Despre natură divină a evreului răstignit.
 

Indubitabil au fost foarte multe controverse legate de acest subiect, multe păreri și opinii, unele dozate corespunzător cu substanță coerentă și altele ce au părăsit sfera ratiunii sau chiar nascute pe tărâmul fantasmagoric, variabil au conturat imaginea divină a salvatorului. O imagine destul de impresionantă ce poate stârni invidia multor personaje din universul benzilor desenate, probabil și admirația, însă un lucru e cert, clar descurajarea oricărui individ care si-ar putea închipui ca ar putea juca un rol mesianic, oricât de mic intr-o lume atât de mare. Cu predilecție, un mesaj servit de religie afirmat clar și răspicat:"stați în banca voastră eroilor că Biserica e aici stăpâna pe situație!".

Și e stăpâna, dar în sensul iluzoriu pentru ca în momentul în care începi sa pui cap la cap afirmațiile concepute să ofere stabilitate doctrinei efesene se strivește sub puterea rațiunii. Efes, anul 431, mulți episcopi se întrunesc îngrijorați de ce efecte ar putea avea asupra religie romane scrierile și discursurile patriarhului Nestorie despre natura salvatorului. Nestorie susținea ca Isus a fost doar un templu pentru divinitate, și făcea o distincție clară între omul Isus și Dumnezeu. În concepția lui, divinitatea avea forma spirituală, adică era duh și doar se "odihnea", locuia în evreu și nu era unita cu natura jidanului.
Mai pe românește, pe cruce a murit un om, nu Dumnezeu pentru ca divinitatea e de natură spirituală, și implicit nemuritoare.

Are sens, nu? O construcție logică și de bun simț zic eu, dar nu și pentru băieții ortodocși! Să vedem acum și contra oferta lor, că doar au câștigat lupta cu erezia, nu? :))) Acești băieți inspirați de Duhul Sfânt, care este Dumnezeu apropo, deci inclusiv în numele său regăsim definiția naturii sale, adică de duh, propun ca în Persoana lui Isus s-au unit natură umană cu cea divină, concret trupul și sângele s-au unit cu duhul, și prin aceasta unire rezulta un om care e Dumnezeu de fapt, e un pic mai special ca restul oamenilor pentru ca are natură divină.

Și dacă observați, ei îl contrazic inclusiv pe Isus care spune ca trupul și sângele nu pot moșteni împărăția cerurilor și trebuie sa te naști din duh:)), Isus mărturisește ca trupul și duhul sunt dușmani, inamici, unul contra altuia, contrar pentru băieții ortodocși care afirma ca trupul și duhul se iubesc și se unesc la infinit în ipostasul Dumnezeu-Cuvântul. Bun! Să zice că toate aceste formulări sunt adevărate, și omul Isus are natura divină, adică e Dumnezeu.

Și acum întrebarea de 10 punte!
Dacă este adevărat, atunci de ce a murit pe cruce? Dumnezeu nu poate să moară!
Și uite asa băieții ortodocși au câștigat lupta cu erezia dar au pierdut războiul cu rațiunea! :)

Nu stim exact in ce context a spus Iisus treaba asta, insa faptele savarsite de El, ne spun contrariul, faptul ca trupul este la fel de pretios vietii pe Pamant ca si duhul. In caz contrar nu ar fi vindecat puhoaie de oameni in momentul in care a primit instiintarea prin Duh din partea Tatalui Ceresc ca o poate face, sau ca s-a dechis "sezonul"pentru asa ceva. Pana atunci era, poate suprimata aceasta dorinta de a ajuta trupurile bolnave, decedate, ciuntite, uscate, leprozate ale semenilor LUI.
Ce ALT MOTIV ar mai fi fost pentru aceste vindecari in masa a nevoiasilor daca trupul nu ar fi fost "Templul lui Dumnezeu Tatal""

In rest, toate ipotezele si versiunile mentionate de tine sunt din domeniul NECUNOSCUTULUI sau cum spun ezotericii, UNKNOWABLE, cunostinte imposibil de accesat in conditiile energiei personale limitate de care dispunem. Putem sa scriem volume intregi despre asta dar de cunoscut prin CONOASTERE DIRECTA, PERSONALA, nu prea...
Nu zica ca este imposibil, dar este o chemare extrem de greu accesibila.

Oare poti tu sau oricine sa garantezi ca nu exista persoane pe Pamant care nu au cunoscut MOARTEA si traiesc de milenii?
NU!

Ca urmare mai tot ce tine de misterele biblice si altele este cam in coada de peste.

Avem in continuare foarte mult de studiat, DE TRAIT SI EXPERIMENTAT folosind AMPLU toate simturile: VAZUL( ochii larg deschisi), MIROSUL, AUZUL( ascultatul linistii misterioase), atingerea, si intelegerea legilor firesti Universale.

Viata, este absolut minunata si misterioasa , de aceea merita traita DIN PLIN, FIECARE CLIPA, fara sa o irosim degeaba precum "luptatorii pe keyboard":))

Trecând dincolo de modul ireverențios în care alegi să scrii despre Iisus Hristos (ai tu motivele tale, probabil), întrebarea ta m-a făcut să-mi reîmprospătez cunoștințele (de altfel sumare) despre sinoadele ecumenice.

Răspunsul la întrebarea ta l-a dat primul sinod care a urmat celui de la Efes (dintre cele recunoscute de Biserică), și anume cel de la Calcedon (451):
În timp ce tu ai presupus că cele două firi s-ar fi unit (contopit), învățătura ortodoxă spune că ele au rămas distincte în persoana unică a lui Hristos. Prin urmare, pe Cruce a murit ceea ce era palpabil, fizic, trup (cu tot cu suflet): Omul Hristos. Am menționat și sufletul, pentru că și acesta este omenesc, legat de trup (omul având o natură psiho-somatică), nefiind înlocuit de firea dumnezeiască în persoana lui Hristos.

Cred că e de prisos să mai adaug că modul în care se realizează unirea într-o persoană a celor două firi – omenească și dumnezeiască – scapă puterii noastre de înțelegere, intrând în zona tainei, care trebuie primită ca atare; sau respinsă – de cei care cred că posibilitatea de înțelegre a minții omenești este nelimitată.

P.S. În ce privește deducția pe care o faci cum că trupul și duhul ar fi realități antagonice, nu mi se pare că asta rezultă din afirmația Mântuitorului că trebuie să ne naștem din Duh ca să avem parte de cele de sus, de Împărăție. Nu e vorba de antagonism, ci de ierarhie, trupul și sângele fiind "de jos", trag către pământ; Duhul fiind de la Dumnezeu, trage în sus. Nașterea din nou, în Duh, presupune convertirea "trupului și sângelui", îmbrăcarea în Duh, nu anihilarea. Omul de carne devine om duhovnicesc prin nașterea din nou, se îmbracă în "haina de nuntă" care-i face posibilă intrarea la Nunta Cerească.

