Caracter duplicitar sau "criza de identitate"???
 

Bună ziua am o mica nelămurire, nu prea mare sau vitala....nu prea mai știu ce sa cred, ce sa simt, și cum sa reacționez în unele situații. ..
Adică atunci când ar trebui sa: fiu calma, sa trec cu vederea, sa iert, constat ca : mă enervez, judec, pizmuiesc, elaboreze ( în gand) tot felul.de "urări " care mai de care mai "colorate" ( și fără sa mă repet :D), mă gândesc la răzbunare ( ca la ceva amuzant)....desi de cele mai multe ori nu mă implica direct ci pur și simplu îmi imaginez ce s- ar putea zice sau face în atare situație. .. ( nu neapărat ca așa ar fi bine...). De exemplu văd de la balcon ca s-au ciocnit 2 mașini și îmi amintesc situații similare pe care le-am.văzut în trecut și la momentul respectiv poate m-au marcat intr-un sens sau altul și acum încerc sa îmi imaginez ce si-ar putea spune cei doi protagoniști. .. rândul trecut m-a intrigat ca o femeie ieșea de pe o strada laterala fără prioritate și pt ca venea o singura mașină care cam grăbea sa prindă stopul probabil a zis ca are timp și loc sa se bage și ea dar nu a avut....însă ce a fost la gura ei e greu de descris în cuvinte...dar totodată fascinant pentru o minte defectata ca a mea, care denota probabil și un caracter duplicitar și îndoielnic. ...
Adică nu ca as fi crescut la șatră și nu am primit educație și știu ca nu e bine și frumos nici măcar sa vorbești așa darămite sa și gândești, însă mi se pare atât de amuzant, ca mă îngrijorează. ..
De ceva vreme am observat cât de nervoși (.neintelegatori, neempatici) sunt oamenii în mijloacele de transport în comun mai ales batranii...la început mi-au inspirat mila, apoi dezgust, apoi m-au amuzat, apoi m-au agasat. ..Pentru ca azi sa mă amuz copios ajungând fără sa vreau ( din persoana deranjata) în ipostaza de persoana care deranjeaza...Pentru ca eram cu cineva , după o zi obositoare și după ce așteptase mult în stație și era și foarte aglomerat și efectiv eram în faza în care faci haz de necaz....adică vorbeam râdeam am zis xa dacă vin controlorii sa mai stea o tura ca nu au loc sa urce, și sa se mai spele ca miros urat, la care un tataie obosit și "cherchelit "( adică în ușoară stare de ebrietate) se ia de mine ca vorbesc prea mult și îl deranjez și ca dacă nu îmi convine cu ratb-ul sa mă dau jos sa iau un taxi...asta de parcă se atât amar de vreme nimeni in afara de mine nu a mai vorbit tare în autobuz și nu a mai deranjat pe atcineva, ca sa vezi...si în loc sa îmi inspire rușine și sa îmi cer iertare parcă mă manca pielea sa îl tot înțep spre amuzamentul altor călători și spre disperarea maica-mii care nu ne-a încurajat niciodată sa fim obraznici ( nici măcar când aveam dreptate)...si nici măcar nu am regretat și nu ma simt nici acum rușinat sau vinovat...
