[b]Smerenia si falsa smerenie[/i]
"Adevarul nu sta in fete, infatisari si cuvinte, nici nu Se odihneste Dumnezeu in acestea, ci in inimi infrante, in duh de smerenie si in sufletele luminate de cunostinta lui Dumnezeu. caci se intampla sa vedem uneori pe cineva acoperindu-se in afara sub cuvinte si folosindu-se de vorbe smerite fata de altii, pentru a vana lauda de la oameni, iar inlauntru e plin de viclenie si de rautate si de tinerea de minte a raului aproapelui." - Cuv. Nichita Stithatul

Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : care este lucrul strainului ? Raspuns-a lui batranul : eu am vazut odata pe un frate strain, care a venit la noi in biserica in vremea slujbei. Iar dupa sfarsirea sluibei, a mers in trapeza si a sezut si el cu fratii la masa sa manance bucate. Iar unii din frati i-au zis : dar tu, frate, fiind strain, de ce faci indrazneala ca aceasta, de ai sezut fara blagoslovenie impreuna cu noi la masa ? Scoala-te de la masa si iesi de aici afara ! Iar el auzind aceasta, indata s-a sculat de la masa si a iesit afara. Iar alti frati s-au scarbit pentru aceasta si mergand iar l-au chemat pe fratele cel strain inauntru si i-au zis sa sada iar la masa. Atunci el indata a intrat si a sezut la masa, precum i-au zis lui, nimic indoindu-se sau mahnindu-se. Si dupa ce a mancat bucate si s-a sculat de la masa, l-au intrebat pe el fratii, zicand : spune-ne noua, frate, ce gandeai in inima ta cand te-au scos afara de la masa ? Credeam ca te vei scarbi foarte mult. Raspuns-a lor fratele; zicand : nu m-am scarbit, ci eu am pus in gandul meu sa ma aseaman cu un caine, care cand il goneste cineva afara, el iese si cand il cheama, iar vine. Acestea auzindu-le fratii, foarte s-au folosit toti de smerenia acelui frate strain. - Patericul Egiptean

Ovidiu, ziditoare cuvinte ai inspirat aici, acestea mi-au placut. :)

Multumim Sfintilor Parinti caci prin cuvantul lor si sufletul nostru poate simti mai adanc toate care sunt bune.

"Ce este harul? Un dar al lui Dumnezeu daruit omului pentru credinta in Hristos spre mantuirea omului crestin. Harul este puterea iertatoare, miluitoare, luminatoare, mantuitoare care indeamna spre fapta cea buna" - Sf. Ioan din Kronstadt

"Celui ce flamanzeste pentru Hristos, harul i se face hrana; celui ce inseteaza, bautura preadulce; celui ce tremura de frig, haina; celui ce se roaga, deplina incredintare; celui ce plange, mangaiere." - Sf. Marcu Ascetul

Despre intelepciune

"Avem in noi si o intelepciune de la natura, pe care prin straduinta o putem face sa progreseze. Dar sfintilor li se da, dupa fagaduinta din Evanghelii, intelepciunea Duhului care graieste prin ei. Intelepciunea aceasta, dupa cuvantul lui Solomon, nu se va salaslui in trupul ocupat de pacat." - Sf. ierarh Grigorie Palama

"Patima este ceea ce se incuibeaza in curs de vreme lunga in suflet, in chip patimas, si-l duce la o deprindere prin obisnuinta cu ea, incat se porneste de bunavoie si de la sine spre fapte" - Sf. Ioan Scararul

"Nu din voia lui Dumnezeu se ivesc patimile cele rele in noi. Dar Dumnezeu ingaduie sa se iveasca, repectand libertatea noastra rau inteleasa de noi, sau mai bine zis o vointa slabita din negrija noastra. Insa se foloseste si de ele pentru a ne face sa ajungem la smerenie, dandu-ne seama de robie in care cadem prin patimi, sau prin vointa de a vietui prin noi insine si sa ne faca sa dorim ridicarea noastra spre El". - Pr. D. Staniloae

Aplicarea in practica a sfaturilor duhovnicesti primite prin citire

"Cei care-si au mintea adunata cand citesc, dar se multumesc numai cu cititul, fara sa puna nimic in practica in vederea sporirii lor duhovnicesti, se aseamana cu agricultorii aceia care se ingreuiaza sa puna mana pe plug, ci stand la umbra deasa citesc mereu carti despre agricultura si invata multe lucruri teoretice, dar raman nelucratori si nefericiti" - Cuv. Paisie Aghioritul

"Daca nu poti vorbi cu copiii despre Dumnezeu, vorbeste cu Dumnezeu despre ei".
"Cei care opresc copiii de la credinta sunt osanditi mai rau ca sinucigasii".
"Toti nevoitorii trebuie sa-si gaseasca duhovnic, deoarece in cele duhovnicesti, tot ce nu e din povatuire oranduita si sub ocrotirea smereniei duce la inselare si la mai mare ratacire decat insesi patimile."
"Iubirea trupeasca de sine si plina de trufie, numai dragostea aprinsa a lui Dumnezeu o poate scoate si desavarsit s-o faca scrum, prin umilintele cu care o arde."
"Sunt multe chipuri de a intra in Imparatia lui Dumnezeu, dar numai o singura usa: Iisus Hristos."
"Sa nu vorbesti niciodata despre proiectele tale, caci cel rau stie doar ce vorbesti, nu si ce gandesti, si ti le nimiceste." --- PR. ARSENIE BOCA ---

