Avort - dilema
 

Am o prietena care mi-a destainuit niste probleme fata de care am ramas perplex. Nu am stiut ce sa ii zic.

Recent a fost diagnosticata cu cancer la san. Ea e din Republica Moldova. Acolo doctorii i-au raspuns sec ca mai are 6 luni de trait. Totusi, cu greu, a reusit la Bucuresti sa se trateze si a avut o operatie de succes si a scapat de aceasta boala.

Revenind, ea s-a nascut cu doua utere. Unul mai mic si altul mai mare. Inainte de operatia la san ea fusese insarcinata, dar nu stia. Nu a fost depistata sarcina nici de doctori. Aceasta sarcina s-a lipit de uterul mic. Toti doctorii i-au zis ca o sa fie imposibil de dus sarcina la capat. Din cauza uterului, plus a tratamentului violent la care a fost nevoita sa se supuna. Cu alte cuvinte, putea sa faca avort spontan in orice moment. In aceasta situatie ea a apelat la chiuretaj. A facut avort premeditat. Doctorul care a "rezolvat-o", s-a comportat foarte urat cu ea si dupa experienta mi-a zis ca se simte la capatul puterilor. Are ganduri suicide.

I-am recomandat sa isi caute un preot. Totusi, m-a depasit situatia. Cel mai tare ma sperie sa nu isi duca gandul suicid la infaptuire. A fost prima data cand am privit un om si i-am vazut chipul asa de intunecat.

E prima data cand am intalnit un caz de avort fata de care nu mai pot sa obiectez. Eu sunt anti-avort fara nici o discutie.

Cum sa interpretez acest caz dupa invatatura ortodoxa? Ce sa ii zic?

Când e omul la mare supărare cred că cel mai important e să simtă o mână caldă pe umăr, o îmbrăţişare din inimă, care să-i spună că nu e singur în necazurile lui.

Apoi va putea primi şi ceva din credinţa ta că moartea oricărui credincios e spre înviere, dacă se apropie de Hristos.

Gândul la sinucidere ar putea fi din cauză că simte că persoana ei nu are valoare pentru cineva. Dacă pentru tine are valoare, va simţi asta. Şi în felul ăsta va putea înţelege, crede şi simţi că, dacă unui om îi pasă, lui Dumnezeu îi pasă de o mie de ori mai mult de ea şi o vrea vie pentru totdeauna.

Cât despre avort, fă în aşa fel ca să nu simtă că o judeci. Dacă o preocupă, dă-i speranţă, vorbeşte-i de iertare. Dacă s-a spovedit şi Dumnezeu a iertat-o, să primească această iertare cu toată inima şi credinţa; să se ierte şi ea însăşi.

Mi-a zis ca nu o mai incalzeste nimic. De fapt, compatimirea doar o enerveaza. Eu ii inteleg starea. Nu am trecut prin ce a trecut ea, dar am avut de-a face cu demonul deznadejdii. I-am zis ferm ca orice fapta incepe de la gand. Si gandul ce il are ea e cel mai pervers si periculos. Coincidenta a facut ca fix in aceasta perioada sa il (re)citesc pe Sfantul Ioan Scararul. Nu am stiu cum sa ii exprim catehetic, fara sa mentionez de "demoni". Ea e fata crescuta in ortodoxie. Accepta invatatura Bisericii si mostenirea neamului. Fix cand m-am revazut cu ea avea un tricou inscriptionat cu: "Patrie, Neam, Ortodoxie."

O macina ideea ca a facut avort. A zis ca in orice alta situatie nu ar fi apelat la gestul asta. Eu sunt fara cuvinte. Eu cu ea nu suntem foarte apropiati. Am cunoscut-o ocazional, a venit la mine in oras cu treaba si nu cunostea pe nimeni. Si m-a rugat cineva sa am grija de ea cat sta in vizita. Si acum mi s-a confesat si mi-a zis ca partea cu avortu nu a mai spus-o la nimeni. Familie sau apropiati. Iar eu nu am fost in stare sa ii spun un cuvant intelept. In momentul ala m-am rugat in inima si m-am blocat. Si ma tot framant sa ii spun ceva. Acum iar e plecata. I-am mai scris, dar tot ce am putut sa ii zic a fost: "te rog sa ai grija de tine."

Fecioara Maria este nadejdea celor deznadajduiti.

Pe mine chiar zilele trecute m-a ajutat Fecioara Maria dupa ce m-am rugat. Si din tristete m-a dus la optimism.

Poate o ajuta si pe ea daca s-ar ruga. Si, la fel, si tu te poti ruga pentru ea. Eu cred ca o sa o ajute si pe ea si daca ajunge sa planga atunci isi curata inima.

cam cate milioane de romance or fi facut avorturi dupa 1965? cam cate milioane dintre acestea au comis sacrilegiu? cate dintre ele or fi avut parte de intelegerea preotilor?

e greu de indrumat un om aflat intr-o astfel de suferinta, cel mai greu caz de cand sunt eu pe forum.

