![]() |
„Suveranism” nechestionabil, „doar așa” vasal „Antihristului”, via trumpiadei S.U.A.
Am argumentat deja de mai multe ori și de peste un an în legătură cu slugărnicia extremistului antiromân și antiortodox, anticreștin George Simion (și implicit, prin complicitate tacită, a comrazilor săi de „partid”) față de anumite interese iudaice, iudaiste.
Devine tot mai clar, pe măsură ce trece vremea, ceea ce „suveranistul” Georgescu Călin a ascuns vreme îndelungată și a devoalat abia după anularea „alegerilor prezidențiale” din 2024, anume slugărnicia lui, manifestată chiar vehement, față de similare forțe externe, avînd în comun cu trădătorul G. Simion „repere” similare, mai explicit SUA (condusă de Trump) și oarecum mai puțin văzut, dar pe un piedestal mai înalt „Izreelul” condus de Netanyahu, cel care a mărturisit singur, și până la urmă asta este credința majorității coreligionarilor săi, că lucrează pentru „grăbirea venirii lui Moșiah” („Mesia”), ceea ce, în contra așa-zisei corectitudini politice combătute de Trump, Netanyahu & co., credința ortodoxă consideră ca fiind o speță de „antihrist”, și spun una sau unele dintre spețe, pentru că, potrivit Sfintelor Scripturi, au apărut și apar mai mulți antihriști înaintea chiar a Antihristului prin „excelență”. Tupeul mîrșav inimaginabil al lui Georgescu, manifestat prin mult din ceea ce a însemnat și înseamnă „Operațiunea Georgescu” (că ea continuă) a ieșit din nou la iveală nu mai târziu de aseară, când acest impertinent care se crede pe sine un soi de „suveran” (deși se arată pe sine ca fiind ultra-vasal) a declarat că el nu va participa propriu-zis la vreo dezbatere politică publică în eventuala viitoare campanie electorală, dând semn că ar fugi „ca dracul de tămîie” ca nu cumva să fie pus public în dificultate de către jurnaliști și adversari, minim obiectivi în ceea ce îl privește din anumite puncte de vedere, practic anunțând planurile unor noi conduite și acțiuni profund nedemocratice, pline de șarlatanie și de mîrșăvie, asemănătoare celor pe care le-a avut în trecuta „campanie electorală”, în urma căreia „crede el” că ar fi obținut în mod legitim (și chestionabil inclusiv legal, după cum au sesizat anumite instituții de stat și de presă) peste două milioane de voturi, dintre care cel mai probabil ale unei majorități care nu știa (și probabil că nici azi nu știe sau nu pricepe) mai nimic despre „președintele ales”, nu știa nici ce avea și are de gând, nu știa nici prin ce metode ar acționa, nu știa nici obediențele lui dintre cele mai dubioase, perfide, chiar necreștine și periculoase pentru națiunea română creștină și ortodoxă ca parte a Trupului lui Hristos (că mai sînt și anumite elemente, chiar dacă la conducere, care nu au probleme, după cum s-au și comportat și se comportă, să se închine „oricui”, dacă nu și prin declamații guturalo-linguo-nazale, măcar prin fapte) și ca parte inclusiv în succesiunea generațiilor naționale românești. https://www.b1tv.ro/politica/calin-g...a-1558045.html „Călinel” nu doar că se crede a fi suveranist, deși această pretenție este profund chestionabilă și chiar nereală la o cercetare mai atentă, dar el se crede chiar a fi „suveran”, mai mult chiar decât „președinte ales”, pretinzînd deci să nu dea socoteală în fața nimănui (excepție făcînd în primul rînd „partenerii strategici” ai lui), sau cel puțin așa i se pare lui „Călinel suveranu”, zis și „Călinel de Cotroceni”. |
Citat:
Chiar a picat ca un cataclism, dacă știau că nu vor controla finala, ar fi multat mai târziu Parlamentarele, încercând să limiteze daunele prin atacuri în cascadă, calomnii cum au făcut cu prezidențialele, așa POT a trecut pe sub radar și AUR și SOS au beneficiat de Georgescu în T2. Au mutat în mai prezidențialele că poate-poate până în mai se mai schimbă ceva pe plan internațional,sau vor reuși să-l demonizeze prin propagandă pe Călin până foștii lui votanți se vor scârbi de el. Deci șmecherilor PNL-PSD nu le-a mai mers să fraudeze alegerile ca la Europarlamentare cu Localele când 1 milion de voturi adunate de la toate 5 categoriile au fost anulate. Și-au bătut joc de tot calendarul electoral al anului 2024. |