Cele trei stari sufletesti in care putem sa facem binele

"Trei sunt starile sufletesti in care putem sa facem binele, cum zice Sfantul Vasile. Facem binele fie temandu-ne de chinuri, si atunci suntem in stare de robi; fie pentru a lua plata, si atunci suntem in simtirea simbriasului; fie pentru binele insusi, si atunci suntem in simtirea fiului. Caci fiul nu face voia tatalui din frica, nici ca unul care voieste sa ia de la el plata, ci ca unul care voieste sa-l slujeasca pe el insusi, care voieste sa-l cinsteasca si sa-l odihneasca in el insusi." - Ava Dorotei

Care este folosul rugaciunii lui Iisus ?

Rugaciunea " Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", savarsita permanent in inima, usuca desfraul, potoleste furia, alunga mania, inlatura tristetea, indeparteaza obraznicia, nimiceste melancolia, alunga lenea, lumineaza mintea, naste zdrobirea de inima si aduce lacrimile.
(din cartea - "1000 de intrebari si raspunsuri despre viata duhovniceasca")

Despre sfintele fapte bune

"Faptele bune evanghelice sunt sfinte puteri Dumnezeu-omenesti ce izvorasc din Dumnezeu-Omul Hristos si au putere Dumnezeu-omeneasca.
De aceea, ele sunt in acelasi timp puteri de dumnezei-facatoare, in-dumnezeitoare: pe omul crestin il schimba la fata, il in-dumnezeu-inomenesc, il in-dumnezeiesc.
Aceasta este deosebirea de temelie dintre faptele bune evanghelice Dumnezeu-omenesti si toate faptele bune necrestine, fie ele filosofice, religioase, stiintifice, culturale, civilizatorice, politice. In fiecare fapta buna evanghelica, Dumnezeu-omeneasca, lucreaza neincetat impreuna Dumnezeu si omul " - Sf. Iustin Popovici.

"Zis-a avva Antonie : parintii cei de demult, cand mergeau in pustie, intai se vindecau pe sine si facandu-se doctori alesi, vindecau si pe altii. Iar noi iesind din lume, mai inainte de a ne vindeca pe noi singuri, indata incepem a vindeca pe altii si intorcandu-se boala asupra noastra, se fac noua cele de pe urma mai amare decat cele dintai si auzim de la Domnul zicand : Doctore, vindeca-te mai intai pe tine" - Pateric

[b]Rugaciunea si postul[b]

"Un trup satul este o piedica in calea rugaciunii curate, iar Duhul Sfant nu vine cand pantecele nostru este plin. Pe de alta parte, trebuie postit cu masura, ca trupul sa nu se slabeasca inainte de vreme si monahul sa ramana in stare sa-si faca ascultarea. Am cunoscut un frate care se uscase de atat post, dar care a slabit si a murit inainte de vreme" -Sf. Siluan Athonitul

Fericirea

"Numai persoana poate iradia viata si deci poate da altuia fericirea. Numai peroana poate primi alta pesoana ca viata inepuizabila si neconfundata cu sine. Nu din lucruri si din valori spirituale abstracte traite in izolare se hraneste viata plenara sau fericirea omului, ci din alta persoana. Dar numai dintr-o suprema Persoana poate iradia toata viata sau fericirea fiintelor umane, care au fost create ca pesoane pentru a putea fi in comuniune cu Dumnezeu cel personal si intre ele. - Pr. Dumitru Staniloae

Fata omeneasca

"Fata omeneasca este prin ea insasi mijlocul de comunicare intre oameni. Fata nu e data omului pentru o existenta a lui in izolarea individualista. Din acest punct de vedere exista o mare identitate de rol intre fata si cuvant. Amandoua sunt date insului pentru a se comunica altora. Ele sunt date omului pentru ca el este persoana, deci subiect comunicabil, subiect pentru alte subiecte. Ca persoana omul nu exista numai pentru sine, ci si pentru ceilalti, sau se realizeaza pe sine in comunicarea cu ceilalti. In fata omului se reflecta toate urmele lasate de intalnirea si de convorbirea cu ceilalti oameni. Iar cuvintele lui se imbogatesc din convorbirea cu ceilalti, din invatarea de la ei, din cuvantul lor oral sau scris. In fata si in cuvintele fiecaruia se pastreaza urmele si vibratiile sentimentelor produse de altii, sau sentimentele nutrite si exprimate fata de altii.
Fata tine de om, pentru ca el este pentru altii, si prin fata isi arata trebuinta sa fie cu ei, sa se intereseze de ei, si altii sa stie ca el se intereseaza de ei. Fata nu apartine cuiva in izolare. Fata e proiectia inevitabila a insului spre ceilalti. Ea tine de el, pentru ca el tine de ceilalti. De aceea a luat Fiul lui Dumnezeu fata omeneasca. El a aratat prin aceasta interesul Lui fata de noi, vointa de a comunica cu noi" - Pr. Dumitru Staniloae

