Detalii despre cum sa te rogi
 

Cand consider ca ar fi timpul rugaciunii (care de fapt este tot timpul) ,simt o dificultate in a ma ruga si de multe ori sar peste.

Cred ca ar fi de ajutor unele detalii cum vedeti voi rugaciunea,care nu le prea gasesti nici in carti.Sau poate ceva trimiteri la ce a-ti mai citit|

Sunt acele caracteristici ale rugaciunii cunoscute care sunt in orice cateheza, de genul : sa te rupi de alte ganduri, rugaciunea ta sa ceara ceva bun etc

Dar acelea cred ca nu sunt suficiente sa te determine sa o faci , ci mai degraba cum sa o faci

Nici chiar un duhovnic nu vad cum te ar putea ajuta decat sa iti zica sa o faci.

O chestie care a functionat la mine este ,cum spunea cineva aici Hristocentrismul, deci am inceput sa inlocuiesc fiecare cerere catre Dumnezeu,vazand-o din perspectiva lui Hristos,astfel daca e o cerere catre Tatal, ma rog ca si in numele Fiului,asa cum El ne-a lasat. Pentru ca Hristos este calea catre orice ne duce la Tatal,inclusiv rugaciunea.

O alta chestie care imi dau seama ca nu o simt suficient de bine sun cererile de lauda si multumire de genul "deschide-mi gura mea si lumineaza mi sufletul casa te laud".
In clipa aia realizez ca nu am deloc ganduri de lauda catre Dumnezeu, desi stiu ca lauda vine in urma recunoasterii binefacerilor Sale.Bineinteles ca si aici ar functiona recunostinta fata de Hristos, care a fost darul nostru cel mai mare ,urmat apoi de darul Duhului.

As fi incantat sa aud experiente personale intr-un limbaj simplu, fara a ma trata nici ca pe un necunoscator cu generalitati, decat daca imi scapa mie ceva simplu.
As dori sa stiu daca e doar problema de vointa sau de confuzie si cum poate fi vindecata

Dragă Iustin, bine ai venit! Mă bucur să văd, după destul de multă vreme, că cineva ridică o problemă – duhovnicească – care chiar are a face cu specificul acestui forum.

Deși n-am înaintat mult pe calea rugăciunii, mă gândesc că e un lucru bun să ne împărtășim unii altora câte ceva din această experiență pe care orice creștin o are, într-o măsură mai mică ori mai mare.

Bine spui că timpul rugăciunii este... tot timpul ('rugați-vă neîncetat', cum spune Apostolul), însă e bine să avem și niște puncte fixe, un program duhovnicesc, mai ales dacă ne gândim că cei mai experimentați în rugăciune – călugării – au în toate o rânduială. Cum igiena personală ori exercițiile fizice le facem cu regularitate, la anumite ore ale zilei, la fel trebuie stabilită o oră și pentru programul duhovnicesc – fie la începutul zilei, fie la sfârșitul ei, ori, și mai bine, ambele – în funcție de momentul zilei în care poți avea mai multă liniște, ca nimic să nu te distragă.

Până să-ți formezi acea rutină va fi nevoie să persiști, să tragi de tine, să te lupți (oare e posibilă o viață duhovnicească fără luptă, fără efort?!) Trebuie să te ții de program chiar și atunci când nu ai chef, strădania în sine fiind capabilă uneori să te trezească din amorțire ori plictis. Dă mare atenție cuvintelor rugăciunii, pentru că numai înțelegându-le, vor putea să-ți intre la inimă. Iar pe cele care-ți vor atinge inima, le vei iubi și te vei îndrepta către ele cu dragoste, după o vreme.


Poți lua la rând rugăciunile așa cum sunt în cartea de rugăciuni, pentru rânduiala de dimineață, de seară, ori pentru alte ocazii. Sau, poate și mai bine, vezi care-ți mișcă mai mult inima și rostește-le mai mult pe acelea.

Fă, apoi, și rugăciuni pentru cei dragi, pentru prieteni și colegi... chiar și pentru dușmani – pentru cineva care ți-a făcut rău ori pe care pur și simplu nu-l ai la inimă. Folosește-te de propriile tale cuvinte, folosind rugăciunile pe care deja le-ai citit ca sursă de inspirație. Ori combinându-le, pur și simplu.

Și pentru că, într-adevăr, Hristos este în miezul tuturor preocupărilor duhovnicești, e foarte bine dacă te obișnuiești ca în fiecare zi, cca 15 minute să le dedici Rugăciunii lui Iisus. Ea va menține mereu o luminiță în inima ta, încălzind-o, atât pentru celelalte rugăciuni, cât și pe parcursul întregii zile – după ce te vei obișnui să o repeți cât mai des și cu luare-aminte.

La fel de important e ca din acest program duhovnicesc să nu lipsească citirile din Noul Testament – unii duhovnici recomandă două capitole zilnic. Și meditând la ceea ce am citit, ca totul să treacă prin minte și prin inimă.

Avem indicații clare în Biblie despre cum trebuie să ne rugăm chiar de la Cel căruia ar trebui sa ne rugăm.

Adică mi se pare normal să te rogi exact cum îți cere Dumnezeu, altfel nu faci decât să….

Vorbești singur,sau cu alți dumnezei sau sa te iluzionezi.

Rugăciunea este comunicarea cu Dumnezeu,deci practic tu te adresezi Lui.

Este un DIALOG!

Dacă doar lansăm cereri în mod egoist și cerințe sau ne rugăm unor intermedieri nu facem decât să “stricăm” o relație pe care vrem să o construim.

Pur și simplu fi sincer in acest DIALOG.