Bălării filozofice! Nu pot sa le cataloghez altfel!
Pe cruce a murit doar firea umană, cea divină a trăit:))))
Erori mari de logică, monumentale.
Deci dumneavoastră preferați sa credeți bălăriile astea cu naturile unite în detrimentul cuvintelor lui Isus, care spune foarte clar că este templu al unei ființe divine pe care o numește Tată.
"Tatăl care locuiește în mine..." citatul e din evanghelie.
Săracul Nestorie, măcar el chiar înțelegea ce citea.

Iată citatul complet:

„Nu crezi că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun, nu le spun de la Mine, ci Tatăl, care locuiește în Mine, Acela face lucrările Lui.”
(Ioan 14,10)

Prin urmare, nu spune doar că Tatăl locuiește în El, ci și că El locuiește în Tatăl, într-un discurs profund care arată ceea ce Biserica avea să definească mai târziu drept "consubstanțialitate" și lucrarea comună a Tatălui și a Fiului pentru mântuirea lumii.

Dacă din fragmentul dat de tine ar trebui să înțelegem că Iisus este un om care crede că în sine locuiește Dumnezeu (Tatăl), cum am înțelege afirmația că și El locuiește în Tatăl? Prin reciprocitate, sunt două Persoane care Se locuiesc una pe cealaltă – lucru imposibil de înțeles la modul obiectiv și omenesc. E vorba de Subiecte la modul absolut, care pot să-și fie interioare unul altuia – în Duhul Sfânt, cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi.

Este într-adevăr și filozofie aici, de nivel înalt, căci cu asta se ocupau Părinții Bisericii în vremea aceea, aprofundând înțelegerea problemelor de credință de la un sinod la altul, pe măsură ce apăreau noi provocări cărora trebuiau să le răspundă.

Cred că Nestorie a fost frământat de problematica raportului dintre dumnezeirea și omenitatea lui Iisus, o chestiune foarte greu de înțeles și de explicat, iar explicația lui i-a ajutat pe cei de la Calcedon să urce o treaptă mai sus spre înțelegerea persoanelor Sfintei Treimi, respectiv a relației dintre acestea și umanitate în persoana lui Iisus Hristos. Dar, supusă analizei critice, teroia lui Nestorie conform căreia cele două firi – dumnezeiască și omenească – ar fi rămas separate în El nu avea în cele din urmă sens mântuitor, iar învierea lui Hristos nu ar fi putut însemna totodată și învierea întregii umanități. Numai unirea dintre Dumnezeu și Om așa cum s-a petrecut în El a putut face ca învierea Lui să devină și învierea noastră.

Ce bine ca azi sunt mai liber și pot sta pe net. Sau mai bine zis sunt plictisit.


Asta cu el locuiește în Tatăl ai bagat-o de la tine. Subtil, frumos:))
E clar ca în primul vers este vorba de o comuniune între doua ființe cu naturi diferite, el ca om cu trupul se afla în spiritul Tatălui iar Tatăl ca spirit experimentează lumea fizică prin trupul lui. Și sunt multe versete unde Isus proclama ca este templu lui Dumnezeu și nu invers. Acum eu înțeleg ca pentru voi umilința ar fi prea mare ca să schimbați niște dogme de peste 1400 de ani, pe care le-ati proclamat ca mari revelații de-a lungul timpului. Dar prietene nu au sens!

Nu-i de la mine, dar e o greșeală care-mi aparține pentru că n-am verificat sursa – așa apare în traducerea Cornilescu. În traducerea ortodoxă este "Tatăl Care rămâne întru Mine"

N-ar fi o umilință în ce mă privește să recunosc adevărul, dacă el ar fi altul decât cel de care m-am atașat la un moment dat. Adevărul nu-mi aparține; eu sunt cel care dorește să-i aparțină, așa că-l voi urma oriunde îl voi recunoaște.
Am încercat să-ți explic, cu puțina mea pricepere, că ideile lui Nestorie au fost respinse pentru că nu serveau doctrinei mântuirii. Or, drumul unui creștin începe de la credința că Hristos a înviat și că prin asta ne mântuiește. Explicațiile teoretice pe care teologii le-au formulat ulterior trebuie să se potrivească cu această credință; iar dacă nu se potrivesc, înseamnă că nu sunt adevărate și sunt, prin urmare, condamnate.

De aceea, fără sens este teoria lui Nestorie, pentru că ea face din Hristos un om – deosebit, prin faptul că a fost o vreme "locuit" de Tatăl, care L-a și înviat, însă ce folos dacă noi nu putem deveni părtași învierii Sale?

Subiectul pe care l-ai deschis m-a provocat, mi-a făcut plăcere să meditez la această problematică un pic, dar mă tem să nu-l ducem în derizoriu, eu știindu-mă incapabil de a-l trata la înălțimea și profunzimea cuvenite. Au făcut-o mult mai bine decât putem noi să o facem teologii veacurilor IV=V și ar trebui ca măcar să citim cu atenție dezbaterile vremii înainte de a ne da cu părerea.

Cum nu puteți fi părtași la înviere? Vrei sa spui ca Tatăl nu poate să facă cu voi ce a făcut cu Isus, adică să vă invieze, să vă salveze? Și îți spun sincer, mă deranjează când faceți afirmații pe care nu le gândiți. Divinitatea omului Isus nu este relevanta pentru mântuirea omului, având în vedere ca Dumnezeu este atotputernic și nici sacrificiul său.
Și înainte sa-mi răspunzi gândește-te bine la ce ti-am spus!

Cred ca e vorba de credinta pana la urma, si cred ca e si un anumit har care l-a avut Biserica primara (care Orotodoxia o reprezinta acum in conceptii,poate nu si in atitudine),de a alege lucrurile corecte .Nu vorbesc lucruri prea abstracte, e evident ca un Dumnezeu care nu s-a facut deplin om,gustand si moartea, nu ne putea mantui prin Inviere. Nu S-a facut om pentru a gusta si El din viata pamanteasca, ci numai si numai pentru a ne mantui.
Totul vorbester despre asta, Vechiul Testament, apostolii , bucuria celor din piete,oameni simpli care dezbateau si aplaudau cand Iisus a fost declarat Dumnezeu si om de primul sinod,cel care a facut Crezul.
Erezile ce au urmat au fost asa de cusute cu ata alba ca acum sunt literalmente caraghioase, dar atunci nu. Acum este alta erezie la putere, interpretarea scripturii prin voia unor oameni, si apelul repetat la Scriptura cand vrei suflet si si la minte, cand tu de fapt tanjesti dupa iubire. Sunt partizanul logicii si al mintii pana in panzele albe, dar fara harul Bisericii primare a lui Hristos, Evanghelia e doar o lectura. Nu noi am hotarat asta,oamenii, ci El,Hristos, este Biserica Lui, El a vrut sa ne ajute prin harul atator frumoase descoperiri din primele secole.
Scuza ma ca nu am raspuns concret obiectiilor tale, dar te poti intreba, oare logica ta care se considera adevarata, pe ce se bazeaza? care este criteriul ei ultim? Cuvintele enuntate de tine care par logice si a celorlalti care par fortate? Doar noi insine suntem etalonul adevarului? vai de omul sarac si singur , daca nu ar fi existat harul lui Hristos, care e mai logic decat biata logica umana , si care face de ras inteleptii prin nebunia Crucii.
Ghici ghicitoare a fost Dumnezeu sau Om? Tu ce ai fi vrut sa fie, ce te ar fi arnjat mai mult sa fie?Ambele complet si deplin, spre moartea logicii matematice care e logica lui SAU, desi intelepciunea este in conjunctia SI

