copiii mici in biserica
 

Buna tuturor! Am o întrebare, mai ales pentru cei care locuiti in afara tarii, pentru ca aici situatia in biserica diferă fata de ce e in tara...Cum ii obisnuiti pe copii sa stea cuminti in biserica??? Concret situatia e următoarea: Locuim in IT, la inceput nu aveam biserica si făceam slujbele intr-o sala. La inceput nu erau multe familii cu copii, multa lume nu venea la biserica pe motiv ca sj copii si deranjează etc., parintele a încercat toate variantele, dar când a crescut nr copiilor , din cauza ca era cu neputinta sa fie tinuti in frâu, aajuns la varianta unei salite adiacente cu jocuri, unde cei care voiau ii puteau lasa, supravegheati de adulti, si cu boxa ca sa audă slujba, si fiind adusi in "biserica" in momentele importante ale Sf.Liturghii.DIn fericire am primit o biserica de la catolici de vreo 3luni, însă in biserica e un haos total. Problema mea e copilasul meu de 1an si 9 luni cu care nu stiu ce sa ma fac...Eu sunt insarcinata in 5 luni cu risc de avort si indicatii de a nu ridica, face efort etc. din care cauza nu pot alerga dupa el prin bis ( si oricum ar deranja), el e un zvapaiT curios sa uble peste tot, inclusin in Sf.ALtar , mai ales ca in bis catolica nu avem iconostas...tatal lui e cantaret la strana si dirijează corul, iar bebele meu mereu aleargă acolo la el si deranjează, plus ca e urat, fata de toti din bis., parintele a zis sa-l tina nasii, dar cel mic nu sta cu ei decât putin si apoi tot la tata fuge...pe mine nici nu vrea sa ma vadă ca stie ca nu-l las sa facă ce vrea...am ajuns de merg cu el la bis doar la sfarsit când e SF. Ipartasanie...dar stiu ca nici asa nu e ok...sincera sa fiu ma simt depasita...stiu ca e mic, si e perioada grea , ca e curios de toate si are energie...cum se face ca in tara nu vezi asa ceva? Poate ca s-a gresit când au fost lasati la joaca in bis, nu doar el face asa...cam toti ,mai ales cei mici sunt greu de strunit, se iau unul duoa altul, doar ca in cazul nostru el e satul de mine ca sta toata ziua cu mine, iar tati de care e curios, la biserica nu poate fi disponibil pt el...iar parintele se mai supăra...am mai văzut si priviri pe la unele persoane din cor...e de inteles pe de o parte...si daca n-ar fi problema cu sarcina l-as tine in brate, sau i-as găsi "de lucru" ceva...desi la cum îl stiu...CUm i-ari educat ps copiii vostru stea in biserica??? Ce ma sfatuiti???

Domnul sa va binecuvinteze sora Carina!
Am fost odata intr-o biserica unde ma spovedeam la un moment dat, cu ani in urma. Era acolo un preot cu autoritate, care ulterior a ajuns episcop. Cand un copil care plangea a inceput sa deranjeze, pe loc ia rugat pe parinti, sa iasa cu el afara, sa nu deranjeze.

Noi personal nu ne-am dus cu copilul asa mic la Biserica amandoi. Unul statea cu el acasa.Mai ales ca spune-ti, ca parintele s-a suparat pentru ca, copilasul deranjeaza.Acolo nu trebuie sa fie doar un act de prezenta,ori copilasul la varsta asta nu pricepe prea multe, si e logic ca nu are rabdare.
Doamne ajuta si numai bine!

Felicitări! Să ai parte de o naştere uşoară şi un copil la fel de sănătos şi curios ca şi primul, dar mai liniştit. :)
Bucuraţi-vă că aveţi un asemenea copil! Sunt mulţi părinţi care şi-ar dori să aibă copii sănătoşi şi activi ca al vostru. Nu trebuie să vă îngrijoraţi pentru faptul că năzdrăvanul nu este în biserică aşa cum vi-l doriţi voi, ca părinţi. La vârsta lui este normal să nu stea liniştit, trebuie să mai aveţi răbdare până când el va înţelege ce vrei de la el. După vârsta de 2 ani ar trebui să aveţi şi rezultate. Condiţia este multă rabdare şi rugăciune. Nu uitaţi, exemplul vostru îl vor ajuta să înţeleagă cum stau lucrurile. Nu trebuie lăsat după el, dar grijă să nu-l ţineţi mereu în corzi, mai ales la biserică, pentru că riscaţi să prindă repulsie faţă slujbe. Soluţia ar fi fost tatăl, dar cum el e prins, rămâne să stai mai mult pe afară cu copilul, în jurul bisericii. Oricum, va veni timpul când tatăl va trebui să-l ţină aproape după ce naşti. Nu cred că sala amenajată pentru copii este o soluţie potrivită. Nu-ţi pierde pacea şi nădejdea că va fi bine. Cunosc copii care doar la vârsta de 7-8 ani au ajuns să stea liniştiţi în biserică.

Sper să te ajute: http://patristicpsychology.com/emisiuni/

Nu-mi vine-a crede. Poate daca as vedea cu ochii mei.
Daca l-ai obisnuit sa umble pe unde vrea el, mai tarziu va fi mai greu sa-l corectezi. Cum il cresti asa il ai.
La varsta de 7-8 ani nu mai fac ceea ce faceau la 1-2 ani, ci isi gasesc alte trasee de plimbare activa.

Nu doar in biserica se cuvine a-i fi restransa activitatea, ci in toate zilele si in toate actiunile trebuie supravegheat. Acum, la varsta de aproape 2 ani s-a pierdut un timp destul de pretios pentru ”linistirea” lui si va fi mult mai greu de linistit de-acum pentru o mama care n-a facut-o pana acum.

