![]() |
Desfranarea, o piedica mare in viata duhovniceasca
Salut! Am ales aceasta tema deoarece ma framanta de mult timp. Eu personal ma zbat in aceasta patima de multi ani, practic suntem prieteni vechi. Mi-ar placea foarte mult sa-mi recomandati vieti de sfinti care au biruit desfranarea si moduri prin care anihilam aceasta patima. Ar fi frumos sa aud chiar si din experienta voastra sfaturi practice. Daca sunt sfinti care ii gasim in cartile cu vietile sfintilor si sunt care le gasim si in carti separate de ex Viata sfantului Vasile cel Mare, sa-mi spuneti va rog care este carte si care nu. Si o ultima intrebare stiti cumva de unde pot procura o icoana cu sfantul Moise etiopianul?
|
Dacă nu am nega că Tatăl ceresc e feciorelnic și am crede că nu dorește pofte sexuale desfrânate atunci ne-ar fi mai ușor să înțelegem că tot așa sunt Maica Precistă, Domnul Iisus Hristos și Harul Duhului Sfânt. Luptând deci cu negarea și necredința ascunsă, căci nu o vedem, nu pricepem că negăm, nu ne dăm seama că nu credem, atunci ne va fi poate mai ușor să nu lăsăm sufletul și mintea pradă înfloririi perpetue, așa ca să nu mai apară floare la iarba dracului care din pofta visătoare a desfrânării face tot felul de frumuseți foarte ispititoare târându-ne spre căderea în desfrânare ca să ne violeze și să potrivească ''lucrurile'' așa ca pe niște dulciuri apetisante la diferite niveluri.
Pe de altă parte trebuie să nu ne înhăităm cu justiția și ''dreptatea'' lumii care ne păcălește cu tot felul de religii și spiritualități bolnave să iubim amantlâcul și ibovnica inimii noastre nepricepând că e dulceața înșelării vrăjitoria ei și nu e asta adevărata dreptate și cinste. E un fel de ceartă și dezbinare, o răsculare pentru un scandal necruțător și pentru o răzbunare necredincios-justițiară. Adevărata dreptate luptă mereu pentru învierea vieții având la bază IERTAREA și nu trădarea sau fuga de răspundere. În colncluzie n-are rost să arunci acuzarea, învinovățirea, cauza, pricina pe fată, pe fetiță, pe femeie, pe femeia desfrânată căci defapt, dacă vei sta să observi mai bine ce ți se întâmplă, atunci vei constata că în loc să crezi în Dumnezeu tu crezi mai mult în bârfă și în floarea de la iarba dracului pe care sufletul tău pofticios o născocește de parcă ar rodi arătând așa ca o perfecțiune infailibilă și imposibil de refuzat. Dulcele păcatului mereu ''proaspăt'' din om și violul violenței e deci problema și combinația acesta se confundă mereu cu Sfântul dulce și Bun care vine din Dumnezeire și din împlinirile ascultării prin Credință și Dreptate. Cât timp nu vom fi capabili să facem diferența, beția halucinogenă a deochiului și pismei răutății ce vine din bârfă ne va păcăli luându-ne sclavi ca să muncim adunând averea distrugerii vieții veșnice duhovnicești. Iar în urma acestor repetate căderi în ghinionul muncii în zadar ne vor veni chinuri istovitoare și foarte greu de răbdat, vom fi obligați să trăim ca niște sclavi patimi grele de nesuportat. Deci trebuie să ne rugăm și să nu mai negăm în ascuns ci să credem în ascuns fiind atenți și la ceea ce înghițim ca să nu desfrânăm! |
Apreciez ca te-ai straduit sa scrii atat dar eu sincer nu am inteles nimic din exprimarea ta. Nu era mai simplu sa spui 2-3 cuvinte din suflet decat sa imi spargi creieru cu atata poezie? Nu te supara dar chiar nu am inteles nimic.
