as vrea sa stiu cum percepeti fericirea

fericirea...
se pare ca e ca o fata morgana...:)
toti fugim dupa ea, si cand aproape ca punem mana, ne scapa printre degete...
nu cred ca exista om care sa fie fericit non stop. de aceea cred ca fericirea pe pamant e un sentiment periodic. atunci cand ne nastem, cand ni se pune coronita pe cap, cand ne indragostim prima oara, in ziua nuntii (sau pe acolo ca am mai vazut si multi stresati in acele zile), cand ni se nasc copiii, cand plecam de la duhovnic usurati sufleteste... si as putea continua la nesfarsit. fericirea e starea in care te afli acum, cand nu te mai necajesc gandurile, cand toate greutatile sunt departe si faci fata ispitelor... ultimele clipe de fericire pe care mi le amintesc au fost dupa ce am iesit de la duhovnic... nu pot sa nu asociez fericirea cu pacea sufleteasca. cand esti senin atunci fericirea e mai aproape de tine. cand esti incruntat se departeaza... cam asa vad eu lucrurile.
Doamne ajuta!

Sunt fericit cand imi privesc familia, cand ma trezesc dimineata si inca imi mai pot zambi in oglinda in timp ce ma barbieresc.

:)..sa nu ajungi sa te saruti singur in oglinda,....

,sper ca nu te superi.
fericirea e o stare,se confunda deseori cu euforia,e o stare de bine,de implinire..nu este constanta..nu cred ca cineva a avut o viata fericita cap=coada.fericire simti atunci cand semeni dragoste..fireste ca nu e o stare permanenta..fericirea permanenta adevarata in ...rai.sa avem!Vorba par.Cleopa:mancane-ar raiul pe toti! ,fericirea apare si dispare..apare copilul,dispare barbatul(vorba unei femei care a scris o carte stupida,in care a enumerat ea niste motive pentru care nu trebuie sa facem copii)....fericirea e pandita de tristete,de suparare,alterneaza si e bine ca se intampla asa..de prea multa fericire sunt unii care nu si-ar mai incapea in piele..durerea,tristetea sunt si ele bune..ne aduc cu picioarele pe pamant.ne conduc catre rugaciune...atunci cand ne imbatam cu prea multa fericire ne pierdem capul,uitam care sunt adevaratele valori pentru care luptam(de ex.cand avem prea multi bani,prea multa dragoste si implinire sufleteasaca..toate la un loc)...parca uitam sa aducem macar rugaciune de multumire..ca de pocainta uitam cu desavarsire
Cum vad eu fericirea?Multumesc lui Dumnezeu,deocamdata pot spune ca am o cruce usoara in comparatie cu altii,pot s-o duc evident...orice ar urma ma consider fericita si binecuvanta ...da,pot spune ca sunt fericita ...mai lipsesc niste lucruri care tin de partea materiala.profesionala,dar sunt constienta ca nu le pot avea pe toate..prefer liniste si pace si iubire decat bani multi si probleme in familie.
Cu sinceritate fara ipocrizie,
Aniela

Odata la ora de religie doamna profesoara ne-a pus pe fiecare sa completam urmatoarea fraza :"sunt fericit cand....".A tebuit s-o completez si eu .Atunci am zis ca sunt fericita cand Dumnezeu ma iarta( atunci cand gresesc )si am zis asta gandindu-ma la toate spovedaniile mele caci de fiecare data dupa spovedanie eu am fost fericita pentru ca stiam sigur ca Dumnezeu m-a iertat. Orice gand care ar fi putut sta in fata fericirii mele era inlaturat de faptul ca " eu azi m-am spovedit".Asa percep eu fericirea.Fericirea mea consta , in primul rand , ca Dumnezeu ma iarta si atunci cand ma iarta imi arata ca ma iubeste.Fericirea mea ,in al doilea rand, consta in ce consta fericirea oricarui crestin ortodox(ca este crestin,ca i-a parte la minunatele slujbe ,la Sf.Liturghie,ca il mananca pe Dumnezeu in Sf.Impartasanie,ca are un duhovnic minunat etc)iar in al treilea rand fericirea mea consta in micile fericiri care le ofera viata(animalele,natura....cerul,apa,zambetul unui copil sau a unui om necajit care se bucura de o bucata de paine care a primit-o).Fericirea unor oameni uneori imi dau si mie un strop de fericire.:)

