Duplicitate și formalism în viața duhovnicească și de familie
 

O istorioară contemporană despre falsitate și formalism vizavi de familie și viața duhovnicească din cartea
„Monahia Porfiria, Cu taxiul pe străzile orașului” :

„ Vai vouă!...”

„Mă aflu într-o suburbie a Atenei și văd la aproximativ 200 de m o fată care stătea. Am redus viteza, fiindcă mi-am dat seama din experiență că aștepta taxi. Am oprit. Mi-a spus destinația ei și am pornit.

Ca de obicei, oamenii care intră în taxi și aud postul de radio al Bisericii, se bucură. Așa și această fată auzind și văzând și iconițele din mașină, s-a bucurat foarte mult și mi-a spus aceasta. Eu desigur mă bucur și mai mult, fiindcă aceastea sunt niște semne bune, atunci când le vorbesc despre Dumnezeu. Cu această fată am vorbit despre puterea credinței, despre dragostea noastră față de Dumnezeu Tatăl. Acesta cu iubire ne poartă fiecare încercare a vieții noastre și fără să ne ridice crucea de pe umerii noștri, îl face mai ușor și ne scoate din orice impas.
Ascultându-mă , fata mi-a spus:
- Aveți dreptate, așa este, precum spuneți; Dumnezeu nu ne părăsește niciodată, ci este întodeauna lângă noi în fiecare clipă grea a noastră.
- Inimioara mea, mă bucur foarte mult că recunoști dragostea lui Dumnezeu și Părintele Nostru.
- Doamna mea, sunt foate aproape de Dumnezeu, am un duhovnic foarte bun, care mă povățuiește spre Dumnezeu cu multă dragoste și îmi întărește credința.
- Și cu siguranță te împărtășești des, nu-i așa ?
- Da, ne împărtășim cu toată familia în fiecare Duminică.
- Îmi vorbești la plural. Ești căsătorită ?
- Da sunt căsătorită, am doi copii și sunt foarte fericită!
- Cum să nu fii fericită când ai același părinte duhovnicesc cu soțul tău și este așa de bun, precum ai spus. Căci făcând amândoi spovedanie curată, duhovnicul poate să vă povățuiască la aflarea oricărei probleme.

Frumoasa discuție a fost întreruptă de un telefon pe care l-a primit acea fată. Un telefon care mi-a surpat și mi-a făcut bucățele ca niște confeti această frumoasă imagine pe care mi-o făcusem despre ea în acele clipe.

Această fată nu era fericită; doar credea că este. Nici sinceră nu era față de Dumnezeu, față de duhovnicul ei și față de soțul ei. Trăia un vis înșelător, plin de sentimente false. Construise un turn de hârtie și-l vopsise cu diferite culori, ca să nu se vadă goliciunea sufletului ei, trădarea lui Dumnezeu, a duhovnicului, a soțului și a copiilor ei. De ce spun aceasta? Vă voi explica. La telefon era amantul ei!

Am întrebat-o de ce face aceasta și dacă a spovedit aceasta. Mi-a răspuns foarte degajată că nu a spovedit aceasta, ca să nu piardă respectul duhovnicului ei.

Am simțit scârbă și întristare totodată! Când am ajuns la destinația ei, acolo o aștepta amantul ei. M-a plătit, a coborât repede și a alergat în brațele lui. Văzând acea imagine, m-a durut foarte tare sufletul.
Mi se părea că eu Îl trădam pe Dumnezeu.
Am plecat repede, fiindcă nu puteam să mai văd acea priveliște. Voiam însă să o întâlnesc din nou pe acea fată și să o fac să înțeleagă cât de greșit era ceea ce făcea.

Duminica următoare am mers dimineața la biserică unde spusese că merge și ea. Nu am văzut-o însă nicăieri.

În vremea Împărtășirii am văzut-o cum se apropia ca să se împărtășească. Mi-a venit greu să o recunosc, fiindcă purta pe cap broboadă și părul ei fata îl legase în coadă. Am întrebat pe doamna de lângă mine cine este acea tânără și mi-a spus: „Este doamna..., cea mai bună și cea mai credincioasă femeie din parohia noastră!”