Citat:
La fel cum el prin sfatuitorii lui s-a folosit fara sa anunte de o tehnologie noua TikTochista superperformanta prin care castiga pe blat, ascuns, fara dezbateri, reale, fara prezenta publica, la fel trebuia sa faca si Ciolacu pentru a-l contracara, pentru a avea posibilitatea de a-i raspunde cu aceeasi moneda. In locul lor, CiucaGioanaCiolacu as fi facut sute de clipuri cu intrebari catre Calinache" de genul: - De ce eviti dezbaterile publice - Cine esti de fapt si ce cauti in Romania, "parasutat" daClubuDala ROma de 25 de ani - Prezinta pe larg formarea, pregatirea ta acolo, la Roma - Inceteaza sa deviezi de la subiect - Cum vei implementa proiectul trumpist de investire a 500 MILIARDE( pentru inceput) in individualizarea pe sub piele a tratamentelor genetice contra bolilor - Cum vei proceda cu urmarirea sanatatii fiecarui individ cu cipuri sub piele? NUMAI ASA TREBUIE TINUT INCONTINUU! Nu trebuie lasat sa devieze catre " Am fost la piata pentru marar si patrunjel crescut de poporul nostru" si "sa ma imbratisez cu taranu' roman" Intr-un cuvant...sa lase vrajeala si perdelele de fum! |
Citat:
|
Citat:
Dacă era vreo tehnologie secretă o foloseau toți, Ciolacu e erodat și nu are nimeni încredere în el, deci poate să apară pe toate gardurile că tot nu-l votează mai mult de 1 mil și ceva de electori. El deja apare cu mămăligă în cap pe tiktok, ca lobbist al supermarketurilor, dar nu se umple decât de penibil. De la Liviu Dragnea în 2019 la Europarlamentare când a luat 20%, PSD e în picaj continuu, Dăncilă în T1 a luat tot vreo 21-22%, deci acest partid blazat și reșapat se duce și s-ar duce mai repede dacă n-ar fi susținut de tot felul de ticăloși care înțeleg că imprimă o direcție greșită, dar votează din interes ca să-și păstreze salariile nesimțite fără efort la muncă. Citat:
Acum nu mai are nevoie de dezbateri, atâta timp cât Ion Iliescu nu a participat la nicio dezbatere în 2000 nici înainte de T1 și nici de T2, cât Iohannis nu a venit în 2019 la dezbateri, cât Ponta și Geoană s-au autosabotat cu participările la dezbateri, e clar că nu există niciun drept să se arate cu degetul spre el pt asta. Unde să participe la o dezbatere cu un jurnalist neutru când e terfelit de două treimi din presă, crezi că e prost să se expună la Antena 3 ca Simion, nici Băsescu nu s-a dus niciodată la dezbatere acolo și nici Iohannis în 2014. |
Uite ca exemplu concludent demn de dezbătut în detaliu care vine sub forma de sarcina " de partid" din partea susținătorilor lui CG(din vorbele lui)
https://hotnews.ro/unul-dintre-cei-m...-lipsa-1902760 Cum va solicita datele astea DIVERSE de la noi? De ce ni se baga pe gat, literal, inteligenta asta artificiala a lor. Asta trebuie dezbătut în detaliu, cu toti. Nimic nu este mai presant decât viitorul persoanei noastre fizice. Odată ce ești rănit, bolnav, afectat la organe,mierlt, nu mai contează nimic |
Citat:
Din ce-mi aduc aminte Ponta și guvernul PSD au implementat Dosarul electronic de sănătate care e un prim pas și tot Ponta a limitat plățile cash. https://www.economica.net/dosar-elec...ii_168361.html Proiectul dosarului electronic de sănătate (DES) a fost demarat în anul 2012 și a fost pus în funcțiune în anul 2014, cu o investiție de 81,7 milioane lei, finanțată din fonduri europene. Abia din 12 noiembrie 2016, toți furnizorii de servicii medicale – medici, laboratoare, spitale publice și private, furnizori de îngrijiri la domiciliu și așa mai departe, inclusiv cei care nu au contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate, – sunt obligați prin lege să folosească sistemul dosarului electronic de sănătate. Dosarul electronic de sănătate conține într-o formă standardizată toate informațiile relevante despre starea de sănătate a pacientului: de la alergii și intoleranțe, proteze și alte dispozitive medicale interne, transplanturi, istoricul de boli/diagnostice, boli transmisibile, intervenții, proceduri și rezultatele analizelor făcute de pacient de-a lungul timpului, imunizări, boli ereditare, care au fost cauzele decesului membrilor familiei sale (părinți și frați), care sunt bolile de care suferă (au suferit) membrii familiei sale (părinți și frați), și așa mai departe. Toți românii vor avea dosar electronic de sănătate, fie că sunt sau nu asigurați, minori sau adulți. Peste 13 milioane de persoane au deja dosare electronice de sănătate, potrivit informațiilor comunicate de CNAS pentru Economica. |
