călugăria pe viață, cât de serios e respectată
 

Un călugăr s-a lăsat de mânăstire după 15 ani de viețuire monastică, a revenit în lume și s-a căsătorit.
Acesta a mai trecut și la Mânăstirea Putna, unde a fost om de încredere al starețului și se stabilise pe Athos de câțiva ani, iar caracterizarea lui era a unui om liniștit, solemn și serios, așadar un fel de a fi potrivit cu călugăria.

S-a mai dovedit încă odată dacă era cazul că în vremurile noastre e cu anevoie de rezistat, dacă pică și oameni cu 15 ani de experiență monahală dobândită în mânăstiri cu tradiție și cu o așezare sufletească de bun simț.

stirea pe subiect

E un semnal de alarmă pentru toți cei care se văd în viața monahală, dar nu realizează ce înseamnă o viețuire de acest fel pentru un interval între 30 și 60 de ani de la vârsta alegerii.

Nu ajunge să fii evlavios, liniștit, împăciuitor, de încredere și de caracter sau să renunți la mulți bani pentru a reuși în monahism, chiar dacă la prima vedere o mare parte din oameni (printre care și îndrumători duhovnicești) ar vedea în aceste trăsături, potențial, nu vă jucați cu monahismul !

E un subiect extrem de serios, poate e si aiurea ca indraznesc sa vorbesc despre asta.

Eu crred ca omul asta totusi nu este impacat inlauntrul lui. Eu sunt convins ca omul vroia sa slujeasca lui Dumnezeu, ma rog nu il cunosc personal da asa parca ma gandesc.Parca erau caazuri de printi care au refuzat un regat ptr o femeie. Probabil trebuiau sa ia pe cineva de sange imparatesc si ei nu au vrut femeia respectiva, ci pe cea care o iubeau. Ptr o femeie frumoasa omul se poate pierde usor daca e mai sanguin.
Parerea mea,cred ca ar fi bine ca pana la 35 de ani ,sau uneori mai mult, sa ramana ca frati calugarii,sa nu fie tunsi in monahism, ma rog in functie de caz special, sa se dea voie mai iute.DEci ierarhi sa nu incurajeze tunderile in monahism pana in 35 de ani.Parerea mea ca cu trupul nu e de glumit. Parca si in vremurile parintelui Cleopa, dura vreo 10 ani pana sa fie tunsi in monahism.Imi aduc bine aminte? ... Adica omul sa fie luptat bine,incercat bine si doar apoi ca asa cum ai spus promiti lui Dumnezeu.

De pe link-ul ce l-ai dat am remarcat urmatoarele:"Apropo, dacă o să-l căutați în pozele de bucurie de după promovarea cu Bucovina Rădăuți, n-o să-l găsiți pe Edi! Nu bea sampanie, nu fumează, are acea solemnitate în toate gesturile. Aproape că e la fel ca acum 20 de ani: “Eu nu vreau să supăr pe nimeni, nici măcar pe adversarii mei!”. Peste Bandi au trecut ani de călugărie. A renunțat la haina monahală, dar sigur e mai înțelept. El e Bandi, Eduard Bandi!"

Decat un civil poate, dar nu decat haina monahala.
Renuntarea la haina monahala nu are cum sa fie semn de intelepciune.

Acela asa cum e el,cred ca e mai bun ca tine.

E o ispita, o cadere? Categoric.

Si e bine ca cei care se gandesc la monahism sa aiba si exemplul asta ca reper in alegerile lor.
Calugaria reala, din vremurile noastre, nu e ca in Pateric, in ziua de azi calugarul e mai aproape de lume decat de pustie, si ca urmare si ispitele au un anumit specific, care nu e usor de prevazut si infruntat.

Ca e bun sau rau ca om, se mantuieste sau nu in conditiile astea, nu e cazul sa judecam noi..

Mai ales ca nu se stie daca peste cativa ani nu are sa fie inapoi in manastire.

Viata in singuratatea monahala nu este pentru oricine.

Cine alege calea asta ar fi bine sa gaseasca un povatuitor bun, un indrumator care sa stie ce sa-l invete si sa-l masoare corect, sa-i vada masura.

Iar despre cadere. Cu totii cadem in fiecare zi poate mai rau decat el. Poate ca in cazul lui caderea este plina de simbolism, este caderea unui inger, si de asta ne sare rau de tot in ochi.

E interesant, sa mergi 15 ani de zile pe un drum si la un moment dat sa spui: numai pot continua pe drumul asta, nu il mai suport, nu mi-l mai pot asuma.
Vreau atlceva, vreau usurare, vreau mai putin, vreau liniste.

Care o fi fost oare ratiunea ultima din spatele acestei caderi?