Pe de alta parte, cu parere de rau spun(si-mi cer scuze) emigrantii au preocupare mai mare pentru bunuri materiale decat pentru alte aspecte.

Da, si noi speram ca odată ce va creste va mai intelege si se va mai cuminti...aici se duc copiii încă de bebelusi la biserica pentru a-i obisnui cu asta, pt.Sf.Impartasanie mai ales, si t faptul ca in afara casei, e singurul loc unde ia contact cu cei de aceeasi credinta, neam si limba.DEsi fiecare e liber sa creadă si sa spună ceva, majoritatea dintre noi, si ma refer la ceibdin bis de unde locuiesc, ne dorim sa-i invatam care le e credinta, obiceiurile, traditiile, ii imbracam in port popular in sărbători si la botezuri, le creem tot felul de activitati pt a păstra legătura cu rădăcinile lor( pictura de icoane, serbari , tabere, cateheze).Al meu e încă mic pt toate astea, dar îmi doresc sa ne randuiasca Dumnezeu sa ne întoarcem acasă cat de curând vom putea, însă pana atunci eu sunt datoare si îmi doresc sa-lbtin aproape de tot ce înseamnă acasa cum pot...Cat despre preocupările emigrantilor...o fi si asa cum spuneti, dar nu e numai asa,va asigur. Va dau ex nostru desi nu sunt obligata, o fac doar ca ex.:eu nu muncesc pt ca stau cu copilul asa vs fi si pe viitor, iar din salarul sitului, reusim sa plătim chirie, facturi, bani de trai of noi si bebe. In 5 ani de când sunt aici nu am pus un banut deoparte, pt ca din un salar am reusit doar sa mergem înainte de la o luna la alta...E adevărat ca nu am răbdat niciodată de foame aici, nici nu ne-am facutvprobleme cu ce plătim facturi sau altele...traim decent, fara lipsuri si fara excentricitati, fara concedii , decât venitul o data pe an in RO sa vedem parintii...De ce nu are sotul curajul sa se intoarca( eu as pleca oricând , la risc). Tocmai pt ca desi nu putem pune nimic deoparte, măcar mergem înainte fara lipsuri..ceea ce in tara nu e sigur ca am reusi...asa ca pana are de munca, rămânem aici....ACum, sigur ca nu toti sunt ca noi, dar apropiatii nostrii cam asa sunt....DIncolobde toate, traiul e greu printre străini, si povara sufleyesca si dorul de casa sunt tare grele...iar pe noi ne uneste doar biserica, asa cum e, cu toate problemele. Multumesc pentru răspunsuri😊 DOamne ajuta!!!

Să nu vă pierdeţi acest gând şi să-l puneţi în faţa Domnului (prin rugăciune) ori de câte ori aveţi ocazia. Credinţa, răbdarea şi nădejdea vor aduce roade. Fiecare copil este o mare taină. Mă bucur că nu v-aţi pierdut credinţa, deşi sunteţi departe de casă.

Copilul este energic, nu cred că nu este cuminte, la vârsta lui nu se poate stabili dacă este sau nu cuminte. Se va cumiţi pe măsură ce creşte, dacă va avea exemple bune de urmat. Asculaţi înregistrările recomandate, cu siguranţă o să vă ajute. :)

Copiii respectivi au fost duşi la biserică, nu în alte locuri, dar nu au fost contrânşi să stea cuminţi în biserică toată slujba, au fost lăsaţi liberi în jurul bisericii. Sunt convins că ei şi-au dorit să-şi vadă copiii în biserică şi nu pe afară, dar uite că nu toţi copiii sunt la fel, nu sunt traşi la indigo sau roboţei. Mare lucru să oferi libertate deplină copilului, cu nădejdea că, într-o zi, copilul îţi va urma exemplul. Copilul trebuie să prindă dragoste de biserică şi slujbe, nu invers.

Vârsta de 1 an şi 9 luni nu este egală cu vârsta de 2 ani, nici cu 2 ani şi jumătate. Aş putea spune că diferenţa poate fi foarte mare, la prima vârstă sunt şanse ca el să nu vorbească, la ultima vârstă şansele să vorbească sunt mult mai mari. Altfel te înţelegi cu el când vorbeşte, nu ştiu ce pretenţii poţi avea de la un copil cu o asemenea vârstă (1 an şi 9 luni).
Şi de unde ai ajuns tu la cocluzia că s-a pierdut timp preţios?

Deci lor li s-a inoculat ideea ca la biserica se pot juca afara mai bine decat acasa, mai ales ca se aduna la un loc mai multi copii de aceeasi varsta cu aceeasi mentalitate ”bisericeasca”.

Intocmai. Mare lucru sa oferi copilului invatatura corecta a bisericii, caci altfel nu va prinde dragoste de biserica si slujbe, ci obisnuinta, astfel ca la maturitate va ajunge si el la biserica din obisnuinta, precum 90-95% din ”credinciosii activi” de azi, care si ei sunt sub 10% din toti ortodocsii.

Cum se vede ca parintii merg din obisnuinta la biserica? Din faptul asa au invatat si ei de la parintii lor, sa mearga la biserica fara sa se spovedeasca si sa se impartaseasca. Lor le ajunge sa se ”miruiasca”. Prin asta ei isi dovedesc ”dreapta lor credinta”.

Iisus se jertfeste pentru toti cei prezenti, dar cei prezenti nu se spovedesc pentru Iisus (si nici pentru ei insisi) pentru ca nu sunt obisnuiti nici macar sa cante ”Doamne miluieste!”. Ei s-au obisnuit sa fie acolo duminica.
Asa au fost invatati ei si tot asa ii invata si ei pe copiii lor.


Depinde ce atentie acorzi unui copil de 1 an si 9 luni.
Orice ocazie ratata este un timp pretios pierdut pentru ca orice invatatura duhovniceasca este de doua ori mai grea decat indepartarea oricarei simple porniri a naturii trupesti.