Îți dai seama la ce nivel intelectual sunt dacă eu credeam că încercările mele de mai sus au fost gândite. Dar să mă străduiesc mai mult, poate că n-am dat tot ce pot încă.

Tatăl poate face orice, desigur, inclusiv să ne învieze pe noi toți, în mod gratuit, fără ca noi să facem ceva. În cazul ăsta nici n-ar mai fi fost nevoie de jertfa lui Hristos. Totuși, nu o face, după cum vezi – toți murim. Pentru că n-ar avea sens, după cum a demonstrat primul om – Adam: Dumnezeu i-a dat viață veșnică, iar el a ales moartea. Cu siguranță noi nu suntem altfel decât Adam, n-am păstra multă vreme darul Tatălui. Ăsta este motivul pentru care El L-a trimis pe Fiul să se facă și om, pentru ca, unind în Sine toată omenirea, să o învieze, El fiind singurul Om desăvârșit, fără păcat, prin urmare care nu putea fi ținut de moarte.

Totodată, înviind, El restaurează firea umană, făcând-o capabilă de înviere – lucru accesibil fiecăruia dintre noi dacă ne antrenăm într-un proces care durează până la sfârșitul vieții noastre. Ca să avem parte de această restaurare și înviere, trebuie să punem început prin nașterea de la Duhul Sfânt, prin botez, apoi conlucrăm cu Acesta, străduindu-ne să ne unim tot mai mult cu Hristos. Mă tem însă că intrăm în lucruri prea adânci, și nu asta e ceea ce cauți.

Pentru creștin nimic nu are sens fără Hristos. Viața noastră începe cu El și se sfârșește cu El. Pentru că L-am crezut. I-am crezut pe acei martori oculari care au fost stupefiați văzându-l înviat. Suntem niște ciudați pentru lume, pentru cei care au o altă perspectivă, pentru că lucrul în care credem noi este absurd, incredibil, inexplicabil – mai presus de înțelegere. Și oare nu e normal să fie așa dacă e dumnezeiesc?

Din perspectiva simplistă în care abordezi credința noastră, Iisus ar fi fost un biet ratat, a cărui jertfă ar fi fost zadarnică, nefiind mântuitoare. La asta duce, de altfel, gândirea lui Nestorie. De-aia am spus că e bine să citim mai mult, că informația – cea de calitate – e la un clic distanță. Însă trebuie să ai apetență pentru filozofie, pentru că lucrurile sunt exprimate în astfel de termeni – iar adevăratul Nietzsche nu ducea lipsă de așa ceva.

P.S. Mă încearcă o senzație de zădărnicie, gândindu-mă că probabil încerc să-ți dezvălui niște chestiuni care nu te interesează ori poate chiar le disprețuiești. Ar avea sens să vorbim despre acest subiect numai dacă ai fi sincer interesat să înțelegi mai mult, să ne cunoști mai bine pe noi, creștinii. Altfel, mă voi opri aici, ca să nu mă fac vinovat de ceea ce Apostolul Pavel numea "certuri de cuvinte", spunându-ne să ne ferim de așa ceva.

Dumnezeu a gustat moartea? E ca și cum ai spune izvorul a secat. Mai e izvor? Și ce e îngrijorător, e ca am observat mulți teologi ortodocși care folosesc genul asta de exprimare. Te doare capul efectiv! Dar hai sa intram în filozofie analitică. Pornim de la o sintagmă veridica, tot ce e spiritual nu are moarte doar simț. Dacă spiritul nu poate experimenta moartea poate în schimb experimenta suferința, și deci inclusiv Dumnezeu care este spirit sau duh, pe cruce a simțit suferința omului Isus însă nu și moartea, pentru ca moartea este destinată ființelor fizice nu spirituale. Are sens? E destul de exhaustiv! Cine nu poate să înțeleagă, îi recomand să devină teolog! ;)) glumesc, dar sper în același timp. :)))))

Dumneavoastră ați catalogat situația divină a salvatorului ca fiind obligatorie nu eu, iar în ceea ce privește sacrificiul său tine evident de voința divină. Eu v-am atenționat să gândiți bine această locuțiune, să o analizati corespunzător și să observați corect orice abatere absurdă. Spun asta pentru că ea există, și este evidentă. Analogia e simplă!

Adam este cel blestemat, însă Adam nu moare imediat, el după ce este exilat trăiește în continuare, imbatranind până la deces. Adam în același timp este numit Fiul lui Dumnezeu(Luca 3:38). În schimb Isus care este numit Fiul lui Dumnezeu precum Adam are parte direct de acele blesteme pe care Adam trebuia sa le trăiască. Isus moare în locul lui Adam, devine părtaș la eșecul lui Adam însă prin moarte își revendică statutul față de Dumnezeu! Explicația fiind simplă, Isus nu schimba natura lui Adam ci voința lui, în timp ce Adam era demn în fața lui Dumnezeu, Isus este supus și își neagă propria voința. Deci, problema nu este divinitatea naturii umane ci voința ei dpdv al creatorului. Asta era explicația pe care o cautam, dar nu ați oferit-o!

Foarte buna ideea de aducere in discutie a interactiunii Iisus-Adam, la Coborarea in Iad a Mantuitorului si scoaterea cuplului Adam-Eva din Iad:

Eu unul asa vad discutiile care au avut lor intre cei trei:

Adam:

- Cum de ai reusit performanta de a ma depasi duhovniceste pe mine si sa ajungi pana in Iad de unde sa ne tragi de mana pe amandoi, ca doar si eu am fost Creat direct de Dumnezeu, direct din mainile Lui?