La Manastirea Putna un parinte a intrebat: Ce este frumosul? Cineva a raspuns: Ceea ce place ochiului. Parintele a raspuns: Si daca ochiul tau este intinat?
Astfel, ceea ce pentru unii este fericire, pentru altii este durere.
A fi fericit - a iubi si a fi iubit.

iti dau dreptate dar cred ca pe langa asta ar mai trebui cate ceva adaugat

o singura data am simtit ceva ce nu s-a mai repetat niciodata: pur si simplu am vazut lumea roz. ciudat, nu? si mai si pluteam deasupra pamintului. fratilor, credeti-ma, am vazut totul in roz. nici azi nu imi pot explica. si nu voi uita niciodata senzatia. atunci am fost fericit.

subscriu

Eu fericirea o vad in Intelegerea lucrurilor care ma cuprinde citeodata prin lacrimile aduse de rugaciune in fata icoanelor, la Liturghie, realizarea intinarii mele profunde, a pacatoseniei mele.
In plan lumesc fericirea o vad ca existind prin zimbetul pe buze in momentul cind te trezesti dimineata... Cel/cea care a ajuns la aceasta performanta cred ca se poate numi fericit.

domnule petrurar, in inshelarea asta am cazut shi eu cu ani in urma, este fericirea inshelarii, e o senzatzie foarte placuta e adevarat, dar e o realitate FALSA! deshi pare uriasha, ca o vezi parca oriundete-ai uita, este doar in ochiul tau bolnav, e toata puterea seductiva a satanei de a te face sa te crezi intro traire falsa cu aroma de sfant sau binecuvantat de Dumnezeu, e o placere trupeasca ce a cuprins retina, shi te traieshti ca unsfant, ca shi cum lucrurile din jur ar asculta de tine... de Dumnezeu... NU, este bucuria unei placeri, credulitatea celui inconjurat de natura in roz, shi e defapt nenorocirea... atunci daca tzi se da un bobarnac, crezi orice parere, orice prostie, este fermecat, shi asha ramai pana te vei trezi la realitate... adica peste multzi ani... jinduind inca acele stari... Incercand sa-mi explic totushi culoarea respectiva, itzi spun ca atunci cand jucam baschet, timp indelungat, spre sfarshit vedeam colorat mai in roshu... era chiar de la sange shi oboseala... in cazul celalalt este de la concetrarea sangelui in ochi shi de la creidntze false, sexuale, linishtitoare dar shi de la inchipuiri fantasmagorice, intreaga natura de parca s-ar fi gatit pentru tine... cata inshelare... deci asha am patzit shi eu.....in trecut... norii plecasera, marea era lina ca o balta, cerul era senin, totzi oamenii parea foarte foarte buni shi calzi, iar eu, bineintzeles ca si eu contribuisem la astea... ma INSHELAM, bineintzeles nitzel ajutat de cine trebuia... iar apoi incepusera sa mi se amestece realitatea cu ce credeam eu despre ea... cu ce visam, cu filmele sf, cu tot felul shi le credeam posibile shi mult mai ushor ca altadata...
deci petrurar nu erai fericit ci delirai fie de foame ca shi mine ca tzinusem post aiurea, fie fermecat... aia nu e fericirea ci fata morgana!

Domnule vsovi, eu nu am vrut sa intru in amanunte pt a nu ma mindri sau a nu sminti.
starea de fercire nu a fost generata nici de creidntze false, sexuale,, nici de post aiurea, ci de cu totul altceva.
Vsovi, crede-ma frate, TOATA LUMEA ERA ROZ, de la masini la omuletii de pe strazi.....si soarele tot roz era.
inca ceva: nu eram nici macar obosit, ci doar FERICIT.