Citat:
Citat:
Deocamdata oficial cu presedintele in dreapta totul este prezentat in termeni generali, foarte pompos, fara nici o alta explicatie sau dezbatere. Nimeni din auditoriu nu indrazneste sa intrebe nimic. Toate canalele, antenele samd asteapta instructiuni referitor la ce ai voie si ce nu ai voie sa intrebi. Tu realizezi treaba asta? Banuiesc ca ele vor fi date insa mai incolo sub forma de urgenta( cum doar ei stiu sa promoveze), cand intensitatea evenimentelor ce vor veni se va revarsa peste noi. |
Citat:
A zis că va negocia, nu că va implementa mimetic. Citat:
C.G. nu a fost cu plandemia, capsarea șamd. |
Citat:
Intrebare si cu asta am terminat:): Cine a putut sa se opuna situatiei sinistre pravalite peste noi intre anii '20-'22? In afara de vre-o doi presedinti africani care in urma unor "urgente medical" au mierlit-o, cine? Te ajut eu, nimeni de pe planeta! Acum cu aceasta propunere a "sponsorilor" de culegere a datelor biometrice tu nu ai invatat nimic? Chiar crezi ca daca toti sunt deocamdata tacuti malc, nu vor sari, cand li se va cere oficial? Spune-mi ca glumesti!:) Citat:
|
Citat:
Dacă a propus ceva directorul Oracle, gata e literă de lege și precis C.G. o va impune. Citat:
Chiar și așa C.G. nu a susținut proiecte futuriste de tipul AI care să culeagă datele de sănătate, nu știu de ce ai relaționat linkul acela cu el, de ce-i bagi lui în cârcă capsările culegătoare de date de sănătate? |
Citat:
Și prin intermediul unor articole de presă online, am văzut și eu niște specimene de așa-ziși „activiști politici” de-ai lui Georgescu, așa încât „georgiștii” nu mai pot să prostească decât pe naivi și pe cei care se lasă prostiți. La mijloc a fost și o amplă operațiune de manipulare, asemănătoare întru câtva unei alte ample operațiuni de manipulare, anume cea cu „#rezist”, „justiție, nu corupție”, „spitale, nu catedrale”, „Dragnea în zeghe la pușcărie”, „ciuma roșie”, „hai la vot” (că îți spunem noi cu cine să votezi...) și așa mai departe, cea care a și stat în spatele „emergenței” extremismului bizar ultraliberalo-neomarxist, șoroșist reprezentat de USR - PLUS, întruchipate de personaje extrem de dubioase gen Barna, Cioloș și cei „dimpreună” cu ei și cu păpușarii lor. De altfel, se vorbește chiar de câțiva ani, nu doar de câteva săptămâni, cum fac cei de la RTV, despre legături, conexiuni în culise între „noua dreaptă” și „noua stînga” și între păpușarii lor, dintre care unii probabil că sînt păpușari ai ambelor tabere, a se vedea dezbaterea despre „BINOMUL AUR-USR” începută de mine aici pe forum. (Nu întîmplător aceste două mănunchiuri de forțe distructive au colaborat politic la moțiunea împotriva lui Cîțu, când AURiștii au fost cooptați pentru a da putere de negociere Șoroșiștilor, doar că și atunci „feseniștii” au fost mai deștepți decât „binomul USR-AUR”; asemănător, extremiștii de AUR s-au folosit de fîrtații lor de la USR, pentru a forța presupusa, așa-zisa suspendare a lui Iohannis. Că doar nu degeaba li se mai spune și „fîrtați de lapte”...) |
Citat:
|
Citat:
Citat:
Citat:
Liviu Dragnea nu a ajuns cu serviciile la peste 40% ? Și după s-a prăbușit la 20% în 2019, cu zeci de mii de oameni care încă așteptau să voteze la coadă, că dacă se vota până la 24 sigur lua sub 18%. Citat:
Câțu de fapt a făcut factura aia pe vaccinuri, și a falimentat afaceri prin carantina prelungită, trebuia aruncat de mult fiindcă era periculos, ar trebui să plătească pt achiziții și devalizare. Gradul de îndatorare a explodat de la plandemie încolo cu guverne PNL-PSD. |
Citat:
Și-a făcut campanie unde a putut, a mai fost propulsat prin interzicerea reclamei lui de către PSD cu câteva zile înainte de vot- tot timpul când vrei să interzici de fapt stârnești, iar PNL a generat o platformă copiată după campania Frate pentru frate din Rusia al cărei algoritmi l-au călărit simpatizanții lui Georgescu. Toate partidele și-au făcut campanie pe unde au putut, doar că PNL,PSD nu mai prind la publicul de pe net, care s-a mutat acolo tocmai că nu mai suporta minciunile, caracterul dictatorial al televiziunilor clasice și al unora de tip bot, cretianu. Votul pt Georgescu e și un vot împotriva campaniei cu dejecții pe care o generează televiziunile clasice și unii dintre așazișii jurnaliști independenți. Nu-l votăm că e cel mai bun de pe pământ ci ca să descurajăm campania de scursuri ale societății întreținută de toți care scrâșnesc din dinți de ură la adresa unui candidat. |
Citat:
de acest fumiGeo-Țăcăling-cămăia. Citat:
|
Citat:
Tipul ăla de l-ai citat e în genul celor care criticau Referendumul pt familie, urlau pt spitale și nu catedrale, îi făceau suboameni pe cei care nu vor să se vaccineze la comanda și o ardeau cu dume despre merțanele popilor. Are 0 valoare unul care e doar imbecil sau face doar bășcălie, dar n-a construit nimic serios niciodată. |
Citat:
(Iar în caz că apar devieri majore de la împlinirea „profețiilor” sau eventual sînt unii care nu sînt de acord, pe baze cât se poate de solide, cu „vocea poporului”, este clar că nu poate fi vorba decât despre niște „sataniști neomarxiști”, un soi de „altă specie” care „clar” luptă împotriva „lui Dumnezeu” și a „trimisului” Său „Călinel suveranu”, cel care este „pogorât” prin mijlocirea, prin acțiunea unor misterioase și cu pretenții de atotputernice forțe ale unei „cabale magice oculte” cărora nu i-ar putea rezista niciun soi de opoziție.) |
Citat:
Dacă reușește și acum să ajungă în T2 ce o să mai comentezi, vorbești de parcă este votat de clone, boți, inteligență artificială. Influencerii care fac denigrare anti Georgescu sau cei care fac propagandă pro PNL,USR,PSD au voie, cu ce sunt mai breji, nu sunt aceleași tactici de ce e dublă măsură ? Dacă Zmentă îl înjură cu orice ocazie și face propagandă anti-suveranism nu e tot un propagandist, pe el nu-l invită la secție să poarte o discuție ? Ai voie să faci propagandă pe rețele de socializare dar anti-aur și Georgescu, ceea ce e tiranie deja, în mod normal nu avea ce căuta politica pe facebook, tiktok și chiar și protestele de când începeau să fie confiscate politic trebuiau oprite respectivele pagini. |
Un clip despre incredintarile domnului Călin:
https://files.fm/f/szz53tredk "Cerul si pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece!" - zice Domnul Isus Domnul Calin nu știe că Dumnezeu a inspirat Biblia si ca ea nu poate fi desființată de nimeni. Creștinii știu! Și nu se joaca cu asta! Omul spune clar: - N-AM NICI O TREABA cu Biblia ! - Dumnezeu (Cel ce a inspirat Scriptura) este DIABOLIC, PERVERS și CRIMINAL ! |
Citat:
Domnul Călin face una dintre cele mai mari erezii sincretice posibile. Se folosește intens și de numele Arhanghelului Mihail care a alungat pe Demoni din Rai, pentru a-si justifica sincretismul în actiuni. |
Citat:
https://www.youtube.com/watch?v=dtWEBqEy80A Am văzut că despre Simion circula un clipuleț că ar fi zis el că e mai tare decât Dumnezeu șamd, nu intenționa să zică asta. |
Citat:
Este o conditie impusa. Inainte de de a te inscrie pe lista trebuie sa vizionezi videoul explicativ, care practiv te intreaba daca esti sigur ca poti candida in conditiile expuse acolo. Ca daca nu, la revedere, apuca-te de altceva! Iar tu stii foarte bine treaba asta, dar te faci ca ploua. |
Citat:
I-am răspuns colegului Abell mă gândeam că el știe mai bine contextul acelui discurs, eu nu consider că e chiar predică și că oricine vorbește de la amvon la neoprotestanți predică. E nevoie de o anumită exegeză și har predicatorial. |
Citat:
Tu i-ai raspuns lui Abel, dar in fata noastra a tuturor. Suntm ca intr-un cerc comunitar. Ca urmare trebuie sa te astepti la raspunsuri si din partea altora.:)) |
Citat:
În rest, cat timp e public, se poate sa vina și celalalt "vecin" *membru* al acestui forum sa răspundă :)) |
Ora este GMT +3. Ora este acum 15:10:58. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.