In orice clipa copilul invata; orice ii spui el invata indiferent de varsta lui(chiar si in stadiul intrauterin), el inregistreaza toate mesajele din jurul lui, orice intamplare cu toate semnificatiile ei. E o fiinta omeneasca si trebuie tratat ca atare, insa necredinta parintelui il priveaza pe copil de multe realizari.

Si in biserica pe care o frecventez eu copiii au aproape toti parte de aceeasi atitudine... permisiva din partea parintilor.

Parerea mea critica la adresa parintilor ma vizeaza in primul rand pe mine.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, pe mine, pacatosul, miluieste-ma!

Si eu cred ca un copil trebuie educat in credinta încă de mic, chiar din pantec, si e adevărat catine mult de parinti, in primul rând de mama...aici problema e ca, si vb numai despre mine, chiar daca îmi doresc, nuvreusesc sa fiu modelul perfect de credinta si moralitate, pt ca sunt pacatoasa, cu credinta slaba si schimbătoare...imi amintesc ca la începutul sarcinii cu el, ii citeam cate un cap din Noul Testament,☺ , dar asta o perioada scurta...apoi n-am mai facut-o ca ma luam cu treaba..de cand s-a născut pana acum câteva luni puneam mereu dimineata SF Liturghie la TRinitas, acum ii pun mai rar, mai mult desene...la biserica il duc la inchinat icoanele, dar acasa desi le cere sa i le dau de pe perete, dupa 2min de pupat icoane, le tranteste si împinge cu piciorusele...acum, eu sunt sigura ca nu pricepe el ce e cu evlavia, cu povestile despre Doamne DOamne încă...nici desenele biblice nu il atrag...mai zice el cate un " aiaia" sau "amin" csnd aude la trinitas...totusi simt ca nu stiu cum sa fac ca da-l educ in credinta asa mic...eu am suferit si sufăr mult in viată de pe urma nevredintei, a neascultării...desi aproape am fost crescuta in biserica de mica, in adolescenta m-am răzvrătit, iar mai târziu urmările păcatelor nu au întârziat sa apara...totusi faptul ca aveam o baza m-a ajutat mult, pt ca am găsit mai usor calea de întoarcere...desi sovaiala si credintabslaba de aici se trag, si nu reusesc sa urc duhovniceste....O parte din vina razvrstirii mele o arebdi mama, pt ca efectiv mi-au "băgat pe gat" biserica...(mama si tatăl meu s-au despartit cand eram de 3 ani, apoi m-au crescut bunicii si mama.EA insa a ramas cu frici si o depresie seriasa si de atunci toata copilăria mea a alergat la preoti sa-i găsească raspusuri...asa am crescut mereu la slujbe, masluri, in casa se citeau tot felul de rugaciuni, veneau preoti, mergeam la manastiri etc. Dar cand am crescut, am ramas doar eu cu mama di bunica, iar mama nu a stiut sa-mi dea răspuns la argumentele stiintifice despre lume pe care ti le pune in fata scoală, stiinta, ba mai mult, insista da am amici numai de la bis, sa fiu prietena doar cu seminaristi, pt ca numai ei te respecta...rochii lungi si tinuta babeasca la 15 ani..nu iesit la un suc, nimic...asa ca am luat-o pe cont propriu, am inceput sa fac ce voiam eu, sa vad biserica si preotii ca niste mijloace de manipulare a maselor de oameni simpli si pe Dzeu ca o inventie care sa servească aceluiasi scop...mi-e si rusine sa vad acum cat ma îndobitocisem eu...M-am întors dupa vreo 7 ani, cand sleita de puteri si de lumea pe care o descoperisem sm facut niste atacuri de panica de nu mai stăteam nici in picioare...mama si bunica ma duceau pe brate la medic...ma linisteam doar dupa ce întinsa in pat si sleita de puteri ziceam neîncetat Tatăl Nostru...si încet, in luni de zile am inceput sa-mi revin si mi-am dat seama ca atunci cand singura nu m-am mai putut ajuta, trebuie sa fi fost doar ceva mai presus de mine, DZeu, care a facut-o, asa ca stiu acum ca viata in credinta e calea corecta..dar întoarcerea e grea).Stiu ca mama mi-a dorit binele, dar cred ca nu a stiu calea sa ma invete credinta in mod real..SI mai stiu, ca daca nu sunt atenta, si copiii mei vor patii la fel..de asta ma si simt neputincioasa, pt ca desi e mic, clipele trec, si daca eu nu stiu sa abordez corect credinta cu el, va ajunge ca mine si va suferii...pt ca nu e nimic mai de pret ca linistea sufletesca si echilibrul psihic, care nu sunt cu putinta fara Dumnezeu...DOamne ajuta!!!