Oameni buni, e frumoasa lumea roz, credeti-ma.

petrurar, este posibil sa fi vazut asa cum spui tu, dar gandeste-te ca acea stare nu iti era data de Dumnezeu, ci doar o placuta senzatie de la cel viclean, gandeste-te ca multe duhuri rele ne pot amagi prin aceste iluzii. Eu cred ca Dumnezeu a ingaduit diavolului sa te incerce sa vada daca tu cazi in plasa vedeniilor placute la vazul ochiului, sau simtirile peste firea omeneasca. Eu unu nu as vrea sa am parte de astfel de experiente...

eu nu cred ca vom putea gusta aici pe pamant fericirea, ci in tot timpul si oriunde vom avea necazuri si probleme, chiar daca pe moment situatia pare a fi in regula. Ganditi-va numai la faptul ca nici banii si nici saracia nu ne aduce fericirea, luati in considerare faptul ca oricand poate da un necaz peste noi astfel incat sa consideram ca viata de aici mai mare chin este si nicicand fericire. Nu Dumnezeu ne spune prin invataturile sfintilor ca sa consideram aceasta viata doar un drum plin de incercari spre initierea noastra spre viata vesnica? Fericirea materiala este ceva omenesc si trecator, pe cand adevarata fericire este acolo sus cu Dumnezeu.

Pai veilur, daca totusi ne luam dupa Fericirile lui Iisus, fericirea e posibila si aici, chiar si in necazuri si prigoane...Fericiti cei...stiti voi:p

iubirea nu e materiala, de asta inseamna fericire... cel putin eu asa am perceput-o.

la scoala o profesoara de filozofie ne-a spus ca fericirea niciodata nu se atinge pe pamant ,ci ca aici putem fi doar bucurosi cand ni se intample anumite lucruri,eu as vrea sa stiu ce lucruri va fac pe voi bucurosi.fericirea consider ca se afla in ceruri

Dragilor, sincer nu stiu exact ce inseamna fericirea. Dar stiu ca, de multe ori imi privesc copii noaptea cand dorm si plang de bucurie ca sunt sanatosi si buni, simt o mare bucurie in inima cand sotul meu vine acasa ( este ofiter si este plecat mai mereu:() si imi spune, nevasta abia asteptam sa ajung acasa:rolleyes:. Simt o mare pace/liniste cand sunt in creierul muntilor si deschid bratele incercand sa imbratisez natura toata.. Daca acestea toate inseamna fericirea.. atunci SUNT UN OM FERICIT. Altceva nu stiu sa va spun:)

Iuda, cuvintele nu pot exprima deplin ceea ce traim. Poate ca asa-i randuit, sa nu ramanem doar la niste simple cuvinte. Nu poti pune un semn de egalitate intre starea de fericire de aici si cea din lumea de dincolo. Fiinta noastra va suporta o modificare ontologica: trupurile noastre vor fi altfel. Deci, vom ajunge sa simtim altfel. Nici Sf. Ap. Pavel nu a cuprinde in termeni fericirea de dincolo. El a spus ca pe om il asteapta "ceea ce ochiul nu a vazut, urechea nu a auzit si la inima omului nu s-a suit".
Ce ne face fericiti? Faptul ca suntem, ca sunteti, ca EL este. Dar a fi in adevaratul sens al cuvantului.

Doamne ajuta!
Pentru mine, fericirea cea mai mare este in acea clipa in care, ma apropii de Sf.impartasanie! sau in momentul in care, la miruit parintele nostru ne vorbeste...ne invata multe-multe lucruri noi si mai ales ni le spune cu dragosta parinteasca!
Fericire este aunci cand un copil imi zambeste si ii pot vedea in zambet inocenta si totodata Il vad pe Mantuitor in chipul acelui copilas!!
Are multe forma fericirea dar are un singur izvor:IUBIREA!!
Sa ne tina Maica Domnului fericiti!
Doamne ajuta!

cum poti gasi mai lesne fericirea...singur si liber sau impreuna cu cineva, dar incatusat de faptul ca nu iubesti acea persoana?
de fapt, lipsa iubirii e o ingradire a libertatii?

fericirea este pacea sufleteasca ,aceea pe care ne-o da Hristos,indiferent ca ne aflam sau nu in necazuri.

