Divortul ca optiune
 

Divortul este atat de condamnat. Dar nu ar trebui in primul rand sa putem vorbi despre o casnicie ca sa putem spune ca divortul este sau nu rau? Va voi da doua exemple, primul este al meu. Sunt casatorita de trei ani cu un om care are doi copii din casnicia anterioara. Copiii si ma a lor s-au mutat din casa, eu m-am mutat la el. Bun. Haideti sa va impartasesc ceea ce eu consider ca demonstreaza ca nu suntem o casnicie, in privinta juramintelor depuse. Copiii au un program de vizite de doua weekenduri pe luna, program pe care el il schimba fara sa ma consulte. Pot veni acasa in orice clipa sa ii gasesc acolo, fara sa stiu, sa aflu de la copii ca vor sta o saptaman si sa nu am o putere de decizie. Concediul il facem cu ei, pentru ca asa a hotarat sotul. Banii nu sunt la comun. El se ocupa de tot, insa refuza ajutorul meu financiar, spunand ca se descurca. Deciziile pentru zile libere legal si pentru vacante, (nu am avut nicio zi libera cu el fara sa cheme copiii) le ia impreuna cu ei sau singur, iar eu aflu de la copii.
Cand il confrunt, imi spune ca nu a avut timp sa ma anunte. Imi spune ca e casa copiilor, lucru pe caer il aud si de la soacra mea,care desi locuieste oficial in alt oras, este mai mereu prezenta la noi in casa, pune stapanire pe gospodarie si ma pune la punct cand incerc sa ma impun spunand ca este casa baiatului ei si a copiilor.

Daca vreoadata am cartit un pic mai mult, am fost data afara din casa de sot. Plus ca el nu isi mai doreste copii. Anul acesta eram invitati la nunta surorii mele, dar a renuntat sa vina pentru ca "i-a obisnuit pe copii sa ii duca atunci la mare". Asta este o casnicie? Noi suntem casatoriti? Nu cred ca eu sunt de vina daca semnez un act de divort. Doar as face oficial ceva ce este. Ca nu suntem o familie, un cuplu, o casnicie.

AL doilea caz este al unei femei pe care o cunosc, care a fost atat de batuta de sot incat a ramas cu probleme si nu mai gandeste cum trebuie, nu mai vorbeste bine, in masura in care nu isi mai poate ingriji copilul, care este la bunica acum. Haideti sa ne gandim de ce a lasat Dumnezeu casnicia, ce inseamna o familie crestina, inainte sa facem din divort un Bau Bau.

As dori opinii despre cele doua situatii, multumesc.


Am uitat sa mentionez ca de la mama accepta ajutor financiar. Impreuna cu ea si-a luat o masina si un apartament precum si mobila in casa in care noi locuim. Nu am avut un cuvant de spus. De asemenea, planuisem sa cumparam mobila pentru living, insa a doua zi, a hotarat sa le cumpere pianina copiilor pe care sa o puna exact in acel loc.

Dumnezeu nu ne dă o cruce mai mare decât o putem duce.
Negrul există doar pentru că acolo nu e alb.

S-ar putea să tragi toate chestiile astea dacă tu l-ai despărțit de soție, dacă nu oricum trebuia să-ți asumi de la început faptul că are copii și oamenii care au deja copii de întreținut sunt reticenți să facă alții, sau să nu te angrenezi la o relație de genul.

Cât privește divorțul e hotărârea ta, de obicei duhovnicii și oamenii duhovnicești nu se vor repezi să încurajeze divorțul, pentru că e nestatornicie și e păcat să desparți niște oameni.

Dar în cazuri particulare precum acea femeie despre care zici că a fost bătută până a devenit afectată psihic, da acolo s-ar fi admis ca pogorământ divorțul nimeni nu cred că-ți va zice fă așa sau așa, tu decizi.

Ai putea totuși să-l pui în temă pe soț despre toate comportamentele care nu-ți convin și să-l pui să decidă ca ultimatum, adică lucrurile să fie făcute mai ordonat, în felul acesta vezi dacă-l interesează câtuși de puțin de ceea ce îi ceri.