Si eu cred ca un copil trebuie educat in credinta încă de mic, chiar din pantec, si e adevărat catine mult de parinti, in primul rând de mama...aici problema e ca, si vb numai despre mine, chiar daca îmi doresc, nuvreusesc sa fiu modelul perfect de credinta si moralitate, pt ca sunt pacatoasa, cu credinta slaba si schimbătoare...imi amintesc ca la începutul sarcinii cu el, ii citeam cate un cap din Noul Testament,☺ , dar asta o perioada scurta...apoi n-am mai facut-o ca ma luam cu treaba..de cand s-a născut pana acum câteva luni puneam mereu dimineata SF Liturghie la TRinitas, acum ii pun mai rar, mai mult desene...la biserica il duc la inchinat icoanele, dar acasa desi le cere sa i le dau de pe perete, dupa 2min de pupat icoane, le tranteste si împinge cu piciorusele...acum, eu sunt sigura ca nu pricepe el ce e cu evlavia, cu povestile despre Doamne DOamne încă...nici desenele biblice nu il atrag...mai zice el cate un " aiaia" sau "amin" csnd aude la trinitas...totusi simt ca nu stiu cum sa fac ca da-l educ in credinta asa mic...eu am suferit si sufăr mult in viată de pe urma nevredintei, a neascultării...desi aproape am fost crescuta in biserica de mica, in adolescenta m-am răzvrătit, iar mai târziu urmările păcatelor nu au întârziat sa apara...totusi faptul ca aveam o baza m-a ajutat mult, pt ca am găsit mai usor calea de întoarcere...desi sovaiala si credintabslaba de aici se trag, si nu reusesc sa urc duhovniceste....O parte din vina razvrstirii mele o arebdi mama, pt ca efectiv mi-au "băgat pe gat" biserica...(mama si tatăl meu s-au despartit cand eram de 3 ani, apoi m-au crescut bunicii si mama.EA insa a ramas cu frici si o depresie seriasa si de atunci toata copilăria mea a alergat la preoti sa-i găsească raspusuri...asa am crescut mereu la slujbe, masluri, in casa se citeau tot felul de rugaciuni, veneau preoti, mergeam la manastiri etc. Dar cand am crescut, am ramas doar eu cu mama di bunica, iar mama nu a stiut sa-mi dea răspuns la argumentele stiintifice despre lume pe care ti le pune in fata scoală, stiinta, ba mai mult, insista da am amici numai de la bis, sa fiu prietena doar cu seminaristi, pt ca numai ei te respecta...rochii lungi si tinuta babeasca la 15 ani..nu iesit la un suc, nimic...asa ca am luat-o pe cont propriu, am inceput sa fac ce voiam eu, sa vad biserica si preotii ca niste mijloace de manipulare a maselor de oameni simpli si pe Dzeu ca o inventie care sa servească aceluiasi scop...mi-e si rusine sa vad acum cat ma îndobitocisem eu...M-am întors dupa vreo 7 ani, cand sleita de puteri si de lumea pe care o descoperisem sm facut niste atacuri de panica de nu mai stăteam nici in picioare...mama si bunica ma duceau pe brate la medic...ma linisteam doar dupa ce întinsa in pat si sleita de puteri ziceam neîncetat Tatăl Nostru...si încet, in luni de zile am inceput sa-mi revin si mi-am dat seama ca atunci cand singura nu m-am mai putut ajuta, trebuie sa fi fost doar ceva mai presus de mine, DZeu, care a facut-o, asa ca stiu acum ca viata in credinta e calea corecta..dar întoarcerea e grea).Stiu ca mama mi-a dorit binele, dar cred ca nu a stiu calea sa ma invete credinta in mod real..SI mai stiu, ca daca nu sunt atenta, si copiii mei vor patii la fel..de asta ma si simt neputincioasa, pt ca desi e mic, clipele trec, si daca eu nu stiu sa abordez corect credinta cu el, va ajunge ca mine si va suferii...pt ca nu e nimic mai de pret ca linistea sufletesca si echilibrul psihic, care nu sunt cu putinta fara Dumnezeu si fara SIntele TAine din biserica..DOamne ajuta!!!

Părintele Paisie Aghioritul spunea că e bine ca un copil să alerge, să se joace, să fie energic, deci e sănătos ce face la vârsta lui, am văzut chiar copil de preot care se mai juca în timpul Liturghiei pe covor cu jucării aduse de acasă.

Mai bine te-ai gândi la cel din burtă, dacă spui că e sarcină cu risc și ai cere dezlegare să stai acasă până naști, decât să riști să pierzi sarcina. La o femeie însărcinată ar fi din binecuvântate pricini să stea acasă până naște dacă are risc de a pierde sarcina.

Cât privește Liturghia pusă acasă și altele s-ar putea să-l sufoci mai mult pe copil, sunt oameni mari care nu suportă să audă o Liturghie înregistrată și să reaudă slujbe la care au fost peste săptămână sau peste zi, la un copil ar fi ceva normal să nu aibă răbdare.

Părintele Necula spunea că postul la copil mai poate avea câteodată gust de frișcă și înghețată iar după mersul la Biserică copilul poate fi dus și la o cofetărie pentru o prăjitură bună.

Nu trebuie forțat de mic, creierul oricum nu poate percepe toată informația iar la supraîncărcare nu va face progrese, efectul va fi contrar, copilul învață mai mult din naturalețea credinței pe care o vede la mamă.
A asculta Liturghii și slujbe înregistrate nu cred că ar duce la o induhovnicire chiar dacă un om ar asculta numai asta zi și noapte.

Fiindca un crestin s-ar cuveni sa-L urmeze pe Hristos, nu doar duminica virtual intre orele 10-12, ci efectiv in toate zilele vietii lui 24/24, asa cum s-a angajat in botez, te rog sa verifici cum in fiecare aliniat din mesajul tau citat aici tu sfatuiesti sa feresti copilul de credinta, nu sa-l apropii, sa se lepede, nu sa se inchine.
Unde S-ar fi situat Iisus, cu toata dumnezeirea Lui, daca Fecioara Maria L-ar fi tratat pe El in copilaria Lui dupa sfaturile tale?

Oare crezi ca destinul omului este sa fie contribuabil, nu sfant?

Eu nu cred că există șabloane duhovnicești în care pot fi îndesați cu forța copiii, având în vedere că nu toți sunt firi astenice, nici Hristos nu cred că judecă un copil pentru că e mai energic sau o mamă care stă acasă pentru că are o sarcină cu risc.
Hristos nu cere unui copil ceva ce e peste înțelegerea lui și nimic trainic și durabil nu se face dintr-o dată prin îndesare și sufocare, ci progresiv.

