Mă bântuie gândul
 

Nici nu știu cum să mai formulez.E tot aceeiasi problemă,dar sub alte aspecte aș vrea să o prezint.Bineînțeles,poate e de natură psihologică,dar chestiunea e mai adâncă.Pornește de la gânduri,continuă in vise,in viața de zi cu zi.Nu știu dacă o pot pune la tipologia chemare.Nu stiu dacă e vocea subconștientului,sau doar refulari din trecut.Nu pot să ma plâng de aspecte de natură relațională,fiindcă am o iubită,tocmai voi incepe sa lucrez intr-un domeniu care mă satisface cat de cat.Toate par ca merg bine,fiindcă in trecut au mers chiar prost,chiar si familia e fericită,ma felicită că mi-am adusa iubita acasă să o cunoasca,că voi avea un loc de muncă mai mult decât decent etc.Dar eu...știu ca nu sunt fericit,că,nu asta trebuie sa fiu,sa fac.Aud chemarea,dar eu stiu ca nu mai cred,uneori mi-e frică si poate atunci mai strig acel Dumnezeu pe care il stiam acum vreo 5,6 ani.Imi vine sa plec,asa cum am mai plecat,dar atunci nu eram pregatit,si mereu m-am întors.Mereu visele sunt foarte tulburătoare,amagiri sau nu,uneori nu stiu,dacă e bine sau nu sa îți asculți propriile stafii.Dar oare chiar ar trebui sa las totul,acum când viața lumească pare sa imi devină,una cel puțin normală sa zic așa?Aș vrea sa ttatez cat mai rațional lucrurile astea,așa am incercat sa o fac,dar sunt aspecte care depășesc rationalul si implicit pe mine însumi.

Puteti fi mai explicit privind natura acelor chemari sau vise sau stari?

Daca va referiti la calugarie, sau la altceva de genul, ar fi pacat sa va indepartati si dezamagiti pe cei dragi pentru partea mistica, sau similo-mistica, a imaginatiei, si pentru cai depasite. Omul poate cultiva si dezvolta o relatie personala cu Dumnezeu si ca mirean, nu doar ca monah sau altceva de genul.

Daca ai indoieli roaga-te un timp sa-ti arate Dumnezeu calea corecta pe care sa mergi.

Nu mai sta in stari suspendate in care nu stii pe unde sa o iei.

Dumnezeu nu este al tulburarii si al indoielii, fii sigur ca daca ceri sa fii luminat pe cale buna o sa vezi in fata ta calea corecta.


Relatia omului cu Dumnezeu este una foarte clara. Dumnezeu este Tatal si omul este fiul care primeste cu usurinta de la Tata ce are nevoie si ce i se pare ca este bine.
Insa daca stai si te uiti si zici "Tata, eu ma gandesc asa... si ma mai ganedsc si altfel... si ma mai gandesc si in alte 5 moduri" in loc sa spui "Tata, limpezeste-mi gandurile pe cale buna" atunci nu ajungi nicaieri.

Sunt situatii in viata in care ai 5 drumuri deschise.
Toate par frumoase, unul este mai frumos decat toate. Insa nu este cel corect, cel bun. De asta trebuie sa ne rugam, ca la intersectiile vietii sa mergem pe drumul corect si nu pe fundaturile gresite.

Rugati-va neincetat. Nu este zis lucrul asta degeaba.


Ma pune ceva sa-ti zic, daca te bantuie gandul bantuieste-l si tu pe el, numai el sa te chinuiasca?

Ca o norma de conduita: nu mai dati oamenilor sfaturi inainte sa fiti cat de cat siguri ca ati inteles ce vor de fapt.

Eu unul de exemplu as putea spune ca cel mult as putea ghici, prin prisma postarilor mai vechi, dar tot e mai bine sa intrebi.