Eu am momente când mă cert pur și simplu cu Dumnezeu,dar totuși incerc sa mențin o relație vie.

Să fiu eu însumi cu El!

Degeaba ii recit texte prefabricate, că nu are nevoie de “laude” gratuite și fără esență.

Avem mai jos doua indicații extrem de clare date de Iisus:

1.Trebuie să ne rugăm TATĂLUI!

Așa cum a spus și în rugăciunea TATĂL NOSTRU.


Matei 6:6 VDC
[6] Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.

2.Cantitate nu înseamnă calitate,deci degeaba bagi 16 acatiste,care probabil nici nu îl includ pe TATĂL in ele.

Matei 6:7 VDC
[7] Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați.

Daca alunecăm in rugăciunile omenești care sunt doar gură și buze.

Rugăciuni din frică.

Isaia 29:13 VDC
[13] Domnul zice: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Mine și frica pe care o are de Mine nu este decât o învățătură de datină omenească.

Sunt totuși și niște condiții pentru a putea fi “auzit”,

Prima este să fie chemat NUMELE LUI /HASHEM!


2 Cronici 7:14 VDC
[14] dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și-i voi tămădui țara.

Cred ca e putin mai greu doar prin vointa, dar deocamdata asa mai reusesc si eu, ca daca ar fi dupa chef, efectiv nu as simti tragere de inima, totul plecand de la o lipsa de sens,lipsa unei voci (fie si rationale) care sa vorbeasca in interiorul meu, de la acel ceva pozitiv care face ca credinta sa fie mereu in tine , si care as numi-o "har" .Uneori incerc sa il mai inlocuiesc cu gandul la Hristos, ca ma rog in Numele Lui, si aceasta mai imi da sens, in ideea ca rugaciunea in Hristos e mai mult decat rugaciunea simpla (de exemplu a evreilor),caci e ca si rugaciunea catre Tatal.

Nu e garantat ca daca ai inteles ceva ai inteles deplin si iti intra in inima, dar e garantat ca dacxa nu esti atent la ce citesti ,degeaba te rogi. Referitor la ce intelegi partial ,de exemplu citesc "ĂŻti multumesc ca nu am cazut in nici un pacat in acesta noapte"si ma gandesc ca la mine nu se aplica,ceea ce diminueaza din cerere, pana ce am revelatia de exemplu ca ar fi putut sa nu ma fi rugat de loc, coplesit de vreun pacat,si atunci rugaciunea are sens.

Buna idee, ma bucur ca am intrebat pe forum

– Daa, si asta m-ar putea ajuta,uneori prea o transform intr-o lupta personala , sau selectez un numar restrans de oameni

Rugaciunea cu cuvintele mele e cea mai placuta dar si cea mai riscanta, ca atunci se ratacesc si ganduri de ale mele in ea,si nu simt fiorul, ci doar ca si cum as vorbi eu singur admirandu-ma,asa cum multora ne place sa ne auzim. E foarte greu sa fii duhovnicesc cu cuvintele tale, ca ai tendinta de a strecura opiniile tale , si nu ce probabil merita cu adevarat , asemanantor cu ce e scris. Totusi uneori functioneaza si reusesti sa fii mai apropae de caracteristicile unei rugaciuni adevarate.
Oricum ,fara imboldul interior al rugaciunii ,fara incordarea si simtirea nevoii de ajutorul lui Dumnezeu, nici rugaciunea citita nu ar fi posibila.
Cel mai bine ma simt cand intalnesc cuvinte sincere care rimeaza cu starea mea de neputinta ""vindeca neputintele noastre ..."

Asta la mine nu e cu program , e rara dar spontana, cand nu mai stiu ce sa zic in cursul zilei sau in alte situatii grele pe asta o zic. caci exprima starea de neputinta ,dar si nadejdea si recunoasterea sperantei in Hristos.

Am inceput la recomandarea ta sa fac si asta,iarasi o idee buna, pentru ca la mine era o saturatie de NT ,deoarece l-am citit de zeci de ori, si intru intr-un fel de tocire a sentimentelor cand citesc. Dar intradevar pentru mine Cuvantul este cea mai puternica legatura cu Dumnezeu prin Fiul

Deci sa inteleg ca tu nu folosesti deloc rugaciuni scrise ? Ci doar cele din interiorul tau?
Asta nu te duce la un fel de auto-saturare de tine, si la pierderea increderii?
As fi foarte curios ,poate undeva in privat daca e prea intim sa spui cam cum arata un astfel de dialog la tine?
Si eu zic ce cred in momentul acela ,dar cand compar cu cele scrise ,vad cat de egocentrist am fost .,si departe de obiectivele mantuirii.
Lauda lui Dumnezeu eu tanjesc dupa aceasta stare, caci chiar daca o citesc nu simt mereu fiorul ca si cum chiar as lauda, si mi se pare ca pentru aceasta Dumnezeu ne a lasa binefacerile Sale , daca le vedem caci sunt peste tot, ca sa Il putem lauda din inima.
Hristos este cea mai mare binefacere pentru noi , si apoi harul Duhului Sfant, deci iata ,vorbim de 2 persoane ale dumnezeirii , care ni s-au dat , pentru a simti binefacerea si dragostea lui Dumnezeu

Simt nevoia să mai adaug ceva, și anume despre riscul unei interiorizări individualiste, al izolării "în lumea mea" lăuntrică. Modelul, în toate, este Hristos, Chipul după care am fost și noi făcuți. Știm din Evanghelii că obișnuia să se retragă uneori, pentru rugăciune și post, apoi venea din nou între oameni, față de care-Și manifesta dragostea, mila, purtarea de grijă.