Pocainta este temelia si scopul rugaciunii

"Toate felurile de inselare demonica la care se supune cel ce se nevoieste in rugaciune apar ca urmare a faptului ca la temelia rugaciunii nu este pusa pocainta, ca pocainta nu s-a facut izvorul, sufletul, scopul rugaciunii " - Sfantul Ignatie Briancianinov

Apostolicitatea Bisericii

"Sfintii Apostoli sunt cei dintai dumnezei-oameni dupa har. In toata viata lor, fiecare dintre ei, urmand Apostolului Pavel, zice despre sine: "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Galat. 2,20) La ei toate sunt Dumnezeu-omenesti, pentru ca toate sunt din Dumnezeu-Omul Hristos insusit de buna voie prin sfanta lucrare a dumnezeiestilor fapte bune ale credintei, dragostei, nadejdii, rugaciunii, postului si a celorlalte.
Aceasta Dumnezeu-omeneasca apostolicitate se prelungeste toata asupra urmasilor purtatori de Hristos ai Apostolilor: asupra Sfintilor Parinti. Intre Apostoli si Sfintii Parinti nu este, in esenta, nici o deosebire: in ei deopotriva traieste, si lucreaza, si nemureste, si invesniceste Unul si Acelasi Dumnezeu-Om Hristos, Care ieri si astazi si in veci este Acelasi (Evrei 18, 8)
Traditia de capatai a Bisericii Ortodoxe este Dumnezeu-Omul Hristos Cel viu, aflat intreg in trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii, caruia El ii este cap nemuritor si vesnic" - Sfantul Iustin Popovici

Ura fata de frati

"Ti-a venit vreo ispita de la fratele si supararea te-a dus la ura ? Nu te lasa biruit de ura, ci invinge ura cu dragoste. Si vei invinge in chipul acesta: rugandu-te pentru el cu adevarat lui Dumnezeu, primind apararea lui sau chiar iscodindu-i (cautandu-i) tu apararea si socotindu-te pe tine cauza a ispitei si fiind cu indelunga rabdare pana va trece norul.
Sufletul rational care nutreste ura fata de om, nu poate avea pace cu Dumnezeu, datatorul poruncilor. "Caci de nu veti ierta, zice, oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru cel ceresc nu va ierta greselile voastre"(Matei 6,14) Iar daca acela nu vrea sa se impace, pazeste-te macar pe tine de ura, rugandu-te pentru el sincer si negraindu-l de rau fata de cineva.
Nu umbla sa-ti placi tie si nu vei uri pe fratele tau" - Sf. Maxim Marturisitorul

"Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu."Parintele Arsenie Boca

PETERIC AVA PAMVO
15) Avva Pamvo l-a trimis pe ucenicul sau ca sa vanda rucodelia sa. Si facand saisprezece zile (dupa cum ne spunea noua), noaptea dormea in tinda bisericii Sfantului Apostol Marcu, si vazand slujba bisericii, s-a intors la batranul. A invatat inca si cateva tropare. Deci i-a zis lui batranul: te vad, fiule, tulburat. Nu cumva vreo ispita si s-a intamplat in cetate? Raspuns-a fratele: cu adevarat, avvo, intru lenevire cheltuim zilele noastre in pustia aceasta si nici canoane, nici tropare nu cantam. Mergand la Alexandria, am vazut cetele bisericii cum canta si m-am intristat ca nu cantam si noi canoanele si troparele. I-a zis lui batranul: amar noua, fiule, ca au ajuns zilele in care vor lasa calugarii hrana cea tare, cea zisa prin Sfantul Duh, si vor urma cantarilor si glasurilor, caci, ce umilinta si ce lacrimi se nasc din tropare? Cand sta cineva in biserica sau in chilie si isi inalta glasul sau ca neputinciosii. Ca daca inaintea lui Dumnezeu stam, suntem datori sa stam cu multa umilinta si nu cu raspandire, ca n-au iesit calugarii in pustia aceasta ca sa stea inaintea lui Dumnezeu si sa se raspandeasca si sa cante cantari cu vers si sa puna glasurile la randuiala cu mestesug, sa-si clatine mainile, sa-si tarasca picioarele, ci suntem datori cu frica lui Dumnezeu si cu cutremur, cu lacrimi si suspine, cu glas evlavios, umilit, masurat si smerit sa aducem lui Dumnezeu rugaciune. Ci iata iti zic tie, fiule, vor veni zile cand vor strica crestinii cartile Sfintelor Evanghelii si ale Sfintilor Apostoli si ale dumnezeiestilor prooroci, stergând Sfintele Scripturi si scriind tropare si cuvinte elinesti. Si se va revarsa mintea la acestea, iar de la acelea se va departa. Pentru aceasta parintii nostri au zis: cei ce sunt in pustia aceasta, sa nu scrie vietile si cuvintele parintilor pe pergament, ci pe hartii, ca va sa stearga neamul cel de pe urma vietile parintilor si sa scrie dupa voia lor, fiindcã mare este necazul ce va sa vina. Si i-a zis lui fratele: asadar, se vor schimba obiceiurile si asezamintele crestinilor si nu vor fi preoti in biserici sa facã acestea? Si a zis batranul: in astfel de vremuri se va raci dragostea multora si va fi necaz mult. Napadirile paganilor si pornirile noroadelor, neastâmpãrul imparatilor, desfatarea preotilor, lenevirea calugirilor. Vor fi egumeni nebagand seama de mantuirea lor si a turmei, osardnici toti si silitori la mese si galcevitori, lenesi la rugaciuni si la clevetiri osardnici, gata spre a osandi vietile batranilor si cuvintele lor, nici urmandu-le nici auzindu-le, ci mai vartos ocarandu-le si zicand: de am fi fost si noi in zilele lor, ne-am fi nevoit si noi. Iar episcopii in zilele acelea se vor sfii de fetele celor puternici, judecand judecati cu daruri, nepartinind pe cel sarac la judecati, necajind pe vaduve si pe sarmani chinuindu-i. Va intra inca si in norod necredinta, curvie, uraciune, vrajba, zavistie, intaratari, furtisaguri si betie. Si a zis fratele: ce va face cineva in vremile si anii aceia? Si a zis batranul: fiule, in acele zile, cel ce isi mantueste sufletut sau mare se va chema in Imparitia Cerurilor (32).