Ai dreptate. Eo alegere pentru care e vsalabil "masoara de 1000 de ori si taie o data". Pe de alta parte, daca omul e insurat, inclusiv la biserica, si are si copii, sa se intoarca la manastire ar fi o dovada de inconstanta. Facatorul a zis "ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta". Casatoria este mult mai veche si mai intemeiata in realitatea vietii decit calugaria. Ambele cai de mintuire au frumusetea lor. Nu este una mai presus de cealalta.

Ha, ha, ha!

Cum sa fie egale viata daruita lui Dumnezeu in comparatie cu vointa fiecaruia dupa plac?

Mno, e logic ca unui gnostic ca dvs. viata daruita lui Dumnezeu prin casatorie pare...contrariul ei.

Demetrica,stiai ca toti sfintii au mamici?

Ha, ha, ha!
Unui credincios ca tine ii spune Ap Pavel pentru mantuire:

1. Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.(1Cor7,1)

Dar tu, pentru aceeasi mantuire, faci invers?
Inseamna ca arabii, cei cu mai multe neveste "legale" si copii(!!!) sunt mai avantajati fata de tine.

Au mamici, dar n-au neveste.

Nici Stefan cel Mare si Sfant n-a avut neveste, asa e ?

Si, dupa logica lui Demetrius, niciun preot de mir nu poate spera la mantuire, daca e casatorit.

Cum era aia cu strugurii cei acrii ?

Stefan cel Mare si Sfant nu era, stricto sensu, sfant. Era cam „iute la manie si repede varsatoriu de sange nevinovat.”
N-a spus nimeni ca preotii de mir sau alti oameni casatoriti nu se mantuiesc.Nu despre mantuire era vorba, ci despre sfinti.Sfintii n-au neveste.
Deci omul insurat poate si el sa ajunga la mantuire, dar la sfintenie... mai greu.Greu spre imposibil.

Pe cuvantul tau de pionier? De ce nu te interesezi mai intai si dupa aia vorbesti.

Ba poate spera la mantuire daca e casatorit, dar e necesar sa nu se amageasca, si cu atat mai mult pe altii.

Daca se mantuiesc cei fara neveste la fel ca si cei cu neveste, atunci cei cu mai multe neveste de sa nu se mantuiasca?

Pentru ca e scris ca omul sa aiba o singura nevasta. Cu care, atentie, l-a unit Dumnezeu.


Mai intreb odata: sunt acrii strugurii ?

Nu ma intereseaza strugurii pentru ca sunt dulci.

La prima parte ai raspuns regulamentar(protocolar).

Partea bună e că el se poate pocăi până la sfârșitul vieții și întoarce la mânăstire chiar și la 70 de ani , eu doar l-am perceput ca pe un om de bază în călugărie acum niște ani când citeam despre el că e apropiat de stareț și văd cât de mare poate fi greșeala de evaluare chiar și atunci când evaluezi în sens pozitiv pe cineva.


Că dacă și-ar fi luat de la început soție n-ar fi fost nicio treabă de discutat.

Legea duhovniceasca spune ca atunci cand judeci pe altul,vei cadea in acelasi pacat .Vei cadea in altele si mai mari,daca nu te caiesti...Stii tu toate amanuntele din viata aceluia ,ca sa faci judecata? A ramas Biserica fara nici un om cu constiinta in afara de tine?

Cum a spus:

Si de luat aminte:

Si asta, ca se intampla si in turma celorlalti, care se casatoresc:

Si daca sunt canoane care prevede sanctiuni pentru astfel de fapte, ele "judeca"?
Si cei care le aplica, "judeca"?

Fiecare din noi avem dreptul de a judeca, dar nu spre osandire ci luare aminte.

Cum zicea cineva, viata e prea scurta sa faci toate greselile, mai trebuie sa inveti si din ale altora.

Ar fi bine să judece în primul rând aspiranții la monahism și să înțeleagă că monahismul nu e o chestie de 3 ani, de 3 luni, un refugiu la vreo decepție, sau o viețuire în care faci voia ta și în care te fâțâi de colo-colo.

Dacă vine un călugăr bătrân și zice „călugării să nu aibă internet la chilie”, „să nu umble pe drumuri aiurea”, „să nu facă alte escale cu mașina în afară de ascultările în care sunt trimiși ca șoferi”, „să nu stea la discuții cu femei străine”, se găsesc alții să zică că e nebun sau exagerat, uite că nu era exagerat ci vedea că dracul pe unde i se face loc intră.

