Porunca a 2-a din decalog spune :sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insutias dori mai multe pareri asupra a ce implica aceasta porunca.
De multe ori noi ,cind ne cunoastem mai bine, nu ne prea iubim pe noi insine ,cind vedem ca nu facem voia lui DUMNEZEU ,cind ne vedem lenesi sau imprastiati la rugaciune,....etc.deci DACA NU NE PREA IUBIM PE NOI TOTDEAUNA ,ATUNCI CIT TREBUIE SA-L IUBIM PE APROAPELE NOSTRU!?
IUBIREA ESTE DE DOUA FELURI FATA DE NOI INSINE,MATERIALA,adica dorim sa avem de toate cele materiale ,tot confortul acestei vieti, si iubirea spirituala ,DUHOVNICEASCA;pe asta ,daca ne vedem mai saraci spiritual ,inseamna ca nici pe aproapele nu-l putem iubi prea mult. Deci DUMNEZEU ,ma gindesc ,ca nici nu ne cere prea mult,asa cel putin sint tentata sa cred.
iUBIREA DE APROAPELE ma duce la intrebarea CINE ESTE APROAPELE MEU?,si gasesc rasp.in pilda SAMARINEANULUI MILOSTIV;de aci reiese ca trecatorul de pe cale,oricare ar fi el si indiferent de credinta lui religioasa este aproapele meu.Deci si cei care imi sint DUSMANI.IUBIREA DE DUSMANI ESTE CEA MAI GREA PORUNCA SE ZICE .SFINTUL SILUAN ATONITUL scrie:cel ce are puterea sa-si iubeasca vrasmasii,IL cunoaste pe Domnul nostru,IISUS HRISTIS,induh si in adevar.Cel care insa nu o are dainuie inca in ghearele mortii,iar dragostea lui Dumnezeu nu sunt cu adevarat in chip deplin ,impreuna cu el"A m reprodus acest citat care ne arta cit de importanta este dragostea pentru vrasmasi si ce inseamna neindeplinirea acestei a doua porunci din decalog.
Dar problema care se mai ridica este: CINE ESTE DUSMANUL NOSTRU ,IN SENS RESTRINS DAR SI INTR-UN SENS MAI LARG CA SA STIM PE CINE TRE SA IUBIM.CARE NE SINT VRASMASII DECI.SE POT CLASIFICA IN 1. VRASMASI AI FIECARUIA DINTRE NOI 2. VRASMASI AI FAMILIEI NOASTRE ,AI CELOR DRAGI DIN FAMILIE 3. VRASMASI AI NEAMULUI NOSTRU ROMANESC 5. VRASMASI AI CREDINTEI NOASTRE ORTODOXE,in sens si mai larg.
As dori opinii pe aceasta tema spre a vedea mai limpede cum stam cu aceasta a doua p

Grea intrebare, Sofia!
http://ro.altermedia.info/cultura/despre-iubirea-aproapelui_4141.html
Dl. Sergiu Grossu a scris o remarcabilă carte, “În aşteptarea unui nou Pământ” (Editura Duh si Adevăr, 1999), in care trateaza si aceasta tema, a dragostei fata de aproapele
El spune: "Căci cine este, până la urmă, aproapele nostru? Este flămândul, nevoiaşul, bolnavul năpăstuit de soartă, este cel care are nevoie de ajutorul nostru creştinesc, de mila şi dragostea noastră dezinteresată şi pe care datoria creştină ne cere să-l ajutăm şi iubim ca pe noi înşine, cu sinceră şi umilă dragoste, discretă, căci facerea de bine efectuată pentru a fi văzuţi nu are nicio valoare spirituală, este acesta aproapele nostru care are nevoie de noi? „Nu aşteptându-l, ci căutându-l. Noi să batem la uşa aproapelui. Să nu-l umilim, punându-l în situaţia de a ne bate el la uşă”, sublinia autorul...autorul remarcase cu justeţe că nu doar nevoiaşul flămând şi bolnav are nevoie de iubirea noastră, dar şi bogatul îmbuibat şi nemilostiv, ba chiar mai cu seamă acesta, pentru a putea fi adus către Iisus. Şi că, lărgind aria noţiunii de iubire a aproapelui, remarca distinsul autor, trebuie să iubim, binecuvântăm şi ajutăm chiar şi pe aproapele-vrăjmaş, pentru mântuirea sufletului său chinuit".