Mângâiere pentru bolnavi

Era prima aniversare a căsătoriei lor.
Fotis voia să-i facă un cadou de valoare soţiei sale. S-a gândit însă să-i dea Ellisei libertatea de a alege.
- Iubirea ta mă emoţionează mult, i-a zis Ellisa soţului ei. Îţi mulţumesc pentru că îmi dai dreptul de a alege. Aş vrea să mergem acum la magazin.
- Imediat şi cu mare plăcere, a răspuns Fotis.
- Dar unde mergem, Ellisa? Aici unde mă conduci nu există magazine. Nu vezi ce case sărace sunt?
- Ai puţină răbdare şi vei înţelege, a răspuns soţia cu multă bunătate.
Curând au ajuns pe un drum strâmt, care ducea la o casă de cărămidă.
Au intrat înăuntru. Pe pat era întinsă o femeie tânără, palidă şi slabă. În jurul ei se aflau trei copilaşi.
- Doamna Vasiliki, cum îţi merge astăzi? Am adus medicul, aşa cum am promis. Este soţul meu.
- Fotis, doamna Vasiliki suferă de mult timp. Şi-a pierdut soţul şi se luptă să-i crească pe cei trei copii ai săi.
Medicul, la început, a rămas uimit. Apoi şi-a revenit. A ieşit imediat afară şi a luat geanta din maşină. Apoi a examinat-o pe bolnavă cu blândeţe.
- Doamnă Vasiliki, voi veni în fiecare zi să vă consult, până ce o să vă faceţi bine. De medicamente mă voi îngriji eu...
- Iar de copii o să am eu grijă, completează Ellisa cu bunătate şi fericire.
- Da, înţeleg acum de ce m-ai adus aici, adaugă medicul. Şi trebuie să te încredinţez, Ellisa, că ai ales cel mai bun cadou pentru aniversarea căsătoriei noastre. Un colier de iubire!...

Încă din primele zile era ceva evident. Nu o simpatizau prea mult pe noua noră, venită în casa bărbatului ei. Cele două cumnate necăsătorite ale ei o priveau încruntate. Şi cealaltă cumnată, femeia fratelui celui mai mare, îi făcea mereu scene. Încet-încet a fost influenţată şi soacra.
Lena – acesta era numele ei – pricepea totul. Dar nu vorbea. Aştepta să vorbească Dumnezeu. Singurul ei răspuns era să se facă jertfă pentru toţi. Să îi ajute pe cei care îi picurau otravă.
Într-o zi s-a îmbolnăvit Georgia, soţia fratelui soţului ei. Toţi ceilalţi o priveau şi... îşi vedeau de treabă. Însă Lena a rămas la căpătâiul bolnavei. Zi şi noapte. Ceilalţi vedeau aceasta.
Înr-o după-amiază, când Lena era aplecată deasupra bolnavei, aceasta i-a spus:
- Eşti un înger. A trebuit să mă îmbolnăvesc pentru a înţelege acest lucru. Iartă-mă... te-am amărât de multe ori.
Lena a zâmbit şi i-a mângâiat părul. Altceva nu a zis...
Încet-încet toţi au început să-şi schimbe atitudinea faţă de ea. Şuşotelile şi şicanele au încetat... Cumnatele îi vorbeau dulce. Soacra se bucură acum de o aşa noră.
Da într-o seară pe Lena a cuprins-o o durere de stomac. Medicul a venit urgent. Peste puţin timp, ambulanţa a transportat-o pe tânăra femeie la spital. Operaţie de apendicită. Încă puţin şi ar fi făcut peritonită... Pericol mare.
Lena a fost salvată ca prin minune. Lângă ea s-au aflat în tot ceasul cumnatele şi soacra sa. Se rugau cu toţii pentru nora de aur, precum spunea de repetate ori cu ochii în lacrimi, soacra...
Cum s-au mai schimbat vremurile! Lena Îl slăveşte din tot sufletul pe Dumnezeu. Şi se gândeşte: soarele dragostei a învins iarăşi crivăţul. Crivăţul sălbatic al răutăţii...