Ăsta ar fi partea haioasa a situațiilor prim care trec ca sa zic așa; însă e și una ceva mai neplăcută vizavi de o întâmplare nenorocita pe care a avut-o o ruda care se afla la munca în alta tara și a fost muscata rău de un caine ( având și ea caine îl plimba pe strada in lesa și un individ a deschis o poarta și pe lângă el a ieșit alt caine mare care s-a repezit la al ei ea l-a ferit și a fost muscata destul de rău că a trebuit sa îi coasa vreo 2 tendoane de la deget...in prima faza am zis Bun stăpânul câinelui e bun de plata pt ca altfel cu ce sa plătească femeia spitalizarea și operația ca nici nu cred ca a făcut atâția bani decând muncește acolo....apoi mi-am amintit ca legea de acolo prevede ca câinii care musca oameni sa fie eutanasiați și m-am îngrijorat dar ar fi putut în situația ăsta sa cada la înțelegere cu stăpânul tu plătește operația și eu nu te reclam ; însă respectivul cică a băgat câinele în curte și le-a închis poarta în nas; acum e posibil.cand se vor duce cu politia sa fie dus câinele de mult de acolo; iar ea tine morțiș sa fie eutanasia uitând ca și ea are caine și și al eu musca...doar ca nu așa rau ca e mai mic...
Partea 'amuzanta" și totodată intriganta ( adică care mă pune pe ganduri) pentru mine este ca iar am daT frâu liber fanteziei și mi#am imaginat cum ar fi stat lucrurile în tara noastra: stăpânul câinelui mare mai ales dacă era o doamna , ar fi pornit o avalanșă de înjurături și amenințări de ar fi făcuto pe victima sa fuga de frica sau mai sloboade și alt caine, pt ca cine are vila cu poarta și ciobănești germani nu e chiar un neica nimeni; pe de alta parte si victima aici în tara are "cunostinte" cu care ar fi putut amenința la o adică cu o răzbunare "în stil mafiot" și aici imaginația mea bolnava și răzbunătoare a luat-o razna vizualizănd mașini incendiate și copii cu bone și bunici răpiți și sechestrați. ..dar gândind toate acestea constat ca nu fac altceva decât sa o pun pe biata femeie intro lumina foarte proasta dacă îmi imaginez despre ea ca s-ar preta sau ca măcar ar amenința ta cu astfel de atrocitati; nu zic ca nu ar fi în stare ( defapt juniese fum.fără foc am auzito marturisnd ca pe vremuri cand era in tara s-a mai batut, injurat, scuipat, blestemat, amenintat ca la usa cortului - ei nu au primit o edicatie asa " aleasa") dar nici nu am vreo dovada ca ar putea merge chiar așa departe; însa despre mine nu știu ce sa zic dacă am ajuns ca lucrurile care înainte mă revoltau acum sa mă amuze...pesemne ca m-am stricat la cap :P
Și nu e din cauza ca nu as avea treaba căci pe lângă faptul.ca am fie ca mă preocupa și mă macină atât de mult aceste gânduri încât nu îmi vine sa mă apuc, fie ca în timp ce muncesc , activitatea capului ca nu poți sa îi spui minte sau gândire, îmi merge în continuare tot numai la asemenea fantezii sinistre sau tragi-comice ...
Deci despre ce poate fi vorba ? Am decăzut moral? Am devenit ceva de care mia fost întotdeauna sila? Sau aceasta trăsătură de caracter ( imoralitatea ) a zăcut întotdeauna în mine și abia acum sunt conștientă de ea, doar eu m-am considerat pana acum de buna credință când de fapt toată lumea a văzut ca nu eram și cel mult doar mă prefaceam? Și ce revoltata eram când ziceam eu ca sunt acuzata pe nedrept ca nu as fi cinstita ca as încerca să înșel, sa mint, sa mă sustrag, sa mă dezvinovatesc...când defapt poate ca chiar asta făceam... așa am fost dintotdeauna sau m-am stricat pe parcurs ???