Iisus:

- Iti voi raspunde la fel cum le-am raspuns ucenicilor mei: Ïndrazniti, Eu am biruit lumea"(Ioan 16:33)
Tu ai trait 900 de ani neschimbat in hotararea ta, Adame, in algerea facuta de voi cu Eva, sa slujesti lumii pamantene care v-a atras mai mult. In schimb eu nascut din Duhul de Viata datatorul si din femeie, am ALES in Pustie sa ma debarasez de lume, de viata LUMEASCA si sa slujesc NUMAI TATALUI MEU, Dumnezeul nostru!
Si tu ai fi putut sa faci la fel, dar nu ai facut-o. Ai decis sa ramai in ale tale si astfel sa ajungi in Iad unde am venit Eu peste cateva milenii si te-am scos impreuna cu Eva a ta.
Cam asta-i treaba.

Adam:

Slava Tie Dumnezeul nostru, slava Tie!

Interesantă viziunea ta, cu iz protestant, încercând să extragi înțelesurile divine rezumându-te la Scriptură – deși aceasta nu a căzut din cer, ci a fost scrisă în primele veacuri creștine, de oameni ca cei care au avut păreri la primele sinoade ecumenice. Chiar și așa, calea simplă nu este neapărat și cea adevărată în cazul de față, pentru că deși Scriptura se explică prin ea însăși, asta înseamnă să o ai în vedere în totalitate, respectiv tot ceea ce s-a scris cu privire la Mesia-Mântuitorul începând cu Geneza, Profeți și apoi Noul Testament. Eu mărturisesc că n-am această cuprindere, motiv pentru care apelez la cunoscători – Sfinții Părinți și teologi. De la ei am înțeles de ce mântuirea e posibilă doar dacă Hristos este Dumnezeu; și am încercat să explic, însă cred că nu prea mi-a ieșit.

Dar dacă e să ne oprim la raționamentul tău, respectiv paralela pe care o faci între Adam și Iisus – între vechiul Adam și noul Adam, cum spune Biserica, respectiv fiul lui Dumnezeu creat și Fiul lui Dumnezeu din veci, necreat, după cum reiese din Evanghelia după Ioan –, consideri că Iisus a fost doar un om care prin smerenie a reparat păcatul neascultării făcut de Adam, iar prin asta ar fi salvat întreaga omenire? Dacă așa ar sta lucrurile și El "a murit moartea lui Adam", de a lui proprie cine avea să-l izbăvească? Cum poate un simplu om să-l scape de moarte nu doar pe un altul, ci chiar întreaga omenire? Ori poate consideri că ar trebui să înțelegem că smerenia lui Iisus a mișcat într-atât inima lui Dumnezeu-Tatăl, încât Acesta a iertat întreaga omenire și a decis să ne dea tuturor posibilitatea învierii? Dacă așa ar sta lucrurile, atunci într-adevăr, n-ar fi nevoie ca Hristos să aibă natură divină, iar Dumnezeu-Tatăl ar semăna mai curând cu un tiran capricios care s-a supărat pe întreaga omenire atunci când Adam nu L-a ascultat, pedepsind-o cu moartea veșnică. Cu o astfel de viziune asupra creștinismului, nihilismul lui Nietzsche pare a fi într-adevăr o opțiune mai preferabilă.

Însă viziunea ortodoxă este diferită, iar ea nu contrazice Scriptura, ci o interpretează, cum am mai spus, pornind de la mărturisirea Bisericii de la începuturile ei că Iisus n-a fost doar un profet, un om mai deosebit, ci Fiul lui Dumnezeu din veci, necreat, așa cum reiese din Evanghelia după Ioan și așa cum Îl mărturisește Petru. Biserica ortodoxă crede că neascultarea lui Adam este cea care a rupt legătura cu Dumnezeu, singurul care este Viu și prin împărtășirea de Care și Adam putea rămâne viu. Iar ca această legătură să poată fi restabilită, trebuia ca Cineva fără de păcat (sinonim cu moartea spirituală) să asume omenirea și să biruiască moartea de care "se îmbolnăvise". Acest Cineva este Iisus Hristos, singurul Om fără păcat întrucât este Dumnezeu. Niciun om, oricât de virtuos, n-ar fi putut fi fără păcat, pentru că acesta a devenit inerent firii umane de la Adam. Moartea trupească, consecință a ruperii legăturii harice, știrbirea relației cu Dumnezeu care s-a petrecut în Adam a făcut ca de atunci corpul omenesc să devină coruptibil, având nevoie de acolo înainte să se hrănească pentru a mai supraviețui un număr de ani.

P.S. Nu-i cazul să mi te adresezi cu dv. Ar trebui ca la rândul meu să fac la fel, iar dacă m-aș adresa cu "domnul Nietzsche"... mă tem că ar putea să-mi răspundă chiar originalul :)

Tu nu poti crede ca a murit Dumnezeu , pentru 3 zile ,pentru ca nu poti crede ca Hristos era si Om si Dumnezeu in acelasi timp. Deci cu firea uimana a murit, asa cum se moare ,asa cum murim si noi, fara nici o deosebire.
Ba mai mult ,S-a dus in iad, asa cum omul se va fi dus pana atunci. Crezi ca de la inceput S-a dus sa il biruie? Nu, s-a dus smerit.A coborat atat de jos ,incat si iadul s-a inspaimantat. La fel si cu omul . Dumnezeul nostru a coborat atat de jos pentru noi, incat nu mai avem nevoie de dovezi ,stim ca El este Dumnezeu.
Mintea nu pate face nimic singura fara har, caci fiecare poate zice ce vrea si nimeni nu stie cine are dreptate. Ca in turnul lui Babilon unde s-au amestecat limbile,fiecare vorbeste pe limba lui. Dar adevarul ne a venit prin har , prin Biserica,prin comuniunea cu Hristos.
Nu zic ortodoxa neaparat ca sa nu te revolti, ci prin aceea biserica dintre anul 0 si anul 1000 , care insa s-a pastrat pana in zilele noastre,

Iubirea: A trăi viața celuilalt.
 

Apropo de nestorianism, respectiv de cum poate fi înțeleasă întrepătrunderea divinității cu umanitatea în Iisus Hristos, poate meditația de mai jos ar putea fi de oarece folos:

Dacă vorbim despre o persoană a Dumnezeirii, despre care știm că e de necuprins, nelimitată, inepuizabilă, este limpede că, în relația cu o ființă limitată ca omul, acesta va fi cel cuprins, iar nu cel care cuprinde – nici cu mintea și nici cu inima – pe Cel dintâi. Dar chiar și în relația de iubire dintre doi oameni, persoane după chipul lui Dumnezeu, cunoașterea nu are sfârșit, pentru că nu doar persoana, ci însăși iubirea este inepuizabilă, motiv pentru care o considerăm de natură divină, dacă nu chiar Dumnezeu însuși, după cum spune evanghelistul Ioan (Ioan 4, 16).