Până atunci erau o familie fericită. Kostas şi Froso trăiau bine şi dobândiseră şi un băieţel, Dimitris.
Însă... la serviciul lui Kostas venise o nouă funcţionară. Biroul ei se afla în aceeaşi încăpere cu al lui. La început nu părea nimic primejdios. Dar mai târziu lucrurile s-au schimbat. Kostas a devenit nervos, distrat. Froso a observat imediat schimbarea bărbatului său. Nu i-a spus însă nimic. Ştia ce caracter are. Ar fi înrăutăţit situaţia.
Până ce într-o zi a plecat din casa lui, lăsându-şi soţia şi copiii.
Froso nu voia să ajungă la tribunal. S-a luptat cu inima curată pentru a depăşi drama în care se afla.
S-au scurs zece ani. Dimitris devenise un voinic de 19 ani. Funcţionar la o bancă, câştiga atâta cât trebuia ca să trăiască amândoi.
În anii aceştia, tatăl, fiind părăsit de femeia aceea rea, singur, izgonit de la serviciu, a fost nevoit să trăiască în lipsuri şi izolare. Într-o zi s-a îmbolnăvit grav. I-au paralizat mâna şi piciorul drept. Locuia într-un subsol şi nu avea pe nimeni să-l îngrijească. Lacrimi fierbinţi îi udau perna.
Dimitris a aflat despre situaţia tatălui său. L-a durut. Orice a făcut, era tatăl lui. I-a spus mamei sale. Şi într-o după-amiază a luat o maşină şi s-a dus în camera tatălui său. Mizerie şi sărăcie...
- Tată, ridică-te! Te voi lua acasă la noi. Inima mea nu îndură să te vadă aşa.
Kostas a început să plângă. Nu a putut spune nimic altceva, decât: „Iartă-mă, copilul meu!”
Şi l-a transportat acasă...
Era Vinerea Mare! În ziua aceea Dumnezeu Se răstignise din iubire... Din iubirea care iartă ..........

Despre uitarea de Dumnezeu

"Uitarea este pieirea sufletului. Ea vine din dipretuire si negrija." - Sf. Ioan Proorocul

" Uitarea e neglijenta. Ea are tendinta de a repeta, devenind obisnuinta. Prin ea uiti mai intai de datoriile tale si apoi chiar de tine insuti. Dar prin aceasta uiti si de Dumnezeu. Ca atare ea este moartea sufletului, caci e moartea sensibilitatii tale fata de realitatea lui Dumnezeu, fata de adancul netrecator al vietii tale, ramanand cu privirea numai la planul biologic al existentei tale" - Pr. Dumitru Staniloae

Felurile virtutilor

"Dintre virtuti, unele sunt cu fapta, altele firesti, altele dumnezeiesti si de la Duhul. Cele cu fapta sunt din libera alegere; cele firesti, ale firii; iar cele dumnezeiesti, ale harului. " - Sf. Grigorie Sinaitul

jenica sunt frumoase povestioarele. de unde le iei?

DIN EVERGHETINOS

13) Un frate l-a intrebat pe avva Siluan, zicand: ce voi face, avvo, cum voi castiga umilinta? Ca sunt foarte ispitit de trandavire, de somn si de dormitare. Si cand ma scol din somn, ma lupt foarte la cantarea psalmilor si nu pot birui dormitarea, nici psalmi nu zic fara de glas. Si i-a raspuns lui batranul: fiule, a zice tu psalmii cu glas, intai este mandrie, caci ti se pare ca tu canti, iar fratele tãu nu canta. Al doilea, iti impietreste inima si nu te lasi sa te umilesti. Deci, de voiesti umilinta, lasi cantarea. Si cand stai facandu-ti rugaciunile tale, sa caute mintea ta puterea stihului si sa socotesti ca stai inaintea lui Dumnezeu, a Celui ce incearca inimile si rarunchii (6). Iar cand te scoli din somn, mai inainte de toate, slaveasca gura ta pe Dumnezeu; apoi citeste Crezul si Tatal nostru. Dupa aceea, incepe-ti canonul tau, incet, suspinand si aducandu-ti aminte de pacatele tale si de chinul in care va sa te muncesti. Zis-a fratele: eu, avvo, de cand m-am calugarit, slujba canonului si ceasurile, dupa randuiala celor 8 glasuri le cant. A raspuns batranul: pentru aceasta umilinta si plansul fuge de la tine. Pune in minte pe parintii cei mari, cum ei nefiind slujitori bisericesti si nici glasuri si nici tropare stiind, fara numai putini psalmi, ca niste luminatori in lume au stralucit; precum au fost avva Pavel cel prost si avva Pamvo si avva Apolo si ceilalti purtatori de Dumnezeu parinti, care si morti au inviat si mari puteri au facut si stapanirea cea asupra dracilor au primit-o. Nu cu cantari, tropare si glasuri, ci cu rugaciunea cea cu inima zdrobita si cu post, prin care si frica lui Dumnezeu in inima creste necontenit si plansul se intareste, si de tot pacatul curateste pe om iar mintea mai alba decat zapada o face. Apoi cantarea, pe multi la cele mai de jos ale pamantului i-a pogorit, nu numai mireni, ci si preoti, fiindca i-au mostenit si in curvie si in alte patimi de rusine i-au prapastuit. Deci cantarea este a mirenilor. Pentru aceasta si norodul se adauga prin biserici. Pune inainte, fiule, cate cete sunt in Cer si nu este scris despre vreuna dintre ele, ca cu cele opt glasuri canta; ci o ceata canta neincetat, Aliluia! Alta: Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot (7), alta: bine este cuvantata slava Domnului din locul si din casa Sa (8). Tu dar, fiule, urmeaza parintilor, de voiesti sa castigi umilinta in vremea rugaciunii, pazind mintea, pe cat poti, neraspandita. Iubeste smerenia lui Hristos si oriunde mergi, nu te arata istet si dascal, ci ca un prost si ucenic, si Dumnezeu iti va da umilinta!

