceausescu promovat ca dogma in randul
populatiei de catre Securitate.

Pai un om poate sa fie gunoi independent de regimul politic.