Am observat ca pe parcursul acestui mesaj te refereai la tine cand ca la o femeie cand la un barbat,Ai si astfel de tulburari?

Ca sa sumarizez ce ai zis:
ai inceput sa observi situatiile si reactiile tale la ele, gandurile tale.

Si in ele vezi tot felul de lucruri care inainte nu iti atrageau atentia, care tin de moralitate.

Lucrul asta pare sa tina destul de mult de un proces de curatire interioara, ajutat de Dumnezeu si de har.


Solutia pe scurt ar fi sa incerci sa fii mai curata, si sa te abtii de la 1. desertaciune, 2. bataie de joc si de la toate relele si sa intri cu adevarat in curatia mintii pe care orice crestin trebuie sa o aiba.

Încă nu dar ar fi interesant. ...glumesc, sunt simple greșeli de ortografie ale mele sau ale sistemului ( acum telefoanele sunt mai deștepte decât nou și ne "corecteaza" unele cuvinte)

m

Pai tocmai ca intru tot mai adânc în necuratie...descopăr în mine patimi pe care nici nu știam ca le am...
( nu știam. Ca îmi place sa îmi bat joc de oameni, sa oi ridiculizez, sa îmi imaginez cum i-as înjură și ce vorbe le-as spune ca sa îi intimidez, și sa fantetuzez scenarii de răzbunare "în stil mafiot"). Pe de alta parte nu e vina mea ca astfel de oameni care gândesc spun și fac astfel de lucruri chiar exista și chiar le fac sa se întâmple căci nu le-am inventat eu, pana la urma...adică dacă nu as fi auzit pe cineva pe bune înjurând xa la usa cortului si blestemand si amenintand când defapt el/ea era de vina, poate nu mi-ar fi venit mie ideea asta...poate ca m-au marcat prea mult si am luat prea im serios niște vorbe în vânt. ..ce sa fac poate pentru mine nu poate sa treacă fără sa mă afecteze o înjurătură sau un blestem.sau o amenințare chiar și dacă nu mi se adresează direct ci persoanei de langa mine...îmi este mie rușine de rușinea lui /ei ca sa zic așa, la fel ca și atunci când mi se adresează mie și mai e cineva cu mine...
( așa cum am.pățit odată cu bunica-mea în mașină, voiam sa intru pe o străduță ingusta pe unde nu mai fusesem decât pe jos, mașini parcate ticsit pe toate colturile făcând imposibila vizibilitatea și când am luat curba venea o tanti mare din fata cu un logan, eu m-am.făcut mica intrun colt cât am putut sa îi fac loc ea m'a lovit cu oglinda și pe urma mia zis :ești proasta rău fetito!!!". Iar eu am murit de rușine fata de bunicamea ce fi zis ca nu știu eu sa conduc din moment ce o femeie mai în vârstă îmi face observație. ...)

Nu ai descoperit tu nimic stai linistit. Sunt cateva lucruri care iti scapa (zic eu), pentru ca la cum iti faci bilantul lucrurile par usor duhovnicesti.

1. Lucrurile astea "le vezi", iti sunt aratate mintii tale.

2. Cred ca esti in punctul duhovnicesc sa le vezi si sa le indrepti. Altfel nu cred ca le-ai fi vazut. Iar ce vezi tu este exact aspectul asta de "desertaciune si mizerie morala crestineasca", lucru specific curatirii mintii.


De fapt ai nevoie de un lucru simplu, sa inveti sa iesi din desertaciunea gandurilor lumii astea, sa opresti orice vorba desarta si gand aiurea si sa iti aduni putin mintea crestineste.

O fi simplu, dar nu e facil. E greu de doare. :( Şi e singura opţiune validă dacă vrei să dobândeşti verticala.

Cine o stie pe fallen stie cat de frustranta ii este viata de zi cu zi, nu e de mirare ca defuleaza in felul asta, relativ inofensiv.
Daca nu ar mai face-o, data viitoare o sa va spuna ca e bantuita doar de ganduri de sinucidere..

Ciudat e ca eram mai "iesita" din aceasta desertaciune, mai detașată, niciodată nu am fost cu adevărat pătimaș, ca acum. Poate doar în situațiile care mi s-au întâmplat mie personal. Când am fost doar spectator m-a revoltat patima cu care au reacționat protagoniștii. Însă acum.realizez ca defapt mI se arata ca am.greșit când i-am judecat pe aceștia. Mai ales xa nici eu nu am fost mai breaza. Aceia poate s-au enervat atunci pe moment s-au injurat, blestemat, amenințat și pe urma s-au liniștit (s-au descarcat) si-au reparat mașinile și nimeni nu a pățit nimic, nici nu a murit "familia" nimănui, nici nu au recurs la acte de necrofilie cum se amenințasera...însă eu se pare dacă nu am stiut cum sa reacționez când am.fost implicata în astfel de incidente, nu m-am descărcat în nici un fel nici de teama, nici de rușine, nici de vinovatie, și am rămas urmărită pana în ziua de azi de cele întâmplate și intrebandu-mă oare unde am greșit, oare eu am greșit, aveam sau nu prioritate, oare de ce mia zis ce mia zis, dacă nu era vina mea, etc...
Și afară de ăsta acum plătesc scump.pentru tot ce am judecat pe alții în decursul timpului...Pentru ca am criticat mereu pe cei care nu au știut sa își educe copiii sau cateii și de câte ori s-a intamplat ceva rău cu aceștia am dat vina pe stăpâni ( când lucram la veterinar), iar acum am ajuns sa am și eu un copil câte numa asculta și face numai nazdravanii și văd ca nu am.nicio autoritate în fata lui spre disperarea celuilalt părinte care zice xa el încearcă sa îl educe dar eu îl stric ca îl las sa facă ce vrea...si poate și de aici găsesc o explicație pentru ca am devenit de rea credință : dacă ca soție și mama sunt execrabila, ce rost mai are sa fiu o persoana bună pentru restul lumii??? Dacă familia mea e total nemulțumită de greșelile pe care le fac,și mă tratează și îmi vorbește ca atare, ce rost mai are sa fiu politicoasa cu vecinii? Ca doar nu ei îmi dau de mâncare și nici nu mă iau sub acoperișul lor...si da, poate ca îmi Vin și gânduri de moarte, când constant ca ce era cel mai important de făcut, sa am grija de propriul copil, nu am reușit sa fac cum trebuie, și dîn ceea ce am considerat eu o joaca inofensiva, risca sa se accidenteze grav... ideea e ca nu vreau sa fie un copil fricos, cum am fost eu, sa fie urmărit de tot felul de temeri și coșmaruri , sa îl "amenint" cu varii accidente și nenorociri care I se poT întâmpla, și poate nu as vrea sa fie nici copleșit peste măsură de sentimentul de rușine și de vinovatie. Acum nu știu Cum sa fac ăsta, nu e ok nici sa faci orice nelegiuire și sa pleci cu zâmbetul pe buze, dar nici sa faci un capăt de tara când ai făcut și tu o greșeală pe care o fac poate cei mai mulți de vârstă ta...sau din contra ai fost victima unei nedreptăți din partea altcuiva. Pentru ca am observat ca de multe ori consecințele sunt aceleași indiferent dacă ai greșit tu sau celălalt. ..iar eu aveam tendința ( ăsta tot din cauza ca așa insinua și cei apropiati ) sa îmi găsesc vina chiar și atunci când altul îmi făcea nedreptate : adică trebuie ca am greșit și eu cu ceva dacă mi-am luat bătaie de la alt copil, sau dacă m-a injurat un șofer sau un pieton ( văd ca e o practica curenta a unora ca atunci când sunt la volan sau in autobuz sa înjure pietonii și când sunt pe jos sa înjure șoferii :D) și oricum ar fi e jenant pentru cel bătut sau injurat pe nedrept sa se justifice în fata martorilor... pana acum.nu s-a intamplat dar nu știu Cum o sa mă justific când se va întâmpla de fata cu copilul meu sa primesc vreo înjurătură sau vreo jignire, cum o sa se simtă când va auzi ca ma-sa e o vaca sau o proasta; taica-su spune ca e vina mea ca mă pun în astfel de ipostaze și ca copilului.îi va fi rușine cu mine din cauza ăsta. ..
Așa ca îmi pare rău că am pierdut acea stare de detașare în care mă aflam după ce m-am convins ca toate astea sunt deșertăciuni lipsite de importanta vitala, dar poate ca trebuie intradevar sa ne aflam în situații mult mai grave pentru a aprecia ce e cu adevărat important...Pentru ca noi acuma de ex când aflam.ca cineva a suferit un accident, suntem "viteji" și ne gândim. Cum ar trebui sa îi rupem picioarele vinovatului și cât de proasta a fost victima ca nu a facut-o deja , ca "noi așa am fi făcut în locul ei"; dar poate victima acum nu se mai gândește decât sa se facă bine și mutimeste cerului ca nu a pățit mai rău, doamne ferește, sa nu se mai întoarcă acasă. ..Bine ar fi în asemenea situații sa nu ne mai gândim la răzbunare, ca poate nici noua nu near fi bine dacă am fi vinovati ca am băgat pe cineva în spital...dar bag seama ca de multe ori tot cei de alaturi din prea mult exces de zel strica când le.baga in cap atât victimei idei de răzbunare cât și vinovatului de aruncare a vinei asupra victimei. ..

Demonii vor fi dezarmati atunci cand ii razboieste cineva cu noblete care are in ea smerenie, nu cu vitejie egoista .

...........................

Sunt sigur ca i-ai fost de mare ajutor :)

Da așa ar fi cel mai bine sa nu se mai plimbe nimeni aiurea nici cu mașina nici cu autobuzul decât la munca și inapoI și la cumpărături doar cand e absolut necesar și cât mai mult pe jos...dar eu sunt prima care mă dezmint căci chiar și atunci când eram saraca și nu aveam decât câțiva lei disponibili ( bine ca îi aveam și pe aia) tot îmi găseam motiv sa ies din casa sa îmi cumpăr oarece lucru care mi se părea necesar în ziua aia ( ex. Un covrig cu mac) ca sa nu ma plictisesc sa stau intrun singur loc ( acasă și la munca)...După Cum bine îmi spune barbatul, sa umbli ca sa câștigi bani nu știi, doar ca sa cheltui. ..

Cat despre caracter poate ar trebui sa ne resemnam : chiar nu e musai sa avem fiecare unul propriu și personal ba poate chiar ar fi indicat sa nu avem ci sa fim sau măcar sa incercam sa fim așa cum se dorește de la noi în acel moment...adică sa nu fim rigizi, încăpățânați, ci flexibili, maleabil, chiar "proteici" - chiar dacă ăsta înseamnă sa fim ipocriți sau duplicitar, nu văd pe cine ar putea sa deranjeze atâta timp cât am face tot posibilul sa îi mulțumim pe cei de lângă noI, pentru care lucram sau îi servim.
Nu înțeleg de cu ce am deranja ca nu am.fi sinceri, atâta timp cât dacă as fi sincer sau dacă as fi myself ( eu insumi) ar însemna că sunt egoist ???

Ca sa revin la cazul meu altceva mă îngrijorează . Analizandu-mi trecutul am constataT ca o mare perioada de timp am fost o persoana foarte neserioasa. Adică de Cum am.ieșit depe băncile scolii și de sub oblăduirea părinților și am făcut de capul meu am făcut numai prostii și nimic în interesul nici măcar al meu propriu darămite al celor pentru care lucram...Am pierdut vremea, nelucrat nimic, am risipit și puținul pe care îl câștigăm și am umblat după desfrau având probabil falsa impresie ca îmi caut pe cineva cu care sa îmi întemeiez o familie...când în sfârșit dumnezeu mi-a dat familia la care aspiram am realizat ca responsabilitățile sunt covârșitoare și ca defapt nu eram pregătită ; pentri ca in anii când o așteptam nu m-am "antrenat " pentru ea ( muncind mai mult și asumandu-mi mai multe responsabilitati). Probabil credeam ca dacă am un iubit la care mă duc sâmbătă stau câteva ore, pregătesc un fel.de mâncare și spăl câteva vase după aia, eventual fac patul dimineata si pregatesc cafeaua, mă voi descurca și cu un soț, sau dacă mă joc câteva minute intrun parc cu un copil mă voi descurca și cu unul al meu...
Dar nu aici voiam sa ajung ci în alta parte: după ce am constatat cât de plina de responsabilități e viața de familie și cât de neplăcuta poate deveni atunci când datorita neîndeplinirii lor de către unul.sau celălalt apar nemulțumiri și conflicte, am.constatat ca nici dragoste nu mai exista și nici plăcere nici măcar de ordin fizic...
Și ăsta nu înțeleg acum: când eram eu însămi : atunci când îmi plăcea desfrâul sau acum când nu mai îmi place??? Sau ăsta e ceva fiziologic, ține de vârstă și de starea organismului? E normal sa iti placa la tinerețe iar mai la urma "te iartă dumnezeu"??? ( adică te iartă în sensul ca nu mai ești ispitit și cu ăsta , nu în sensul ca te iartă pentru păcatele care le-ai făcut pana atunci...)
Dar oare e de vreun real folos ca nu mai ești ispitit sa desfrânezi, atâta timp cât apar alte ispite specifice vârstei înaintate , respectiv răutatea, pizma, judecarea aproapelui, egoismul, părerea de sine ( atunci când ai cu ce sa te mândrești, sau părerea de rau ca nu ai și tu cu ce te mandri), dacă și fost risipitor acum devii zgrcit, dacă ai fost generos cu ceilalți acum.devii egoist, datorita oboselii ajungi sa precupetesti orice efort ( și dacă ai fost puturos acum devii și mai puturos pentru ca nici nu mai ai putere...)

Și mai mă pune ceva pe ganduri: se spune xa Cristos s-a adresat în special sclavilor și săracilor. ..Ceea ce nu prea inteleg; pentru ca ce îndeamnă el sa faci presupune sa fii liber sa alegi. Ori dacă ești sclav nu ești liber ci ești constrâns sa faci ce ți se cere...nu poți sa dai cămașa de pe tine ca așa grei tu ci ești obligat sa o dai atunci când ți se cere...nu faci bine ca așa vrei tu ci pentru ca ești obligat sa faci (.bine) celor pentru care lucrezi...sau ăsta nu se "pune"( la socoteala faptelor bune) ??? ( în schimb dacă nu îți faci datoria fata de "stapanire" ăsta se pune la socoteala faptelor rele. ..). Cum poate sa facă "bine" unul.care nu face decât ceea ce I se cere de către superiorii lui???
Și mai e o chestie: dacă greșești și încerci sa te dezvinovatesți se spune ca e păcat ("Viclesug"); dacă recunoști, cu sinceritate, e insolența; dacă îți pare rău, te lamentezi, ești nesincer...

lorest ai cuvantul :)

Ispitele astea ale vârstei înaintate, cum le numeşti tu, eu le-am resimţit de timpuriu, chiar înainte de a mă tenta desfrânarea. Aşa, cam prin gimnaziu liceu (se înţelege că nu eram nici măcar majoră atunci): pizma, răutatea, egoismul. Deci, te rog să nu mai gândeşti în clişee. Şi copiii pot urî. Şi copiii pot face rău.

Binele, în sine, depinde foarte mult cum îl faci. Poate că prima dată când ofer o fac având inima îndoită, a doua oară e deja firesc, iar a treia oară ajung să mă bucur că pot oferi. Sunt trepte şi trepte, deşi, vizibil, am făcut milostenie de fiecare dată. Repet, judecăţile dumnezeieşti nu se suprapun limitărilor noastre (că atunci ne-am judeca între noi şi s-ar termina cu toată mântuirea).

Mie îmi pare că ai căzut într-o apatie. Lipsa de chef, de iniţiativă.

De apetitul sexual nu ştiu ce să-ţi spun, nu ştiu câţi ani ai. Dacă ai devenit de curând mamă, e firesc să te lase (o perioadă) indiferentă aspectul ăsta. Pentru că, la nivel de specie, sexul şi-a jucat rolul, femeia din tine a devenit mamă, deci organismul nu-ţi mai cere. După cum ai obsevat, nici asta singură nu te face un om mai bun, e nevoie să lupţi şi în celelate sectoare ale vieţii.

Libertatea lui Hristos nu e condiţionată de nici un fel de condiţii exterioare. Poţi fi împărat la fel cum poţi fi cerşetor, sclav, ţăran rob. Sclavia în credinţă e altceva. Acolo n-ai dreptul să impui nimănui ortodoxia, oricât de dreaptă ţi s-ar părea ţie. Convertirea e ceva extrem de intim şi singular, Dumnezeu Se descoperă pe Sine în mod tainic; fără această descoperire (revelaţie), orice convertire aparentă e futilă. Mergi mecanic, din superstiţie ori din teamă că mvai, mă ia mama naibii pe lumea cealaltă.

A-ţi recunoaşte greşeala nu înseamnă că bravezi, ci că eşti matur (inclusiv duhovniceşte). Uneori ne pedepsim prea aspru, aici intervine mâna duhovnicului, pentru dozaj. Idem când tindem să fim prea blânzi.

...........................

Poți să-i mulțumești vreodată ?
Cu cât faci mai multe după pofta lor, cu atât vor fi mai nemulțumitori.

I-ai nemulțumi pentru că orice neîndeplinire întocmai li s-ar părea celor care le faci pe plac un egoism al tău.

Erai în pata oarbă a relației...
Ai auzit pe cineva să zică faptul că era pregătit de căsătorie când s-a angajat la ea ?
Chiar și oameni căsătoriți la 28-30 de ani, spun că nu erau pregătiți/antrenați ori suficient de maturi, deci ce să mai zic.
De vreme ce ai copil mic, nu cred că ești prea în etate.
Despre ce desfrâu să mai fie vorba față de cineva cu care ești căsătorită ?

A miluit săracii, dar nu le-a cerut lor să-și dea haina de pe ei, ci celor care aveau ce da, să împartă cu ei.