(6) Psalm 7, 10.

,,Indata ce Duhul simte o mica licarire a mandriei,se fereste si-l lasa pe om in propriile sale puteri.si atunci vedem ca am ajuns la cadere,,

,,Indata ce se ridica in noi parerea de sine sau ingamfarea,sau cinstea de sine,indata ne paraseste Domnul si ne lasa in propriile noastre puteri.,,ia sa vedem ce ai sa faci fara Mine?,,

,,Diavolii iau fata aceluia care te-a suparat si o aduce in suflet prin imaginatie si ti-o arata:,,Uite,acesta ti-a zis si acesta te uraste,,!.Apoi vin si minciunile mintii,cu presupuneri ca acela te uraste si acela zice asa si acela,cutare.,,

Parintele Cleopa

,,Dumnezeu este cel care a creat femeia frumoasa,diavolul este cel care a facut-o atragatoare,,

victor hugo

,,Va veni vremea cand va innebuni lumea si cand va vedea pe cineva ca nu se innebuneste ca ea,va zice ca acela e nebun,,

Pateric

,,Ucide patimile din tine cat sunt mici,caci peurma este mult mai greu,,

Parintele Cleopa

,,Cand vei vedea pe cineva ca te uraste sau te nedreptateste,fie cu dreptate,fie cu nedreptate,incepe sa-l pomenesti la rugaciune.
Doamne Iisuse Hristoase ,miluieste-ma pe mine,pacatosul,si pe fratele meu ca pentru pacatele mele s-a suparat pe mine.Pentru ca fratele meu este oglinda mea si el vede rautatile mele,,

Sfantul Maxim Marturisitorul

,,sa nu cautam noi trepte de rugaciune inalta,ca aceasta-i mandrie!Noi ne rugam cum putem iar Dumnezeu,vazand ca sufletul se chinuie sa se invete a se ruga,cand stie darul Lui,il invredniceste de momente de rugaciune curata.,,

Parintele Mitrofan


citate din agenda mea de la 15 ani :rolleyes:

Cateva - din alte scrieri, Parinti ai Bisericii si Sfinti

"Iubirea, asadar, este aceasta: atractia naturala spre un lucru dat. Prin urmare, atunci cand sufletul este simplu si are doar o singura intentie si este ca atare in mod desavarsit dumnezeiesc, el descopera un bine in mod unic desavarsit si imaterial, un bine care este vrednic de zel si iubire si ne uneste cu el si devine parte din el prin puterea si lucrarea iubirii insasi, fiind modelat de ceea descopera si intelege neincetat. Sufletul devine, in aceasta unire cu binele, tot ceea ce este acela la care participa.
Prin urmare, iubirea este capul tuturor implinirilor virtuoase si prima porunca a legii. Daca sufletul ar ajunge la aceasta tinta, nu ar mai avea nevoie de nimic. Caci viata Fiintei Supreme este iubire" - (Sf. Grigorie al Nyssei, - Despre suflet si inviere)

"In iubire se afla cea mai buna aparare a noastra" (Sf. Ambrozie de Milan, Trei Carti despre Responsabilitatile Clerului)

"Cel ce Il iubeste pe Dumnezeu doreste sa fie cu El mereu si sa vorbeasca cu El. Acest lucru se intampla in noi prin rugaciunea curata. Sa ne daruim, asadar, acesteia cat putem mai mult. caci ea prin fire ne uneste cu Domnul. (St. Theodor al Edessei, O suta de texte de mare folos sufletului)

cand ti se intampla ceva rau sa spui ca este pt pacatele tale. cand ti se intampla ce frumos sa stii ca este de la Dzeu. din Pateric.

