v-as ruga mult sa ma ajutati cu niste sfaturi pentru ca sunt destul de confuza si nu stiu cum este mai moral in fata lui Dumnezeu sa aleg.
imi doresc mult sa traiesc cat pot eu de mult intru Hristos,sa evoluez spiritual,pentru ca asta inseamna fericire pentru mine dar familia ma tine in loc nespus de mult pentru ca mama ,desi este o femeie buna si a facut totul pentru mine,se impotriveste credintei mele,pentru ca, spune ea ,, mai se roaga omul,mai merge la biserica dar nu sa devii fantic,,.la fel cand tin post,imi spune ca e de ajuns sa-mi tin credinta in suflet,ca ce ma mai chinui atata cu postul...muzica religioasa nu pot asculta atata timp cat sunt ei acasa pentru ca imi spune ca ne aud vecinii si ca de ce naiba am pus muzica din asta ca zici ca a murit cineva.deci totul la mine este aproape facut in ascuns,cateodata ma duc si ma rog in baie ca sa nu ma vada ei.desi ea se considera crestina si credincioasa cat de cat,cand vine vorba de tainele si minunile crestinismului,nu mai crede ca i se pare imposibil.de Paste,de exemplu cand eram in culmea fericirii ,la biserica,in mijlocul unei gloate de tigani beti,o mai aud si pe mama spunand ca ei nu-i vine sa creada ca Fecioara Maria a nascut fara barbat.crede ea, ca de fapt a fost cu Iosif.aceste vorbe si felul superficial de a vorbi ma strapung direct in suflet.chiar ma doare sa-i vad pe toti memebrii familiei mele vorbind de mine ca de o nebuna,care nu stie sa-si traiasca viata si sta ca o pocaita sa citeasca carti religioase.mama oricum este cel mai bun caz din familia mea,restul nici nu intra in biserica si nici nu cred in religii,dar cand dau de greu se mai roaga la Dumnezeu.
de foarte multe ori,din cauza lor,in loc sa ma umplu de iubire,ma umplu de ura si de manie si imi vine sa fug oriunde dar departe de ei.de fiecare data cand am incercat sa-i fac si pe ei sa-L cunoasca pe Hristos,mi-au spus sa-i las cu prostiile astea.
asta ma face sa sufar enorm dar ce este mai rau este ca nu imi pot practica credinta asa cum mi-as dori.de multe ori mi-am dorit sa plec din tara,pentru ca oricum aici nu ma simt implinita,chiar daca mama ar suferi foarte mult dupa mine.m-am mai gandit sa ma dezlipesc suflesteste de ei,sa nu mai fiu atat de legata de familie pentru ca,pana la urma,din cauza lor,imi pot pierde mantuirea.cuvintele lui Iisus ,,pentru Mine se va desparti mama de fiica,nora de soacra,, ma fac sa cred ca cam asta trebuie sa fac si eu,daca ei nu-mi pot accepta credinta.pe de alta parte imi vin in minte cuvintele ,,sa-ti cinstesti parintii,,.
deci ce ar trebui sa fac,sa-i las cu ale lor iar eu sa-mi vad de drumul meu in viata sau sa raman aici,cu ei numai ca sa nu sufere pentru mine?sa luati in considerare si faptul ca mama ,in special, a facut totul pentru mine in viata si se lupta in continuare ca sa-mi fie cat mai bine(mai putin spiritual).adica din punctul asta de vedere este o mama ideal.

Draga Alexandra, un mp3 cu casti te va ajuta sa inregistrezi si sa asculti muzica, predici, fara a deranja pe nimeni.

Alexandra sa stii ca nu esti singura care trece prin situatia asta.Sunt multi cu siguranta si tu ,si eu printre ei.Tu daca ai parinti si frati si surori necredinciosi atunci este bine sa asculti de duhovnicul tau , sa vorbestei cu el despre situatia ta de acasa si sa te rogi pentru ei atat cat poti.
Cineva mi-a povestit ca din cauza ca mergea des la Sfanta Liturghie si la alte slujbe ale Bisericii parintii ii tot ziceau:"dar ce tot te duci atata l-a biserica?Mai ,inteleg ca te duci duminica ,cand e vre-o sarbatoare dar nu toata ziua l-a biserica".Si nestiind daca e bine sa mai mearga asa des l-a intrebat pe duhovnic si acesta i-a spus urmatoarea intamplare din Sf.Evanghelie (Marcu cap 10):"46. Si au venit în Ierihon. Si iesind din Ierihon El, ucenicii Lui si multime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, sedea jos, pe marginea drumului.
47. Si, auzind ca este Iisus Nazarineanul, a inceput sa strige si sa zica: Iisuse, Fiul lui David, miluieste-ma!
48. Si multi il certau ca sa taca, el insa cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieste-ma!
49. Si Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemati-l! Si l-au chemat pe orb, zicandu-i: Indrazneste, scoala-te! Te cheama.
50. Iar orbul, lepadand haina de pe el, a sarit in picioare si a venit la Iisus.
51. Si l-a intrebat Iisus, zicandu-i: Ce voiesti sa-ti fac? Iar orbul I-a răspuns: Invatatorule, sa vad iarasi.
52. Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinta ta te-a mantuit. Si indata a vazut si urma lui Iisus pe cale"
Vezi acolo Alexandra "si multi il certau,ca sa taca ; si el insa cu mult mai tare striga :Fiule al lui David,mileste-ma":)

Iubeste Alexandra! Iubeste-ti parintii. Invatza sa simti oamenii, sa le asculti sufletul.
Invata cand este bine sa vorbesti si cand sa taci. Ai facut bine ca ai vorbit cu parintii despre frumusetea vietii in Hristos. Toti care gasesc Lumina simt nevoia s-o impartaseasca si altora. Dar, daca vezi ca ii scandalizeaza asta, lasa-i in linistea lor inca o vreme. Pentru ca de fiecare data cand ii scandalizezi ii ispitesti sa faca pacat. Asta inseamna de fapt ca le faci rau. Binele nu este bine cand nu-l faci cum trebuie. Iubeste-i si nu-i pune mai mult decat este nevoie in situatia asta.
Renunta cat poti de mult, cel putin deocamdata, la show-up. Ia un player mp3 cu casti. Sau unul audio/video. Cand te duci la biserica spune ca te duci pur si simplu pe afara. Fa cat mai discret tot ce poti face discret. Esentializeaza rugaciunea, treci la rugaciunea mintii. Bineinteles cu binecuvantarea duhovnicului. Este foarte discreta si este o treapta superioara.
In alta ordine de idei cred ca stii cat suntem de legati spiritual de parinti. Te pot tine foarte mult in loc. Fara asentimentul/binecuvantarea lor va fi mai greu sa urci duhovniceste. Nu imposibil, dar mai greu. Trebuie sa-i castigi. Dar ai rabdare, ce n-ai putut face tu va face Hristos. Roaga-te foarte mult pentru ei, ca si cum de asta ar atarna viata ta.
Sa nu ma intelegi gresit, n-am spus sa dai vreun pas inapoi. Fii isteata si blanda. Iubeste!

Subscriu si eu la ce spune GDI.

Este vorba de dreapta socoteala si sa te incui in odaia ta si acolo sa te rogi, iar cand postesti sa arati exterior plina de viata.

Parintii tai cred ca te ingropi. Ori tu asa cum in interior infloresti trebuie sa infloresti si in exterior. Cu cat este mai aproape de Hristos, de Adevar, de Lumina cu atat iubesti mai mult. Iubesti aproapele. Iti iubesti parintii. Si daca vezi ca`i deranjeaza ceva, cu multe zile inainte tu te gandesti cum sa faci nu sa nu`i deranjezi cu cum sa`i faci sa se bucure. Fara minciuni. Cu adevar. Cu dragoste. Cu rugaciuni.