Cunoașterea prin intermediul iubirii este diferită de cea rațională pentru că ea se face prin implicarea întregii ființe, a întregii vieți. Trăiești viața celuilalt, iar celălalt o trăiește pe a ta; prin împărtășire. Dacă vorbim de doi oameni, fiecare este atent la nevoile, durerile și dorurile celuilalt, îl ascultă și se transpune în viața lui.

Vorbind, el își deschide inima către cel care devine părtaș la viața lui, trăind împreună aceleași bucurii ori dureri. La rândul său, el însuși își va dezvălui tainițele inimii sale, iar pe măsură ce vor înainta în comunicare, ambii vor descoperi noi adâncimi. Și nu doar fiecare în celălalt, ci și fiecare în sine însuși va afla lucruri neștiute, neconștientizate ori care pur și simplu nu se născuseră încă. Iar procesul ăsta durează atâta vreme cât durează comunicarea dintre ei.

În ce privește relația de iubire cu Dumnezeu, a trăi viața Lui înseamnă mai întâi a asculta de Iisus, a încerca să cunoști și să împlinești cât mai bine poruncile și învățăturile Lui, după cum El însuși a spus: „Cine mă iubește păzește poruncile mele” (Ioan 14, 21).

Procedând în acest fel, treptat, treptat, dacă ajungem ca în toate să facem voia Lui, voia noastră personală I se va subordona, iar noi vom ajunge să trăim Viața Lui, să putem spune ca Sf. Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 20, 20). În felul acesta trecem de la chip la asemănare, de la pecetea chipului lui Hristos la a trăi efectiv viața Lui.

Trăind ceea ce ne-a poruncit, ajungem, de fapt, să trăim ceea ce El este, să experimentăm în propria noastră ființă viața Lui; să fim, adică, vii prin El, singurul înviat și singurul viu prin Sine însuși.

Pe de altă parte, El însuși și-a asumat înaintea noastră, din imensa Sa iubire dumnezeiască, viața noastră, a bietului om corupt prin păcat, și-a asumat păcatele noastre, condiția noastră decăzută, trăind viața noastră, în felul ăsta devenind om deplin, nu doar prin naștere, ci prin participare și asumare totală a condiției umane. Dumnezeu fiind, se înțelege că S-a smerit imens prin primirea nașterii ca om, dar, așa cum se întâmplă în orice relație de iubire, nu a încetat să fie ceea ce ontologic era deja, adică Persoană a Sfintei Treimi.

Sincer, nu am vrut sa-ti răspund, pentru că mă deranjează când cineva refuză să urmeze coordonate logice și încearcă cu disperare să impună o teorie falacioasă. Dar când vad ca încerci sa impui astfel de inepții atunci ma simt obligat!

Să presupunem că:
Natura umană e imbolnavita, coruptă de pacat, asa s-ar explica moartea. Ok! Fiul lui Dumnezeu indumnezeieste natura și o vindeca de "boala" moarte, și totuși el tot moare pe cruce. Și pe deasupra nu natura îndumnezeită înviaza, ci Tatăl îl înviaza după 3 zile.
Galateni 1:1

Natura îndumnezeită vindecata de "boala" moarte, inevitabil tot moare, iar de înviat este inviata de Duhul lui Dumnezeu, Tatăl.

Și exista și o declarație a omului înviat care îl numește pe Tatăl, Dumnezeul său și Dumnezeul vostru.

Ioan 20:17
Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.

Mai clar de atât? O ființă care este Dumnezeu, să-l numeasca Dumnezeul său și Dumnezeul vostru făcând o separare clară prin comparatia cu restul omenirii, e la mintea cocosului!

Pana la urma cum e? E pe deplin Dumnezeu și pe deplin om? Dumnezeu nu flamazeste, nu moare, nu are funcții fiziologice, e spirit! Omul este exact opusul! Bai da, chiar atât de greu ești de cap?! Se poate vorbi de doua ființe care au o comuniune între ele, da sigur, spiritul întreține relații cu simțurile trupului uman, asta da poate fi o teză religioasa! Da să spui că El ca om, și murea dar și nu murea, și flamanzea da și nu flamanzea, și respira dar și nu respira, și in cel mai bun caz în care vrei sa demonstrezi logic asemenea aberații ajungi la un semizeu, precum foarte bine a explicat un fost utilizator aici pe forum sub numele de mgtow4life!

Da n-ai cu cine sa vorbești ca ei o știu pe a lor și asa îndoctrinați nu au cum sa observe erorile. El rămâne Fiul lui Dumnezeu pentru ca este templul Tatălui, și a personalității sale pentru eternitate, nu e nevoie sa aduceți aceste aberații ca "dovezi" pentru ca el deja este exaltat conform textelor ca gloria lui Dumnezeu Tatăl. Ce nu e clar? Nu-mi mai răspunde ca știu, ignori tot ce am zis și iei de la capăt doctrina.

Eu nu vreau să mă lansez în interminabile "certuri de cuvinte" (2 Tim. 2, 14) care nu duc niciodată la ceva bun, mai ales cu un interlocutor care este un pahar plin, în care nu mai încape nimic. Dar cred că dacă nu ai scoate din context doar unele citate care par a-ți susține teoriile preconcepute și ai lua în considerare toate referirile biblice la Hristos, iar apoi ai căuta să vezi cum le-au înțeles primii teologi ai Bisericii, am putea ajunge la un punct de vedere mai apropiat.

Primii creștini și-au bătut capetele câteva secole până au ajuns să înțeleagă cum e cu dumnezeirea și omenitatea lui Hristos, cu Persoanele Sfintei Treimi, mântuirea și învierea, întorcând Biblia pe toate părțile, făcând conexiuni între profeții și învățătura lui Hristos. Tu, însă, nu poți depăși limitele înțelegerii lui Nestorie, în timp ce eu am crezut că reflecțiile pe care le-am postat mai înainte cu privire la o altă modalitate de cunoaștere, mai profundă decât cea rațională, poate ajuta la înțelegerea modului în care Dumnezeu se face părtaș firii umane, iar omul părtaș celei dumnezeiești.

Însă n-am scris neapărat pentru tine, ci pentru cei care pot citi cu inima.



P.S. Între timp am întreprins o scurtă cercetare și, dacă ești interesat, îți pot da câteva citate biblice care susțin ori sugerează dumnezeirea lui Iisus.

Faptul ca :

“ Primii creștini și-au bătut capetele câteva secole până au ajuns să înțeleagă cum e cu dumnezeirea și omenitatea lui Hristos, cu Persoanele Sfintei Treimi, mântuirea și învierea.

rămâne o mare nedumerire în subconștientul creștinului, mulți dintre noi care nu vom reușI sa înțelegem de ce Hristos nu a lăsat o legătură VIE și DIRECTĂ de comunicație cu EL, cu Dumnezeu, pentru a preveni fix problema confuziilor, a cărărilor greșite, MAI ALES a păreristilor de toate culorile.

