Spuneti-mi va rog parerea voastra in legatura cu o problema :daca cel care a depus voturile a fost oarecum fortat de imprejurari(nu a avut acea chemare si a mers din alte motive la manastire care nu au fost cercetate temeinic din lipsa de preocupare a staretului),a fost calugarit inainte de 18 ani si a plecat in lume dupa 10 ani de calugarie casatorindu-se,credeti ca Dumnezeu s-a lepadat de el sau nu?Respectiva persoana doreste sa-i slujeasca lui Dumnezeu ca preot de mir si dintotdeauna a dorit ca acest lucru sa se intample fara sa fie nevoit sa se calugareasca,nici nu se mai gandeste vreodata sa revina-n Manastire....este o ruda mai indepartata..ce parere aveti e posibil?Duhovnicul l-a asigurat sa nu-si faca griji ca va fi caterisit mai tarziu,data fiind varsta prematura cand s-a calugarit,punand vina exclusiv pe seama celor care nu au stiut sa se ocupe de el in Manastire,sa-l cerceteze.

urzicuta, nu stiu sa-ti raspund exact la intrebare, insa de un lucru sunt sigura: un om, atata timp cat este in viata, Dumnezeu ink il mai asteapta cu bratele deschise. in momentul in kre nu-l mai asteapta i-a luat viata... deci, atata timp cat el este in viata, Dumnezeu nu s-a lepadat de el si are tot dreptul sa nadajduiasca! ;)

:(Atat???Nimeni nu-si da cu parerea???

Problema ta nu e de dat cu parerea. Consider ca bine au facut forumistii ca si-au vazut de lungul nasului, o astfel de problema nefiind de competenta oricui sa o rezolve.
Cei ce au legat sa si dezlege, adica reprezentantii Bisericii, ei ar trebui sa cunoasca cel mai bine legile si canoanele.
Pt inceput eu te-as indemna sa-l indrumi spre un duhovnic ieromonah cu viata duhovniceasca imbunatatita sa-l sfatuiasca si apoi sa mearga la episcopul de care apartine si sa-si spuna problema.
Din cunostintele pe care eu le am Hirotonia se face doar dupa ce te casatoresti in cazul mirenilor, exceptie sunt cei care aleg celibatul. In cazul calugarilor ei sunt hirotoniti dupa calugarie cu acordul staretului in primul rand si apoi al episcopului.

Referitor la acest tanar el "s-a casatorit" cu Hristos, deci ar trebui ori sa fie preot calugar, dar spui ca este exclus sa se reantoarca in manastire, ori sa ramana preot celib, dar presupun ca el doreste viata de familie...iar daca a si facut prostia sa se impreuneze cu vreo femeie inainte sa-si rezolve aceasta situatie, chiar ca nu vad rezolvare in bine pt el, asta daca ne tinem strict dupa canoane, insa stim cu totii cate "pogoraminte" mai fac ierarhii nostri chiar si in astfel de situatii sau pacate.
Dar e bine sa-i amintesti ca aceste pogoraminte sunt ale oamenilor, iar in fata lui Dzeu ele n-au valoare si judecata lui va fi separata pt ca a acceptat compromisul numai sa fie preot.

:)Multumesc Cristalin,cunosc si eu regulile monahale,totusi tunderea in monahism fiind facuta prin constrangere,candidat f.tanar,ma gandesc ca in fata lui Dumnezeu este nula.Par.Papacioc l-a sfatuit sa aleaga ce crede de cuviinta ,s-a declarat depasit de problema.In privinta hirotoniei nimeni nu l-a sfatuit sa devina preot de mir,insa el nu vrea sa asculte,nu vrea sa faca altceva,dorinta lui cea mai mare este aceasta sa ajunga preot.Daca nu ar fi mers la manastire ar fi muncit si acum campul la tara,este un tanar f.studios,bun si evlavios.Drama lui m-a impresionat f.tare cu atat mai mult cu cat suntem si rude,veri,este si un f.bun familist.Credeti ca va exista vreo piedica in a deveni preot de mir?

Am si eu de "povestit" ceva:)
Un parinte calugar din orasul meu natal, s-a calugarit de tanar. A dus o viata deosebita a crescut din treapta in treapta..cand a fost facut Arhimandrit, la intrebarea: Vrednic este? biserica TOATA a strigat in cor: VREDNIC ESTE!! Episcopul locului a ramas impresionat pana la lacrimi de dragsotea, respcetul, evlavia ce o aveau oamneii ptr acel ieromonah. Dar vai...dupa numai 2 ani acel parinte a "realizat" ca e greu nu mai poate face fata vietii monahale si s-a casatorit traind chiar in acelasi oras!! Ca se va mantui sau nu...ca se va face si el preot de mir...nu e problmea mea..durerea mea este ca: MULTI din cei ce au strigat in cor vrednic este, au renunat sa mai vina la biserica au renuntat sa se mai spovedeasca, femeile care se spovedisera la el primeau acum amenintari din partea sotilor ca cine stie daca nu cumva....
ASTA E PROBLEMA CARE CERD EU CA TREBUIE PUSA!! ce ne facem soro la judecata cu cei care vor striga IMPOTRIVA NOSTRA?? CE NE FACEM SORO CU CEI CARE S-AU SMINTIT DIN CAUZA NOASTRA?? ca se vor mantui, ca se vor face pogoraminte..nu stiu eu, sunt doar un om prost cu un biet liceu tras de coada..dar stiu ca si acum ma doar inima si plang ptr ca am smintit pe cineva fara voia mea..ptr aceea una!! eu ma tem nespus la judecata...Nu judec pe nimeni dar nici sa nu uitam ca vom da seama ptr orice suflet pierdut din cauza comportamentului nostru.:angry:

De regula,cei care au fost tunsi in haina monahala si li s-a incredintat si perimanul impreuna cu indatoririle calugarului,nu se mai pot face preoti de mir,in cazul in care parasesc viata monahala.Cu atat mai mult daca acestia au fost si ieromonahi sau arhimandriti.Deci vor deveni doar simpli crestini,insa acceptati de biserica.
In unele cazuri,cei care au parasit viata monahala pentru a se casatori,nu mai primesc nici sf.impartasanie o lunga perioada de timp,ca un canon la greseala renuntarii.
Personal,mi se par incorecte aceste atitudini fata de niste oameni care au ales si in cele din urma si-au schimbat alegerea initiala,este un lucru firesc si acceptabil atata timp cat persoanele in cauza raman buni crestini,traind o viata decenta,cinstita si curata,o viata de familie.Cred ca aceste restrictii nu-s decat niste inventii ale unor oameni care s-au considerat la un moment dat desavarsiti,si-au mers pana la a impune aceasta cale,aparent ireversibile.
Sfantul Pavel spune destul de clar ca;"bine este celui care traieste in castitate si curatie pentru Domnul,dar de nu poate,mai bine sa renunte,sa-si i-a familie si sa traiasca cinstit,decat sa se osandeasca traind in continuare cu pacate in casa Domnului...".Mi se pare destul de concreta aceasta afirmatie,nu stiu de ce este total ignorata de legile monehale...bine,eu nu am redat aceasta afirmatie cu exprimarea absoluta,ci doar din aducere aminte,insa esenta ei este clara si absolut reala.
Nu aveti idee cati calugari ai zilelor noastre mai bine se resemneaza cu pacatele,decat sa renunte la viata monahala in virtutea intemeierii unei familii sanatoase si poate,mult mai placute in fata Domnului.Dar ce sa facem,facem legi pentru denigrarea atator principii omenesti,de parca am fi noi fauritorii acestui taram atat de complex!!!!

ory,sunt multi care se resemneaza cu pacatele cum zici tu,cad si iar se ridica(parca asa se cere ,nu?)dar vine o vreme cand nu se mai pot ridica, vrajmasul ii biruie,atunci pun eu intrebarea nu era mai bine daca faceau un bilant cinstit si apucau pe o alta cale fara sa se minta ?Adica decat cazut,cu un picior in iad,in manastire doar pentru ca asa trebuie, sa mori acolo,stiind ca esti slab si nu poti lupta pana la capat cu patima desfranarii,nu este mai corect sa pleci si sa incerci sa te mantuiesti altfel,luind o femeie,alaturi de care sa intemeiezi o familie?Credeti ca Dumnezeu nu va intelege ,adica totul e batut in cuie,nu putem spera in iertare pentru orice fapta?Ceea ce spun Sfintii Parinti este chiar litera de lege,nu lasa loc de interpretare deloc?

Daca se va preoti ii va pus la indoiala harul,odata primit prin punerea mainilor?

E nedrept,sunt f.multi calugari care nu stiu la ce s-au inhamat,care tac si rabda,cu viata dezordonata,cine stie cati oare vor reusi pana la sfarsit sa lupte,sunt multi care au femei(altii barbati,sa spunem lucrurilor pe nume,sunt atatia...)Eu am auzit ca-s multi si cei care mai apoi au plecat si s-au casatorit..sunt ei niste lepadati?, Ei merg in continuare la Biserica,stiu pe cineva care s-a spovedit si s-a impartasit,cine arunca cu piatra si-i numeste apostati,cand ei nu sunt mai rai decat noi?Daca episcopul hirotoneste un astfel de tanar dupa iesirea din monahism,mai contesta cineva hirotonia,sau harul?Aveti curaj sa mergeti la un preot stiind ca a fost calugar?

Urzicuta.exact ceea ce spui tu am exprimat si sustinut si eu in repetate randuri,aici pe forum,in ceea ce priveste viata monahala si eventuala renuntare la aceasta.

sa va relatez o intamplare ...
un om oarecare a intrat in manastire... a fost tuns... apoi a renuntat. a iesit din manastire pentru o femeie. cand a vrut sa se casatoreasca, tatal fetei a intervenit si nu l-a lasat... dar nu din rautate sau pentru ca avea preconceptii. i-a spus asa tanarului abia iesit din manastire: "daca tu ai renuntat la Dumnezeu, nu ai respectat promisiunea fata de Creatorul tau, fata de cel care trebuie sa ai cea mai mare dragoste, oare cum voi crede ca nu vei avea aceeasi atitudine fata de fiica mea?"

bineinteles, aceasta intamplare, ca multe altele, poate fi inteleasa si privita din mai multe unghiuri. poate unii se vor alarma, iar altii o vor intelege.
incercati sa priviti atitudinea scepticilor, fata de cei care au renuntat la monahism si cu pretentia de a fi preoti, din acelasi unghi: tatalui... nu ii era greu sa-si lase fiica sa se casatoreasca cu acela. poate ca ar fi fost un sot foarte bun... poate ca da, poate ca nu. DAR, odata ce a facut acea greseala, imensa, om fiind ii este greu sa aiba aceeasi incredere in el... nu l-a judecat, pur si simplu nu mai avea aceeasi incredere. si decat sa se riste (pt k nu era vorba de o zi, o saptamana, un an... ci de o viata intreaga), mai bine isi da fiica pe mana unuia care prezinta mai multa credibilitate. o viata ai, nu te poti juca, nu te poti risca. ceea ce faci aici iti va decide viitorul vesnic.

cei care renunta la haina monahismului ar trebui sa aiba mare cainta, in primul rand pentru ca a gresit fata de Dumnezeu. si pe langa aceasta cainta o mare rabdare si intelegere. de ce? pentru ca el a gresit, a facut un pas foare urat in fata Domnului. nu s-a gandit suficient inainte de a lua o decizie, s-a pripit, si astfel a avut (sau va avea) foarte mult de suferit... pornind de la aceasta premisa, va trebui sa-i inteleaga pe cei din jur ca nu vor sa faca aceeasi greseala, sa inteleaga ca ei sunt constienti de importanta faptelor, de repercursiuni, DAR SI de importanta pe mana cui te lasi... este foarte important cui acorzi incredere. Harul ca preot poate ca il va avea, dar oare il va indrepta pe crestin? oare va stii sa indrepte pasii celui cazut?
desigur, va trebui sa demonstreze ca da, daca mai are pretentii sa fie preot... iar increderea, stiti si voi din experientele voasrte, nu se castiga asa... peste noapte.
deci, cel care abia a iesit din manastire, pe langa intelegere, va trebui sa aiba rabdare fata de cei din jur, dar mai ales, fata de cei de care depinde, fata de cei de la care asteapta ceva... orice... chiar si incredere. si la urma urmei... el a stricat, el e dator sa repare.

:(nu esti prea dura?

inainte de a fi monahi,de a primi haina aceasta care apasa pe umerii celui care o poarta,sunt oameni..unii mai slabi,mai sensibili,ii bagam pe toti laolalta?Tu spui el a stricat el e dator sa repare..ce a stricat?Poti cere unui copil discernamant?La 14-18 ani poti avea discernamant ca la 30-35 de ani?Cum ramane cu pacatele care pana la 30 de ani sunt iertate?Cui revine raspunderea?Cine trebuie sa-si asume fapta lui,nu cumva parintii care l-au lasat sa plece,nu cumva staretul caruia nu i-a pasat de sufletul luisi care l-a privit doar ca pe o petentiala mana de lucru?Eu zic ca vina trebuie impartita frateste la trei.fireste el trebuie sa se caiasca toata viata lui,insa are dreptul sa respire,sa iubeasca e un om tanar,nu este un mosneag!

Din pacate si eu cunosc un caz...era ieromonah a cunoscut o fata care venea des in pelerinaj la manastire, nu stiu cum s-a putut, dar se pare ca bolnav fiin a fost ajutat in mai multe randuri de fata respectiva si s-a ajuns atat de departe, incat s-au indragostit, el a renuntat si a parasit manastirea, s-a casatorit civil cu fata, totul fara nici o binecuvantare. Nimeni, evident nu le-a putut dezlega sa se cunune in fata Domnului. Acum au si un copil, nu mai stiu de ei nimic de vreo 2 ani, cred.
Stiu ca si el isi dorea sa slujeasca, o similaritate foarte mare!
Dupa parerea mea, juramantul monahal nu implica intoarcere! Nu ne jucam cu Dumnezeu: uite Doamne, mor pentru lume si ma nasc din nou intru Tine! si apoi dupa ceva vreme, cand trebuia sa fiu imbunatatit, ma razgandesc.
Razgandirea mie imi suna cam asa: Doamne, m-am razgandit: acum mor pentru tine si ma nasc lumii!
Ma tem ca este cam mult??? Voturile monahale sunt incalcate, toate cred eu.
Daca i s-ar putea ingadui sa slujeasca Sfanta Liturghie unui om care monah fiind tuns ajunge sa doreasca femeie, atunci de ce nu s-ar ingadui Hirotonia in treapta preoteasca a unuia care dupa ce s-a nascut intru Hristos prin Taina Botezului, s-a razgandit mai apoi si a parasit pe Domnul pentru o secta? Ca este cam acelasi lucru.
Mila Domnului sa fie cu noi, nu cred ca sluji ca preot de mir un calugar care s-a facut mirean si s-a casatorit. Plus ca in situatia asta, nu vad cine ar savarsi Taina Nuntii, ca mai apoi sa dea socoteala Dreptului Judecator pentru asta. Si fara Taina Nuntii, se cheama desfranare.
Este poate real ca multi tineri merg la calugarie fara sa fie pe deplin hotarati, sau "copti", ulterior dandu-si seama ca au gresit vocatia, insa, calugaria nu este o profesie, ci jertfa, monahul se leapada de cele lumesti, moare lumii si cu crucea sa in spate ii urmeaza Mantuitorului pe veci, urmand a via numai Lui.
Eu nu cred ca este nevoie sa fii major, ci matur duhovniceste. Pacat ca se intampla asa, staretii ar trebui sa fie deosebit de atenti, dupa parerea mea,tunderea ar trebui facuta numai dupa ani buni de ascultare spre taiarea voii proprii a fratelui respectiv, dupa multa rugaciune si pregatire spirituala.
Ma iertati, sper ca nu am suparat pe nimeni. Doamne ajuta!

Am facut ceva greseli, scriu cam pe intuneric, ma iertati. Vroiam sa spun ca nu cred ca poatesluji ca preot de mir un fost calugar.

urzicuta: Cum ramane cu pacatele care pana la 30 de ani sunt iertate?

Unde scrie ca pacatele pana la 30 ani sunt iertate? Sa inteleg ca poti pacatui cat vrei si ti se iarta automat?

marilena 12,ai dreptate in cele relatate de tine,insa eu vreau sa spun ca exista o categorie de calugari,si din pacate,marea majoritatea,care intra in manastire la o varsta foarte tanara,15-18 ani,lucru inadmisibil pentru a putea percepe cu adevarat acea jertfa si consideratie religioasa.Este imposibil ca acei tineri sa-si dea seama ce-nseamna cu adevarat lumea,dupa care sa se lepede de ea,sau cum spui tu,sa moara pentru ea.Aici este dilema,nu stiu cat de raspunzatori sunt acesti oameni pentru faptele pe care le-au facut,in vederea integrarii in viata monahala atat de complexa,la o varsta atat de tanara si imatura,pe buna dreptate.
Si mai rau decat atat,sunt si calugariti,unii dintre acestia,pe la 16017 ani,apoi hirotonisiti.Nu vi se pare cam deplasat sa acorzi un asemenea jug serios unui copil!!!!???Apoi sa-i ceri socoteala cu atata asprime,ca de ce nu-l mai poate duce.
Chiar nu intelegeti ca aceste lucruri au trasaturi mult mai profunde,este usor sa judecam,pe dinafara fiind,sa judecam la rece,dupa scrieri si legi,care,de asemeni,nu implica o detaliere a situatiilor,in conformitate cu "n"factori care pot determina problemele.
Am o prietena, care a plecat in manastire la 15 ani,la 16-17 ani a fost calugarita,apoi la varsta de 20 de ani s-a indragostit si a plecat din manastire,s-a casatorit si in prezent are 3 copii si o familie echilibrata.
Domnule,nu ar trebui primiti copii in manastire,stati si cugetati,si amintiti-va cam cat gandeati la varsta de 15 ani,si cam cat de responsabili erati atunci pentru viitor,cat de serios puteati percepe viitorul,si va spun sincer,cam 50% dintre calugari si maicile din manastirile noastre au intrat in manastire la aeasta varsta mult prea frageda,si un procent tot cam atat de mare parasesc manastirea,in cele din urma.Bine-nteles,exista si cazuri cand merg acolo la maturitate,si de asemenea renunta,ulterior,sar acestea sunt mai putine.Si-atunci cum ramane cu "lepadarea de lume",de lumea in care habar nu ai cu ce se mananca......
Bine ca Dumnezeul cel Adevarat nu gandeste ca oamenii....

Domnule, saracul tanar calugarash, a patzit cam ca shi in pilda Mantuitorului, a fiului risipitor, a celui ce ajuns fiu al Domnului, depunandu-shi chiar voturile, deci incredintzat ca nu va pleca niciodata de langa Hristos, a fost biruit, a dorit impartzirea averii shi sa plece in lume sa reusheasca sa-shi duca viatza pe cont propriu... Dar din pacate pentru el a ajuns sa-shi piarda toata truda parintelui sau, a Domnului sau, shi acum este doar ingrijitor la o turma de animale, indurand foame shi sete shi mancand shi el roshcove ca shi animalele... dar smerindu-se shi aducandu-si aminte de bunatatea parintelui Sau ishi spune ca ce bine ar fi sa il reprimeasca Tatal Nostru, Domnul sau, care are atatzia slujitori shi la Moshia Sa se gasesc atatzi slujitori neinsemnatzi, nu fii ci straini, care traiesc mult mai bine de cum a ajuns el in slujba la stapanul nemilostiv... (Deci sarmanul calugar care a parasit monahia shi e pe drumuri, acum ar dori shi el sa slujeasca Domnului, s-a smerit shi vrea sa invetze toate shi sa asculte toate din moment ce doreshte sa slujeasca ca shi un preot, deci ca shi cel mai bun slujitor... )
Acum ce va face oare Tatal, care de departe il vede cum plange, shi cait fiind ar dori sa se intoarca... Nu va zice slujitorilor, sai, oare, Bucuratzi-va! ? ca iata fiul Meu cel care era mort a inviat ? Shi taiatzi vitzelul ce gras dar shi imbracatzi-l cu haina cea mai buna, ca iata acesta dupa ce M-a cunoscut, prea tanar shi necopt fiind shi plecand sa-shi afle rostul shi iubirea, a lasat acum, nu prea tarziu, toata lumea shi vrea sa-Mi slujeasca din nou, aducand shi sotzia lui la Mine...

In acest timp slujitorul cel vrednic de langa Stapan maniindu-se, ca intors de la lucru a vazut petrecere mare shi sfanta Bucurie, atunci s-a dus la Tatal sau si luindu-l la rost a intrebat? De ce pentru mine mine niciodata nu ai taiat vitzelul cel gras shi nici haina scumpa nu mi-ai dat shi nici petrecere n-ai facut, ca iata ca eu toata ziua am stat alaturi de tine shi toate tzi le-am facut cum mi-ai cerut? Deci de ce pentru acest frate netrebnic te comportzi cu atata nechibzuintza shi nechivernisire?

Shi atunci Stapanul intristandu-se in sinea Sa i-a raspuns:

-Fiule, nu te intrista!, pentru ca acest frate al tau iata ca era pierdut dar acum vrea sa se intoarca shi este gata sa te ajute shi sa fie cel mai mic dintre slujitorii Mei...

(Insa acest frate drept nu s-a lasat pana nu l-a batut shi l-a pedepsit pentru toate nepriceperile sale, ocarandu-l shi punandu-l la cele mai grele cazne shi la cele mai grele munci, aducandu-i aminte mereu cum a risipit cele ale Tatalui lor....)

Dupa o vreme insa cand s-a intors Stapanul,... shi le-a cercetat sufletele intr-u Mantuire... s-a fericit pentru fiul sau cel ce greshise de timpuriu dar s-a intors cat pentru totzi fii sai cei dreptzi shi farisei care nu greshisera niciodata... :)

scuze pentru continuarea pildei... fiului risipitor :)

Inteleg ce spui, eu ma ingrozesc uneori cand ma gandesc la raspunderea calugariei.
In mesajul meu am spus ca nu ar trebui tuns la monahism un copil, ci daca voieste sa devin monah ar trebui sa stea in ascultare mai multi ani pentru a se dezvolta duhovniceste si pentru a vedea cu ochi maturi cum este calugaria.
Insa dupa parerea mea, un adolescent discerne destul de bine unele lucruri, prin urmare are si el o parte insemnata de vina daca depune voturile cu superficialitate.
La fel de mare este raspunderea in fata lui Dumnezeu a staretului care recomanda spre tundere un copilandru necopt.

gata ... mi-ati gasit nod in papura.
mi-ati luat NUMAI ultima replica si mi-ati comentat-o cum v-a convenit... in cazul asta, ce rost are sa va mai raspund intrebarilor ???
k sa nu mai spun k ati fi stiut raspunsul intrebarilor dak ati fi fost atenti la tot mesajul..

iertati-ma... nu-mi place sa stiu k vorbesc singura.

" Cand Dumnezeu cheama un suflet la cunoasterea Sa, ii da in dar harul Sau, sub forma de ravna si de credinta, precum si prin alte manifestari pricinuitoare de veselie ale daruruilor Sale.
Dar apoi, dupa ce se semneaza intelegerile si incepe oficiala expeditie si ascultare, atunci Dumnezeu retrage harul Sau treptat si lasa pe ostas singur, pentru ca sa-i incerce credinta.
Va ramane ostindu-se si lucrand sau se va intoarce inapoi? Exact in aceste intreruperi treptate ale harului se prezinta prefacerile, din pricina aceasta si locul lor in viata noastra a dobandit un scop important.
Slava iubirii de oameni a Bunului nostru Stapan, care a indreptat parazitii stricaciunii si ai mortii spre instruirea si formarea fiilor Sai". (din Batranul Sihastru Iosif, pg.124)

Iata deci adevaratul motiv al caderii: Dumnezeu isi retrage harul pentru a ne incerca; unii dintre noi lupta pentru a-l redobandi, iar altii se lasa pagubasi, cazand prada ispitelor. Mai clar nici ca se poate si e valabil pentru toti oamenii porniti pe calea credintei.

Urzicuta am o singura intrebare:)
Daca pr Arsenie a spus ca situatia il depaseste..ce "adevar" ce "sfat" mai astepti tu aici de la noi(??) care nu suntem nici pe departe la inaltimea parintelui.:rolleyes: Ba mai mult daca eu (spre exemplu) ii voi scrie, da frate e bine ce ai facut fa-te preot de mir ca Harul lucreaza oricum...ii va tine vorba mea "de cald" la judecata?? Nu prea cred... Asta e o problema mult prea MARE ca sa fie "dezbatuta" pe un forum. Nu crezi? Eventual sa mearga la un Episcop sa se lamureasca. Iarta dar eu consider ca e mai portivit sa spunem OFF TOPIC!! esti de acord?

:)Par. s-a declarat depasit de problema nu si episcopul,care a incuviintat ...doua pareri diferite,de ce crezi ca parerea ta nu conteaza,nu-ti cer ACORDUL tau iti cer o parere....daca esti atat de evlavioasa si sfioasa ok,nimeni nu te-a obligat sa aplici, este o problema delicata cea prezentata de mine si daca tu te sperii,darmite cei care ies din manastiri,de ei ce sa mai spunem!Eu va inteleg sunteti persoane sensibile,bravo!Ma bucur mult pentru voi!Daca n-ar fi pacat mai mai ca v-as invidia....ce fete cuminti si asezate sunteti voi...acum fara rautate...Jenica tu esti o persoana sensibila imi cer scuze daca te-am ranit cu prostiile mele ,incearca eventual sa scrii pe alt topic care ti se pare mai cuviincios si mai potrivit cu pregatirea ta duhovniceasca,eu sunt asa cum sunt(indiscreta,directa,lipsita de feminitate, bagacioasa )si ma apasa problemele altora.

Nu Urzicuta, nu e vorba de evlavie falsa aici, e vorba de SUFERINTA. Ai citit mai sus ca am postat povestea unui calugar.. Ei bine acel calugar a fost duhovnicul mamei mele, a fost ultimul om care a impartasit-o inainte sa se mute in lumea de dincolo. Acel calugar era Bucuria mamei mele. Acel calugar mi-a invatat copii sa mearga la biserica, mi-a dus copilul in Altar, acel calugar a intors la ortodoxie jumatate de oras. Intelegi? Chiar daca a primit incuvintare sa se casatoreasca (deja este casatorit acum) ce va face oare la judecata cu toti cei care au suferit cei care plang cei care s-au smintit din cauza lui? Oare nu ar fi trebuit sa se jertfeasca el ca sa se mantuiasca ceilalti? sau paote gresesc. Nu spun ca a gresit, nu spun ca am dreptate, spun doar Durerea mea personala. Nu stiu daca Harul lucraza sau nu, nu stiu nimci din toate astea... Ceea ce stiu este ca e CUMPLIT DE GREU sa traiesti cu durerea in sufelt ca ai smintit pe cineva...
Daca te-am rugat sa ne oprim am facut-o tocmai ptr ca consider ca Judecata noastra Nu este ca a Lui. De aceea sunt lucruri greu de inteles de una ca mine.
Imi esti draga urzicuta asa cum esti :D sa nu te schimbi:D
cu dragoste jenica

Jenica draga,de ce vrei tu sa ne confirmi cat de slabi suntem noi crestinii,noi turma care tindem sa mergem oriunde o i-a cate un "cioban ratacit".Nu ti se pare ca exagerezi in disperarea ta referotoare la sminteala(cum o numesti)pe care a facut-o parintele respectiv.
In definitiv,mantuirea este un act absolut individual,care depinde absolut de faptele si cugetele fiecaruia dintre noi.La Judecata de-apoi nu te va intreba nimeni de ce a parasit manastirea cutare parinte,si nici ca tu vei fi privata de iertarea pacatelor,pentru ca a plecat parintele tau duhovnic din manastire.Astea-s notiuni sarace-n duh,adevaratul duh al credintei,fiecare suntem pe cont propriu in aceasta lume,si fizic si spiritual,fiecare ne cladim propriul drum in societate si-n calea de dincolo,celelalte lucruri exterioare nu sunt decat accesorii ale vietii.
Ai auzit vre-odata vorba aia,ca sminteala vine din necredinta???Asa ca sa fim mai toleranti si mai realisti in ceea ce priveste viata noastra,si viata celor din jurul nostru,indiferent cum se arata aceasta.Daca putem face ceva bun,este bine,daca nu,sa ne vedem de posibilitatile proprii de dobandire a calitatii spirituale.
Nu inteleg ce se face atata caz de un om,care pana la urma nu este decat un om,acel fost preot,care nu a mai putut face fata cadrului monahal,vitreg de altfel,si s-a dus in lume,si-a luat femeia lui si traieste o viata absolut normala,absolut omeneasca.Motivele renuntarii si tot zbuciumul la care sufletul lui a fost supus,numai acesta al stie si Dumnezeu,de ce trebuie sa judecam noi superficial situatia,si dupa cum ne convine,cica intr-u zidirea sufletului.Daca-l judecam pe acel om,nu ne dovedim a fi decat niste parveniti,pentru ca tocmai credinta pe care o invocam in aceasta situatie ar trebui sa excluda din start aceasta tendinta de judecata.
Daca spui ca a intors multi oameni la credinta,foarte bine,oamenilor nu le ramane decat sa pastreze sau chiar sa inmulteasca acest dar,aceasta bogatie,nu mai depinde de el sau de viata lui cum poate fi pastrat acesta,ci de propriul suflet si de propria minte,in salasul carora sta credinta si cunoasterea Lui Dumnezeu.
Din contra,pentru ceea ce a facut acest om pentru voi,faceti in continuare o rugaciune pentru el,in semn de recunostinta,sa-i de Dumnezeu putere si intelepciune,si in lumea asta sociala,fiindca viata,oriunde ar fi ea,este o lupta permanenta,si nu una usoara.
Este un cuvant intalnit des in Pateric,sa nu ne miram de ce cade cel de langa noi,sa ne miram cum de mai suntem noi,pe pozitie,cum s-ar spunem.
Spui Jenica,ca sminteala este tare dureros simtita in suflet...asta depinde daca asa o simte peroana in cauza,durerea nu ai cum sa o simti tu,si sa-ti spun eu o chestie,n-ar trebui sa ne sminteasca faptul ca un om isi schimba viata,poate duce tot o viata cinstita si legata de principii,sa ne sminteasca rautatea si ipocrizia care exista si se intensifica tot mai mult in jurul nostru.Sminteala inseamna,daca acel preot pe o parte propovaduia Cuvantul Lui Dumnezeu si pe de alta parte iti baga mana sub fusta...si nici atunci.In acest caz nu-ti ramane decat sa schimbi omul si sa mergi mai departe cu ceea ce ai in constiinta,fiindca acolo sta tot bagajul nostru spiritual si moral.
Spuneai undeva ca e tare grea si apasatoare durerea purtata in suflet si simtire,durere provocata de aceasta sminteala.Iar eu ma gandesc,PACAT!,pacat ca folosim cuvinte atat de mari si apasatoare in circumstante cu mai multe posibilitati de evadare si alinare.Adevaratul greu vine atunci cand sufletul si mintea nu mai poate discerne binele de rau,cand acestea nu mai pot tine carma unor principii si lucruri absolut normale in viata,cand dereglarea psihica a fiintei umane aduce cu sine dezastrul si subrezirea fizica a unei fiinte,ATUNCI este cu adevarat greu sa mai poti purta povara in suflet,intr-un suflet atat de fragil cum este al omului.Nici cancerul si nici alte decaderi umane nu se poate compara cu situatia in care aproape toate circuitele neuronale o iau razna inducand fiinta in cel mai cumplit joc de-a viata si de-a moartea interioara.Atunci nici macar pe Dumnezeu nu-l mai poti percepe asa cum trebuie,logic sau cu ratiunea adecvata,si abia atunci poate incepe adevarata decadere si realul dezastru uman.
Asa ca fiti pe pace,nu este caderea Babilonului,faptul ca un om,ca mine si ca tine,a ales,in cele din urma sa traiasca o viata,ca a mea,sau ca a ta,nici Dumnezeu nu-i cere mai mult decat poate duce....HAI SA NU-I CEREM NOI!!!!!
Dumnezeu sa-l Binecuvanteze,si pe el si pe noi,si pe toti oamenii pamantului,pacatosi si mai putin pacatosi.

Ory, iti multumesc! Ai descris totul atat de clar incat nu mai am nimic de adaugat! Ai perfecta dreptate, in mare acelasi lucru am vrut si eu sa spun dar nu mi-a prea iesit. Iertare daca nu am stiut sa ma fac inteleasa:) Si asa cum spuneai si tu: Bine ca judecata Lui Dzeu nu este ca a oamenilor...

:)oRY asa simt si gandesc si eu si nu numai in legatura cu monahii care cad in legatura cu tot ce se intampla cu suferintele de tot felul chiar vis-a-vis de homosexualitate,ca pentru multi cred ca este o grea povara si suferinta,de aceea ii vad si atat de complexati,disperati..paradele acelea caraghioase sunt tot un strigat de disperare....sa invatam sa fim buni,nu iertatori pt,ca ei au nevoie de iertare de la Hristos,nu de la noi,sa nu intoarcem nimanui niciodata spatele,pentru ca nu stim ce a generat neputinta ..

:D:D urzicuta, nu mi-o lua in nume de rau, dar aici chiar m-ai facut sa rad in hohote...

:)totusi sunt niste biete fiinte si ei,tu nu ai desfranat nici macar cu gandul?

Asa este Urzicuta, si mie mi-e mila de ei, sunt robiti, vina este a diavolului care i-a intunecat pana intr-acolo incat nici ei nu mai stiu daca si de ce Dumnezeu i-a facut barbat sau femeie. Insa doar Dumnezeu are puterea de a le lumina sufletele! Noi trebuie sa ne ferim sa nu ne smintim, ca pacate sunt destule!

" Cine s-a logodit cu o femeie si vrea sa o ia de nevasta, acela sa se intoarca acasa si sa se bucure de femeia sa!... Calugarii, insa, sunt facuti pentru lupta, pentru ca isi indreapta neincetat privirea inainte si de cele ramase in urma lor nu se sinchisesc. Deoarece comorile le stau in fata, tot ceea ce vor agonisi va deveni al lor si vor avea de pe urma acestora castig mare.

Voua insa, care suflati in goarne, va zic: dupa ce veti fi dat acest avertisment, priviti la cei care se retrag si apoi cercetati pe toti cei care s-au oferit sa lupte la incercarea cu apa. Toti cei curajosi vor trece proba cu apa, dar lenesii, cu acest prilej, se vor osebi. Asculta dar, iubitule, aceasta taina la care in chip simbolic a facut candva aluzie Ghedeon cand a adunat poporul pentru razboi. A luat aminte la cuvintele Legii si la cele despre care ti-am vorbit pana acum (vezi Deut. 20. 2-8)

Drept care multi au parasit ostirea. Cand au ramas numai acei care se hotarasera pentru razboi, Domnul ii grai lui Ghedeon: "Cine va lipai apa cu limba din pumni, cum lipaie cainele, este gata si-l trage inima sa mearga in lupta; cine isi pleaca genunchii sa bea apa, este molau si slab de lupta".

Mare este taina, iubitul meu, caci Ghedeon aici preinchipuie botezul si descrie dinainte razboiul nevazut si starea calugareasca. Caci, inca inainte de incercarea prin apa, daduse instiintare poporului. Cand a pus in aplicre proba prin apa, din zece mii de oameni, s-au ales pentru a merge la razboi numai sute.Aceasta se potriveste intocmai cu spusa Domnului nostru: "Multi sunt chemati, putini alesi".

De aceea se cuvine sa si crainicii Bisericii, carora le revine a canta din goarna, sa dea inainte de botez avertisment intregii obsti a lui Dumnezeu. Acelora care de buna voie lor s-au hotarat sa traiasca feciori si fecioare - oviata de sfintenie si infranare- crainicii sa le dea avertismentul: "Cei pe care inima ii indeamna spre insotirea conjugala sa se casatoreasca inainte de botez, pentru ca sa nu cada in lupta si sa nu fie ucisi!

Cine se teme sa ia parte la aceasta batalie sa se intoarca pentru a nu face inimile fratilor sai la fel de fricoase ca a sa! Cine-si iubeste avutul sa paraseasca armata pentru ca in toiul bataliei, sa nu-i zboare gandul la bunurile sale si sa o ia la fuga!

Caci cine o ia la fuga din lupta se face de rusine. Cine insa nu s-a legat si inca n-a imbracat armura nu poate fi rusinat pentru ca se intoarce. Cine insa de buna voie s-a legat si a imbracat armura nu poate fi rusinat pentru ca se intoarce. Cine insa de buna voie s-a legat si a imbracat armura se face de ras si de ocara daca o ia la fuga din lupta....
Tot asa sunt si curajosii care au fost deosebiti prin apa. Il iurmeaza pe stapanul lor ca niste caini, se dau morti de dragul lui, lupta cu tragere de inima, il pazesc ziua si noaptea si latra aidoma cainilor, adica ziua si noaptea cugeta asupra Legii.
"cei care si-au plecat genunchii ca sa bea apa, sa nu mearga cu tine la razboi, ca nu cumva sa cada in lupta si sa se dea batuti" Caci preinchipuie taina caderii celor care beau apa in trandava comoditate.
din Sfantul Afraat Persanul "Indrumari duhovnicesti"

Proba prin apa este proba desfranarii.
Iata deci, ca Biserca cunoaste firea slaba a omului si caderile ei. Argumente ca " oameni sunt si ei" nu tin, caci nimeni nu e obligat sa devina calugar.

Calugaria nu e o taina, in schimb preotia este. Oare cel, care nu a reusit sa reziste ca calugar, este indreptatit sa ceara harul preotiei?

Sa nu fim aspri cu cei care cad, caci si noi avem caderile noastre. Dar sa ne abtinem macar de la a incuraja caderea sau de a-i gasi scuze. Motivele caderii se cunosc si nu sunt de natura sa ne maguleasca. Slabiciunea nu este o stare spre care trebuie sa tindem.

Doamne ajuta!
eu, din putinele mele cunostinte in materie de monahism, am invatat ca odata ce ai fost tuns NU mai poti sa te intorci in lume!! si sa fii mirean! noua la scoala asa ni s-a spus ca monahismul nu e asemeni unei haine, azi o iei maine nu, e ceva permanent!! iar la judecata de apoi va fi judecat dupa judecata monahilor.... deci mult mai aspru decat un mirean..... dar in acelasi timp el trebuie sa-si asclte duhovnicul si NU pe noi!! El, duhovnicul stie el bine ce-i spune si mai ales dece-i spune toate acestea...noi nu putem sa ne ridicam la sfaturile unui duhovnic!!
Anterior ti-am spus ceea ce am invatat noi la scoala deoarece eu,personal cre cu tarie tot ce ne-a spus noua profesorul pt ca si el a vrut sa se calugareasca si are 'ceva' mai mult habar-adica destul de mult!!
Maica Domnului sa-l ajute si sa-i luminee gandurile!!

CALUGARUL-ostas al lui Hristos, intr-un razboi de toata viata

privind lucrurile la modul serios-adica adanc, vedem ca un MILITAR, al oricarei armate, in timp de razboi nu mai poate da inapoi,nu se poate retrage din lupta, indiferent de natura motivatiei (care poate fi dureros de reala)..pedeapsa , in orice sistem, e INTOTDEAUNA MOARTEA

Aici nu se discuta VREDNICIA ci FIDELITATEA. Vrednic este, insa FIDEL NU. Ori lucrarea pe care o implineste HRISTOS in TAINE parca tine mai curand de fidelitate=credinta, decat de vrednicia (vezi si rugaciunea tainica a Heruvicului: NIMENI din cei legati cu pofte si desfatari trupesti NU ESTE VREDNIC sa vina, sa se apropie, sau sa slujeasca TIE...)

e doar o parere. realitatea, pe care o traim fiecare in pielea proprie, e mult mai dura.

:)dragii mei am citit si eu regulile monahale...vreau parerea voastra liber exprimata

Oricat ne-am da cu parerea, tot regulile sunt cele care sunt valabile. Si la ce folosesc parerile eronate, in lipsa de cunoasterea a ceea ce e corect?!?
Si in plus, urzicuta, nu esti singura care citesti aceste postari, chiar daca esti initiatoarea topicului. Iar in ceea ce ma priveste, nu intamplator imi place "varianta oficiala", poate din dorinta de a nu emite un gand gresit.
Pe tine ce te incalzeste mai mult: o parere care iti place sau una corecta?

:)...nici una nici alta Anca...ma intereseaza abordarea psihologica a problemei felul in care e perceputa de ceialalti oameni,traitori in secxx.Nu ca nu m-as increde in canoane...

urzicuta: [i][ma intereseaza abordarea psihologica a problemei /i]

si pentru ce acest lucru? Scrii cumva o lucrare de psihologie?

Urzicuta,prea putin probabil sa gasesti in sanul credinciosului ortodox o abordare psihologica a fenomenului de renuntare la statutul monahal.Eu sunt printre putine persoane care a indraznit sa faca o astfel de abordare a acestui subiect,prin trasaturi reale ale secolului xx,si ca atare mi-am atras asupra mea multi critici.Nu ma plang,dar constat ca,din pacate,crestinul ramane un visator si-un sustinator fragil prin cuvinte,citate si iar cuvinte...iar realitatea continua sa-si urmeze cursul ei mai conforma secolului xx.
M-am tot zbatut in teorii si perceptii psihologice si sociale in ceea ce priveste viata monahala,adevarata viata monahala contemporana,si singura concluzie ramane ca societate crestina prefera sa se complaca in aceste disfunctii si sa le ignore caracterul nociv,disfunctii care vin din lipsa de adaptare spirituala in viata detasata de societate,care este manastirea.Se-ntampla multe,multe lucruri in acest cadru aparent ascet,lucruri firesti,de altfel pentru bietul om confuz cu propria-i fiinta,lucruri trecute cu vederea de catre conducatorii spirituali,pentru ca deseori sunt implicati si acestia.Este un mare non sens care a deraiat mult de la factorul principal care trebuie sa ne apropie de Dumnezeu,si anume compasiunea,toleranta,iubirea si acceptiunea statutului nostru muritor,dpdv crestinesc.
Pacat ca unii accepta sa aiba relatii de dragoste in afara zidurilor manastiresti,insa nu va accepta niciodata responsabilitatea de-a lua in maini viata unui eventual prunc nascut din neglijenta si ispita,dar si din dragoste,de-a lua in suflet responsabilitatea si frumusetea unei iubiri impartasite cu restrictie...totul pe considerentul ca ramane in manastire fiindca este "totusi"in corabia lui Hristos.
Ce aberatie,ce inselatorie izvorata dintr-un suflet care se considera credincios!!!!Nu au curaj,nu au putere si nu au nici vaga credinta de-a impaca spiritualitatea cu natura proprie zidita de Dumnezeu cu atata maiestrie.Astfel traiesc in confuzie si lasitate,ignorand toate motivatiile care i-ar trebui determina spre purificare.Fiindca,credeti-ma este o mare minciuna ca cel care ramane in manastire dupa ce a pacatuit,o face ca sa se pocaiasca.De cele mai multe ori o face din lasitate si iresponsabilitate,dar si din neputinta de-a impaca adevaratele legi spirituale cu omenia care ar trebui sa existe in noi,si din pacate,este aproape imposibil ca acestia sa nu mai recidiveze,fiindca se formeaza in fiinta lor o mai mare toleranta la satisfacerea placerilor omenesti.
Pacat,pacat ca nu intelegem ce-nseamna cu-adevarat credinta si convietuirea cu semenii,ce calitate ar trebui sa aiba aceasta,cu ce principii ar trebui sa ne controlam intreaga activitate dar si intreg universul launtric,fiindca mai bine este sa fim oameni supusi iubirii fata de oameni,decat nepasatori si atat de reci pentru alimentarea propriului egoism,si nicidecum al credintei.
Cata minciuna si ratacire exista in conceptiunea multor calugari,care dupa ce gresesc tot ei lovesc si defaima,cica in virtutea credintei,si-a statutului pe care-l au!!!! Defaima oameni si nu fapte!!!!....Apoi o iau de la-nceput!
IERTATI-MA!

:)Ory,f.adevarat.....Mi-as fi dorit mult sa aflu parerea catorva dintre aceia care au fost in manastire sau care mai sunt inca..ei sigur au cu adevarat ceva de spus,ca si tine Ory.Oricum va multumesc tuturor pentru parerile exprimate...Ory ramai cea(cel)mai aproape de felul in care eu privesc lucrurile ,ai stiut atat de bine sa le exprimi..parca ai fi trait acolo. o vreme..ca si altii.