Multumesc pentru cuvinte! L-am pus in tema si intotdeauna a gasit scuze pentru comportamentul acesta sau m-a dat afara din casa. Imi este greu sa inteleg cum un duhovnic nu incurajeaza divortul, insa poate vedea o casnicie in ce avem noi. Asta nu e o familie crestina pentru ca nu ma trateaza ca pe sotia lui. El isi face planurile, finantele si toate cele, impreuna cu mama lui. E oare atat de placut Lui Dumnezeu sa coabitam in aceeasi casa ca niste colegi de apartament? Nu ne leaga lucrurile firesti pe care ar trebui sa le faca doi soti, si nu vorbesc neaparat ca nu vrea copil. Dar nu suntem o unitate. El hotaraste singur, doar pentru el, pentru copii si pentru mama. In ochii mei, divortul ar fi doar o formalitate, pentru ca nu poti desparti doi oameni care nu sunt impreuna.

Daca tratam divortul din punct de vedere bisericesc, hai sa reconsideram ce presupun juramintele de cununie, preceptele biblice despre casnicie si simplul concept de viata in doi. Noi pur si simplu nu suntem acolo.

Am adus in tema faptul ca nu vrea copii pentru ca stiu ca in caz ca m-ar obliga sa fac un avort, Biserica acorda divortul. Vroiam sa subliniez cat de departe suntem de a fi o familie, cum as fi tratata, desi ii sunt sotie, si cat de departe de Dumnezeu trateaza el lucrurile.

Nu a reieșit din ce ai scris că l-ai pus în temă ca ultimatum, că dacă nu schimbă ceva s-ar putea să te piardă și să divorțați, în felul acesta vezi cum reacționează și în această situație.
Dacă te-a dat afară din casă, nu înțeleg cum te-ai mai împăcat cu el, cine a făcut primul pas pentru împăcare ?

Eu nu m-am referit numai la tine, ci așa în general ca duhovnic nu poți să recomanzi lesne divorțul înainte să se încerce tot ce e uman posibil pentru salvarea unei căsnicii.

Și duhovnicul are căsnicie, copii, dacă e nepăsător s-ar putea să aibă chiar el ispite de divorț în viața de familie, sau să-i trăiască copiii în concubinaj, să nu se poată cununa sau să divorțeze, sunt multe implicații spirituale pe care le poate păți duhovnicul în funcție de cum sfătuiește și de seriozitatea cu care se raportează la Sfintele Taine, nu e de joacă sunt niște jurăminte care se fac la cununia bisericească.

Nu ai zis dacă ești cununată la Biserică, cine știe cum te-ar sfătui un duhovnic în caz că nu ai fi.
Dacă trăiți în aceeași casă ca niște colegi de apartament, trăiești o căsătorie albă, nu știu cum i-ar fi plăcut lui Dumnezeu în cazul tău, caz care nu e totuși la fel de grav ca al femeii aceleia bătute, deși te simți neglijată.

Da, dar nu am văzut nicio învățătură duhovnicească în care să se spună că dacă soțul te neglijează poți divorța, deci nu te înșeală, nu te bate, nu vine beat, nu ați ajuns la ruină că a cheltuit banii iresponsabil, te alungă din când în când și nu ține cont de cuvântul tău.

De aceea e și problematică situația ta, deși psihologic ai avea și tu dreptate, oricum tu nu ne asculți pe noi decât așa să-ți mai spui păsul, e o decizie foarte serioasă pe care să o iei în cunoștință de cauză, nimeni nu cred că se va băga să decidă pt altcineva în chestiuni personale.

Ma refer la ce presupune o casnicie din punct de vedere crestin. Sotul si sotia sunt pe primul loc, devin unul, parintii nostri trec pe locul doi. E mai mult decat o simpla neglijare, repet, nu avem bani la comun, nu hotaram la comun....nu e caminul nostru practic ci al altora. Pentru o atitudine neglijenta nu mi-as fi permis sa pun problema divortului. Dar pur si simplu...nu suntem impreuna, decat, cu iertare, noaptea in pat, iar o casnicie nu asta presupune.