Asa cred si eu ca arata un om fericit. fericirea este o capacitate, un soi de abilitate pe care trebuie si merita s-o cultivam in copiii nostri, sa-i invatam si sa le dam puterea de a fi fericiti, sa cultivam in noi insine si in cei din jur capacitatea de a fi fericiti, asa cum cultivam credinta, morala etc. . Pt ca eu nu cred ca fericirea se asimileaza/aseamana extazului, ci poate din contra, fericcirea consta in a accepta, cu intelepciune si credinta, viata cu diferitele ei greutati;in a gasi motive de bucurie, de multumire si de recunostinta ca existam, in a accepta viata cu toate momentele si implicatiile ei -si-atunci suntem mai puternici, atunci inseamna ca suntem fericiti. autocompatimirea ne slabeste si ne lipseste de puterea de-a afla fericirea reala, care vine din cele mai simple lucruri. omul fericit este smerit si-n smerenia si-n toleranta lui nu uita niciodata lucrurile smple si extrem de valoroase care aduc linistea si implinirea. 'bucurati-va pururi', cam asa vad eu fericirea. mai degraba bucurie deat extaz. duabila, nu trecatoare. reala, nu capriciu. capacitate proprie, personala, nu intamplare. dar facut de D-zeu omului care-n trecerea lui pe acest pamant, uita uneori sa se bucure si sa fie recunoscator intocmai de aceste daruri.

poate ca te simtzi fericit dupa o lunga tacere cu rugaciunea, un fel de Isihia tacerii interioare, ca respectivul strangator de desheuri, n-a scos o vorba... deshi prin felul sau de a fi mi-a vorbit ca unui frate mai mare deshi se vedea foarte clar, pentru un ochi format ca eram mai mic, shi nici nu shtiu daca frate dupa felul cum m-am cam dezis de el... adica l-am cam privit ca pe un suspect... el defapt statea in statzie la trolebus, eu ma gandeam daca o fi avand bilet... ash fi putut sa-i dau macar catziva lei... n-am reushit... nu potzi sa faci decat ce face shi lumea... asta am facut... pentru cat mi-a daruit el... adica sa-l evit cu o mutra elevata...

Frumoasa zi de sarbatoare, :)

Fericrea o poate avea numai sufletul acela neprihanit care s-a imbracat cu harul Duhului Sfant, care s-a imbracat cu haina botezului si o pastreaza neintinata, curata si fara de pata. Acel om este intr-adevar fericit.

Vsovi, vad ca tot spui ceva de coastele din partea stanga si marul care sta in coaste, acolo unde ai spus ca iti tii si mintea de altfel...Ma poti lamuri si pe mine ce vrei sa spui prin acestea? Ca chiar nu imi pot da seama, e prima oara cand aud de asa ceva :rolleyes:, chiar m-ai facut curios:dozingoff:

poi asha se spune ca a zis Dumnezeu unui mare monah, "Tzine mintea la iad shi nu deznadajdui!" nu-mi aduc aminte cui,
Apoi a zis parintele Cleopa ca doar unul din 10 mii de monahi ajung sa fie pentru scurta vreme rapitzi cu mintea in inima, spune despre rugaciuni shi darurile Duhului, astfel ca vorbea despre un monah care a stat 2 ore cu mintea acolo, s-a incalzit foarte tare shi a plans necontenit in smerenie, dar asta dupa o experientza de ani de rugaciunea inimii....
Parintele Paraian ne invatza ca rugaciunea ne ajuta ca prin ea sa ni se adune mintea de la multe lucruri nefolositoare care ne inconjoara, de la patimi, rugaciunea inimii, cautand un punct din adancul sufletului unde suntem in adevar, in sentimente, in traire profunda, in smerenie, shi de aculo cumva trebuie rostita rugaciunea cu glas sau in gand...
Acuma cum multe patimi shi placeri se aduna in piept ca sa te chinuie shi sa te prosteasca, pentru a avea griji mari pentru poftele trupului sa uitzi de desavarshirea cu Dumnezeu, ziceam ca in piept, acolo unde simtzi ca esti luptat, in partea stanga, nu departe de inima shi coaste fie in fatza fie in spate, trebuie sa tzii mintea, ca eu acolo am identificat iadul cel mare al meu. Adica sa stai acolo cu mintea shi sa incerci de acolo sa te rogi si sa te smereshti shi a ramane in nadejde cu Dumnezeu... deci nu esti chiar in inima ci in sufletul inconjurator dar avind in inima toate cele bune de la Dumnezeu shi purtandule shi tzinandu-le acolo shi ashteptand mereu sa fi rapit in inima ta de catre Domnul Iisus, prin smerenie, prin desavarshire....candva in departarea vremilor, dupa multa staruintza. Shi cum acolo unde itzi este mintea, in chiept in partea stanga, fiind mereu poftit shi smintit de cel rau, duhurile rautatzii sau de lume sau de poftele tale sau chiar de tine insutzi cu nelasarea de slava de sine, fiind mintzit de smerenia falsa ce face multe pacate shi tampenii, deci tzinand mintea, mereu acolo prin rugaciune, atntzia fiind indreptata shi la lucruri shi la evenimantele inconjuratoare shi nu uitandu-te neaparat cu ochii mintzii acolo, shi nu e vorba de a-tzi inchipui capul tau acolo sau chipul tau ci doar facultzatzile mintzii tzinandu-le acolo, ma gandesc, sper ca ar fi o solutzie buna ca sa te aperi de dushman (tu shi duhurile rautatzii) shi sa ajungi candva la rugaciunea curata a inimii cu Dumnezeu....

Marul, sau conserva de pateu, sau invalmashala demoniaca, sau simtzirea tulburata, sau nepasarea ce o simtzi in piept intre coaste (fatza-spate) sunt figuri de stil, ca e vorba de sufletul tau, ceva din tine ce locuieshte shi acolo shi nu prea e deacord, face altfel decat ar dori mintea ta din capul tau, decat itzi cere ascultarea....
Deci incerci sa te rogi shi sa ascultzi de ce a cerut Domnul Iisus Hristos, aducand prin rugaciune pe viitor, Isihia in tine, adica adevarul tacut dinauntru care nu vorbeshte raul shi nu judeca pe nimeni.... poate candva, dupa multa shi mare staruintza...

Deci nu potzi sa-tzi tzi mintea in iad, nici in zonele de sub centura, nici in mintea din cap, ca zona cea mai ascultatoare de pacat este pieptul shi mai ales partea dintre coaste din partea stanga... sau ar mai fi un loc, acolo unde este stomacul, ca demonul cel mare este al pantecului, dar cred ca totushi pofta care este in piept il comanda pe demonul pantecului capetenia tuturor demonilor ca el este mandria care a scos pe totzi deminii shi el tzine loc la totzi crezandu-se mai mare ca Dumnezeu deci iadul este acolo unde cred eu shi de acolo trebuie sa te rogi tzinand mintea prin rugaciune acolo... Ca daca poftele se unesc cu inima atunci ajungi sa iasa din inima ta shi sa te spurce, chiar pentru adevar, toate cuvintele rau... shi nu trebuie sa ajungi la asha ceva, ci trebuie ca mintea sa vegheze la ascultare sa nu faci niciodata asha ceva....

asha ne spune shi Sf Ap Petru sau Sf Ap Pavel, nu mai shtiu, ca Iubirea shi Slava lui Dumnezeu, shi Duhul sa nu o facem spre grija de pofte... sa ne ingrijim, sa devenim zlugi oarbe, implinitori a ceea ce ne-ar cere marea shi multa grija pentru atatea pofte... ci Chiar Domnul ne spune ca mai intai sa cautam Imparatzia Lui Dumnezeu shi Cunoashterea Lui...