Crezi că orice copil poate avea copilăria lui Hristos, crezi că toți fac tâmplărie sau munci de mici ca să fie în esență niște oameni care-și câștigă traiul, deci niște contribuabili ?
Atunci mai abitir erau copiii niște contribuabili că nu erau legi care să interzică copiilor să muncească.

Eu nu cred că majoritatea dintre noi am avut copilăria lui Hristos, așa să scoatem exemple din context e ușor și chiar cinic.

Apoi copilul învață și socializează prin joc și prin recompense, asta e firea lui deci la nivel psihopedagogic, e chiar de înțeles de ce un copil se joacă, de ce îi plac dulciurile.
Din contră, prea multe restricții aplicate de mic s-ar putea să-i schimbe percepția cu privire la Biserică și s-o vadă ca pe un loc care îi generează angoase și memorii negative din vina tatălui sau a mamei care n-au știut să adapteze situația la nivelul de înțelegere al copilului.

Cum ar fi să-ți iei în copilărie câte o joardă peste spate, câte o palmă, câte o tragere de perciuni pentru fiecare dată când ai fugit, când ai vorbit, sau ai făcut ceva ce i se părea părintelui tău greșit, pentru cele mai banale motive că ai deranjat o cuvertură sau un scaun ?

Un copil care e crescut de o mamă abuzivă să nu miște o pernă, să nu-i deranjeze ei fixurile din cap va avea probleme când crește, într-o societate în care alții sunt obișnuți să ia inițiative și într-o societate care așteaptă inițiativa de la individ, pe când el a fost crescut doar cu „să nu, să nu”.

Dacă ai reușit să-ți îndepărtezi copilul de Biserică și de tine în urma unei asprimi sau înțelegeri extreme, nu e tot o greșeală de pastorație și de creștere a copilului ?

Cred ca urmatoarele sfaturi, pe care le-am deprins din experienta proprie de tata cu copii la biserica, ar putea ajuta.
-chiar inainte de a pleca, copilul trebuie dus la toaleta (nu glumesc, e important si e aplicabil inainte de orice iesire, nu numai la biserica).
-odata ajunsi, ocupata o pozitie buna. O pozitie buna, cand avem copii, inseamna aproape de usa, astfel incat sa putem iesi in cateva secunde.
-un liturghier pentru copii ajuta enorm.
-deindata ce copilul da semne de nerabdare (plange, se tranteste pe jos), trebuie sa iesim cam 5 minute, ne plimbam, dupa care revenim.
-fiecare slujba marcheaza un progres liturgic si sau spiritual. O Duminica, o treapta (si numai una). Asta inseamna (in functie de varsta copilului) o mica pregatire inainte si un comentariu dupa. De exemplu: Ce raspundem cand preotul spune "sus inimlile ?" Ce facem cand intram in biserica ? Ce a spus preotul la predica ? Despre ce a fost vorba la Apostol ? De ce preotul plimba chestia aia din care iese fum cu miros ciudat ?

Ca regula generala, trebuie indusa ideea ca a merge la biserica e altfel decat a merge la gradinita ori a merge la joaca. Inducerea acestei idei incepe cu modalitatea de a-l imbraca. Hainele de Duminica trebuie sa fie altele decat hainele de joaca. La joaca, ori la film mergem fiindca ne face placere. La biserica mergem fiindca un rege ne-a invitat la masa si e o invitatie pe care nu o putem refuza. Ne imbracam ca la un ospat regal, ne purtam astfel incat sa nu-l suparam pe rege, nici pe ceilalti curteni.

Foarte frumos raspuns!

Marire Tie, Doamne, marire Tie!

Preotul a gresit, trebuia sa se bucure cind aude copii in biserica, asta inseamna ce biserica va continua va fi vie. Parintii pot ajuta copilul sa stea linistit cu ceva preocupari o jucarie o carte ceva, il mai scoti afara citeva minute si uite asa se obinuieste.

Parintele nostru Daniel zice ca el nu aude copii cind fac galagie ii aude numai pe adulti. Curios!

Hristos a inviat!
Noi avem ideea asta fixa de prezenta fizica,dar din nefericire nu este de ajuns.La un moment dat am vazut intr-o parohie un preot care juca fotbal cu copii si reusea fantastic sa ii motiveze fiind in mijlocul lor.Aceeasi copii apoi au inceput sa cante in corul Bisericii, fiindca el era un model in mijlocul lor.Deci, sunt adeptul clar al idei ca,copii sa aiba un altfel de program separat,tot in timpul Liturghiei cu profesori de religie sau fosti profesorri care le place sa se dedice copiilor si sa ii invete de multe ori in joaca despre Dumnezeu.Fondul aperceptiv al copiilor este diferit. Altfel ii motivezi sa fie atenti niste copii mai mici, altfel ii motivezi cand sunt mai mari sau adolescenti.Sunt adeptul idei de comuniune .Stiu un alt preot,ma rog el este un om deosebit, care face Carnaval cu copii ,se mascheaza si el alaturi de ei.Ma rog un preot care stie sa vorbeasca cu toti oamenii si marri si mici,,de ranguri inalte sau oameni obisnuiti.
La un moment dat am avut sansa ca sa vad o Conferinta la care predicatorul venise in blugi si in geaca de culori tipatoare.Care intentionat a venit asa, ca sa ne castige pe cat mai multi. Am mai amintit de el la un moment dat aici pe Forum.Un om care mi-a lasat o amintire de nesters asupra mea.