Frica de Dumnezeu si iubirea

"Nimenea nu poate sa iubeasca pe Dumnezeu din toata inima, daca nu se teme de El mai intai intru simtirea inimii. Caci numai curatindu-se si inmuindu-se sufletul prin inraurirea temerii, vine la dragoste lucratoare. Dar nu va veni cineva la temerea de Dumnezeu in chipul aratat, daca nu va parasi toate grijile lumesti" - Sf. Ierarh Diadoh

Despre prestiinta si predestinare

"Trebuie sa se stie ca Dumnezeu stie totul dinainte, dar nu le predestineaza pe toate. Cunoaste mai dinainte pe cele ce sunt in puterea noastra, dar nu le predestineaza. El nu voieste sa se faca raul si nici nu forteaza virtutea. Prin urmare predestinarea este opera poruncii prestiutoare a lui Dumnezeu. Predestineaza pe cele ce nu sunt in puterea noastra, potrivit prestiintei Lui" - Sfantul Ioan Damaschin

Discernamantul in citirea cartilor duhovnicesti

“Sa citesti, pe cat poti, vietile sfintilor care accentueaza pocainta, ca sa te folosesti. Nu citi carti dogmatice, deoarece nu sunt pt. incepatori. Dar chiar si mai tarziu, daca nu stii carte (daca nu ai suficienta pregatire duhovniceasca si carturareasca), sa nu le citesti, deoarece precum din pricina Filocaliei unul lipsit de carte cade in inselare, intelegand-o anapoda, la fel si cartile dogmatice te pot duce la o astfel de inselare. Inselarea din Filocalie (atunci cand Filocalia e inteleasa gresit) va pricinui o liniste diavoleasca a simtamantului fals ca nu esti decat cu putin mai jos (in smerenie) decat Sfantul Grigorie Sinaitul. Iar erminia dogmei il face pe cel fara carte, desi este o fiara salbatica si plin de invidie infricosata, sa creada ca este Sfantul Marcu Eugenicul.
Fireste, si studiul potrivit este si el o problema a staretului (sau a duhovnicului), dar in mod simplu voi pune si in aceasta gandul meu. La inceput un capitol pe zi din Evanghelie este absolut necesar si pentru sfintirea noastra, deoarece alunga toate cele rele. De asemenea, carti patristice, prin care sa poti intelege Evanghelia, deoarece toate cele patristice sunt rauri ce izvorasc din Evanghelie.
Cand mergem pe cursul raurilor aflam izvorul si nu cadem ca protestantii in vagauni. Sinaxarul ajuta mult deoarece in el fiecare poate afla orice fel de vitamina de care are nevoie sufletul sau. Este bun si sinaxarul zilei. De asemenea, Sfantul Ioan Scararul este absolut necesar pentru fiecare monah (ca prototip), precum si Patericul, Lavsaiconul, Limonariul, Sfantul Efrem, Razboiul Nevazut, Filocalia (daca esti cu carte) – afara de cele referitoare la Rugaciunea mintii, deoarece acolo este nevoie sa ai si nevointa ca sa intelegi si nu-ti va ajunge numai faptul ca esti invatat ( de nu vei avea si un povatuitor experimentat, care este foarte necesar). Deoarece este primejdios sa amestece cineva lacrimile sale ieftine cu cele pretioase ale Sfintilor Parinti si sa se insele. Iar aceasta este cu atat mai periculos pentru caracterele sentimentale.
Acelasi pericol, poate si mai mare, poate veni din lucrarile Sfantului Simeon Noul Teolog (prin intelegerea gresita, neduhovniceasca a lor ), deoarece unii ca acestia amesteca, afara de lacrimi, si dumnezeiasca dragoste a Sfantului cu propriile lor simtaminte, precum si dragostea Sfantului pe care o avea catre staretul sau, cu sentimentalismul lor de multe ori bolnav si plin de toxine duhovnicesti, lucru pe care este greu sa-l inteleaga" - Cuviosul Paisie Aghioritul

Despre osteneala cea buna

"Osteneala smereste trupul, iar trupul smerindu-se, se smereste impreuna cu el si sufletul" - Ava Dorotei

"Daca esti iubitor de invatatura, fa-te iubitor si de osteneala, caci simpla cunostinta ingamfa pe om.
Ostenelilor pentru evlavie le urmeaza mangaierea (duhovniceasca), iar aceasta o cunoastem prin legea lui Dumnezeu si prin cunostinta.
Samanta nu va creste fara pamant si apa; iar omul nu se va folosi fara osteneli de bunavoie si fara ajutor dumnezeiesc" - Sf. Marcu Ascetul

Despre intarirea existentei prin savarsirea binelui

" Intarind prea mult trupul, intarim pentru un timp ceea ce e pieritor si slabim sufletul cel nemuritor, slabind puterea si libertatea noastra ca subiect. Sfintii Varsanufie si Ioan vad mantuirea omului prin intarirea a ceea ce e netrecator in fiinta lui. Cel bun e tare. Savarsirea binelui e o intarire a existentei. Ontologicul deplin implica eticul. Hristos intareste pe om pe Cruce si comunicandu-ne taria Lui de a suporta si noi greutatile, ispitele, ne face si fiinta noastra tare, pentru ca o face buna" Pr. Dumitru Staniloae

Despre poruncile lui Dumnezeu

"Poruncile lui Dumnezeu sunt mai presus de toate comorile lumii. Si cel ce le-a dobandit pe acestea inlauntrul lui il afla pe Dumnezeu" - Sfantul Isaac Sirul