Către o lucrare cumva similară trebuie să ne ducă și pe noi rugăciunea: să ne deschidă inima mai mult către semeni, să-i iubim mai curat, să fim mai receptivi la nevoile și durerile lor, să devenim mai îngăduitori cu slăbiciunile/păcatele lor. Să-i vedem mai în lumină, să descoperim chipul lui Hristos din fiecare.

În plus, să nu ne limităm doar la rugăciune, ci să dorim deplinătatea vieții duhovnicești. Cercetarea deasă a cugetului (în fiecare seară, ori cu prilejul rugăciunilor specifice), spovedania deasă la un duhovnic care chiar este preocupat de viața duhovnicească a fiilor săi duhovnicești, împărtășania, participarea la rugăciunile comune (mai ales Liturghia), pentru a ne afla în mărturisire comună cu frații noștri de credință – într-un cuvânt, o viață vie în Biserică.

Adăugând la asta și citirile din cărțile duhovnicești, treptat vom ajunge ca cea mai mare parte a timpului gândul nostru să se simtă tras către Dumnezeu. Acolo unde-ți este gândul îți este și inima, iar dacă inima e sus... acolo e toată ființa ta. Poate în felul ăsta vom ajunge cândva să și trăim ceea ce repetăm la Liturghie: "... toată viața noastră Lui Hristos Dumnezeu să o dăm!"

Toate astea vor aprinde cu siguranță inima pentru rugăciune, care ne va deveni ca aerul, nu vom mai putea trăi fără ea. De altfel, fără ea chiar suntem morți, fără să o știm, pentru că mortul nu are simțire, nu poate ști că e mort. Numai când înviezi poți constata – și plânge – cât de mort ai fost până atunci.

Am folosit orice tip de rugăciuni de-a lungul timpului din toate tradițiile spirituale,de la mantre la "Doamne Iisuse",chiar și cele islamice și din păcate și cele sataniste sau oculte.

Am folosit deasemenea și tehnici de autosugestie,de cerere către univers și vizualizare.

Nu are rost sa enumăr toate acum, fiindcă din ce am văzut am "gustat".

Încerc să mențin doar linia pur monoteistă momentan fiindcă restul sunt doar creaturi, chiar dacă sunt sfinți, îngeri, profeți etc.

De ce sa lucrezi cu îngeri,cu sfinți sau demoni când poți lucra direct cu Dumnezeu?

Așa că încerc să mențin doar o relație cu Dumnezeu,sa-L înțeleg, să mă predau voi LUI.

Și clar acest lucru cere și studiu.

Deasemenea nu vreau sa alunec in extremism, dogmatism,și alte forme de religiozitate.

Nu consider că Dumnezeu a creat vreo religie sau a cerut una.

Asta doar oamenii au făcut.

Toate conțin fragmente de adevăr și orice rugăciune dacă o trecem prin suflet poate sa ne ridice la nivelul lui Dumnezeu, indiferent de cum îl percepe fiecare.

Chiar daca am renunțat să divinizez creatura și să mă rog unor creaturi spirituale,nu înseamnă că nu le apreciez,studiez, învăț de la ele și nu văd divinitatea din ele.

Însă momentan perspectiva iudaismului este cea mai potrivită pentru o lume care crede in Dumnezeul lui Israel, însă o face preferențial,prin divinizarea lui Iisus.

@Seraphim7 Incerc sa imi inchipui cum te rogi totusi in preznet,si nu vad ce modele ti ai lua ,ca tu intr-un fel ai religia ta,adica gasesti putini dupa chipul tau .Probabil ca citesti psalmii caci aceia sunt inspirati intradevar si buni pentru toata lumea.
Sa ma rog de unul singur as fi foarte descurajat, ca dupa un timp ma satur de mine, chiar daca mi se pare ca vorbesc cu Dumnezeu.
Din fericire in Orotodoxie exista experienta atatora inaintea ta, si in loc sa impingi singur la caruta, doar stai sus si iti lasi condusa mantuirea de niste cai inaripati. Chiar suntem fericiti ortodocsii. Pentru ca gasesti o varietate de stari in rugaciunile preexistente: iti plangi neputinta , pacatul , trecerea vietii , ceri luminarea sufletului si constati ca aceea e in darul de a il lauda pe Dumnezeu. La fiecare rugaciune sigur exista cererea harului,Duhului,iluminarii, si iti arata limitele tale ca om. Iti iei putere de la crucea mantuitoare, faci filozofia nasterii Domnului din fecioara,ai de partea ta apostoli,prorocii VT, ingerii, mucenici ,un cor imens se roaga cu tine.

In seara asta desi o postare m-a ajutat direct cu aratarea bogatiei rugaciunii, alta m-a ajutat indirect cu expunerea singuratatii ca norma, ambele facandu ma sa apreciez ce avem prin darul sfintilor ce ne insotesc cu rugaciunile (scrise) ale lor.

Singurul inutil am fost eu ,care am preferat sa imi admir scrisul aici , in detrimentul rugaciunii.

Mda ce să zic, de parcă felul cum e administrată viața publică nu are legătură duhovnicească, dacă-ți trimiți ortodocșii în sclavie, să moară cu zile în lipsa unor facilități medicale, să-și piardă credința sau să treacă la catolici, protestanți, musulmani prin căsătorie în țările de adopție pt că în țară traiul mereu a fost mai prost decât dezvoltarea altor state nu e treabă duhovnicească, atunci teoretizatul pe alte teme e.

Nu-l poți înduhovnici pe altul – e o mare greșeală să-ți propui asta –, doar pe tine însuți te poți pregăti în așa fel încât Dumnezeu să poată revărsa harul Său în inima ta. Preocuparea de relele pe care ni le fac alții (reale ori închipuite) aduce mai ales tulburare, neliniște, chiar ură. Însă dacă ne gândim la relele care li se fac semenilor noștri, din iubire și milă față de ei avem, într-adevăr, datoria să le îndreptăm atât cât ne stă în putință.

...Însă avem topicuri consacrate pentru chestiunile astea.

Nici mie nu imi place teoretizarea ,dar uneori lucrurile sunt complicate,mai ales dupa ani intregi de trecut tot prin filtrul ratiunii. Prin ratiune poti ajunge insa la simplitate, daca ea se tine aproape de Hristos si de har.

Dar despre treburile cotidiene chiar am ceva de zis, pentru ca au locul lor foarte important. Mantuirea fara fapte nu se poate. Si tot ce ni se intampla in jur, de la politica pana la ultimul om din viata noastra are un sens. Chiar si viata Bisericii are in ea si lucruri concrete.
Iar sensul cel mare si important al vietii de zi cu zi, este sa ne pastram credinta si atitudinea crestina care este cautarea dragostei, in viata de zi cu zi. Adica sa fim acei luminatori ai lumii,in putinul in care am fost pusi.
Aceasta este o forta extraordinara care noi o avem si care poate misca oamenii din jurul nostru, poate chiar masele, si pentru care cei care se doresc puternici in sensul lumesc ar da bani grei pentru a o capata peste rand prin minciuni,manipulare,intoleranta si toate ce le aduce dorinta de putere.
Oamenii sunt dezorientati in jur,blazati , nedreptatiti, si cauta repere, si de aceea foamea de sfinti si de Hristos e mai mare ca oricand. Se implineste iarasi Cuvantul "ridicati ochii si vedeti ca holdele sunt albe,gata de seceris"
Acesta e efectul invers al instrainarii si secularizarii lumii ,al consumirismului si atotputernicei netului :lipsa iubirii, a sensului , foamea de sfinti dar nu sunt , adulmecarea lui Hristos chiar daca e negat aparent.
Trebuie numai sa deschizi baierele sufletului si sa fii mobilizator si darnic fata de altii , si sufletele acelea plapande si istovite cad ca secerate de flacara iubirii.

Deci da ,trebuie sa ne ocupam de lume,de lumea din jur, dar numai in echilibru,bunavointa,caldura si Hristos ,chiar si in cele mai practice si banale chestii,peste tot e loc de a arata credinta , prin aceasta parola simpla : bunavointa fata de toti

Văd că e o refacere exterioară fără precedent a zidurilor bisericești, dar Bisericile sunt mai goale față de anii 90, nu cumva dacă era o foame cum zici s-ar fi dublat nr de lăcașe de închinare și tot n-ar fi fost loc în ele indiferent de sezon, vremea de afară, probleme economice.

Oamneii tanjesc dupa iubire si dupa intelegere ,ar dori sa vada fapte de dragoste minunate asa cum numai in vechime erau, (sau mai sunt si acum izolate la necunoscuti) , ca sa isi redescopere puterea de a iubi .
Ei tanjesc dupa modele spirituale care inving lipsa de orizont a lumii secularizate ,si am observat la Biserica unde merg ca vin din ce in ce mai multi tineri datorita predicii ,care e foarte militanta si impotriva inrobirii noastre excesive de avalansa de tentatii a vietii moderne

Biserica ortodoxa nu atrage totusi lumea asa mult prin practica, si chiar prin explicare , dar prin nevoia de rugaciunea trebuie sa recunoastem ca da .De la smecheri pana la intelectuali,puternici dar si timizi , patroni si in special multi necajiti , acestia iau cu asalt locurile de inchinare, ca si ultima speranta a acestei vieti.
Pentru ca rugaciunea nici nu cere intelegerea slujbei Liturghiei, care eu de zeci de ani incerc sa o inteleg si tot mai descopar la ea, nici nu cere pariticiparea la ce nu cunosti si inca nu iti e clar, ci e vorbirea ta directa cu Dumnezeu ,in care sfintii din cer sau prezenti fizic sau prin duh, te ajuta sa iti poti modela rugaciunea catre cea dorita de Dumnezeu.
Cu alte cuvinte intri cu o nevoie acuta dar si o nestiinta mare, in curtea Bisericii , si iesi luminat de soborul vazut (caci si prezenta celorlalti conteaza) si cel nevazut al sfinteniei care canta ca un cor.
Da ,intelectual imi e e greu si mie sa fiu atras, ca am nevoie de clarificari si intelegere , dar daca apuc si ies din casa, niciodata nu regret apoi.

Cand ma apuc sa citesc mi se par foarte de folos rugaciunile caci spun exact ce m as fi gandit si eu ca imi lipseste dar nu stiam cum sa o spun.

Spre deosebire,cand zic din miintea mea, repet poate aceea rugaciune a inimii si in rest unele lucruri mai arzatoare din mine , dar tot din domeniul duhoovnicesc, gen ajutor pentru neputinta interioara, ajutor pentru cineva bolnav dar fara sa cer doar minuni,ajutor pentru iesirea din pacat, o picatura din har caci daca l am avea pe acesta ar disparfe toata nedumerirea noastra si pustiul sufletesc si mental.

Dar in general imi e greu sa ma apuc sa citesc mi se pare oarecum fad, ca nu oprea vine din inima mea, fac compromisuri ,ma iau cu altele . Desi stiu ca daca m as apuca imediat mi ar place ce as citi. deci cred ca am simptome tipice de lene, sau de dezorientare.Si in general imi pun speranta ca rugaciunea ar trebui sa se uneasca cu spiritul nostru , sa fie si o iimplicare a gandurilor noastre ca sa fie intradevar ceva care sa ne pasioneze

In general incerc sa tin seama si de mine ca sa nu fiu doar un cititor , si mai ales sa inteleg pe sfinti cum s-au rugat ,caci cuvintele lor chiar sunt har,caci se vede ca de greu se obtin.

De regula sfaturile primite te ajuta putin, dar luptae tot cu tine. Am scris asta ca sa imi iau energia pentru o noua incercare ce vreau sa o fac :Ok nu imi vine sa citesc desi apreciez ce scriew in cartea de rugaciuni. Asa ca voi incerca sa imi rup acel timp,dar sa nu mai citesc , ci sa ma gandesc la ce as fi citit , sa vad ce loc ocupa in mintea mea, ce opozitii intampin.
Sper ca asa sa imi aducc cu adevarat rugaciunea in minte, caci e trist pe de o parte sa cred, dar pe de alta parte sa nu imi regasesc mintea.

O sa incerc sa comentez cateva pattern-uri care apar in rugaciuni ,care toti le folosim , caci nu cred ca sunt comentate undeva,dar multi din noi le simtim. Nu stiu exact utlitatea unui asemenea demers, poate de schimb de informatii


In cursul zilei datorita impietririi nu simtim,dar cand ne rugam simtim cat de mult gresim in viata noastra, si prin aceasta aratam ca nu in noi ne punem speranta curatirii de pacate,caci tot noi suntem aceia care pe parcursul zilei nu facem nimic in acest sens. Marturisim ca speranta noastra vine de la Mangaietorul ,cel trimis de Hristos , care e unica posibilitate de a ne curati, doar prin salasuirea lui in noi.
Nu singuri ne mantuim ,nici in mod automat , ci prin conlucrarea noastra cu El.
Dara fara El ,Duhul harului, nici macar nu putem pune inceput dorintei noastre de curatire

Recunoasterea neputintei ma face sa ma simt sincer si relaxat, pentru ca recnosc ca principala mea stare ,neputinta . Si atunci inseamna ca,chiar si in neputinta de a face ceva ,Dumnezeu te poate ajuta,deci rugaciunea are sens.


Cerera de iertare a pacatelor trebuie sa fie continua pentru ca si indiferenta noastra e continua, si indiferent cat ne am ruga,reluam iar si iar aceleasi pacate.
Am sti ca am scapat de unele ,doar daca viata noastra s-ar schimba radical si nu le am mai face


Sunt multe alte lucruri asemenea care desi mereu repetate, si parand mereu acelasi , adesea dezvaluie noi intelesuri si noi stari de spirit.

Nu cred ca a facut cineva analiza rugaciunilor in afara de Tatal Nostru despre care mai multi Sfinti parinti au scris.
Asa ca daca e un demers util, sigur zilele viitoare imi va veni daca sa continui sau nu.

Dar macar pe mine sa ma ajute ca de la minte rugaciunea sa coboare si la buze si in final la inima

Interesante meditațiile la rugăciuni pe care le-ai început. Ne ajută să ieșim din rutină, aprofundând, gândind cuvintele rugăciunii dintr-o perspectivă proprie – a ta, aici.

Ca să fie și mai interesant, iată un comentariu – la această rugăciune începătoare, dar și la altele – pe care l-am găsit în Catehismul Ortodox "Viu este Dumnezeu" apărut la Editura Harisma în 1992 și reeditat de Episcopia Alba Iuliei: https://archive.org/details/ViuEsteD.../n475/mode/2up

Ma bucur mult atunci ca am scris pentru ca am avut ocazia sa primesc linkul acela de la tine,si chiar aveam nevoie sa stiu daca exista asa ceva ,adica o oarecare intrare in detaliile rugaciunii , sau s-au primit asa de-a lungul veacurilor.

rugaciunea de dimineata si amintirea pacatului
 

Acestea sunt unele extrase din rugăciunea de dimineața referitoare la păcat si comentate. Dar mai sunt și alte teme precum lauda angajamentul care sper ulterior sa le comentez daca simt nevoia.
Sunt ideile care le simt eu cand ma rog, asa ca nefiind prea mare filozofie, le puteti comenta si voi

Doamne, curateste pacatele noastre.
A curati e mai mult decat a ierta. A ierta inseamna ca ai facut ceva rau, dar nu te asigura ca pe viitor vei face bine. Pe cand a curati inseamna a scapa de viciu insusi, nu doar a ierta ce a fost rau, ci si a nu mai face raul de acum inainte.

Stapane, iarta faradelegile noastre.
Invocarea iertarii este esentiala, dar nu suficienta. Ea trebuie insotita de curatire si de transformare interioara.

Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Asta este printre cele mai favorite si confortabile. A recunoaste neputinta e mai usor decat a recunoaste pacatul.

Nu Te-ai maniat pe mine, lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut pentru faradelegile mele.
In afara de invocarea iertarii si curatirii, este si multumirea ca macar nu am fost pierdut. A fi pierdut e mai mult decat a fi pedepsit, caci cel pedepsit trage speranta ca dupa pedeapsa Dumnezeu il va curata, dar cel pierdut pana si speranta o pierde.

Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi. Ci cu frica sa strigam.
E interesant ca descoperirea faptelor ne duce cu gandul ca ele sunt rele, desi ar putea fi si bune, adica s-ar putea descoperi fapte bune noi. Aici se vede cum intervine constiinta noastra si recunoaste ca ceea ce se va descoperi ne provoaca teama.

M-ai invrednicit pe mine, pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in casa Ta.
Aici nu am nimic de clarificat, caci de fiecare data cand rugaciunea recunoaste ca sunt pacatos, simt ca rimeaza cu starea mea de spirit. Recunoasterea starii de pacat creeaza contrastul cu sfintenia casei Sale, dar si da incredere, caci chiar si in starea de pacat, Dumnezeu ne asteapta la spitalul Sau pentru vindecare.

Ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau.
Similar, asigura contrastul dintre starea mea de pacat si indrazneala de a lauda, dar introduce si avertizarea osandei, ca sa arate ca intr-adevar e o indrazneala a veni in fata lui Dumnezeu necurat, si ca aceasta nu se poate face fara mantaua pocaintei.

Curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta.
Adaugarea ca „niciodata n-am facut bine inaintea Ta” e de ajutor pentru a sublinia neputinta noastra si a vedea realitatea, caci chiar daca credem ca am mai facut mici eforturi, totusi niciodata n-am ajuns la bine cu adevarat, mai ales cand ne-am bazat pe noi insine. Si chiar de am fi pe drumul sfinteniei, aceasta vine cu o si mai mare luciditate si smerenie, si oricat ar face de bine cel imbunatatit, are luciditatea sa constate ca e departe de desavarsirea ceruta de Dumnezeu.

Izbaveste-ma deci de cel viclean.
Adera la ideea ca curatirea noastra apartine tot lui Dumnezeu, dar in plus adauga si cat de mica e sansa noastra de a scapa de pacat, caci nu avem de luptat doar cu noi insine, mai ales impotriva celui viclean, care e puternic.

Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca.
Deoarece patima cere tot mai mult si mai mult de la noi, asocierea cu „sporirea” ne ajuta sa o identificam ca pe acea forta care ajunge sa stapaneasca complet sufletul si gandurile noastre. De asemenea, lucrurile lumesti, printr-un tip similar de acaparare, pot pune la fel stapanire pe noi.

Am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului.
Aici imi e mai greu de acceptat, pentru ca si in timpul serii si in timpul viselor nu mi se pare deloc ca n-am pacatuit. Mintea mea e constienta de toate deviatiile pe care le-am facut chiar si in acest interval scurt. Mi se pare mai degraba ca se refera la cei care nu au cazut, adica la sfinti. Dar ca sa se arate ca nu e asa simplu, se zice doar „fara ispita”, nu „fara cadere”. Iar ispita vine la oricine, si la cei pacatosi, si la cei sfinti. Un atenuator ar mai fi cuvantul „toata”, care ar putea insemna o situatie mai grea la prima vedere, dar cred ca inseamna mai ales faptul ca daca acum ma rog, inseamna ca macar n-am cazut in deznadejde.

rugaciunea de dimineata si amintirea pacatului
 

Doamne, curateste pacatele noastre.
A curati e mai mult decat a ierta. A ierta inseamna ca ai facut ceva rau, dar nu te asigura ca pe viitor vei face bine. Pe cand a curati inseamna a scapa de viciu insusi, nu doar a ierta ce a fost rau, ci si a nu mai face raul de acum inainte.

Stapane, iarta faradelegile noastre.
Invocarea iertarii este esentiala, dar nu suficienta. Ea trebuie insotita de curatire si de transformare interioara.

Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Asta este printre cele mai favorite si confortabile. A recunoaste neputinta e mai usor decat a recunoaste pacatul.

Nu Te-ai maniat pe mine, lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut pentru faradelegile mele.
In afara de invocarea iertarii si curatirii, este si multumirea ca macar nu am fost pierdut. A fi pierdut e mai mult decat a fi pedepsit, caci cel pedepsit trage speranta ca dupa pedeapsa Dumnezeu il va curata, dar cel pierdut pana si speranta o pierde.

Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi. Ci cu frica sa strigam.
E interesant ca descoperirea faptelor ne duce cu gandul ca ele sunt rele, desi ar putea fi si bune, adica s-ar putea descoperi fapte bune noi. Aici se vede cum intervine constiinta noastra si recunoaste ca ceea ce se va descoperi ne provoaca teama.

M-ai invrednicit pe mine, pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in casa Ta.
Aici nu am nimic de clarificat, caci de fiecare data cand rugaciunea recunoaste ca sunt pacatos, simt ca rimeaza cu starea mea de spirit. Recunoasterea starii de pacat creeaza contrastul cu sfintenia casei Sale, dar si da incredere, caci chiar si in starea de pacat, Dumnezeu ne asteapta la spitalul Sau pentru vindecare.

Ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau.
Similar, asigura contrastul dintre starea mea de pacat si indrazneala de a lauda, dar introduce si avertizarea osandei, ca sa arate ca intr-adevar e o indrazneala a veni in fata lui Dumnezeu necurat, si ca aceasta nu se poate face fara mantaua pocaintei.

Curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta.
Adaugarea ca „niciodata n-am facut bine inaintea Ta” e de ajutor pentru a sublinia neputinta noastra si a vedea realitatea, caci chiar daca credem ca am mai facut mici eforturi, totusi niciodata n-am ajuns la bine cu adevarat, mai ales cand ne-am bazat pe noi insine. Si chiar de am fi pe drumul sfinteniei, aceasta vine cu o si mai mare luciditate si smerenie, si oricat ar face de bine cel imbunatatit, are luciditatea sa constate ca e departe de desavarsirea ceruta de Dumnezeu.

Izbaveste-ma deci de cel viclean.
Adera la ideea ca curatirea noastra apartine tot lui Dumnezeu, dar in plus adauga si cat de mica e sansa noastra de a scapa de pacat, caci nu avem de luptat doar cu noi insine, mai ales impotriva celui viclean, care e puternic.
Acestea sunt unele extrase din rugaciunea de dimineaČta referitoare la pacat si comentate. Dar mai sunt si alte teme precum lauda angajamentul care sper ulterior sa le comentez daca simt nevoia.
Sunt ideile care le simt eu cand ma rog, asa ca nefiind prea mare filozofie, le puteti comenta si voi

Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca.
Deoarece patima cere tot mai mult si mai mult de la noi, asocierea cu „sporirea” ne ajuta sa o identificam ca pe acea forta care ajunge sa stapaneasca complet sufletul si gandurile noastre. De asemenea, lucrurile lumesti, printr-un tip similar de acaparare, pot pune la fel stapanire pe noi.

Am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului.
Aici imi e mai greu de acceptat, pentru ca si in timpul serii si in timpul viselor nu mi se pare deloc ca n-am pacatuit. Mintea mea e constienta de toate deviatiile pe care le-am facut chiar si in acest interval scurt. Mi se pare mai degraba ca se refera la cei care nu au cazut, adica la sfinti. Dar ca sa se arate ca nu e asa simplu, se zice doar „fara ispita”, nu „fara cadere”. Iar ispita vine la oricine, si la cei pacatosi, si la cei sfinti. Un atenuator ar mai fi cuvantul „toata”, care ar putea insemna o situatie mai grea la prima vedere, dar cred ca inseamna mai ales faptul ca daca acum ma rog, inseamna ca macar n-am cazut in deznadejde.

Foarte frumoasa analiza. Apreciez mult ^-).

As face o mica adăugire si anume Si intru deznădăjduire zăcând eu m-ai ridicat, ca sa manec si sa slăvesc Puterea Ta:

Acest lucru reflecta iubirea lui Dumnezeu ca cel ce odinioară zăcea intru deznadajduire, sa lase sufletul sau sa fie insuflat de Duhul Sfant, ca sa se întoarca omul la Dumnezeu, la începutul zilei si sa nu mai deznadajduiasca. Căci asa cum ziua începe cu un răsărit, sa răsară si in mintea celuia ce odinioară a deznădăjduit sau pentru moment a "zăcut în deznadajduire", încrederea în Bunul Dumnezeu, si in Sfintii Apostoli si Sfintii Ingeri.

Ce am mai experimentat ultima vreme refertor la rugaciune:

-Am citit ca rugaciunea rostita fara sa intelegi cu mintea ce citesti ,sa aiba ecou in tine cuvintele , e doar respiratie in aer

-De asemenea ca asta ar fi doar faza a 2 a intelegerea, inainte de faza 3,rugaciunea continua sau rugaciunea coborata in inima,(care nu se limiteaza doar la rugaciunea inimii,).
E un fel de faza cand ceri ce se zice in rugaciune cu adevarat lui Dumnezeu , nu doar reciti, cand cuviintele citite ale rugaciunii devin ale tale, si sentiimentele iau locul

Dar deocamdata as fi mutumit si cu faza 2,intelegerea,ca eu oricum nu pot doar sa rostesc.

-Iar cand se zice ca rugaciunea tre sa fie scurta ,cred ca atunci se refera la rugaciunea personala ,adica cu cuvintele tale,nu citita

"Cand va rugati sa nu spuneti multe cuvintte ca paganii,care cred ca daca vor spune multe vor fi ascultati"

Deci e buna si rugaciunea cu cuvintele tale (foarte greu am gasit informatia asta ,desi era de asteptat) .

Dar rugaciiunea personala ar fi ideal sa semene cu ce se cere in rugaciunile citite,adica sa ai acelasi tip de cereri.

Adica cereri generale, nu cele prea particuare si de folos imediat.
Cereri catre bunuri si foloase duhvnicesti ,nu neaprat catre solutii care crezi in mintea ta ca ar rezolva

Nu cer liniste pentru framantarile mele de exemplu, ci cer harul, recunoscandu-mi neputinta, si atunci va veni ca efect secundar si linistea

Am selectat ce m-a marcat in vreun fel ,dar asta nu inseamna ca am reusit sa si aplic de acum, doar m-am gandit ca ar fi util si pentru altii, si ca pare o cale care tine cont de vocea ta interioara.

Undeva scriai ca rugăciunea trebuie să ne însoțească peste tot iar spovedania doar ocazional.

Dacă tot vorbești de ce ai mai descoperit, eu unul de ceva vreme am descoperit ca nu numai rugăciunea dar aducerea aminte și vorbitul des și repetitiv despre păcatele personale este esențială în îmbunătățirea duhovniceasca.

Femeile în mod special au această veleitate de a vorbi deschis despre problemele lor chiar și străinilor ocazionali întâlniți oriunde..au un dar SPECIAL de a scăpa de apăsarea care o produc greșelile facute( păcatele)

Ca urmare…și spovedirea trebuie să fie un proces continuu chiar și după necesară spovedire la duhovnic.

Gand la gand, si eu sunt tot mai convins de asta.

Am avut o perioada in care m-am concentrat pe un pacat mai mare,si eliberat orecum de el nu reuseamm sa imi mai vad pacatele , spre groaza mea. ma simteam oarecum ca si cum nuu mai am si m-am speriat.

Caci daca ceva m-a ajutat in lungul drum al pacatului,singur constinta pacatoseniei si neiubirii mele de oameni m-a ajutat.