Iar o sa pornesc cu un nu știu.Chiar nu știu,uneori ma puteam deschide mai bine,acum nu prea mai pot.Sunt încuiat chiar si pentru mine însumi.Fac lucrurile doar ca sa pare bine făcute,așa pe dinafara,dar eu sunt inafara lor,undeva departe ,pierdut in mereu aceeiasi căutare.Oamenilor nu prea mai pot să le vorbesc,fiindcă am incercat să fac asta de mai multe ori si .....cam nimic.Mulți veți zice,vorbește-i lui Dumnezeu,Sfinți,Maica Domnului ,acatiste etc.Nu pot,fiindcă asta e problema,nu știu cum sa abordez problema,rațional nu il găsesc,mistic,spiritual,religios e împărțit de fiecare cu idelogia lui.Dumnezeu nu poate fi cautat si gasit decat subiectiv,prezentările voite obiective au devenit doctrine si dogme și implicit un eșec.Mda,totuși labirintul e cu un scop....

Închiderea, încuierea sunt defense/apărări/retrageri cu scop de protecţie. Pentru a câştiga timp, pentru a lăsa portiţa vreunei şanse, pentru a mai tămădui rănile.
Totuşi, această "soluţie" nu e bună pe termen lung, deşi pe termen scurt e resimţită ca o necesitate salvatoare.
Dacă oamenii "obişnuiţi" nu vă mai aduc alinare/satisfacţie/mulţumire, atunci încercaţi cu un om mai "neobişnuit".
Astfel de lucruri, cum scrieţi, să ştiţi că sunt foarte frecvente la mulţi oameni. Vreau să înţelegeţi că sunt în jurul dvs. oameni la care, dacă apelaţi, vă pot ajuta să reînnodaţi firul ascuns, cândva. La Cluj aveţi câţiva psihologi foarte buni. Folosiţi-vă de ei! Sunt acolo tocmai ca să mergeţi şi să le spuneţi ce aveţi pe suflet. Veţi putea dialoga în voie şi veţi simţi că sunteţi înţeles. Oamenii aceia chiar ştiu să vă ajute să simţii asta şi să descoperiţi, în relaţia directă, reusurse şi satisfacţii noi. Eventual poate au dânşii un grup la care să vă alăturaţi, să vedeţi cum pun problema şi alţi oameni care au probleme asemănătoare cu dvs. Vă puteţi sprijini reciproc şi veţi trăi bucuria comuniunii şi a rezolvării problemelor presante, sufocante.

În ce priveşte Biserica şi Dumnezeu, sunt şi eu de acord, dacă îngăduiţi alăturarea: căutarea, întâlnirea şi trăirea lui Dumnezeu sunt aventuri personale, resimţite de fiecare în felul lui.
Totuşi, ritualurile fixate, ideologiile de care ziceaţi, obiectivarea şi toate celelalte nu ar trebui să vă fie piedici, ci resurse. Luaţi ce vă e folositor din jur şi mergeţi mai departe!
Lăsaţi zgomotul celor care îşi închipuie că l-au confiscat pe Dumnezeu. E treaba lor ce cred, atât îi duce mintea şi inima.
Dvs. mergeţi în biserică, în comunitatea euharistică şi faceţi ce puteţi face în linia tuturor trăitorilor care au format Tradiţia. Aveţi doar de câştigat! Sentimentul că aţi făcut un lucru înţelept şi frumos, mai întâi...:)