Deci ar fi prin rugaciune, probabil aceasta ascultare a cuvantului tzine mintea la iad shi nu desnadajdui, shi o paza ca sa nu transformam inchinarea la Dumnezeu inspre grija de multe, adica pentru poftele trupului, sau ale mintzii care, vai de mine, cum se ingrijeshtea ea atata de frumos shi cum se sacrifica ea pentru poftele shi bunastarea trupuli, a poftelor acestuia...

Nu-i ceva inventat de mine, ci eu doar incerc sa-mi expli cumva ce ni se cere, shi sa faca practic, de la cat imi permite timpul shi viatza de zi cu zi... incercand sa mi se permanentizeze rugciunea inimii, a lui Iisus sau catre Maica Domnului, sau Catre sfanta Treime shi Biserica, bineintzeles in smerenie daca se poate shi curatzie... chiar daca nu reusheshti la inceput decat sa te sminteshti, sa te umpli de batjocura shi desfranare, sau sa-ti capetzi doar falsa shi smerita cugetare...

Apropo, ce tzi s-a parut ciudat shi inventzie, daca tot m-ai intrebat? Ca nu e chiar in inima rugaciunea? poi rugaciunea e in inima, inschimb mintea trebuie tzinuta prin rugaciune la iad, adica iadul tau...... acolo unde naluca pacatelor tale, ca o fata morgana, te cheama sa mai faci pacatele ca sa te inrobeasca shi sa gresheshti fratelui tau...... priveshte-o ca sa nu mai gresheshti fratelui tau sau daca te duce in ispita amintirea pacatelor tale nici pe aceea nu o mai privii........ adica sa-tzi vezi pacatele tale shi ale aproapeluli tau sa nu le osandeshti ci sa rabzi sa te bata cu ele pentru desavarshirea ta.... ca defapt nici nu-s pacate pacatele pe care le vezi la altul, chiar daca tzie tzi se pare ca ar fi... il iubeshti tu intr-atat pe aproapele tau ca sa doreshti mantuirea lui inaintea ta shi mai sus de tine? bineintzeles fara sa te faci rau sau pacatos pentru asta in adevar ci doar smerindu-te asha sa te vezi, fara sa pacatuieshti nici un fir de praf.... considerandu-te in toate praf shi cenushe ce shade pe bolovani..... Cum spune parintele Papacioc, smerenie cu oricechip, spre smerita smerenie in adevar.... adica Isihia... pe care doar Domnul Hristos o shtie face tacand shi totushi atatea graind....

vsovi, bine zici in legatura cu smerenia
vreau sa scriu pe scurt o povestioara din pateric.
un pustnic si-a crescut o nepoata - probabil de frate sau sora - de la o virsta foarte mica. cind copila a crescut mare, a fost atrasa de un tinar si a plecat cu acesta in lume. problema este ca a cazut in desfrinare si a ajuns la o casa de toleranta.
Unchiul ei s-a rugat mult timp, citiva ani, ca Dumnezeu sa-l ajute sa o gaseasca pe tinara si sa o readuca pe calea mintuiri. Dupa multe rugaciunii a visat un inger care i-a spus in ce oras sa se duca pentru a o gasi. Pustnicul a plecat si a gasit-o pe nepoata intr-o casa de toleranta. Cind a vazut-o a inceput a plinge. Tinara nu l-a recunoscut la inceput. El a platit pentru o noapte si a intrat in camera. Acolo tinara l-a recunoscut. Batrinul i-a spus: copila mea, intaorce-te impreuna cu mine si te mintuie.
Pacatul tau il iau asupra mea si ma voi ruga Domnului Dumnezeu pentru iertarea ta.
Tinara s-a intors impreuna cu batrinul in pustie.