Inteleg de aici ca preocuparea noastra trebuie sa fie pentru suflet, ca e vorba de al nostru, al prietenilor sau al dusmanilor nostri.

Trebuie pornit si de la ideea, ca multi nu se iubesc pe ei insisi , prin viata de huzur si de desfranare pe care o duc, deci fata de cei din jur nici pe departe nu mai poate fi vorba de iubire si respect. Teoretic la intrebarea Sofiei, multi poate stiu a raspunde. In asta problema, mai putin avem nevoie de teorie, cat de a prezenta problema in realitatea care traim , o realitate dura plina de patimi si durere.

De ce porunca a doua din decalog? Aceasta porunca face parte din marea porunca a iubirii data de Mantuitorul in Noul Testament, care exista si in Vechiul Testament.

cred ca cineva nu stie care e porunca 2.vrei pareri despre porunca a-2a sau pareri despre ce ti se pare tie ca e porunca 2?

poi legea doua? iata o interpretare care mie in mintea mea mi se pare ca s-ar potrivi cu legea doua, e o vorba cu talc a parintelui Arsenie Boca

"Bobul lui se preschimba în taciune, iar el se crede grâu nedreptatit";

nu vad legatura.

Jeane poi sigur ca nu vezi legatura ca am greshit, ca trebuia sa scriu ashea:

"Bobul lui se preschimba în taciune, iar el se crede grâu nedreptatit"; poate m-o ierta parintele daca il completez cu ceva de la Hristos special dedicat pentru "unii"

cam cum ar fi porunca doua, ca s-o priceapa mai bine ashtia de cred c-o pricep, nici eo n-o pricep ca pana nu ascultzi n-ai cum pricepe, deci nici eo nu-s mai breaz:

"Bobul lui se preschimba în taciune, iar el se crede grâu nedreptatit; Au doara grau indreptaztit?!"

Deci ia incearca sa pricepi acum porunca a doua din decalog folosindu-te de aceasta carje, sa-i zic asha shi poate ca vei afla legatura....

cred ca trebuia pus citatul cu porunca a doua din decalog......ca sunt confuz.???

Sofia, uite iti mai dau un exemplu MAJOR pe care l-ai omis intr-un sens foarte restrins, ...acum sa te vad!

Sotul sau sotia la divort cind imparti casa, boarfele din casa si pe copii...aia da incercare de a-ti iubi aproapele...

Porunca se refera la cei care ne prigonesc direct pe NOI,...vecini, politie, tribunale, sefi, sotii, soti, rude, copii care ne dau afara din casa si vor sa devina stapini pe casa la 18 ani...astea sunt incercarile la care se refera Dumnezeu prin Moise nu cei de peste mari si tari care nu cinstesc crucea...

Este usor sa-i iubim pe cei enumerati de tine, mai greu este cu cei care vin sa te prigoneasca

deci....totusi care e porunca 2 din decalog?

porunca a 2-a este : SA IUBESTI PE APROAPELE TAU CA PE TINE INSUTI "Dar inainte zic eu ca trebuie sa ne intrebam pe noi insine cit ne iubim.

Mituitorul ne spune in N.T." nu am venit sa aduc pace ci sabie,pe tatal imp fiului pe nora contra soacrei ...etec.Deci si cei din familie ne pot deveni dusmani si deci ,ca sa nu dam apa la moara celui rau, tre sa-i iubim pe cei si din familie care ne devin dusmani ,adica sa ne rugam pt ei este o datorie ,dar sa-i iubim pe cei care ne fac rau ,asta cine oare poate in afara de sfinti!
Dar am auzit o predica a unui ierarh ,in care spunea ca atunci cind cineva ne vrea raul daca ne rugam pt acela, raul pe care vrea sa ni-l faca nu are nici o putere asupra noasta! interesant ,nuuuuuuuuu?

esti sigur(a)?