Pe același considerent pentru care novicele (care nu are nimic al lui) își agonisește mântuirea prin ascultare față de stareț, odihnindu-l pe acesta.
Doar ca aici funcționează legile duhovnicești cum era la gheron Iosif Isihastul, îl făcea netrebnic pe ucenicul cel mai mic - Efrem Filotheinul și-l certa (pentru ca să-l antreneze în tăierea voii), dar îndată ce pleca acesta, îl blagoslovea „să fii binecuvântat, fiul meu!” (dau mărturie ceilalți ucenici care au observat).

Față de mireni porți de grijă pe cât poți, îți ceri iertare pentru că nu ai putut mai mult, dar nu e o soluție ca prin „flexibilitate proteică și nesinceră” să hrănești și mai mult egoismul lor, ce se alege de un copil daca tu ai sta în cap să-i împlinești dispozițiile mereu nemulțumitoare ?
N-ar ajunge un alintat ?

Pe de altă parte, poate ai citit și tu că părintele Paisie Aghioritul spunea că soții se completează în unele nepotriviri, că unii au frâna, alții accelerația iar la copil dacă un soț e mai restrictiv, celălalt contrabalanseaza fiind mai îngăduitor, altfel copilul s-ar îndărătnici.

Tăierea absolută a voii funcționează cel mai mult în monahism pentru că nici povățuitorului duhovnicesc nu-i este îngăduit să folosească ascultarea pentru câștig urât sau în interes personal (spre a-și hrăni egoismul), pe când mirenii abuzează de multe ori prin așteptările lor.

Ia faceti schimb de adresele de facebook, sunt sigur ca aveti multe de discutat si lamurit :)

fallen, nu mi-o lua în nume de rău, dar din ce am citit eu aici, ţi-aş recomanda şi un terapeut, nu doar un duhovnic. Nu, nu te cred nebună, cred doar că ai nişte nereguli cu tine însăţi, iar un specialist te-ar putea ajuta să le pui pe toate în ordine. Nu îţi va da mură-n gură soluţii, ci te va susţine în căutare: să descoperi tu singură - dar cu ghidaj - de ce ai nevoie.

Spun asta pentru că e vorba de un om pregătit, nu doar un prieten, iar şedinţele nu se petrec pe internet. Ai nevoie de cineva real, la asemenea dileme. Şi nu, eu nu cred că orice duhovnic bubuie de cunoştinţe de psihologie, fie ele şi elementare. Mulţi sunt ignoranţi.

Pentru Iorest
 

Ba să ştii că există şi desfrâu între soți, în cazul sexului altfel decât pentru procreaţie (şi aici intră cam tot, de la sex oral la metode contraceptive). Nu o spun eu, o spun alţii, nu-mi săriţi în cap că nu am făcut eu regulile (sunt cam tânără pentru asta şi, în plus, fată, de unde rezultă o putere decizională nulă privind canoanele). Idem când e vorba de relaţiile fizice în zilele oprite (posturi şi sărbători). Rezultatul unui asemenea desfrâu sunt chiar eu, ai mei m-au conceput în post. Vezi şi singur ce-a ieşit. :D

...........................

Afecţiunea nu e totuna cu interesul sexual, chiar şi între soţi.

Nope, nu sunt. Mă bucur că trăiesc. Idem de fratele meu, care e în aceeaşi situaţie. Doar casc ochii curioasă când citesc ce perorează unii duhovnici, că ne-a pedepsi (pe noi, urmaşii) Dumnezeu pentru asta. Mama habar n-avea de interdicţii de felul (abstinenţă în cadrul căsătoriei) pe vremea aia. Şi uite că până în prezent suntem sănătoşi amândoi şi nici pe cărări reprobabile n-am luat-o. :)

Chiar apreciez(aici) simtul tau critic.
Adevarul e ca nu esti... retinuta.

Merci, Demetrius, eşti un sprijin de nădejde. Dacă te referi la modul meu de expunere, trimit link (spre ceva tot de mine scris) să înţelegi accepţiunea mea privind vulgaritatea. Altfel, mă poţi oricând raporta adminului pentru purtări necorespunzătoare.

...........................

Nu, ma refer ca nu esti retinuta, asa cum nici ei nu s-au retinut in post.