Eu ma intreb: citi oameni pot sa-si ia asupra lor pacatelor unor apropiati? Dar sa fie si constienti ca se pot ruga pentru iertarea unor astfel de pacate?
Smerenia este cea mai mare virtute , pentru ca Fiul Si-a ascultat Tatal din smerenie.

ei vezi ca aici este foarte ciudata interpretarea, ca daca iei aproapelui tau pacatul sau asupra ta, inseamna pedeoparte ca il vei mantui... doar ca Domnul este Mantuitorul, deci eventual te vei ruga pentru mantuirea sa Domnului, shi in al doilea rand itzi asumi ca vei da socoteala la judecata viitoare pentru pacatele respectivului, vei suferi dumneata plata pacatului in locul lui. Dar nici intr-un caz ca iei asupra ta pacatele altuia nu inseamna a lua patimile lui shi a incerca sa te despatimeshti ca shi cum s-ar despatimi acela, acest lucru nu stiu daca il fac cei mai mari dintre sfinti, shi chiar daca o fac o fac doar teoretic pentru sfat duhovnicesc, sau spun din experientza lor, deci nu cred ca a lua asupra ta pacatele altuia inseamn altceva decat atunci cand trebuie cineva sa dea socoteala pentru gresheli, cand se face vinovat, plateshti in locul sau, fara ca tu sa pacatuieshti, fara sa preiei patimile altuia, ci doar sa acceptzi rasplata suferintzei, eventual a mortzii in locul sau.......

deci luarea asupra ta a oricaror pacate ale altora inseamna a te ruga pentru ei ca shi cum tu eshti cel pacatos, mai mic, shi vinovat pentru pacatele sale, shi nu o translatzie de patimi ce vin asupra ta.... adica exact cum spune rugaciunea:
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu shi Pururea fecioara Maria shi Maica Domnului Nostru Iisus Hristos, miluieshte-ne pe noi, shi miluieshte-ma shi pe mine pacatosul.... pe scurt, "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieshte-ne pe noi" cum ne-a invatzat Jenica pe forum cam ca shi o rugaciunea scurta a numelui Domnului Iisus, sau rugaciunea inimii....

shi cerand acestea in duh de smerenie, cum spunea cineva, inseamna ca ai luat asupra ta greshelile sale, te vezi mai mic ca acela shi Maica Prescista, te va auzi cu sigurantza, mijlocind pentru micshorarea sau anularea pedepsei...

Ca bine ai explicat vsovi ce te-am intrebat, multumesc pentru lamurire :). Vrednic de luat in seama este gestul pustnicului, chiar daca vsovi a spus ca nu ar trebui sa fi luat asupra lui pacatele trebuind numai ca sa suporte pedeapsa, dar Dumnezeu va sterge toate daca in suflet are loc pocainta, mai ales pentru aproapele, tocmai de aceea a si facut aceasta pustnicul, pentru ca nu se temea de Judecata de Apoi, pentru ca era umblator in Duhu Sfant, neputand sa-l invinovateasca pe el pacatul desfranarii nepoatei sale din pricina faptului ca Dumnezeu ii plac aceste fapte, atunci cand oamenii ar face orice ca sa intoarca de la moarte un suflet de-al aproapelui.

VSOVI esti sarmant ,adica ai un mod fermecator de a explica f.bine ,dar si amanuntit unele aspecte ale sufletului.Succes in rugaciunea inimii,dar si multa atentie si sfat de la duhovnicul tau NEAPARAT!