Într-adevăr, întâi de toate trebuie să ne rugăm pentru ea.
Şi, iarăşi, atunci când nu ştim ce să-i răspundem cuiva, să cerem ajutorul de la Dumnezeu. Aşa făcea Sf. Serafim din Sarov; am cunoscut şi eu un părinte care era evident că aşa face. Şi primul gând care-i venea rugându-se (uneori un scurt ''Doamne ajută-mă să dau răspuns bun!''), pe acela îl spunea.

P.S. Lancelot, preoţii condamnă avortul, şi aşa şi trebuie să facă. Dar pe cea care l-a făcut eu cred că cei mai mulţi caută să o ajute. Dacă sunt şi dintre cei care o condamnă, aceia greşesc, uitând că Părinţii spun: Urăşte păcatul, iubeşte-l pe păcătos!

Încă ceva, Urbanophon: Nu ne aflăm întâmplător undeva şi nu întâmplător cineva ni se adresează. Cred că Dumnezeu vrea să-i spună prin tine ceva. Ce anume, numai de la El poţi afla.

Am avut o viata mizera in ultima perioada. Si simt ca nu sunt in masura sa dau sfaturi la cineva. Eu insumi nu m-am spovedit de ani buni si recomand la altii sa se spovedeasca. Si acum mi s-a pus cazul asta in fata care m-a lasat fara cuvinte. Atat de delicat incat am simtit ca un cuvant poate alina sau poate distruge. Cancer, avort, gand suicid.

Sper totusi, data viitoare cand o sa ma intalnesc cu ea, sa ma ajute Dumnezeu sa ii spun ceva folositor. :)

Probabil nici nu are nevoie de un sfat, ci doar să o asculte cineva şi să-i spună, eventual, o vorbă bună.

Faptul că ţi-a încredinţat durerea ei înseamnă că te-a simţit receptiv şi de încredere. Acestei nevoi, de a nu duce singură toată greutatea suferinţei, îi răspunzi tu, şi cred că e cel mai bun lucru pe care-l poţi face.

Si totusi cat de aproape este Dumnezeu cel indepartat.

Mare pacat ca nu sunt povatuitori buni in ziua de astazi.
Mare mare pacat ca nu sunt preoti care sa stie ca sa spuna omului in clipele grele si cumplite.
Infiorator sa nu te poata ajuta nimeni in clipele astea.

Cu siguranta problema ei nu este avortul in sine.

Nu-ti trebuie multa minte sa intelegi ca nu are nici o vina morala in cazuri de genul asta - cel mai probabil sarcina nici nu era viabila si ii punea in pericol viata, nu era vorba de riscul de avort spontan.

Insa cel mai probabil incrancenarea ii provine din faptul ca a trebuit sa treaca prin toate aceste traumele, probabil ca in sinea ei il vede pe Dumnezeu ca fiind vinovat pentru ele.

E posibil nici sa nu fie perfect constienta de aceste ganduri, de asta e nevoie de cineva care sa o ajute sa si le limpezeasca si mai ales sa-i ofere taria sufleasca de a le depasi.

Ca sa-i faci ei un bine, mai intai fa-ti tu un bine, cauta urgent un duhovnic bun, mergi la el si pe urma o iei frumos de manuta si o duci si pe ea.

Alta solutie nu este - poti sa o duci la un psiholog care sa o ajute sa renunte la gandurile de suicid, dar nu-i va restaura fiinta duhovniceasca, probabil ca pana la sfarsitul terapiei va fi deja cvasi-definitiv moarta.

O sa incerc sa fiu dezinvolt si sa nu aduc subiectul in discutie. Sper ca timpul sa puna pamant macar pe gandul suicid. Incerc sa o imbarbatez, nu vreau doar sa rezonez cu drama. I-am zis ca nimanui nu ii e dat mai mult decat poate duce. Sa aiba rabdare ca inima lucreaza singura, se regenereaza. Momentan e bine. Dilema mea e daca e justificat avortu in asemenea situatie...daca desigur, e totul asa cum zice ea.

O sa intreb un preot cu prima ocazie. Prima data sa gasesc unul in oras la mine pe placul inimii.

Doamne ajuta!

Tratament medicamentos(antidepresiv+antipsihotic) + o viata duhovniceasca
bogata.

Avortul nu poate fi justificat in niciun fel pentru ca de la Dumnezeu vine zamislirea. Oare nu stia Dumnezeu de problemele ei? Oare nu de aceea i-a dat Dumnezeu sarcina pentru ca ea o putea duce, din moment ce El nu da mai mult nimanui decat poate duce?