Conform Epistolei 1 către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel,Cap 9.20-22
20. Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, deşi eu nu sunt sub lege, ca să dobândesc pe cei de sub lege;
21. Cu cei ce n-au Legea, m-am făcut ca unul fără lege, deşi nu sunt fără Legea lui Dumnezeu, ci având Legea lui Hristos, ca să dobândesc pe cei ce n-au Legea;
22. Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii.
Omul facuse in viata lui Karate si Yoga,un om extrem de pregatit si hotarat .Sunt adeptul idei astea de mesager al lui Dumnezeu si in ipostaze neconventionale.Cat de mult poate face un om dinasta ptr ortodoxie imbracat ca si cei din discoteca sau in costum de carnaval.Dar... exista un dar, trebuie sa fii nascut ptr asta,sa stii sa te apropii de oameni sa le vorbesti in limba lor,sau sa faci un efort sa vezi la altcineva," oare el ce face".

Ori un tanar isi va aduce mult mai usorr aminte de un preot care se imbraca in costume de carnaval ca si ei copii,care realiza o comunitate reala ,ceea ce de multe ori lipseste in societate astazi.Sau isi va aduce aminte de un predicator care era fost karatist si Yoghin si ii spunea lucruri interesante despre Dumnezeu,experienta lui cu Dumnezeu.
Consider ca nu este cea mai buna amintire ca si copil de doi trei ani, sa auzi un ritual din care nu intelegi mare lucrruu,mama tinandu-te de mana sa nu faci galagie , sa nu deranjezi.
Domane ajuta!

Nu e rău cum pui tu problema in privnița activităților din jurul parhoiei în care măcar un prof. de religie s-ar putea implica mai ales că profii de religie înainte de a lua binecuvântarea să predea își iau angajamentul să participe la misiunea Bisericii.

Dar asta cu cămăși și geacă de culori țipătoare e prea mult, parcă menționa un user pe la un topic despre ținută că nu te poți prezenta în Biserică în sandale, pantaloni scurți și cămașă hawaiană.
Nu sunt adeptul măicuțelor care în loc să-și vadă de mânăstire cântă pop rock la talent show-uri sau a unor manifestări de tip Klaus Kenneth.

Nu cred c-ar trebui să vină preotul îmbrăcat în moș crăciun la predică pentru a fi o prezență inedită.

Neoprotestanții fac de toate în numele unei ”libertăți a duhului” care se întinde după voința lor iar catolicii au expus haina monahala în Italia în numele unui rating artificial și viclean.
Asta cu ținuta în negru care sperie au mai exploatat-o unii medici pe la antena 3 după colectiv, cică sperie bolnavul dacă vine preotul la căpătâi să-i dea împărtășania îmbrăcat în negru dar le-a tăiat-o pr.Calistrat într-o predică, că doar n-o fi să vină preotul îmbrăcat în scafandru ca să dea împărtășania.

La carnavale iarăși trebuie văzut dacă nu se intră în contradicție cu epistolele Sfântului Ioan Gură de Aur și ale altor Părinți care n-au fost de acord cu mimi și oameni care poartă măști, se strâmbă, nu cred că e creștinesc vopsitul copiilor pe față cum se întâmplă pe la Halloween chiar dacă e un alt carnaval.

În altă ordine de idei Părintele Teofil Părăian spunea că nu poți să ceri unui copil să meargă cu pas de adult, iar un copil poate fi dus o săptâmână la Biserică, una nu dacă nu rezistă și că nici el în copilărie nu înțelegea mare parte din slujbă și nu era atent la ce se cântă.

Conferinta nu a fost intr-o Biserica, a fost intr-o sala oarecare, unde se fac Conferinte duhovnicesti.Un om care a fost suficient "sa caste gura" vreo douazeci de minute ca sa iti dai seama ce pregatit era. Cand ne-am intalnit la iesire mai multi fosti colegi ,si lor le-a lasat o impresie deosebita.Ma rog geaca eera ceva rosu cu albastru.Iar cand a intrat ma intrebam cine e copilasul asta,nu ca arata ca un copil dar cum era imbracat ,m-a indus in eroare.

Nu esti adeptul lui Klaus Keneth,dar el si-a pus niste intrebari, care si alti tineri si le pun.La care legatura cu tatal lor a fost aproape zero,si aveau nevoie de o figura paterna reala alaturi el.Poate au avut o viuata chinuita cum a avut Klaus ,si au nevoie de cineva care sa fie autentic,care si-a pus niste intrebari in greutatile vietii.Klaus a trecut prin incercarile astea,prin cautarile astea.El a intalnit de-a lungul vietii oameni ai Bisericii care in loc sa-l ajute l-au tras in jos.

Nici nu am sugerat asta,am spus ca ar fi bine sa se desfasoare cu copii ceva in paralel de catre diversi profesori ,stiu situatii cand s-au implicat si alti profesori nu doar de religie.

Toti oamenii merg la biserica pt a se ruga impreuna in timpul Sf.Liturghii ori multi merg doar pt a face prezenta, a-si face prieteni de gratar si altele.
Poate ca pe altii nu-i deranjeaza decat din somn copiii,pe altii poate ii deranjeaza ca nu se pot concentra la slujba, depinde cat de serios privesti serviciul religios in sine.
Cand zic deranjeaza,nu ma refer la cei care se plimba sau care alearga prin biserica ci la cei care tipa,urla,care sunt foarte suparatori.

Care sunt solutiile?

-Amenajati o "scoala de duminica"intr-o alta camera,unde copiii sunt lasati cu o persoana de preferat cu experienta didactica sau cel putin cu o mama experimentata(cu mai multi copiii). Acolo pe timpul slujbei,pot desena ,pot citi Biblia,carticele crestine pt copii etc ...se duc la impartasit daca sunt pregatiti si apoi inapoi la scoala de duminica pana se termina slujba.
Cand cresc mai mari ,nu mai urla si nu mai tipa bineinteles ca pot participa la Liturghie intergral.