Da, i-am dat si ultimatum. A spus ca pentru el copii si mama reprezinta familia lui.

Totusi, o casnicie prespune anumite lucruri de baza, care la noi nu exista.

In privinta colegei, cu siguranta cazul a plecat de la o prima palma. Daca nu se pleaza din timp cu motivul "nu e bine", uite unde se poate ajunge. Acum, vai de copilul acela...

Nu vine beat, dar asa treaz, ma da afara din casa. Casa noatra, caminul nostru, daca suntem impreuna. Comparand asta cu invataturile crestine despre casatorie, "cum Hristos a iubit Biserica", "sotul si sotia devin un singur trup", putem afirma ca mai exista casnicia, cand unul din soti e alungat din camin?

E de la sine inteles si de la Dumnezeu lasat ca primul angajament e fata de sot sau partener, luat exemplul cu nunta surorii mele. Pai prin ce ii mai sunt sotie, doar ca locuim in acelasi apartament? Ce ne-ar face sot si sotie, din moment ce nu impreuna se fac lucrurile?

Nu cred ca te-ai referit la asta atunci cand ai inceput legatura cu tatal copiilor.
Tu singura te-ai bagat in situatia in care esti, aceea de "saltea noua" a acelui barbat. Tonul cuvintelor tale da semnale ca tu esti necajita, nu revoltata.

De ce eviti sa raspunzi la intrebarea daca sunteti cununati religios la biserica? Eu banuiesc ca nu, iar lipsa raspunsului tau confirma lipsa cununiei.

Elisabeta, încă o dată e greu pentru un om duhovnicesc să-ți spună divorțează! e valabilă chestia asta și în situația femeilor care fac lobby pentru avort în fața duhovnicului la spovedanie, dacă tu te decizi spre asta ai ales, dar nu te aștepta în medii duhovnicești la încurajări spre divorț sau ca divorțul să devină o normă spre care să se îndemne.

Părinții trebuie să treacă pe locul doi, dar nu am văzut totuși să fie încuviințat divorțul din punct de vedere duhovnicesc pe motivele că:

- soții nu au bani la comun, acum există și regimul separației de bunuri adică soții pot dispune cum vor de bunurile dobândite înainte de căsătorie și de veniturile din timpul căsătoriei, nu toate familiile au regimul matrimonial de comunitate de bunuri - nu cred că s-ar băga prea mult duhovnicul la cum își împart soții banii;
- soții nu iau decizii împreună, e o greșeală dar nu văd cum ar intra în cazurile duhovnicești de excepție pt divorț;
- casa le este invadată de rudele soțului și fosta soacră;
- soțul ține mai mult la copii și mama lui decât la soție.

Doar în privința cazului când soțul își alungă soția s-ar putea să fie ceva nuanțări, dar pentru acel caz nu am citit încă nimic concret că s-ar permite ca pogorământ divorțul, nu sunt lămurit cum se procedează în acest caz.

Nu seamănă situația colegei cu a ta, deci nu ai putea justifica divorțul tău cu exemplul ei.

De obicei duhovnicul ar vrea să stea de vorbă și cu soțul în astfel de caz, nu e bine să-ți alungi soția, dar chiar aș vrea să văd toate motivele pentru care duhovnicii aprobă ca pogorământ divorțul, aici intră inclusiv omilii duhovnicești, orice care ar putea face lumină.

Soțul care-și alunga soția era certat de Biserică pentru asta și Sfântul Nifon cred că a mustrat o astfel de situație, dar n-am auzit să fie încurajată soția la divorț nici măcar în acest caz - dacă soțul cerea împăcarea sau dorea să o aducă înapoi.

Dacă totuși nu ești cununată la Biserică, s-ar schimba situația, nu înțeleg de ce ai vrea părerea Bisericii pentru divorț dacă ai doar un contract civil la baza relației.

Și nu în ultimul rând, un duhovnic te-ar putea sfătui total diferit de oameni, așa că acolo ar fi trebuit să începi.