Ar fi bine sa stie ca de cancer nu se poate scapa fara convertire, iar avortul indeparteaza convertirea, asta insemnand agravarea "bolii" care va reveni sub alta forma, daca nu-si schimba "conceptiile" de viata si modul de trai.

Nu de la doctorul care"a rezolvat-o" i se trage gandul de suicid, ci de la neimplinirea gandurilor si asteptarilor sale, cu atat mai mult cu cat, femeie fiind, a ajuns sa inteleaga ca sunt sanse foarte mici ca sa devina sotie si mama ca-n filmele americane.
Si totusi, inca poate deveni mama, iar asta ar demonstra ca si-a schimbat conceptia de viata si ca boala o va ocoli fiindca e implicata in viata copilului dat ei.

Asadar(parerea mea), are nevoie de incurajare multa si de spovada neintarziata, iar tu sa-i demonstrezi cat de bucuros esti daca primesti un e-mail, daca ai terminat o zi de post negru, cum dai firimituri de paine pasarilor, cat de bucuros esti ca nu deschizi televizorul... Asta numai pentru a o determina sa vada minunile din jurul ei, nu de la Hollywood.

Un copil ar rezolva toate problemele ei.

@Copacel: nu am incredere in medicamentatie experimentale in domeniul psihologiei. Am auzit ca in SUA un procent mare a populatiei e pe antidepresive. Cunosc si eu substante sintetice care te fac sa uiti de orice problema. Nu cred ca e mare diferenta intre ele.

@Demetrius: Eu pot doar sa trag concluzi din situatia care mi-a prezentat-o ea. Nu vreau sa fac presupuneri, sa sap in viata ei personala. Nu m-am lovit niciodata de un asa caz extrem. Cand mi-a povestit stiam ca Biserica e anti-avort indiferent de situatie. Nu cred ca era intelept sa ii zic asta. Sau sa ii dau de inteles ca se accepta. Am evitat subiectul avort. I-am zis sa nu lase starea actuala sa puna stapanirea pe ea. Am mai vazut oameni mahniti, melancolici, scarbiti, dezamagiti etc....dar in privirea ei era ceva si mai sumbru.

Eu as intreba un preot care ar fi canonul, expunandu-i ce mi-a povestit ea. Sa intermediez cumva, sa o pregatesc.

Daca tu te limitezi, pe baza spuselor ei, sa nu intelegi mai mult, atunci nu te hazarda la alte raspunderi decat sa o conduci la duhovnic; parerea mea. Asta e tot ce esti insarcinat sa faci.

O sa vad...

De ce crezi ca ti-a dat Dumnezeu sa managerizezi acest caz daca nu ca sa-l rezolve El cat se poate de bine prin tine?

Asuma-ti ce ti s-a dat; nu tu ai cautat, ci ti s-a dat. Sau vrei sa eviti, precum ea sarcina?

De ce ai adus aici pe forum subiectul, daca nu ca sa primesti ajutor? Eu imi asum ce ti-am spus.

Cu rabdare. Vreau sa o imbarbatez cat se poate de subtil. Nu sa ii cer sa imi expuna drama ca pe un film. Sper sa se detensioneze. Si daca va face un pas imi voi da silinta sa ii raspund pe cel mai potrivit ton. Nu e in regula sa tragi omul de maneca. Eu personal, cand am o zi proasta si sunt ingandurat, ma scoate din sarite: "ce esti suparat? ce ai? cum esti etc." Cand dau de omul caruia vreau sa ii spun oful, la momentul potrivit, i-l spun. Si cazul de fata e mai delicat.

Sper sa gasesc cuvintele potrivite la momentul potrivit...

Am vrut sa vad si reactiile de pe aici...unii au fost mai compatimitori, altii mai severi...Acolo vreau sa stiu...cat de sever sau cat de intelegator sa fiu.

Nu inteleg pentru ce sa fii sever la momentul asta. Daca era s-o povatuiesti inainte, da. Insa acum cred ca are nevoie de sprijin.
Canoanele pe care le dau duhovnicii sunt personalizate, cum se spune acum. Fiecare fapta se petrece in anumite circumstante, de care duhovnicul trebuie sa tina cont ca sa gaseasca si leacul potrivit.

Graba mare.
Stii cum se zice: boala lunga, moarte sigura.

Daca lasi lucrurile in seama timpului, chiar daca nu o vei vedea murind trupeste, cu siguranta va muri duhovniceste iar acea fereastra ingusta in care inca putea cineva sa mai faca ceva pentru ea o sa dispara cu totul.

Cu avortul e relativ simplu: daca sarcina pune in pericol viata mamei, este justificat moral.
Iar aici sunt doua aspecte: daca sarcina este viabila dar pune in pericol viata mamei sau nu este. In primul caz e vorba de o alegere dureroasa, in al doilea clar, nici nu se discuta, moral vorbind nici nu se poate numi avort.