-Se duce numai sotul la slujba iar dvs stati acasa cu copilul si veniti cu el la impartasit cand se apropie ora.
Copiii nu sunt facuti sa stea lemn ,ca mucenicii ore intregi ascultand ceva pe care nu-l inteleg.
Nu este cinstit sa-i faceti pe toti participantii sa aiba de-a face cu temperamentul copiiilor dvs; sunt ai dvs ,noi nu putem sa-i educam.
Si este de dorit s-o faceti dvs, decat s-o facem noi din afara, nu este placut.

Ulterior am vazut ca ati pierdut sarcina ...urata treaba...nu ma pricep sa zic cuvinte mari ,sper ca ati depasit cat de cat tristetea momentului si concentrati-va acum pe dvs sa va vindecati si sa mergeti mai departe cu familia.
Condoleante ! :53:

Parintele desigur se referea in general asupra programului la copil,nu neaparat ca este bine se alerge ,sa joace in biserica,ci in general,sa se bucure de copilarie in timpul lui liber.

Mai precis la ce s-a referit Cuviosul Paisie :
[...]„ - Părinte, o mamă mi-a spus: "Sunt slabă trupeşte şi mă obosesc repede, nici treburile nu apuc să le termin şi nici timp pentru rugăciune nu-mi rămâne".
- Să-şi simplifice viaţa, ca să-i rămână timp şi pentru rugăciune. Căci în felul acesta ea poate spori mult duhovniceşte.
Dacă o mamă şi-a simplificat viaţa ei, dar se osteneşte pentru că are mulţi copii, atunci este îndreptăţită să spună "sunt obosită".
Dar dacă îşi pierde timpul căutând să-şi aranjeze casa cât mai frumos pentru străinii care o vor vizita, atunci ce să mai spui?
Unele mame, pentru a le avea pe toate aranjate în casă, îşi constrâng atât de mult copiii, încât nu-i lasă nici măcar să mişte un scaun sau o pernă.
Le impun disciplină militară şi astfel copiii, deşi se nasc sănătoşi,din păcate cresc vătămaţi. Un om inteligent, dacă va vedea într-o casă cu mulţi copii toate lucrurile puse la locul lor, va trage concluzia că, sau copiii sunt vătămaţi la minte, sau mama este barbară şi le impune disciplină militară. Le-a băgat frica în suflet şi de aceea copiii se tem să se joace. Odată am mers la o casă cu mulţi copii. Câtă bucurie mi-au pricinuit copiii cu neorânduielile lor copilăreşti, care stricau ordinea lumească - adică Fiecare lucru să fie pus la locul lui. Dar tocmai aceasta este cea mai mare neorânduială, care îl oboseşte mult pe omul contemporan.”[…]
Cuviosul Paisie Aghioritul Cuvinte duhovnicești, vol.IV - Viața de familie, Editura Evanghelismos 2003 pag 93-94.

Desigur că nu s-a referit la cazul în care un copil ar face neorânduială în Biserică, nici eu n-am sugerat asta.

Am adus doar în discuție un precedent în care un om luminat de Dumnezeu este odihnit de zburdălnicia unor copii, iar Dumnezeu s-ar putea să judece cu clemență un copil mai agitat (chiar și în Biserică) dacă un cuvios judecă așa.
Oricum un copil dacă e agitat acasă așa va fi si la Biserică copilul n-are filtrele de cenzură ale adultului, spun din precedentele cazuri observate din parohie cu copii care-și cam chinuie mama preoteasă și care se comportă la fel și în alte contexte.

Firul topicului a parcurs tangențial si situația unui copil agitat acasă care cam obosește părintele și mi-am adus aminte de situația din carte fără a insinua că situațiile sunt identice ci pt a prezenta viziunea Cuviosului ca o încurajare pt o mamă să nu ia totul în tragic.
Ca fapt divers la câte cazuri de ADHD și cât de agitați sunt copiii sănătoși (chiar și ai unor preoți) e clar că generațiile „Milennials” și „post 2000” se concentrează tot mai greu la lecții și la școală, darămite la Biserică e o constatare bazată pe realitate nu o încuviințare pentru agitație în timpul slujbelor.
Copilul oricum are lumea lui, dar s-ar putea ca o „bruscare duhovnicească” să-i declanșeze sentimente negative pe viitor în contextul bisericesc, trebuie multă delicatețe și cu copilul și cu mama mai ales dacă era însărcinată(situația din debutul topicului).

Si noi am trecut in directia cealalta.
Ce nu imi place deloc, atitudini cum am vazut cu cateva luni in urma, aici pe Forum,cineva spunea de o camera de spovedanie, ca exista la ei in Biserica, si cineva, parca Copacel, cu atitudini KGB-iste parca ,"Unde domnule?"... vrea si el sa vada o poza cu camera asta de spovedanie,cumva ca e necanonic etc abureli. Da exista ,si ma bucur ca exista, camere dinastea de spovedanie,eu am vazut la Biserici mai mari.Adica mi se pare corect ca "functia" (necesitatea) sa creeze "organul"(raspunsul).Adica e o necesitate, se aude in timpul spovedaniei in Biserica.Auzeam oadata un "crasnic" plangandu-se ca femeile stau prea aproape de parintele cand spovedeste. Unii care nu au camera speciala, ii pun pe credinciosi sa citeasca cu glas tare din Ceaslov.Dar ce faci cand ai vreo cinci in varsta care nu au ochelari si nu vad???...
Adica nu mi se pare o gandire sanatoasa ,sa nu ai o camera dinasta, ca o au altii,(nu numesc Biserica care o au uzual,ca nu e important), vreau sa spun ca e o necesitate,nu ne intareseaza ca altii o au te miri de cand.

Sau cu scolile de duminica ptr copii,sa nu facem ca i-am copia pe "pocaiti"(protestanti),nu domunle, noi sa o facem ca este util ptr tineri sa inteleaga, si sa se apropie treptat.