Chiar și inocenții sunt ispitiți, cu atât mai mult cei care suflă cu sârg în ațâțarea neputințelor proprii chiar prin Pateric era cazul unui călugăr bătrân căruia i s-a descoperit în rugăciune că ucenicul își ațâța singur gândurile de desfrânare de care se plângea la bătrân.

Posibil, dar canonul restabilește ordinea morală nu e vinovat pentru starea celor care îl enunță.
Orice ortodox poate enunța orice canon, e chiar bine când oamenii se autodisciplinează după canoane care de asta sunt puse să ajute omul.

Când vorbim de monahism și preoție obligațiile devin foarte mari pentru că nu orice mirean poate fi preot sau călugăr de aia aspiranții la viețuirile astea trebuie să fie atenți dacă se califică mai întâi.

Tu esti calugarul ala batran?Iar daca nu,de ce te lauzi cu intelepciune straina?

Nu stiu daca intentionat sau nu, dar mesajul lui Alin continea o momeala.

Pretextul conteaza mai putin.
Buba este ca e greu de ajuns la ei.

unii dintre voi traiesc pe o alta planeta sau va faceti ca nu stiti ce se intampla prin unele manastiri.

Se intampla lucruri mai rele decat la tine in casa?

Pai da, daca se intampla cevarau lume, ce misto, sa-i aplaudam, daca se intampla intr-o manastire, vai ce naspa, e rea credinta, e rea..

Dublu standard, aka ipocirize e ceva normal la atei.

Eu mă uit la ce zic alții mai încercați în viețuirea asta, tu dacă citezi din vreun Sfânt te lauzi cu înțelepciune străină ?
Așa n-ar mai trebui să cităm nicio învățătură, cam tot ce enunțăm noi s-a scris și gândit deja într-o formă de către alții și în teologie și în alte domenii.
Când vine vorba de niște principii într-un domeniu eu mă uit la practicanții experimentați.
E și logic că toate omiliile și învățăturile lor teologice sunt făcute să fie transmise.

Fostul fotbalist a renunțat la haina monahală deoarece vârsta fragedă nu este compatibila cu viata monahala, azi. O intrare în monahism la o vârstă fragedă si fără un duhovnic în adevărat sens al cuvântului (adică îndumnezeit) reprezintă o eroare mare. Mănăstirile, ușor, ușor, s-au îndepărtat de scopul pentru care s-au constituit. Scopul, modul de existență treimic. Poate că omul în speță a realizat că mănăstirea, modul de viață de acolo, nu exprimă modul de existență descris de vestea cea buna (evanghelia), și anume existența în dragoste (comuniune) spre cunoaștere. Poate că mănăstirea, azi, reprezintă doar o instituție juridică, urmând modului omenesc (juridic) de existență, cu reguli stricte, naturale, instinctuale, reguli care omoară duhul (fără roade duhovnicești). În mănăstiri azi se pune accent pe viața morală (nu duhovnicească), iar călugării au impresia că o viață morală strictă (nu bei, nu furi, nu desfrânezi, etc) reprezintă o garanție a unei vieți veșnice mult așteptate. Așa nu înțelegem de ce nu au rămas în lume, lume în care poti să ai o viață morală aproape impecabilă. Poate că astăzi nu este bine să îndemnăm pe nimeni să intre în monahism la o vârstă fragedă, ci să amâne până realizează faptul că manăstirea azi este departe de scopul pentru care s-a constituit, familia creștină.

"Conferentiare",tu chiar nu realizezi cat de penibil esti ? Pai tu ce faci aici te erijezi in traitorul monahismului romanesc ,sau ce ? Dai tu sfaturi cum sa faca calugarii ,etc.
"Pana nu le dai oamenilor puterea ,nu le cunosti caracterul " Asta a spus-o unul mai destept ca noi doi ,"conferentiare"...

Corect. Sunt curios cum stabileși dacă e albă sau neagră fără să judeci? :)

era fie in 1981 sau 1983. sihastria, judetul neamt. am asistat, impreuna cu multi alti oameni, "civili" si calugari, la urmatoarea scena, desprinsa din fellini: staretul, beat, a cantat si a dansat pe masa! asa ca lasati-o mai moale cu monahii care rezista ispitei...

iata ce se intampla in manastiri
 

pot sa spun ca am fost in vreo 2 manastiri pana acum si pot spune ce se intampla pe acolo (am fost in mai multe dar in trecere, in astea doua am stat 1-3 saptamani de cateva ori).

Se munceste fizic zi-lumina iar dimineata si seara sunt slujbe f frumoase.

M-a impresionat f mult ceea ce se citeste pe la Vecernie si Utrenie - din psalmi care sunt un fel de poezie scrisa de David sau alti autori sub influenta duhului sfant, iar cantarile sunt extraordinare.