De ce a lăsat totul la voia întâmplării în mâinile OMULUI despre care chiar EL spune ca este cea mai mare creație mincinoasă și fantezistă a lui Dumnezeu.
Mai mare panarama trădătoare ca omul nu exista pe Pământ

Ce-l costa sa ne scrie pe cer, pe frunze, pe pământ,pe stanci( monumental) pe nisip așa cum a mai făcut-o cu femeia adulteră?
Cum avem nelămuriri cum PAC, apare pe cer LĂMURIREA, ca doar ne citește și ne vede în orice clipă, pei nu?

ASTFEL NU MAI SUFLA NIMENI ÎN FRONT CU TOT FELUL DE ABERATII.

Știa ca ne va părăsi ÎNĂLȚÂNDU-SE LA CER. Cu ce ne a lăsat. Cu niște vorbe de acum 2000 de ani?

Dumnezeu cu siguranță știe de telefonul FĂRĂ FIR, telefonul american ca doar El l-a creat, TOTULeste de la Dumnezeu , știe ca confuzia și minciuna va prelua imediat conducerea în urma Înălțării Sale.

Dacă ar fi procedat așa, lăsându-ne un manual cu instrucțiuni clare, de necontestat, ori dacă Și-ar fi revelat dumnezeirea într-un mod copleșitor, arătându-și întreaga slavă – așa cum o va face la a doua Sa venire –, atunci ne-ar fi lipsit de fermentul dubiului, al incertitudinilor tulburătoare și creative totodată; ne-ar fi pus în fața unor evidențe, iar noi n-am mai fi avut nimic de făcut decât să ascultăm, să ne supunem. Am fi rămas, prin urmare, pe loc, n-ar mai fi fost libertate de mișcare a spiritului, n-ar mai fi rămas loc de iluminare a conștiinței, de creștere.

Lucrurile de care spui sunt, însă, accesibile prin Duhul Sfânt despre care Hristos a spus că ne va învăța pe noi toate. Cine vrea să "citească" despre Dumnezeu, o poate face în măsura în care își deschide mintea și inima către cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi. Este noul Învățător al Bisericii, prin El a ajuns aceasta să înțeleagă – treptat, pe parcursul secolelor, căci Duhul nu se grăbește – adevărurile fundamentale de credință pe care le-a formulat în cele șapte sinoade ecumenice; și toți aceia dintre noi care "respiră" în atmosfera harică a Duhului Sfânt ajung să înțeleagă – nu dintr-o dată, ci pe măsură ce se curățesc și cresc – tot mai mult, iar cunoașterea lor este de fiecare dată în acord cu ceea ce au formulat Părinții Bisericii, completând, dezvoltând și particularizând doctrina lor.

Duhul Sfânt este această "legătură vie și directă", cel care a întemeiat Biserica la Cincizecime, de atunci El este noul învățător, care ne învață și despre Hristos, și despre Tatăl, precum și toate ce țin de credință. Și până la sfârșitul istoriei va menține Biserica vie, preocupările noastre pentru viața cea adevărată arzătoare... Va continua să să sfințească și să prefacă în Cer fiecare comunitate de credincioși, aducând Împărăția lui Dumnezeu pe pământ cu fiecare Liturghie.

Iar dacă sunt atât de multe concepții, păreri, teorii divergente cu privire la chestiunile de credință, este în primul rând din cauza mândriei care-i face pe oameni să se bazeze mai mult pe propria lor gândire decât pe cea a Bisericii Una (cea de dinainte de schismă), pentru că sunt multe alte duhuri, după cum suntem preveniți de Ioan Evanghelistul (1 Ioan 4,1), care dacă contrazic ceea ce a formulat Biserica în primele veacuri sunt altele decât Duhul Sfânt, care este unul și unitar, fără contradicție în sine însuși. E un argument major pentru păstrarea credinței ortodoxe.

Ți-am răspuns ca un credincios către alt credincios; îmi dau seama că argumentele mele nu sunt menite să convingă pe cineva care nu crede.

Aceasta a fost si o parte a gandurilor mele, de ce nu ne-a comunicat direct , "Eu sunt Dumnezeu ,faceti asa asa si asa"

Dar exact asta a facut: amintestet-ti cu Israel ca l-au vazut ca un stalp de foc si degeaba.
Apoi mai mult decat a fost aratarea lui Hristos ,nici ingerii din cer nu puteau spera. |

Tocmai pentru ca la sfarsit pur si simplu s-a aratat atat de vizibil,prin minuni ,intelepciune si iubire desavarsita , a mai lasat acest minuscul obstacol ,singurul: sa nu se aratte si dupa Inviere .

Amintesteti ce ziceau preotii in ziua rastignirii: coboara de pe cruce si vom crede.

Ce zicea Filip : "Arata ne pe Tatal si ne e de ajuns" .Si ce raspunde El :

" De atata vreme sunt cu voi Filipe si nu m ai cunoscut? "

Deci a fost mereu cu noi si este si in prezent, caci de aceea a luat trup de om o singura data, ca sa ramana cu noi pentru totdeauna

Nasterea (intruparea) Mantuitorului cum o vezi? De bun simt? Poti sa o explici logic? Nestorie ce zice?

Daca era om dupa trup cum a fost posibila nasterea Lui doar din Fecioara cum spune profetia lui Isaia?

Acum contează ce cred, cum vad, eu sunt ateu, ce legătură are cu subiectul? Da pot sa o explic logic, minune, ta da!

Nașterea din fecioara este o minune făcută de Tatăl, la fel ca și învierea lui Isus.

Natura divină a lui Isus presupune o inginerie a lui Dumnezeu prin care "repara", vindeca, firea decazuta a omului. Nu mai este încadrată la capitolul minune si este o lucrare, și o noua funcționare viabila a omului. În acest sens Dumnezeu nu mai este un magician, cât mai mult un inginer în biologie. Și de aceea am și deschis acest subiect și am demonstrat prin filozofie analitică nonsensul dogmei.

Da pentru mine altceva este stupefiant, cum ai ajuns tu să deduci ca nașterea lui Isus este un argument pentru natura sa divină. Poți sa explici?

Eu nu deduc nimic, doar citesc. Citesc in Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 1 despre nasterea Sfantului Ioan si nasterea (intruparea) Domnului Iisus Hristos. Nasterea Sfantului Ioan este o minune (varsta inaintata a parintilor), el se naste din barbat si femeie si "încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt". Insa remarc ca Iisus Hristos nu se naste din barbat si femeie, ci direct din Dumnezeu, e mai mult decat o minune, ingerul ii spune Fecioarei Maria "Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema."
Evident ca nu pot sa explic asa ceva si nici macar nu incerc, dar nici nu pot sa delimitez ca tine ca trupul Domnului Iisus Hristos e de natura umana 100% si doar Duhul e de la Dumnezeu

Istoria culturii umane cunoaste o multime de exemple de SEMI-zei care din ce spun legendele s-au manifestat in Grecia, India, Japonia, Roma, alte continente de foarte multe milenii intre 5-10000 de ani, in sensul ca paralele si religii care includ fenomene asemanatoare exista cu duiumul.