Cata dreptate are Petru cu istorioara sa..
Cunosc personal pe cineva care cu voie sau fara voie a intristat tare pe o crestina. A plans biata femeie, a postit zile in sir desi sanatatea ii era subreda. A mers la spovedit a fost dezlegata de durerea sa dar...pacea nu venea.. a mers iar la duhionvic si a spus din nou cu deamanutul tot. Parintele a spus, ei bine daca nici acum nu vine pacea inseamna ca e o taina ..roaga-te mult la Maicuta Domnului si vei dobandi pacea. Dar dragii mei nu numai ca nu se linistea ba mai mult simtea si durerea proprie si tulburarea femeii pe care o suparase. Ii simtea ura, supararea, tu;burarea... Obosita, sfarsita, deznadajduita s-a asezat in fata icoanei Maicii Domnului si a spus asa: Doamne pentru rugaciunile Maicii Tale daca nu o mantuiesti pe femeiea pe care eu pacatoasa am suparat-o nu ma mantui nici pe mine! In clipa aceea a coborat Pacea! In aceea noapte a visat cum Maicuta Domnului a venit la capatul patului si a spus.. ASA SA ITI IUBESTI SEMENUL PUNANDU-TI VIATA PENTRU EL!.... asta ineseamna iubirea cred eu.. Asta inseamna fericirea adevarata! sa ne dorim sa fim cu totii in rai!! Si cum putem fi CU TOTII decat..iubind..iertand..pe TOTI la fel..

Din pacate oamenii de azi cauta fericirea unde nu trebuie,adica in materie.Si daca vei cauta unde nu trebuie normal ca nu vei gasi niciodata ceea ce cauti.De departe cei mai fericiti oameni au fost sfintii si martirii,ei au gasit fericirea adevarata.

eu sunt de parere ca nefericirea noastra si motivele nefericirii noastre sunt benefice pt ca prin necazuri facem experienta ,iar data viitoare vom fi mai precauti,ne calim prin ele astfel ajungand sa ne intarim si mai ales duhovniceste,vom invata fara sa ne zica nimeni ,vom vedea cu ochii nostrii ce se intampla si ne vom stradui sa actionam conform experientei care ajuta enorm in viata duhovniceasca,mereu e ceva de invatat.

Subscriu Mirela si Dan...
Iubirea este fericire...Priviti,spre exemplu, o mama cand isi tine in brate copilasul.Nu i se citeste fericirea in ochi?

:)De acord dar vezi ca este vorba tot de o stare momentana care mai tirziu se spulbera. Sa ne uitam in ochii aceleiasi mame si in momentul cind trebuie sa sara ca arsa de 10 ori/noapte sau la reactia sotului de linga ea care-i cere sa dea volumul mai mic la copil.

:)Ne-a spus Hristos cine sunt cei fericiti si aici si in veci

Bine spune Urzicuta "apare copilul - dispare barbatul". Dar ce ne facem cand apar copiii? Atunci barbatul dispare cu desavarsire pt ca nu stie sa se maturizeze si sa inteleaga ca dupa apritia copiilor noi ca parinti suntem pe al doilea loc si nu mai avem timp unul pt celalalt. Atunci unde e fericirea de care n-em putut bucura pana atunci? Poate ca sunt putin ironica...

pt mine fericirea e ca am 3 copii minunati, mai mult de atat nu am ce spune...
Ii multumesc din suflet lui Dumnezeu pt copiii pe care mi i-a daruit, macar sunt fericita pt ei daca nu mai pot fi fericita pt altceva,,,sunt fericita ca-L am pe Dumnezeu si ca ma pot sprijini pe el in fiecare moment indiferent cat de greu imi este simt dragoste din parte Lui...stiu ca nu ma lasa la greu si nu-mi da sarcini mai grele decat pot duce...EL este fericirea mea. Mi-am dorit o fericire dar n-a fost sa fie...

Un om nu poate fi cu adevarat fericit decat daca este cu adevarat liber,liber din inchisoarea pacatelor si patimilor.Se spune azi peste tot ca suntem liberi,dar nu e deloc asa,cu cat ni se spune ca suntem mai liberi cu atat diavolul ne zornaie mai tare cheile inchisorii la urechi.Prin aceasta globalizare,planeta va deveni un nou mare Babilon,o imensa inchisoare,din care nu va mai scapa nimeni,bineinteles,e o inchisoare mare,ti se pare ca esti liber in ea,dar tot in inchisoare te afli.De aceea cei ce au fost inchisi din cauza credintei lor erau oameni liberi,si nu e un paradox,erau fericiti pentru ca aparau dreapta credinta.Omul liber este cel ce poate face ceea ce vrea,nefiind robit de bunavoie de patimile ce-l chinuiesc.