|
Citat:
(Totuși cred că am scris românește cât se poate de clar. Dar știu că ''orice român e frică de moțiune'' ca să parafraz pe cineva foarte drag unora, așa că nu mă așteptam ca să înțeleagă cineva ceva din ceea ce scriu.) |
Citat:
Viețile lor le găsești aici: https://doxologia.ro/viata-sfant/via...ria-egipteanca https://doxologia.ro/viata-sfant/via...ioase-pelaghia Ca sfat practic: spovedește-te des, ține posturile și păzește-ți simțurile. Nu te expune inutil ispitelor (în sensul de a nu căuta singur prilej să-ți zboare mintea), și chiar și atunci când vin primește-le cu rugăciune, în special rugăciunea inimii. Consumă-ți energia fizică prin sport, făcând mătănii etc. Hai, că se poate. :) |
Citat:
E un paradox totusi, fiindca esti constient de situatia ingrata in care esti, dar despre pasii necesari sa-i fi facut nu pomenesti deloc, ceea ce demonstreaza ca ori iti convine(putin probabil, dupa deschiderea topicului), ori ai lansat un subiect tip "bibliografie(trol)" din care sa culegi moduri de actiune impotriva desfranarii. Citat:
Cu alte cuvinte, din momentul constientizarii, care ar trebui sa fie urmat de spovada si pocainta, dureaza mai multe luni si ani, pana cugetul este "defrishat" de radacinile spinilor si pana cand se deprinde sa fie atent la curatenia sa astfel incat sa-si pazeasca inima de orice imixtiune a vietii cotidiene, promovata in special de TV(100% cele comerciale). |
Citat:
31. Dacă mărturisesc Eu despre mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată.(In5,31) Citat:
|
Demetrius
Da, ma complac pana si preotul mi-a spus asta. E adevarat dar sa spui ca sunt un trol, asta mi se pare o exagerare. Si de ce trebuie sa-mi deschid sufletul intr-un forum? Daca ai fi intrat pe profilul meu ai fi vazut ca am contul de cativa ani. Dar sincer am incetat sa mai postez din varii motive. Post, rugaciune, spovedanie de astea ma tin mai putin de ce sa nu recunosc? Imi doream aceasta bibliografie pt ca atunci cand citesc o viata de sfant mi se mai aprinde ceva bun in suflet si mai fac o rugaciune, o spovedanie etc. Acum citesc personal viata sfantului Vasile cel Mare si nu ma atrage cartea deloc, cred ca felul in care e scrisa nu e pentru mine. Personal ma lupta aceasta neputinta de 10 ani. M-am spovedit, rugat, tinut post, am fost si la alcolicii anonimi pt ajutor si ghici ce tot nu am reusit sa ma impartasesc odata. Am fost de cateva ori aproape dar nu am mai reusit. Sincer de aia am si parasit forumul asta : ironii, polemici prea multe. Si multi vorbesc pe langa subiect in loc sa ajute. Daca vreti sa puneti o rugaciune si pentru mine apreciez mult |
Citat:
Citatul dat de tine, scos din context, dă naștere în mintea unora ca mine la înțelegeri desfrânate. Nu e vorba că omul minte ci că Tatăl nu minte în ceea ce-L privește pe Iisus și că Tatăl mărturisește despre El chiar dacă unii nu-L văd și nu-i aud Mărturisirea Adevărului. Așteptările mele de la mine sunt: să nu mă mint și să cred și să respect și eu ceea ce trebuie respectat și care reiese din text ca fiind porunci de făcut conform Cuvântului. De la alții mă aștept să mă creadă că nu-i mint și că discutând unii cu alții (scriind și citind) încercăm să ne mântuim și nu să ne osândim mereu desfrânând în mod justițiar... (ca proștii.) |
Citat:
Eu din experienta mea personala ti-am indicat o cale(foarte anevoiasa, dar si eficienta) de lucru cu tine insuti, cale care nu-ti demonstreaza ipocrizia in care traiesti pentru ca inca nu L-ai luat ca model de viata pe Iisus Hristos (macar in aspectele morale). Daca te-ai spovedit la preot si el nu ti-a dat dezlegarea ne arata ca tu inca nu regreti, ci doar constati rational ca indeplinesti conditiile desfranarii. Care e folosul tau de pe urma ei? Ego-ul tau s-a expandat, dar sufletul tau va raspunde cu varf si indesat. Ocoleste zilnic in viata ta televizorul(cu exceptia strilor), filmele, relatiile cu cei cu care pierzi vremea si fii atent la "tot ce vine catre tine", asa cum pomenea si bucuriepedrum; ea spunea sa le primesti cu rugaciune, eu spun sa le intampini cu rugaciune. Mai adaug sa citesti Filocalia fara s-o conteshti, fiindca ai numai de castigat adoptand ce scrie acolo. Spun asta fiindca viata cu care ne-am obisnuit de mici copii este mult ratacitoare; nu sugerez sa devii calugar(inca), dar macar sa te cercetezi mereu. Incearca asta 40 de zile(un termen transcendental) si apoi scrie-ne. P.S. Am vazut ca esti din 2012(ca si mine) user pe forum si am folosit termenul de trol fiindca am observat degajarea ta fata de subiectul care doar teoretic te incrimina, insa nu si afectiv. P.P.S. Filocalia", care înseamnă în limba greacă "iubirea de frumusete divină" a fos tradusa in limba romana de par Dumitru Staniloae, iar pentru asta, autorul exceptionalei traduceri(12 volume!) a fost primit in Academia Romana in 1991. |
Citat:
|
Multumesc demetrius si bucuriepedrum
|
Citat:
|
Citat:
Nu intamplator, casatoria a fost prima taina instituita de Iisus... pentru ca prin intermediul ei majoritatea oamenilor au sansa de a se mantui si totodata de a-si manifeta sexualitatea... doar putini oameni au chemare spre celibat sau monahism. Un alt mod prin care poti diminua (dar nu a elimina complet) aceasta tentatie este sa iti tii mintea ocupata. Daca esti elev/student ar fi bine sa te axezi pe invatat sau sa te implici intr-o organizatie caritabila (sunt o gramada de astfel de ONG-uri) sau daca nu esti student - ar fi bine sa iti gasesti un loc de munca - asta in cazul in care nu ai deja unul. Sau sa practici un sport, du-te la alergat sau la sala; iar daca ai prieteni, profita de faptul ca ii ai si iesi cu ei la fotbal/baschet/volei. Sportul e benefic la orice varsta. Repet, trebuie sa-ti tii mintea ocupata. Imi aduc aminte ca profesoara mea de religie din liceu mereu ne spunea ca "atunci cand nu ai ce face, iti da diavolul ce sa faci". Nu mai mentionez faptul ca trebuie sa te rogi, fiindca demetrius si bucuriepedrum deja ti-au zis deja despre asta. |
Citat:
De fapt, apostolul Pavel, a dat acest sfat celor care n-au citit versetul de dinainte, sau nu sunt de acord(nu se pot abtine): 1. Cât despre cele ce mi-ați scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.(1Cor7,1) I-am prezentat acest verset unui amic, l-a citit,... la recitit,... s-a uitat luuung la mine si mi-a zis: -"Nu inteleg". Acelasi lucru(1Cor7,1) le-a spus Tatal lui Adam si Eva. Citat:
9. Nu știți, oare, că nedrepții nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu? Nu vă amăgiți: Nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții,(1Cor69) Daca Iisus ar fi instituit cununia prima taina, atunci, ca s-o intareasca, El Insusi S-ar fi casatorit, nu crezi? Dar El ce ne spune? 50. Și știu că porunca Lui este viața veșnică. Deci cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, așa vorbesc.(In12,50) Deci, oare ce I-a spus Tatal lui Iisus sa ne vorbeasca noua despre casatorie? De la Adam incoace toti avem chemare spre monahism(1Cor7,1), dar prea putini ascultare (aceeasi ascultare ca Adam). Citat:
12. Că sunt fameni care s-au născut așa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni, și sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înșiși, pentru împărăția cerurilor. Cine poate înțelege să înțeleagă.(Mt19,12) Am confirmarea ca tentatia sexuala se transforma in mare putere duhovniceasca prin straduinta, inchinare si tenacitate. E drept ca e mai usor sa te mentii imaculat daca din copilarie ai fost invatat sa te feresti de tentatii; lui Adam doar i s-a spus la maruritate sa nu guste si... "a cazut"(in greseala) ca n-a invatat din copilarie sa se abtina. |
Citat:
Citat:
Nu tuturor le-a fost dat sa devina monahi, iar Mantuitorul zice clar acest lucru: "Ucenicii I-au zis: Dacă astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos să se însoare. Iar El le-a zis: Nu toți pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat." (Matei 19, vers 10,11) Citat:
Citat:
|
Despre bârfă e vorba, despre bârfete, bârfemei, bârf-pofte pe care le cerei mereu să le împlinești crezând că consimțirea la bârfă te înalță și te face mare în ochii lumii, în ochii necredincioșilor cosmopoliți și exclusiviști, în ochii neputincioșilor râvnitori să poată orice vor mușchii lor. Inflația cererilor pentru viol consimțit, pentru profitul bârfei, asta se află ascuns în suflet și omul semeț, dându-se victimă, se frustrează ca s-o ceară mereu fie direct fie amestecat. În loc să acuzi pe unul și pe altul că are paiul în ochi cerând să-ți dea voie să-l scoți mai bine ți-ai scoate bârna necredinței din ochiul cel drept. Ori de câte ori te uiți la o femeie ca s-o poftești spre pofte, spre profit, tot de atâtea ori l-ai înțepat în cap pe Hristos direct în inima ta lepădându-te de înțelepciune pentru fermecătura păcatului, pentru profitul și ''slava'' bârfei. Ea cere mereu schimbarea dar pe dos căci vine din trădarea iubirii sfinte pentru orice profit și se arată supărată, furioasă, nemulțumită, revolută mimând nedreptatea când defapt e ipocrizie și fățărnicie.
E vorba deci despre bârfă și despre inflația de cereri ale credinciosului smintit pentru a satisface și a împlinii cererile bârfei care în mod justițiar absurd parcă te înalță cerând mereu schimbarea... schimbarea pe bază de trădare... adică ceri și vrei să schimbi ceea ce e bine în rău în loc să lași binele așa cum e și să schimbi ceea ce e rău în bine. În loc să consimți bârfa mai bine ai consfinți Credința!.. în Cuvânt! Amin! |
Citat:
Citat:
Asadar indemnul este porunca si nu ai de ales, caci oricum se va implini, si daca vrei(preferabil), si daca nu vrei. Citat:
|
Excelent a spus-o bluester: o minte si un trup ocupate tin departe deviatiile mentale si dubioseniile fizice.
|
Iubirea de sine e defapt întunericul răutății în care n-ai să mai poți face nimic bun. Credinciosul smintit o confundă cu iubirea dar nu e Iubirea ci e cel mai mare dușman al ei și al tău, cel mai feroce, cel mai urâcios și crud. Fiara asta roșie te ia și te păcălește de te duci singur la desfrânare și ''mărire'' având impresia că va fi vorba de îmbunătățire.
|
Citat:
Pe scurt Uul neînțeles și neluat în seamă, uul din eul tău personal așa ca o femeie neagră și desfrânată a nopții te minte că cică ea a fost și este bună cu tine când defapt ea e o fiară foarte rea și urâtă a egoismului iar binele și averile materiale și spirituale de care profiți nu ea ți le-a dăruit ci toate bunătățile ți le-a dăruit Dumnezeu iertându-te și mângâindu-te în necazuri și suferințe. Fiara cea roșie sau neagră e rea și egoistă și tu o crezi bună ca prostul călcând și hulind tot binele dăruit defapt de Dumnezeu la rugăciunile tale și ale părinților. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 01:28:30. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.