Si daca tot vorbim de descooperiri , am incercat sa imi analizez ganduri si fapte marunte, sa imi aduc aminte de momentele dese din zi in care sunt constient pana la frica de pacatul meu , si sa capat cu adevarat convingerea ca pacatul e aproape in tot ce faci , daca iti tine gandul departe de Dumnezeu.

Pocainta si neputiinta sunt cele 2 imboldurii alle rugaciunii , si noi trebuie sa ne rugam chiar si pentru ele ca sa le avem.

Ma rog Doamne sa imi aduci aminte de pacatele mele, si sa ma faci sa le inteleg pe cele pe care nu le stiu.

Si ca un bonus, pana si a nu fi suficieent de placut si proactiv catre cei din jur e un pacat. Deci chiar si numai absenta faptelor bune e un pacat.

Pentru ca celalalt nu asteapta sa ii livrezi starea ta de carcoteala si auto-frustrare, ci asteapta mereu sa fii la cote maxime de corectitudine si daruire, sa fii entuziast cum s-ar spune.

In general e recomandata rugaciunea citita ,compusa de altii.
Si explicatia e si simpla, lipsa harului, nu stim ce sa cerem. Incearca sa spui una cu cuvintele proprii ,si vei constata ca ceri lucruri neimportante, sau ca nu iti vin cuvintele mai deloc , sau ca nu ai curaj sa ceri lucruri directe care sa te ajute la mantuire.

De exemplu mie mi se pare ceva fabulos sa cer asa , cu cuvintele mele ,iertare pentru pacate sau sa cer har, deoarece mi se pare ca sunt lucruri asa inalte , incat nu as sti daca sunt in masura sa le cer, si daca eu ma facut vreun efort pentru a le obtine.

Si atunci cand vad ca sfintii in rugaciunile lor cer direct acestea , dar intr-o forma care sa nu para obraznica, ci mai degraba plecand de la neputinta noastra , atunci intradevar recunosc ca rugaciunile scrise sunt o calauza.


Dar ,ca orice om , am intalnit ultima vreme ,stari apasatoare,dileme,si tinand cont si de problemele care le am in a citi rugaciuni (nu detaliez aici) , cumva tot trebuia sa ma rog, si am vazut astfel si folosul rugaciunii personale ,cu cuvintele tale sa zicem.

Este aceiasi rugaciune care o face mama cand stie ca viata e nedreapta si copilul nu are ce manca a 2 a zi , cu putine cuvinte dar cu multa diperare si suferinta.

Si nu e o rugaciune doar in cuvinte , este un fel de tipat interior, un sentiment de cerere, de ajutor, care sparge granitele cuvantului . Si culmea , ca negasind cuvintele citite potrivite , isi creeaza totusi propriile cuvinte, deci nu e chiar muta, caci orice cuvant insotit de un sentiment puternic, chiar simplu , devine un cuvant cu har.

Cred ca aceste stari sunt o scoala care ne-o da Dumnezeu pentru a ne arata ca si rugaciunea citita, in momentele cand nu suntem intr-o situatie limita, trebuie cumva luata ca o cerere proprie. Nu numai inteleasa. dar si inteleasa pana la limita disperarii (si ma refer aici mai mult la rugaciunea de iertare a pacatelor)

Adica citesc seara si marturisesc ca am facut pacate, e chiar si o enumerare de pacate in rugaciunea de seara , (si incep sa fiu carcotas sa zic, :dar pe asta nu l-am facut azi") , dar nu le simt intreaga lor importanta.

Numai daca meditezi mai mult la pacatele tale , incewpi sa le simti ,macar asa in masura rationala .(eu de exemplu asociez orice departare de Dumnezeu, chiar inofensiva, chiar daca m-am uitat la stiri ca un refugiu de cele spirituale , cu pacatul)

Si poate ca e apanajul celor care au facut-o rau de oaie, care au cazut rau, sa simta mai puternic pocainta, Dumnezeu ofera o compensatie in toate, ofera mai mult regret la un pacat evident, ca sa fie mai usoara rugaciunea , si sa se indure de acela.

Dar cei care considera ca au pacatuit mai putin , si nu prea isi gasesc pacatele, aceea ar trebui nu sa le faca,Doamne fereste , ci sa mediteze ca orice poate fi considerat pacat daca gandul tau nu e la Dumnezeu, adica sa fie mai aspri cu faptele lor.

Concluzia ar fi ca rugaciunea in vorbele altora e buna negresit, dar trebuie sa devina rugaciune proprie, ca si cum te ai ruga noaptea in padure, nu sa ramai in confortul camerei tale de unde sa o citesti detasat.

Draga Dumitru, in primul rand La Multi Ani, in cazul in care asta-i numele tau adevarat:

Cand avem dileme de genul asta cel mai la indemana este sa revizitam ce este scris:
Hristos cand ne povatuieste sa ne rugam asa cum stim mai bine nu ne avertizeaza ca este musai necesar sa avem harul asupra noastra.

Dumnezeu cu Sfintii Sai stie dinainte de ce avem nevoie. Este necesar si suficient, zic eu din ce am observat sa ai doar avantul sincer cu durere in suflet și amărăciune spre Dumnezeu, sa intinzi mainile spre El, sa ceri ajutor.

Nu ni se spune: Cere-ti intr-un anumit fel, după o FORMULA MAGICA, si vi se va da, ci doar cereti cu sinceritate si manati de nevoie, iar nevoia in timpul vietii noastre in aceasta imparatie pamanteana nu inceteaza sa se manifeste...Asta o stim cu toții.
În caz contrar zic eu, dam in idiotisme gen Harry Poterisme, cu descântece și baghete magice.