In general omul cand merge pe drumul mantuirii devine o lumina in familia lui. Si tu vei fi asa dar mai asteapta. La greutatile familiei cu rugaciunile tale vei ajuta pe multi.

Si dreapta socoteala mai cere ceva: sa nu cazi de`a dreapta si sa stii ca este aproape de asta. Nu deznadajdui. Nu trebuie sa pleci. Nu trebuie sa`i parasesti ca sa te poti manifesta crestineste. Ci nadajduieste ca veti fi toti o familie in Hristos. Din acelasi trup.

va multumesc tuturor pentru sfaturi,mi-am dat seama ca asa a vrut Dumnezeu,ca eu sa ma nasc intr-o familie mai putin credincioasa,nu pot sa-i judec pentru ca ei nu au traire spirituala ca sa ma poata intelege.am trecut si eu prin momente in care sufletul imi era de piatra...
cred ca astea sunt incercarile vietii,sunt multumita ca nu este atat de rau,cred ca ei sunt o familie normala pentru secolul 21 iar eu sunt putin diferita pentru aceasta societate...

Parintii mei se temeau sa nu ma piarda, sa nu ajung la manastire. Daca m-am dus la Serile filocalice s-au temut sa nu fiu in vreo secta, ca ei se aduna asa. Daca posteam sau nu ma uitam la TV - poate am intrat in vreo secta, ca are tata un coleg de servici care e "pocait"!
Se temeau pentru mine, simteau ca pierd controlul.
Ar accepta greu sfaturi de la copilul lor, asa ca nu cred ca e o solutie sa discuti cu dansii. Ne putem ruga sa-i pazeasca Dumnezeu si sa-i intoarca la vreme potrivita.
Nu inteleg cum iti poti pierde mantuirea datorita lor. Poate judecandu-i!
De la Dumnezeu e si credinta.
Eu stiu ca nu ai voie sa vorbesti de rau alta persoana la spovedanie.
Nu au ce sa-ti faca, nu-ti pot lua credinta. Ai putea sa te ascunzi, fara sa minti insa. Sa nu stie nimeni faptele de credinta, spre slava lui Dumnezeu.
Nu esti singura. Generatia parintilor nostri a trecut prin comunism. Nu au mers poate ani la biserica. Dar au un fond de credinta, de la parintii lor.

si mie mi s-a intamplat...am avut mult de lucru si multe lacrimi varsate. Dar in timp lucrurile se schimba incat chiar parintii mei ma impingeau de la spate sa nu intarzii la Biserica, chiar au inceput sa ma si urmeze...din pacate pentru scurt timp. Sper ca voi reusi pana la urma sa ii conving sa mearga mai des la Biserica. Nu iti ura parintii, se impotrivesc caci e ceva nou pentru ei si le este teama, dar daca le dovedesti ca asta e de fapt crestinismul si ii iei de manuta la Biserica se vor lamuri pana la urma. La inceput e mai greu. E o ispita care necesita rabdare si iubire...nu te speria

Draga mea, rabda si vei lua cununa!
Aduna in sufletul tau sfaturile fratilor si de aici inainte tot ce faci sa faci spre slava lui Dumnezeu! Indiferent unde te duci ca sa te rogi fa-o din inima! Fereste-te de manie (cunosc ce inseamna sa urli de neputinta, vazand cum oameni atat de dragi il iau pe Domnul in deradere).
Un sfat in plus din tot sufletul meu: nu pleca din tara, nu vei mai gasi spiritualitatea ortodoxa si duhivnicia manastirilor noastre in alta parte!
Crede-ma pe cuvant, te vei indeparta incet incet exact de ceea ce porti cu drag in suflet acum: Mantuitorul Hristos. Roaga-te neincetat si Dumnezeu iti va deschide orice poarta. Sa te aibe in paza!