Sigur,probabil doar constientizand și acceptând că am o problema ,voi putea să și rezolv.Dar,bineînțeles,am discutat și cu psihologi,chiar si psihiatrii,însă de multe ori nu puteam să dau totul afară,să vars tot ce am pe suflet,asta s-a intamplat și cu preoți de multe ori.Probabil când găseam persoane competente nu eram eu destul de diferite deschis,probabil din neincredere sau frică,iar când aveam strafulgerari de explozie,rămâneam cu replici gen,du-te la duhovnicul tău,sau tăcerea profesională a psihologilor.Și sunt mulți oameni care caută ceva,sau se simt singuri,sau nu au liniște,dar nu ședințele de psihologie sau spovedaniile sunt solutia,acestea sunt doar un calmant de moment.Iar pe cei din familie sau prieteni ,iubite etc,normal ca,ne purtăm ipocrit cu ei,ii mintim,zambim fals etc.Toți ne prefacem,fiindca asta e problema,nu mulți au curajul sa recunoască mizeria in care traiesc,sau mai degraba nu mai reusesc sa vadă asta,le-au amorțit simțurile.Dar asta e,nu ne putem tot plange,si eu optez pentru alegeri alternative de refugiu.Doar așa când mai intru in contact cu persoane din sfera psiho-spirituală mai discut una alta,însă niciodată nu merită să te deschizi oricui,ci doar celui care simți ca poate să se conteze la sufletul.Eu aleg mai degrabă un parteneriat in care ambii sa aibe beneficii,fiindcă toti avem de oferit,nu doar de primit.

Uite ce cred eu:
1) Nu e obligatoriu să dai totul afară. Nu există acest "trebuie". Asta e o prejudecată. Mai degrabă, uneori, şmecheria e tocmai să conţii! Nu să verşi...
2) Tăcerea profesională e alt mit. Psihologul bun vorbeşte când e de vorbit şi tace când e de tăcut. Asta se construieşte în cadrul intimităţii terapeutice.
3) Şedinţele şi spovedania sunt o parte a soluţiei. Indispensabilă. Restul vine uşurel, cu timpul, cu firescul vieţii. Să nu grăbim pe Dumnezeu! Să nu ne grăbim nici pe noi.
4) Dacă îmi permiţi o sugestie, cu riscul asumat că aş putea să mă înşel, cred că ţi-ar folosi un terapeut A.T. Aveţi prin Cluj vreun analist tranzacţional? Mi se pare că da, nu ştiu sigur...
Tipul de trăiri şi dileme pe care le relatezi de-o vreme fac parte, aşa cum sună ele în ce ai scris până acum, dintr-o chestie clasică: "frecuşul" dintre script şi contrascript.
Caută un A.T. şi zi-i că ţi-a zis unul despre treaba asta şi vezi ce urmează...:) Te-aş ruga să îmi dai de veste, dacă faci ce ţi-am propus, după 2-3 luni. Spor! O să ai surprize mari..:)) Şi foarte frumoase! Şi te vei întoarce în Biserică eliberat de porcăriile pe care ţi le-au pus nepricepuţii şi şmecheraşii în cârcă. Şi vei fi fericit de regăsirea lui Acasă, şi vei plânge mult. Eliberat... Trăind din plin Firescul Ortodoxiei, nu maimuţărelile unora.
Crede-mă şi pune-te pe treabă, că e mai simplu decât pare acum. O vreme vei fi furios pe tine că ai pierdut atâta timp, însă o să-ţi treacă. Beneficiile sunt o alinare irezistibilă!
(De ce spun asta? Dacă nu mă înşală flerul, cred că joci într-un fel de film paralel... Nu e al tău, deşi din păcate joci bine rolul.)

E un drum lung si plin de ispite de care, cum spunea un parinte, doar smerenia te fereste.
Multumeste-te cu ce primesti, cat primesti si cand primesti si nu renunta niciodata sa ceri mai mult.
Daca vezi ca ceri prea mult de la cine nu poate sa dea, insista, mai cauta.

Draga Serafim,

Repet pentru ca nu am vorbit foarte clar.
Ce spui tu miroase de departe a tulburare de la demoni.

Sa o spun pe sleau: visele rele, indoiala, tulburare mare de ganduri = te rupe dracul in bucati cu dezandejde.

De asta am spus in primul post: trebuie sa te lupti si singura lupta este prin rugaciune. Dar rugaciune facuta intr-un anumit mod.

Pentru ca tu ai un razboi al gandurilor si asta trebuie tratat duhovniceste nicidecum logic.
Tu nu ai o problema de logica de rezolvat, tu ai o problema de 'gramada de ganduri' si nu stii sa le descurci.