In ce priveste calugarii, o parte sunt veniti acolo din chemare si o parte din alte motive, dar Sfintii Parinti spun ca Dumnezeu ne primeste pe toti, chiar daca initial ne indoim sau nu prea stim ce facem...

Cine vrea sa afle mai multe despre calugarie gaseste totul in cele 5 volume ale Sfantului Cuvios Paisie Aghioritul, care a fost invatat de insusi Dumnezeu care i-a imprimat in memorie toate raspunsurile la viitoarele intrebari ale inchinatorilor ce aveau sa le puna de-a lungul a vreo 20 de ani in viitor...

Povesteste chiar sfantul cum a fost in rapire invaluit de lumina necreata si i-a aparut in fatza ca la televizor, intrebarea si raspunsul una dupa alta timp de cateva ore si tot ce a vazut n-a mai uitat vreodata, adica i s-a imprimat in memorie totul.

In manastire gasesti oameni mai calmi, mai calzi si mai intelepti decat in lume pt ca sunt potoliti si invatati de duhul sfant si traiesc in pace cu ei insisi si cu ceilalti din jur.

Pacea asta vine de la faptul ca nu vor nimic de la nimeni, in lume toti se zbat si concureaza intre ei pt aceleasi resurse si astfel ajung sa-si piarda echilibrul, se enerveaza usor etc.

oricum mai sunt multe de spus dar si mai multe de trait, probabil ca orice om ar trebui sa stea 2-3 saptamani intr-o manastire ca sa poata face o comparatie cu viata din lume...

cred ca mi s-a intamplat si mie sa vad ca un staret se imbata in fiecare seara si am fost destul de dezamagit dar, mai tarziu, mi-a explicat un calugar mai in varsta (eu credeam ca are vreo 35 de ani ca nu avea nici-un fir de par alb in cap dar surpriza... avea 60) ca pe cei mai buni dintre noi ii munceste diavolul cel mai tare, iar Dumnezeu permite asta ca sa se smereasca si/sau ca sa-l incerce etc., astfel sa le dispara gandurile de mandrie de care sunt cuprinsi uneori sau alte ganduri necucernice care ne mai trec prin cap.

oricum ar fi toate sunt cu un scop

Daca Dumnezeu isi retrage harul de la cineva o face din mai multe motive dar in primul rand il ajuta pe acel om la mantuire si probabil si pe altii prin acea cadere a lui...

povesteste Sf Cuv Paisie Aghioritul un episod asemanator intamplat siesi.

Eu am auzit de mănăstiri destul de stricte şi cu alcoolul, adică îţi face cineva observaţie frate doar un pahar, sau două, deja ai depăşit depinde şi de mănăstire.

Cel mai urât păcat la un monah nu e neapărat beţia, ci sodomia, curvia, erezia şi arivismul fuga după funcţii bisericeşti, intrarea în monahism cu gând viclenesc de a fi stareţ, episcop, mitropolit, căutarea de prieteni influenţi care să-l propulseze spre scaune mari.

Apoi ar mai fi şi zgârcenia să nu se facă milostenie, mănăstirile care nu fac milostenie se ridică Harul de la ele.

Da cam aşa am văzut şi eu, dar se ajungea la Vecernie nu se neglijau slujbele ceea ce e bine, nu era chiar muncă zi noapte, decât dacă era ceva urgent de făcut.

La mănăstirile lipite de oraş gen Radu Vodă, Antim în Bucureşti nu cred că se lucrează în agricultură că n-ar avea unde, depinde unde e situată mănăstirea şi dacă are teren agricol, cât pământ are.
Eu am văzut şi la Biserica de mir din oraşe, unele privegheri de noapte cu cântări pe tipic, după Idiomelar, de la excepţional în sus, problema era că nu e în fiecare parohie de oraş aşa.

Aşa am auzit şi eu, chiar şi cei care au venit din sărăcie la mănăstire au şanse de mântuire, singurii periculoşi erau cei trimişi de diavol să facă tulburare, unii sunt trimişi de diavol la mănăstire sau sunt infiltraţi ca să ajungă stareţi şi să căpuşeze economic mănăstirea.


Pe Athos se zice că două trei zile eşti sub binecuvântarea Maicii Domnului, din a 4-a zi încep ispitele de la diavol care încearcă să te scoată din munte, poate la fel e şi la mănăstirile din afara Athosului.

Oameni nervoşi mai găseşti la mănăstiri, dar sunt mai rari.

Si numele tau imi sugereaza ca te-ai inclus si tu aici.

Nu pare, mai degrabă spune că a stat în vizită sau ca simplu observator al vieţii monahale, dacă era la mănăstire nu cred că scria pe forum.