DE PORUNCA A 2-A DA ,DAR TU CARE STII CA ESTE PORUNCA A DOUA DIN DECALOG.cITESTE-LE PE TOATE ,PRIMA E SA IUBESTI PE DOMNUL DUMNEZEU din TOATA INIMA SI DIN TOT CUGETUL TAU si a 2-a ceea ce am scris nu ma mai repet.POTIverifica !Ar trebui sa le cunosti macar dc esti crestin si dc nu reusesti sa le aplici!

http://www.ortodox.as.ro/altele/porunci10.html
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
2. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, si sa te inchini lor.
3. Sa nu iei Numele Domnului Dumnezeului tau in desert.
4. Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste pe ea. (Aceasta este Duminica)
5. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie tie si multi ani sa traiesti pe pamant.
6. Sa nu ucizi.
7. Sa nu traiesti in desfranare.
8. Sa nu furi.
9. Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
10. Sa nu poftesti nimic ce este al aproapelui tau.



ghici care e a 2-a?
nu te apuca tu sa judeci calitatea mea de crestin.ok?

da,este porunca a doua din noulTestament ,caci in noul testament cele doua porunci de baza sint acestea:
-prima se refera la uiubirea de Dumnezeu su a doua la iubirea de aproapele.
MULTUMESC ,EU MA REFEREAM LA NOUL TESTAMENT SI NU TREBUIA SA FOLOSESC CUVINTUL DECALOG!

oricum e mult de lucru si la porunca din noul testament

Iata ce scrie Konstantinos Yannitsiotis in cartea sa Langa Parintele Porfirie:

Iubire si violenta

M-a preocupat intotdeauna problema spinoasa a relatiei dintre iubire si violenta. Pe de o parte, iubirea, asa cum o traiau si o propovaduiau Hristos si toti ucenicii Sai credinciosi, iar pe de alta parte, violenta, sub toate formele sale, intre cetateni si intre state.

L-am intrebat pe Parintele care este parerea sa despre acest subiect. Iar el mi-a raspuns: "Lucrurile sunt incurcate". Si a continuat spunandu-mi o parabola: "Era odata pe un munte o manastire in care calugarii vietuiau in pace. Intr-o zi insa au navalit talharii, au intrat plini de furie in biserica manastirii, iar capetenia lor a cerut sa-l vada pe staret. Un batran i-a dat de veste, iar el, care deja se afla in Altar, a rugat pe capetenia talharilor sa astepte putin, pana ce-si va termina treaba. A ingenunchiat inaintea Sfintei Mese si a prins a se ruga fierbinte lui Hristos, cerandu-I sa-i mantuiasca din acea primejdie.

In acest timp capetenia talharilor privea picturile de pe peretii bisericii. Furios cum era, i-a atras atentia icoana Judecatii de apoi si mai ales a balaurului cel cumplit, care scotea flacari pe gura si-i inghitea pe cei osanditi. In clipa aceea staretul a iesit din Altar, iar capetenia, indata ce l-a zarit i-a zis taios: "Imi vei da imediat tot tezaurul manastirii, cai altfel, va spintecam pe toti. Mai intai insa, vreau sa-mi explici ce infatiseaza aceasta pictura". Staretul, care continua a se ruga in taina, i-a explicat ca, de o parte este Hristos care-i ia cu El in Rai pe cei drepti, iar de cealalta parte diavolul-balaur, care-i inghite pe pacatosi in cuptorul iadului. "Cine sunt acesti pacatosi?", a mai intrebat capetenia talharilor. Staretul i-a raspuns: "Sunt cei ce fura, ucid, injura, necinstesc; toti cei ce fac raul". "Adica si eu voi merge tot in iad?", intreba acela nelinistit. "Dupa cum se vede, ii zise staretul, intr-acolo te indrepti". "Si nu pot scapa nicicum de iad?", a intrebat acela. "Ba da", i-a raspuns staretul. "In ce fel?". "Sa te pocaiesti pentru pacatele tale, sa te spovedesti, sa te impartasesti si sa te lupti sa nu mai faci raul si sa faci binele". "Unde pot face acestea?". "Aici, in manastire". Atunci capetenia talharilor s-a intors deodata spre talharii ce-l insoteau si le-a zis: "Eu o sa raman aici". Au plecat dar talharii, iar capetenia lor s-a spovedit staretului care l-a facut calugar ucenic si i-a dat canon sa nu faca nimic fara a intreba pe un calugar batran, langa care sa faca ascultare.