Problema ta se rezolva in felul urmator: se face rugaciune, si dispar.

Solutia este 'sa alungi totul', si nu sa te lupti. Solutia este sa pui in locul lor lumina si limpezime de la Dumnezeu.

Tu gresesti la maxim incercand sa descurci dracul si lucrarea lui si toate gandurile.
Nu ai sa reusesti, pentru ca nu se poate, si pentru ca mistica ortodoxa spune clar: nu se discuta cu gandurile de la diavol, ci se alunga si se face rugaciune pana dispar si pana sufletul tau are putere sa lupte cu ele si sa treaca peste ele.

Abia dupa ce se face lumina in mintea ta si dispare toata tulburarea, abia atunci vei fi in stare sa alegi o cale corecta.

Dar inainte de toate astea te intreb si eu pe tine: care este starea ta duhovniceasca de acum? Esti casatorit cu binecuvantare? Esti in pacate care departeaza Duhul Sfant de la tine? Exact care este starea ta duhovniceasca.
Pentru ca razboiul asta poate veni exact de la lucrul asta, de la o neranduiala duhovniceasca, de la petrecerea in pacat.

Cu prima parte sunt de acord.E un război de natură spirituală,să zic așa,sau mai degrabă care depășește sfera dilemelor obișnuite.Dar totuși mi se pare puțin exagerat să trecem brusc pe felia asta mistică,gen razboiul nevăzut in abordarea lui aghiotitica.Însă sunt convins că rugăciunea,disciplina nu neapărat ascetică,dar cel puțin in limitele morale,reintoarcerea in cult,ritual,comuniune etc,poate chiar aderarea la o mișcare sau religie in care m-aș regăsi ar putea sa ma curețe,împlinească si chiar sa imi de-a un scop mai clar.Cât despre starea mea duhovnicească....E cam jalnică.Nu sunt atât de grav cum eram înainte,dar nu imi dau seama dacă e ameliorare sau obișnuința.

Dar tu crezi ca dracul are ocupatie numai cu sfintii ?
Dracul da razboi de la primul la ultimul om.
Nu exista niciunul scutit. Sa stii ca nimeni nu este iertat si pentru ca esti in lume nu inseamna ca nu se poate asa ceva pentru tine.

Nu are nici o treaba cu disciplina, etc, altele.
Ai incercat sa o scoti singur la cap. Poti sa incerci in continuare pe calea ta.

Sau poti sa incerci ce zic altii: sa te curatesti si sa te rogi pana se lumineaza lucrurile.

Din ganduri nu iese cineva decat tras de cineva mai puternic...

Nu! Problema se rezolvă intrând sub ascultarea unui părinte duhovnic. Ascultarea va aduce şi rugăciune, iar rugăciunea se face sub îndrumarea duhovnicului.

Subscriu.
Doamne ajută!
P.S. Părintele duhovnic potrivit vine cu rugăciune şi post...:)

Daca rugaciunea este angajata doar din perspectiva catafatica (adica avem perceptia concretetii gandurilor, demonilor...) lupta este amarnica.

Pentru cel lipsit de arsenalul apofatic, evitarea gandirii discursive si angajarea intr-un tipar de rugaciune repetitiv este singura solutie, care insa nu functioneaza intotdeauna.

Tulburarea apare atunci cand luam prea in serios efortul spiritual sub presiunea perceptiei catafatice a binelui, raului, ingerilor, sfintilor, demonilor ... O adevarata furtuna, un uragan, o mare drama se poate naste din mai nimic, din cel mai firav gand (care bineinteles il suspectam ca este de la Cel Rau). Nu intotdeauna ascultarea dublata de rugaciune repetitiva poate linisti vulcanul care erupe.

Abordarea apofatica pacifica toate miscarile. Ofera echilibrul necesar, terenul stabil pe care pot fi cultivate toate celelalte virtuti.