Eu nu te osândesc, e decizia ta și viața ta și preotul va primi spovedania ori de câte ori un om vrea să se căiască, dar greu să auzi încurajări spre divorț.

Buna ziua din nou! Nu va inteleg cuvintele si concluziile. In primul rand, am spus casatorita si am vorbit de juraminte la Biserica, deci se intelege ca suntem cununati. Altfel poate despartira ar fi fost usoara. In al doilea rand, l-am cunoscut divortat si nimic din afirmatiile mele nu a indicat altceva. Ce anume a indicat ce ati spus si cu ce drept v-ati permis sa folositi un apelativ la adresa mea?

Apreciez opiniile dumneavoastra, fireste ca voi consulta si un duhovnic, insa va rog sa pastrati o atitudine decenta, omenoasa si sa cititi cu atentie afirmatiile mele.

Citind cu atenție ați fi putut observa că nu e comentariul meu acela în care se etichetează, puteți citi oricând ultimul comentariu de la pagina 1 și veți vedea că semnează un alt autor.

Eu am folosit dacă (nu am exprimat o certitudine), pentru cazul în care ați fi avut vreun rol în terminarea celeilalte relații a soțului și asta nu pentru a osândi, ci pentru a privi ca pe o posibilă implicație spirituală pe care o poate avea despărțirea unei familii.

Dacă nu aceasta e cauza, totuși trebuia să vedeți dinaintea căsătoriei cât de atașat e de copii și să luați anumite lucruri în calcul dacă le puteți suporta sau nu.
Mă gândesc că i-ați mai dat o șansă și el a făcut primii pași spre împăcare dacă ați trecut peste faptul că v-a mai alungat.

O să păstrez o atitudine omenoasă, eu am persoane apropiate care au trecut printr-un divorț și nu mi-aș putea bate joc de un subiect pe care-l consider important.
Când vine vorba de discuții despre viața personală încerc să vorbesc de principiu, nu să osândesc, mi se poate semnala și editez.

Buna ziua si Doamne ajuta!
Banuiesc ca mie imi raspunzi, desi nu folosesti vreun citat.

In primul rand in biserica nu exista casatorie; in biserica exista numai cununie. Casatorie este doar la starea civila, la primarie.
In unele locuri si in situatii in care nu se poate face cununia(precum prezenta situatie), unii preoti admit sa faca o ceremonie/rugaciune catre Dumnezeu pentru ca El sa "reverse" asupra... candidatilor milostivirea Sa, ocazie cu care ei isi spun cu gura unul altuia promisiuni(juraminte), mai mult sau mai putin credibile. Odata am fost invitat si am participat la o astfel de ceremonie. Asta nu e o cununie.
Aceasta imi pare cea mai probabila varianta petrecuta si-mi dau cu parerea fiindca spusele tale nu sunt ferme. Va trebui sa te interesezi si sa lamuresti asta la biserica(preotul) unde ati fost, sau la Episcopie.

Inca nu stiu si nici nu cred ca ati fost cununati religios pentru ca situatia... tatalui copiilor nu ar permite o noua cununie; poate doar in situatia in care prima lui casatorie(din care s-au nascut copiii) nu a avut o cununie la biserica.

Situatia cea mai grea ar fi ca fostii soti sa nu fi avut o cununie religioasa, iar voi sa o fi primit, insa mie imi suna ciudata si suspecta exprimarea "am vorbit de juraminte la Biserica". Citatul iti apartine.

Imi pare nespus de rau si-mi cer iertare, dar am citit cu mare atentie(de mai multe ori) cuvintele tale si din ele reiese exact situatia pe care apelativul meu o descrie; ai intrat in aceasta situatie din necunostinta si naivitate, adica din lipsa unei invataturi bisericesti. Trebuia sa stii ca un sot/sotie poate avea o alta cununie doar daca fosta sotie/sot a murit.
Apreciez, de asemenea, ca tatal copiilor a proftat de tine si ne-"respectarea juramintelor din Biserica" tocmai asta o dovedeste.
Sau inseamna ca ori numai tu ai facut juraminte, ori nu ai fost atenta la juramintele lui... subiective/prefacute.