Nu mai spun de calendar.Bai fratele meu am vazut cand e ziua egala cu noaptea,asta poti sa o vezi si cu un bat ,deci nu cu mijloace moderne de masurare a timpului,ce sa mai lungesti povesti fara rost, te miri cata vreme?... Stii cand e echinoxul ,automat stii cand e si Pastele in prima duminica cu luna plina. De ce sa ne mintim singuri oare?

Copiii sunt din fire conectati la 220 este chiar nenatural sa facem din montruletii astia de energie niste momai ascultatoare ,ca niste carpe fara vlaga-unde le pui acolo sa le gasesti.
Daca vrei neaparat sa stea la 5 ani sa asculte toata Liturghia de la cap la coada ,cu cantari si predica basca risti ca la 14 ani sa-si aduca aminte cat de "neplacut" era la biserica si sa nu mai vina nici batut.
Totul dupa putinte.

Ceea ce imi place la unii duhovnici este si faptul ca sunt fini psihologi,simt oamenii si le acorda fiecaruia tratament sau solutii dupa firea lor.
Nu-i baga pe toti intr-o oala si intr-un canon.
Avem sperante inca!

.............................

Este o mare problema pentru unele dintre noi care poate nu avem ăsta în sânge cum anume ne educam copiii...si nu e vorba doar sa stea cuminte în biserica ci în general.
În primul rand este o contradicție în interiorul nostru. Poate am fost copii cuminți pana la o vârstă pe urma neam răzvrătit am devenit păcătoase poate chiar fără sa ne dam seama am zis ca suntem doar femei moderne și ca vom putea oricând sa devenim soții și mame bune dar iată ca nu e întotdeauna așa. ..
Acum depinde și ce susținere avem din partea familiei și mai ales a soților sau partenerilor de viață.
In prima faza eram tentata sa zic ca bine măcar ca doamna are un soț care nu e ateu și care vrea și el același lucu ca și ea adică sa își aducă copilul la biserica. Am văzut mai mulți căntăreți în strana sau la balcon care cântau cu copiii în brațe așa ca am zis ca nu ar fi o problema. Dar poate nu e chiar așa. Poate soțul o judeca pe doamna ca nu e în stare sa stăpânească copilul și îl deranjează. Poate ar prefera sa rămână amândoi acasă și sa îl lase sa își vadă de treaba. Poate dansul se considera mai bun credincios decât soția dumnealui mai caldicica.... sau poate pur și simplu nu știu ce sa îi mai facă sunt depășiți amândoi de temperamentul celui mic. Și pe noi ne exaspereaza copilul cu unele faze deschide usa la frigider sau afară baga nisip în gura iar taica-su mă acuza pe mine ca nu sunt în stare sa îl educ Cum trebuie. Zice ca cu el nu face așa ceva când nu sunt eu acasa. La biserica nu merge cu noi dar cu siguranță nu ar fi de acord cu ce face copilul și pe acolo. Defapt aproape am ajuns sa îmi fie frica sa mă mai duc pe undeva cu copilul atât singura cât mai ales cu el pt ca știu ca va face numai obraznici iar taica-su mă va tine numai în înjurături. Aproape caabia aștept sa plec la serviciu și îmi vine sa nu mă mai întorc nici acasă seara
În biserica unde am mers ultimii ani părea totul minunat erau multe mame tinere cu copii mici și încă se mai înmulțesc. Copiii au voie sa alerge pe afară cei mai zburdalnici și înăuntru sa deseneze sau sa se joace cu jucării care sunt mai potoliti. Mai plânge câte un bebeluș la predica și iese mamă cu el afară. Nu s'a lăsat cu incidente majore din cât am văzut eu. Probabil cui nu i-a convenit atmosfera nu a mai veniT acolo. Așa îmi doream și eu sa îmi cresc copiii...Din păcate acum constat ca nu sunt în stare și ca m-am amăgit crezând ca voi face parte vreodată din Marea familie ....

Poate copilul face prostioare ca să-l impresioneze pe tată, să vrea să smulgă o reacție de la el sau de la tine, e tot o formă de a comunica cu voi, în unele prostioare se pot ascunde gesturi de iubire ale copilului față de voi, nu în toate e lipsă de respect.
Așa învață copilul limitele, contestându-vă autoritatea, sunt meciuri.

Dacă țipă sau plânge isteric trebuie scos copilul până se calmează, cel mai rău e să țipe în urechea cuiva, mare grijă e groaznic să-ți țipe un copil în timpan așa din senin când e punctul culminant al slujbei, dacă ai țipa la cineva în ureche pe stradă ar fi agresiune, trebuiesc feriți și oamenii din jur și atunci și ei se obișnuiesc să mai închidă ochii.

Nu te mai dezamăgi din orice, nu există șablonul rigid al familiei perfecte, familia ta e Marea familie pentru că așa ți-a dat-o Dumnezeu și cu ea mergi la bine și la rău.

Asta e problema, pe care, cu parere de rau, am boldat-o si subliniat-o: nu sunteti in acelasi cuget.

Copilul nu intelege asta, dar simte si actioneaza involuntar stimulat de perceptia sufleteasca; de aceea tu esti stresata de tensiunea asta si nu te simti confortabila nici cu tine insuti.

Am impresia ca sotul tau nu-si da seama ce face(nu face bine) si cred ca asta se vede si cu ochiul liber pentru cine se uita atent si pricepe, iar copilul e intr-un moment al vietii in care isi cauta o pozitie cat mai favorabila in "mediul" lui, adica sa se scoata cat mai sus, calcand pe cei din jur, asa cum fac toti copiii; daca ar fi struniti dupa acelasi tipar, s-ar mula perfect pe directia dorita de ambii parinti, sesizand imediat orice oportunitate sentimentala.

Am șters mesajul.pt ca era mult prea indiscret și indecent și periculos tot ce am scris...sper ca nu a apucat cineva sa citească și sa dea QUOTE. ..