Reţinem, aşadar, că apofaticul şi catafaticul nu sunt două crengi în acelaşi pom, ci una e din pomul Raiului iar alta din fundul iadului.
Bine Florin, e ok.
Toate cele bune!
Apofatic, vorbind, desigur....:)

P.S. Ce crezi despre schematismu caricatural al gândirii, care vine să pună ordini apofatice peste realităţi catafatice?

Rugaciunea (repetitiva) nu este o 'mantra' pe care o repeti la nesfarsit pentru a 'acoperi' gandurile.

Rugaciunea este o invocare, o chemare a Persoanei si a Sfintilor.

Iar Persoana trimite lumina sa, iar Sfintii vin si alunga duhurile.

Rugaciunea nu este o repetitie inutila ci este un telefon duhovnicesc dat cerului prin care cerem ajutor. Si cerul trimite ajutor.

Sa-ti dea dracul cateva palme, iti sare gandul si de apofatic si de catafatic, sari la rugaciune imediat.

Dupa bine cum spunea un sofer pe microbuz pe care l-am intalnit: o noapte intreaga am luptat cu un diavol de muream de frica, fata in fata, negru, urat, era in camera mea. Si dimineata dupa cateva ore mi-a dat in cap sa strig 'Hristoase ajuta-ma', si a sarit dracul pe geam atunci.
Cand zici Doamne ajuta, cineva de sus te ajuta.

Nu am spus ca este o "repetitie inutila". Mai citeste o data postarea cu atentie. Am precizat ca nu functioneaza intotdeauna. Este o mare diferenta.

Cultivarea cunoasterii apofatice confera un echilibru, o liniste profunda. Fara aceasta, efortul spiritual continua sa fie dramatic, cu oscilatii mari, cu perioade de pace intrerupte de tulburari mai mici sau mai mari. Este normal sa fie asa, atat timp cat avem impresia ca tot ceea ce apare mintii are o existenta concreta.

Cezar, am precizat ca daca rugaciunea este angajata exclusiv din perspectiva catafatica zbuciumul interior, entropia starilor sufletesti este mai mare. In aceasta situatie probabilitatea accidentarii, renuntarii la efortul spiritual sau chiar caderii in formalism creste si ea - ca masuri de protectie.

Citeste cu atentie postarea anterioara.

Probabil ceea ce cred Sfintii Parinti care au promovat teologia negativa - apofaticul care echilibreaza catafaticul.

Florin, înţelegem foarte diferit unele lucruri.
După opinia mea, Sfinţii Părinţi au scris în cu totul alt duh decât formulezi. Pur şi simplu e vorba despre altceva.
În fine...

Nu exista "cunoastere apofatica" asa cum o intelegi tu.

Nici un truc mental sau filosofie nu te poate induhovnici.

Au mai incercat unii sa construiasca turn spre cer, folosindu-se strict de priceperea lor si stii (poate) ce s-a intamplat.

Cam asa e si cu "religiile alternative" ca cea propusa de tine - oricat te-ai stradui sa le faci sa "miroasa" a crestinism de fapt put a altceva.

Încă nu am întâlnit un Sfânt Părinte care să amestece ortodoxia cu reîncarnarea, ba din contră, după caz, ei au respins cu bărbăţie asemenea învăţături străine de cea dreptslăvitoare. În fine, mie aici mi se pare că este vorba de multă viclenie când vii şi spui că părinţii voştri (ăia ortodocşi) nu sunt, de fapt, decât nişte mici budişti în gândire.

ss
 

Ar putea cineva sa ma ajute cu niste raspunsuri? Cine este prima femeie facuta de Dumnezeu si din ce ? Care este diferenta dintre religie si credinta? În ce an, si unde a aparut pentru prima oara Crestinismul? Este religia cea mai puternica forma de manipulare a maselor, sau nu? (Argumentati)

Da, să trăiţi!