nu ii urasc pe parintii mei,chiar ii iubesc nespus de mult,dar eu nu sunt acea persoana calma pe dinauntru care sa accepte sa-L ia pe Dumnezeu in deradere.ma enervez,ma manii,imi vine sa urlu cateodata,mai ales pentru ca celorlalte persoane ma lauda ca sunt credincioasa numai pentru ca merg duminica la biserica sau ca tin post,de parca cine stie ce as face..si acasa imi zic sa mai las biserica si posturile ca ,,mai se roaga omul,dar nici chiar asa,,.oricum,sunt foarte schimbatori,ba ma lauda,ba ii enervez cu credinta mea.
zic ca as putea sa-mi pierd mantuirea pentru ca,de exemplu,atunci cand ma simt minunat din punct de vedere sufletesc,intervin ei cu nu stiu ce critici,de imi schimb total starea sufleteasca si pierd orice contact cu iubirea.sau cand vin de la spovedanie,asta este regula la mine,cand ma simt atat de linistita si de blanda,incepe mama sa tipe ca in loc sa o ajut la treaba(de Paste si de Craciun,cand ma spovedesc eu:rolleyes:)stau 7 ore la biserica.nu ca ar fi impotriva spovedaniei,dar i se par mai importante pregatirile de sarbatori decat spovedania si impartasania.si iar ma enervez...nu se opun total credintei mele,dar nu vor sa ma vada ca o fac in exces.
ei nu pot sa inteleaga ca mersul la biserica si un post tinut nu inseamna nimic daca te limitezi doar la atat.

nu stii ca ispitele sunt mai mari in posturi,chiar de oriunde ar veni..rabdare multa,o sa vina vremea cand o sa fii independenta si relatiile cu ei vor intra pe un alt fagas,daca nu vei reusi sa-i schimbi,nu vei avea remuscari fiindca ai facut tot ceea ce trebuia facut macar nu vei avea pe constiinta faptul de a nu-i fi ascultat,crede-ma e o povara destul de grea..si lipsa binecuvantarii parintesti (in toate) atrage dupa sine intamplari neplacute,nefericire,angoase.Sf.filofteia saraca a fost omorata de cei care se numeau parinti..vorba marilenei..fiecare se mantuieste intr-un fel.
Nici la mine nu au stat lucrurile mai bine mai ales in adolkescenta(eu eram o razvratita)..am simtit pe pielea mea ca purtarea urata fata de ei se rasfrange indoit tot asupra mea ,asa incat m-a ajutat Dumnezeu sa ma resemnez(nu-i pot schimba,asa cum sunt sunt ai mei)desi in sinea si-n sufletul meu ma intristez pt.ei,nu le arat cat de nefericita ma fac (sau m-au facut )sa ma simt) cand ma indemnau sa gasesc si eu un baiat bun cu bani multi si multe altele nu le enumar aici.Si ne iubim in felul ACESTA tolerandu-le (ca nici lor nu le vine bine sa vada ca nu si-au implinit visul prin mine..de a se imbogati).E drept ca nu exista comunicare intre noi,eu sunt vesnicul ascultator(recptor)iar mama emitatorul,ca altfel ne-am contrazice,ne-am certa..adica eu dau docil din cap in timp ce mama ma cearta,imi reproseaza,imi submineaza autoritatea in fata parintilor.E mama!Sunt f.linistita acum nu e din vina mea mama asa.Am lasat garda definitiv fara duekluri inutile doar pentru ca sunt PARINTII mei..si e sfanta regula Iubeste pe tatal si pe mama ta sa-ti fie tie bine,sa ai zile multe pe pamant,iar binecuvantarea lor se va reflecta si asupra noii tale familii,copii.