"Dintre toate poruncile, cea mai cuprinzatoare este dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele. Iar aceasta ia fiinta din infranarea de la cele materiale si din linistirea gandurilor." - Sfantul Marcu Ascetul

"Domnul e ascuns in poruncile Sale. Si cei ce-l cauta pe El il gasesc pe masura implinirii lor." -Sfantul Marcu Ascetul

Nadejdea si iubirea

"Nadejdea in Dumnezeu desface mintea de toata impatimirea dupa cele pamantesti; in sfarsit mintea desfacuta de acestea va avea iubirea catre Dumnezeu." - Sfantul Maxim Marturisitorul

"Taria iubirii este nadejdea. Caci prin aceasta asteptam plata iubirii" - Sfantul Ioan Scararul

"Plata iubirii nu poate fi decat iubirea. Iubim nadajduind ca vom iubi tot mai mult si ca vom fi si noi iubiti mai mult" - Pr. Dumitru Staniloae

am patit-o si eu de multe ori, credeam ca este un fel de superstitie...

Despre inima

"S-ar putea spune ca inima este simtirea adancului pe care il are omul in sine. Ca atare, ea e pe de o parte simtire, pe de alta o sesizare a adancului care nu se sfarseste in om, ci trece si dincolo de el, in infinit. Prin inima omul se leaga, nu prin cunoastere teoretica, ci real, atat simtitor cat si reflexiv, de Dumnezeu, asa cum se leaga prin simturile trupesti de lumea din afara sau traieste prin simtire starile trupului sau.
Prin inima omul simte si indefinitul semenului cu iubire sau cu dusmanie, aratandu-se si in aceasta ca indefinitul omenesc simtit si simtitor e persoana." - Pr. Dumitru Staniloae

Inima curata

"Inima curata este si se zice aceea care nu afla in sine nici o inchipuire sau gand lumesc, care e atat de daruita lui dumnezeu si de unita cu El, ca n-are nici o amintire, nici a lucrurilor suparatoare ale vietii, nici a celor pricinuitoare de bucurie, ci petrece in contemplatie ca in al treilea cer, si e rapita in rai (II Cor. 13, 2-4) si vede arvuna bunatatilor fagaduite sfintilor si se face martorul bunurilor vesnice pe cat e cu putinta firii omenesti. Acesta este semnul adevarat al inimii curate si dovada sigura prin care cunoaste cineva si masurile curatiei si se vede pe sine insusi ca intr-o oglinda." - Sfantul Simeon Noul Teolog

Aici trebuie sa avem mare atentie pentru a deosebi adevarul de inselare. Sfantul simeon Noul Teolog vorbeste de o reala rapire in rai, nu de inchipuirea unei astfel de rapiri. De aceea, sfatuirea cu un Parinte duhovnicesc este foarte importanta.
_________________

Despre chibzuinta

"Chibzuinta se naste din ratiune si sta la mijloc intre abilitate si prea multa ticluire, si intre nechibzuinta. Cea dintai atrage chibzuinta spre viclesug si spre vatamarea sufletului celui ce-o are si al celor pe care-i poate. Iar cealalta face mintea nesimtitoare si desarta si nu o lasa sa se ingrijeasca nici de lucrurile dumnezeiesti, nici de ceva din cele de folos sufletului sau aproapelui. Cea dintai se aseamana unui munte foarte inalt, cea de a doua unei prapastii. Cel ce calatoreste prin sesul care se afla in mijlocul lor este chibzuit. Iar cel ce calca alaturi cu drumul, sau va cadea jos, in prapastie, sau va incerca sa urce prea mult in sus si neavand carare se rostogoleste fara voie tot in prapastie. Dar cel ce a cazut in prapastie, roaga cu smerenie pe Cel ce poate sa-l aduca pe el la calea imparateasca a virtutii" - Sfantul Petru Damaschin

"In secolul al VI-lea, Ava Dorotei descria felul in care relatia omului cu semenii lui ii afecteaza acestuia relatia cu Dumnezeu, recurgand la imaginea unui compas:

"Sa ne inchipuim ca luam un compas, ii fixam varful intr-un punct si desenam un cerc. Punctul din centrul cercului se afla la aceeasi distanta fata de oricare din punctele circumferintei. (...) Apoi, sa ne inchipuim ca acest cerc este lumea si ca Dumnezeu este centrul; liniile drepte pe care le vom trasa de la circumferinta cercului la centru sunt vietile oamenilor."

Pentru a se apropia de Dumnezeu, continua Ava Dorotei, omul trebuie sa se deplaseze de la circumferinta spre centrul vietii:

"Cu cat mai mult se vor apropia liniile de Dumnezeu, cu atat mai mult se vor apropia una de cealalta; si cu cat se vor apropia mai mult una de cealalta, cu atat mai mult se vor apropia de Dumnezeu (...). Aceasta este insasi natura vietii. Cu cat mai mult ne vom indeparta de Dumnezeu si de dragostea de El, cu atat mai mare va fi distanta care ne va desparti de aproapele nostru." "

mi-a placut mult comparatia :)