Dar care dintre acei semizei au fost în același timp și oameni reali, cu prezență istorică? Învierea lor a fost, oare, atestată de niște apropiați care inițial au refuzat să creadă asta, iar după ce s-au încredințat, au mers până la chinuri și moarte refuzând să se dezică?

In hinduism care are miliarde de adepti de exemplu exista nenumarate exemple asemanatoare cu povestiri alambicate la maxim, extrem de complexe care au avut loc in mijlocul sutelor de milioane de hindu, cu nasteri si renasteri. Exista milioane de pagini explicative, testimoniale si carti similare Evangheliilor noastre crestine.
Uite de exemplu:

"Semizeii sunt poziții de muncă cu descrieri specifice ale postului. Sufletele ființelor vii și nevii care își îndeplinesc îndatoririle conform dharmei (prescrise în Vede/Upanishade/Purane) vor fi recrutate pentru poziții de semizei. Aceste suflete vor primi corpul fizic necesar și toate puterile și cunoștințele asociate cu acea poziție. Dacă aceste suflete se bucură și îndeplinesc îndatoririle semizeilor conform instrucțiunilor lui Dumnezeu, atunci aceste suflete se vor contopi cu Dumnezeu și nu vor mai renaște, dar dacă performanța nu este la înălțimea așteptărilor lui Dumnezeu, atunci se vor naște din nou pe pământ. Suflete noi vor fi numite din nou semizei. Brahma (creatorul) este cea mai înaltă poziție printre semizei, Indra (regele semizeilor) este a doua cea mai înaltă poziție printre semizei, iar toți semizeii de sub Indra sunt numiți devatha. ⏩ Apoi, există putrudevatha (un alt tip de semizei) care sunt conduși de semizeul yama (justiție) ........ acesta este un sistem complex și totuși extrem de organizat, 100% eficient. ⏩"

Treaba de o complexitate coplesitoare pentru ei, toate derulandu-se conform Vedelor, in fata poporului, lucru atestat pe peretii templelor lor asiatice si a scrierilor ramase. La fel ca si noi ortodocsii si ei au convingerea ca acesti semizei rupti din imparatiile lor dumnezeiesti se afla in continuare intre ei, ajutandu-i la nevoie sau mustrandu-i dupa caz obligandu-i sa renasca daca nu fac frumos.

E complicata treaba...
Toate discutiile legate de compararea religiilor mari mai ales a celor care apartin celor +-3 miliarde de suflete nu poate decat sa ne aduca la ce mentionam mai inainte in alta postare, ca nu ar fi stricat ca Hristos sa ne lase o legatura directa cu Sfanta Treime prin care sa ne lamurim, in loc sa orbecaim, lasati la mana Papei de exemplu si altii care se AUTOconsidera trimisii lui Hristos pe Pamant. Daca mint?...ca doar este omeneste sa inseli, sa fi viclean, sa pacalesti si sa uzurpezi pentru binele tau si a "clubului"din care faci parte.

Este simplu:
Vrem sa aflam direct de la Hristos ca acestia au fost plasati in numele Lui.
..precum o hotarare de Guvern.
Dorim sa vedem semnatura Presedintelui,... pe cer, pe frunze, pe stanci, in grote, pesteri.
Nu cred ca cerem ceva nerezonabil. Ce nu poate Dumnezeu?

Cineva argumenta ca Iudeii au avut un semn dumnezeiesc timp de zeci de ani, Stalpul de Foc, si se intreba SI ce ANUME au rezolvat cu CHESTIA ASTA?..in sens de NIMIC.
Raspunsul corect este ca AU REZOLVAT ENORM DE MULTE!
Hai sa nu diminuam importanta acestei manifestari monumentale a lui Dumnezeu.

In Hinduism se găsesc foarte multe concepte ce contribuie cumva la a duce o viata echilibrata, conform a ceea ce in termenii mai "de specialitate" se numesc "Legile Universale / Legile Cosmosului / Dharma (in acest caz).

Intr-adevar, exista o serie de povești si povestiri similare. Cateva dintre ele aici:

Zeul Egiptean Osiris, Zeul Sirian Thamuz, Romulus (Fondatorul Romei / Imperiului Roman), Zeul Frigian Attis si Innana din Uruk (Babilon).

Povești oarecum similare ori mituri sunt într-adevăr foare multe, inclusiv în Grecia antică ori Egipt. Inconștientul colectiv identificat de Jung în străfundul sufletului omenesc este plin de arhetipuri care au irumpt în creații mitologice ori artistice în forme destul de asemănătoare, iar Mircea Eliade le-a documentat cercetând mai toate religiile lumii.

Părintele Galeriu considera că aceste arhetipuri reprezintă o memorie colectivă a umanității de după cădere, o amintire neclară, alterată de timp într-o anumită măsură – a Creației, a Paradisului, a Căderii –, precum și intuiții a ceea ce urma să se petreacă aievea, în istorie: Întruparea și Învierea Fiului lui Dumnezeu, menită să restaureze omenirea și să o unească din nou cu Creatorul.

Evanghelia, însă, ca și întreg Noul Testament, nu este un mit, ci relatarea unor martori oculari care L-au cunoscut pe Iisus în carne și oase, L-au umat și însoțit timp de trei ani și jumătate, au crezut – dar s-au și îndoit – că El este Mesia despre care au scris Profeții, nu L-au crezut când le-a spus că va învia, L-au văzut torturat și mort... după care și-au pierdut nădejdea, iar apoi, resemnați și triști, dezamăgiți, îndurerați, se pregăteau să se întoarcă la îndeletnicirile lor de dinainte.

Despre femeile care le-au spus că L-au văzut înviat au crezut că au halucinații din pricina durerii și a neputinței de a accepta că a murit. Pe drumul spre Emaus cei doi apostoli, Luca și Cleopa, I-au povestit lui Iisus – care li s-a făcut cunoscut abia când a frânt pâinea din nou, arătându-ne tuturor că așa îl vom recunoaște cu toții de acum înainte –, mirându-se că nu știa ceea ce toată lumea din Ierusalim și împrejurimi cunoștea, întreaga epopee, culminând cu marea dezamăgire că "marele profet" despre care ei credeau că avea să-l izbăvească pe Israel eșuase, fiind răstignit de mai-marii lor iudei.

Apoi aflarea mormântului gol de către Petru și Ioan, intrarea lui Iisus prin ușile încuiate, îndoiala lui Toma... Toate acestea sunt relatate atât de veridic, scrise aproape ca niște reportaje de la fața locului, atât de diferit de felul în care sunt alcătuite miturile. E vorba de o îndoială atât de omenească, pe care o cunoaștem atât de bine din noi înșine!