Te cred ca ravna la inceput e tare dulce , dar pe D-zeu il poti iubi si acasa rugandu-te si invatand ori ajutandu-ti parintii, mergi la Biserica...obisnuieste-i incetul cu incetul ca D-zeu iti vede efortul nu iti fie teama. Imi amintesc ce frumoase erau acele dulci momente de la inceput si te inteleg...dar am facut si eu aceeasi greseala sa ma comport ca o fanatica dar incetul cu incetul parintele duhovnic m-a aratat ce trebuie sa fac sa impac si capra si varza.
Ps: nu te sfatuiesc sa te rogi in baie,nu e indicat...nu e prea respectuos nici pentru tine nici pentru D-zeu...parerea mea

Alexandra, cred ca cel mai indicat e sa le vorbesti parintilor despre cele dragi lor, despre ce le trezeste interes. Nu e un indemn in a face asta pentru a te asemana lor, ci pentru a avea liniste. E nevoie de liniste atunci cand te rogi. Tulburarea nu aduce decat tulburare. In fata lui Hristos nu trebuie sa vii cu inima inchisa. Va avea grija Dumnezeu ca prin toate cuvintele tale, prin toate gesturile tale, sa sadeasca in parintii tai dorul dupa El. Un om viu, nu ne poate chema la moarte.

Draga Alexandra, sa-I multumesti lui Dumnezeu pentru darul credintei pe care ti l-a daruit, fiind ca nu de la tine este credinta pe care o ai si nu datorita vreunui merit de-al tau. Eu cred ca acum Dumnezeu vrea sa vada daca samanta credintei a ajuns intr-un loc fertil, adica daca nu cumva te manii cand parintii tai te agaseaza pe tema credintei, daca nu cumva incerci sa-i convingi sa devina credinciosi erijandu-te intr-un soi de invatator fara ca ei sa te intrebe ceva din dorinta sincera de a afla, daca nu cumva ii judeci privindu-i de sus comparand credinta ta cu necredinta lor, daca nu cumva ii vei parasi considerandu-i periculosi pentru mantuirea ta si uitand in felul acesta ca Dumnezeu a venit in lume pentru cei nedrepti nu pentru cei drepti, daca nu cumva vei incepe sa minti pentru ca pasami-te sa-ti ascunzi credinta acesta fiind inceputul practicarii minciunii care cu timpul se va diversifica, precum si altele pe care numai Dumnezeu le stie.
Asadar, draga Alexandra, te sfatuiesc sa fii inteleapta, echilibrata, rabdatoare, iubitoare, asa cum bine te-au sfatuit toti cei care au postat pe topicul tau. Credinta nu este violenta. Sper sa dai raspunsuri bune la toate incercarile prin care treci. Intreaba-L pe Dumnezeu, direct sau prin duhovnic, cum e mai bine sa procedezi si vei afla, prin cuvintul duhovnicului sau direct in inima ta.

Deacord cu indemnul Marilenei:
nu pleca din tara, nu vei mai gasi spiritualitatea ortodoxa si duhovnicia manastirilor noastre in alta parte! Foarte adevarat o stiu din ceea ce simt eu aici departe de tara.
Nu te speria draga mea se v-or intoarce si ai tai la credinta , spunea un parinte "copii ii nasc pe parinti" mergi asa inainte cu rugaciunea.

Doamne ajuta

iti zic si eu cate putin poate te va ajuta :)....Mama ta chiar daca a facut totul pentru tine (te-a imbracat,ti-a dat mancare,te-a invatat lucruri) tu trebuie sa stii ca si pe mama ta a ajutat-o acel cineva ca sa iti fie tie bine.Mama ta sau rudele tale nu vad adevarul si tu nu trebuie sub niciun chip sa ramai cum spui tu,sa ramai cu ei.Daca le-ai spus si nu au inteles ia exemplu din povata asta:zice ca un om in Credinta Adevarata mergea pe strada si toti care-l stiau ca se schimbase dintr-un necredincios si ajunsese om al lui Dumnezeu il ocarau si il batjocoreau pentru credinta lui.Totusi intr-o zi l-a intrebat cineva cum de nu se supara in acest timp caci multe ocari a mai primit..Omul ii zice:"Tu ce faci omule cand cineva orb te loveste cu batul peste picioare?Il lasi si te rogi pentru el...nu te superi caci nu te-au vazut din orbia lor cine esti cu adevarat"...
Cam asa ceva si in acest mod as actiona si eu daca as fi in locul tau :)....sunt oameni pe forum aici care iti vor da sfaturi mai bune dar am vrut sa stii si parerea mea....Numai bine si Domnul Dumnezeu sa nu se supere pe mine ca m-am bagat:D Sa-ti ajute Domnul!

