Împlinirea credinței.
 

Și dacă ați propus acest subiect al credinței, o sa va pun o întrebare pe care sunt sigur 100% ca nu știți sa răspundeți ei.
Întrebare:
Ce trebuie sa facă credinciosul creștin pentru a fi salvat sau cum va place vouă ortodocșilor sa spuneți "mântuit"? Care este fapta spirituală ce duce la mântuire(nemurire), la finalitatea sau implinirea credinței?

Și invit tot forumul sa răspundă! Și sunt sigur ca nimeni nu știe să răspundă! Garantat 100%

Parerea mea, din experienta mea personala de viata corelata cu unele "spuse"de Pustnicii Din Siria si Egipt:

Cheia spre Mantuire:

Sa nu faci pacate mari.
Sa nu faci nemernicii!( care-ti si grabesc distrugerea pamanteana)

...din nou, parerea mea.

Marcu,12, 28-34!

Nu! Mai încearcă!

Pui gresit si cu mandrie problema.
E ca si cum Hristos S-a rastignit, a asteptat 2000 de ani ca sa iti dea doar tie ocazia sa stii si sa ne dezvalui si noua. Ca si cum ar fi fost secret si ascuns
Crestiunl trebuie sa faca ce a zis Hristos,nimic mai mult.
Dar pentru ca stia ca aceste cuvinte nu vor ramane in noi, ca suntem slabi, a lasat harul Sau si Biserica,comuniunea celor neputinciosi, in care a vorbit Duhul Sfant. Nimic nu trebuie sa faca crestinul ,decat sa se increada in harul dragostei lui Hristos.
Caci faptele bune care le va face apoi ,le va face din smerenie, nu din ingamfare.

Nimic nu trebuie să facă. Mântuirea, izbăvirea, salvarea, redempțiunea sau cum vreți să-i spuneți, este lucrarea exclusivă a lui Dumnezeu iar când se referă la persoane concrete este inițiativa unilaterală a Lui. Omul este personaj secundar în povestea asta.

„Doamne, nu Te-aș fi căutat dacă Tu nu m-ai fi găsit întâi” spunea Augustin de Hipona în Confesiunile sale.

Cele mai influente ideologii religioase creștine, inclusiv cea ortodoxistă, susțin că scopul suprem al existenței omului este mântuirea sufletului. Creștinismul nonideologic, aproape invizibil statistic, susține (fără pretenții de decret metafizic) că mântuirea este de fapt începutul unui nou mod de existență al cărui efecte secundare sunt acele ajustări ale libertății omului care se confundă adesea cu efortul de a intra în conformitate cu anumite standarde impuse de moralitate, comportamente, stări de conștiință etc.

Dumnezeu ne invită să intrăm într-o relație cu El și se oferă ca liant al relațiilor noastre cu semenii. Mântuirea are de a face doar cu răspunsul la invitația Lui, fapt care nu ne conferă niciun fel de merite de actanți principali.

Cred ca mai corect ar fi: Ce sa nu faca?
Sa nu-L respinga pe Dumnezeu.

"Iar a doua este următoarea: ‘Să* iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

Asta-i cea mai grea! Efectiv trebuie sa fii sarac si sa iti traiesti viata in smerenie profunda precum Iisus in cei trei ani inainte de rastignire pentru a putea sa ai o relatie normala cu aproapele sau cu vecinii care prezinta o provocare chiar mai serioasa.

Sa nu ai nimic prin care sa atragi invidia celor din jur.

Renuntare, Rabdare, Toleranta, Acceptarea umilintelor!

Subscriu întregii postări a lui Mihail – așa cred și eu, că despre relație este vorba, nu despre ce am putea face ca să fim mântuiți.

Iar ca să răspund și eu acestei noi provocări a lui Nietzsche – chiar dacă nu cred că voi lua notă de trecere, pentru că el are probabil un alt răspuns – aș spune că esențial este să crezi; însă nu doar la nivel intelectual, ci să fii fidel acestei credințe în jertfa Fiului lui Dumnezeu. Nu doar cu mintea, ci cu viața.

Mântuirea începe pentru fiecare dintre noi cu un punct de cotitură în această viață, acel moment în care, cu putere de la Duhul Sfânt, spunem "Domn este Iisus Hristos" și alegem să-I urmăm lui, ajungând, încetul cu încetul – mai întâi mai puțin iar apoi tot mai deplin – să trăim viața Lui, așa cum El o trăiește pe a noastră.

Dacă ai putut face această mărturisire, înseamnă, potrivit Apostolului, că deja Duhul Sfânt te-a luat în primire, făcând să germineze în inima ta sămânța pusă la botez și făcându-te apt să te unești și tu, în Duh, cu Hristos-Dumnezeu.

Dintr-o astfel de relație – dumnezeiască –, dacă i te dedici cu toată ființa, nu poți ieși decât viu. Adică mântuit.

Corect, ai dreptate am alt răspuns:))) mi-a plăcut nota umoristică:)))

Conform textelor din evanghelii și epistole, se face o diferențiere clara între credința în Cristos și judecată lui după fapte. Cei care ajung prin credință sa-l Identifice la a doua sa venire înainte ca să se arate lumii ca fiind mesia vor fi mântuiți, vor trece de la moarte la viață fără a mai fi judecați. Exista un moment cheie în timp și spațiu la a doua venire când Cristos se afla în anonimat față de lume, și își cheamă credincioși la el prin spiritul lui Dumnezeu. Cei care raspund și reușesc sa-l identifice ca fiind mesia, vor primi răsplată credinței și anume trupurile lor vor fi îmbrăcate de slava lui Dumnezeu, care în texte mai apare și sub denumirea de "haina de nuntă" sau ceva de genu, și efectiv salvați.