Da , Adminul :)

26. Şi aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini. (Faptele sfintilor apostoli 11,26)
Asta ca terminologie.

Totusi, cred ca crestinismul a aparut mai inainte, efectiv din momentul in care Ioan Botezatorul a inceput sa propovaduiasca venirea lui Iisus si a adunat in jurul lui mai multi ucenici.

11. Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. (Mt3,11)

Zice "vă va boteza", la timpul viitor.
Deci creştinii vor veni mai târziu, prin Hristos. Acum doar este anunţată (vestită) lucrarea Domnului.

SS
 

În biblie am gasit o singura trimitere la prima femeie, în Isaia 34:14 " Fiarele din pustie se vor întâlni acolo cu câinii sālbatici, si tapii parosi se vor chema unii pe altii.Acolo îsi va avea locuinta naluca noptii, si îsi va gasi un loc de odihna." Daca Dumnezeu a facut-o pe Eva din coasta lui Adam, atunci putem vorbii despre o clonare? Cum vedeti implicarea lui Senhazai( Samiaza) si Azaziel în planul Lui Dumnezeu, de ce au facut-o?!

Se pare ca tu citesti mesajele mele numai cu ochiul stang.
Ioan ii boteza ca astazi pe cei ce veneau la el. Am spus ca avea ucenici, adica initia ucenici in crestinism.

Diferenta dintre Ioan si Iisus e de cateva luni, dar tu spui "mai tarziu"!!!
Lucrarea Domnului a fost vestita si prin prooroci, dar a inceput cu Ioan(o simpla parere).
Ioan a fost inceputul efectiv.

Concentreaza-te mai bine sa gasesti inceputul mai inainte de Ioan, decat sa cauti sa fi "Gica Contra".

Se pare ca am citit mesajele cu ochiul lui "Horus". Sa înteleg ca Biserica Crestina a luat fiinta în Ziua Cincizecimii ( de Rusalii), undeva prin anul 33 dupa Cristos? Departe de mine gândul de a deranja pe cineva

Demetrius, tot ce se poate, ca să zic aşa...
Eu ştiu că Ioan e Înaintemergătorul Domnului. El pregăteşte pe oameni în vederea întâlnirii cu Mesia. Lucrarea de încreştinare se face mai târziu, prin Hristos şi Biserica Lui.

Iar creştinii se numesc aşa deoarece sunt din Hristos.
Nu din Ioan.
Dacă ar fi fost din Ioan s-ar fi numit, poate, ioaniţi...:)
Sau ionişti sau ioaneici. Sau tu mai ştii cum!...:)))

Poate la voi la sinagogă, bre, o fi aşa!...:)))
N-auzi că el însuşi zice că botează cu apă, iar Domnul cu Duh Sfânt şi cu foc?

Mandeism se numeste.

............

Vazusi ca nu e asa greu cu google? :)

Cum se face ca pe tine nu te-a pregatit?
Atunci de ce s-a botezat le el Insusi Iisus Hristos daca Ioan nu facea botez crestinesc?

Mai mult ca sigur ca vei comenta ceva "stralucitor" (precum neo-protestantii) ca botezul lui Ioan asupra lui Iisus L-a pregatit pe Domnul ca sa Se intalneasca cu Sine Insusi, ca altfel nu se deschideau cerurile, pentru ca nu facea lucru crestinesc. Ha, ha, ha!

Tu oare nu vrei, sau nu poti sa intelegi ca cestea sunt doua botezuri diferite?
Primul ofera intalnirea cu Messia, iar de cel de-al doilea botez, cu Duh Sfant si foc, se invrednicesc cei ce-L marturisesc pe Hristos prin mucenicia si sfintenia lor. Asta e focul(jertfa) care-i "arde".

Mai termină odată cu aberațiile tale .
Ajunge , măcar acum ! ! !

Demetrius, esti ortodox? Mergi la o biserica din BOR, sau pe unde?
Mergi macar saptamanal la biserica?

1-Da. 2-Da.
3-Da.