Și totul a fost dat peste cap atunci când li s-a dovedit în mod repetat că Domnul a înviat cu adevărat, arătându-se timp de 40 de zile multora, chiar și în mulțime.

Numai această evidență putea să-i schimbe cu totul, făcându-i din fricoși curajoși până la moarte. Nimeni nu-și dă viața pentru un mit, pentru o poveste de care nu este convins, iar pe ei nu i-au convins generații anterioare de pretinși martori – ca în cazul altor religii –, ci au murit pentru ceea ce au văzut, atins, cunoscut ei înșiși.

Evanghelia și Faptele Apostolilor, chiar dacă au fost scrise la câteva zeci de ani după ce aceste evenimente se petrecuseră, s-au bazat pe mărturiile celor care-L cunoscuseră personal pe Iisus, care trăiseră aceste întâmplări (Petru, Ioan, Maica Domnului, Matei vameșul ș.a.) ori care le aflaseră de la martori oculari, și pe care întreaga comunitate le știa, vorbind despre ele, păstrându-le vii în inimile lor.

Iar noi nu avem Evanghelia de la nu știu ce "papă mincinos", ea fiind alcătuită, în timp (secole), în Biserică, în baza Tradiției orale, dar și pentru a o fixa pe aceasta din urmă, pe măsură ce timpul trecea și aceasta tindea să-și piardă unitatea, riscând să devină confuză. Sf. Ioan Gură de Aur are, în secolul IV, atât de multe comentarii explicative la Noul Testament, mai ales pentru a-i pregăti pe catehumeni în vederea botezului, încât se înțelege că acesta era deja foarte cunoscut în Biserică încă de atunci.

P.S. O carte care argumentează pe larg realitatea mărturiei apostolilor și care pe mine m-a convins prin anii '90 este Iisus Hristos a preotului Ion Bria. Se găsește atât reeditată, cât și în anticariate online.

Da, si scrierile biblice difera mult de mituri, In Scripturi cadrul evenimentelor e unul foarte precis, spatiul si timpul sunt reale, istorice. Un exemplu care a socat lumea a fost despre cucerirea babiloniana a Ierusalimului a regelui Nabucodonosor (II) acum peste 2500 de ani (evenimente descrise foarte amanuntit in cartile Vechiului Testament). Cei care negau au fost socati sa descopere la jumatatea secolului 20 ca exact asa s-a si intamplat, dupa traducerile din cuneiforma a tablitelor cronicilor babiloniene de un arheolog englez (Donald J. Wiseman).

Difererenta principala a Invierii lui Hristos fata de unele istorisiri asemanatoare de oameni inviati din istoria umanitatii , este nu atestarea ei reala , vederea celui Inviat, caci am vazut ca aceasta atestare a cerut-o si Toma , a cerut sa puna mana in rana Lui , si a primit-o, dar cu mustrare.

Cel inviat vrea anume ca sa nu Il vedem inviat dupa moartea Sa , desi se arata totusi unui cerc restrans de ucenici.

Diferenta principala fata de alte posibile sau mincinoase invieri , este modul in care a fost anuntata aceasta Inviere , de Iisus pe cand inca traia. Exact cuvintele care s-au spus fac diferenta:
- "Cine crede in Mine nu va vedea moartea"
- "Daca samanta de grau nu piere in tarana nu aduce rod"
- 'Vine vremea. si acum a si venit ,cand cei morti vor auzi glasul Fiului Omului, si cei care il vor asculta vor invia"

De asemenea si modul in care a fost omorat , nu pentru slabiciunea lui , nu prin vreo boala, ci pentru pacatele noastre , fac justificata inierea si inaltarea Lui:

"De aceea ii voi da partea lui cu cei mari si va imparti prada cu cei puternici, pentru că si-a turnat sufletul pina la moarte si a fost numărat cu calcatorii de lege."

Toate acestea ne-au adus credinta in viata vesnica prin simpla auzire a lor, astfel ca invierea nu ni se mai pare nici imposibila, si nici un oarecare fapt banal ,ci doar o intregire a unui sens minunat,care ni s-a dezaluit fara vreun merit

In comparatie , orice alta fapta facuta de oameni sau semizei,chiar si vazuta de ar fi , sufera de un mare handicap : nu se pricepe sa vorbeasca despre Dumnezeu, e seaca, rece ,si fara nici o urmare in planul metafizicii mele. E doar empirica.

Doar Cuvantul Lui Dumnezeu s-a priceput sa ne fure inima dupa cum e scris :
"Cei dinainte au fost hoti si talhari,dar oile nu i-au ascultat . Eu sunt Pastorul cel Bun, si oile asculta glasul meu"

Da ai zis bine, citești și nu-ți bați capul cu dedusul. Ioan botezatorul nu s-a născut nici din bărbat și mai mult de atât din femeie. Precum textul mărturisește ambii erau bătrâni, trecuți de posibilitatea de a mai fi fertili, Elisabeta era stearpă, și minunea nu constă în acest caz in posibilitatea de a rămâne însărcinată cât și posibilitatea de a tine sarcina și de a naște, spre deosebire de Maria care era tânără și putea sa ducă 10 sarcini nu una. Minunea este mult mai mare în cazul lui Ioan botezatorul spre deosebire de nașterea lui Isus. Și sunt astfel de intervenții în vechiul testament, unde Dumnezeu nu are nevoie nici de sămânța bărbatului sau a femeii de a produce o sarcină în pântecele femeilor sterpe.
Pe viitor încearcă să deduci ce citești.:)

Asta e o presupunere a ta, nu se spune nicaieri Ca Sf. Ioan (Botezatorul) nu e nascut din oameni, Mantuitorul chiar spune la un moment dat ca dintre cei nascuti din oameni Ioan e cel mai mare. Daca te referi la Isac, Dumnezeu chiar ii spune lui Avram ca il va mosteni "cel ce va răsări din coapsele tale (adica ale lui Avram)". Uite presupun si eu acum, poate Dumnezeu le-a redat fertilitatea la fel cum a redat orbilor vederea. Insa doar Iisus Hristos se naste din Dumnezeu pentru ca e Dumnezeu, nici un al om nu se naste dintr-o Fecioara, e ceva unic.
Nu sunt la curent cu Sinoadele Ecumenice, nu le-am studiat, dar se vede si din luna ceea ce incercau sa faca, sa loveasca direct in Dumnezeirea lui Iisus Hristos prin niste presupuneri care pareau de "bun simt", cum ai si spus. Daca Iisus Hristos spune foarte clar cine este, vin niste oameni si spun nu domnule, nu e chiar asa, nu ati inteles voi, aici e altceva hehe, trebuie minte nu gluma, noi stim mai bine!