Din cuvintele tale reiese ca esti foarte tanara, iar... "sotul" mai in varsta. Apreciez o diferenta de cel putin 10 ani, doar la buletine, si asta pentru ca nu oferi detalii precise.
Din ortografia si formularea ta reiese o exprimare ingrijita si instruita, dar si o personalitate inca neformata in aprecierea unor situatii grele de viata. Cred ca sentimentele tale sunt inca neincercate. Esti majora?



P.S. Cu toate ca formularea mea e dureroasa, insa mi-am cerut iertare pentru ea si am sters "pe la spatele sotiei", totusi va trebui sa intelegi ca nu eu sau formularea mea sunt de vina pentru ceea ce simti, ci ca te-ai bagat intr-o relatie cu un tata de copii, destul de comuna, de altfel. Insasi faptul ca ai ajuns in acesta situatie mie imi este foarte suspecta; de aceea imi pun intrebari despre consilierea de care ai avut parte inainte de casatorie, dar si despre sfatul apropiatilor si rudelor(daca ai asa ceva), iar despre asta, din nou, nu spui nimic. Nici despre sfatul duhovnicului tau nu spui nimic, ceea ce foarte probabil demonstreaza ca nici nu ai avut.

P.P.S. Recunosc ca esti intr-o situatie foarte grea si te rog sa ma ierti ca din cuvintele mele ai aflat despre greutatea ei. Cum am spus, tu pari necajita, nu revoltata, de situatia grea in care esti. As vrea sa pot face mai mult, dar nu ne spui nimic de situatia anterioara a familiei tale, cea sociala, de studii...

Ce juraminte?
 

Vad ca insistati cu ideea preluata din filme cu juraminte. In BO in timpul Tainei Cununiei nu se rostesc juraminte. De asta e important sa fim atenti la slujba.

Iar forumul nu tine loc de duhovnic. Cine are nevoie de sfaturi trebuie sa apeleze la duhovnic, nu la forum. Asta daca nu discuta de dragul discutiei sau daca nu cauta ca cineva sa ii spuna ca are dreptate in ceea ce crede deja.

Aparent nu se rostesc jurăminte conform slujbei din moliftelnicul românesc, rușii însă ar fi introdus niște întrebări puse de preot prin care mirii își asumă, dezvoltă părintele Pruteanu într-un thread jurăminte la cununie.

În moliftelnicul românesc din care citez mai jos, atingerea Evangheliei cu mâinile echivalează cu asumare prin jurământ, de care preotul amintește:

„[…]După ocolire mirele face trei închinăciuni şi plecându-şi capul pune mâinile pe Sfânta Evanghelie şi pe Sfânta Cruce stând cu toată evlavia; iar preotul, apucând cununia de o parte şi nunul de alta, zice:
Mărit să fii mire ca Avraam, binecuvântat să fii ca Isaac, să te înmulţeşti ca Iacov, umblând în pace şi lucrând în dreptate poruncile lui Dumnezeu.
Preotul, împreună cu nunul, ia cununia, o dă mirelui de o sărută, şi o aşază pe Sfânta Evanghelie. Apoi îndată vine mireasa şi, făcând la fel, preotul zice:
Şi tu mireasă, mărită să fii ca Sarra, să te veseleşti ca Rebeca, să te înmulţeşti ca Rahela, veselindu te cu bărbatul tău şi păzind rânduielile Legii, că aşa a binevoit Dumnezeu.

Apoi preotul, dacă nu ţine cuvântare, zice către miri:

Iată, fiilor duhovniceşti, prin punerea mâinilor pe Sfânta Evanghelie şi pe Sfânta Cruce, aţi săvârşit jurământ înaintea sfântului altar că veţi păzi legătura dragostei şi a unirii între voi până la mormânt, curată, neîntreruptă, dreaptă şi cinstită, şi că nu vă veţi abate de la datoriile voastre nici unul, nici altul, urmând ce este plăcut lui Dumnezeu şi oamenilor.[/…]”

cum vine aia sa te dea afara din casa de fiecare ce se isca o discutie? indiferent cum a fost situatia initiala lucrurile sunt simple acum, nu te iubeste, punct. daca accepti sa ramai cu el in situatia asta inseamna ca ai motive, materiale probabil, sentimentale posibil.