La sfârșitul Liturghiei m-am apropiat de ea. Aceea de îndată ce m-a recunoscut, s-a făcut nevăzută. Am căutat-o, dar nu am găsit-o nicăieri, ai fi zis că o înghițise pământul.
Trădarea și ipocrizia în toată măreția ei !”

Sursa: Monahia Porfiria, Cu taxiul pe străzile orașului, pag. 270-272.

Iorest, vorbeste despre virutile oamenilor, nu despre pacatele lor.

Un principiu pedagogic impune profesorilor sa nu dea elevilor exemple de greseli ce se pot face, ci doar constructive.

Îmi amitnesc și eu relatarea. Mă ia cu tremur.

E adevărat ce zici, se întreba un alt coleg de pe forum pe threadul cu îndrumarele pentru spovedanie, de ce s-ar spovedi cineva în mod formal, dacă nu se folosește ?

Găsim răspunsul într-un exemplu contemporan descris de o maică – pentru ca să nu piardă respectul duhovnicului, n-am mai vrut să scriu acolo prea mult pe alte teme, sunt 2 pagini de carte, care se potrivesc aici tema nunta, familia.

Cartea „Cu taxiul pe străzile orașului” am cumpărat-o din pangarul unei Biserici, abundă de exemple nefericite ale vieții de familie, e adevărat că nu e bine să se marșeze pe exemplele astea, dar dacă am știi noi ce scrie prin unele cărți ce se vând prin pangare...

Da n-ai cum să nu reții episodul, am citit cartea anul trecut și era pe la sfârșitul ei relatarea, dar cred că o s-o țin minte mult timp.

Cea mai tulburătoare carte recomandată și cumpărată din mediul bisericesc e „Se Întorc Morții Acasă - Spovedania unui torționar”, autor Constantin C. Ciomâzgă, sunt acolo niște evenimente de o violență fizică și abuz sexual, adulter, n-am mai pomenit așa ceva la un autor solid ancorat în creștinism.

Autorul nu cred că a urmărit să șocheze audiența ci a vrut să scoată la lumină virtutea monahilor care apar acolo părintele Filip parcă și fiul său, sora părintelui, era un contrast de luminozitate versus unele căderi umane și accentul era pe pocăința torționarului care a primit iertarea de la părintele pe care l-a chinuit în detenție.

Asemenea fapta este aur curat fara nicio comparatie.

Daca te referi la mine eu am spus altceva: "Cei care au intentia sa pacaleasca o fac oricum, nu e nevoie de o astfel de scuza."
Si nici nu e prea bine sa judecam astfel de cazuri, nu se stie ce se intampla in viitor si acea femeie poate ajunge chiar o sfanta, vezi si alte cazuri. Acea povestire era din acel moment al vietii acelei femei.

Nu la tine, Ali a întrebat e o povestire și atât detaliată de o măicuță care a fost taximetristă și a cunoscut multă lume, dintr-o carte ce se vinde în pangare.
Am dat un exemplu practic, nu știm ce va fi cu ea.

Si tu de ce crezi ca-l intereseaza pe Ali astfel de explicatii despre credinciosi cand el nici macar nu e credincios si mai si scrie de cand a intrat pe forum numai neadevaruri impotriva crestinismului?

Îmi amintești de Ora 25. :) Și acolo există cel puțin o scenă care sugerează limpede sfințenia unora dintre deținuții lagărelor din Al doilea Război Mondial.

ms! foarte interesant. femeia se bucura de viata dubla pe care o duce, este fericita, nu-si regreta pacatul. dar ca orice femeie este mai presus de gandirea noastra ;), spune ca nu se spovedeste din respect pentru duhovnic, deci tot barbatii din viata ei sunt mai importanti. probabil ca in aceeasi situatie un barbat s-ar fi spovedit, dar ne invartim in jurul aceleiasi probleme, cum sa spovedesti ceva ce nu regreti cu adevarat?

dar as fi vrut sa stiu ce trebuie sa faca preotul cand simte ca i se ascund lucruri ce ar trebui spuse.

ps.eu ma tem de oameni precum taximetrista din povestire...