{Hartford}
Deacord cu indemnul Marilenei:
nu pleca din tara, nu vei mai gasi spiritualitatea ortodoxa si duhovnicia manastirilor noastre in alta parte! Foarte adevarat o stiu din ceea ce simt eu aici departe de tara.
Nu te speria draga mea se v-or intoarce si ai tai la credinta , spunea un parinte "copii ii nasc pe parinti" mergi asa inainte cu rugaciunea.

Doamne ajuta



Are dreptate...

Hai sa iti spun ceva:adevaratul tau parinte este numai Dumnezeu,cei pe care ii numim parinti sunt niste fiinte dragi noua,carora li s-a dat sa ne poarte de grija.Dincolo de acest fapt,ei nu au absolut nici un drept sa ne impiedice din menirea sau chemarea noapstra,oricare ar fi ea si cat de putin ar intelege-o,la fel cum si noi trebuie sa ii iubim si respectam exact pentru ceea ce sunt si ne-au daruit,acceptand in acelasi timp ca suntem persoane diferite si fiecare are propriul drum de urmat in viata.
Tu vezi-ti de calea pe care simti ca trebuie sa o urmezi,fara a te lasa impiedicata in vreun fel,iar mai devreme sau mai tarziu vor fi nevoiti sa accepte si poate chiar isi vor deschide mintea si sufletul prin tine.

Goldfinger,Dumnezeu nu apartine de o tara anume,este prezent pretudindeni si mai ales in inima omului,daca acesta stie sa-L gaseasca.

Mama ma intreba mereu de ce merg atat de des la biserica , credea ea ca este de ajuns doar de sarbatori......dar am incercat sa-i raspund cit am putut de simplu....sunt acum ceea ce sunt si datorita tie....mai adus pe lume te-ai chinuit sa ma cresti iar eu merg la biserica sa-i multumesc lui Dumnezeu si mai ales sa-l rog sa-ti dea multe zile sa te poti bucura de nepoti si de o viata linistita alaturi de cei dragi.....Doamne ajuta!

Thheo, sunt multi care se multumesc cu putin pentru ca Dumnezeu nu le-a devenit ruda. E cel mult un vecin. Cand vor face trecere de la vecinatate la rudenie, vor alerga spre Biserica, nu doar la marile sarbatori, ci ori de cate ori vor putea.

va multumesc tuturor pentru aceste minunate cuvinte.:)

Asa ca o idee, daca poti sa ramai cu ei aici in tara, incearca sa eviti pe cat posibil discutiile pe teme religioase cu ei, nu mai incerca sa ii convingi cu vorba. Din proprie experienta iti spun ca discutiile si argumentatiile intre tine si ai tai in favoarea Bisericii sunt niste ispite ca sa ne certam cu cei din casa. De la un calugar am aflat asta, si mi-a mai spus ceva: cel mai bine este sa te rogi in ascuns pentru ei, sa ne mai lasam de pacate, astfel schimbarea noastra interioara (curatirea sufletului de patimi) va avea efect pozitiv si pentru cei din juru nostru.
Iar faptu ca ei sunt cam deranjati ca te duci la biserica...Atata timp cat nu le iei din timpu lor, le poti spune ca le va trece supararea si ca se vor obisnui cu ideea :)
Dar totusi, daca tine atat de mult la tine, de ce nu te lasa totusi sa faci ce-ti place?