Intr-o zi l-a trmis impreuna cu alt calugar sa taie lemne pe munte si sa le aduca la manastire, pentru iarna. Au pornit cu un animal, au ajuns la munte, au taiat si au incarcat lemnele, insa n-au apucat sa porneasca si deodata le-au iesit inainte niste talhari care le-au luat animalul cu lemnele si i-au batut. Calugarul ce fusese capetenie de talhari s-a maniat, insa, mai inainte de a face ceva, l-a intrebat pe celalalt calugar: "Ce zic cartile sa facem acum?", iar insotitorul sau i-a raspuns: "Nimic. Legea lui Hristos zice ca , daca cineva te palmuieste, sa-i intorci si celalalt obraz". Plecara, asadar, hotii cu prada, si plecara si calugarii batuti si cu mainile goale. Cand i-a vazut, s-a intristat staretul, insa n-a spus nimic. Dupa cateva zile, i-a trimis din nou la munte dupa lemne, insa cu alt animal si s-a intamplat acelasi lucru. Staretul cazu pe ganduri, caci nu stia ce sa faca. Insa, fiindca era foarte frig, cu greu gasi un al treilea animal si-i trimise iar la munte. In clipa cand se pregateau sa se intoarca cu animalul incarcat, apar iar aceiasi talhari, le iau animalul si incep a-i bate. Mania calugarului ce fusese capetenie de talhari crestea intr-una, insa-l intreba din nou pe celalalt calugar: "Zi repede, ce spun Sfintele Scripturi sa facem". Iar acela-i raspunse: "Nimic, Legea lui Hristos spune ca trebuie sa-i rabdam si sa-i iubim pe dusmanii nostri". Calugarul ce fusese capetenie de talhari nu fu multumit si-i zise: "Ia gandeste-te bine, nu mai exista in Sfintele Scripturi, texte care sa spuna si altceva?". Iar calugarul ii raspunse: "Pai, exista Vechiul Testament, cu Legea lui Moise".
"Si ce zice aceasta lege?". "Zice: Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte". "Asta e o lege buna", striga talharul calugarit si, dandu-i un pumn unui talhar, il tranti jos. Ceilalti talhari l-au privit uimiti. Atunci si-a desfacut rasa si si-a aratat pieptul puternic. "Stiti voi cine sunt eu?" le spuse talharilor infricosati. "Sunt cutare vestita capetenie de talhari, care m-am facut calugar. Daca nu vreti sa va fac praf pe toti, lasati acest animal incarcat si sa faceti ce-oti face sa ne aduceti inapoi si celelalte doua animale furate". Talharii au facut intocmai cum le-a poruncit. Indata ce-i vazu, staretul s-a inchinat uimit si a dat slava lui Dumnezeu. Atunci, talharul calugarit ii zise: "Nu-l slavi pe Hristos, sfinte starete, ci mai bine slaveste-l pe Moise. Caci cu Legea lui Moise am adus inapoi toate cele furate, fiindca, de-am fi mers inca dupa Lege lui Hristos, iar ne-am fi intors batuti si fara nimic".

[...]am tras concluzia ca Parintele a vrut sa-mi spuna ca folosirea iubirii si a non-violentei in relatiile cu dusmanii, presupune sfintenie, asa cum avea staretul [...] in vreme ce, pentru capetenia de talhari ce devenise calugar, care nu ajunsese inca la sfintenie, folosirea Legii lui Moise, era un rau necesar.

Cozia, amintindu-ne cum a procedat Domnul, atunci cand a fost batut, scuipat si rastignit si incercand sa facem la fel cu cei care vin sa te prigoneasca. Am auzit pe atatia spunandu-ne povestea convertirii lor. Si acesti prigonitori pot intr-o zi sa descopere credinta si sa se curete de pacat. acest lucru mie imi spune ca omul nu este rau, ci ca sta sub influenta rea. Am invatat, cu greu, sa ii privesc pe prigonitorii mei cu acest ochi al expectativei convertirii lor, pentru care am inceput sa ma rog.