Si desigur, mai exista cazul: sarcina nu pune in pericol viata mamei, poate fi viabila, dar exista riscul sa fie un copil cu malformatii grave, pentru ca de ex. mama a facut chimioterapie in timp ce era insarcinata. Asta e trist si dureros si o decizie dificila mai ales pentru o constiinta morala puternica.

Frate Urbanophon, da o situatie sensibila,care trebuie tratata cu multa sensibilitate si atentie.Nu pot sa nu subliniez,ca extrem de valoroase toate cele 4 mesaje ale fratelui CristianR. Am observat ca uneorri e bine sa subliniezi importanta unor mesaje, ptr cazul cand unii oameni nu sunt lamuriti legat de o anumita situatie,mai ales cand sunt mai multe parreri.
Sufletul e ceva sensibil,trebuie tratat ca atare, mai ales intr-o situatie extrema ca aceasta.

Aoleu... In niciun caz sever, e greu de tot si nici intelegere nu vrea, trebuie sa se agate de ceva si sa poata merge mai departe. Dar ce si cum sa faci nu stiu.

Avortul. Nu vreau sa fiu avocatul unui asemenea pacat. Daca ma va pune in situatia sa aprob ca avortul a fost justificat...acolo nu stiu cum sa fac. Daca ii zic transant ca a facut un pacat grav, ii tai craca...daca o intorc si o ard ca un politician...ma simt eretic. N-am avut niciodata sentimentul asta...pana acum...

Daca era alta situatia...si venea o domnita bine mersi sa imi zica ca a facut avort. Apoi ii spuneam verde in fata ce stiu si ce cred. Si eu cred in Biserica mea si in invatatura Ei. Nu caut ordonante de urgenta din mila fata de pacatul pacatosilor, din care cel dintai sunt eu. :)

Nu trebuie sa decizi tu daca a fost sau nu justificat. Nu-ti lua o povara mai mare decat poti duce. Ii poti spune ce crezi despre avort in general si ca ea este un caz special, pe care nu esti chemat sa-l judeci. Nici duhovnicul nu face asta; rolul lui este mai ales acela de a da iertare; care e cel mai bun leac pentru sufletele indurerate.

Dar e important, intr-adevar, sa inteleaga si ea, ca si noi toti, ca are nevoie de iertare. Nu mai mult decat noi, care poate n-am facut sau n-am indemnat pe cineva la avort, insa poate am omorat suflete prin actiunile sau inactiuunile noastre, ceea ce e si mai grav.

Sa nu fii in pozitia acuzatorului, atunci cand vrei sa constientizezi pe cineva, ci pe cea a unui frate care considera ca pacatul celuilalt este, cumva, si al sau propriu si il regreta, plangandu-l impreuna.

Multumesc de sfaturi.

Doamne ajuta!

Frumos spus!

Cand parinti idioti se intalnesc cu doctori cretini, cu totii avand o predispozitie spre crima, ce oate iesi ? Ei bine, poate iesi un copil sanatos. Lauda Domnului!

Intamplarea a avut loc recent, in Franta si este relatata aici.

Pe scurt, un cuplu astepta un copil. Femeia este insarcinata in luna a 8-a. Dar un RMN arata ca micutul nu e bine. Medicii au declarat ca 80% din creier nu functioneaza si copilul va fi paralizat, neputand nici sa bea, nici sa manance.
Si atunci, parintii, in acord cu medicii, decid ceea ce in nouvorba medicala s-ar numi "intreruperea terapeutica a sarcinii". Ca de avort nu mai putem vorbi in luna a 8-a. Zis si facut: se repereaza vasele ombilicale ale copilului si i se injecteaza substanta letala. Moartea fatului in uter este constatata la scurt timp dupa aceea. Drept care toata lumea e satisfacuta de succesul "interventiei terapeutice" si astepta nasterea unui copil mort. Intr-adevar, copilul s-a nascut. Dar, in ciuda tratamentului, era viu. Mai mult decat atat, pare sanatos.

Exista deja mai multe asociatii ai caror membri sunt foste victime ale parintilor si medicilor complici (cand nu chiar instigatori), care au supravietuit tentativelor de omor. In acest caz, parintii se declara in detresa psihologica. Cred si eu: asteptau un copil mort. Chiar de ei. Si apare un copil viu. Ei se indreapta contra spitalului si medicilor respectivi, care au ratat misiunea lor: aceea de a-si omori pacientii prin injectie letala.

Sau, poate ca detresa psihologica vine si din faptul ca se gandesc ca odata, poate cand copilul lor va avea 16 ani, poate mai tarziu, ei vor trebui sa-i spuna adevarul, fiindca altfel il va afla singur. "Stii, iubitul tatii/mamii, noi am facut tot posibilul sa te omoram. Dar, iarta-ne: nu am reusit!"