Nu din respect pt duhovnic, ci ca să nu piardă cinstea ei în fața duhovnicului și a oamenilor și probabil ca să n-o oprească de la împărtășanie pt mulți ani.

Oricând se dorește împărtășania luată la normă există riscul ca oamenii să dea peste cap spovedania sau să spună lucruri secundare.

Nu știu ce trebuie să facă, nu cred că e treabă fixă, probabil să întrebe suplimentar dacă are vreo nelămurire iar dacă enoriașul nu spovedește atunci să dea canon doar pentru ce aude, vina pică asupra enoriașului dacă nu spune.

e posibil sa fie mai buna practica catolica, cu confesionalul, sau confesoriu, cum ii spune.
edit.e posibil sa ofere un anumit confort unor oameni.

Mare pacat ca nu prea intelegi "de ce" sunt anumite lucruri puse intr-un fel in Biserica Ortodoxa si de ce unele practici desi par "mai bune", sunt de fapt mai proaste in BC.

Sunt cateva elemente importante intr-o spovedire ortodoxa:
* asumarea greselilor
* asumarea in fata propriei constiinte
* asumarea PE FATA si in FATA UNUI OM, care ne CONFRUNTA constiinta noastra si care este normativ pentru pacat
* confruntarea constiintei personale PENTRU INDREPTARE VIITOARE insotita cu ASUMAREA REALA IN FATA UNEI PERSOANE SI A UNUI CHIP IN FATA NOASTRA (si nu a unui zid) sunt hotaratoare in discutia spovedaniei si nu sunt oferite de "confesional"...


Marea problema in BC este privarea omului de confruntarea DIRECTA cu un om, care sa fie in fata si nu dupa un perete.
Nu mai are nici o valoare o discutie "dupa perete", pentru ca acea discutie de fapt "ESTE O ASCUNDERE TOTALA" fata de tine, fata de problemele tale, si o posibilitate extrem de simpla de A SCAPA de probleme.

Hristos a spus clar in toata Evanghelia: ASUMA-TI CINE ESTI TOTAL, in fata ta, in fata lui Dumnezeu, in fata celorlalti!!!

Un perete nu va indrepta niciodata constiinta si nici nu ma va ajuta in mod real; insa un om imi va schimba constiinta.

Hristos nu a discutat cu femeia samarineanca "DUPA PERETE", in confesional, ci a discutat cu ea fata catre fata. Asa trebuie purtate discutiile, si nu dupa alte inventii si motivatii pseudo-crestine, care nu rezolva nimic.

ziceam si eu, cred ca pe multi i-ar ajuta.

Adevărul e ca noi de fapt nu știm ce se întâmplă cu adevărat după o spovedanie la confesionar. Pana la un punct totul e frumos te duci acolo spui cele mai înfiorătoare păcate - adulter, crima etc. Și apoi ? Pleci acasă liniștit cu conștiința împăcată și cu recomandarea de a spune un număr de n rugăciuni? Iar duminica autoare te duci și te împărtășești în rand cu toată lumea?
Mă tem ca totuși și la ei exista situații în care nu mai ești primit la Sfânta împărtășanie. Și atunci ce explicație mai ai în fata lumii și mai ales a propriei familii?

Eu cred că explicații ai de dat nu lumii ci propriei conștiințe, glasului lui Dumnezeu.
Că nu lumea te mântuiește, ba as zice dimpotrivă!

Orice comunicare poate in orice forma poate fi acceptata ca si SPOVEDANIE daca indeplineste niste criterii de pocainta, sa fie un preot, sa fie o dezlegare si nu cred ca are legatura atat de mult cu un context de loc (Biserica), cu o pozitie fizica (scaun/in picioare), sau cu alte tehnici exterioare, incetatenite si imbisericite in diferite locuri...


Forma exterioara si formalismul de care noi avem neaparata nevoie pentru a ne alinia unui ritual, pe care apoi il desconsideram si desfiintam datorita unor imperfectiuni (scaunul nu e bun, confesionalul nu e ok), sunt doar tehnici exterioare prin care inchidem de fapt un lucru: omul se elibereaza constient de pacate si este absolvit de catre un preot de ele...; restul nu stiu cat de relevant mai este.