:) din aceeasi carte citata anterior:

<<Intr-o seara de vara, ma intorceam pe jos, impreuna cu doi prieteni, dupa un festin duhovnicesc alaturi de Parintele in Kallisia. Eram influentati de cuvintele parintelui si de cate citeam in Vietile Sfintilor, care ajungeau la o asemenea inaltime a sfinteniei incat nu-i mai atacau animalele salbatice ci, dimpotriva, ii ascultau si li se supuneau.[...]

Pe cand mergeam s-a auzit deodata in padure, in linistea noptii, latratul gros al unui caine ciobanesc de pe coasta alaturata. Incetul cu incetul, latratul devenea tot mai puternic, semn ca ciobanescul se apropia. Atunci mi-a venit o idee stralucita. Le-am propus prietenilor mei sa-l intampinam cu rugaciune, caci parea cam agresiv. Fura de acord. Spuneam impreuna rugaciunea lui Iisus si inaintam. Insa cainele ciobanesc, se tot apropia de noi amenintator. La un moment dat ne-am dat seama ca se apropiase atat de mult ca eram in primejdie sa ne muste. Ne-am privit unul pe altul si, din instinct, ne-am aplecat toti, am luat niste pietre si le-am aruncat dupa el. Cainele, descurajat de libertatea agresiunii pe care i-o oferisem, fu surprins de atacul nostru, se opri din mers si ne urma latrand, de la oarecare distanta, pana ce a plecat si ne-a lasat in pace.

Atunci le-am spus prietenilor mei: "Se pare ca noi nu semanam nici cu Staretul, nici cu acel calugar simplu, ci mai degraba cu calugarul ce fusese capatenie de talhari si care fusese nevoit sa recurga la Legea lui Moise". Foarte probabil, Parintele Porfirie, cu rugaciunea sa tainica, ne-a ajutat de departe sa pricepem necesitatea discernamantului, astfel incat sa intreprindem actiuni pe masura nivelului nostru duhovnicesc. Intampinarea cainelui ciobanesc cu rugaciune se afla peste posibilitatile noastre, care erau foarte mici, din pricina delasarii noastre sufletesti. Si cine stie in ce ispite ale inchipuirii si ale mandriei am fi cazut, daca ne-ar fi fost ascultata rugaciunea. Si cat de mare era pericolul de a crede ca era binecuvantat sa-I cerem lui Dumnezeu sa faca acelea pentru a caror implinire detineam mijlocul corespunzator.>>

Daca pacatul a venit in lume, pacat care ma vatama si pe mine si pe aproapele meu, mai pot spune eu ca in "a iubi pe aproapele ca pe mine insumi" este plinatatea iubirii mele fata de aproapele? Cand eu pacatuiesc nu ma iubesc nici pe mine; cum mai pot fi model de iubire pentru aproapele? Eu cred ca modelul si punctul de sprijin al iubirii mele nu trebuie sa fiu eu ci Hristos, ca de aceea a spus: Sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu" Ioan 13, 34; 15,12.

Frumos spus Costel. Parintele Galeriu spunea ca: "a iubi inseamna a trai taina celuilalt, sau a trai/respira prin celalalt ". Cred ca suntem departe datorita pacatului, dar in Hristos putem depasi aceste bariere.

George, alaturi de cuvintele parintelui Galeriu simt nevoia sa trec cateva cuvinte din Filocalie: "Semnul unui duh umilit e acela de a implini cu amandoua mainile nevoile fratelui, ca si cum tu insuti ai primi ajutor."

Chiar imi plac povestirile acelea, mai scrieti, va rog!

S-a afirmat adesea, in chip gresit, ca in Vechiul Testament nu s-ar vorbi despre iubire. Dimpotriva. In Deuteronom citim: "Asculta Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau si din toata puterea ta..." (6, 4-5). Iar in cartea Leviticul citim: "Sa iubesti pe aproapele ca pe tine insuti" (19,18). Si Mantuitorul arata ca "in aceste doua porunci sunt cuprinse toata Legea si Prorocii" (Mt. 22, 40)

adica prin apropele tau sa intelegem si vrasmasul tau .Simplu!,dar greu de depasit egoismul fiecaruia!