Eh, asta depinde de faza dezvoltării în care mă prinzi. În urmă cu nişte ani eram mai anxioasă decât un arici. Cu timpul m-am extravertit (sau extrovertit, nu mai ştiu care e varianta corectă). Oricum, tind să cred că sunt mai puţin ticăloasă decât mă vezi - deşi nu mărturiseşti. Sau, în tot cazul, ticăloşia mea nu are legătură cu ce scriu pe aici, ca atare nici nu prea ai acces la ea. Repet ce am spus şi pe un alt thread, sunt banală şi inofensivă (deşi nu tocmai comodă, ca fiinţă socială). Fii bun şi dă-mi o şansă ca forumistă, te roooog. :))

Iorest, nu mă bag în/peste pocăinţa altuia. Ar fi ipocrit şi futil, eu nici de a mea nu-mi văd conştiincioasă.

Ok sa revenim la subiect,la Fallen si la ingrijorarile ei.

Fallen, ar trebui sa te ingrijoreze noua ta inclinatie. Desigur ca exista un motiv pt aceasta satisfactie de a construi planuri imaginare de suferinta pt altii. Nu cunosc starea ta actuala, imi imaginez ca esti mai fericita si mai echilibrata,acum cu copilul...sau poate nu? Cel mai adesea cineva care sufera si este nefericit doreste reciprocitate si celor care par fara griji,dar nu este o regula desigur.
Adevarul il stie doar sufletul tau.

Oricum,eu te stiu un om bun,intregru(cel putin) cine stie ce noi ispite mai sunt si astea?!
Asa cum ai ghicit,nu suntem nicioadata parasiti de ispite:te-ai lasat de mintit,te apuci de fumat,te lasi de fumat,te apuci de desfrau si cand te lasi si de ala te apuci de baut sau ce mai ramane pe lista neagra:barfit, slava desarta, judecarea aproapelui etc.

Macar stii ce este bine? ca tii contul acestor ganduri si chiar te socheaza si pe tine. Partea proasta? Ca le pui pe forum ,in loc sa le spui in taina la duhovnic. Multa lume se sminteste afland de ispitele altora.

Ah si inca ceva,nu-i mai da ragaz mintii s-o ia pe campii,da-i ceva sa toace cand te plictisesti,citeste ceva ,asculta o predica,spune un Tatal Nostru sau o rugaciune scurta in gand, de cateva zeci de ori pana iti pleaca gandurile alea straine.
Incerca sa te tii de biserica duminica si la sarbatori,tine-te de post.

Vreti sa va spun un secret? Da?

Si eu am ispite noi pe plan spiritual.
Au aparut in legatura cu biserica,cu preotul de parohie si cu toti enoriasii. Unde este Sophia ca acum avem un subiect comun?

De regula,in biserica din Romania nu am avut asemenea iesiri.Astia ma calca pe nervi cu atitudinea lor.
Biserica noastra este ca pe vremea lui Iisus,si targ si piata comunala si scoala de dans si organizatie filantropica si birou si- cate- si -mai -cate.

O sinceritate(prea)debordanta!
Lasa asta sa fie secretul vostru.

E o biserică românească, Yasmina? Poate e maniera lor de a consolida comunitatea (diaspora) de acolo.

Ceva de genul asta vroiam si eu sa-i spun :)

Aici noi suntem la polul opus. Oamenii aproape ca nu se cunosc unii pe altii desi merg la aceeasi biserica si nici nu mai au treaba unii cu altii dupa ce pleaca de acolo.

Iar daca au problema, cred ca la oamenii din biserica lor e ultimul loc unde s-ar duce sa caute o rezolvare.

...........................

Ei, asta nu e nimic, zi mersi ca n-a dezvoltat ideea cu sexul oral.. :))

Adica vrei sa spui ca desfraul este afectiune intre soti? :)

Nu zii "hop" pana n-ai trecut de hopul acestei vieti..

Nu zic "hop". Repet, eu mă bucur că m-am născut.

Yasmina, cunoscând data naşterii, nu trebuie să fii geniu ca să te prinzi că e vorba de Postul Crăciunului. Deci, da, perioadă de abstinenţă pentru ortodocşi.

Nu imi spune ca si tu crezi prostia asta: ca niste copii conceputi in post sunt, cumva...damnati. Mie imi suna a un amestec infect de predestinare, aruncare a raspunderii si pe copii, si superstitie.

Dacă ar fi fost aşa, nu mai eram de mult. Ocazii au fost. Dar Dumnezeu iubeşte dincolo de ce-şi imaginează oamenii şi se milostiveşte în toată vremea, chiar şi atunci când ceartă.