in ceea ce priveste "taina cununiei" a fost nevoie de cateva secole dupa Hristos ca sa fie inventata si ca Biserica sa se amestece si in treaba asta. sigur, e frumos, e spiritual, dar nu a fost si nici nu este necesara prezenta preotului, dupa parerea mea. ma gandesc acum ca e posibil ca si din cauza asta biserica sa insiste in ceea ce priveste casatoriile laice, pentru ca stie ca la inceput nu se amesteca.

Frumuseţea constă în faptul că pe nimeni nu interesează părerea ta.:26:

Epistola către Efeseni, cap.5.
„23. Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este.
24. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul.
25. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,
26. Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,
27. Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.
28. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte.
29. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica,
30. Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui.
31. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.
32. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.”

E menționată expres ca și Taină.

Căsătoria civilă modernă a apărut mult mai târziu, până și logodna religioasă are o slujbă de binecuvântare.
Insistă cu căsătoria pentru ca să nu se trezească peste câțiva ani sau decenii că trebuie să cunune altceva decât un bărbat și o femeie sub amenințarea diferitelor sancțiuni.

cineva a scris aici prin iarna ca el nu e crestin, e ortodox. mare dreptate a avut!!! sigur, trebuia sa foloseasca pluralul ca sa fie exact, dar mare dreptate a avut!

Iorest, poti cita fo' douazeci de pagini, dar nu poti schimba istoria!!! cam trei secole dupa Hristos cei care se cununau o faceau doar cu martori, fara popa si fara biserica...

Oare tu citesti numai cuvintele, nu "citesti"(descoperi) si intelesurile de printre rabduri?
De asta e important sa fim atenti cum citim.

Buna ziua, va multumesc pentru cuvintele dumneavoastra, mi-au fost de ajutor. Intr-adevar, vizavi de celelalte raspunsuri si citate ale mele, nu faceau referire la dumneavoastra, imi cer scuze de confuzie.

Buna ziua! Va multumesc pentru clarificari. Sper ca Dumnezeu sa ma ajute sa iau decizia corecta. Am 30 de ani, si da, suntem cununati religios. Si tatal meu este recasatorit religios. Se accepta "ca sa nu traiasca omul in curvie". Diferenta de varsta ati intuit-o bine, insa as dori sa punctez in primul rand ca atitudinea lui era aceeasi fata de prima sotie, lucru pe care l-am descoperit pe parcurs, chiar in privinta copiilor lor, fara diferenta de vartsa intre cei doi soti.

De asemenea, sunt cupluri cu diferente pana la 20 de ani care au stiut sa razbata, pentru care am tot respectul. Nu pe asta am pus accentul.

In orice caz, multumesc tuturor pentru raspunsuri si sper ca totul sa se rezolve cu bine. Singurul lucru spus de duhovnic pe care imi permit sa il dezvalui este ca "trebuie sa facem totul pentru salvarea relatiei, dar nu peste demnitatea proprie".

Dumnezeu nu poate fi pacalit, insa omul da.
Daca la prima cununie mirii se prezinta in fata lui Dumnezeu pentru sfintirea relatiilor lor trupesti, la a doua ei se prezinta "ca sa nu traiasca omul in curvie", deci ca sa-L santajeze omul pe Dumnezeu cu pacatul pe care altfel il comite.
Nu este tot cununie.

Faptul ca si tatal tau e recasatorit iti da tie sentimentul ca asa e cat se poate de normal, iar motivul sub care s-a si re-cununat("ca sa nu traiasca omul in curvie") e cam cinic, iar pe tine te pune intr-o situatie jenanta fiindca pe de-o parte te obliga sa accepti situatia care pe de alta parte te nemultumeste.

Cred ca ai vrut sa spui chiar in prezenta copiilor lor, nu-i asa?

Frumos a grait duhovnicul. E acelasi care v-a facut cununia?