Ce minunat graieste Sfantul Ioan Gura de Aur: "Umple-ma de bucurie spunandu-mi ca ai fost la dusmanul tau, l-ai prins in brate, l-ai strans cu iubire si l-ai sarutat cu lacrimi in ochi. Chiar si fiara daca ar fi, purtarea ta ii va muia inima si se va imblanzi. In felul acesta, scapi de pacat, iar pe el il castigi, facandu-l sa-si prefaca ura in prietenie si dragoste."

legea doua din decalog? aia cu sa nu-tzi faci chip cioplit, shi nici alta asemanare shi nici sa te inchini ei.... nu este singura ci in conexiune cu prima lege, astfel ca primul lucru pe care il face omul dupa ce il cunoashte pe Dumnezeu este sa-l lepede pentru a-shi pune nadejdea nu in Dumnezeu ci in idolii lacomiei shi ai nemultzumirilor invidiei... facandu-shi sau primind de la altzii inchinarea spre ce a creat mainile lor, un fel de autosfintzire fara Dumnezeu, autoiluminare fara lumina lui Dumnezeu, deci primul lucru c-are l-a zis Dumnezeu dupa prima lege a fost sa nu lucrezi pacatul, sa nu judeci, sa nu osandeshti ca Dumnezeu este cel ce plateshte fiecaruia shi El arunca vina parintzilor pe copii shi se milostiveshte de cei ce il iubesc shi-I pazesc poruncile..... Deci primul lucru dupa Cunoashterea adevaratului Dumnezeu shi Credintza in El cum spune prima Porunca este porunca curatzeniei shi pazirea de a nu se infiltra cineva intre Dumnezeu shi om.... dar ce se infiltreaza? poi se infiltreaza lucrul shi asemanarea shi inchinarea straina de Dumnezeu, lucrurile nebinecuvantate, nesfintzite de Dumnezeu,... se infiltreaza lucrul la un chip cioplit, apoi asemanarea shi apoi inchinarea la un idol al lacomiei.... shi doar ascultand de aceasta lege traieshti cu adevarat porunca intai de a iubi pe Dumnezeul Tau din tot sufletul shi cugetul shi vartutea ta shi pe aproapele tau mai mult ca pe tine insutzi, deci primele doua legi arata fidelitatea dragostei dintre Dumnezeu shi om shi om, iar apoi curatzirea de hula prin legea treia, shi apoi de nepasare shi mandrie prin legea patra care este o bijuterie, ca zice ca 6 zile sa lucrezi shi a 7 zi sa o sfintzeshti din sfintzenia lui Dumnezeu, astfel ca este randuita saptamana duhovniceasca a omului finalizata cu ziua invierii, ziua 8-a, adica modul de a urma pe Hristos, de a ne ridica la Dumnezeu prin asemanare shi ascultare, deci trebuie sa luam aminte shi apoi sa lucram, apoi sa mergem sa fim sfintzitzi shi apoi sa inviem intru Hristos... deci este randuita veshnicia in aceasta porunca...apoi vine porunca moshtenirii prin cinstirea parintzilor shi nu prin viclenii, apoi vine blandetzea totala, apoi desavarshirea nesfarshita, apoi lipsa laudarosheniei, apoi smerenia desavarshita shi in final locuirea shi trairea in Dumnezeu...... dar la fel de mare sau mai mare ca acestea este porunca cea noua, de a ne iubi unii pe altzii asha cum ne-a iubit Hristos, de a savarshi toate cele randuite intru pomenirea Sa, a ne impartashi de Dumnezeu in dragoste unii de altzii ca oamenii vazand faptele noastre cele bune (facute in taina) sa dea slava lui Dumnezeu..... iar legea shi proorocii se cuprind in a face noi celor sarmani ceea ce am vrea sa ni se faca noua daca am fi in cazul lor....:)