Restul care nu ajung la el cât timp este în anonimat vor constata ca este Cristos în momentul în care va recunoaște acest lucru public, sau cum spun textele, "se va arăta lumii". Însă cei care nu au răspuns chemării în spirit nu vor beneficia de aportul credinței și vor fi judecați după fapte.

Iar răspunsul la întrebare este: sa-l identice pe Cristos la a doua sa venire prin duh și adevăr înainte ca public sa fie recunoscut de lume. :)


Ioan 5
24.Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.25.Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia.

Coloseni 3
4.Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă.

2 Corinteni 5
.Că noi, cei ce suntem în cortul acesta, suspinăm îngreuiaţi, de vreme ce dorim să nu ne scoatem haina noastră, ci să ne îmbrăcăm cu cealaltă pe deasupra, ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă.5.Iar Cel ce ne-a făcut spre aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat nouă arvuna Duhului.6.Îndrăznind deci totdeauna şi ştiind că, petrecând în trup, suntem departe de Domnul,7.Căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere,


14.Căci dragostea lui Hristos ne stăpâneşte pe noi care socotim aceasta, că dacă unul a murit pentru toţi, au murit deci toţi.15.Şi a murit pentru toţi, ca cei ce viază să nu mai loruşi, ci Aceluia care, pentru ei, a murit şi a înviat.16.De aceea, noi nu mai ştim de acum pe nimeni după trup; chiar dacă am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem.


P.S. Sigur aici vorbim de o predestinare divină, însă asta indica textele nu e vina mea ce credeți voi individual! Căci apostolul spune clar că au primit arvuna duhului, și sunt predestinati ca la a doua venire sa-l recunoască în duh și adevăr cât timp el este anonim și ca finalitate a credinței.

Acest citat pe care l-ai extras răspunde mai bine la întrebarea cu privire la mântuire decât ai făcut-o tu însuți. Observă că "ceasul învierii" și viața veșnică sunt și acum, și atunci (în viitor), mântuirea nefiind altceva decât o viață trăită mistic cu Hristos, "acum și pururea". Nu este vorba doar de momentul final, al tranșării definitive între mântuiți și nemântuiți, care va avea loc la Parusie. De altfel, cei care Îl vor recunoaște pe Hristos "în Duh și în Adevăr", așa cum bine ai spus, vor fi capabili de acest fapt doar pentru că L-au cunoscut de mai înainte, în înseși inimile lor luminate de Duhul Sfânt, în timpul acestei vieți, nu doar la sfârșitul istoriei.


La o citire superficială textele par să indice predestinarea, dar... arvuna Duhului este oferită tuturor, însă fiecare – și tu, la fel ca mine – are libertatea să o primească ori să o refuze. Prin urmare, cel care își deschide inima către această arvună devine ales. Este propria lui alegere, nu a lui Dumnezeu.

Încercând o analiză literală a Scripturii – mai exact a unor fragmente, respectiv o anumită traducere – ajungi la teoria predestinării. Asta dacă nu cumva procedezi invers în raționamentele tale: Pornești de la o premisă, iar apoi cauți versetele care par să o susțină. Însă predestinarea e o chestiune care a mai fost dezbătută, eventual putem "săpa" în istoricul forumului să vedem cât de bine a fost abordată.

Poti explica mai simplu ca la mine nu se leaga nici pregatirea de dinainte nici citatele de dupa.
Adica nu tocmai asta e a 2 a venire, "pe norii cerului",adica vizibila pt toata lumea, pana si de cei morti si inviati la sunetul trambitei ? Despre ce "inainte" mai e vorba.
Parca si Cristi a zis,oare nu ar trebui sa il identifice in duh si adevar atunci cand nu era vizibil ?
Si Judecata insusi suna a mirare : "Doamne,cand ti-am facut noi astea Tie" . Deci cei care fac binele nici nu stiu ca il fac, pentru ca il fac fara sa vada rasplata.

E o aluzie bro, o hipotipoza. Cum este denumita in scrierile ortodoxe, talcuire duhovniceasca. :)) Vei găsi genul in filocalie, vietile sfintilor. Norii cerului simbolizeaza slava lui Dumnezeu, El merge pe nori, in urmă sa praf de stele, puricii de la televizor:)))
Sau chiar credeai ca sunt fenomene meteorologice? Da poate ai dreptate, fi cu bagare de seamă! Cum vezi ca se aduna norii și încep tunetele și fulgerele ieși afară ca Iisus Hristos este aproape, la ușa! Chiar dacă ploua stai acolo și așteaptă măcar o juma' de oră, privegheaza ca nu știi niciodată.
Ești ortodox doar, vei sta în capul mesei la ospat.

Acum că s-a cam încheiat progresul material trebuie cu toate forțele intelectului să pătrundem în IRAȚIONAL, în Împărăția lui Dumnezeu PE PĂMÂNT, adică cât suntem în viață pământeană să ne reorientăm pe manifestările mulțimii iraționale și să devenim noi creatori de alte lumi, dincolo de înlănțuirea de bani profit și proprietăți private.Asta ne a INDICAT EL, … nu prostii cu norișori.:71: