cum va simtiti cei care cunoasteti, chiar putin, din tainele ortodoxiei, traind/o, cel putin in fiecare duminica, fata de ceilalti, amici, colegi de serviciu, vecini, rude, care nu prea au "treaba" cu Biserica? nu vi se pare uneori ca traiti intr-o alta lume si ca vedeti lucrurile destul de diferit fata de cei de mai sus? nu va vine uneori sa le strigati celor din jur: "treziti-va!" nu vi se pare ca de o buna bucata de vreme anormalul devine normal si invers? ce putem face sa nu ne smintim nici noi si nici pe cei din jur care, poate au "material" bun, dar inca n-au avut sansa sa fie luminati din interior?

iertati-mi iesirea dar sunt curios daca-mi impartaseste cineva problema.
Doamne ajuta!

Si eu simt uneori acelasi lucru. Dar acum mai nou am inteles ca trebuie sa ma uit la mine si nu la ceilalti. Cu cat vei trai credinta mai adanc si sincer in inima ta, cu atat se va rasfrange mai bine si in afara si cine stie, poate si ceilalti vor simti. Pentru ca daca Dumnezeu afla loc in inima ta, nu se poate sa nu Se arate si celorlalti. Tare greu ma exprim, desi ar trebui sa-mi fie usor:( Sper sa se inteleaga cat de cat ce vreau sa zic. Eu vad ca nu-L iubesc pe Dumnezeu asa cum ne-a poruncit Iisus, deci cum sa am pretentia de la altii sa fie asa? Mai intai trebuie sa am grija sa fac eu ceea ce e placut Lui.
Doamne ajuta!

mi-e teama sa intru mai adanc in tema si sa incep sa vorbesc despre experientele mele pentru ca am dinti de lapte. si duhovnicul meu m-a sfatuit sa am grija sa nu ma inec... :)
imi este greu pentru ca toata viata mi-am petrecut-o alaturi de cei de care-ti spuneam. si acum trebuie sa imi reanalizez totul: pozitia, trairile, afinitatile, lucrurile in comun... culmea e ca am "luat" cu mine parte din ei. si chiar daca nu simt la fel ca mine ma bucur ca sunt cu mine duminica la manastire si nu in alta parte. ma bucura cand simt nevoia sa se intoarca acolo si vad materialul bun din ei.
vorba ta, ar trebui sa ma preocupe persoana mea. insa ma mananca... ce sa fac? sunt pacatos. insa sper sa simt asta din toate simtirile si nu doar sa o afirm.

multumesc pentru raspuns ana.
Doamne ajuta!

Cat ma doare pe mine lucru asta care se intampla in proprea-mi familie.De multe ori m-am maniat pe ai mei si de atatea ori am si gresit(enorm).E extrem de greu dar intotdeauna exista o speranta la Dumnezeu.Am invatat doar ca nu am dreptu sa ma manii de ceea ce fac ei caci eu le am si eu pe ale mele.Daca as avea atata dragoste sa ma rog pentru ei....:(

Uneori, si eu m-am saturat si de cuvinte, oricat ar fi ele de marete, m-am saturat de aceasta lume care ne sufoca, de aceasta apa neagra care ne inconjoara si in care par sa se scufunde fara leac chipurile indragite pentru o clipa. M-am saturat de masti si de schinomoseli si de descopunerea care ne brazdeaza fetele lase sau agitate. Astept chipuri adevarate care sa straluceasca, tacute, de o lumina care nu este din aceasta lume. Atunci voi sti ca ni se deschid bratele parintesti si ca moartea nu are ultimul cuvant.

Astept chipuri adevarate care sa straluceasca, tacute, de o lumina care nu este din aceasta lume. Atunci voi sti ca ni se deschid bratele parintesti si ca moartea nu are ultimul cuvant.


Dan, multumesc pentru aceste cuvinte din inima. Daca ar trebui sa definesc intr-un cuvant tot ceea ce ai scris tu as spune: Suferinta. Sunt cele mai "adanci" cuvinte pe care le-am citit pe acest forum. MULTUMESC!!!
jenica

Jenica, sa fim cu luare aminte la calea picioarelor noastre si cararile noastre sa fie bine chivernisite si atunci multe se vor preface in lumina.

rebellule,sa stii ca DOMNULse releveaza fiecaruia dupa iconomia LUI,iar noi tre sa ne comportam normal, asa mi+a spus mie la momentul oportun duhovnicul meu, si sa fim mai buni fata de aproapele nostru.sa stii ca de ispite nu vom fi scutiti niciodata ,chiar dc mai avem momente de liniste si ele mai vin de destule ori pe neasteptate,asa ca atentie mare ,chiar dc ni se pare ce plutim spre o alta lume mai buna.

sofia,
daca n-ar mai exista ispitele ar fi ca si cum Dumnezeu a uitat de noi. nu voiam sa pun in evidenta lumea buna pe care cred eu ca ma indrept, mai ales ca fiecare drum se castiga cu sudoare si nu doar pentru ca ti se cuvine. ci doar senzatia pe care o ai atunci cand deschizi ochii pentru prima oara. si realizezi diferenta... dintre tine si cei din jur, dintre lumea noua pe care o descoperi si cea pe care ai trait-o in intuneric... ca si cum de-abia te-ai nascut acum, insa, nu realizezi de ce perceptia ta e diferita de a celorlalti. va gasesc pe voi aici pe forum insa in viata de zi cu zi sunt inconjurat de acel tip de oameni de care vorbeam la inceput. iar viata aceasta noua o descopar doar la manastire printre parinti si pelerini. mi-as dori sa continui experienta si acasa si in oras si la serviciu...

iti multumesc si iarta-ma.
Doamne ajuta !

Da rebelule, ce bine ar fi daca am trai Liturghia si dupa liturghie. Dar din pacate eu una nu prea reusesc..

jenica,
nu vezi ca toate se adapteaza vremurilor noi? inclusiv canoanele sunt interpretate si adaptate. duhovnicul ce sa faca saracul? daca ar da dupa canoane pai i-ar sparge geamurile fiii duhovnicesti. n-ar mai veni o femeie la manastire sau la biserica din cele care se macheaza, se vopsesc sau poarta pantaloni. ti-as da exemple si cu barbati ca sa nu crezi ca sunt misogin insa nu-mi vine niciunul in minte, desi sunt constient ca exista. traim vremuri grele. si e de-abia inceputul. cine crezi ca reuseste sa traiasca dupa liturghie? ma gandesc ca pana si in pustie fiind, trece avionul pe deasupra si te tulbura... suntem datori si poate condamnati sa incercam sa traim cat mai aproape de liturghie. nu stiu ce sa zic, dar sfintii parinti spuneau ca ferice de cei care vor muri pana la sfarsitul lumii pentru ca cei care vor ramane vii si cu credinta nestirbita intru Mantuitorul, aceia vor fi cu adevarat mucenici. si la modul cum o spun ei se pare ca va fi extraordinar de greu. in mijlocul acestei jungle care ne ataca din toate partile, lovind in parinti, in credinciosi, in orice ca sa ne tulbure si implicit sa ne subtieze randurile. si unde nu pot face nimic cu parul vin cu diferite momeli si invataturi false, sucind mintile cu te miri ce cadouri si ajutoare, bietilor credinciosi pe care nu are cine sa-i invete si sa le deschida ochii. pentru ca sunt si preoti care, din teama de a nu-si pierde enoriasii, o lasa mai moale cu predica si nu le atrage atentia ca gresesc si isi pot pierde sufletul. spun lucruri citite si partial traite insa sunt doar incepator si pot cadea in cursa foarte usor. mi-e teama de acest lucru si de aceea nu vreau sa fortez lucrurile. stiu doar ca nu e treaba mea sa judec pe altii si pe cat pot ma feresc s-o fac si ma gandesc cu mila la toti cei care sunt pe cai gresite. si ma rog sa nu mai calc si eu pe alaturi. mi-as dori sa fiu inconjurat de persoane care sa-mi usureze drumul spre lumina. si ma bucur cand ii gasesc si ma intristez cand sunt alaturi de ceilalti. si ma doare chiar si atunci cand folosesc cuvantul "ceilalti" de parca i-as condamna. pentru ca stiu ca unii din ei pot fi, prin iconomia Domnului, mult mai departe ca mine in drumul spre mantuire chiar daca acum sunt in intuneric.
asta e jenica. o lupta-i viata deci te lupta.
multumesc de raspuns.
Maica Domnului sa te ocroteasca sub Sfant Acoperamantul Sau!

Cata bucurie, imi aduce cuvantul tau. O Rebelule, daca ai sti cum plang dupa pacea pierduta. A fost o vreme in care am fost tinuta pe brate sa nu mi se "impiedice piciorul" dar am instrainat acea pace, cautand ajutor la om.. Acum el, omul ma loveste din toate partile, ma ameninta, ma jigneste, ma loveste..drept ar fi sa rabd zambind dar daca pacea care imi dadea forta nu mai e??..Am lepadat ce era mai de pret, cautand ajutor la om.. Plang rebelule, plang si spun Dzeule milostiv fii mie, da-mi putere sa rasplatesc raul cu bine pana in utlima clipa a vietii mele. Spunea parintele meu duhovnic ca nu exista om rau, doar eu il vad asa din pricina mandriei, ptr ca nu stiu sa ii iubesc pe toti la fel.. Spunea cineva aici ca am murit, poate ca da chiar am murit.. dar, SUFLETESTE. Doamne Dumnezeul meu invie inima mea si ma fereste de mine insumi....

draga rebelule, nu poti fi asa de sigur ca sunt in intuneric. Doar Dumnezeu cunoaste inima omului, nu te grabi cu concluziile.
Iarta-ma daca ti-am facut observatia asta, ti-am spus-o ca pe un lucru care sa te linisteasca, caci asa iti pui nadejdea in Domnul si afli pacea.

"pentru ca stiu ca unii din ei pot fi, prin iconomia Domnului, mult mai departe ca mine in drumul spre mantuire chiar daca acum sunt in intuneric. "

acesta e citatul exact. si in momentul in care am spus ca pot fi mult mai departe ca mine e clar ca m-am gandit la judecatile nestiute ale Domnului si la partea buna a lor dar care inca nu si-au descoperit-o.
observatia ta e de bun simt insa afirma exact ceea ce gandeam si eu. poate exprimarea mea a fost nu tocmai fericita. si imi cer scuze pentru asta.
asa ca, draga ana, nu trebuie sa-ti ceri iertare. eu sunt cel care trebuie s-o fac. deci iarta-ma.
Doamne ajuta!

Da, din pacate este atat de adevarat, daca am avea acea sensibilitate duhovniceasca nu am mai folosi nici macar acest termen "ceilalti" dar vezi tu rebelule, oare care dintre noi se poate mandri ca a ajuns la acesta desavarsire? Cine cuteza sa spun eu NU judec?? Eu cred ca aceasta ravna a ta este DIN IUBIRE fata de semen. Trebuie mare grija rebelule, spunea bunul meu pr Antim: Nu face binele decat daca esti destul de intarit sa primesti si raul ce va urma.. Este mare intelepciune aici, intelepciune pe care din pacate eu Nu am urmat-o. Am cazut din mandrie, am pierdut pacea sufletului. Si ce imi foloseste acum ca am cucerit "lumea" daca am piedrut ce am avut mai de pret?? De aceea trebuie multa intelepciune, e drept mantuind te mantuiesti dar cu smerenie. Virtute ce mie imi lipseste cu desavarsire!!!. Daca am privi in jur cu ochiul inimii nu al ratiunii nu am mai spune, am obosit, sunt lovit, (cuvinte pe care le folosesc si eu adesea) ci ne-am ruga cu iubire fierbinte ca toti sa simita aceea Bucurie pe care inima noastra o simte. Scriu toate acestea nu numai pentru tine draga rebelule ci si pentru mine insumi..
Dumnezeule milostiv fii mie si ma fereste de mine insumi..
jenica

Doamne ajuta!Marturisesc ca si eu ma instrainez de aceasta lume.Tare mi-as dori sa ma pot adapta tuturor lucrurilor,fara sa ma clatin.Dar ,din pacate,nu reusesc.
Am cunoscut si eu pacea,dar am pierdut-o cautand ajutor in alte parti si nu unde trebuia.
Jenica,ai dreptate.Sa ne fereasca Dumnezeu de noi insine!

Exista adevar in cele marturisite aici. Insa, sa nu ramanem in intristare, caci si in aceste vremuri painea si vinul se prefac in cadrul Sfintei Liturghii in Trupul si Sangele Domnului. Deci putem preface acest trup stricacios in unul de slava si atunci lumea va avea alt chip, ramane doar sa ne impartasim cu vrednicie.

:D Pai tu chiar n-ai de ce sa-mi ceri iertare. Mie chiar ca nu mi-ai facut nimic.
Doamne ajuta!
nu mai scriu...

:) stii cum e ana?
observ ca folosesc foarte des verbul a marturisi in raspunsurile mele. o fac in continuare. si iti marturisesc ca imi cer iertare foarte des, in speranta ca intr/o zi o voi face si o voi simti din inima. nu-mi reuseste tot timpul sau, poate, deloc. dar e ca un exercitiu. nu trebuie sa ti se para anormal. toti invatam aici. incercam sa schimbam ganduri, temeri, pareri. dar in acelasi timp ne exersam ceea ce am dobandit. poti sminti foarte usor pe cineva. chiar fara bagare de seama si printr/un simplu cuvant. din pacate. pentru ca noi suntem mai vinovati de acest lucru smintindu/l pe aproapele nostru decat cel smintit. de aceea vreau sa invat sa/mi cer iertare pentru orice cuvant care te face sa-ti ridici spranceana a nedumerire sau sa te provoace sa judeci.
sper sa ma intelegi si sa accepti faptul ca te rog sa ma ierti. chiar daca spui ca nu am pentru ce. monahii in manastire, cand se despart sau isi iau ramas bun, isi cer iertare unul altuia. e foarte frumos sa/i vezi. acesta e un exercitiu al smereniei. nu zice nimeni ca obligatoriu esti si smerit. insa suntem datori sa luptam pentru dobandirea smereniei.
deci iarta/ma.
Doamne ajuta!

jenica.
toti castigam si toti pierdem. din pacate ne grabim sa "cheltuim" tot ce agonisim. pierdem in cateva clipe ce am strans o perioada destul de mare. cat ai clipi esti la pamant. iti pierzi harul si cazi in deznadejde. nu e bine jenica. nu e bine. de ce? tocmai pentru ca atunci ar trebui sa ne dam seama cat de usor ne paraseste increderea in Dumnezeu si in iertarea Lui. tocmai atunci ar trebui sa ne intarim, sa mergem la duhovnic, sa ne spovedim si sa luptam. deznadejdea e cea mai parsiva arma a diavolului. daca parintii au puterea de a ierta de 70 de ori cate 7 (7 numarul infinitului) atunci de ce sa nu ne intarim si sa mergem cu smerenie la duhovnic, sa cadem in genunchi si sa ne plangem slabiciunile? important e sa ajungi acolo cand cazi si nu la deznadejde sau nepasare. o sa-ti spun o pilda din pateric. poate nu o reproduc corect si te rog sa ma ierti pt asta dar poate te ajuta.
o batrana in fata unei biserici plangea de se rupea camasa de pe ea. era sfarsita de atata plans. trecand pe acolo preotul si intreband/o care/i pricina pentru aceasta durere a ei, batrana ii raspunde: uite parinte, cred ca Dumnezeu a uitat de mine? cum asa? intreaba preotul. pai uitati sfintia voastra, sunt mai bine de 2 ani de cand nu am mai avut nici o ispita. si asta ma face sa cred ca Domnul a uitat de mine pacatoasa...
vezi tu jenica. tocmai prin ispite vrea Domnul sa ne intareasca. si noi? cadem in deznadejde in loc sa dam fuga la duhovnic si sa speram la marea milostivire a Mantuitorului.
suntem slabi si vrem sa dobandim totul dintr/o data. nu se poate. asa cum intram in apa, intai pana la glezne, apoi la genunchi, mai apoi la brau, la piept si dupa aceea invatam sa inotam, tot asa e si cu credinta. daca intram din prima pana la gat si peste cap, crezandu-ne cunoscatori, riscam sa ne inecam si sa ne smintim. ne trebuie un profesor de inot care sa ne tina de manutza si sa ne calauzeasca pasii prin apa. pentru ca nu vedem fundul ei si nu stim cand urmeaza o groapa... si cadem. daca e langa noi, ne prinde si ne scoate la suprafata, chiar daca/ti mai da si doua palme sa/ti revii. daca nu...
ai grija de tine.
Doamne ajuta!

Vai, cat adevar graiesti, rebelule drag, care nu esti rebel de fel.

daca ai sti cate palme mi-am luat ca sa ajung aici...:)
si tot nu pot spune ca stiu ceva. dar, dupa cum spuneam, ma straduiesc. poate nu-mi iese mereu cum vreau eu dar important e sa fii conectat la sursa. aproape de sursa. aproape de duhovnic, de parintii din manastire, de trairile si experientele lor. imposibil sa nu te folosesti de ceva...
Doamne ajuta!

Nimic din ce spui nu-mi e necunoscut, asa ca stiu si de palme si de straduinta. Oricum nu e suficient, deci mergem inainte. Bine ca drumul e cel bun. Doamne ajuta!

toti ne regasim cate putin printre randurile fiecaruia. toti am trait deziluzii, bucurii, caderi, urcusuri... toti luptam intr-un fel sau altul pentru ceva sau cineva... toti speram ca suntem pe drumul cel bun, dupa cum spui. si suntem in marea majoritate a timpului. insa mereu o luam razna. ni se strica directia si iesim "in decor", vorba soferilor. uneori ma intreb ce caut si aici, pe forum. ce cred ca voi gasi sau ce doresc sa fac cu expunerile mele. si ma gandesc ca toate aceste intrebari sunt in toti cei de aici. continui sa scriu controlandu-ma sau facand un exercitiu din a ma controla si a nu trece peste anumite limite. sa nu devina altceva decat simple expuneri si simple pareri. sa nu creeze dependenta, sa nu ma amestec in viata altora, sa nu ma incalcesc in propria dorinta de a face bine incercand sa "ajut" pe cineva... nici acum nu-mi dau seama daca acest forum e benefic sau ne provoaca... e cert ca trebuie sa comunicam intre noi cei care, cat de cat, realizam ca nu suntem buricul pamantului si ca suntem praf in vant fara Dumnezeu. si poate ca, din cauza ca n-o putem face la serviciu, in oras, printre putinii amici care ne impartasesc trairile si ne inteleg, poate de aceea ne aflam aici. sau poate ca, din contra, suntem multi cei care gandim asa si vrem sa-i atragem si pe altii. sa-i ajutam sa deschida ochii. in ambele situatii trebuie sa fim cu ochii larg deschisi si atenti mai mult la noi decat la altii si la problemele lor. trebuie sa avem grija de sufletul nostru in primul rand si apoi sa incercam sa-i ajutam pe semeni. insa, in grija noastra fata de ei, sa fim foarte atenti... ispitele ne asteapta la cotitura.
nu stiu ce-am vrut sa spun exact cu toate acestea dar sper sa intelegi ceva.
ai grija de tine.
Doamne ajuta!

Draga rebelule, multumesc pentru mesaj. Dar care e rolul celor care traiesc in alta lume decat a noastra, asa cum ai descris-o mai sus?

Iata ca am citit ceva foarte frumos din Pateric si vreau s-o impartasesc cuiva( ma iertati cei care ati citit-o deja):

"Ava Pimenl-a intrebat pe avva Iosif: "Ce sa fac cand se apropie patimile? Sa le tin piept ori sa le las sa intre?" Batranul ii zice: "Lasa-le sa intre si lupta-te cu ele". Celalalt s-a intors la Sketis si statea. Intre timp a venit acolo cineva de la Tebaida si zicea fratilor: "L-am intrebat pe avva Iosif: cand se apropie vreo patima de mine, ii tin piept ori o las sa intre?" si el mi-a zis : "In nici un caz sa nu lasi patimile sa intre, ci tine-le piept fara preget." Auzind avva Pimen ca avva Iosif i-a spus altceva calugarului din Tebaida, s-a sculat si s-a dus iarasi la la Panefisi. Il intreba: "Avva, eu ti-am destainuit gandurile mele, iar tu una mi-ai spus mie si alta fratelui din Tebaida". Batranul ii zice: "Oare nu stii ca-mi esti drag?" El raspunde: "Ba da". " Nu m-ai rugat sa-ti vorbesc ca mie insumi?" "Asa a fost." Batranul zice: "Daca lasi patimille sa intre si ajungi sa le stapanesti, ele te fac mai iscusit. Eu ti-am vorbit ca mie insumi. Altii insa nu au nici un folos daca lasa patimile sa intre; acestia trebuie sa le curme deindata".

Citind aceasta apoftegma am realizat ca ne misca in spirala. Mereu, mereu aceleasi probleme de rezolvat, dar la alt nivel. Nu e de mirare, deci ca sfintii se considerau pacatosi, in ciuda drumului parcurs. Erau pacatosi, dar nu comparativ cu noi, ci cu Dumnezeu. Cata diferenta! Urcusul e tot mai greu, dar nu imposibil. Sa ne straduim cu totii sa ajungem la liman.

Rebelule,te-as ruga sa-mi spui ceva despre dependenta de care pomeneai.
Cat despre forum e si una si alta; depinde cu cine dialoghezi.
Doamne ajuta!

Traim intro lume complexa, in diversitate, intro lume unde daca nu reusim sa o intelegem si sa ne integram , vom fi niste izolati, niste ciudatenii pentru ceilalti. E greu sa vezi sufletul impietrit a unor semeni ai nostri. E greu sa privesti neputincios la necredinta si aroganta atee a unora. Dar poate ei ne intaresc cel mai mult in credinta noastra invatand sa traim in dragoste si intelegere impreuna. Exemplul personal prin comportamentul nostru, prin gandirea noastra, prin argumentele noastre, pot determina o detensionare ,ca sa spun asa, a relatiei dintre noi si cei far de credinta. Totusi si aceasta impartire in doua tabere , noi si ei, este periculoasa si neproductiva. Un om nu se poate schimba dintro data in gandirea lui, in mentalitatea lui. Trebuie tot timpul sa ne privim pe noi si sa ne aducem aminte de momentele ratacirilor noastre si astfel vom fi mult mai toleranti, mai intelegatori, mai cooperanti cu cei care nu impart credinta noastra. Pentru multi din ei, scanteia credintei va apare intr un tarziu si asta trebuie sa ne incurajeze sa ne dea speranta. Scanteia divina a credintei are timpul ei pentru fiecare in parte. Sa ne rugam neancetat intru intarirea noastra in credinta si pentru luminarea celor fara de credinta, a intoarcerii oilor ratacite in turma Lui Hristos.

A fost o vreme cand gandeam si eu asa .

Dar am incetat in a considera "material "bun sau rau . De ce ?
Pentru ca am trait situatii cand cei mai "rai" (considerati de mine ), mi-au fost de mare sprijin in imprejurari grele . Mi-a fost rusine de mine , am primit lectii .
Si de atunci ma uit cu "frica" la fiecare om (indiferent cum traieste)caci nu stiu cum e "privit" la Dumnezeu .

Nu ma simt deloc avantajata ,prezenta celor mai slabi ii consider o sarcina in plus.
E de datoria mea sa ma rog pentru ei ,cei apropiati .
Ceva imi spune , "toti , sau niciunul " . E ca si cand eu am o paine si ei nu , si trebuie sa o impart . Deci cred ca se vor mantui si prin cel care se roaga .

Uneori am impresia ca eu imi fac mai putin datoria (ca un crestin), decat ei .
Ei si-o fac fara sa-si dea seama , mare atentie !
La fel si cu stainii .Eu consider ca Dumnezeu ne vorbeste prin orice om.
Toti cei care imi intersecteaza drumul intr-un fel sau altul ii consider trimisi de El . Faptul in sine are insemnatatea lui ,Dumnezeu stie , dar si ei au nevoie de rugaciune . Si pentru mine se roaga altii .

De unde stiu ca au nevoie ei , si nu viceversa e mai greu de spus .
Daca cineva te asupreste , e clar el are nevoie.
Daca ma mangaie cu o vorba buna ....se schimba aspectul.

Cu alte cuvinte ma feresc pe cat posibil sa imi fac o parere despre cineva.
Chiar daca e o exceptie sa zicem si arata "fioros" .
Cine stie ce inima bolnava ascunde , ce dor sau neputinta poarta cu el !
Mai bine zic "Doamne mangaie-l si pe el ca precis se bucura !".

Poate ca sant cu mult mai "mica" decat vreau eu sa cred .

Doamne ajuta!

Nu trebuie sa tipi la cei care nu vin la Biserica. Trebuie sa le vorbesti si nu doar intr-o zi, ci ori de cate ori ii vei intalni. Nu trebuie sa ocolesti pe nimeni, trebuie sa-i faci sa se simta bucurosi ca te-au intalnit.

Acum sa fim seriosi, nici noi cei care iesim din Biserica nu iesim de fiecare data cu o inima care sa bata pentru altii. Asa ca si in noi sta nefirescul. In Biserica se spune "sa ne iubim unul pe altul" si noi ramanem cu preferinte in iubire. Ce trebuie sa facem? Sa ne rugam, ca noi sa ne intarim in credinta si ca ei sa fie luminati.